SUBIECTUL al II-lea 10 puncte

Cerințe posibile (din testele de antrenament):

1. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.
2. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
3. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului, identificate în
fragmentul dat.
4. Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația dintre ideea poetică și
mijloacele artistice.

Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1
punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte
și să dezvolte subiectul propus.

1. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.

Notațiile autorului (didascalii/indicații scenice) sunt elemente specifice textului dramatic

prin care se indică jocul actoricesc în diferite scene. Sunt inserate înainte sau după o replică, între
paranteze rotunde, pentru a se delimita de vorbirea personajelor, sau prezintă decorul la începutul
fiecărui act.
Didascaliile cuprind informații referitoare la:
- elemente de decor (mobilier)
- costume
- joc actoricesc - elemente nonverbale (gesturi, mimică, poziția corpului)
- elemente paraverbale (tonul vocii, ritmul vorbirii, accent)
Totodată, notațiile autorului cuprind elemente de caracterizare a personajului: caracterizare
directă (atunci când autorul spune clar cum este personajul) sau caracterizare indirectă (trăsăturile
se deduc din elementele nonverbale și paraverbale ale jocului actoricesc).
Didascaliile au rolul de a dezambiguiza textul:
- precizează cine vorbește în cadrul dialogului și cui se adresează;
- prezintă locul, timpul acțiunii și protagoniștii;
- descriu anumite acțiuni nonverbale care însoțesc/întrerup dialogurile.
INTRODUCERE Didascaliile (indicațiile scenice) sunt elemente specifice textului dramatic,
- definiția menite să îndrume jocul actorilor și să sprijine viziunea regizorală. Pentru
didascaliilor cititor, ele sunt importante, pentru că îl ajută să-și imagineze acțiunea.
Didascaliile vin în completarea replicilor personajelor, aducând informații
despre spațiul și timpul întâmplărilor, dar și despre personaje (statutul social,
înfățișarea, acțiunile, gesturile, mimica, vocea etc.).
CUPRINS În fragmentul extras din piesa de teatru „Trei generații” de Lucia
Demetrius, indicațiile scenice care acompaniază și completează replicile
personajelor aduc informații și sugestii importante pentru înțelegerea textului.
Indicația plasată sub numărul actului are rolul de a fixa coordonatele
spațio-temporale, dar și de a anunța statutul social al personajelor: „anul
- prezentarea 1896”, „salonul unor oameni cu stare din vremea aceea”. În același timp,
rolului oferă detalii semnificative privitoare la decor, la organizarea spațiului scenic:
didascaliilor, cu „Un pian, un palmier în hârdău”, „draperii de catifea cu ciucuri, fotolii,
citate din text și canapea”, „pe masă, fructieră cu cărți de vizită”, „Pe pereți, două portrete de
cu explicații familie, în ramă de bronz și pluș. O oglindă cu ramă grea și înflorată. [...]
Stânga, ușă, în dreapta, două uși.”
Didascaliile ce însoțesc replicile personajelor, regăsite între paranteze
rotunde, oferă informații despre plasarea acestora pe scenă – „cu spatele la
sală”, „în fotoliu”, despre activitățile desfășurate – „cântă la pian”. Sunt
surprinse aspecte vestimentare: ,,E îmbrăcată cu o bluză cu dantele, cu
mânecă lungă și o fustă creață la spate, peste un mic turnel, cordon lat”,
gesturi: ,,se întrerupe”, ,,dă din cap și exersează iar”, aspecte care contribuie la
caracterizarea indirectă a personajelor.
Ultima notație a autorului fixează fundalul sonor pe care se desfășoară
scena: „Pe stradă răsună un trap de cal și zgomot de trăsură.”
CONCLUZII În concluzie, notațiile autorului din fragmentul dat au drept scop oferirea
- rezumatul de detalii cu privire la decorul în care se desfășoară acțiunea, la personaje și la
cuprinsului conduita acestora, încât publicul sau cititorii să-și facă o imagine cât mai
exactă despre viziunea autorului, dar și pentru a facilita punerea poveștii în
scenă.

