Sunteți pe pagina 1din 11

Tema 6.

Strategia de gestiune a lichidităţii


(curs 4 ore)

(Programa analitică)
Conceptul de lichiditate şi metode de calcul a necesarului de mijloace lichide.
Analiza indicatorilor lichidităţii.
Strategia de dirijare a riscului de lichiditate.

I. Conceptul de lichiditate şi metode de calcul a necesarului de mijloace lichide


Lichiditatea este o proprietate generalǎ a activelor şi exprimǎ capacitatea acestora de a fi
transformate rapid şi cu o cheltuialǎ minimǎ in monedǎ lichidǎ (numerar sau disponibil in contul
curent). Lichiditatea bancară este mai degrabă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor
bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea exprimă capacitatea unei bănci de a-şi
finanţa operaţiile curente. Riscul de lichiditate, pentru o bancă, este expresia insăşi a
probabilităţii pierderii acestei capacităţi de finanţare.
Una dintre cele mai importante sarcini ale conducerii unei bănci este de a estima şi de
acoperi in mod corect nevoile de lichiditate bancară. Pe termen lung rentabilitatea unei bănci
poate fi afectată negativ dacă banca deţine in portofolii prea multe active financiare lichide faţă
de nevoile sale.
Dar, pe de altă parte, prea puţine lichidităţi pot crea probleme financiare severe, mai
ales pentru băncile mici, şi pot genera chiar falimentul bancar. Lichiditatea adecvată a fiecărei
bănci din sistem este extrem de importantă şi pentru minimizarea riscului sistematic datorită
riscului de contagiune prin sistemul de plăţi interbancar.
Elementul principal al gestiunii lichidităţii este poziţia monetară. Poziţia monetară a
unei bănci reprezintă valoarea la un moment dat a tuturor activelor sale lichide1. Această
abordare este justificată de caracterul imediat al obligaţiilor care exprimă nevoile de lichiditate
bancară.
2. Analiza indicatorilor lichidităţii.
Indicatorii de lichiditate cei mi utilizaţi sunt: poziţia lichidităţii, pasivele nete şi indicele de
lichiditate, transformarea medie a scadenţelor şi rata lichidităţii.
Poziţia lichidităţii. Acest indicator a apărut din practica gestiunii de trezorerie şi este folosit ca
indicator de fundamentare al acesteia şi al acoperirii nevoilor de lichiditate pe termen scurt.
Poziţia lichidităţii se calculează pe zile (pentru săptămana următoare), pe luni (pentru luna
următoare) şi pe luni (pentru anul curent).

