Referat Ingrijiri

paleative

Comunicarea veștilor proaste in paleație

Student ,
 Asistenta medicală cu experiență in oncologie in diversele niveluri
ale sistemului de îngrijiri are urmatoarele atribuții:

a. Evalueaza nevoile pacientului pentru acordarea spirjinului adecvat

b. Ghidează și sprijină pacientul în traseul său in sistemul de îngrijiri

(diagnostic,tratament,paliație) continuitate

c. Sprijină pacientul și familia prin ascultare activă,furnizare de feed-back și informații

pentru îmbunatațirii pregatirii pacientului ,obținerea complianței la tratament și
cooperare post-tratament ,implicare in propria îngrijire

d. Acordă sprijin psiho-emoționalin faza de diagnostic și cea de post-cură pentru

creșterea auto-eficienței pacientului

e. Nursing oncologic pentru reacții adverse ,complicații ,urgențe pentru managementul

simptomelor

f. Punct de contact ,membru in echipa multidisciplinară de îngrijire -interfața de

comunicare decizii -medic-pacient

g. Comunicare și integrarea componentelor de îngrijiri : medicale ,chirurgicale

,radioterapie ,educație ,assitență socială,sprijin comunitar,pentru acces îmbunatațit la
tipurile de resurse și servicii necesare pacientului

Scopul ingrijirii paleative este îmbunatațirea calitații vieții pentru pacient și familie .

Calitatea vieții cuprinde următorele domenii: fizic,psiho-emoțional ,social și spiritual .

In spital ,întregul personal este instruit în modele de comunicare empatică și suport emoțional
și poate construi o realație terapeutică cu pacientul și aparținătorii .

In scopul realizării unei bune comunicării ,de calitate ,pe parcursul internării se organizează
întîlniri cu familia ,pacientul și membrii echipei transdisciplinare pentru a clarifica nevoia de
informare ,temerile,obiectivele îngrijirii ,planificarea externării și îngrijiri ulterioare .

2
Defi nirea „veştilor proaste“ Este important să înţelegem elementul central al veştilor proaste
– adică să încercăm să identifi căm ce le face atât de „proaste“ pentru pacient. Fundamental,
impactul veştilor proaste este proporţional cu efectul pe care acestea le au asupra
„aşteptărilor“ pacientului. De fapt, o definiţie practică a veştilor proaste este: „orice ştire care
afectează se rios şi negativ percepţia individului asupra viitorului lui/ ei“. Toate veştile proaste
au, aşadar, consecinţe serioase pentru pacienţi şi pentru familiile lor. Rezultă că nu poţi şti
care va fi reacţia pacienţilor la veştile proaste până când nu constaţi percepţia lor despre
situaţia lor clinică. Prin urmare o regulă preţioasă: „Înainte de a spune, întreabă“.

Studiile arată că 42% dintre medici experimentează o emoţie puternică după ce comunică
veştile proaste, iar efectul stresului durează de la câteva ore până la 3 zile.

Comunicarea veștilor proaste reprezintă o abilitate esențială in exercitarea meseriei de asistent

medical .Vestea proastă influențează neplacut viziunea omului asupra viitorului .

Exemple de vești proaste:comunicarea diagnosticului /prognosticului ; inceputul tratamentului

opioid major ; intervenție chirurgicală mutilantă ; recurența bolii; pierdere autonomiei ; boală
gravă a cuiva apropiat;

Model de comunicare a veștilor proaste:

1.Modelul nedezvăluirii

o Medicul hotaraste ce este cel mai bine pentru pacient

o Pacienții nu doresc să audă vești proaste

o Repercusiuni negative:

o pacienții reproșează că nu li s-a spus adevărul • pacientul neavizat este mai puțin
cooperant • pacienții își pierd încrederea când nu li se spune adevărul • pacientul
neinformat va lua decizii inadecvat

o Refuzul aflării adevărului Ideea potrivit căreia pacientul nu trebuie să afle de ce suferă,
fiindcă vestea rea îi va infl uenţa negativ evoluţia este depăşită. La fel, a apus şi ideea
că ar fi un gest inuman să-i comunici diagnosticul pacientului în condiţiile în care
acesta mai are puţin de trăit. În general, pacienţii doresc să cunoască diagnos ticul. Mai
multe studii realizate în SUA şi Europa au reliefat că 90-96% dintre pacienţi doresc să-
şi cunoască diagnosticul. Şi românii preferă să înfrunte crudul adevăr în faţă. Un studiu
3
 realizat la noi în ţară a scos la iveală că 95% dintre pacienţii români sunt dornici să ştie
de ce suferă. (PopoviciMarsu C.,1990).

