Sunteți pe pagina 1din 2

Refularea

Sigmund Freud a avansat o idee privind interpretarea uitarii, care a fost foarte raspandita
timp de mai multi ani. In cartea sa Psihopatologia vietii cotidinene el a sugerat ca multe dintre
procesele caracteristice vietii mentale a pacinetilor nevrotici aveau loc si in cazul
comportamentului normal.
Freud a sugerat ca, in mare parte, uitarea evenimentelor cotidiene ar putea fi generata de
refularea lor, asociata cu stari de anxietate. Desi unele cazuri sunt plauzibile, majoritatea cazurilor
prezentate de Freud sunt mai mult incurcate si indoielnice.

Uitarea evenimentelor neplacute

Penru a putea studia mai bine acest proces al refularii, s-au incercat o serie de experimente
de laborator. Unii cercetatori au pus subiectii sa invete o serie de silabe fara sens, apoi s-au purtat
deosebit de urat cu acestia, cu scopul de a-i face sa refuleze orice element asociat cu
experimentul. Subiectii dau rezultate foarte proaste, dar atunci cand li se explica de ce au fost urat
tratati, rezultatele lor se amelioreaza. Pe langa faptul ca acest tip de experimente este discutabil
din punct de vedere etic, nici rezultatele obtinute nu sunt graitoare. Este posibil ca subiectii sa nu
se straduiasca foarte mult sa faca fata cerintelor experimentului.
Intr-un alt experiment li s-a cerut subiectilor sa elaboreze asociatii cu o serie de cuvinte
dintre care unele erau neutre, iar altele purtau o incarcatura emotionala (teama, cearta, suparare).
Imediat dupa prezentarea cuvintelor, subiectilor le-au fost date, din nou, aceleasi cuvinte si au
fost rugati sa reactualizeze asociatiile facute. S-a observat o tendinta clara de a-si aminti mai putin
asociatiile cuprinzand cuvinte cu incarcatura emotionla, decat asociatii neutre.
Dar rezultatele obtinute nu par sa confirme intru totul ipoteza lui Freud.
Exista insa un domeniu in care s-a afirmat ca ea poate fi demostrata si anume in
reactualizarea evenimentelor de viata: incercarea de a-ti aduce aminte intamplari din primii opt
ani de viata. Un studiu facut de Waldfogel, amintirile placute vor totaliza aproximativ 50%, cele
neplacute aproximativ 30%, iar cele neutre 20%. Aceasta preponderenta a amintirilor placute fata
de cele neplacute predomina si in anii urmatori ai vietii. Acest fapt poate fi explicat de
fenomenul de refulare a amintirilor neplacute, dar si aici cineva ar putea pretinde ca este posibil
ca aceste sa fie reale – noi sa fi avut intr-adevar mai multe experiente placute, decat neplacute.
Teoria lui Freud sustine ca incidentele asociate cu senzatia de durere sunt mai repede uitate
decat cele asociate cu senzatiile placute. O problema ar fi daca ne amintim durerea mai putin
intensa decat a fost in realitate. Au fost facute studii pe femei care au nascut si carora le-au fost
administrate analgezice pe diferite cai - intramuscular si epidural. Li s-a cerut sa clasifice durerea
din timpul nasterii pe o scala de la “absenta durerii” la cea mai puternica durere imaginabila”
imediat dupa nastere la intervale de cateva zile. Rezultatele au dus la concluzia ca intensitatea
durerii scade o data cu trecerea timpului. Bineinteles, acest studiu ar putea sa nu fie relevant
pentru orice tip de durere.
Dovezile care sustin punctul de vedere freudian asupra procesului de uitare nu sunt date de
procesul normal, ci de uitarea patologica asociata nevrozelor. Un caz special il reprezinta
amnezia isterica .
Auzim uneori de persoane care si-au pierdut memoria sau care sunt gasite ratacind prin
diverse locuri, total inconstienti, nestiind cine sunt sau de unde vin sau cum au ajuns acolo.
Acestor persoane le poate reveni, acordandu-le anumita atentie, memoria in cateva zile. Pentru
altele amnezia insa dureaza mai mult. Aproape intotdeauna ceste persoane au trecut de-a lungul
vietii printr-o serie de crize emotionale si viata devine intolerabila pentru ei si, pentru o vreme,
inceteaza a mai fi ei insisi.
Pentru descrierea acestui tip de pierdere patologica de memorie este folosit termenul de
fuga. Manifestarile prezinta diferite tipare, clasificate mai mult pe baza presupuneriolr asupra
modului in care functioneaza memoria. In legatura cu aceasta sa ne amintim de asa-numita
“manusa anestezica”, care consta in pierderea, provocata de isterie, a tutror senzatiilor la nivelul
unei maini, modelul de extindere a amortelii urmand forma mainii si neavand nici o legatura cu
distributia nervilorin zona respectiva. Fenomenul are o cauza psihogena si nu se bazeaza pe o
disfunctie nervoasa. Desi simptomele specifice bolii isterice difera de simptomele de natura
fizica, aceasta nu inseamna ca sunt mai putin reale pentru pacient.
In general. pacientii afectati de fuga isi revin repede, infrunta cauzele anxietatii lor si, de
obieci, nu recidiveaza. Exista insa si pacienti suferind de isterie ale caror stari psihice varieaza,
fiind complet inconstienti, in anumite stadii, de personalitatea lor, iar in alte stadii de actiunile lor.
Psihiatrul francez Pierre Janet descrie cazul unei tinere a carei mama era foarte bolnava si pe care
o ingrijeste din greu. Cand mama ei moare, fata are un puternic soc emotional: ea incearca
zadarnic sa o readuca la viata. Dupa un scurt interval de timp fata parea sa fi uitat de moartea
mamei sale. Ea spune ca isi da seama ca mama ei murise pentru ca era in doliu, dar ca nu isi
aminteste cum si de ce murise si nici de perioada lunga in care o ingrijise. Oare fata nu isi mai
amintea sau nu putea reacualiza informatiile din cauza unor inhibitii puternice?
Dupa catva timp de la moartea mamei sale, fata a inceput sa aiba niste crize, in timpul
carora ea pierdea contactul cu mediul extern si juca diferite scene cu priceperea unei actrite.
Aceste crize durau uneori ore in sir si in timpul lor ea punea in scena evenimentele petrecuite la
moartea mamei sale si alte evenimente neplacute din viata ei. Dupa un timp, starea ei de agitatie
disparea si isi revenea complet fara a-si mai aminti ceva din timpul crizelor.