BAREM
2. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.

Perspectivă narativă (punct de vedere/viziune/focalizare) = punctul de vedere din care naratorul

povestește, unghiul din care privește și interpretează faptele relatate. Poate fi:
a) perspectivă subiectivă – când se povestește b) perspectivă obiectivă – când se povestește la
la persoana I; persoana a III-a;
– naratorul (povestitorul) se implică afectiv în – naratorul nu se implică în faptele relatate, ci
faptele relatate; rămâne detașat, impersonal;
– naratorul este și personaj, participă la acțiune – naratorul nu este personaj, nu ia parte la
(narator autodiegetic); întâmplare;
– naratorul se concentrează asupra propriului – naratorul este omniscient (știe totul despre ce
univers sufletesc (emoții, probleme, se petrece cu personajele operei și le cunoaște
incertitudini); gândurile, intențiile, emoțiile)

Dai exemple de verbe și pronume la persoana I
și de citate care să ilustreze trăirile naratorului
(interogații retorice, fragmente în care își
exprimă diferite emoții, apar frecvent punctele
de suspensie).
Dai exemple de verbe și pronume la persoana a
III-a, faci un scurt rezumat al acțiunii prin care
explici că naratorul este omniscient (cunoaște
atât acțiunile exterioare, cât și ce gândesc și ce
simt personajele).

INTRODUCERE În fragmentul extras din „Oraș patriarhal”, de Cezar Petrescu

enunțarea răspunsului: perspectiva este obiectivă.
perspectivă obiectivă
CUPRINS Perspectiva este obiectivă, pentru că naratorul povestește din postura
- narațiunea la pers. III unui observator, neimplicat în acțiune. Nu există în text verbe și
pronume la persoana I, ci numai la persoana a III-a: „întinse”, „părăsi”,
„se apropie”, „îi”, „ei”, „o”. În plus, naratorul relatează totul pe un ton
neutru, impersonal, fără să își exprime impresiile și atitudinea față de
cele prezentate.
- narator omniscient Specific perspectivei obiective este naratorul omniscient, care știe tot
pentru că: despre lumea narată: și ce se întâmplă în exteriorul personajelor, și ce se
întâmplă în interiorul lor. Aflăm de la narator cum Cristina Madolschi îi
înmânează o scrisoare lui Tudor Stoenescu-Stoian și cum acesta o ia și
știe totul despre se apropie de fereastră să o citească. Cristina îl urmărește cu atenție. Are
întâmplări o față osoasă, cu ochii scufundați în orbite și buze albe și subțiri. Un alt
personaj, Iordăchel Păun, urmărește întreaga scenă, privind-o cu milă pe
și femeie. Afară plouă și bate vântul. Se înserează.
De asemenea, naratorul știe ce gândesc și ce simt personajele. Aflăm
că, pentru Cristina, momentul este foarte important. Aproape că nu
despre ce gândesc și
simt personajele
respiră, în timp ce Stoenescu-Stoian citește scrisoarea. Pătrunzând în
mintea acestuia, ne dăm seama că, de fapt, se preface că este interesat de
 ce scrie acolo, doar ca să-i facă pe plac lui Păun.
CONCLUZIE În concluzie, în fragmentul dat, perspectiva narativă este obiectivă
(pentru că naratorul este un observator extern, care povestește la
persoana a III-a, fără intervenții proprii) și omniscientă (pentru că
naratorul beneficiază de o cunoaștere nelimitată a acțiunii și a
personajelor).
BAREM
INTRODUCERE În fragmentul din opera „Isabel și apele diavolului” de Mircea Eliade
enunțarea răspunsului: perspectiva narativă este subiectivă.
perspectivă subiectivă
CUPRINS În primul rând, se remarcă în text formula autenticității prin
- narațiunea la pers. I confesiunea naratorului. Relatarea se face la persoana I, fiind prezente
mărcile gramaticale specifice – verbale și pronume de persoana I: ,,nu
mi le amintesc”, ,,încerc”, ,,nu știu”, ,,gândurilor mele”, ,,să scriu”,
,,scrisul meu”.
- naratorul este personaj
În al doilea rând, naratorul este autodiegetic, adică este și personaj,
participând la acțiune și implicându-se afectiv, după cum se poate
observa din trăirile și sentimentele evidențiate. Astfel, naratorul este
fascinat de talentul de povestitor al lui Isabel, exprimând stări sufletești
și judecăți de valoare în legătură cu acest aspect: ,,am fost chiar
uimit”, ,,povestirile ei sunt prea frumoase”, ,,sunt atât de personale”.
De asemenea, se evidențiază incertitudinea personajului narator prin
- naratorul se implică interogațiile retorice: ,,de ce nu însemn eu faptele Isabelei cu vorbele
afectiv Isabelei?”, ,,Unde e Isabel, sub brazii aleielor din Simla?”. Naratorul
este contrariat de faptul că, deși înțelege ce spune personajul feminin, nu
reușește să reproducă în scris vorbele și stilul de a povesti ale acestuia,
având sentimente de frustrare: ,,scrisul meu, nedibaci nu izbutește să te
păstreze”, ,,sunt incapabil să scriu aici ce a vorbit”, ,,nu știu cum le
spune.”
CONCLUZIE În concluzie, fragmentul analizat este construit în baza unei
perspective narative de tip subiectiv, în care naratorul-personaj își
dezvăluie propriile trăiri, dând autenticitate acțiunii.