2.Modelul dezvăluirii in detaliu

Presupuneri • Absolut toți pacienții doresc să cunoască veștile proaste referitoare la statusul
lor • Veștile proaste necesită o dezvăluire insistentă și detaliată, deoarece toți pacienții au
suficiente resurse pentru a se adapta la noua situație

3.Modelul dezvăluirii individulalizate

Presupuneri • Persoanele sunt diferite • Pacienții au nevoie de timp pentru a se adapta la

veștile proaste • Relația bazată pe parteneriat în luarea deciziilor este benefică pentru pacient

MODELUL DEZVĂLUIRII INDIVIDUALIZATE

Avantaje • Cantitatea informațiilor furnizate și rata accesului este adaptată nevoilor

individuale ale pacientului • Se dezvoltă relații de colaborare cu medicul

Dezavantaje • Necesită timp • Solicită resursele emoționale ale medicului

S – SETTING – PREGĂTIREA

• Planificarea discuţiei şi confirmarea datelor medicale • Asigurarea mediului necesar unei

comunicări eficiente: mediu calm, confortabil, fără riscul de a fi deranjați • Asigurarea
confidenţialităţii și prevenirea întreruperilor • Alocarea timpul necesar pentru discuții •
Identificarea persoanelor pe care pacientul le-ar dori prezente la discuţie (membri ai familiei,
prieteni, membri ai echipei interdisciplinare, alții)

P-PERCEPTION - СE ȘTIE PACIENTUL?

• Începeţi discuţia prin a culege anamneza și a stabili ce şi cât cunoaşte pacientul (sau familia
sa) despre starea de sănătate a pacientului. • Întrebările vor fi deschise: - ”Sunteți îngrijorat în
legătură cu boala sau cu simptomele bolii?” - ”V-a spus medicul de familie motivul pentru
care v-a trimis la investigații la Institutul Oncologic?” - ”Cunoașteți motivul pentru care vi s-a
recomandat CT toracelui (biopsia, bronhoscopia, mamografia, FEGDS etc.)?” - ”Când a
apărut simptomul cutare, ce v-ați gândit că poate fi?” - ”Cum ați descrie situația
Dumneavoastră medicală?” • Ocazional pacientul poate rămâne tăcut și pare complet
4
nepregătit sau incapabil să răspundă. Pentru a ușura situația și a facilita discuția, încercați să
clarificați ce înțelege pacientul despre statusul său medical și investigațiile efectuate recent.

-INVITATION – CÂT DOREȘTE SĂ ȘTIE PACIENTUL?

• Persoanele gestionează informația în mod diferit în funcție de aspectele etnice, culturale,

religioase și statusul socio-economic. • Fiecare persoană are dreptul de a refuza să primească
informația medicală și are dreptul de a desemna pe altcineva în locul său. • Dacă pacientul
preferă să primească informații medicale critice, stabiliți care este informația ce ar trebui
oferită. • Întrebări posibile: - ”Dacă în starea Dumn eavoastră de sănătate ar apare probleme
serioase, ați dori să le cunoașteți?” - ”Ați dori să discutăm toate aspectele stării Dumneavostră
de sănătate? Dacă nu, este cineva cu care ați dori să stau de vorbă?” - ”Anumite persoane nu
doresc să știe atunci când apare o problemă în starea de sănătate și preferă ca familia să fie
informată despre acest lucru. Dumneavostră ce preferați?” - ”Cu cine ar trebui să stau de
vorbă despre aceste aspecte medicale?”

