SUBIECTUL 13

Sacrificiul liber asumat al eroilor lui Lucian Blaga

Zamolxe, Mesterul Manole, Cruciada copiilor

Despre Lucian Blaga:

 Cel mai mare reprezentant al teatrului : Mitico-Poetic. Esenta creatiei lui
Lucian Blaga o gasim in poezia care deschide volumul “Poemele Luminii”:
“ Eu nu strives corolla de minuni a lumii”.
 Dramaturgia precede creatia filosofica. Niciodata in creatia lui Blaga lui
Dumnezeu nu I se spune ca atare.( I se spune :Furtate/Mosu/Marele
Anonim).
 “Noul stil despre care vorbeste Blaga este characteristic expresionismului
,curent care exprima ideologia burgheza a epocii imperialismului,pastrunsa
de aspiratia spre transcendent,spre absolut,ca raspuns al suferintii si
dezamagirii fata de anomaliile care se aratasera inca din ultimele decenii ale
secolului trecut.
 Metoda expresionismului care transforma teatrul in poezie si poezia in
filosofie.
 Poetul retine din spatialitatea si temporalitatea conditiei lor partea de
absolut,exagerant individualul prin puterea interioara care il intrece.
Blaga:
 creatorul unui mit dramatic
 Simbolul
 situatie limita,adica aceea pe care omul o descopera avand constiinta unui
mit dramatic.”

o Zamolxe ( Mister pagan- drama a cunoasterii)

Opera Zamolxe de Lucian Blaga, lupta se dă între principiul divin, relevat prin
religie şi puterea omenească, cu pornirile ei egoiste, pământeşti, setoasă să se
afirme. Prima dintre forţe este reprezentată prin preotul Zamolxe, iar cea de-a doua
prin Magul, care, spre a-şi salva autoritatea în faţa poporului dac, tot mai cucerit de
ideile religioase răspândite de preot, unelteşte izgonirea acestuia, sub pretext că e
un eretic.
 Practician destoinic, instituie însă în scurt timp cultul celui izgonit, se
declară el însuşi profet al lui şi-i înalţă un templu. Din peştera unde se retrăsese,
gârbovit de bătrâneţe şi orb, Zamolxe revine printre oameni şi, sfâşiat de durere şi
revoltă în faţa ipocriziei omeneşti, pătrunde în altarul templului, invocă blesteme
teribile, se năpusteşte asupra statuii ridicate spre slava lui şi o doboară cu pumnii.
Câţiva ciobani, considerându-i nobila revoltă drept un sacrilegiu, se reped
la el şi-l ucid cu ţăndări din statuia sfărâmată. în acordul final al dramei, un ghebos
anunţă mulţimii că au ucis pe Zamolxe însuşi. Cutremurat de cele întâmplate,
poporul abia de acum se va prosterna cu adevărat în faţa noii religii, făcând din ea
crezul lui de viaţă. în teatru, Blaga a fost atras deopotrivă de teme folclorice.
Cam asta e rezumatul piesei. Ea e foarte poetica plina de monologuri –
confesiune ale lui Zamolxe. Piesa porneste de la un personaj istoric, dar tot ceea ce
se petrece e “creatiunea poetului”.

Persoane: Zamolxe,in floarea varstei, Magul,batran, Vrajitorul, Cioplitorul Grec,

Zemora,fiica magului, Ciobanul, Ghebosul, Mosneagul,,Barbatul, Tanarul,
Copii,Ostasi si Popor, Actiunea se petrece in muntii Daciei

Rezumat:
Actul 1: Zamolxe pleda pentru o alta religie,s-a retras in pustietate. ( El il numea pe
Dumnezeu,orbul). Ceilalti oameni credeau in zei. Zamolxe incerca sa le spuna
oamenilor ca exista un singur Dumnezeu. Magul nu stia cum sa combata spusele
acestuia si atunci s-a gandit sa spuna ca si Zamolxe a fost zeu:”un singur lucru e
mai tare ca profetul ,statuia lui!”
Apare un om la Vrajitor care cere un descantec impotriva lunii. El este primul
caruia I se spune ca Zamolxe e zeu.
Actul doi: Ghebosul nu crede in niciun zeu. Un om ars pe rug ii spune lui Zamolxe
ca gandul e o napasta,iar cumpatul opreste gandul. Dacul nu e om:” El nu traieste/
El se traieste…el n-are nici iubire pentru sine,nici iubire pentru altii.” Zamolxe nu
spunea: ”Fii om “ ci “Fii izvor”,” Fii fulger”.
Actul trei: Zemora iubeste soarele si iarba,si-ar dori sa fie o lacusta . Ea sustine ca
e singura care stie sa faca padurea sa planga. Zamolxe nu a mai vazut oameni de 7
ani , acum ii iese in cale Zemora. Zamolxe ajunge la inaugurarea statuii lui,
nimeni nu-l recunoaste. Magul ii spune ca degeaba a incercat sa scape de zei,caci
acum are chip cioplit printre ei. Magul ii cere sa plece ca sa nu-si ridice poporul in
cap ,ii va ingadui sa vina acolo doar ca cersetor . Lumea ii inalta statuia lui
Zamolxe. Zamolxe cand vede acest lucru se arunca asupra statuii si o darama.
Poporul revoltat il omoara . Ghebosul era singurul care stia ca cel ucis era
Zamolxe, le spune oamenilor cine era cel pe care l-au omorat. Ei sunt uimiti si
realizeaza ca Zamolxe l-a adus pe Dumnezeu printre ei si in ei.

