Creativitatea și inteligența emoțională1

Termenul de inteligență emoțională a fost formulat pentru prima dată în

S.U.A. de Wayne
Leon Payn e în anul 1985, iar Mihaela Roco considera că „inteligență emoțională
implică o relaționare creativă cu stările de teamă, durere și dorință”. Combinând
viziunea științifică cu cea aplicativ-practică, lucrarea „Creativitate și inteligență
emoțională” abordează cele mai noi si incitante aspecte legate de creativitate si
prezinta concluziile-sinteza ale cercetărilor desfășurate în domeniu. Mihaela
Roco, profesor la Facultatea de Psihologie si Științele Educației, Universitatea
București, este titulara cursurilor de Psihologia creativității și Psihologia religiei
și cercetător științific principal gradul I la Institutul de Psihologie al Academiei
Române. A semnat numeroase articole științifice în reviste de specialitate,
comunicări științifice internaționale, studii experimentale și rapoarte, 22 de
capitole în cărți monografice sau culegeri din țară și străinătate (Franța, SUA).
Capitolul I numit Teorii actuale privind natura și evaluarea creativității (pp.
11 - 36) oferă detalii cu privire la creativitate, o caracterizează, oferă răspunsuri
la întrebarea: de ce avem nevoie de creativitate, făcând apoi și o incursiune
serioasă asupra teoriilor mai vechi și recente din domeniul creativității. Autoarea
cărții începe cu o prezentare a teoriilor despre creativitate. Dincolo de teorie,
subliniază faptul ca abilitatea creativa a fiecărui individ se formează și se dezvolta
numai daca condițiile mediului (familial, școlar, socio-cultural, istoric etc.) permit
acest lucru. Și, bineînțeles, părinții au un rol esențial în dezvoltarea creativității
copiilor fiind primii care formează mediul de creștere și educare a copilului.
Răspunsurile la câteva întrebări-cheie - „Ce relații exista între creativitate și
complexele psihice ale persoanei?”, „Cum influențează inteligența emoțională
creativitatea?”, „Cât de creativi suntem?”- reprezintă rodul bogatei activități de
cercetare științifică și al documentarii recente a autoarei în calitate de visiting
professor în țări precum S.U.A., Belgia și Franța.

1
Creativitate și inteligență emoțională, Ediția a II - a, Editura Polirom, 2004, p. 248.
1
 Alt capitol al cărții (Teoria neuro-biopsihologică a creativității – pp. 42 -
94), este dedicat încercărilor neuro-biopsihologiei de a explică legătura dintre
funcționalitatea creierului uman și comportamentul oamenilor. Încă de la naștere,
creierul fiecărui copil este stimulat diferit de către mediul sau. Astfel, se dezvolta
funcționarea predominantă a unei emisfere, uneori în defavoarea celeilalte. Având
în vedere faptul că cele doua emisfere cerebrale sunt complementare și se susțin
reciproc, stimularea inconstantă și inegală este dăunătoare dezvoltării armonioase
a individului. Ideal ar fi ca părinții să fie preocupați de antrenarea copilului în cât
mai multe tipuri de activități în cadrul cărora să acționeze o multitudine de stimuli
care "să pună la treabă cât mai mulți neuroni".
Exista niște factori stimulativi și alții inhibitori ai creativității. Aceștia sunt
prezentați pe larg într-un capitol special. Cunoașterea lor ne permite să acționam
în vederea dezvoltării creativității. Astfel, capitolul III, Complexele personale:
factori stimulativi sau inhibitori al creativității, (pp. 100 - 130), tratează barierele
personale în raporturile interumane, blocajele creativității și modul în care
complexele personale influențează gradul de creativitate. O parte importantă a
acestui capitol este constituită prin prezentarea tipurilor psihologice ale marelui
psiholog C. G. Jung, nivelul și experiența creativității pentru fiecare dintre cele
16 tipuri pe care le prezintă Jung.
Conceptul de inteligență emoțională este abordat în al patrulea capitol (pp.
135 - 204) al cărții. După surprinderea teoriilor importante referitoare la
inteligenta emoțională și prezentarea profilului psihologic al persoanelor cu nivel
ridicat al inteligentei emoțională, autoarea se preocupa de discutarea direcțiilor de
educare a inteligenței emoționale si sublinierea rolului acesteia pentru munca
educatorilor. Si cine sunt primii educatori daca nu părinții? Ce pot face aceștia
pentru a-i feri pe copiii lor sa devina niște inadaptați emoțional și social? Ce
metode sa folosească pentru a dezvolta, în mod eficient, inteligența emoțională a
copilului? Iată câteva probleme amintite de autoare:

2
• Copilul este timid? Părinții nu trebuie sa se lase prada tendinței de a-l supra-
proteja. Aceasta atitudine îl va priva de oportunitatea de a învăța să se descurce
singur în situații nefamiliare și să scape de teamă.
• Părinții ignora sentimentele copilului? Copiii tratați cu afecțiune și înțelegere
sunt și ei afectuoși cu ceilalți și au puține sentimente negative față de părinții
lor. Sunt încrezători în ei înșiși si au abilități sociale bine dezvoltate. Copiii
respinși, criticați, neglijați sunt candidați la eșec.
• Copilul are probleme de învățare? Felul cum învață un copil este în directă
relație cu inteligența emoțională. Dezvoltarea acestei abilități duce la creșterea
capacității de învățare. În carte se găsește și un chestionar de identificare a
nivelului de dezvoltare a inteligenței emoționale la copii.
Capitolul V (pp. 204 - 243) este dedicat testelor, chestionarelor, exercițiilor
și jocurilor creative, unde, un o parte deosebită este dedicată metodelor de
eliminare a obstacolelor din calea creativității. Cartea se adresează atât studenților
în științe socio-umane care se familiarizează cu domeniul creativității si
inteligentei emoționale cât și publicului larg care este interesat de dezvoltarea
abilităților creative și a inteligenței emoționale, autoarea subliniind importanța
apelării la un psiholog atunci când apar probleme de adaptare si relaționare socio-
afectivă atât la copii cat și la adulți.