K- KNOWLEDGE - OFERIREA INFORMAȚIEI

• Oferiţi informaţia într-un mod delicat, dar ferm. • Evitaţi monologul. • Faceţi pauze
frecvente. • Evitaţi jargonul medical şi eufemismele. • Verificaţi înţelegerea informaţiei
oferite. • Utilizaţi tăcerea şi limbajul corpului ca instrumente pentru facilitarea discuţiei. •
Formulări posibile: - ”Îmi pare rău dar situația este mai gravă decât vă așteptați, s-a confirmat
că este cancer mamar.” - ”Mă tem că veștile sunt proaste. Biopsia a arătat că aveți cancer de
colon.” - ”Mi-e teamă că am vești proaste. Biopsia măduvei osoase arată că este leucemie.”
După ce se dă o veste proastă, medicul trebuie să identifice și să ofere și vești bune. De ex.: ce
se poate face pentru ameliorarea durerii și a celorlalte simptome; sau: ”- Din păcate nu mai
este nici o îndoială în privința rezultatului, este cancer. Vestea bună este că cancerul nu s-a
extins.”

E-EMPATHY - RĂSPUNDE LA EMOȚIILE PACIENTULUI

• Pacienții și familiile răspund la aflarea veștilor proaste în moduri diferite. • Răspunsul

emoțional al pacientului poate fi însoțit de lacrimi, furie, anxietate sau alte emoții puternice.
La unii apar sentimente de negare sau acuzare, iar alții demonstrează un răspuns psihologic
reflexiv de tipul ”luptă sau fugi”. • Eliberarea acestor emoții puternice determină adesea
disconfort din partea medicului. • Acordaţi timp pacientului şi familiei să reacţioneze.
Reamintiţi-le că răspunsul lor este normal și firesc în această situație. • Arătați pacientului că
5
îi înțelegeți emoțiile. Încurajați-l să-și exprime sentimentele. • Formulări posibile: - ”Îmi
închipui că sunt vești dificile …” - ”Păreți furios. Puteți să-mi spuneți ce simțiți?” - ”Ce
înseamnă aceste vești pentru Dumneavoastră?” - ”Mi-aș fi dorit să fie alte vești…Trebuie să
fie greu pentru Dvs.?” - ”Ce vă îngrijorează cel mai mult acum?” • Comunicarea non-verbală
este foarte importantă.

EMPATIA

Empatia este capacitatea de a înțelege rațional ceea ce pacientul simte emoțional. Empatia,
spre deosebire de simpatie, care presupune implicare emoțională, presupune: - conștientizarea
emoțiilor și sentimentelor pacientului - manifestarea compasiunii/acceptării - gestionarea
simultană a emoțiilor proprii • Conștientizarea emoțiilor se referă la un proces de identificare a
trăirilor pacientului, depistarea/intuirea originii emoției și exprimarea verbală a legăturii dintre
emoție și originea ei. • Manifestarea compasiunii se referă la exprimarea înțelegerii trăirii
pacientului, punându-se accentul pe sentimentul pacientului, nu pe propria înțelegere a
acestuia. Formulare corectă: ”Trebuie să fie greu pentru Dumneavoastră?” Formulare
incorectă: ”Înțeleg cum vă simțiți.” • Gestionarea propriilor emoții presupune delimitarea
fermă a situației/condiției pacientului de condiția proprie. Comunicarea empatică presupune
acceptarea atât a emoțiilor negative, cât și a celor pozitive, acestea fiind ceva normal în
contextul unei boli limitatoare de viață.

S-SUMMARY AND STRATTEGY – REZUMAREA ŞI PLANIFICAREA

• Stabiliţi un plan pentru viitor. Acesta poate cuprinde strângerea unor informații suplimentare
sau efectuarea unor investigații. • Trataţi simptomele prezente și discutați planul de tratament.
• Discutaţi despre potenţialele surse de suport psiho-emoţional, social, spiritual (ex. membrii
ai familiei, asistentul social, grupuri de suport, psihologul, hospice etc.) • Mențineți speranța,
dar nu oferiți asigurări premature. • Oferiţi-vă disponibilitatea pentru viitor şi fixaţi o întâlnire
viitoare. • La următoarea întâlnire mulți dintre pacienți și familiile lor necesită o reluare a
veștilor proaste pentru o înțelegere completă a situației medicale

