Sunteți pe pagina 1din 29

Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

specializarea Administratie Publica


Universitatea Al. I. Cuza Iasi

Ideologiile partidelor politice

Student: Onofrei Alina-Maria


Grupa: 2.2
Anul: II AP

2007
Cuprins

I. Conceptul de partide politice


1.Aparitia si evolutia partidelor politice
2. Repere teoretice privind definirea partidelor politice
3.Trasatutile, functiile, tipurile partidelor politice
4.Sistemul partidist doctrinar-ideologic
II. Conservatorism
IV. Neoconservatorism
V. Liberalism
VI. Neiliberalism
VI. Socialism
VII. Comunism

Concluzii
Bibliografie
I. Conceptul de partide politice

1. Apariţia şi evoluţia partidelor politice

Activitatea politica în societate se realizeaza nu numai prin intermediul statului, a


instituţiilor si organismelor ce tin de acesta, ci şi printr-o vasta şi complexa reţea de
instituţii extrastatale. Dintre acestea cele mai vechi si mai importante sunt partidele
politice.
Existenta partidelor politice, a partidismului ca fenomen politic reprezinta un
element esential al vietii democratice.Democratia incepe si exista numai odata cu
aparitia si dezvoltarea partidismului.
Notiunea de partid are o vechime ,milenara, ea deriva in majoritatea lumilor
moderne din latinescul pars-partis si desemneaza intr-o acceptiune semantica : o
grupare de oameni constituita in mod voluntar, animati de aceleasi idei, conceptii,
interese, scopuri care actioneaza in comun in baza unui program in vederea relizarii
acestora.
Partidele politice nu au avut acceasi pondere, semnificatie si valoare in toate
oranduielile sociale. Trebuie facuta o delimitare neta intre asa-zisele partide ce au
existat in sclavagism si feudalism, fata de cele din societatea moderna, capitalista.
Primele asocieri mai mult sau mai putin organizate apar in sclavagism si apoi in
feudalism, ele asemanandu-se foarte mult cu societatile secrete, oculte, congregatiile,
corporatiile ordinile existente in aceste societati.
Asemenea partide apar in statele grecesti Sparta, Atena, in Imperiul Roman. La
randul lor oamenii politice de vaza ca Cicero, Catilina , Fratiti, Pompei isi constituie si
ei proprile lor ,,partide,,.
In feudalism, ca uramare a predominarii formei monarhiei absolute in organizarea si
conducerea societatii, chiar si in aceasta forma partidele decad.
La nivelul social, in feudalism, societatea se structureaxa in partida nobilimii, a
clerului, a taranimii iar catre sfarsitul feudalismului in starea a III a ca grupa
elementelor antifeudale.In acelesi timp, in feudalism, cand civilizatia este dominata de
religie, popoarele, tarile lumii sunt grupate in functie de doctrina teologica in
crestinism, islamism, budism, hindusism etc.
De regula, in societatea medievala, asa-zisele partide apar in interiorul nobilimii,
intre forma sa laica si ecleziastica, iar catre sfarsitul acestei societatii intre nobilime si
starea a III a, ca grupa elementelor viitoare burgheziei si maselor populare.
In acceptiune moderna a termenului, ca institutiii politice bine conturate, cu statute
si programe clar fundamentate cu activitatea organizata si permanenta in care au acces
toate clasele si categoriile sociale, cu rol major in organizarea si conducerea societatii,
partidele politice apar odata cu societatea moderna, cu capitalismul.Geneza partidelor
politice moderne trebuie cautata in prioada trecerii de la feudalism la capitalism, in
timpul luptei anti feudale purtate de burghezie.
Revolutiile burgheze, dar si opozitia vechii clase feudale vor da nastere la
fundamentele doctrinar-politice si odata cu acestea si la instrumentele aplicarii partidelor
politice.In apartia si impunerea partidelor politice au contribuit urmatorii factori:
• Lupta antifeudala – in cadrul acestei lupte burghezia avea nevoie de sprijinul
maselor populare care insa trebuiau constientizate, organizate si conduse.Partidele
politice care au constituit tocmai acele instrumene prin care burghezia a organizat
si condus lupta antifeudala. La randul ei , vechea clasa feudala pentru a-si apara
privilegiile si interesele in lupta cu burghezia , si-a creat si ea propriile sale
partide politice.
• Noul sistem de constituire si exercitare a puterii impus de burghezie bazat pe noi
valori si principii, ca cel al reprezentativitatii, al eligibilitatii, al democratismului
au impus necesitatea constituirii partidelor politice moderne.
• In multe tari partidele politice s-au nascut din cerinta relizarii unor sarcini si
obiective ale luptei de eliberare nationala, de constituire sau desarsire a statului
national. In aceste situatii, partidele politice au fost singurele sa uneasca intr-o
forta social-politica pe cei interesati in lupta nationala, sa asigure acesteia un
program coerent si clar, precum si strategia si tactica necesara realizarii sale.
2.Repere teoretice privind definirea partidelor politice

Problema definirii partidului politic a constituit si constituie si azi un subiect de disputa


atat in literatura politologica cat si in sociologia politica.Pe marginea acesteia apar o
diversitate de opinii:
 Max Weber- considera partidul politic o asociatie de oameni liberi, voluntar
constituita, necesara societatii cu un anumit program, cu obiective ideale sau
materiale.
 D. Hum- pune accentul mai mult pe program, in faza initiala programul joaca un
rol esential in definirea partidului, organizarea trecand apoi pe primul plan.
 M. Duverger- accentul se pune atat pe organizare, dar mai ales pe rolul si functiile
exercitate de acesta si, cu precadere pe aspectul puterii.
 Sigmund Neumman- partidul politic este organizatia inchegata a forteleor politice
active ale societaiii preocupate de controlul asupra puterii guvernamentale...el
reprezinta acea veriga mare care leaga fortele sociale si ideologiile de institutiile
guvernamentale oficiale si le angajeaza in activitatea politica intr-un cadru mai
larg al comunitatii politce.
 Petre S. Negulescu- considerea partidele politice curente mai mult sau mai putin
puternice ale opiniei pubice
 Dimitrie Gusti- vede partidul politic o asociatie libera de cetateni uniti in mod
permanent prin interese si idei comune, de caracter general, asociatie ce urmareste
in plina lumina publica, a ajunge la putere.

