Sunteți pe pagina 1din 28

1.

Educabiliatea: concept, factori


(ereditatea, mediul, educatia)

2. Teorii fundamentale (ereditarismul,


ambientalismul, epigenetismul
piagetian)

3. Mediile educaționale (familia,


școala, mass-media)
Educabilitatea – delimitări conceptuale

- capacitatea omului de a fi receptiv


la influenţe educative şi de a realiza
acumulări progresive concretizate în
diferite structuri de personalitate;

- potențial de formare umană sub


influența factorilor de mediu și
educaționali;

--> (în sensul cel mai larg) capacitatea


umană de a educa și de a fi educat
Educabilitatea – delimitări conceptuale

Educabilitatea:
- privește omul ca ființă educabilă;
- fundamentează teoretic și aplicativ pedagogia ca știință a
educației.

Omul se modelează sub influența agenților socioeducaționali,


transformându-se treptat în ființă umană, cu personalitate,
caracterizată prin limbaj articulat, gândire logică,
intenționalitate, afectivitate superioară și voință.

--> Factorii dezvoltării psihoindividuale: ereditatea, mediul și


educația
Factorii educabilității - ereditatea

Ereditatea = însușirea fundamentală a materiei vii de a


transmite, de la o generație la alta, mesajele de specificitate,
sub forma codului genetic;

- Genotip = totalitatea genelor pe care le


posedă individul la naștere (zestrea
ereditară).

- Fenotip = totalitatea caracteristicilor unui


individ rezultate în urma interacțiunilor
primare cu mediul.
Factorii educabilității - ereditatea

Ereditatea este esențială în orice proces formativ.

- potențialul analizatorilor (văz, auz, miros,


gust, pipăit);
- memoria depinde de însușirile acizilor
nucleici (mai ales ARN);
- inteligența – ca predispoziție e
determinată predominant genetic;
- temperamentul este rezultatul funcționării
SNC și este influențat de sistemul endocrin
şi metabolism;
- instinctele și bolile ereditare.
Factorii educabilității - mediul

Mediul = include toți factorii naturali, artificiali și socioumani


care pot influența individul;

- Mediul fizic (natural): climă, relief, faună,


floră etc);
- Mediul psihosocial: relațiile interpersonale,
norme, valori, idealuri și comportamente
collective;
- Mediul sociocultural cuprinde factorii
culturali, economici, politici – familia, școala,
organizații culturale, mass-media.
Factorii educabilității – educația

Educația = „o activitate socială complexă care se realizează


printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni exercitate în mod conştient,
sistematic şi organizat” (Nicola, 1980, p.19-20)

- educația mijlocește interacțiunea dintre


premisele ereditare și condițiile de mediu;
- operează în mediu şi prin mediu, selectează
datele mediului potrivit finalităților urmărite;
- educaţia încearcă să direcţioneze, să
regularizeze şi să controleze sistematic
cursul dezvoltării, fructificănd datul ereditar
și condițiile obiective ale mediului.
Relația ereditare-mediu-educație

Dezvoltarea psihica este rezultatul interacțiunii dintre


factorii interni (ereditari) și cei externi (mediul). Educația
deține rolul conducător, manifestându-se prin intermediul
celorlalți doi factori.

Comentează:
- impactul bolilor genetice asupra educației (Sindromul
Down, Sindromul Fragil X);
- „handicapul social” – caracterizat prin dereglări complexe
ale personalității, ale conștiinței de sine și ale dezvoltării
intelectuale;
Teorii ale educabilității

A. Teoriile ereditariste (ineiste) – exagerează rolul eredităţii,


înlăturând rolul celorlalţi factori: mediul social şi educaţia.
Concepţiile ereditariste au inspirat o serie de teorii
extremiste:

- teoria criminalului înnăscut (Lombroso),


criminalii pot fi recunoscuţi pe baza unei
anumite trăsături fizice;
- teoria rasistă, omenirea poate fi împărțită
în rase superioare şi inferioare;
- teoria eugeniei sociale avea ca scop
eliminarea tuturor ființelor umane
„nepotrivite”.
Teorii ale educabilității

Consecințele teoriilor ereditariste:

- sterilizarea a peste 60.000 de americani;


- pupulația de culoare era considerată mai
slab dotată intelectual față de cea albă;
- educația era considerată atributul
păturilor sociale superioare;
- proliferarea unor ideologii politice
radicale și unor organizații extremiste.

--> negativism pedagogic


Teorii ale educabilității

B. Teoriile ambientaliste – absolutizează rolul factorilor de


mediu, socio-educaţionali. Aceste teorii reduc influenţa
eredității la transmiterea trǎsǎturilor fizice.