Vestea proastă este orice veste care afectează drastic şi negativ punctul de vedere al
pacientului legat de viitorul său. “Partea proastă” a vestilor proaste este diferenţa mare dintre
aşteptările pacientului şi realitatea medicală. Procesul de transmitere a veştii proaste începe
înaintea diagnosticarii, şi depinde în mare măsură de cât de bine a fost pregătit pacientului de
către asistentul medical sau alţi membri ai echipei medicale pentru posibilitatea unui rezultat

6
nu tocmai îmbucurător. Atunci când primul test a fost deja prescris, ar trebui să existe un
dialog onest cu pacientul cu privire la toate posibilităţile. Aceste discuţii deschid căile de
comunicare şi asigură baza de încredere şi înţelegere între furnizor, asistent medical şi pacient.
În îngrijirea ambulatorie, asistentul ar trebui să fie inclus pe tot parcursul acestui proces. În
cazul în care medicul este ocupat, asistentul poate sa fie capabil de a avea o discuţie deschisă
cu pacientul şi sa răspunda la preocupările şi temerile pacientului în ceea ce priveşte
problemele lui de sănătate. Asistentul şi medicul trebuie să lucreze împreună pentru a împlini
nevoile pacientului.

Şase pasi ajutători pt a da o veste proastă

1. Începeţi bine. Asiguraţi-vă că obţineti cel mai bun confort fizic. Luaţi în considerare locatia
- este un mediu confortabil şi prevede intimitate? Decideţi în echipă pe cine să includeti:
medicul primar, care ar trebui să deţină controlul; asistentul care a dezvoltat în timp o bună
relaţie cu pacientul şi membrii familiei sau prieteni aleşi de către pacient. Asistentul poate
facilita reuniunea; asiguraţi-vă că toti pot fi prezenţi.

2. Află cat de multe informatii are pacientul. Dacă o noua informaţie nu a fost constatată în
discuţiile anterioare, este important să ştii cât de informat sau dezinformat este pacientul. O
anxietate mărită poate veni de la un adevăr spus parţial şi informaţii false acumulate.

3. Află cat de mult vrea să ştie pacientul. În anii 1950 şi 1960, medicii de regulă credeau că
este nepotrivit să spuna pacienţilor tot adevărul. Ceea ce se credea era ca pacientul nu vreau sa
stie. Studii recente arată că 50% pana la 97% din pacienţii doresc să ştie adevărul despre boala
lor, chiar şi atunci când este vorba de vesti proaste (Buckman, 1992).

4. Împărtăşeste informaţiile. Puneţi-vă pe ordinea de zi obiectivul de a discuta cu pacientul

diagnosticul şi explicarea acestuia pe înţelesul lui. Includeţi şi planul de tratament şi asiguraţi-
vă că permiteţi pacientului să facă alegeri atunci când este posibil. Daţi argumente pro şi
contra realiste la opţiunile acestuia. Discutaţi despre prognostic, inclusiv la ce se poate astepta
pacientul însă la un nivel cat se poate de realist. Nu daţi speranţe false; amintiţi-vă că oricat de
dureros ar putea fi, pentru pacient contează să ştie adevărul. Adevărul este ca un drog - dozele
insuficiente sunt ineficiente pot afecta încrederea pacientului în asistent; o doză prea mare de
adevar poate provoca simptome de supradozaj. Modul în care adevărul este spus, poate fi un
predictor semnificativ in răspunsul pacientului la aflarea unei vesti proaste (Garrett, 1998). De
asemenea, asiguraţi-vă ca oferiţi sprijin pacientului. Acest lucru poate lua mai multe forme, de