3. Trasaturile, functiile si tipurile partidelor politice

Ca entitati de sine statatoare, cu structuri si functii proprii, partidele politice se


deosebesc atat de organismele si institutiile statale cat si cele extrastatale printr-o serie de
trasaturi :
 Se constituie si actioneaza pe baza voluntarismului, al liberului consimtamant al
membrilor sai;
 Obiectivul fundamental al activitatii oricarui partid il constituie forma puterii sub
toate ipostazele sale;
 Orice partid politic dispune de o anumita structura organizatorica si de conducere,
cu organele proprii de conducere locale si centrale intre acestea existand o stransa
legatura;
 Partidul politic isi desfasoara activitaea in baza unui program politic care se
fundamenteaza pe o anumita doctrina
 Partidele politice sunt caracterizate printr-o mare diversitae de fundamente
doctrinar-politice;
 Partidele politice sunt caracterizate de o mare mobilitate sociala;

Functiile partidelor politice sunt:


 Functia politica- se face distinctia intre partidele aflate la putere care au un rol
major in organizarea si functionarea societatii si partidele aflate in opozitie.
 Functia de organizare si conducere a activitatii partidului, de mentinere a unei
permanente legaturi, comunicatii cu propriile organizatii, membrii si simpatizanti;
 Functia teoretico-ideologica vizeaza mai multe obiective : 1. dezvoltatrea si
adaptarea propriei paradigme doctrinare la cerintele social-istorice
2.elaborarea
programului politic
3.organizarea si
ducerea lupteri ideologice.

 Functia civica, formativ educativa si patriotica atat a propriilor membrii de


partid cat si simpatizantilor;

Din momentul aparitiei lor si pana astazi , au existat si au functionat mai multe
tipuri de partide politice. In marea stiinta politica se consemneaza urmatoarele tipuri de
partide politice:
-partide ideologice;
-partide istorice;
-partide de interese;
-partide de tendinta;
-partide personale;
-partide de cadre;
-partide de masa;

4. Sistemul partidist doctrinar-ideologic

Prezenta pluripartidismului, a numeroase si variate orientari doctrinar-ideologice a


impus structurarea sistemului partidist contemporan si in functie de aspectul paradigmei
doctrinar-politice, astfel partidele se pot structura in trei mari grupe:
1. gruparea partidelor de dreapta – cu diferite nuante de dreapta, de centru dreapta,
sau de extrema dreapta.In aceasta categorie sunt incluse partidele cu orientare de
dreapta, partidele conservatoare, neoconsrevatoare, liberale, neoliberale,
republicaneetc.
2. gruparea partidelor de centru – cuprinde in general partidele democrat crestine,
social crestine si ecologiste.
3. gruparea partidelor de stanga – este o grupare mai larga in care se pot face diferite
nuantari ca cea de stanga, de centru stanga si extrema stanga.(partide socialiste,
comuniste).
II.Conservatorism

Michael Oakeshott, unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai


conservatorismului, a formulat ideea unui tip uman specific acestuia: ”A fi conservator
înseamnă a prefera familiarul necunoscutului, a prefera ceea ce s-a încercat
neîncercatului, faptul misterului, realul posibilului, limitatul nemărginitului, ceea ce este
aproape îndepărtatului, ceea ce este îndeajuns supra-abundenţei, acceptabilul perfectului,
râsetul de azi beatitudini utopice.
Legăturile şi fidelităţile familiale vor fi preferate seducţiei unor ataşamente mai
profitabile; a dobândi şi a amplifica va fi mai puţin important decât a păstra, a cultiva şi a
te bucura de ceea ce ai; durerea unei pierderi va fi mai acută decât atracţia unei noutăţi
sau promisiuni. Înseamnă a fi pe potriva soartei pe care o ai, a trăi la nivelul propriilor
mijloace, a te mulţumi cu acea nevoie de mai multă perfecţiune care este pe măsură
omului şi a împrejurărilor în care trăieşte.Într-adevăr, sensul comun este dat de ideea
conservării, a “păstrării intacte a ceva”.
În Evul Mediu termenul de conservator era folosit ca sinonim pentru cei care
păzeau oraşele, denumiţi şi “custodes paces”.
În accepţiunea politică, conceptul este întâlnit în sec. XIX când îi desemna pe
cei care se opuneau revoluţiei şi militau pentru dezvoltarea organică a societăţii :
republicanii în America, torries în Anglia, sau adepţii Restauraţiei în Franţa. S-a insistat
mult pe sensul comun întrucât aşa se putea avansa ideea că oamenii sunt prin “natura lor”
conservatori. Cu alte cuvinte, înclinaţia noastră naturală este de a prezerva ordinea
lucrurilor, de a reacţiona împotriva schimbărilor bruşte de orice fel.
Doctrina conservatoare are tocmai rolul de a propune o strategie politică care
să corespundă nevoii naturale de dezvoltare organică a societăţii. După cum am
văzut, în citatul din Oakeshott, omul conservator va prefera legăturile consolidate de
o îndelungată experienţă, în locul unora doar posibile şi mai profitabile. Acest fapt
este evident, dar evidenţa nu este singurul mod de justificare a opţiunilor individuale.

Politica şi statul
Pentru conservatori viaţa politică are neîndoielnic un caracter organic. Fiecare
individ şi fiecare componentă a vieţii sociale se integrează armonios într-un fel de macro-
organism care exprimă “ordinea implicită” a universului. Este evident că pentru o
asemenea viziune istoria este teleologică şi reprezintă înfăptuirea unui plan universal.
Ordinea politică şi morală nu poate fi schimbată şi impusă prin revoluţii, ea
înseamnă perpetuarea unor tradiţii. Înţelepciunea acumulată în practicile istorice este
mai importantă decât cea individuală, pentru că a fost verificată de-a lungul generaţiilor.
Schimbarea se poate face doar în cadrul unei tradiţii şi nu de dragul “spiritului egoist al
inovaţiei’. Nu întâmplător religia joacă un rol important în politica conservatoare.
Biserica este un factor deosebit de important în asigurarea ordinii şi stabilităţii
sociale, dincolo de disputele confesionale. “Pietatea” faţă de ordinea prestabilită impune
respectul “ierarhiei naturale şi a inegalităţii sociale”. Iar aceasta justifică nevoia de
autoritate; grupurile de elită (aristocraţia, clerul sau intelectualitatea) sunt în mod natural
forţele conducătoare în societate.
Guvernarea nu înseamnă impunerea unor drepturi (naturale) abstracte, ci realizarea
unei juste reglări a diferitelor nevoi individuale.
Conservatorismul (tradiţionalist, romantic, paternalist) pune un accent deosebit pe
“valoarea drepturilor”, dar acestea nu sunt universale, “private sau pre-sociale”; ele
“sunt concesiuni legale din partea comunităţii”. Acelaşi lucru este valabil şi pentru
dreptul la proprietate care este concesionat de comunitate.
Proprietatea este un drept fundamental doar în măsura în care este garantat de stat.
El nu este un drept absolut, ci unul care implică obligaţii şi responsabilităţi.
Drepturile universale ale liberalismului sunt lipsite de obiect, pentru că ele trebuie
circumscrise şi garantate în cadrul comunităţii. Libertatea este un drept legal în contextul
“parametrilor tradiţiei şi al domniei legii.” Ea nu poate fi o valoare absolută, ci una legată
de “scopurile comunităţii.” Libertatea nu se realizează în democraţie, în participarea
indivizilor la guvernare. Aceasta este utopia specifică momentelor revoluţionare, care
distrug ierarhia naturală a societăţii şi implicit civilizaţia. Ideea egalităţii sociale,
economice şi politice, este socialistă şi iacobină. Pentru păstrarea echilibrului şi păcii
sociale este nevoie de o guvernare înţeleaptă a elitelor naturale.
Valorile asumate de Partidului Conservator:

