1.

Sistemul nervos central SNC

Sistemul nervos central (SNC) (sau sistemul nervos al vieții de relație sau sistemul nervos cerebro-
spinal) este reprezentat de organele nervoase care constituie encefalul, adăpostit de cutia craniană și
măduva spinării, în canalul medular al coloanei vertebrale.

SNC în ansamblul său împreună cu sistemul nervos vegetativ (SNV) deține controlul neuroendocrin
asupra organismului, posedând o dublă calitate de control involuntar cât și voluntar. Protecția
mecanică a sistemului nervos central se realizează prin existența unui înveliș protector format din
meninge și lichidul cefalorahidian.

Dezvoltările din anii '50 din domeniul ciberneticii, au fost adoptate și de neuroștiință, astfel încât

SNC este văzut ca un sistem ce are rol de a procesa informațiile din mediul extern, coordona viața de
relație și de a genera un anumit comportament.

Structura SNC:
1.Creier,

2.SNC (creier+măduva spinării ),

3. Măduva spinării.

Deci,sistemul nervos central cuprinde creierul și măduva

spinării.El conține centrii nervoși. Aceștia primesc
informații de la receptori, le prelucrează și transmit comenzi
la efector (mușchi sau glande).

1. MĂDUVA SPINĂRII

Coloana vertebrală este format din mai multe oase care

se numesc vertebre, acestea au în mijlocul lor câte o gaură
vertebrală. Când vertebrele se suprapun, în interior se
formează canalul vertebral, care adăpostește măduva
spinării.Vertebrele se
numesc:cervicale(7),toracale(12),lombare(5),sacrate(5) și
coccigiene(4 sau 5).Măduva spinării începe de la prima
vertebră cervicală și se termină la nivelul vertebrei a doua
lombare, de unde se continuă cu o formațiune foarte subțire
numită filum terminate.

Nervii periferici intră în măduva spinării prin găurile intervertebrale și se numesc:

cervicali, toracali,lombari, sacrali și coccigieni.Cei lombari și sacrali au traseu descendent și
formează, împreună cu filum terminale,coada de cal .Măduva spinării are forma unui cilindru.
În secțiune transversal, observăm în interior substanța cenușie, cu două coarne anterioare,
două coarne laterale și două coarne posterioare. Înconjurând substanța cenușie, la exterior se află
substanța albă,organizată în două cordoane anterioare, două laterale și două posterioare.
Substanța cenușie este situată central. În secțiune are conturul literei H(de fluture) dar
în spațiu, apare ca o coloană cenușie neîntreruptă. Ea conține corpi ai neuronilor, deci aici se
află centri nervoși.

1
Substanța albă conține axoni grupați în fascicule. Deci, ea are funcție de conducere a impulsurilor
nervoase:
a)spre creier (căi ascendente, senzitive),
b)dinspre creier (căi descendente, motoare),
c)între etajele măduvei.
Substanța cenușie este formată în mare parte din corpi neuronali, dar printre aceștia seaflă și
prelungiri neuronale(axoni și dendrite).Substanța albă conține majoritar axoni mielinizați, dar
printre aceștia se găsesc și corpi neuronali, dendrite sau axoni fără mielină.

  Substanța cenușie

În coarnele anterioare se găsesc neuroni motori și somatici. Au rolul de a controla activitatea

musculaturii striate, determinând contracția acesteia. Coarnele laterale conțin neuronivegetativi
(aduc și duc informații de la organele interne).În jumătatea anterioară a coarnelor laterale se
găsesc neuroni visceromotori – care realizează motilitatea (contracția) musculaturii netede
viscerale. În jumătatea posterioară a coarnelor laterale se găsesc neuroni viscerosenzitivi, care
primesc informații de la organelle interne (exemplu: durerea de stomac).În coarnele posterioare ale
măduvei spinării se găsesc neuronii somatici și senzitivi,care aduc informații de la organele
receptoare (exemplu: de la piele).

  Substanța albă

 Este alcatuită din prelungiri ale neuronilor din măduva spinării sau din alte formațiuni nervoase,
și se grupează în tracturi și fascicule, care se împart în:
-fascicule ascendente (senzitive) -care aduc informații de la periferie (organele receptoare) până la
centrii nervoși;
-fascicule descendente (motorii) care duc informații (comenzi) de la centrii nervoși până la
periferie (organele efectoare).

 Nervii spinali

Măduva este conectată cu organele receptoare și efectoare prin cele 31 de perechi de nervi spinali:
8 cervicali,12 toracali, 5 lombari, 5 sacrați și 1 coccigian. Nervii spinali sunt alcătuiți din fibre
motorii și senzitive, somatice și vegetative.Fiecare nerv spinal este alcătuitdin: rădăcini,trunchi
și ramuri periferice. Nervii spinali ies prin găurile intervertebrale. Aceștia fac legătura dintre
măduva spinării și organele gâtului, trunchiului și membrelor. Fiecare nerv spinal are două
rădăcini. Rădăcina posterioară (dorsală) este senzitivă(prin ea sosesc impulsurile aferente). Ea
 conține un ganglion spinal în care se află neuroni senzitivi. Rădăcina anterioară (ventrală) este
motoare (prin ea pleacă impulsurile eferente). Cele două rădăcini se unesc și formează trunchiul
nervului.Acesta este mixt, adică are și fibre senzitive și fibre motoare. El se desparte în ramuri.
Reflexele care au centri nervoși în măduvă se numesc reflexe medulare. Dintre reflexele somatice,
cele mai simple cuprind în arcul reflex numai doi neuroni: unul senzitiv (din ganglionul spinal) și
unul motor (din substanța cenușie a măduvei, coarnele ventrale). De aceeaele se numesc reflexe
monosinaptice.Stimulul este dat de alungirea mușchilor care mențin  poziția corpului. Ei sunt
supuși permanent unei alungiri pasive din cauza gravitației. Răspunsul este contracția mușchiului
care a fost alungit.Alte reflexe somatice medulare sunt polisinaptice,ele antrenând unul sau mai
mulți neuroni de asociație. Cele mai frecvente sunt reflexele de flexie. Ele constau în retragerea
unui segment în cazul în care tegumentul acestuia a fost excitat de un stimul potențial nociv. Sunt
reflexe de apărare.Prin reflexe medulare vegetative sunt realizate activități ale organelor interne
cum sunt: defecația (eliminarea fecalelor), micțiunea (eliminarea urinei), modificări ale organelor
2
genitale legate de actul sexual, vasoconstricția etc.Activitatea reflexă a măduvei este
subordonatăcentrilor din creier.