7
la oferirea unui confort imediat printr-o atingere de compasiune până la a discuta despre o
strategie de a ţine sub control simptomele şi la resurse pentru grupurile de sprijin care sunt
disponibile. Începeţi de unde vrea pacientul - nu doriţi să fiti redundanţi oferind informaţii
deja ştiute de catre pacient, dar de asemenea nu trebuie să presupuneti ca pacientul are
cunoştinţe în ceea ce priveste boala pe care o are. În plus, reţineţi că educaţia pacientului este
cel mai bine realizata pe bucăţi. Un pacient care primeste toate informaţiile o dată se poate
simţi bulversat si nu va putea să faca fata. Stabiliţi şi alte întâlniri pentru asta şi amintiţi-vă că
trebuie să folosiţi un limbaj care este uşor de înţeles, şi cât mai puţini termeni medicali. Chiar
dacă acest jargon este un mod confortabil de a te detaşa şi de a te ascunde de o discuţie
propriu-zisă, rareori comunici cu adevărat ceva prin intermediul lui şi poate fi o sursă de mare
nelinişte pentru pacient. Verificaţi frecvent modul în care pacientul primeste vestile - cum
reacţionează el? Consolidaţi şi clarificaţi, puneti pacientul sa reformuleze ceea ce i-ati spus
pentru a vedea daca a înţeles. Asculta ce are de spus pacientul şi discutaţi cu acesta despre
subiecte care par să-l îngrijoreze cel mai mult.

5. Răspunde la sentimentele pacientului. Identificaţi şi recunoasteţi reacţiile pacientului la

primirea vestilor proaste. Validează (asigură-l că ele sunt obşnuite pentru situaţia în care se
află) aceste sentimente: nu sunt nici corecte, nici greşite, ele pur şi simplu exista. Ajutaţi
pacientul să înceapă să accepte aceste sentimente.

6. Planifică si urmareşte. Ajungeţi la o înţelegere cu pacientul în ceea ce priveşte planul de

tratament şi urmaţi-l. Reevaluaţi planul împreună cu pacientul în mod regulat şi modificaţi-l
dacă este nevoie. Pacientul are dreptul de a lua singur decizii legat de planul de îngrijire.
Putem sa nu fim de acord cu decizia luată de el, dar trebuie să respectam şi să sprijinim
dreptul pacientului de a face alegeri, în special atunci când vindecarea nu este tocmai o
opţiune. În concluzie Acesta nu este sfârşitul poveştii pacientului. De-a lungul procesului, de
la diagnostic, tratament si până la moarte, trebuie să luptăm pentru a satisface nevoile
pacientului. Nu doar fizic, ci şi spiritual şi psiho-social. Menţinerea unei comunicari directe cu
pacientul şi familia acestuia cu privire la toate posibilităţile de tratare asigură încredere şi
înţelegere între pacient şi echipa de îngrijire. În aceasta situaţie, pacientul este mult mai dispus
să accepte orice îi asigură confortul şi îngrijire paliativă la momentul potrivit în acest proces si
nu în ultimă instanţă. Ca asistenţi medicali, trebuie să ajutăm pacientul sa aibă parte de de un
final îngăduitor si plin de compasiune. În timp ce tehnologia oferă mai multe oportunităţi
pentru a obţine rezultate mai bune decât oricând, vine un moment când mai mult nu înseamnă
mai bine, ci împiedică abilitatea şi nevoia pacientului de a-şi lua rămas bun.
8
Există multe metode prin care se poate contribui la starea de bine a persoanelor aflate pe
moarte: o ambianţă care poate transmite sentimentul de siguranţă şi oameni capabili să se
ocupe de necesităţile reale ale bolnavului, oferindu-i sprijin în astfel de momente grele.
Totuşi, trebuie ştiut că moartea este întotdeauna un eveniment cu caracter individualizat.
Există procese de moarte lungi, care durează săptămâni sau chiar luni de zile, și altele care
decurg rapid, iar decesul survine neaşteptat. În ceea ce priveşte îngrijirea şi însoţirea
pacienţilor aflaţi pe moarte, nu este vorba despre prelungirea timpului rămas, scopul fiind mai
ales asigurarea calității vieții, a unei stări de bine accentuate pentru aceşti pacienţi. De aceea,
toate măsurile trebuie adaptate la necesităţile de moment ale bolnavului. Persoana nutrebuie
obligată să facă nimic ce nu dorește, în astfel de situaţii bolnavilor li se permite totul.
Persoanele aflate pe moarte nu au nevoie de prezenţă permanentă. Ele au nevoie de perioade
de timp în care rudele, aparţinătorii și prietenii sunt prezenţi, dar în acelaşi timp, au nevoie de
perioade de singurătate şi linişte. Procesul morții este o fază extrem de intensă şi poate fi
foarte importantă în viaţa fiecăruia dintre noi. Persoanele care se află aproape de moarte sunt
foarte vulnerabile şi resimt o nevoie specială de grijă din partea celor apropiați lor.