1. Economia de piata concurentiala si rolul esential al statului de drept.


2. Minimizarea interventiei statului in economie
3. Responsabilitate si chibzuinta in abordarea cheltuielilor publice.
4. Principiul proprietatii.
5. Nationalism fara excese, orientat spre ceea ce este valoros in specificul nostru national
6. Unitate in diversitate.
7. Moralitate in politica, in viata economica si privata.
8. Valorile sociale traditionale.
9. Afirmarea identitatii individului

VALORILE FUNDAMENTALE ALE DOCTRINEI PARTIDULUI


CONSERVATOR

Art.2 - Partidului Conservator promoveaza doctrina conservatoare. Aceasta doctrina ofera


repere teoretice si practice pentru solutionarea contradictiilor majore manifestate in
cadrul principalelor sisteme politice ale societatii contemporane si are in centrul sau
valorile economiei de piata concurentiale si ale statului de drept.

Art. 3 - Valorile fundamentale ce stau la baza doctrinei Partidului Conservator sunt:


a) manifestarea libera a personalitatii umane prin exercitarea deplina a drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului;
b) responsabilitatea umana, factor de armonizare a aspiratiilor individului cu interesele
generale ale societatii;
c) cunoasterea, mijloc de dobandire a libertatii individului si conditie de asumare a
responsabilitatii;
d) proprietatea privata, factor de garantare a protectiei economice si sociale, conditie de
manifestare a libertatii si responsabilitatii individuale.
e) minimalizarea interventiei statului in economie si reducerea acestei interventii la
mentinerea si consolidarea respectarii legii si a competitiei loiale;
f) promovarea si consolidarea statului de drept ca pe cele mai bune si pragmatice
mijloace de realizare a bunastarii sociale;
g) temporizarea individualismului exacerbat atunci cand acesta aduce atingere
comunitatii.
Art. 4 - Partidul Conservator este formatiunea angajata pentru a-i reprezenta politic pe
toti aceia care cred in democratie si in valoare, in necesitatea implinirii personalitatii si
afirmarii demnitatii umane. Avand in vedere ca personalitatea si demnitatea umana se pot
afirma numai in conditiile existentei unui anumit nivel de bunastare, Partidului
Conservator sustine cu prioritate interesele intreprinzatorilor particulari, initiativa privata
si economia de piata concurentiala. Partidul Conservator actioneaza pentru dezvoltarea
clasei de mijloc in Romania, promovarea capitalului autohton , ideea de onoare, de
moralitate in politica si de combatere a oportunismului.

II. Neoconservatorism

Irving Kristol, unul dintre „părinţii” neoconservatorismului, spunea că un


neoconservator este „un liberal agresat de realitate”. Neoconservatorii sunt reprezentanţii
unei gândiri politice pragmatice, menite să împace tradiţia cu modernitatea. Pentru un
neoconservator, „tradiţia fără modernitate este o fundătură, modernitatea fără tradiţie este
o iremediabilă şi totală nebunie.Un neoconservator este adeptul statului minimal în
chestiuni economice. Aceasta nu ne determină să îmbrăţişăm însă toate principiile
libertarianismului.

Un neoconservator este un democrat convins şi un adept al diseminării democraţiei


în lume. Un neoconservator autentic este un patriot gata să lupte şi să moară pentru
patria sa, pentru valorile democraţiei şi pentru dreptul altor oameni, de pe întreg
pământul, de a se bucura de libertate. Patriotismul neoconservatorului se opune oricărei
formule ce vizează destrămarea statului naţional. Ca urmare, marea majoritate a
neoconservatorilor europeni sunt eurosceptici. Iar dacă nu sunt eurosceptici, atunci sunt
cel puţin rezervaţi cu privire la felul în care Uniunea Europeană înţelege să se
autodefinească.

De asemenea, neoconservatorismul este un curent politic ce priveşte cu foarte


multă rezervă spre multiculturalism, având credinţa că numai integrarea alogenilor poate
să asigure securitatea şi viitorul statelor democratice.

O valoare comună neoconservatorilor este credinţa că democraţia este un sistem


politic, independent de orice ideologie, ce trebuie propus tuturor oamenilor. De
asemenea, neoconservatorismul are o puternică dimensiune reactivă. Un neoconservator
nu poate sta nepăsător atunci când demnitatea umană este călcată în picioare, fie în patria
lui, fie oriunde în lume. Din această pricină, gândirea neoconservatoare nu este una a
priori pacifistă, ci înţelege războiul ca fiind un element neplăcut, dar necesar în multe
situaţii dificile.

Neoconservatorismul nu e o variantă politică populistă. În fapt conservatorismul, ca


şi familie de idei politice, pretinde un elitism în arta guvernării. Neoconservatorismul
poate să faciliteze o gândire politică, dar este foarte dificil să genereze politicieni.