•Măduva spinării funcționeaza prin reflexe medulare somatice și vegetative cu centrii în substanța

cenușie.
•Ea are legătură cu creierul prin fasciculele de axoni din substanța albă.
•Ea este în legătură cu diferite organe prin nervi spinali.

2.CREIERUL (ENCEFALUL)

Encefalul este format din: trunchi cerebral, cerebel, diencefal și emisfere cerebrale.

 
TRUNCHIUL CEREBRAL

Trunchiul cerebral, în formă de trunchi de piramidă, se continuă în jos cu măduva spinării, la

nivelul orificiului occipital.Se observă la suprafață niște șanturi longitudinale care se continuă cu
cele medulare șidouă șanturi transversale care marchează limitele dintre cele trei etaje: bulbul
rahidian,puntealui Varolio și mezencefalul . Din totalul de 12 perechi de nervi cranieni, zece
perechi de nervi cranieni ies din trunchiul cerebral.Substanța cenușie este situată central, ca și la
măduva spinării, dar nu mai formează o masă compactă ci insule cenușii, înconjurate de substanță
albă, numite nuclei.Fiecare nucleu grupează neuroni cu anumite funcții.Nucleii senzitivi primesc
impulsuri dinspre organele de simț din limbă, urechea internă, pielea și mușchii capului. Axonii
care pornesc de aici poartă mai departe impulsuri spre alte părți ale creierului. Nucleii
somatomotori comandă mișcări ale mușchilor din regiunea feței, limbii și faringelui.Nucleii
vegetativi sunt centrii unor reflexe vegetative: salivar, gastrosecretor, lacrimal,etc. Anumiți
neuroni formează centrii respiratori. Ei produc ritmic impulsuri destinate mușchilor respiratori. Ei
funcționeaza ca un ,,ceas biologic" dar își pot modifica ritmul, reglând ventilația pulmonară după
necesități. În imediata apropiere se află un centru cardiovasomotor care participă la reglarea
circulației.Nucleii trunchiului cerebral funcționează automat ca și substanța cenușie medulară. Ei
se află sub controlul etajelor superioare ale creierului. Reflexele care au centrii aici sunt înnăscute,
au un arc reflex programat genetic, nu pot fi uitate, nici modificate. Ele nu depind de experiența de
viață și de aceea se numesc reflexe necondiț ionate. Un exemplu: când este iritată corneea se produce
reflexul lacrimal. Omul ,,știe" răspunsul fără săl fi învățat vreodată.Prin pozița sa, trunchiul
cerebral asigură comunicarea dintre celelalte componente ale sistemului nervos central.

CEREBELUL

Cerebelul este situat dorsal față de trunchiul cerebral și este legat de acesta prin trei perechi de
cordoane de substanță albă numite pedunculi cerebeloși. Cerebelul are două emisfere între care
este un corp alungit numit vermis.Suprafața lui este brăzdată de șanțuri adânci.Substanța cenușie
formează la suprafață scoarța cerebeloasă pliată cu ajutorul șanțurilor. Mai sunt și câțiv anuclei
înconjurați de substanță albă care ocupă zona centrală.Cerebelul asigură menținerea echilibrului pe
baza informațiilor primite de la urechea internă. El controlează poziția corpului, primind
informații de la receptorii din mușchi și articulații (proprioreceptori). Nu comandă mișcările, dar
asigură precizia mișcărilor comandatede emisferele cerebrale.

DIENCEFALUL

Diencefalul este parțial acoperit de emisferele cerebrale. La suprafață se vede doar locul de intrare a
nervilor optici (care fac parte dintre nervii cranieni) și o parte din marginea inferioară.Substanța
cenușie a diencefalului formează nuclei. Cei mai voluminoși nuclei diencefalici primesc impulsuri
pe căi senzitive: vizuală, auditivă, gustativă, tactilă, termică,dureroasă, proprioceptivă și
3
vestibulară (nu și pe cea olfactivă care intră direct în emisferele cerebrale). Axonii neuronilor de
aici fac sinapsă în scoarța cerebrală.În partea inferioară a diencefalului, numită hipotalamus,se afla
nuclei vegetativi cu diferite funcții: reglează temperatura, conținutul în apă al organismului, pofta
de mâncare,activitatea organelor sexuale, determină manifestările legate de emoții etc.

EMISFERELE CEREBRALE

Emisferele cerebrale sunt cele mai voluminoase organe ale sistemului nervos. Sunt separate printr-
un șant interemisferic și unite prin punți de substanță albă.Substanța cenușie formează la suprafață
scoarț a cerebrală.Diferitele arii ale acesteia îndeplinesc funcții diferite. Astfel, există arii senzitive:
vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă,somestezică (prin care omul își simte propriul corp). Omul
simte (are senzații) numai când impulsurile de la receptorii corespunzători ajung în aceste arii.
 Aria motoare comandă mișcările, mai ales pe cele voluntare. Emisferele sunt voluminoase,
scoarța cerebrală este pliată prin formarea unor șanțuri.Scoarța cerebrală este sediul activității
nervoase superioare. Performanțele ei se exprimă prin complexitatea comportamentului. Ele
sunt date nu numai de volumul și întinderea scoarței cerebrale ci, mai ales, de structura ei foarte
complexă (cu straturi de neuroni între carese realizează un număr imens de sinapse).Neuronii din
scoarța cerebrală nu au formă fixă. Ei își modifică forma prelungirilor,stabilind legături sinaptice
noi. Astfel se formează circuite neuronale noi. Se consideră că fiecare acțiune pe care omul o
învață corespunde unui circuit nou, format în procesul învățării.Comportamentul dobândit prin
învățare se deosebește de reflexele necondiționate prin faptul că traseul impulsului nervos are
componente noi, care se formează în funcție de experiența de viață. Această formare continuă  
a scoarței cerebrale se menține toată viața dar este mai activă la indivizii tineri.Scoarța cerebrală
conține și centri nervoși somatici și centri nervoși vegetativi, aflați în strânsă legătură unii cu
ceilalți.Emisferele cerebrale mai conțin și nucleii bazali implicați în reglarea poziției și
mișcărilor.Deci emisferele cerebrale realizează activitatea nervoasă superioară. Performanț
ele eidepind de structura rețelei de neuroni. (1)