Persoanele aflate pe moarte au o nevoie accentuată de odihnă şi de somn. Ele se retrag din ce
în ce mai mult din lumea exterioară şi sunt preocupate de propria lor persoană. Această
întoarcere spre sine este o stare care trebuie protejată, de aceea trebuie să avem grijă ca
bolnavul să nu fie solicitat sau deranjat inutil. Un motiv pentru această slăbiciune şi pentru
retragere poate fi şi aşa numita „fatigue“. Aceasta este o stare de oboseală accentuată
determinată de boală, care nu poate fi remediată prin somn sau odihnă.

Este important să nu discutăm despre realitatea persoanelor aflate pe moarte sau să o

catalogăm drept halucinaţie. Încercaţi să faceţi parte din lumea lor şi prin simplă ascultare să
aflaţi mai multe despre aceasta. Acest lucru poate lărgi chiar şi propria realitate

Poate fi util să distrageţi atenţia pacienţilor neliniştiţi aducând vorba despre amintiri plăcute
din viaţa lor.

Starea de conştienţă se poate modifica. Poate fi tulburată şi pacienţii par să doarmă marea
majoritate a timpului. Dar sunt şi faze mai scurte de conştienţă relativ clară, în care bolnavii
pot comunica din nou.

Fiţi atenţi la ceea ce vorbiţi lângă patul muribundului. Porniţi de la premisa că acesta poate
auzi totul, chiar dacă nu mai poate răspunde. Acest lucru înseamnă în acelaşi timp că încă îi

9
mai puteţi spune orice, ceea ce aţi fi vrut să-i spuneţi dintotdeauna. Puteţi să presupuneţi că
spusele dumneavoastră vor fi auzite.

Fiţi gata să sesizaţi toate semnalele pronunţate şi nepronunţate ale dorinţei de sprijin spiritual,
prin discuţie, ritualuri celebrate/sacramente şi obiceiuri.  Depăşiţi rezerva de a aborda această
temă în mod responsabil, adică întrebaţi persoana în cauză din timp dacă doreşte să fie vizitată
şi însoţită de un consilier spiritual, preot sau de un reprezentant al congregaţiei din care face
parte.  Informaţi-vă din timp despre posibilitatea de a intra în contact cu un consilier
spiritual, preot sau pastor.  Nu vă sfiiţi să le puneţi acestora întrebările care vă preocupă în
aceste momente.  Profitaţi din timp de oferta suportului spiritual prin membrii echipei de
îngrijiri paliative.

Chiar dacă pacientul nu mai poate vorbi, cu siguranţă poate auzi. Dar muribunzii au nevoie de
mai mult timp până când cuvintele ajung la ei. De aceea, este important ca, în faţa unei
persoane aflate pe moarte, să ne exprimăm încet, cu cuvinte simple, pentru a le uşura
recepţionarea celor auzite. La fel, li se va explica întotdeauna ce fel de măsuri de îngrijire sau
alte activităţi urmează să fie efectuate.