Analiza piesei
Zamolxe, Mesterul Manole sau Cruciada copiilor au calitate de replica moderna
tragediei antice. Dramaturgia lui Blaga opereaza in general cu simboluri si mai
putin cu personaje dramatice ,individualizate in intelesul obisnuit.
Eroii lui Lucian Blaga au o spiritualitate pregnanta,eroii sai reprezentativi,inzestrati
cu amplitudinea universalului,miscati de puteri elementare,manifesta o vesnica
umana tendinta catre inalt. Prin ei teatrul sau poarta energii specific si foarte
proprii,conflictele fiind cum s-a observat in critica,in general intre idei-forte; se
ciocnesc nu psihologii diferite ,ci stari ale firii. Tot ca o trasatura caracteristica
trebuie subliniata fuziunea acestor eroi cu cosmicul ,ceea ce le da o frecventa a
existentei aparte,de multe ori cu splendida semnificatie.
Personaj devenit legendar,Zamolxe,eroul lui Blaga ,reprezinta nazuinta nobila de a
transmite semenilor sai noi intelesuri. El,dominat de setea absolutului, personifica
omul biruitor prin puterea gandurilor sale si a adevarului proclamat. Drama
culmineaza cand prin zeificare eroul isi vede amenintata doctrina potrivnica zeilor.
Se stinge tragic aparandu-si opera, distrugandu-l pe zeul Zamolxe si fiind ucis
pentru aceasta. Piere,dar prin moartea sa invinge, jertfa dand temei infaptuirii,idee
prezenta aproape in fiecare creatie dramatica a lui Blaga. Odata cu Zamolxe apare
idea dominant a dramaturgiei lui Blaga si anume : idea jertfei supreme, a mortii
facuta sa dea temei si a vietii cu care in cele din urma se plateste infaptuirea.
Zamolxe este primul dintre marii sai eroi,barbate puternici ,in floarea varstei,
nelinistit,manati de aspiratii,agitate de nevoia absolutului. Personajul,proiectare a
viziunii dramaturgului asupra eroismului ,mai mult privire decat om, cum se spune
despre el in piesa,nu este evident,o psihologie, ci o spiritualitate, o idea
individualizata.
Zamolxe ,eroul ,se ridica prometeic impotriva cerului si catre cer,denunta minciuna
existentei zeilor si pacatul,permanenta slabiciune ,a zeificarii,el propaga divinitatea
cosmosului, pe “marele orb”,aflat oriunde e viata,unde implacabile energii
determina existente,fiind ,asadar,un principiu pozitiv. Zamolxe, personaj
exprimand idea de frumusete spiritual si putere ,cu “ochii beti de viziuni mai
voinice decat aceste stanci plesuve”, drept in gandire, cinstit,se intalnieste dramatic
cu Magul, care cu viclenie cauta sa-l piarda, transformandu-l in zeu, cioplindu-i
statuie si negandui-I astfel doctrina potrivnica zeilor. In final,el Zamolxe,lupta cu
chipul cioplit si piere,idea lui insa,credinta ,noua invatatura adusa omenirii se
impune conform cunoscutei convingeri a poetului ca nimic maret nu se poate
implini fara jertfa.
In opera Zamolxe de Lucian Blaga, lupta se dă între principiul divin, relevat prin
religie şi puterea omenească, cu pornirile ei egoiste, pământeşti, setoasă să se
afirme. Prima dintre forţe este reprezentată prin preotul Zamolxe, iar cea de-a doua
prin Magul, care, spre a-şi salva autoritatea în faţa poporului dac, tot mai cucerit de
ideile religioase răspândite de preot, unelteşte izgonirea acestuia, sub pretext că e
un eretic.
Practician destoinic, instituie însă în scurt timp cultul celui izgonit, se
declară el însuşi profet al lui şi-i înalţă un templu. Din peştera unde se retrăsese,
gârbovit de bătrâneţe şi orb, Zamolxe revine printre oameni şi, sfâşiat de durere şi
revoltă în faţa ipocriziei omeneşti, pătrunde în altarul templului, invocă blesteme
teribile, se năpusteşte asupra statuii ridicate spre slava lui şi o doboară cu pumnii.
Câţiva ciobani, considerându-i nobila revoltă drept un sacrilegiu, se reped
la el şi-l ucid cu ţăndări din statuia sfărâmată. în acordul final al dramei, un ghebos
anunţă mulţimii că au ucis pe Zamolxe însuşi. Cutremurat de cele întâmplate,
poporul abia de acum se va prosterna cu adevărat în faţa noii religii, făcând din ea
crezul lui de viaţă. în teatru, Blaga a fost atras deopotrivă de teme folclorice.
- Zamolxe-mister pagan: 1921 -incercare de fundamentare in dramaturgia a
epocii geto-dace - vatra geto-dacica; principala zeitate a geto-dacilor –
Zamolxe;
- noua credinta: panteista: convingerea ca dumnezeirea ne insoteste in tot ce
se intampla cu noi . parabola marelui orb: dmzeu ne inconjoara : ce este in
noi, si in afara.
 - tema fundamentala in teatrul lui blaga: sacrificiului liber asumat. 3
imagini/simboluri ale trei mare personalitati care sau sacrificat pentru idealul
lor: -Socrate,Giordano Bruno si Iisus mister pagan - dimensiunea
expresionista al teatrului lui blaga