În concluzie putem remarca faptul că sistemul nervos periferic transmite informaţiile de la

organele de simţ la sistemul nervos central, şi comenzi ale acestuia spre muşchi şi glande. În
analiza impulsurilor organelor de simţ, respectiv în iniţierea impulsurilor motorii nu are nici un
rol, acestea fiind sarcina sistemului nervos central.În sistemul nervos central creierul si măduva
spinarii formeazã "procesorul central" al sistemului nervos. Acesta primeşte din organele de simţ
şi din receptori impulsurile sosite prin nervii senzitivi, le filtreazã şi le analizeazã , apoi prin nervii
motori transmite concluzii, obligând muşchii şi glandele sã reactioneze corespunzator la
impulsurile primite. În sarcinile indeplinite de maduva spinãrii situaţia este simplã, creierul fiind
acela care face analiza complexã, proces la care participã mii de celule nervoase diferite.

Lichidul cefalo-rahidian (LCR)

Lichidul cefalorahidian (LCR) (rar, lichid cerebrospinal) este un lichid transparent și incolor,
care se găsește în spațiile ventriculare ale creierului, precum și în spațiul subarahnoid (spațiul
situat între membrana arahnoidă și pia mater), practic "scăldând" creierul și măduva spinării.
Compoziția LCR este: 99% apă, 115 mEq/L NaCl, 0,5 g/L glucoză și 0,4 g/L proteine (albumine,
etc).Compoziția sa reflectă starea fiziopatologică a creierului (inflamație, infecție, etc).

4
Funcțiile LCR:

 LCR are rol de protecție a țesutului nervos împotriva traumatismelor, prin amortizarea
unor șocuri la care este supusa cutia craniană.
 Rol de protecție imunologica a sistemului nervos central.
 Rol de transport al unor substante nutritive, hormoni, medicamente.
 De asemenea, LCR are rol în curățarea SNC de diferite deseuri metabolice, eliminandu-le
pe acestea prin bariera hematoencefalica.
 LCR constituie o barieră în calea pătrunderii în țesutul nervos a unor substanțe dăunătoare
din sângele circulant.
 Greutatea efectivă a creierului scade de la 1400 g la 25 g, datorita plutirii in LCR. Altfel,
masa crescuta a creierului ar fi impiedicat functionarea propice a neuronilor de la baza sa,
precum si vascularizatia bogata a encefalului.

Este produs de catre plexurile coroide (celule ependimare speciale), productia de LCR fiind in jur
de 500-1200 mL/zi, acesta fiind reinnoit zilnic de 3-4 ori. Volumul total este in jur de 150 mL.
LCR este resorbit la nivelul vilozitatilor arahnoidiene de catre sistemul venos cerebral. Presiunea
normala a LCR (in decubit dorsal) este in jur de 5-10 mm Hg, o presiune mai mare de 15 mmHg
putand indica hipertensiune intra-craniana. In ortostatism, presiunea intracraniana este in jur de
14-25 mm Hg. Majoritatea variatiilor presiunii LCR se datoreaza compresiunii asupra venei
jugulare sau datorita tusitului.

Volumul cavitãţii craniene si medulare este de aproximativ 1650 ml din care 140-150 ml
reprezintã lichidul cefalorahidian.

Acesta se gãseşte ĩn :

 Ventriculii cerebrali;
 Cisterne;
 Spaţiul subarahnoidian;
 Ĩn jurul creierului;
 Ĩn jurul mãduvei spinãrii.
Lichidul cefalorahidian se formeazã la nivelul plexurilor coroide si la nivelul suprafeţelor
ependimare ale ventriculilor cerebrali.

5
 Pe faţa externã a plexurilor are loc trecerea ionilor de sodium si de clor in lichidul cefalorahidian
si este urmat de trecerea apei şi de trecerea glucozei in cantitãţi mai scãzute.Procesele inverse de
deplasare a ionilor de potasiu si bicarbonate au loc simultan spre teritoriu capilar.

Astfel se formeaza lichidul cefalorahidian care prezintã concentraţia sodiului şi presiunea

osmotica egalecu ale plasmei:

 clor aproximativ 15% - mai crescut decât în plasmã;

 potasiu si glucozã cu 30-40% mai reduse ca în plasmã.

Zilnic se formeazã 500 ml de lichid cefalorahidian din care 2/3 sunt absorbite la nivelul cililor
arahnoidali. Lichidul cefalorahidian reprezintã o parte din lichidul interstiţial.Acesta este separat
de lichidul circulant(plasma sanguinã) printr-un sistem morfofuncţional care împiedicã
pãtrunderea în spaţiile lichidienea substanţelor macromoleculare şi realizeazã un anumit obstacol
în ceea ce prineşte difuziunea substanţelor cu molecule de dimensiuni mai mici, permiţând in
acelaşi timp o liberã difuziune a apei. Intensitatea schimburilor lichidiene la nivel cerebral depinde
de integritatea structuralã a barierei hemato-lichidiene.

Bariera hemato-lichidianã deţine rolul principal in formarea lichidului cefalorahidian şi

reprezintã doar 1/5000 din suprafaţa barierei hemato-encefalice.

Principalii constituenţi ai barierei hemato-lichidiene sunt:

 plexurile coroide – prevazute cu pori la nivelul endoteliului capilar

( au diametrul de 110-120 Ǻ);

 vezicule de pinocitozã ( cu diametrul de 250 Ǻ).

Substratul morfologic al barierei hemato-lichidiene este reprezentat de epiteliul coroidian, de
stratul meningoblastic extern al arahnoidei, precum şi de endoteliul vaselor care strãbat spaţiul
subarahnoidian.

6
Sistemele de bariera ale sistemului nervos central si spaţiilor lichidiene.

 B.H.E.= bariera hemato-encefalica;

 B.H.L.= bariera hemato-lichidiana;
 P.C.= plexuri coroide;
 V.A.= valii arahnoidieni;
 A.R.= arahnoidã;
 M.P.G = membranã pio-glialã;
 B.E.L.= barierã encefalo-lichidianã.