Poziţia lichidităţii = Active lichide – Pasive imediate,

1 Basno, C., Dardac, N.- Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002
unde,
activele lichide = moneda băncii centrale + plasamente scadente de încasat;
pasive imediate = depozite volatile + imprumuturi scadente de rambursat.
Optimizarea poziţiei lichidităţii bancare presupune echilibrarea celor două elemente principale:
activele lichide şi pasivele imediate şi deci obţinerea unei poziţii nule. Acest fapt este impus de
gestiunea riscului şi de maximizarea rentabilităţii bancare.
Valoarea acestui indicator poate fi:
• Negativă – atunci activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală a obligaţiilor
imediate. In această situaţie trebuie să se recurgă la surse de lichiditate pentru acoperirea
acestui deficit. Deficitul poate fi acoperit fie prin imprumuturi la banca centrală (pentru
nevoi sezoniere), pentru apelarea la imprumuturile interbancare (rezervele imprumutate),
prin lichidarea inainte de termen a unor active din portofoliu (eventual cuplată cu o
operaţie de restructurare a acesteia), fie prin titularizarea unor credite.
• Pozitivă – atunci resursele lichide de care dispune banca depăşesc necesarul său pentru
perioada corespunzătoare. Situaţia este de apreciat, dar nu trebuie neglijat aspectul
mărimii acestui excedent de lichiditate. Mărimea excedentului admisibil se poate folosi ca
o normă internă de gestiune. Aceasta deoarece elementele în baza cărora s-au făcut
calculele sunt mărimi anticipate şi nu certe şi deci este bine să avem o rezervă, minimă
de lichiditate. Pe de altăparte, activele lichide sunt cel mai prost plasament bancar în
termeni de rentabilitate şi nivelul lor trebuie minimizat.
Aşadar, deşi se doreşte o poziţie a lichidităţii nulă, de cele mai multe ori se acceptă şi
un excedent minim justificat de un comportament raţional. Mărimea absolută a acestui excedent
se poate stabili fie în funcţie de cheltuielile de gestiune a portofoliului, fie în funcţie de marja
medie de eroare înregistrată anterior la aprecierea în avans a poziţie lichidităţii. Dacă aprecierea
se face în funcţie de cheltuieli, atunci mărimea limitei este egală cu valoarea minimă a
portofoliului de titluri ale datoriei publice pentru care veniturile realizate în urma plasamentului le
egalează pe cele de gestiune a acestuia. Pentru mărimi ale excedentului de lichiditate peste
această limită se justifică plasarea sumelor disponibile pe termen scurt, de preferat cu scadenţe
în perioadele cu poziţia lichidităţii negativă.
Pasivele nete. Această grupă de indicatori are trei componente distincte ce pot fi calculate
în baza aceloraşi date:
• pasivele nete simple se calculează pentru fiecare perioadă ca diferenţă intre
pasivele şi activele cu aceeaşi scadenţă. Acestea arată pentru fiecare perioadă
măsura în care activele scadente acoperă obligaţiile scadente. Pentru pasivele nete
pozitive, banca trebuie să găsească surse suplimentare de acoperire a obligaţiilor
scadente. O observaţie de reţinut este aceea că suma absolută a pasivelor nete este
egală cu zero (pentru că total active + total pasive).
GAP-ul de lichiditate se determină pentru fiecare
scadenţă „t” ca diferenţă intre pasivele exigibile la
scadenţa „t” şi activele lichide la scadenţa „t”.
GAP = Pt - At,
unde :
GAP – pasive nete simple aferente scadenţei t;
At – active cu scadenţa t;
Pt – pasive cu scadenţa t′.
Pasive nete simple = Pasive scadente – Active scadente.
• pasivele nete cumulate se calculează ca diferenţă intre pasivele şi activele
cumulate corespunzătoare fiecărei perioade. Pasivele nete cumulate sunt folosite
pentru a semnala perioade de maximă lichiditate.
Pasive nete cumulate = Pasive cumulate – Active cumulate.
• indicele lichidităţii se calculează pe baza aceloraşi date, prin raportarea activelor şi
pasivelor din fiecare perioadă. Activele/ pasivele din fiecare perioadă sunt
ponderate fie cu numărul mediu de zile corespunzător fiecărei perioade, fie cu
numărul curent al grupei de scadenţe respective. Valoarea indicelui depinde doar de
mărimea activelor/ pasivelor corespunzătoare fiecărei perioade, iar sistemul de
ponderare folosit nu poate schimba valoarea supra sau subunitarăa raportului. O
ponderare proporţională cu număul mediu de zile corespunzător fiecărei scadenţe
va da un rezultat mai precis.
Pasive ponderate

IL=

∑ Active ponderate

Faţă de 1 valoarea indicatorului exprimătransformarea de scadenţe practicată global de