BAREM

3. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului, identificate în

fragmentul dat.

CARACTERIZARE DIRECTĂ CARACTERIZARE INDIRECTĂ

- realizată de narator pe parcursul povestirii - ce semnifică numele personajului (mai ales în
- realizată de autor/dramaturg în didascalii (în comedii – comicul de nume)
 cazul pieselor de teatru) - acțiunile, gesturile, comportamentul,
- realizată de celelalte personaje atitudinile, modul în care se raportează față de
- autocaracterizare (ce spune personajul despre celelalte personaje
el însuși) - ce sugerează limbajul personajului
- ce sugerează locul, mediul în care trăiește
personajul
-vestimentația
Nu trebuie să apară toate într-un fragment. Dai citate din text pentru a-ți susține
argumentele.

INTRODUCERE În fragmentul din „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian ne este

prezinți conținutul prezentată o scenă petrecută într-o dimineață, la munte. Personajele sunt
fragmentului (rezumat Corina și Ștefan. Corina stă pe un șezlong, pe terasă și numără frunzele
și personaje) care cad. În hol, așezat într-un fotoliu de nuiele, Ștefan citește o carte.
CUPRINS Portretele celor două personaje sunt conturate prin caracterizare
directă, realizată de autor, în prima didascalie, și prin caracterizare
indirectă, rezultată din schimbul de replici dintre protagoniști.
Prin caracterizarea directă, din indicațiile scenice ale autorului,
caracterizare directă aflăm numele personajelor și detalii despre portretul fizic al acestora, mai
vestimentația
precis, detalii vestimentare. Corina este îmbrăcată într-o „rochie caldă de
casă”, iar Ștefan este într-o ținută sport, cu pantaloni gri și pulover
albastru, închis la gât.
caracterizare Prin caracterizarea indirectă, rezultată din schimbul de replici
indirectă dintre cei doi, li se poate deduce un sumar portret moral. Astfel, firea
meditativă a Corinei reiese din atitudinea sa față de o manifestare
specifică toamnei (căderea frunzelor), căreia îi acordă o semnificație
gesturi, atitudini aparte („Eu până acum nu văzusem niciodată cum cade o frunză. Credeam
că se rupe și cade.”). Gestul său de a observa în detaliu acest proces
dialogul dintre evidențiază sensibilitatea ei și dragostea față de natură („privește afară [...]
personaje ca și cum ar urmări ceva foarte important”). Pe de altă parte, modul de a
se exprima al lui Ștefan arată că acesta este indiferent față de replicile
Corinei. De exemplu revelația ei provocată de contemplarea căderii
frunzelor este curmată de replica ironică a lui Ștefan: „Închipuiește-ți că
acesta este singura metodă a frunzelor de a cădea: se rup și cad”.
CONCLUZIE În concluzie, prin caracterizare directă și indirectă se conturează
portretul unei femei sensibile și visătoare și al unui bărbat (aparent) rece
și ironic.
 BAREM

4. Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația dintre ideea poetică și
mijloacele artistice. Doar pentru texte lirice (POEZII)!!!

Genul liric exprimă în mod direct sentimentele, trăirile, stările, atitudinea și viziunea poetului, prin
intermediul figurilor de stil și al imaginilor artistice.
Temă literară = aspectul general al realității înfățișat în opera literară într-un mod artistic, într-o
viziune personală. Ex.: natura, iubirea, creația, moartea, timpul, copilăria, războiul, satul etc.
Motiv literar = aspect concret al unei teme evidențiat în opera literară. De exemplu, motive legate
de tema naturii: lacul, izvorul, codrul, iarna, vara, marea, luna, stelele, soarele etc.
Eu liric = individualitate creatoare diferită de persoana reală a autorului, prin intermediul căreia
acesta își face simțită prezența în textul poetic.
Mărci ale eului liric = cuvinte și forme gramaticale ale unui cuvânt prin care se manifestă
subiectivitatea în text (de exemplu: pronume la persoana I – eu, mie, pe mine sau la persoana a II-
a – tu, pe tine, ție; verbe la persoana I și a II-a, interjecții – ah, oh, vai; substantive în cazul vocativ
care arată adresarea directă – Doamne; adjective posesive – mea, ta).
Mijloacele artistice sunt reprezentate de figuri de stil și imagini artistice.
Figuri de stil:
epitet („buze dulci”, „noapte neagră”, „nuferi galbeni” – M. Eminescu),
personificare („pădurea tace”, „codrul suspină”, „trunchiurile poartă suflete sub coajă”),
metaforă („soarele” – metaforă pentru ideal, „drumul” – metaforă pentru destin),
comparație („fața-i roșie ca mărul” – M. Eminescu, „fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi
albi” – V. Alecsandri),
enumerație („Tot e alb: pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare” – V. Alecsandri),
inversiune („vesela, verde câmpie”, „duioasele-amintiri” – V. Alecsandri)
Imaginile artistice au adesea la bază o figură de stil:
Imaginile vizuale („Dormeau adânc sicriele de plumb” – G. Bacovia). + personificare
Imaginile auditive („Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna” – V. Voiculescu).
Imaginile olfactive – („Sub șirul lung de mândri tei” – M. Eminescu). + epitet personificator
Imagini gustative – („dulce ca o zi de vară” – M. Eminescu).
Imaginile dinamice – („Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare” – M. Eminescu). + repetiție
Imaginile statice – transpun artistic senzația de amorțire a peisajului („Niciun zbor în atmosfera, pe
zăpadă – niciun pas” – V. Alecsandri).