III. Liberalism

Liberalismul este în primul rând o doctrina, o doctrina destul de veche care se


sprijina în fond pe liberul arbitru si care, cum sublinia Hayek, este singura garanta a unui
comportament politic coerent. Este totodata drept ca termenul de libertate este foarte greu
de definit. Auls Gellus - cunoscutul gramatician roman - spunea despre libertate: "Toata
lumea vorbeste despre ea, însa nimeni nu stie despre ce e vorba". Si cu toate acestea,
conceptul de libertate a devenit esential; el ocupa, scria Toqueville, în lumea politica ca si
atmosfera în lumea fizica.
Gasim o forma de liberalism politic si în antichitate. Ea era însa definita numai la
nivelul cetatii. Aproape toti istoricii sînt de acord sa considere liberalismul european îsi
are radacinile în Magna Carta, întocmita în Anglia veacului al XIII-lea si mai târziu în
marea efervescenta social-economica a Rinascimento-ului florentin din Quatrocento.
Un rol important l-a avut si Refoma protestanta continuata de mercantilismul
secolelor XVI-XVIII în contextul caruia Fenelon definea preliberalismul aristocratic ,iar
J. Locke, Hobbes, Montesquieu, J.-J. Rousseau si altii formulau bazele filozofice ale
doctrinei liberale care determina dezvoltarea burgheziei si apoi constituirea
capitalismului si aparitia aceea ce M. Flamand numea homo oeconomicus.
Doctrina liberala se contureaza teoretic gratie mai ales lui S. Mill, A. Smith, T.
Malthus si D. Ricardo si duce în final la triumful liberalismului din secolul XIX cu marile
sale realizari (în special S.U.A.), dar si cu derapajele inevitabile spre un liberalism extrem
în care se promoveaza disparitia totala a statului sau în care sunt adoptate principiile
anarhismului sau egotismului unui Max Stirner.
La noi zorile gândirii liberale se arata sub forma unui palid curent ce se iveste sub
primele domnii fanariote si se dezvolta ulterior sub influenta enciclopedismului francez si
chiar a fourerismului ajungând la începutul secolului al XIX-lea pâna la orientarile
stângiste naive ale lui Tudor Vladimirescu sau la exagerarile falansteriene ale lui
Manolache Balaceanu.
Aceasta gândire capata o pondere mai marcata datorita tinerilor boieri aflati la studiu la
Paris si influentati, printe altii Marele Orient al Frantei, de Lamartine si J. Michelet, tineri
care au realizat tumultul din 1848, adevarata "Revolutie în giubea si cu colpac", cum îi
placea sa o numeasca Vlad Georgescu.
Miscarea liberala româna se contureaza mai substantial printre exilatii de la '48,
sub puternica înrâurire a lui Napoleon III, capatând si o puternica coloratura nationalista.
Importanta ei s-a vazu în perioada Divanurilor ad-hoc si a luptei pentru Unire si apoi sub
Al. I. Cuza. Tot ea a contribuit la înlaturarea regimului totalitar instaurat de camarila lui
Cuza.
Toata lumea este de acord sa situeze începuturile - stricto sensu - ale liberalismului
în România odata cu înfiintarea în ianuarie-martie 1875 a Partidului National Liberal sub
forma coalitiei de la Mazar-Pasa, dupa numele turcesc al englezului Lakeman, în casele
carui a avut loc prima reuniune, în timpul guvernarii conservatoare a lui Lascar Catargiu.
E interesant de urmarit în memoriile lui Ion Balaceanu, pe atunci prefect al politiei
capitalei, cum a fost perceputa acesta coalitie, drept un cuib de conspiratori
antimonarhisti, care totusi a format la 27 aprilie / 9 mai 1876 guvernul liberal condus de
Epureanu, urmat la 24 iulie / 5 august de instaurarea marii guvernari liberale a lui I. C.
Bratianu ("Vizirul") care se va mentine pâna în 1888 si care consfinteste importanta PNL
în istoria României.
Pentru prima oara in politica termenul liberal a fost folosit de catre o grupare
politica in legislativul din Spania la inceputul secolului XIX. Ulterior, in 1840, in Anglia
partidul Whigs isi ia denumirea de Partidul Liberal, iar fenomenul se va raspandi si pe
continent.
Valorile doctrinei liberale sunt urmatoarele:
 Libertatea rerezinta cea mai inalta valoare a liberalismului. Intr-o acceptiune mai
generala libertatea este aptitudinea de a face ce vrei pentru a dobandi un bun,
fericire, prosperitate, pozitie sociala etc. Foarte devreme insa, liberalii au inteles
ca atat scopul libertatii difera de la o persoana la alta cat si resursele pentru a-l
atinge. Limitarea acestor resurse este individuala, dar si restrictionata social.
Moment in care libertatea individuala se vede incurcata de libertatea celuilalt, de
conditionarile societatii.I. Berlin noteaza ca precum fericirea sau binele, precum
natura sau realitatea, intelesul acestui termen este atat de cuprinzator incat toate
interpretarile sunt, la prima vedere, posibile.Parintele fondator al liberalismului
este John Locke.Premisa doctrinei, care structureaza ansamblul valorilor este
aceea ca omul din nastere este liber si egal, cel putin in ceea ce priveste puterea de
a actiona si de a decide. ,,Starea in care se afla oamenii in mod natural, este o
stare perfecta de libertate de a-si hotara actunile si de a dispune de posesiunile si
persoanele lor asa cum gasesc potrivit, in limitele legii naturale, fara a cere
permisiunea si fara a depinde de vointa altui om.De asemenea este o stare de
egalitate in care toata puterea si jurisdictia sunt reciproce, niciunul neavand mai
mult decat altul,,Acest mod de a fi determinat de o lege naturala, care ar putea fi
in doctrina liberala echivalenta cu primul impul sau sursa creatiei.Important
pentru Locke, ca de altfel pentru toti liberalii, faptul ca libertatea naturala a
individului este o stare ideala. Ea nu poate fi atinsa vreodata, ci reprezinta o
aspiratie.
Libertatea, pilon fundamental de sustinere al liberalismului, este capacitatea individului
de a dispune de propriile resurse in conformitate cu nevoi, interese, aspiratii la care
ajunge, de preferinta, cu ajutorul ratiunii. Aceasta disponibilitate de a dispune pentru
sine de resurse interne si externe se poate manifesta sub diverse forme care incearca sa
atinga starea ideala, aceea a libertatii ca posi
bilitate a fiecaruia de a face ce vrea, de a trai cum ii place.