7
 2.Bariera hematoencefalică
Bariera Hemato-encefalică (BHE) este
formată de pereţii capilarelor cerebrali.
Toate capilarele sunt alcătuite din
perete endotelial, membrană bazală şi
proiecţii astrocitare. În organism
solviţii trec uşor din capilar în spaţiul
interstiţial, dar în creier distribuţia lor
este oprită de joncţiunile strînse ce se
formează între celulele endoteliale.
Astfel, se constituie o barieră selectivă,
bidirecţională, iar integritatea ei este
esenţeală pentru menţinerea
homeostaziei sistemului .

Această barieră permite apei, micilor

solviţi lipo-solubili şi unor gaze ca oxigenul sau bioxidul de carbon să intre în creier. Pereţii
capilarelor cerebrale sunt uşor permiabili pentru ionii de Na+, K+ şi Cl-, dar sunt impermiabili
pentru proteinele mari din plasmă şi moleculele
organice. Această permiabilitate selectivă
complică tratamentul bolilor intracraniene,
deoarece antibiotecele şi alţi agenţi terapeutici
sunt incapabili să intre in creier. E posibil sa
eviţi bariera prin injectarea medicamentului în
sistemul ventricular, de obicei în regiunea
lombară a coloanei vertebrale. Medicamentele
administrate intra-ventricular ajung la creier
difuzînd prin Pia mater.

În pofida faptului ca aceste bariere au o distribuţie largă în creier, cîteva parţi ale acestuia sunt
lipsite de ele. Arealele date posedă capilare ce permit solviţilor să treacă liber în interiorul sau
exteriorul creierului. De exemplu variaţii hormoni secretaţi de adenohipofiză şi neurohipofiză trec
direct în sistemul circulator.(2)

Particularităţile BHE :

1) absenţa fenestraţiilor;

2) complexe joncţionale:

 ocluzive, strânse: proteine asociate: ZO-1, ZO-2, cingulin, 7H6 antigen, occludina
(proteină reglatoare a cărei prezenţă creşte rezistenţa joncţiunii)

8
  aderente: cadherine (E,P,N), catenine alfa, beta, gamma (intracitoplasmatic)
Rolul e de a creşte rezistenţa electrică transendoteliană (1.500 ohm*cm*cm) de unde rezultă o
permeabilitate scăzută la compuşii ionici şi menţine pasajul paracelular al moleculelor de o parte
şi alta a BHE la un nivel extrem de redus.

3) număr scăzut de vezicule de pinocitoză;

4) prezenţa sistemelor de transport specializate, saturabile, stereospecifice (ex.transportul selectiv

a D-hexozelor şi L-aminoacizilor);

5) distribuţia asimetrică a structurilor proteice membranare şi a sistemelor de transport ionic ce

duc la polarizarea membranei celulelor endoteliale;

6) număr crescut de mitocondrii;

7) nivelul crescut al enzimelor intracelulare care formează o barieră enzimatică: gamma-glutamil

transpeptidaza, decarboxilaza L-aminoacizilor aromatici, pseudocolinesteraza ce realizează
metabolismul substanţelor plasmatice şi cerebrale;

8) prezenţa pericitelor, celule perivasculare cu rol fagocitic.(3)

Au fost acumulate multiple dovezi experimentale şi clinice care indica faptul că disfuncţiile BHE
sunt asociate cu o serie de boli grave ale SNC cu un impact social important, cum ar fi: scleroza
multiplă, accidentul vascular cerebral, tumori cerebrale, epilepsie sau boala Alzheimer.

Deci, bariera hemato-encefalicã este bariera dintre sânge şi sistemul nervos.Denumirea e

caracteristica capilarelor cerebrale care prezintă o permeabilitate extrem de restrictivă,datorită
căreia se previne pătrunderea unor substanțe din singe în creier și in lichidul cefalorahidian.

Spre deosebire de capilarele obișnuite la nivelul cărora celulele endoteliului capilar prezintă
jonctiuni deschise de tip gap ,celulele endoteliale ale capilarelor cerebrale prezintă jonctiuni
impermeabile. Această barieră servește la menținerea unei homeostaze constante în creier, care
este complet separartă de circulația sanguină. Această barieră are rolul de filtru pentru a împiedica
pătrunderea în creier a unor substanțe toxice, germeni patogeni, care se pot afla în sânge. În același
timp bariera permite pătrunderea din sânge a substanțelor nutritive necesare creierului, această
filtrare selectivă a unor substanțe este realizată de piamater. Piamater este o membrană
conjunctivă-vascularizată, care aderă intim la formațiunile sistemului nervos central (SNC),
pătrunzând și șanțuri și fisuri. În grosimea ei se găsesc vase arteriale. Prelungirile piamaterului,
împreună cu ramurile arteriale și celulele gliale formează bariera hematoencefalică. Bariera
hematoencefalică, produce însă greutăți la administrarea unor medicamente, la tratarea unor boli
neurologice, medicamente care vor fi împiedicate de barieră să ajungă în creier. Printre primii care
a observat existența unei bariere fiziologice între creier și circulația sanguină a fost medicul
german Paul Ehrlich care însă în anul 1815 a interpretat fals rezultatele cercetărilor sale. În anul
1967 s-a demonstrat definitiv, prin examene electronomicroscopice, existența acestei
bariere.Aceastã barierã este alcãtuita dinmicrostructuri care împiedicã o parte din substanţele
solvite în plasmã sã ajungã la neuroni.

9
Avem însã zone în care aceastã barierã este absentã:

 aria postrema;
 eminenţa medianã;
 organul subfornical;
 organul vascular ar laminei terminale.
Aceste zone sunt permeabile pentru hormoni peptidici periferici.

Structura prin care comunicã cele doua bariere poartã numele de ependim. Ependimul
tapeteazã ventriculii cerebrali şi asigura legatura între lichidul cefalo-rahidian si spaţiul
interneuronal estimate la 12% din masa cerebralã.