o Mesterul Manole.
Drama ''Mesterul Manole" a fost publicata la Sibiu în 1927. Ea apare de altfel si
reprezentata pe scena la 6 aprilie 1926, pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Piesa are ca baza cunoscuta legenda populara a Manastirii Argesului iar tema este
legata de drama omului de geniu implicat in totalitate in actul creatiei platind ca
pret sacrificarea de sine (jertfa zidirii).
Cunoscuta temă a jertfei zidirii este cunoscută la toate popoarele din sud-estul
Europei, dar balada românească este unanim recunoscută ca fiind cea mai aleasă
întruchipare artistică. Înnoirea şi înnobilarea acestui mit străvechi prin valorile
nemuritoare dobândite de îndrăzneala, tenacitatea şi jertfa generaţiilor mai noi este
strâns legată de bogăţia, strălucirea şi unicitatea arhitectonică a mănăstirii de pe
Argeş.
 
Tema este legata de drama omului de geniu implicat in totalitate in actul creatiei
platind ca pret sacrificarea de sine..
 
Structura Drama Mesterul Manole este alcatuita din cinci acte si scene.

 
Personaje: Voda, Manole, Mira, Staretul Bogumil, Gaman, Zidarii
(Locul actiunii: Pe Arges in jos. Timp mitic romanesc)