 Proprietatea privata repreyinta cel de-al doilea pilon de sustinere al doctrinei


liberale.Liberalii sunt categorici in teza dupa care libertatea pentru a fi reala
trebuie sa beneficieze de conditii inalienabile. Proprietatea este una dintre ele.
Raportul dintre libertate si proprietate este insa biunivoc: proprietatea permite
libertatii sa se exteriorizeze, iar proprietatea in lipsa libertatii este un nonsens.
Pentru liberali proprietatea reprezinta un dat natural; fiecare se naste proprietar.
De aceea proprietatea va fi declarata ca un drept inalienabil si ca unul dintre
stalpii societatii moderne. Proprietatea confera oamenilor capacitatea exercitarii
drepturilor politice.In democratiile occidentale dreptul la vot sau participarea la
viata politica statului era conditionata de anumite praguri de avere, proprietatea
funciara.
 Statul reprezinta, de asemenea, o tema importanata de reflectie pentru doctrina
liberala. Ea decurge din conceptia despre libertate si se imbogateste cu noi
semnificatii in contextul evolutiilor istorice ale modernizarii. Doctrina liberala
despre stat raspunde cu precadere la cateva intrebari desprinse din problematica
raportului dintre individ si sistemul politic : originea statului, functiile autoritatii
statului, mecanismele de putere si raportul dintre individ si stat.Pentru liberali
statul reprezinta institutia colectiva, realizata prin vointa comuna a persoanelor si
destinata ca o serie de mijloace specifice sa asigure spatii certe, previzibile, pentru
relizarea interesului privat.
Principalele teze si principii ale liberalismului:
1) Omul se naste liber si egal in fata legii naturii. Aceasta este starea initiala de
libertate si egalitate este exprimata de drepturile naturale ale indiviziilor.
2) Omul are anumite drepturi fundamentale:la viata , la proprietate, si la cautarea
fericirii
3) Orice guvernare trebuie sa respecte si sa garanteze aceste drepturi instaurand
principiul ,,domniei legii,,
4) Omul este liber si stapan pe viata sa , sau principiul individualismului:,,Esenta
pozitiei individualiste consta in recunoasterea individului ca arbitru suprem al
scopurilor sale,,
5) Proprietatea privata este,,sfanta,, si ,,inalienabila,, . Pentru omul civilizat
drepturile la proprietate sunt mai importante decat dreptul la viata.
6) Principiul egalitatii de sanse
7) Principiul contractualismului: oamenii sunt liberi sa se asocieze , dupa cum
hotarasc pentru a-si realiza propriile interese.

Principiile doctrinei liberale

Partidul Naţional Liberal este promotorul libertăţii individuale, sociale, economice


şi politice, prin concepţie, prin acţiune şi prin tradiţie. Partidul Naţional Liberal este
continuatorul gândirii liberale din România.

În plan personal, Partidul Naţional Liberal este preocupat în mod deosebit de


primatul individului în faţa societăţii, de egalitatea în faţa legilor, de garantarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de toleranţa în raport cu convingerile şi opţiunile
celorlalţi. Libertatea individuală este obiectivul major pe care îl propunem tuturor
persoanelor responsabile.

În plan social, Partidul Naţional Liberal are ca obiectiv modernizarea accelerată a


societăţii, scoaterea instituţiilor din autarhie, din conservatorism şi imobilism. Partidul
Naţional Liberal optează pentru modernizarea prin stabilitate şi pentru coeziune socială,
bazată pe reducerea surselor de tensiune, de conflict şi de violenţă. În principal,
stabilitatea socială se va obţine prin dezvoltarea clasei de mijloc constituită din inima vie
a liberei iniţiative, din elitele tehnocraţiei şi profesiunilor liberale, din vârfurile
muncitoreşti şi meşteşugăreşti, din fermieri şi ţărani proprietari.

În plan economic, Partidul Naţional Liberal este adeptul declarat al capitalismului,


al pieţei şi al economiei de piaţă. Partidul Naţional Liberal se pronunţă ferm ca, între
voinţa consumatorului, individual sau social, şi posibilităţile producătorului să existe doar
piaţa şi legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Naţional
Liberal susţine, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea
prin concurenţă a monopolului şi eliminarea ingerinţelor administraţiei şi birocraţiei în
promovarea producţiei. Partidul Naţional Liberal se pronunţă pentru libera circulaţie a
mărfurilor, capitalului şi forţei de muncă, pentru limitarea autorităţilor de reglementare şi
pentru eliminarea birocraţiei.

În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar.


Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare
pentru obiectivele de interes naţional şi în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea
dreptului de proprietate.

În plan politic, Partidul Naţional Liberal este ferm ataşat valorilor democraţiei,
pluralismului şi statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice şi a partidelor cu
responsabilitate politică, Partidul Naţional Liberal promovează competiţia deschisă în
viaţa politică internă. Mijloacele prin care ne vom atinge obiectivele sunt fundamentarea
pe analiză a punctelor de vedere, dezbaterea comunicarea şi imaginea publică pentru
câştigarea unei cât mai largi audienţe.
Partidul Naţional Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte,
mesianice sau dogmatice. El se pronunţă contra oricăror forme de extremism sau
radicalism, conştient de faptul că nimeni nu dispune de reţete salvatoare sau de "truse
universale".

Menirea participării Partidului Naţional Liberal la viaţa politică este promovarea


concepţiei, principiilor şi ideilor liberale, afirmarea noii clase politice liberale şi asumarea
responsabilităţii înfăptuirii instituţiilor statului de drept.

IV.Neoliberalism

Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-social şi politico-economic


care se bazează, printre altele, pe liberalismul clasic şi pe teoria neoclasică şi care
urmăreşte minimizarea influenţelor statului asupra evenimentelor economice. Spre
deosebire de laisse-faire-ul liberalismului clasic se consideră necesară intervenţia
regulatorie a statului pentru garantarea pieţelor
În România neoliberalismul a avut ca teoreticieni pe Ştefan Zeletin, Vintilă
Brătianu şi pe Mihail Manoilescu. Principiile de bază ale acestui curent erau: dezvoltarea
industriei, proces de care depindeau modernizarea sociatăţii şi consolidarea independenţei
naţionale; susţinerea intereselor burgheziei naţionale; libertatea pătrunderii capitalului
străin prin promovarea politicii prin noi înşine; şi un regim parlamentar bazat pe votul
universal.