Prin comunicarea dintre spaţiile lichidiene şi spaţiul interstiţial al sistemului nervos central se
formeaza un sistem unic.Acest sistem impinge spaţiile lichidiene pânã la limita externã a
sistemului de barierã dintre lichidul circulant şi spaţiul extracelular al ţesutului nervos, cunoscut
sub numele de barierã hematoencefalicã. Înainte se credea cã substratul morfologic al acestei
bariere este reprezentat de celula glialã, interpusã între capilar şi neuron în cadrul unui sistem
lipsit de spaţiu interstiţial. Astãzi rolul de barierã este atribuit endoteliului capilarelor cerebrale ale
cãriu celule sunt solidarizate prin mirostructuri de tipul joncţiunilor ermetice. Aceste joncţiuni
ermetice solidarizeazã celulele endoteliale ale vaselor care traverseazã spaţiul subarahnoidian.(4)

Importanţa fiziologicã a barierei hemato-encefalice constã în protejarea ţesutului nervos cerebral

de substanţe dãunãtoare din sânge ( exemplu: produşi toxici de degradare ,hormoni, mediatori
chimici circulanţi). În unele condiţii patologice bariera se poate deschide, determinând creşterea
concentraţiei serice a hormonilor secretaţi în exces.
În concluzie spaţiile lichidiene şi spaţiul extracelular al sistemului nervos central formeazã un
sistem unic separate de spaţiul circulant intravascular prin bariera hemato-lichidianã şi hemato-
encefalicã. Asemãnarea compoziţiei lichidului cefalo-rahidian cu cea a lichidului extracelular al
ţesutului nervos reprezintã o con secinţã directã şi o dovadã a validitãţii acestei concepţii.

Funcţiile creierului adult se află în cadrul unui mediu bine controlat de echilibru, ale cărui

proprietăţi sunt determinate de mecanisme de schimb celular, suprapusă pe întreţinere de
difuzie ,furnizate de legături strînse la interfeţele dintre sânge, creier si lichidul
cefalorahidian (LCR). Aceste interfeţe sunt părţi la principala pentru BHE. La nou-născuţi şi
embrioni, această barieră este imatură sau "permeabilă" dezvoltarea
creierului fiind mai vulnerabile la droguri sau toxine care intră în circulaţia fetală de la mama. Noi
dovezi arată că multe mecanisme adulte, inclusiv funcţionarea legăturilor strânse nu sunt
prezente în creier embrionar şi la fel dezvoltare vaselor cerebrale pare să fie mai fragilă decât
în rândul adulţilor. Rezultă că creierul în curs de dezvoltare este mai vulnerabil la
medicamente, toxine, şi de condiţii patologice, precum și la daune cerebrale și
tulburari neurologice mai tîrziu.(5)

Cum este influențată BHE în funcție de vîrstă și gen?

P-glicoproteină (Pgp) este implicată în transportul mai multor compuşi prin bariera hemato-

encefalică (BHE). Pierderea functiei Pgp cu vârsta poate cauza disfuncții in funcționarea BHE.
Scăderea BBB PGP este găsit cu inaintarea in varsta, cu toate acestea, efectele vârstei
asupra funcţiei BBB Pgp diferă între bărbaţi şi femei.(6)

10
Cum putem deschide bariera hematoencefalică?
-injectarea medicamentului in zona dorită
-perturbarea barierei prin administrarea de molecule osmotic active(manitol) sau
vasoactive(bradikinanina)
-expunerea localizată sau difuză la ultrasunete de intensitate joasă (Perfusion Technology)
-încărcarea medicamentelor în nanoparticule
-folosirea sistemelor de transport endogene sau a transcitozei mediată de receptori (pentru insulină
sau transferină)

ELECTROFOREZA PE LCR ŞI EVIDENŢIEREA INTEGRITĂŢII BARIEREI

HEMATOENCEFALICE

Multe patologii ale sistemuluui nervos central (SNC) sunt asociate cu o creştere a concentraţiei
de proteine din lichidul cefalorahidian (LCR). Acest lucru este determinat de 3 cauze:
1. Creşterea permeabilităţii barierei hematoencefalice ( BHE)
2.Sinteza intratecală de imunoglobuline ( în special de IgG).
3. O combinaţie între cele 2 cauze.
Condiţii patologice ce determină creşterea permalităţii BHE
Termenul de barieră cuprinde de fapt mai multe interfeţe dintre diferite medii: sânge (S), lichidul
cefalorahidian (LCR) şi ţesutul cerebral (B).

Bariera hematolichidiană este componentă a BHE şi cel mai uşor explorabilă în condiţii
clinice.Ea se găseşte oriunde sângele este separat de unul dintre cele două compartimente ale
SNC (LCR sau ţesut cerebral), adică la trei nivele: la nivelul vaselor cerebrale, mai precis la
nivelul capilarelor cerebrale, la nivelul plexurilor coroide şi, nu în ultimul rând, la nivelul
membranei arahnoidiene, care delimitează spaţiul subarahnoidian.

Integritatea BHE evidenţiată prin modificarea coeficientul de albumină ( QA, raportul