Rezumat
Actul I: („Camara de lucru a lui Manole. Multe, foarte multe lumanari aprinse – pe
masa, pe blidar, in fereastra. Pe masa e un chip mic de lemn al viitoarei biserici.”)
De sapte ani Mesterul Manole construieste o biserica care se surpa repetat din
motive necunoscute pe care acesta le considera blesmete. In urma solicitarilor lui,
de a fi ajutat, staretul Bogumil il sfatuieste sa se bazeze pe credinta si nu pe
calcule; "Numai in iad se socoteste. Acolo in imparatia virtutilor intoarse, toate
sunt dupa masura: coarnele dracilor, cozile galbene. Acolo, numarul stapaneste in
intocmiri, in sinoade, in bolti si in cladiri."
Drept explicatie pentru daramarea necontenita a zidurilor staretul prevede forte
subterane. Bogumil il sfatuieste pe Manole sa implineasca „jertfa cea mare”,
adica sacrificarea unei fiinte omenesti, caci „Sufletul iese din trupul harazit
viermilor albi si parosi si intra invingator in trupul bisericii, harazit vesniciei.
Pentru suflet e un castig.”Manole nu poate intelege de unde vine dorinta de jertfa
din moment ce „Din lumina, Dumnezeu nu poate s-o ceara, fiind jertfa de sange;
din adancimi, puterile necurate nu pot s-o ceara, fiindca jertfa e impotriva lor".
Staretul ii spune: „Si daca intru vesnicie Dumnezeu si crancenul Satanail sunt
frati? Si daca isi schimba obrazarele inselatoare, ca nu stii cand e unul si cand e
celalalt? Poate ca unul slujeste celuilalt.”
Gaman , un batran urias, ce doarme in camera de jos, vrea sa se sacrifice pentru
ridicarea bisericii, vazand cat de nefericit este Manole. „Mestere, sa nu mai
talcuim. Manole, sunt mai batran decat... Manole, de sfarsit nu sunt departe.
Mestere, biserica ta, ma vreau cladit in ea eu!”.
Intra Mira, sotia lui Manole, care a asteptat sa plece staretul de care spune ca
este"un calugar fara Hristos", cunoscand foarte bine sfaturile pe care acesta i le da
sotului ei. Mira ii aduce zilnic mancare mesterului si il vede din ce in ce mai
zbuciumat, constatand ca jumatate din viata lui este biserica pe care nu o poate
inalta. Ea crede ca motivul surparii zidurilor este lipsa de bucurie:"Cum ar putea sa
stea, daca nimenea nu lucreaza razand la ea?"
Actul II: Zidarii, unii fosti pescari, altii fosti calugari, se plang si nu inteleg de ce
se naruie noaptea tot ce cladesc ziua. Sunt convinsi ca nu mai are rost sa incerce.
Peste putin timp se infatiseaza in fata lor un sol al domnitorului, care-i anunta ca
Voda vrea sa vada biserica ridicata. Zidarii si Manole ii spun solului ca pamantul
este bantuit si ca trebuie ales alt loc. Solul spune ca Voda a cheltuit mult pentru
aceasta biserica care trebuia construita in doi ani si dupa sapte ani nici zidul nu este
ridicat. Mesterul mai cere o singura sansa si promite ca va ridica biserica in curand;
trei zile. „Rabdarea lui Voda o mai cer pentru trei zile. Pe urma, sau biserica
ramane dreapta, sau sangele nostru se va slei.”
Zidarii il intreaba cum a putut fagadui ceva ce le poate cauza moartea si resping
continuarea lucrarii „...rabdarea nu mai are din ce să se hraneasca. Nu ne putem
jertfi toti pentru marirea indoielnica a unuia singur.” Ei ii cer lui Manole sa
porunceasca sufletelor lor sa uite de imaginea bisericutei.„Suntem bolnavi de ea. O
simtim în vazduh ca o matase. Nu e nicaieri, si totusi dorul de ea e in noi ca un dor
de casa.”. Mesterul nu poate sa faca acest lucru, dar este mai sigur ca oricand ca
biserica se va inalta si le cere acordul pentru a sacrifica „o sotie care inca n-a
nascut,sora sau fiica” a celor care lucreaza la ridicarea bisericii. La inceput,
mesterii sovaie, dar inteleg ca este singura solutie si fac un juramant: jertfa va fi
prima femeie care va veni sa-si vada sotul, fratele sau tatal.

Actul III: (Dimineata celei de-a treia zi, ceruta de Manole ca ragaz. Zidarii sunt
palizi si slabiti, in asteptarea primei femei care va veni.)
Cel de-al saselea mester strecoara intre zidari indoiala cu privire la respectarea
intelegerii de catre Manole, afirmand ca acesta „sta la panda sa faca pentru sotia lui
drumul intors.Toata noaptea v-am pandit.(catre alt zidar) Pe tine, frate, te-am auzit
rugandu-te: «Doamne, sotiei plecate scoate-i in cale serpii padurii, sa se sperie de
taratoarele galbene si sa se intoarca acasa».Manole le raspunde ca acest juramant a
fost facut pentru Dumnezeu, iar pe El nu-l poate insela. In plus, le spune ca asa
cum a impartit totul cu ei pana atunci , asa imparte si suferinta cu ei. Soseste Mira
care curma indoielile. Are rasuflarea taiata si vrea sa opreasca toata nebunia, afland
de la Staretul Bogumil ca trebuie facuta o jertfa umana pentru inaltarea
bisericii.Sotul ei este inlemnit si vrea s-o faca sa plece, dar zidarii ii amintesc de
juramant. Manole o determina pe Mira sa accepte sa fie zidita de vie, spunandu-i
ca va participa la un joc.”iti amintesti, Mira, o dimineata ca asta era. Cand ne-am
intalnit cu stangacie intai, am fost aproape numai copii si-am inceput in nestire sa
ne jucam de-a viata. Acum tot asa ne vom juca, de-a moartea. Atunci te-am culcat
in iarba, acum te voi culca in zid. Va trebui tot timpul sa zambesti si chiar, de va fi
rece zidul, sa te silesti sa glumesti. Sa para in adevar ca moartea e un joc.”Mira
accepta, neintelegand ca va fi un sacrificiu real.
Actul IV: Se lucreaza intens iar zidurile bisericii incep sa se ridice. Mesterul umbla
agitat si aude vaietul in zid, desi ceilalti nu aud nimic.
Oamenii se intreaba daca Mira a inteles ce s-a intamplat. Unul din ei crede
ca nu si-a dat seama nici dupa moarte, deoarece avea un suflet prea bun.
Vestea jertfei pentru inaltarea bisericii a cuprins intreaga tara si sosesc din ce in ce
mai multe femei care vor s-o planga pe sotia din zid. Privesc zidurile si par sa uite
de ce au venit. Nu pun intrebari iar la plecare parcurg drumul in tacere cu un suras
amar.
Manole e bantuit de amintiri si il intreaba pe unul dintre zidari cum s-a stins din
viata sotia lui pentru ca el nu-si mai aduce aminte. Barbatul ii spune ca a zambind
tot timpul iar in clipa in care s-a pus ultima caramida, sotia lui a remarcat „ca zidul
o strange cum numai tu o strangeai”. Mesterul aude vocea Mirei din zid si le
porunceste oamenilor sa lucreze tot mai repede. La un moment dat, isi pierde
mintea si incepe sa loveasca peretii, pentru a-i darama, strigand ca o vrea pe Mira
din piatra. Incearca sa afle cine a zidit-o defapt pe sotia lui, dar mesterii ii spun ca a
facut-o chiar el, Manole, in persoana; lucru pe care nu vrea sa-l accepte.