O carte mică, 
N-am luat cu mine
Decât o carte subțire,
Așa ca o frunză.
Așa ca o viață de om.
M-am gândit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.
Marin Sorescu, Povara

INTRODUCERE În poezia Povara de Marin Sorescu, are ca temă creația și valorifică motive
-încadrarea în gen literare sugestive, precum motivul „cărții” și cel al „numelui”. Ideea poetică
literar este reprezentată de povara propriei opere, pe care poetul o creează cu mare
- tema textului dificultate.
CUPRINS În acest sens, motivul „cărții” sugerează totalitatea sentimentelor și a
ideilor care stau la baza unei creații unice, iar „numele” este simpla condiție a
artistului, a cărui viață trecătoare lasă în urmă doar textul scris. Mărcile
- comentarea lirismului de tip subiectiv sunt verbele și pronumele de persoana I: „n-am luat
figurilor de stil cu mine”, „m-am gândit”, „o să mă doară”.
(câte o idee la Ideea centrală a poeziei este adusă în prim-plan cu ajutorul figurilor de stil.
fiecare) Comparația „o carte mică/Așa ca o frunză/Așa ca o viață de om” sugerează
relația dintre existența umană și creație, precum și importanța aparent minoră
- comentarea a unei cărți care poate fi dată uitării, asemenea vieții unui individ. Deși opera
imaginilor nu conține multe file, de fapt ea cuprinde esența întregii existențe a poetului.
artistice Așa-zisa „durere de spinare” este o metaforă a suferinței de natură spirituală
pe care o resimte eul liric, truda de a scrie și durerea de a nu fi înțeles. De
asemenea, metafora „o să mă doară numele” sugerează condiția umilă a
creatorului istovit în urma efortului depus pentru a crea opera și dezamăgit de
lipsa unei aprecieri din partea celorlalți.
CONCLUZII Așadar, în poezia Povară, poetul își exprimă concepția despre rolul
artistului, acela de a da cititorilor opere valoroase. Poetul-modest consideră că
își poate dărui scrierile, pentru a fi citite cu înțelegere, oricărui semen.
Discursul liric simplu și direct este o marcă a liricii lui Marin Sorescu.

BAREM
sorginte = izvor
INTRODUCERE Textul poetic „Dor zadarnic” de Al. Macedonski este construit în jurul
ideii de curgere dureroasă a timpului pusă în relație cu pierderea vitalității, a
îndrăznelii de a visa și a împlini visuri.  
CUPRINS Poezia este structurată în trei catrene (strofe de câte 4 versuri) cu rimă
încrucișată și prezintă cele trei vârste ale omului: copilăria, tinerețea și
bătrânețea. Copilăria este un timp al bucuriei, în care lumea pare o reiterare
a paradisului originar, un sațiu terestru cu vegetație în floare, în care râsul
Figuri de stil cristalin al izvorului este râsul fără griji al acestei vârste. Imaginile sunt
vizuale și tactile („e umed cimbrul pe coline”, „Măceșii par o florărie”), iar
figura centrală este personificarea („Sorgintea râde cristalină”).
Strofa a doua mizează pe imagini vizuale și auditive ce construiesc
simbolul cheie al secvenței – ciocârlia care se înalță spre cer, ca imagine a
speranței, a elanului și al îndrăznelii ființei tinere. Epitetele „roze ceruri” și
„cântece semețe” sugerează veselia asociată acestei vârste. Cromatica este
reprezentată de trandafiriul cerului, culoare a trezirii la viață.
Titlul Strofa finală este rezervată vârstei singurătății și a nostalgiei și vine să
lămurească titlul operei („Dor zadarnic”), căci bătrânețea este timpul
regretelor și al privirii înapoi spre „râul blond” (copilărie) și „ziua roză”
Mărcile eului (tinerețe) și vârsta singurătății și a tristeții. Starea generală este una de
liric „nevroză”.
Eul liric se află într-o ipostază meditativă, reflectând cu amărăciune la
dorul de copilărie. Mărcile eului liric sunt verbele și pronumele de persoana
I („rămân”, „meu”) și a II-a („ești tu”, „venit-ai”) și exclamațiile retorice
(„Ești tu, ești tu, copilărie!”, „Napoi venit-ai, tinerețe!”).
CONCLUZII Așadar, poezia „Dor zadarnic” este o meditație asupra trecerii ireversibile
a timpului. Fiecare vârstă este caracterizată de o stare de spirit și de o
viziune asupra lumii.