bancă:
• Dacă indicele de lichiditate este egal cu 1, vom spune că activele şi pasivele băncii
sunt perfect corelate pe fiecare scadenţă. În acest caz nu se poate vorbi despre un
risc de lichididate. Remarcăm totuşi că această situaţie este doar una teoretică,
deoarece este imposibil ca, la nivelul unei bănci, fiecare resursă atrasă să fie
alocată exact pe aceeaşi maturitate şi sumă. Pentru 1 sau valori foarte apropiate de
1 banca nu face practic transformare de scadenţe;
• Dacă indicele de lichiditate este subunitar, se remarcă o predominanţă a
utilizărilor asupra resurselor şi, în acest caz, banca trebuie să se preocupe de
găsirea de soluţii pentru a-şi finanţa deficitul de lichiditate. Pentru valori
subunitare transformarea se face din pasive pe termen scurt în active pe termen lung.
Este o situaţie tipică ce avantajează banca atunci când curba dobânzilor este
crescătoare;
• Situaţia în care indicele de lichiditate este supraunitar corespunde unui surplus de
resurse ale băncii, deci unui excedent de lichiditate. Pentru valori supraunitare
transformarea practicată este prin pasive pe termen lung în active pe termen scurt.
În acest caz nu există risc de lichiditate pentru că activele îşi ating scadenţa
înaintea surselor care le-au finanţat. Din punctul de vedere al rentabilităţii
plasamentelor o astfel de structură nu este avantajoasă decat pentru scurtele
perioade de timp când rata dobânzii pe termen scurt este mai mare decat cea pe
termen lung.
Coeficientul fondurilor proprii şi al resurselor permanente se calculează ca raport între resursele
pe termen lung ale băncii şi utilizările pe termen lung (mai mare de 5 ani) şi urmăreşte să
împiedice o finanţare a plasamentelor pe termen lung din resurse pe termen scurt. Acest raport
trebuie să fie de cel puţin 60% pentru băncile din Uniunea Europeană.

unde:
CoFPRP - coeficientul fondurilor proprii şi resurselor permanente;
ResTL – resurse pe termen lung (fonduri proprii + resurse atrase pe termen mai mare de 5 ani );
UtilizTL – utilizări pe termen lung (imobilizări, participaţii, credite acordate pe termene mai mari
de 5 ani, valori mobiliare pe termen lung).
Rezerva minimă obligatorie este suma pe care fiecare bancă este obligată să o păstreze la banca
centrală în contul deschis la aceasta. Se dimensionează prin aplicarea cotei sau ratei rezervei
minime obligatorii stabilită de către banca centrală, la volumul depozitelor atrase de fiecare
bancă. Această obligativitate are un aspect prudenţial legat de asigurarea unei lichidităţi minime
băncilor pentru a face faţă solicitărilor de retragere a depozitelor.
RMOnec = r x D ⋅
ER =RMOef − RMOnec (> 0)
DR =RMOef −RMOnec (< 0)
unde:
RMOnec – rezerva minimă obligatorie necesară pe care banca trebuie să o constituie la banca
centrală;
RMOef – suma efectivă aflată în contul unei bănci deschis la banca centrală;
ER – excesul de rezervă;
DR – deficitul de rezervă;
r – rata sau cota rezervei minime obligatorii;
D – volumul depozitelor atrase de bancă.
Un indice al lichidităţii similar dezvoltat de către Jim Pierce de la Federal Reserve ia in
considerare pierderile rezultate din vanzarea rapidă a activelor, faţă de valoarea justă a
activelor in condiţii normale ale pieţei. Acest raport este ponderat cu greutatea specificăa
activelor in portofoliul băncii1.
Lichiditatea şi administrarea resurselor şi plasamentelor sunt evaluate în funcţie de:
• trendul şi stabilitatea depozitelor;
• gradul şi trendul utilizărilor pe termen scurt, sursele volatile de fonduri, finanţarea
activelor pe termen lung;
• accesul la pieţele monetare şi alte surse de finanţare;
• adecvarea surselor de lichiditate şi abilitatea de a face faţă nevoilor de lichiditate;
• eficienţa politicilor şi practicilor de lichiditate, strategiile de administrare a
fondurilor;
• sistemele informatice de administrare şi planurile de finanţare;
• capacitatea managementului de a identifica, măsura, monitoriza şi controla
lichiditatea şi nivelul de diversificare al surselor de finanţare.
În evaluarea adecvării poziţiei de lichiditate a unei instituţii financiare, o atenţie deosebită
ar trebui acordată nivelului curent şi viitor al surselor de lichidităţi, comparativ cu nevoile de
fonduri, precum şi adecvării practicilor de administrare a fondurilor in funcţie de mărimea,
complexitatea şi profilul de risc al instituţiei. In general, practicile de constituire a fondurilor ar
trebui să confere certitudinea că o instituţie este capabilă să menţină un nivel al lichidităţii
suficient pentru a face faţă în timp obligaţiilor sale financiare şi a răspunde nevoilor bancare
legitime.