Actul V: („Un colt al bisericii ispravite” ce „intra piezis pe scena.”. Dar şi „niste
ramasite de schele.”)
Biserica este terminata. Zidarii incearca sa ridice clopotul cel mare. Mesterul pare
sa nu mai traiasca; se plimba pe langa biserica si aiureaza.
Soseste Gaman, care ii spune lui Manole ca a fost pe la manastiri sa se roage.
Acesta ii spune batranului cum a omorat-o pe Mira si ii arata zidul in care se afla
trupul ei. Gaman ii marturiseste ca stie toata povestea si ca aude si el cantecul
Mirei din zid. Il anunta pe Manole ca tara e ingrozita de aceasta jertfa si ca multe
glasuri s-au ridicat impotriva lui.
Domnitorul vine sa vada biserica, insotit de un alai de boieri si calugari. Ei il
indeamna sa ordone moartea mesterului. Voda nu ii asculta, ci ii ureaza lui Manole
sa traiasca multi ani, fiind chiar ingrijorat pentru sanatatea lui.
Manole vrea sa i se permita sa traga primul clopotul cel mare si intra in biserica.
Boierii continua sa-l acuze pe mester de crima, dar multimea se impotriveste.
Manole trage clopotul, apoi se arunca din biserica si moare la cateva secunde dupa
ce atinge solul.
Gaman a simtit ca sufletul Mesterului era atras catre o alta lume. Zidarii se
simt pierduti fara Manole si simt ca nu-si vor mai gasi locul in lume.
Analiza piesei
Este drama,marcata tragic, a inaltelor impliniri, irealizabile fara de jertfa. Tema
dusa aici la maxima ei virtute de a cuprinde sensuri si valori,de a sugera forte,de a
retine contradictii si a observa limite umane, de a le face sa evolueze intr-un cadru
de experiente si intelesuri,imbogatind permanent prin ecouri sau asocieri traite din
scena. In Mesterul Manole,Lucian Blaga atinge cea mai intalta capacitate de
expresie si sugestie.
Dimensiuni mitice ,cu investiture de a reprezenta omul in ceea ce il face asemea
titanilor,dar uneori il pierde. Prin Manole este urmarita drama omului mai inzestrat
decat altii si a datoriei de a purta aceasta inzestrare,de a o sluji mai presus de el.
Avand constiinta necesitatii jertfei,eroul spune:”am inceput sa cladesc pentru ca n-
am putut altfel”, dar omul dupa ce isi implineste destinul fauritor , pare ca nu-l mai
doreste si altora. “Inalte si tu parinte Bogumile, rugati-va sa nu mai salasluiasca in
nimeni patima cladirei ca in Mesterul Manole cel de cumplita amintire. Ca patima
aceasta coborata de aiurea in om e foc,ce mistuie preajma si purtator.” Poate ca
Blaga a exagerat in aceasta privinta. Tinzand sa prezinte inzestrarea deosebita si
pornirea implinirii ca pe o fatalitate ducand in imperiul jertfei supreme. Aspiratia
spre inalte realizari si impliniri apare cu toate implicatiile sale dramatice,provoaca
suferinta care aduc renegarea.
Manole se inscrie in categoria marilor caractere dramatice ale litaraturii ,valabil
prin tot ceea ce traieste ca drama si poarta ca filozofie. Piesa exista,mai ales ,prin
acest personaj inzestrat cu capacitatea de a reprezenta faptura umana multilateral.
Manole este omul artist si faur, barbatul iubit,indragostit, la randu-I creatorul aflat
“ in tinda infaptuirei”, framantat titanic, traind contradictiile sfasietor si
exprimandu-le poetic:” Inauntru un gol se deschide- mahnire fara intrebari.
Deasupra intuneric se-nchide- dezmadejdea nesfarsitelor incercari. Mi se mistuie
somnul si sangele.”
Fapta lui Manole nu inseamna concesiune superstitiei,ci act de afirmare al
propriului destin, urmare a pasiunii infaptuirii. El faptuieste,la capatul unei lupte cu
sine insusi in care n-a actionat nicio prezenta de-aici sau “de dincolo “, autor este
el , cu intraga responsabilitate. Fapta lor reprezinta totodata expresia unei
rezultante negative, omeneste de neiertat. Dominati de nevoia infaptuirii,
necenzurati de constiinta, nu zic nu ca :”o viata scumpa de om se va cladi in zid….
Sotie care inca n-a nascut ,sora curate ,fiica luminata”.
Soarta a facut ca prima femeie care s-a aratat sa fie Mira, sotia mesterului:”V-am
adus vin- le spune ea- sa va lumineze pe dinauntru…Si paine alba v-am adus sa va
abat inspre ganduri mai bune.” Mira apare cand noua din cei zece isi retrasesera
juramantul facut de teama sa nu isi jertfeasca sotia. Singurul care n-o facuse era
Manole pentru ca era peste puterea lui,a creatorului. Totusi aici observam ca este
un sacrificiu liber –asumat. Mesterul putea sa isi retraga juramantul,insa nu a vrut.
El a avut ;”visul bisericei”.
Jocul cu moartea, jocul cu viata, cu dragostea, cu lumea, jocul fara intoarcere il
joaca Manole constient ( asumat) si il primeste Mira senina in nestiinta.
Manole este omul stapanit ca nimenea de patima cladirii,dar pentru care totul a
insemnat fiinta sacrificata cu voia lui si impotriva finite sale, nu putea decat sa se
mistuie. Infaptuitorul, al doilea suflet furat lumii de opera,plateste primul jertfa
omeneasca prin aceeasi jertfa. Sacrificiul este dus pana la capat. Este un ultim act
de afirmare a libertatii omului de a hotara si de superba infruntare.
Caracterizarea personajelor:
 