LCR/ser).Există numeroase teorii noi cu privire la analiza curentă a integrităţii barierei
hematoencefalice. Analiza lichidului cefalorahidian a devenit o investigaţie de rutină şi în
depistarea şi diagnosticul diferenţial al multor boli neurologice şi infecţioase. Au fost elaborate
ghiduri şi consensuri pentru interpretarea corectă a rezultatelor acestei investigaţii în raport cu
diferitele diagnostice.
1.Un prim aspect îl reprezintă semnificaţia actuală a albuminei în relaţia cu BHE. Un interes
deosebit a fost acordat concentraţiei proteinelor provenind din sânge şi care reprezintă 80% din
proteinorahia normală. Albumina reprezintă 35%-80% din cantitatea totală de proteine din LCR.
În mod fiziologic imunoglobuline de clasă G,A şi M, prezente în LCR, provin din sânge, dar
ultimele două se găsesc în concentraţii foarte mici în condiţii normale. În condiţii
patologice, intervine o sinteză intratecală de imunoglobuline, cantitativ şi calitativ diferită, în
funcţie de afecţiune.
Albumina este o moleculă cu greutate moleculară mică (67 kDa), care traversează BHE prin
difuzie simplă şi care, spre deosebire de imunoglobuline, nu este sintetizată local, ci doar de către
hepatocite. De aceea orice creştere a nivelului albuminei în LCR va fi datorată unei perturbări a
mecanismelor de transfer la nivelul BHE, indicând o disfuncţionalitate a barierei . (7)
Raportul concentraţiei de albumină în LCR/sânge, numit coeficient sau indice de albumină este
acceptat astăzi ca cel mai bun marker al aprecierii funcţiei barierei hematoencefalice. Acest
raport este influenţat în proporţii diferite de trei factori: concentraţia plasmatică a proteinei,
permeabilitatea BHE şi fluxul sau rata de reînnoire (turn-over) a lichidului cefalorahidian.
2. Un al doilea aspect îl reprezintă explicarea disfuncţiilor BHE prin modificări funcţionale şi
nu exclusiv morfologice. O creştere a raportului LCR/sânge pentru albumină a fost mult timp
interpretată ca un defect morfologic al barierei, o distrucţie locală, o destructurare a joncţiunilor
11
strânse sau a peretelui capilar, conducând la o permeabilitate crescută locală. În ultimii ani s-a
conturat însă ideea că factorul determinant al concentraţiei albuminei este de fapt fluxul
lichidului cefalorahidian şi rata reînnoirii acestuia. Funcţionalitatea barierei trebuie înţeleasă în
acest context ca un proces dinamic, care printr-o restricţie a difuziunii moleculare şi alte
mecanisme biochimice fiziologice, menţine gradientul de concentraţie între sânge şi LCR; în
absenţa acestuia cantităţile din cele două compartimente ar deveni egale.
Coeficientul de albumină este un parametru independent de metodă şi poate fi folosit cu aceleaşi
valori de referinţă în laboratoare diferite. Totuşi, în literatura de specialitate nu există date
sufieciente pentru compararea utilităţii coeficientului de albumină faţă de cantitatea totală de
proteină din LCR, pentru aprecierea funcţiei BHE, pe cohorte de pacienţi neselectaţi.
Sunt marcate următoarele zone: (1)intervalul de valori normale, (2)disfuncţie a BHE fără sinteză
intratecală de imunoglobulină, (3)disfuncţie a barierei hematoencefalice şi sinteză intratecală de
imunoglobulină, la nivelul SNC, (4)sinteză intratecală fără disfuncţie a barierei,(5)valorile din
zona 5 indică erori metodologice. Linia superioară continuă (întărită) arată valoarea limită(Qlim)
dintre fracţiunile de Ig provenind din sânge(inferior) şi sintetizate intratecal(superior).Liniile
verticale arată limita concentraţiei de albumină de la care este depaşit itnervalul de
normalitate(disfuncţie a BHE) (8)
O scădere patologică a fluxului de LCR , însoţită de o creştere a coeficientului de albumină
marker al disfuncţiei BHE, a fost descrisă în multe afecţiuni neurologice . Creşteri de pănă la
de 100 de ori normalul ale cantităţii de albumină din LCR pot avea multiple cauze: un flux
scăzut de absorbţie la nivelul vililor arahnoidieni către circulaţia venoasă, ca de exemplu atunci
când există inflamaţie locală, un blocaj al circulaţiei la nivelul spaţiului subarahnoidian, de
exemplu printr-o tumoră sau printr-un prolaps discal. De asemenea fluxul scade atunci cănd este
încetinită rata de producţie a LCR.
Datorită difuziei continue a albuminei în LCR, de-a lungul traseului, în spaţiul subarahnoidian,
concentraţia acesteia creşte între spaţiul ventricular şi cel lombar (coeficientul rostro-caudal
pentru albumină – 1:2,5). Echilibrul de stare între cele două compartimente (sânge şi LCR) nu
este deci numai o consecinţă a grosimii sau etanşeităţii structurilor care reduc difuziunea
moleculară, ci şi a proceselor de producere şi eliminare a LCR-ului, în absenţa cărora gradientul
concentraţiei proteice s-ar echilibra (aşa cum se observă la cadavru). Datele recente din
literatură, însoţite de studii clinice, susţin faptul că principalul modulator al concentraţiei proteice
din LCR, atât în condiţii fiziologice, cât şi în condiţii patologice de funcţionare a barierei
hematoencefalice, este reprezentat de fluxul şi turn-overul LCR.
Atunci când se investighează mecanismele patologice asociate unui schimb molecular perturbat
la nivelul BHE, o atenţie deosebită trebuie acordată posibilelor modificări metabolice şi
biochimice şi nu neapărat unei modficicări structurale, morfologice, a barierei. ,Recent a
fost introdus termenul de disfuncţie izolată de barieră hemato-lichidiană (sau barier Atunci când se
investighează mecanismele patologice asociate unui schimb molecular perturbat
la nivelul BHE, o atenţie deosebită trebuie acordată posibilelor modificări metabolice şi
biochimice şi nu neapărat unei modficicări structurale, morfologice, a barierei.,Recent a
fost introdus termenul de disfuncţie izolată de barieră hemato-lichidiană (sau barieră
hematoencefalică), pentru situaţia în care există o creştere a indicelui de albumină (raport LCR-
sânge crescut), fără alte modificări patologice ale LCR. Deşi poate însoţi o varietate largă de
afecţiuni neurologice. Cel mai frecvent este asociată sindromului Guillain-Barre,polineuropatiei
demielinizante cronice inflamatorii, hidrocefaliei cu presiune normală şi stenozei de canal spinal.
Evidenţierea raportului QAlb (LCR Alb/SerAlb) prin electroforeza simultană pe LCR şi
ser
Bariera hematolichidiană este accesibilă din punct de vedere clinic prin recoltarea printr-o
tehnică minim invazivă de LCR permiţănd urmărirea concentraţiilor de biomolecule de interes:
albumine, proteine, hormoni, etc. Simultan cu recoltarea de LCR se face recoltare de sânge venos
şi prin tehnici electroforetice specifice se pot determina concentraţiile biomoleculelor din cele 2
compartimente şi apoi se calculează raportul lor.
12
Determinarea albuminei din ser şi LCR precum şi a imunoglobulinelor Ig G, Ig A, Ig M, sunt
posibile prin metoda electroforetică ce asociază separarea electroforetică de înalta rezoluţie a
proteinelor în gel de agaroză cu imunofixarea. Rezultate performante, specifice si mai sensibile
ăs-au obţinut utilizând sistemul automat de electroforeză Hyrys- Hydrasys SEBIA şi trusa
HYDRAGEL 3 /6 CSF.Această trusă este destinată detecţiei şi identificării profilelor
oligoclonale ale imunoglobulinelor, simultan din ser şi LCR..Este o metoda simplă, specifică şi
sensibilă, uşor de interpretat.
Raportul QAlb:
(CSF Alb/Ser Alb )x 100
permite să se detecteze o modificare a permeabilităţii bareierei hematoencefalice. Acest raport
variază în funcţie de vârstă.(9)

