NEVOIA DE A COMUNICA

Definiţie
Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba informaţii cu semenii săi.
Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi nonverbal, permiţând persoanelor să se facă
accesibile una alteia, să reuşească să pună în comun sentimentele, opiniile, experienţele şi
informaţiile.
Independenţa în satisfacerea nevoii de a comunica
Comunicarea se realizează în două moduri :
a) modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura, mersul)
este o formă arhaică de transmitere a trăirilor noastre interioare.
b) modul verbal - este, prin excelenţă, vehicul al gândirii; - limbajul verbal permite o exprimare
mai clară, mai precisă şi mai nuanţată a semnificaţiilor de exteriorizat;
- limbajul scris este mai cizelat; pentru a reda informaţiile, nuanţele şi este însoţit de semne de
punctuaţie.
Factorii care influenţează starea de independenţă
1 - Factori biologici
• Integritatea organelor de simţ:
 Integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală (gesturi, mişcări);
2 - Factori psihologici
• Inteligenţa
• Percepţia
• Emoţiile sunt exprimate prin expresia feţei, prin debitul verbal (bucurie-tristeţe; râs-plâns).
3 - Factori sociologici
• Anturajul
• Cultura şi satutul social - educaţia, cultura joacă un rol important de comunicare;
• Personalitatea - comunicarea e influenţată de stadiul de dezvoltare a personalităţii umane;
Manifestări de independenţă în cadrul nevoii de comunicare
Manifestări de ordin biologic
• Funcţionarea adecvată a organelor de simţ:
- Acuitatea vizuală
- Acuitatea auditivă
- Fineţea gustativă şi a mirosului
- Sensibilitatea tactilă.
• Debit verbal
- Uşor
- Ritm moderat
- Limbaj clar, precis.
• Expresia nonverbală
- Mişcări
- Posturi şi gesturi ale mâinii
- Expresia feţei
- Privire semnificativă
- Mecanisme senzoro-perceptuale adecvate.
Manifestări de ordin psihologic
• Exprimare uşoară
- a nevoilor, dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor
- exprimarea clară a gândurilor
• Imagine pozitivă de sine
- cunoaşterea sinelui material, spiritual şi social.
• Percepţia obiectivă a mesajului primit şi capacitatea de verificare a percepţiei sale
• Exprimarea sentimentelor prin pipăit
• Utilizarea adecvată mecanismelor de apărare
• Atitudinea receptivă şi de încredere în alţii
• Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii
Manifestări de ordin sociologic
• Aparteneţa la grupuri de diverse interese
• Stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de prieteni.
Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei nevoii de comunicare:
- explorează, împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare
- învaţă pacientul :
 să menţină integritatea simţurilor (văzul, auzul, gustul, mirosul); să utilizeze mijloacele
specifice de exprimare a sentimentelor, a emoţiilor;
 să aibă o atitudine de receptivitate şi de încredere în alte persoane;
 să menţină legături cu persoanele apropiate.
Dependenţa în satisfacerea nevoii de comunicare:
1. Comunicarea ineficientă la nivel senzorial şi motor
2. Comunicarea ineficientă la nivel intelectual
3. Comunicarea ineficientă la nivel afectiv
4. Confuzie
5. Singurătate
6. Atitudinea integrităţii funcţiei şi rolul sexual
7. Izolare sociala
8. Perturbarea comunicării familiale
Surse care influenţează starea de dependenţă (SURSE DE DIFICULTATE)
Surse de ordin fizic :
• atingere cerebrală sau nervoasă;
• tulburări circulatorii cerebrale; accident vascular cerebral;
• degenerescenţa; traumatisme; oboseală;
• deficit senzorial; surmenaj;
• obstacole în funcţionarea simţurilor şi a limbajului (pansamente, aparate);
• durere, dezechilibru hidroelectronic;
• droguri, medicamente, alcoolism.
Surse de ordin psihic:
• tulburări de gândire
• pierdere, separare, stare de criză;
• anxietate, stres.
Surse de ordin sociologic
• poluare;
• mediu inadecvat (în locuinţă, la locul de muncă);
• climat;
• conflicte, eşec, statut social şi economic defavorabil;
Lipsa cunoaşterii
• insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi mediul ambiant.