- oamenii sunt egali de la natură;


- „nimic nu este în intelect dacă mai întâi
n-a fost în simțuri”;
- mintea omului este la naştere o „tabula
rasa”, ca o foaie imaculată, curată, pe care
nu s-a scris nimic şi pe care educaţia
urmează să înscrie totul.
Teorii ale educabilității

Consecințele teoriilor ambientaliste:

- emanciparea şi asigurarea dreptului la


educaţie şi cultură al tuturor oamenilor;
- învățământul de masă;
- lupta împotriva discriminării rasiale,
sexuale, etnice, religioase;

--> pozitivism pedagogic


Teorii ale educabilității

C. Teoria dublei/triplei determinări – susține ideea potrivit


cǎreia personalitate omului reprezintǎ o rezultantǎ a
interacţiunii celor trei factori (ereditate, mediu, educație).

- problema nu se mai pune în termeni de


sau ereditatea sau mediul sau educaţia, ci şi
ereditatea şi mediul şi educaţia;
- ereditatea este o premisă naturală, mediul
o condiţie şi educaţia factorul hotărâtor.

„Natura ne aseamǎnǎ. Educaţia ne deosebeşte.” (Confucius)


Teorii ale educabilității

D. Epigenetismul piagetian

-epigeneza (= dupa geneză);

- un rol hotărâtor îl are potenţialul


epigenetic (homeorhesis-ul epigenetic);
- el reglează procesele de creștere și
dezvoltare impunând parcurgerea unor
stadii de dezvoltare;
- influenţele educative pot accelera
dezvoltarea prin succesiunea mai rapidă a
stadiilor psihogenetice.
J. Piaget – Teoria dezvoltării cognitive
ÎNȚELEGEREA
REALITĂȚII
în funcție de structurile
cognitive existente care
se schimbă continuu
pentru a se adapta la noile
caracteristici ale mediului
ASIMILARE
ACOMODARE
Interpretarea noilor
Schimbarea sistemului
experiențe realizată de
intelectual în contact cu
intelect, astfel încât să se
noile experiențe la care
armonizeze cu ceea ce a
trebuie să facă față
fost deja înțeles

Adaptare
la mediu

Procesul de adaptare (Paloș, 2012, p. 62)


J. Piaget – Teoria dezvoltării cognitive

J. Piaget vorbește despre trei tipuri de scheme care


contribuie la adaptarea la mediu:

1. scheme senzorio-motorii – care se referă la deprinderi


sau cunoștințe comportamentale (mersul, manipularea
obiectelor etc.);
2. scheme cognitive – reprezentate de concepte, imagini,
idei, raționamente (discriminarea între plante și animale,
raționamentul cauză-efect etc.);
3. scheme verbale – ce fac referire la abilitatea de
comunicare și de înțelegere a semnificației cuvântului
(asocierea numelui cu aspectul fizic, stăpânirea regulilor
gramaticale etc.)
J. Piaget – Teoria dezvoltării cognitive

Constribuția majoră a
autorului este reprezentată de
stadiile dezvoltării intelectuale.

1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani)


- apar şi interiorizează schemele de acţiune de tip cauză-efect;
- recunoaşterea propriei persoane ca agent al acţiunii şi apariţia
primelor acte intenţionate (ex. scuturarea unei jucării care produce
zgomot);
- achiziția majoră a acestei perioade este permanența obiectului
(conștientizarea faptului că un obiect continuă să existe chiar dacă nu
mai este prezent în zona de percepție).
J. Piaget – Teoria dezvoltării cognitive

2. Stadiul preoperaţional (2-7 ani)


- egocentrism – copilul percepe şi interpretează lumea simbolică prin
raportare la sine.
- centrarea – copilul tinde să se fixeze pe un singur aspect al unei
situaţii sau al unui obiect la un moment dat (ex. clasifică obiectele în
funcţie de o singură trăsătură (culoare, formă, mărime etc.);
- ireversibilitatea – incapacitatea de a reface în sens invers, în plan
mental o serie de pași ai unui raționament.
J. Piaget – Teoria dezvoltării cognitive

3. Stadiul operațiilor concrete (7-11ani)


- decentrare - copilul acum poate să ia simultan în considerare mai
multe aspecte ale unei situații;
- reversibilitatea - adică abilitatea de a înțelege faptul că fiecare
operație asupra unui obiect implică și reversul ei;
- raţionamentul progresiv (deductiv) - de la cauză la efect, de la
condiţie la consecinţă;
Copilul rămâne totuși cantonat în limitele informației prezente și nu se
poate detașa de datele actuale sau ale experienței imediat anterioare.
J. Piaget – Teoria dezvoltării cognitive

4. Stadiul operaţiilor formal-logice (începând cu 11-12 ani)


- apare abstractizarea în gândire;
- proporţionalitatea, raţionamentul prin analogie fără feed-back
concret, capacitatea de a rezista contraargumentelor;
- este preocupat în legătură cu viitorul, cu problemele ipotetice și cele
ideologice;
- se conturează preferințele și antipatiile de durată, se arborează
principii și teorii.
Mediile educaționale

Mediul social acționează prin intermediul diferiților factori


educaționali (familia, școala, instituții şi organizații culturale
(şi/sau educative), mass-media etc.) Influențele pot fi
spontane sau organizate.