Manole este personajul principal, si il reprezinta pe creatorul din toate timpurile,
iar destinul lui este redat simbolic.
Prabusirea continua a zidurilor conduce la un conflict psihologic acut: „Launtric,
un demon imi striga: «Cladeste!» Pamantul se-mpotriveste si-mi striga:
«Jertfeste!»"
Sfasiat intre cele doua porunci, personajul traieste o stare de incertitudine
privitoare la necesitatea jertfei, transformata apoi intr-un chin de neinchipuit.
Particularitatea personajului blagian consta in patima care-1 stapaneste ca un
blestem: „inalte, si tu, parinte Bogumile, rugati-va sa nu mai salasluiasca in
nimenea patima cladirei ca in Mesterul Manole cel de cumplita amintire" .
 
Mira este un personaj impresionant, al carei nume ar proveni, dupa unele opinii,
din cuvantul grecesc „Moira" (soarta).
Venita „de peste apa", ea aminteste de mitul bisericilor scufundate, scoase prin
secarea apei. Asa s-ar explica, poate, confuzia de planuri din cuvintele ei (adresate
lui Manole): „... dar s-ar putea intampla intr-o zi - pe ea s-o numesti Mira, iar, pe
mine - biserica ta".
Femeie-lumina, din miazazi, Mira reprezinta jertfa sacra, prin intermediul careia se
releva divinul.
 
Cei noua zidari reprezinta forte ale naturii (apa, lumina, vantul, intunericul) fiind
construiti in maniera expresionista.
Tot expresionista este si forta extraordinara a „puterilor" (adevarate „personaje"
malefice).
 
Găman este, de asemenea, un personaj ce simbolizează mentalitatea primitivului
care, în concepţia lui Blaga, reprezintă forţele magice. Găman asistă în somn la
manifestările spiritelor negative. Magicul explică faptul că zidurile se surpă pentru
că nu sunt contracarate de o altă forţă. Manole refuză ideea, ceea ce va adânci
Voda este un domnitor atemporal, simbolic.
Bogumil semnifică doctrina religioasă cu originea în Asia Mică, cunoscută sub
numele de bogomilism, după numele călugărului bulgar Ieremia Bogomil. Doctrina
concepe puterile supranaturale ca expresie a două principii universale: al binelui,
reprezentat de Dumnezeu, şi al răului, reprezentat de Satana.