Străpungerea barierei hematoencefalice în stress,alterează

disfuncția cognitivă și induce patologia cerebrală
Stresul emoţional, psihologic sau de mediu (ex. căldura sau nanoparticulele), influenţează
funcţionarea creierului. În orice caz, mecanismele detaliate ale disfuncţiei cerebrale induse prin
stres, nu sunt exact cunoscute. Cercetările desfăşurate în laboratorul nostru în ultimii 20 de ani,
demonstrează că funcţie de magnitudine şi durată, diferite tipuri de stresori alterează
permeabilitatea barierei hematoencefalice (BHE) faţă de proteine, conducând la patologia
cerebrală. Aceste animale stresate au manifestat un pronunţat deficit comportamental şi cognitiv
pe durata permeabilizării BHE. Pătrunderea mai multor elemente restricționate în compartimentul
cerebral, determină reacţii imunologice, biochimice şi patologice, cauzând formarea edemelor
cerebrale şi lezare celulară. Blocada mai multor receptori neurochimici (ex. serotonină,
prostaglandine sau opioizi şi deasemeni neutralizarea unor elemente neurodistructive esenţiale, ex.
sintetaza neuronală a oxidului nitric (nNOS), factorul de necroză tumorală alfa (TNF-α), dinorfina
A sau hemeoxigenaza-2 (HO-2), folosind medicamente specifice sau anticorpi împotriva acestor
factori, reduc perturbările barierei hematoencefalice, disfuncția cognitivă și comportamentală şi
patologia cerebrală. Pe baza acestor noi evidențe, se pare că bariera hematoencefalică
este poarta către bolile neuropsihiatrice. Astfel, ar trebui făcute eforturi pentru menținerea unei
bariere hematoencefalice sănătoase, pentru îndeplinirea neuroprotecției. Posibilele mecanisme ale
străpungerii barierei hematoencefalice și patologiei cerebrale în condiții de stres, corelate cu
funcția cognitivă și funcțiile motor-senzitive, sunt discutate în acest rezumat. (10)

3.Patologia BHE

13
Bariera hemato-encefalică acţionează foarte eficient pentru a proteja creierul de
multe infectii bacteriene frecvente. Cu toate acestea, din moment ce anticorpii si antibioticele sunt
prea mari pentru a traversa bariera hemato-encefalică, infecţiile creierului care apar sunt
adesea foarte grave şi dificil de tratat. Cu toate acestea, BHE devine mai permeabila in timpul
inflamatiei. Acest lucru permite unor antibiotice şi fagocite să stăbata BHE, deşi, acest lucru poate
permite bacteriilor sau virusurilor să treacă la fel .
O excepţie sunt boli cauzate de spirochete, cum ar fi Borrelia, care provoacă boala
Lyme, si Treponema pallidum, care provoaca sifilis. Aceste bacterii dăunătoare par să
traverseze bariera hematoencefalică printrun tunel fizic- prin peretii vaselor de sange .
Există, de asemenea, unele otrăvuri biochimice, care sunt alcătuite din molecule mari,
care sunt prea mari pentru a trece prin bariera hematoencefalică. Acest lucru a fost important mai
ales în timpurile primitive sau medievale, atunci când oamenii sau otrăvit de multe ori cu alimente
contaminate.  (11)
Depăşirea dificultații de a oferi agenti terapeutici la anumite regiuni ale creierului reprezintă o
provocare majoră pentru tratamentul tulburărilor cerebrale. În rolul său neuroprotector  BHE
are funcţii pentru a împiedica livrarea mai multor medicamente cu potenţial important de
diagnostic şi terapeutic la creier. Molecule terapeutice şi anticorpi care ar
putea fi  eficace în diagnostic şi tratament nu traversează BHE in cantitati adecvate.
Modalităţi de livrare de droguri prin intermediul BHE implică întreruperea acesteia prin
mijloace osmotice, biochimice prin utilizare de substanţe vasoactive, cum ar fi
bradikinina;. Sau chiar de expunerea localizată la ultrasunete de înaltă intensitate. Alte
metode folosite pentru trecerea prin intermediul BHE poate implica utilizarea de sisteme de
transport endogene, cum ar fi  cazul glucozei si transportatorii de aminoacizi, receptor-mediat de
transcitoza pentru insulină sau a  transferinei şi blocarea transportatorilor de eflux activ, cum ar
fi P-glicoproteina. Metodele de livrare de droguri în spatele BHE includ implantare intracerebrală
(cum ar fi cu ace) si convectie-consolidată de distribuţie. Manitolul poate fi utilizat  ocolind BHE.(
McDannold, Nathan; Vykhodtseva, Natalia; Hynynen, Kullervo (26 October 2007). (12)

Meningita

Meningita este o inflamatie a membranelor care inconjoară creierul si măduva spinarii (aceste
membrane sunt cunoscute ca meningele). Meningita este cel mai frecvent cauzată de infecţii cu
agenţi patogeni diferiți, exemple care sunt Streptococcus pneumoniae şi Haemophilus
influenzae. Atunci când meningele este inflamat, bariera hemato-encefalică poate fi
perturbată. Această intrerupere poate creşte din cauza penetrării diferitelor substanţe (inclusiv fie
toxine sau antibiotice), în creier. Antibioticele utilizate pentru a trata meningita pot agrava
răspunsul inflamator al sistemului nervos central prin eliberarea de neurotoxine de la peretii
celulelor bacteriene, cum ar fi lipopolysaccharide (LPS) În funcţie de agentul patogen cauzal,
indiferent dacă acesta este bacterian, fungic, sau protozoare, tratament cu a treia generatie sau a
patra generatie de cefalosporine sau amfotericina este, de obicei, prescris (13)

Epilepsie
Epilepsia este o boala neurologică, care se caracterizează prin crize recurente şi uneori
netratabile. Mai multe date clinice si experimentale au implicat eşecul functiei de BHE în
declanşarea crizelor cronice sau acute, (14) (15), unele studii implica interacţiunile dintre un sânge
și proteinele de albumină şi astrocite (16). Aceste constatări sugerează faptul că crizele acute sunt
o consecinţă previzibilă de perturbare a BHE fie prin mecanisme artificiale sau inflamatorii. În
plus, expresia moleculelor de rezistentă la droguri si transportatori de la BHE sunt un mecanism
important de rezistenţă la medicamente anti-epileptice utilizate frecvent(17).