Principalele medii educaționale sunt:


- familia
- școala
- mass-media
- instituțiile de ocrotire socială
- organizațiile de tineret
- comunitatea (locală, profesională, religioasă)
Mediile educaționale - familia

Familia reprezintă „unitatea socială constituită din adulţi şi


copii, între care există relaţii de filiaţie naturală (de sânge) sau
socială” Stănciulescu (2002, p. 26)

Principalele funcții ale familiei sunt:


- susţinerea fizică şi grija faţă de membrii familiei;
- creşterea numărului de membri prin naştere sau adopţie;
- socializarea copiilor pentru rolurile de adulţi;
- păstrarea moralităţii familiei şi a motivaţiei de a face
performanţă în familie sau în alte grupuri;
- producerea şi consumul de bunuri şi servicii.
Mediile educaționale - familia

Constrângeri

- părinții nu sunt pregătiți din punct de


vedere psihopedagogic;
- timpul petrecut cu copiii din ce în ce mai
redus;
- educația privită în familie corelează cu
statutul socio-economic;
- potenţialul educogen al familiei este
condiţionat de structura acesteia;
- abuzul și abandonul.
Mediile educaționale - școala
Educarea tinerei generații a înregistrat o trecere treptată de
la stadiul de activitate spontană, difuză, realizată în procesul
vieţii sociale şi al muncii, spre stadiul de activitate
instituţionalizată, şcolară.

Virtuţile educaţionale ale școlii:


- este un mediu instituționalizat special construit;
- a transformat educația într-o activitate realizată în forma
unui program educațional;
- este un mediu „infuzat” permanent cu noi cunoștințe,
metode, mijloace de educație;
- este un mediu orientat de anumite finalități puse în raport
cu anumite valori;
- este un mediu cu asistență psihopedagogică profesionistă;
Mediile educaționale - școala
Constrângeri

- centrarea pe cunoștințe, abilități, atitudini


înscrise în programe lasă puțin loc
imprevizibilului/creativității;
- abordarea metodologică are caracter
unilateral, de la profesor la elev;
- poate accentua caracterul informativ în
detrimentul celui formativ;
- nu răspunde în mod personalizat
intereselor și trebuințelor individuale;
- poate genera monotonie, pierderea
interesului pentru studiu;
Mediile educaționale – mass-media
„Mass-media” este o expresie creată în anii 1950, în Statele
Unite, pentru a desemna „acele mijloace de comunicare care
pot atinge un public foarte larg, divers și neidentificabil (presa
scrisă, radioul, televiziunea, cinematograful).

Virtuţile mediei:
- acoperă o gamă variată de domenii;
- oferă posibilitatea de a selecta informații în funcție de
interesele, aptitudinile și dorințele individuale;
- reprezintă principala sursă de informare
- completează informațiile pe care școala le pune la dispoziția
elevilor;
- contribuie la petrecerea relaxantă a timpului liber;
Mediile educaționale – mass-media
Constrângeri

- vine frecvent în contradicție cu educația


realizată de școală și de familie;
- infantilizarea auditoriului și promovarea
unor modele mediocre;
- nu urmărește obiective pedagogice;
- deformarea realității;
- fragmentarea mesajelor în secvențe scurte
afectează în mod negativ capacitatea de
concentrare a copiilor;
- indivizii din „era comunicării” se simt
izolați, sunt retrași și „stângaci” în relațiile
umane față-în-fată.
Bibliografie
Cristea, S., (2010). Fundamentele pedagogiei. Iași: Polirom.
Cucoș, C., (2006). Pedagogie. Ediția a II-a revăzută și adăugită.
Iași: Polirom.
Paloș, R., (2012). Teorii ale invatarii si implicatiile lor educationale.
Ed.a 2-a.Timișoara: Editura Universității de Vest.
Panțuru, S., Niculescu, R. M., Voinea, M., Honcz C. (2008).
Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculum-
ului. Aspecte de management al curriculumului. Braşov:
Editura Universității Transilvania.
Potolea, D., Neacșu, I., Iucu, R.B., Pânișoară, I.-O.,
(coord.)(2008). Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru
definitivat și gradul didactic II. Iași: Polirom.