Această dramă, comparabilă în literatura universală cu ceea ce au scris Dante şi

Goethe, este capodopera lui Lucian Blaga, unul din marii dramaturgi interbelici.
Dramaturgia lui cuprinde opere literare reprezentative care se înscriu, ca perioadă
de creaţie şi apariţie, între anii 1921-1965: Zamolxe (1921), Tulburarea apelor
(1923), Daria (1925), Meşterul Manole (1927), Avram Iancu (1921), Arca lui Noe
(1944), Anton Pann (1965).
Meşterul Manole, care este denumit de către G. Călinescu mitul estetic ca rod al
suferinţei, cunoaşte de la publicarea baladei de către V. Alecsandri în 1852, multe
abordări în toate genurile literare. i n 1964, Gh. Ciompec identifica numai în
poezie peste 50 de creaţii inspirate din mitul respectiv.

o Cruciada copiilor
Este denumirea dată unei varietăți de evenimente imaginare sau reale din 1212,
care combină unele sau toate elementele de mai jos: vedeniile unui băiat francez
sau german, intenția de a converti prin mijloace pașnice la creștinism musulmanii
din Țara Sfântă, mulțimile de copii călătorind spre Italia și aceiași copii vânduți ca
sclavi. Există mai multe mărturii care se contrazic însă între ele, iar cruciada
copiilor este un subiect care nu este elucidat complet de cercetarea istorică.
TIMP 1212, LOC : cetate de hotar la Dunarea de jos
“Cruciada copiilor, in teatrul lui Blaga, prezinta conflictul intre conceptia ortodoxa
si cea catolica asupra mantuirii, prin personaje stilizate in imaginile miturilor
escatologic (ESCATOLOGÍE s.f. Doctrină mistică-religioasă despre destinele
finale ale omenirii, despre sfârșitul lumii și judecata de apoi.). in pietatea
religioasa medievala ideea calugarului Teodul putea sa raspunda necesitatiiomului
de a infaptui o lume desavarsita prin sacrificiul celor mai curati dintre credinciosii
bisericii, copiii.
Personaje: Doamna, Radu – 12 ani, baiatul ei, Teodul calugar catolic, Staretul
Ghenadie, Dascalul, Ileana- 10 ani, fiica dascalului., 1, 2, 3, 4 copii cruciati, Sapte
femei (mamele copiilor), Straina, IOANA ZANATICA