Personalitate multipla.

Un exemplu de refulare extrema il constituie personalitatea multipla. In aceste cazuri


aceeasi persoana se comporta in diferite ocazii ca si cand ar reprezenta doua sau chiar mai multe
personalitati diferite, care se exclud reciproc. Situatia corespunde celei descrise de Robert Louis
Stevenson in cartea sa Dr. Jekill si Mr. Hyde. Desi asemenea cazuri sunt rare, pana acum au fost
mentionati peste o suta, dintre care douazeci prezentau mai mult de doua personalitati.
Nu exista nici un dubiu ca in aceste cazuri este vorba de refulare. Aceasta joaca probabil un
rol important in cazul bolnavilor care sufera de forme mai putin grave de nevroza. La nivelul la
care prelucrarea nu actioneaza, o persoana poate refuza sa spuna ceea ce nu doreste sa auda
interlocutorul ei. La un nivel mai subtil, insa, cand se gandeste la anumite persoane sau persoane
legate, chiar intr-o forma indepartata, de sursa anxietatii sale, subiectul va gasi ca acesta situatie
este neplacuta si isi va directiona in alta parte cautarile in memorie. O asemenea solutie simpla
poate tine sursa anxietatii la mare distanta de focarul atentiei.
Psihanalistii care apartin scolii lui Freud folosesc metode de tipul asocierii libere si
interpretarii viselor pentru a descoperi aceste surse ascunse de anxietate si pentru a ajuta pacientii
sa lupte impotriva lor.

S-ar putea să vă placă și