1 Saunders, A.- Financial Institutions Management. A Modern Perspective, Times Mirror Higher Education Group, 1997
Practicile ar trebui să reflecte capacitatea instituţiei de a administra schimbările
neplanificate cu privire la sursele de constituire a fondurilor, ca şi reacţia la modificările
condiţiilor pieţei, care pot afecta posibilitatea unei lichidări rapide a activelor, cu pierderi
minime. In plus, practicile de constituire a fondurilor ar trebui săconfere certitudinea că
lichiditatea nu a fost menţinută cu costuri inalte sau printr-o incredere excesivăin sursele de
constituire a fondurilor care se dovedesc a nu fi utilizabile in timp, datorităstresului financiar sau
schimbărilor adverse in condiţiile pieţei.
Definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta lichiditate:
• Rating 1 indică niveluri de lichiditate puternice şi prcatici de administrare a fondurilor
bine dezvoltate. Instituţia are acces sigur la suficiente surse pentru constituirea de fonduri
in termeni favorabili, pentru nevoile de lichidităţi prezente şi anticipate.
• Rating 2 indică niveluri de lichiditate şi practici de administrare a fondurilor
satisfăcătoare. O serie de deficienţe minore pot fi constatate in practicile de administrare a
fondurilor.
• Rating 3 indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a fondurilor care
necesită imbunătăţiri. Instituţiile clasificate in acest rating nu au acces rapid la fonduri in
termeni rezonabili sau pot inregistra deficienţe semnificative in perioadele de administrare
a fondurilor.
• Rating 4 indică niveluri de lichiditate deficitare sau practici inadecvate de administrare a
fondurilor. Instituţiile clasificate in acest rating nu sunt capabile să obţinăun volum
suficient de fonduri in termeni rezonabili pentru asigurarea nevoiii de lichiditate.
• Rating 5 indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a fondurilor atat de
deficitare, incat viabilitatea instituţiei este grav ameninţată. Instituţiile clasificate in
această categorie cer asistenţăfinanciară externă imediată, pentru a asigura rambursarea
obligaţiilor la scadenţă sau alte nevoi de lichiditate.

În analiza lichidităţii sunt utilizaţi următorii indicatori:


1. Lichiditatea curentă
Lichiditatea curentă = Active curente/Pasive curente
Limite:
mai mare decat 130% rating 1
100 – 130% rating 2
80 – 99,9% rating 3
70 – 79,9% rating 4
mai mic decat 70% rating 5
2. Rata lichidităţii
Rata lichidităţii = Active lichide/Total depozite atrase
Limite:
mai mare decat 50% rating 1
35 – 49,9% rating 2
25 – 34,9% rating 3
15 – 24,9% rating 4
mai mic decat 14,9% rating 5
3. Credite acordate clientelei/Depozite atrase de la clienţi
Credite acordate clientelei/Depozite atrase de la clienţi = (Credite acordate clientelei + Creanţe
restante şi indoielnice din operaţiuni cu clientela + Provizioane pentru creanţe restante şi
indoielnice din operaţiuni cu clientela)/(Conturi de depozite + Certificate de depozit + Carnete şi
librete de economii). Limite:
mai mic decat 85% rating 1
85 – 104,9% rating 2
105 – 114,9% rating 3
115 – 125% rating 4
mai mare rating 5