Vorbiţi cu bolnavii la fel cum o făceaţi şi înainte. - Pe cât posibil nu puneţi întrebări, dacă
bolnavul nu mai este în stare să vă răspundă. - Încercaţi să asiguraţi o ambianţă liniştită. -
Poate există persoane care îi sunt importante bolnavului şi care poate doresc să-şi ia rămas bun
de la el. Anunţaţi-i. 30 - Pentru comunicări importante nu este niciodată prea târziu să
comunice cu familia (de exemplu, „Îmi pare rău”, „Te iubesc“). - Conferă foarte mult sprijin
însoţirea în linişte, stând pur şi simplu lângă pacient. –

Dacă survine decesul Acum nu mai trebuie să faceţi nimic. Aveţi la dispoziţie tot timpul
necesar să vă luaţi la revedere. - De aceea, după ce a survenit decesul, nu ar trebui să fiţi
imediat activi. Lăsaţi ca liniştea acestui moment să vă cuprindă. - Lăsaţi sentimentele să iasă
la suprafaţă. Lăsaţi să vă vină în minte amintirile celor trăite împreună, poate veţi dori să-i
mulţumiţi persoanei dragi pentru acestea. - Observaţi expresia relaxată şi împăcată de pe faţa
persoanei tocmai decedate. Poate reuşiţi, pe lângă suferinţa dumneavoastră, să simţiţi şi puţină
uşurare, în sensul că persoana dragă a reuşit. - Informaţi medicul de familie sau medicul
comunităţii pentru a putea constata decesul şi pentru a putea elibera certificatul de constatare a
decesului. - Nu modificaţi nimic în poziţia sau îmbrăcămintea persoanei decedate înainte de
sosirea medicului legist. - Informaţi echipa dumneavoastră de îngrijiri paliative sau de îngrijiri
la domiciliu. Ei vă vor ajuta în acordarea ultimei îngrijiri persoanei decedate.
10
Ascultarea activă a pacientului implică următoarele componente: oferirea unui mediu
ambiant;facilitarea dialogului ;răspunderea empatică,identificarea și recunoașterea emoțiilor
trăite de pacient .

Metode de ascultare :

 Parafrazarea

 Clarificarea

 Reflecția

 Rezumarea

 Tăcerea

 Continuarea

Comunicarea interpersonală este procesul prin care oamenii schimbă informații ,sentimente și
sensuri prin mesaje verbale și non-verbale(Brooks and Heath ,1985 p. 8)

INFORMAȚIE→CODAREA INFORMAȚIEI→RECEPTOR→DECODAREA
INFORMAȚIEI→INFORMAȚIE→CODAREA INFORMAȚIEI→EMIȚĂTOR→

DECODAREA INFORMAȚIEI →INFORMAȚIE

Comunicarea diagnosticului este un proces solicitant.

• Necesită anumite abilități și tehnici care pot și trebuie să fie învățate. • Pacienții au dreptul
dar nu obligația de a afla despre diagnosticul și prognosticul lor. • Pacienții au nevoie de

onestitate, claritate, timp, interes, adaptarea informațiilor și fidelitate din partea personalului

Piramida nevoilor umane

Nevoia de ideal

Nevoia de respect

Nevoia de afecțiune

Nevoia de securitate

Nevoi fiziologie (de bază)

11
12
 Bibliografie :

1. UNIVERSITATEDEMEDICINĂŞIFARMACIEDINCRAIOVA 2012
FacultateadeMedicină–SecţiaAsistenţăMedicală–AnulIV
PSIHOLOGIEMEDICALĂ

2. Dr. habil. Dégi László Csaba PhD MSW www.psychooncology.ro

3. Asociația Lumina ,Ingrijiri paleative-măsuri integrate pentru incluziune

sociala ,Comunicarea / Bacău 18-19 iunie 2015

4. CUSIM: COMUNICAREA VEȘTILOR PROASTE Dr. A.Gavriliuc

5. COMUNICAREA VEŞTILOR PROASTE ÎN PRACTICA MEDICALÅ

Communicating the bad news in medical practice Dr. Mimi Ni¡u², Dr. Cristina
Cålåraşu¹, Dr. Mihai Olteanu², Dr. Andreea Golli², Dr. Mådålina Olteanu², Dr.
Raluca Marinaş¹, Dr. Cristian Didilescu² 1 Spitalul Clinic de Boli Infec¡ioase şi
Pneumoftiziologie „Victor Babeş“, Craiova 2 Universitatea de Medicinå și
Farmacie, Craiova /EDUCAŢIE MEDICALĂ CONTINUĂ

13