14
Scleroza multipla

Scleroza multipla (SM) este considerată a fi o tulburare auto-imună şi neurodegenerativă, în care

sistemul imunitar ataca mielina care protejeaza si izoleaza electric neuronii sistemelor nervos
central si periferic. În mod normal, sistemul nervos al unei persoane ar fi inaccesibil pentru
celulele albe din sânge ca urmare a BHE care îi blochează. Cu toate acestea, a fost demonstrat,
folosind imagistica prin rezonanta magnetica,că BHE a fost străpunsă într-o secţiune a măduvei
spinarii sau creierului, care permite celulelor albe din sînge numite limfocite T de a traversa teaca
mielina.Rezultă că SM este o boală de bariera hemato-encefalică.Un studiu recent sugerează faptul
că slăbirea BHE este un rezultat al unei perturbări în celulele endoteliale de pe interiorul vaselor
de sange, cauza pentru care producţia de proteine,anume a glicoproteinei P nu funcţionează bine.
(18)

Boala somnului

Boala somnului, este o afecţiune în care Trypanosoma protozoare se gaseste in țesutul

cerebral. Nu se ştie încă cum parazitii infectează creierul venind din sânge, dar se bănuieşte că trec
prin plexului coroid, un organ circumventricular.

Leucoencefalopatie multifocală progresivă (LMP)

Leucoencefalopatia multifocală progresivă (LMP) este o boala demielinizanta a sistemului nervos

central, care este cauzata de reactivare a unui papovavirus latente (poliomavirus JC), infectie, care
poate traversa BHE. Aceasta afecteaza pacientii imunitar-compromiși şi este asociată de obicei cu
pacienţii care suferă de SIDA.

De Vivo

De Vivo (de asemenea, cunoscut sub numele de sindrom de deficit de GLUT1) este o afectiune
rară, cauzată de transport inadecvat de zahăr, glucoză, peste bariera hematoencefalică, rezultând în
întârzieri de dezvoltare şi de alte probleme neurologice.Defectele genetice, în tipul de transport de
glucoza 1 (GLUT1) par să fie cauza principală a bolii De Vivo .(19)

Boala Alzheimer

Aceasta patologie este caracterizată de o acumulare anormală şi agregarea de peptideAβ,

care contribuie la procesele neurodegenerative şi BHE pare să joace un rol-cheie pentru creier
în metabolismul de  Aβ peptide. Această revizuire se concentrează pe date recente care
demonstrează rolul important al BHE în cauza acestei boli, sugerand ca aceasta barieraeste o
posibila tinta terapeutică  în această boală. (20)
O caracteristica majora patologică a bolii Alzheimer este acumularea de amiloid-β în placi senile
în creier. Dovada că scăderea clearance-ului de-amiloid β de la creier poate duce la niveluri
crescute de beta-amiloid tezei. Una dintre căile de metabolizare de amyloid-β este transportul în
bariera hematoencefalică prin intermediul transportatorilor de eflux. (21)

HIV Encefalita

Se crede că celulele latente cu HIV pot trece bariera hemato-encefalică și circula in sange
15
străbătînd monocitul ("cal troian teorie"), în primele 14 zile de la infecţie. Odată ajunşi, aceste
monocite sunt activate şi sunt transformate în macrofage. Macrofagele activează eliberarea
virionilor în țesutul cerebral apropiate de capilarele creierului distrugînd BHE.

Boli virale cu demielinizare:

 encefalita (meningo encefalitã acutã) – infecţii cu virusul herpes simplex;
 infecţii virale lent progressive- sindromul de panencefalitã subacuta sclerozantã;în acest
caz apar leziuni demielinizate întinse;
 infecţii virale lente de tipul bolii Creutzfeld-Jakob, caracterizatã prin aspect de
encefalopatie spongiformã;
Boli autoimmune cu demielinizare:în aceste îmbolnãviri este atacul sistemului imunitar asupra
sistemului nervos.

 scleroza multiplã- conductibilitatea învelişului mielinic este puternic alteratiar curentul

apãrut la nivelul ultimului nod Ranvier intact este de cele mai multe ori incapabil sã
genereze potenţialul de acţiune in zona denudate;manifesrãri clinice: astenie cu
spasticitate, pierderi ale sensibilitãţii etc.În ciuda unor eforturi considerabile nu s-a putut
evidenţia pânã în prezent antigenul rãspunzãtor de declanşarea atacului imun din scleroza
multiplã.
 sindromul Landry-Guillain-Barrė- acest sindrom este caracterizat clinic prontr-o astenie cu
evoluţie rapidã si este atribuit unui proces de demielinizare a nervilor periferici.
Boli asociate cu defecte membranare de naturã metabolicã:

 sindromul Niemann-Pick – deficit de sfingomielinã cu acumulare anormalã de

sfingomielinã în neuroni;se caracterizeazã printr-o degenerescenţa progrsivã a sistemului
nervos central fatalã în câţiva ani.
 boala Gaucher – defect de beta-glicozidazã şi determinã acumularea de glucocerebrozide
în celulele reticulo-endoletiale din ficat, splinã şi mãduvã osoasã;
 boala Kraabe – acumularea de cellule globoide în diverse regiuni ale sistemului nervos
central;
 boala Fabry – deficit de alfa-glucozidazã cu acumulãri de globoside şi
ceramidetrihexoside;
 gangliozidozele – alterãri autosomal recesive ale metabolismului gangliozidelor;
 leucodistrofia metacromaticã – afecteazã oligodendrocitele care formeazã mielinã şi
celulele Schwann.
boala Huntington – apariţia tulburãrilor motorii extrapiramidale şi demenţã. (22)

16
17