Elemente ale politicii neoliberale

• Individualismul normativ: o sursă pentru deciziile politico-economice, este


preferinţa individuală a subiecţilor economici. Din cauza problemelor de agregare
a preferinţelor individuale este exercitată o critică asupra programelor economice
guvernamentale, atunci când acestea derivă din principiile generale (respingerea
politicii de agendă). acest principiu se aseamănă cu principiul suveranităţii
populare din cadrul teoriei politice liberale.
• Proprietatea privată/Privatizarea: în concepţia neoliberală statul nu are datoria de
a fi întreprinzător activ. Se cere, de aceea, privatizarea întreprinderilor de stat respectiv
datoria statului de a se implica, în special în monopolurile de stat din domeniul
infrastructurii (măsurile existenţiale de prevedere) cum ar fi telecomunicaţiile, transportul,
energia sau învăţământul. Preponderenţa de proprietate privată şi de forme regularizatoare
ale economiei private faţă de influenţa statului derivează uneori dintr-un anumit punct de
vedere asupra teoriei economice a drepturilor disponibilităţilor. Prin urmare, bunăstarea
economică ar creşte, cu cât creşte proprietatea din domeniul public. În cazul formelor
regularizatoare socialiste s-ar ajunge, dimpotrivă, obligatoriu la aşa-numitul tragism
Tragedy of the Commons (tragedia comunelor).
• Politica stabilizatoare: politica masei monetare trebuie să garanteze preţuri
stabile, printr-o monedă stabilă (stabilitate macroeconomică) şi printr-un buget
echilibrat. Dintr-o politică monetară, a dobânzii şi bugetară restrictivă rezultă o
extindere a administraţiei, o creare a unor unităţi parţial autonome şi o degajare a
diferitelor teme publice în sensul unui management suplu.
• Piaţa ca instrument de conducere: în convingerea neoliberală trebuie ca piaţa,
deci cererea şi oferta să hotărască asupra tipului, preţului şi cantităţii realizărilor
materiale şi asupra serviciilor, deoarece astfel ar avea loc o alocare optimă a
resurselor.
• Concurenţa: statul se îngrijeşte de pieţele funcţionale şi intervine în cazul pieţelor
evident imperfecte, de exemplu prin taxe şi impozite în cazul efectelor externe şi
prin legile cartelului. Spre deosebire de neoclasicism, concurenţa s-a extins asupra
instituţiilor, cu părerea că cei mai supli supravieţuiesc pe piaţă, a cărei
însemnătate este recunoscută (noul instituţionalism).
• Deregularea: neoliberalii sunt pentru deregularea şi liberalizarea economiei în
sensul unei reduceri a legilor şi regulamentelor, atât timp cât acestea sunt
considerare birocratice şi nu sunt neapărat necesare, deoarece prin aceasta
acţiunile economice individuale ar fi împiedicate.
• Comerţul mondial: neoliberalii sunt de acord cu globalizarea în sensul unei
stimulări a comerţului liber între state, fie prin organizaţii globale cum ar fi WTO
şi înţelegerile acesteia cu GATT, GATS, TBT, SPS, TRIPS sau fie prin zone de
comerţ liber şi mai multe zone economice speciale sau desfiinţarea graniţelor
statelor naţionale. Conform evaluării neoliberalismului, comerţul liber ar conduce
la stimulatea bunăstării mondiale. Limitarea comerţului prin taxe vamale şi
obstacole comerciale ne-tarifare şi o stimulare a anumitor scopuri economice de
către stat prin subvenţii, conduce, după părerea neoliberalilor la inegalitate şi
sărăcie în lume. Astfel, ţărilor în curs de dezvoltare, de exemplu, le este greu să
ţină piept concurenţei cu ţările agricole europene care sunt puternic subvenţionate.
Neoliberalii le reproşează statelor industrializate faptul că doresc libertate
comercială doar pentru ţările în curs de dezvoltate, însă nu vor să o introducă în
propriile ţări.
• Politica taxelor: de regulă se cere ca procentele taxelor să fie reduse, de exemplu
sub forma tarifelor proporţionale sau a tarifelor în trepte şi un sistem de taxe
simplu în locul unui sistem de dispoziţii variate. Taxele indirecte sunt preferate
celor directe. Taxele pe avere sunt respinse, fiind considerate ca o taxe duble, dar
şi taxele de bagatelă în cazul cărora încasările nu sunt mai mari decât cheltuielile
necesare pentru colectarea acestora. În general este favorizată scăderea taxelor
plătite de firme, mai ales că prin aceasta s-ar produce o creştere a încasărilor din
taxe.
• Sistemul social: şi în domeniul sistemelor sociale, neoliberalii sunt pentru soluţii
organizate privat în locul sistemelor de stat considerate a fi birocratice. Prin
aceasta trebuie realizată o administrare eficientă a mijloacelor cetăţenilor.
Strategia pay-as-you-go este criticată, pe motiv că nu ar avea o bază solidă.
Măsurile private de prevedere sunt avizate favorabil în cadrul modalităţii de
acoperire a capitalului. Asta înseamnă că sistemele de asigurare socială vor fi
reconstruite: statul de realocare va fi demontat, iar sistemele economiei de piaţă
vor fi construite. Performanţele statului se vor concentra apoi eficient asupra celor
care au intr-adevar nevoie de ajutor social, deci asupra acelora care nu sunt în
stare să-şi asigure traiul zilnic. Milton Friedman a sugerat aplicarea unei taxe pe
venit negative. Conform acesteia, autoritatea financiară ar plăti fiecărui plătitor al
cărui venit s-ar afla sub un minim fix, diferenţa de taxe obligatorii, fără să facă
alte cercetări.
• Dominanţa
• Dreptul tarifar
• Dreptul muncii
• Politica conjuncturala

V. Socialism

Nasterea doctrinei socilaiste este legata de evolutiile societatii moderne in faza ei