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)
Tulburări senzoriale
 de vedere
 cecitate = pierderea vederii;
 diminuarea vederii = scăderea acuităţii vizuale;
 diplopie = vedere dublă
 fosfene = puncte luminoase în câmpul vizual;
 fotofobie = intoleranţă la lumină;
 scotoame = pete luminoase sau întunecate în câmpul vizual;
 amauroza = diminuarea vederii;
 strabism = devierea globilor oculari;
 nistagmus = mişcări ritmice ale globilor oculari;
 mioza = micşorarea diametrului pupilar;
 midriaza = mărirea diametrului pupilar;
 hemianopsie = pierderea vederii într-o jumătate a câmpului vizual;
 acromatopsie = abolirea simţului cromatic;
 hemelaropie = scăderea acuităţii vizuale în condiţii de luminozitate redusă;
 nictalopie = acuitate mai bună noaptea;
 de auz
 Surditate (cofoza) = pierderea funcţiei auditive;
 Hipoacuzie = diminuarea auzului;
 de gust
 Pierderea sau diminuarea gustului = pierderea combinaţiilor celor patru
 senzatii de bază: dulce, amar, acru, sărat (simţul de control al hranei)
 de miros
 Anosmie = lipsa totală a mirosului;
 Hiposmie = diminuarea mirosului;
  de sensibilitate tactilă
 Hipoestezie = scăderea sensibilităţii tactile;
 Hiperestezie = creşterea sensibilităţii tactile.
- Tulburări motorii
 Paralizia = absenţa forţei musculare;
 Pareza = diminuarea forţei musculare;
 paralizii periferice = scăderea tonusului muscular, mişcările pasive se pot efectua cu
amplitudine mult mai mare;
 paralizii centrale = tonusul muscular este păstrat sau chiar exagerat, mişcările pasive se
pot executa cu amplitudine redusă.
Se disting :
 Monoplegia = paralizia unui singur membru;
 Hemiplegia = paralizia unei jumătăţi laterale de corp;
 Paraplegia = paralizia membrelor inferioare;
 Tetraplegia = paralizia celor patru membre;
Intervenţiile asistentei la pacientul cu comunicare ineficientă la nivel senzorial şi
motor Pacientul să fie echilibrat psihic
 linişteşte bolnavul cu privire la starea sa, explicându-i scopul şi natura
intervenţiilor;
 familiarizează bolnavul cu mediul său ambiant;
 asigură un mediu de securitate, liniştit;
 administrează medicamentaţia recomandată de medic;
Pacientul să folosească mijloace de comunicare adecvate stării sale cercetează
posibilităţile de comunicare ale bolnavului;
 furnizează mijloacele de comunicare;
 învaţă bolnavul să utilizeze mijloacele de comunicare conform posibilităţilor sale;
Pacientul să fie compensat senzorial
 asigură îngrijiri relative la perturbarea senzorială sau motrice a bolnavului (cecitate,
surditate, paralizie );
 are rolul de suplinire pentru satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu şi le poate
satisface autonom (a mânca şi a bea, a se mişca şi a avea o bună postură, a-şi menţine
tegumentele curate şi integre; a evita pericolele);
 administrează medicaţia recomandată: unguente, picături oculare, nazale, auriculare;
 efectuează exerciţii pasive şi active pentru prevenirea complicaţiilor musculare,
articulare;
 pregăteşte bolnavul pentru diverse examinări ale simţurilor şi îl îngrijeste după
examinare.
- Tulburări de limbaj
 Alexia = imposibilitatea de a citi;
  Afazia = incapacitatea de a pronunţa anumite cuvinte sau de a le folosi, ori ambele;
 Dizartria = dificultatea de a articula cuvintele, repetarea sau omisiunea de silabe, ori
prelungirea unor sunete;
 Dislalia = dificultatea de a pronunţa anumite sunete care compun cuvinte, vorbirea
devine neinteligibilă;
 Dislexia = dificultatea de a citi;
 Acalculia = imposibilitatea de a face calcule matematice;
 Agrafia = incapacitatea de a scrie.
- Tulburări de intelect
 Amnezie;
 Scăderea capacităţii de judecată;
 Lipsa perseverenţei.
Intervenţiile asistentei la pacientul cu comunicare ineficientă la nivel intelectual
Pacientul să fie orientat în timp, spaţiu şi la propria persoană
 ajută bolnavul să se orienteze în timp, spaţiu şi referitor la propria persoană;
 sugerează pacientului să ţină un jurnal;
 ajută pacientul să completeze jurnalul;
 îl ajută să-şi recunoască capacităţile şi preferinţele;
 lasă bolnavul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace.
- Reacţii afective
• nelinişte: lipsa de linişte sufletească, framântări;
• inactivitate: lipsa activităţii fizice sau intelectuale, ori ambele;
• anxietate: sentiment profund de disconfort sau de tensiune pe care individul îl resimte în faţa
vieţii; • încetinirea dezvoltării gândirii: ritmul asociaţiilor de idei este mai lent;
• halucinaţii: perceptii fără obiect; în funcţie de analizatori, sunt halucinaţii auditive (acufene),
vizuale, gustative, olfactive, cutanate;
• izolare - singurătate: starea individului de a fi singur, retras.