Rezumat
Piesa incepe cu Ileana si Radu (prieteni fiind) in castel, jucand sah. Radu ii
dezvaluie ca isi doreste sa se alature cruciatilor, deci sa se duca sa depuna
juramantul fiind asteptat de Teodul calugarul. “ileana: Eu am vazut cum ia
juramantul! Trebuie sa ridici mana, uite asa, ca un sfesnic si trebuie sa spui ceva
dupa el: Prin apa, prin codri, prin foc! Si nu mai stiu prin ce inca.” Radu ii promite
fetei ca odata intors din cruciada ii va oferi bratul Ileanei.
Doamna si dascalul (ce avea si rolul de sfetnic, doctor, vrajitor, carturat,dascal
pentru Radu) vorbesc despre revenirea lui Teodul, iar cel din urma o avertizeaza
pe doamna despre semne prevestitoare de rau. In castel intra val vartej si Ioana
Zanatica. Fata a fost violata de un ostas “cu samanta de lup” si “cruce rosie pe
umar” (Ordinul Templierilor), iar dupa putin timp “pantecul i-a crescut”. ”Maria
ta, nu-s eu de vina. Un ostas care-a trecut, un ostas cu samanta de lup si cu cruce
rosie pe umar m-a trantit in urzici…”. Lovita si alungata de ceilalti, fata isi creste
copilul- lup in padure, departe de civilizatie . Acum tot ceea ce cere e ca preotul
Ghenadie sa-I boteze puiul de lup cu parul rosu. Acestia o ignora si o alunga. Totul
era in inchipuirea fetei. Cu putin dupa aceea doresc sa vorbeasca cu Doamna
tinerii cruciati ce erau in trecere prin cetate. Doamna le ofera adapost si hrana
pentru trei zile, insa ei nu pot ramane decat una deoarece “ostasii lui Hristos nu
asteapta.” Celor patru li se deschid portile grajdurilor (pentru ca asta au cerut) , li
se pun paie pe jos si adorm la caldura animalelor (trimitere clara la nasterea lui
Iisus) urmand ca a doua zi sa plece la drum cu paine, peste uscat, poame alese si
cate doua perechi de opinci.
Ghenadie, fata bisericeasca, incearca sa o mobilizeze pe Doamna pentru a-l opri de
Teodul, care umbla peste tot si e vazut pretutindeni cu o icoana din care Iisus
cheama cu mana “Lasati copiii sa vina la mine!” Mai mult, exista si pericolul
raspandirii ciumei din cauza tuturor copiilor ce calatoreau si inevitabil se opreau si
in cetate. Napadita de sfaturi si probleme, Doamna nu gaseste o rezolvare radicala
ci se frasuie si isi scuza lasitatea tipic feminina, lipsa de atitudine, pe care sotul ei
(cazut tot intr-o cruciada, o avea).
Disperarea Doamne se declanseaza cu adevarat cand Radu intra, transfigurat si
spune “Am fost…am fost…cu copiii….la calugarul Teodul.[…] Dimineata plecam
toti copiii la Ierusalim” . Mama, in culmea fricii si a disperarii da ordin ca acest
Teodul sa fie oprit la poarta “subt pedeapsa de moarte-l opresc”.
Din acel moment Doamna nu mai are liniste, peste tot aude cantecul copiilor, iar
juramtul copiilor o urmareste si nu o lasa sa doarma. Simte ca a inceput lupta ei cu
Teodul, neavand incredere in nici o sluga sau ajutor. Ramasa singura, apare ca din
neant Teodul, desi puntile erau trase, deci nimeni nu ar fi avut cum sa intre in
castel. Acesta o anunta pe Doamna de hotararea lui de nestramutat: va pleca
impreuna cu copiii la Ierusalim, la Sfantul Mormant. Toate luptele de pana atunci
au fost pentru putere, pentru pamant, pentru bogatie, dar aceasta va fi pentru un
mormant. Teodul e convins ca ceea ce nu au reusit sa obtine armate intregi de
“oameni fara suflet” vor reusi copiii, ale caror trupuri nu sunt destul de mari
pentru sufletele lor. Desi cetatea lor nu e catolica, calugarul jura ca va lua toti
copiii. “Doamna: staretul si calugarii nostri nu vor cruciade! Intre noroade s-a ivit
acest nou eres (prejudecata, erezie, greseala, conceptie falsa)- un eres ca multe
altele, dar mai rau decat toate! Mai ai ceva de spus? / Teodul: De nu ti-e cu
suparare, da. Stiu ca cei ce te slujesc au ingramadit multe ponoase pe capul meu,
dar sunt eu de vina ca staretul si calugarii vostri se gandesc numai la ospatul
Craciunului , si nu la faptele crucii?”
Disperata, Doamna se leapada de credinta, refuzand sa renunte la copilul ei. Nu
poate concepe plecarea si pierderea lui. Sacrificiul ei de mama e prea mare.
A doua zi inevitabilul se intampla. Copiii isi iau ramas bun de la parintii distrusi de
durere, toti ,mai putin Radu, pe care Doamna il opreste in castel, sfasiindu-I
hainele de cruciat. Nimeni nu se impotriveste.
Toti cei plecati pier pe drum, urmeaza sa afle Doamna, cand, in castel navalesc
mamele celor ucisi. Vina era a Doamnei. Nu a facut nimic pentru copiii celorlalte,
doar pentru al ei. Dar, asa cum ea insasi spune: “Copilul meu n-a plecat? Mai e
intreg, ca sa ma bucur? N-a plecat dintr-o data, dar a plecat pe rand. Intai I s-au dus
privirle. Ochii stinsi ii mai stau in cap, dar luminile ii ratacesc pe calea pierduta.”
Afla ca la putin timp dupa moartea copiilor si Teodul (pe care mamele ar fi vru sa
se razbune) s-a sinucis, iar Radu, care si acum ar fi vrut sa plece in cruciada,
primeste In cele din urma acordul mamei. Prea tarziu insa, acesta urmandu-I pe
ceilalti copii in calatoria fara intoarcere. Teodul a luat juramantul copiilor cu el in
mormant, deci nimeni nu mai avea cum sa-l dezlege pe Radu de el. Doamna isi
pierde copilul, sacrificand, si ea, totul pentru Dumnezeu.
“Din vorbirea Doamne cu Ghenadie, cand inca nu I se incercase puterea
sentimentului de mama decat indirect, se vede ca ea e hotarata sa se opuna
cruciadei doar din mila pentru copii, dupa cum nu se opusese prea tare nici
celorlalte cruciade ce trecusera prin curtea ei. “
Cand e vorba de copilul ei, ar face orice sacrificiu…pentru altii in schimb, Doamna
simte doar regret. Asta-I pacatul ei, pentru care plateste mai scump decat oricine
altcineva. Chiar in fata ochilor ei, copilul ei se stinge incet.
Copiii, simtind ca scopul lor este sa plece la Ierusalim, impinsi de un sentiment
religios si de o responsabilitate mult prea puternica pentru ei, dar nu pentru
sufletele lor, se sacrifica, crezand cu tarie ca isi vor atinge scopul.