timpurie. Aflata in plin proces de constructie a coerentei sistematice, de definire a
propriilor procese reproductive, societatea capitalista genereaza viziuni, teorii sau
reflectii despre propriile contradictii, crize sau neimpliniri.
Socialismul reprezintă concepţia social-politică cu privire la făurirea unei societăţi bazate pe
egalitate şi dreptate socială şi lipsită de exploatarea omului de către om. Formulată iniţial de
socialiştii utopici din sec. XVI-XVIII, concepţia, ca şi termenul de socialism, au fost larg răspândite
în Franţa şi Anglia, din primele decenii ale sec. XIX. Ulterior, noţiunea de socialism a fost folosită
în sensuri variate şi în sprijinul unor diferite interese de clasă. O anumită răspândire a cunoscut în
sec.XIX, în Germania, socialismul „adevărat“, curent social-politic care nega necesitatea
revoluţiei burghezo-democratice şi propaga ideea că „înfrăţirea oamenilor“ ar fi condiţia unică a
emancipării sociale.
Socialismul de catedră, curent al economiei politice burgheze, cu circulaţie mai ales în
Germania în deceniul VIII şi IX al sec. XIX; acesta susţinea că statul burghez, ca arbitru imparţial,
este chemat să asigure pacea socială şi să introducă treptat socialismul. Socialismul creştin sau
creştinismul social, doctrină social-politică creştină, apărută în prima jumătate a sec. XIX;
diferitele sale variante susţineau originea creştină a ideilor socialismului, afirmau primatul eticului
în raport cu economicul sau politicul şi considerau că soluţia antagonismelor sociale ar constitui-o
perfecţionarea morală a capitalismului.
Ulterior, unii adepţi ai acestor concepţii, fără a renunţa la programul social-politic propriu, se
alătură mişcărilor progresiste. Socialismul democratic, curent social-politic de orientare
reformistă, apărut în rândurile social-democraţiei germane în deceniile 3 şi 4 ale sec. XX; a
devenit doctrina social-politică oficială a Internaţionalei Socialiste. Potrivit acestei concepţii,
evoluţia capitalismului contemporan ar duce la armonizarea intereselor sociale şi la instaurarea
unor relaţii „umane“, ceea ce ar face inutilă lupta de clasă, protestul social fiind redus la
revendicări privind o democraţie mai consecventă şi alte reforme compatibile cu societatea
burgheză.
Socialismul etic, doctrină social-politică de esenţă idealistă, potrivit căreia socialismul ar
reprezenta un ansamblu de principii morale, realizabile în cadrul capitalismului, iar factorii
determinanţi ai progresului l-ar constitui, în exclusivitate, moralitatea şi educaţia (recte, principiul
kantian cum că omul trebuie să fie considerat întotdeauna ca un scop şi niciodată ca un simplu
mijloc).
Socialismul reacţionar, concepţie a partidului mic-burghez al eserilor, creat în Rusia în
1901, al cărei conţinut îl reprezintă preluarea eclectică a unor idei ale narodnicismului şi
revizionismului. Susţinătorii acestei teorii se pronunţau pentru desfiinţarea proprietăţii
private asupra pământului, dar nu şi a proprietăţii private în general.
Socialismul ştiinţific (comunismul ştiinţific), una din cele trei părţi constitutive ale concepţiei
lui Marx, teorie (doctrină) social-politică al cărei obiect îl reprezintă structura şi dinamica
proceselor trecerii omenirii de la orânduirea capitalistă la cea comunistă prin lupta revoluţionară a
partidelor comuniste şi muncitoreşti. Spre deosebire de socialismul utopic, care considera
socialismul ca o cerinţă a „raţiunii“ şi ca un simplu ideal moral, socialismul ştiinţific, elaborat de
Marx şi Engels, demonstrează că pe baza dezvăluirii legilor obiective ale progresului social, a
analizei ştiinţifice a orânduirii capitaliste şi a evoluţiei acesteia, se iveşte şi necesitatea obiectivă a
dispariţiei acesteia în favoarea triumfului socialismului.
V. I. Lenin a dezvoltat teoria socialismului ştiinţific prin dezvăluirea trăsăturilor specifice
stadiului monopolist al capitalismului, prin descoperirea legii dezvoltării economice şi politice
inegale şi în salturi a ţărilor capitaliste în imperialism, fundamentând posibilitatea victoriei
socialismului la început într-o singură ţară sau în câteva ţări, fiind elaboratorul planului de
construire a socialismului în Rusia (U.R.S.S.). În timpul războiului civil (1918-1920) Puterea
sovietică a abordat o politică economică numită comunism de război. Astfel s-a pus sub controlul
acestei puteri alături de marea industrie şi industria mijlocie şi mică; a introdus monopolul
comerţului cu ceriale şi a instituit predarea obligatorie a surplusurilor de produse agricole pentru a
scoate surplusurile de alimente de la ţărani şi a acumula astfel rezervele necesare.
S-a introdus munca obligatorie pentru toate clasele, obligând burghezia să depună muncă
fizică şi eliberând astfel pe muncitori în vederea unei munci de mai mare importanţă pentru front.
Statul sovietic a înfăptuit principiul: „Cine nu munceşte, nu mănâncă“. În 1918 s-a format în cadrul
partidului Puterii sovietice şi un grup fracţionist, numit „comuniştii de stânga“, în legătură cu
încheierea păcii de la Brest. Ei preconizau un război revoluţionar, susţinând o politică de atragere
a Republicii Sovietice într-un război împotriva Germaniei. Activitatea fracţionară a „comuniştilor
de stânga“, sprijininită de Troţki, a fost înlăturată de partidul bolşevic sub conducerea lui Lenin,
care a reuşit în cele din urmă să impună încheierea păcii de la Brest.

Ideea de partid socialist

În tradiţia marxist-leninistă, partidele - sau mai bine zis: partidul - joacă un rol cu
totul deosebit de cel al partidelor din sistemele liberal-democratice. Partidele se
deosebesc de toate aceste organizaţii şi instituţii într-un punct esenţial: ele îşi doresc să
aibă o contribuţie directă la procesul de decizie politică, în cadrul parlamentelor şi a
celorlalte organisme ale statului. În acest scop, partidele participă la alegeri. Este adevărat
că şi alte organizaţii - mai ales asociaţiile - încearcă să ia parte la procesul de decizie
politică; această participare nu se legitimează însă prin alegeri. Singurele organizaţii
intermediare care se pot ridica oarecum în sferele superioare ale "statului" sunt partidele.

Conceptul de partid în sistemele socialiste

Un prim aspect esenţial, redat de schema


alăturată, constă în faptul că Partidul
Comunist penetrează atât sfera "statală" cât şi
pe cea a "poporului". Partidul nu face parte
dintr-un sistem intermediar, între cetăţeni şi
sistemul politic, el este acest sistem. Partidul
nu articulează interesele populaţiei,
impunându-şi propriile interese în cadrul
politicului. Prin urmare, partidul (unic) îşi
pierde funcţia de mediator dintre societate şi
sistemul politic, aşa cum a fost ea descrisă
mai sus.
În plus, numărul actorilor din cele două scheme nu este la fel de mare. În cazul din
urmă nu mai există iniţiative civile, asociaţie, sau mass-media, ci doar un singur partid.
Explicaţia este următoarea: în statele socialiste nu există iniţiative civile. Mai mult,
Partidului Comunist îi este garantat monopolul prin Constituţie, ceea ce exclude existenţa
altor partide (autonome). Astfel, alegerile din ţările socialiste nu sunt libere în sensul
presupus de statele liberal-democratice, unde alegătorii pot opta între mai multe
alternative. Rolul partidului nu se mai legitimează prin alegeri. În schimb, el îşi justifică
poziţia prin intermediul ideologiei marxist-leniniste.