Intervenţiile asistentei la pacientul cu comunicare ineficientă la nivel afectiv;
 dă posibilitatea pacientului să-şi exprime nevoile, sentimentele, ideile şi dorintele sale;
 dă posibilitatea pacientului să ia singur decizii;
 învaţă bolnavul:
 tehnici de afirmare de sine
 tehnici de comunicare
 tehnici de relaxare
 ajută bolnavul să identifice posibilităţile sale de a asculta, de a schimba idei cu alţii, de a
crea legături semnificative;
 antrenează bolnavul în diferite activităţi, care să-i dea sentimentul de utilitate
 Se vor nota zilnic schimbările survenite în:
dispoziţia bolnavului;
 în expresia verbală şi nonverbală;
în stabilirea legăturilor cu semenii.
 Evaluează schimbările survenite în comportamentul bolnavului faţă de alte persoane.
Pacientul să fie ferit de pericole interne sau externe supraveghează în permanenţă bolnavul;
 administrează medicaţia prescrisă: antidepresive, anxiolitice, tranchilizante;
 utilizează unele mijloace fizice de imobilizare (chingi, camăşi de protecţie).
- Alte tulburări
• tulburări de micţiune şi defecaţie (incontinenţa) apar în: - lezarea centrilor medulari; - prea
plinul; - îmbătrânirea sfincterelor.
• Retenţia de urină (imposibilitatea de a elimina);
• Retenţia de materii fecale;
• Funcţii dereglate (impotenţa, frigiditatea, modificări de erecţie, modificări trofice).
Aspecte ale comunicării cu pacientul
1. Caracteristicile comunicării medicale
Comunicarea asistent – pacient este o comunicare directă, faţă în faţă nemediată şi
neformalizată.
Între asistentul medical şi pacient are loc un schimb continuu de informaţii care îi
conduce pe fiecare dintre cei doi parteneri către obiectivele precise ale întrevederii:
aflarea răspunsurilor în legatură cu modificarea stării de sănătate a pacientului, remediile
propuse şi modalităţile practice de acţiune.
ACESTA ESTE FASCICULUL CENTRAL DE INFORMAŢII DINTRE CEI DOI
(ASISTENT MEDICAL ŞI PACIENT).
În afara lui, are loc şi o altă trecere de mesaje secundare, care permit răspunsul la o serie
de probleme “periferice”.
O bună comunicare este o condiţie estenţială în desfăşurarea actului medical de calitate.
Ea duce la traducerea problemelor pacientului într-un diagnostic.
Totodată, comunicarea dintre asistentul medical şi pacient determină şi influenţează
satisfacerea pacientului, complianţa la tratament şi rezultatele acestui tratament.
2. Factorii perturbatori ai comunicării
O serie de factori pot perturba comunicarea între asistentul medical şi pacient.
a. factori fizici;
b. factori interni;
c. factori semantici.
a. factori fizici: au o acţiune de distorsionare a mesajului:
- deficienţele verbale (bâlbismul, bolile faringiene);
-deficienţele acustice (hipoacuzia, surditatea);
- amplasamentul (poziţia vorbitorului în raport cu ascultătorul);
- iluminarea (slaba iluminare împiedică receptarea comunicării nonverbale);
- temperatura (căldura excesivă sau frigul acuză o stare neplacută celor doi parteneri);
- ora de zi (în cea de a doua parte a zilei, comunicarea devine mai dificilă datorită acumulării
oboselii);
- durata întâlnirii (întâlnirile pe fugă sau prea prelungite sunt ineficiente).
b. factori interni: pot perturba comunicarea în următoarele situaţii:
- implicarea afectivă (atât implicarea pozitivă cât şi cea negativă tulbură poziţia comunicării,
precum şi felul în care ea este percepută de auditori);
- frica (teama comunicatorului că prin ceea ce comunică ar putea intra într-o situaţie
neplacută sau cea a ascultătorului că ar putea auzi lucruri neconvenabile, vor perturba
mesajul);
- ameninţarea statutului (dacă cel ce comunică nu este sigur de faptul că ceea ce comunică nu
îi ameninţă imaginea personală, va evita să transmită mesajul complet);
- presupuneri subiective (dacă vorbitorul crede că ascultătorul îi este ostil sau indiferent,
mesajul va fi distorsionat);
- preocupări ascunse (dacă unul dintre parteneri are o preocupare diferită decât scopul pentru
care se află în relaţia de comunicare – pecuniară, erotică – mesajul va fi perturbat);
c. factori semantici:
- vocabularul incomplet sau prea tehnicist (prea mulţi termeni medicali) vor face imposibilă
comunicarea;
- gramatica (greşelile gramaticale vor deturna comunicarea, scăzând relaţia de încredere şi
depreciind imaginea celui care le face, mai ales atunci când acesta este medicul);
- sintaxa (construcţiile verbale prea complicate sau după modelele altor limbi, perturbă relaţia
de comunicare);
3. Relaţia dintre asistentul medical – pacient şi modelul biopsihosocial.
4. Comunicarea nonverbală asistentă medicală – pacient
Informaţiile nonverbale pe care le transmite pacientul sunt de natură fizică, biologică,
medicală, socială, culturală.
Faciesul, aspectul pielii, atitudinile, mişcările, mersul, scrisul, pot da informaţii valoroase în
multe afecţiuni.
Pacientul, la rândul său, examinează şi urmăreşte asistenta medicală în tot ceea ce înseamnă
atitudinea ei.
Comunicarea nonverbală este procesul de transmitere a informaţiei fără a folosi cuvinte.
Cuprinde felul în care o persoană îşi foloseste corpul, cum ar fi expresia feţei, privirea,
gesturi ale braţelor şi ale mâinilor, poziţia şi diferite mişcări ale picioarelor.
Alte comportamente cum ar fi îngrijirea personală, îmbrăcămintea şi mirosurile (exemplu:
transpiraţia, alcool, tutunul) de asemenea oferă informaţii despre pacient fără a fi nevoie de
cuvinte şi va fi de ajutor în înţelegerea mai bună a situaţiei. Chiar dacă comunicarea
nonverbală a pacientului este evidentă, acesta este foarte probabil să nu fie conştient de ea.
Pentru asistenta medicală: Propria comunicare nonverbală necesită un nivel ridicat de
cunoştiinţă de sine şi disciplină. Este deosebit de important modul în care reacţionezi la
anumite urgenţe ce pot apărea în spital în timpul consultaţiei. Trebuie să arăţi că atenţia este
concentrată asupra pacientului privindu-l în ochi, păstrarea unei poziţii atente şi o aparentă
 neconştientizare a faptului că, în altă parte, situaţia este destul de gravă. Gesturile Evitarea
răspunsului prin reglarea vocii se petrece chiar şi atunci când nu sunt prezente mucus şi
flegmă.
O alternativă a acestui gest este frecarea nasului, ceea ce împiedică o uşoară trecere cu partea
dorsală a degetului arătător. Aceste gesturi înseamnă că pacientul nu este de acord sau
respinge afirmaţiile făcute. Spre exemplu “Cum merg treburile acasă?”, pacientul răspunde
“Bine”, îşi reglează vocea şi îsi freacă uşor nasul. Probabil că vrea să spună: “De fapt,
lucrurile nu merg atât de bine acasă”.
INTERDEPENDENŢA CU CELELALTE NEVOI
Nesatisfacerea nevoii de a comunica afectează buna relaţie cu celelalte nevoi
A se mişca, de a-şi păstra o bună postură = disconfort şi degradarea mobilizării prin
comunicare deficitară.
A-şi menţine temperatura corpului în limite normale = lipsa culegerii de date şi a
implementării intervenţiilor datorită comunicării deficitare.
A respira = diminuarea/incapacitatea de a relata despre respiraţia ineficace.
A mânca şi a bea = deficit de alimentaţie prin diminuarea/incapacitatea de a comunica că îi
este foame/sete.
A elimina = deficit de eliminare prin diminuarea/incapacitatea de a-şi exprima nevoia.
A fi curat, ingrijit şi a-si proteja tegumentele = tulburări trofice şi cutanate prin
diminuarea/incapacitatea de a relata că este ud-murdar.
A dormi, a se odihni = Imposibilitatea exprimării lipsei de odihnă, somn, etc.
A se îmbrăca şi dezbrăca = imposibilitatea exprimării obiceiurilor şi preferinţelor
vestimentare.
A evita pericolele = imposibilitatea exprimării nevoilor, fricii, opiniilor, etc.
A trăi conform propriilor convingeri si valori = alterarea funcţiilor de comunicare face
imposibilă participarea la serviciul religios.
A se ocupa de propria realizare = izolare prin dificultatea de a comunica.
A se recreea = diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative.
A învăţa = ignorarea reeducării tulburărilor de vorbire şi comunicare.