Social - democratia moderna sustine:

• O economie de piata sociala (economie mixta), cu prevederi legale pentru protejarea


municitorilor, consumatorilor si antreprinzatorilor mici
• Sustinerea comertului etic si echitabil, bazat pe dialog, transparenta si echitate, ca
alternativa la principiul liberal al liberului schimb
•Un sistem extensiv si complex de protectie sociala pentru a contracara efectele saraciei
si pentru a proteja cei care nu pot sa lucreze antr-un sistem de piata libera (somerii,
tinerii, pensionarii,etc )
• Un sistem de taxare progresiva, pentru a redistribui venitul an societate
• Sisteme publice de invatamant, angrijirea copilului si sanatate, finantate de catre stat
• Conditii minime garantate prin lege pentru muncitori (salar minim, protectie ampotriva
concedierii necinstite, etc.)
• Protectia mediului si suveranitatea principiului sustenabilitatii si a dezvoltarii durabile
• Multiculturalism, drepturile minoritatilor, si o politica relativ deschisa fata de migratie
• Sustinerea Drepturilor sociale ca extensie complementara si modernizatoare a
Drepturilor omului
• O politica sociala seculara si progresiva
• O politica externa care suporta promovarea democratiei, pacifism si, unde este posibil,
multilateralism

VI. Comunism
Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe noţiuni: un
anume sistem social, o ideologie care promovează acest sistem social, sau o mişcare
politică care doreşte să implementeze acest sistem.

Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitaristă în care nu există


proprietate privată şi nici clase sociale. În comunism toate bunurile aparţin societăţii ca
întreg, şi toţi membrii acesteia se bucură de acelaşi statut social şi economic. Probabil cel
mai cunoscut principiu al unei societaţi comuniste este: "Fiecare după puteri, fiecăruia
după nevoi."

Ca ideologie mai nouă, comunismul după revoluţia din octombrie din Rusia
ţaristă, este sinonim cu marxismul şi diversele ideologii derivate, cea mai notabilă fiind a
Marxism-Leninismului. Printre altele, Marxism-Leninismul propune concepţia
progresului în istorie, potrivit căreia există patru faze ale dezvoltării economice a
societăţii: sclavia, feudalismul, capitalismul şi comunismul. Această "concepţie
materialistă" a comunismului, arată că din sistemul economic derivă toate celelalte
sisteme (social, juridic, cultură...). De asemeni dezvoltă "concepţia determinismului",
potrivit căreia fiecare individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus, nu de
gândirea acelui individ ci de clasa la care aparţine, şi de aceea el trebuie reeducat în
lumina noii societăţi comuniste. Acest concept determinist este cel care a folosit la
justificarea lagărelor de reeducare, în care au murit milioane de oameni în decursul
secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, România şi în celelate "state frăţeşti".

"Marii conducători" ai proletariatului şi ai ţărănimii, au instaurat în ţările în care au


fost "aleşi" regimuri tiranice, dictaoriale unde preaslăvita grijă faţă de om, a fost grija de
oprimare a toate drepturilor democratice şi suprimarea, dacă era posibil, a oponenţilor.
"Cine nu este cu noi, este împotriva noastră", asta era deviza de fapt a conducătorilor
acestor state care de "bună voie" au îmbrăţişat această ideologie. Datorită acestei
ideologii au căzut jertfă pe lângă cei mulţi şi intelectualitatea de seamă a neamului.

Ca mişcare politică, comunismul este o ramură a mişcării socialiste, de care se


diferenţiază în principal prin dorinţa comuniştilor de a instaura un sistem comunist în
locul unuia capitalist, de multe ori prin metode revoluţionare armate.Actul de la 23
August 1944 a marcat trecerea în România spre un regim democratic, care din nefericire
nu a devenit efectiv datorită, pe de-o parte, prezenţei trupelor sovietice în ţară, iar pe de
altă parte, datorită împărţirii sferelor de influenţă între marile puteri, România fiind
inclusă în sfera de influenţă sovietică, deschizându-se astfel calea unui nou regim de
dictatură, cel totalitar comunist care avea să marcheze dramatic soarta ţării noastre pentru
o îndelungată perioadă de timp. Regimul totalitar comunist s-a instaurat efectiv în
România.

VII. Partidul Democratic

DOCTRINA SI PROGRAM

Partid de centru, republican, cu doctrina populara europeana moderna ale carei


principii sunt: o economie de piaţă eficientă, umană, solidară, servicii publice moderne,
performante, protecţie socială extinsă, activă şi bine orientată, în acord cu o justiţie
independentă, accesibilă, securizan

Partidul Democrat este un partid pragmatic, modern, reformator, un partid cu


experienta guvernarii, pregatit pentru provocarile acesteia, un partid care reprezinta si
promoveaza vointa politica, interesele si dezideratele unor largi categorii sociale.
Partidul Democrat este un partid activ, conectat la realitatile politice din Uniunea
Europeana, deschis la schimbare si la colaborarea cu exponentii curentelor politice
dominante la nivel european.

Concluzii

Avand in vedere prezentarea istoriei, initiatorilor precum si a principiilor ideologiilor


politice putem evedentia cele mai importante idei referitoare la acestea:
 Valorile asumate de Partidului Conservator:

1. Economia de piata concurentiala si rolul esential al statului de drept.


2. Minimizarea interventiei statului in economie
3. Responsabilitate si chibzuinta in abordarea cheltuielilor publice.
4. Principiul proprietatii.
5. Nationalism fara excese, orientat spre ceea ce este valoros in specificul nostru national
6. Unitate in diversitate.
7. Moralitate in politica, in viata economica si privata.
8. Valorile sociale traditionale.
9. Afirmarea identitatii individului
 Neoconservatorii sunt reprezentanţii unei gândiri politice pragmatice, menite să
împace tradiţia cu modernitatea
 Partidul Naţional Liberal este promotorul libertăţii individuale, sociale,
economice şi politice, prin concepţie, prin acţiune şi prin tradiţie. Partidul
Naţional Liberal este continuatorul gândirii liberale din România.
 Socialismul reprezintă concepţia social-politică cu privire la făurirea unei societăţi
bazate pe egalitate şi dreptate socială şi lipsită de exploatarea omului de către om.
 Ca mişcare politică, comunismul este o ramură a mişcării socialiste, de care se
diferenţiază în principal prin dorinţa comuniştilor de a instaura un sistem
comunist în locul unuia capitalist, de multe ori prin metode revoluţionare
armate.
 Partid democrat, de centru, republican, cu doctrina populara europeana moderna
ale carei principii sunt: o economie de piaţă eficientă, umană, solidară, servicii
publice moderne, performante, protecţie socială extinsă, activă şi bine orientată,
în acord cu o justiţie independentă, accesibilă, securizan

Bibliografie

1) Alexandru Florian ,,Fundamentele doctrinelor politice,, ed. Universitara Bucuresti


2006
2) Enciclopedia partidelor politice din Romania
3) Curs,,Bazele stiintei politice,, Mioara Nedelcu anul II
4) www.regielive.ro
5) www.pnl.ro
6) www.wikipedia.ro
7) www.romanothan.ro
8) www.romfest.ro
9) www.pndro.ro
10) legea nr.27/1996
11) legea nr.14/2003
12) legea nr43/2003
13) www.pd.ro
14) www.psd.ro