3. Strategia de dirijare a riscului de lichiditate


În scopul menţinerii credibilităţii faţă de clienţi şi comunitatea financiară, băncile trebuie să
probeze în permanenţă un grad corespunzător de lichiditate. Pentru a răspunde obiectivului de
lichiditate, gestionarea intrărilor şi a ieşirilor de fonduri trebuie realizată în aşa fel încat să
existe în permanenţă suficiente lichidităţi la nivelul instituţiei bancare.
Riscul lipsei de lichidităţi se manifestă în urma necorelării scadenţelor dintre posturile de activ
şi cele de pasiv. În practică se manifestă fenomenul prelungirii scadenţelor la active şi al
reducerii scadenţelor la pasive.
Dacă creditele şi dobânzile nu sunt rambursate conform planului, banca se confruntă cu nevoi de
lichiditate pe termen scurt care trebuie finanţate. Efectele sunt similare şi când clienţii retrag
sume importante din depozitele constituite la bancă.
Cadrul 5.1.
Fenomenul de Bank run: Daca pe piaţă există informaţii privitoare la
dificultăţile de plată ale unei instituţii bancare, creditorii acesteia vor
solicita rambursarea imediată şi completă. Criza de lichidităţi la o bancă
poate fi generată şi de factori psihologici. Zvonurile însoţite de aprecieri
fără o bază reală (self-fulfillig profecies), care se autoîntreţin pe piaţă, pot
determina pierderea credibilităţii şi chiar falimentul băncii.
Riscul de lichiditate are mai multe accepţiuni1:
1. reprezintă riscul unei bănci ca veniturile şi capitalul său să fie afectate, datorită incapacităţii
de a-şi onora la termen obligaţiile, fără a se confrunta cu pierderi inacceptabile (conform U.S.
Office of the Comptroller of the Currency).
2. riscul de lichiditate include:
a. incapacitatea băncii de a-şi finanţa portofoliul de active pe maturităţile şi la ratele de
dobandă corespunzătoare;
b. incapacitatea băncii de a lichida poziţia la momentul oportun şi la un preţ rezonabil (conform
J. P. Morgan Chase, Annual Report 2000).
3. riscul de lichiditate decurge din necorelarea maturităţilor dintre fluxurile de incasări şi cele de
plăţi (conform Merill Lynch, Annual Report 2000).
4. riscul de lichiditate decurge din necorelarea scadenţelor cash-flow-urilor unui grup de active,
pasive şi instrumente extrabilanţiere (conform Cooperative Bank).
5. riscul de lichiditate constă în pierderile potenţiale de profit şi/sau capital ca urmare a eşuării
în respectarea obligaţiilor asumate şi derivă din insuficienţa rezervelor comparativ cu nevoile de
fonduri.
Măsurarea riscului de lichiditate
Metodele de măsurare a riscului de lichiditate diferă prin modul de calcul al indicelui de
lichiditate, ele având în comun graficul de rate scadente.
Graficul de rate scadente este un tabel care clasifică activele şi pasivele după durata rămasă
până la scadenţa finală.
Graficul indicelui de lichiditate se poate face prin trei metode:
- Metoda decalajelor succesive constă în calculul pentru fiecare clasă de scadenţă a unui
decalaj ca diferenţă între active şi pasive, decalajul reprezentând un indicator de volum,
durată şi scadenţă specific fiecărei clase. Calculul pune în evidenţă discordanţele de
scadenţă, respectiv ieşirile masive de fonduri la care banca trebuie să facă faţă perioadă
după perioadă. Astfel, în tabelul 1, banca trebuie să găsească resurse suplimentare pentru

1 după Bunea D., în „Managementul sistemelor bancare”, coordonator Dardac N., – curs postuniversitar CD-ROM, ASE
Bucureşti, Biblioteca virtuală, pag. 128-129.
următoarele 7 zile de 600 mii lei pentru a satisface ieşirile de fonduri.
Tabelul 1. Grafic de scadenţă şi calculul decalajelor succesive, în mii lei
Perioada Pasive Active Acoperire
D < 7 zile 4800 4200 600
8 zile < D < 1 lună 6400 5000 1400
1 lună < D < 3 luni 8600 5400 3200
3 luni < D < 6 luni 5800 4200 1600
6 luni < D < 1 an 2000 2400 -400
1 an < D < 2 ani 1000 3400 -2400
2 ani < D < 5 ani 1400 2900 -1500
D > 5 ani 1500 4100 -2600
31500 31.500
- Metoda declajului cumulat, graficul de scadenţă este cumulat pe clase de scadenţă,
calculul activelor şi pasivelor cu aceeaşi scadenţă se face cumulat, iar decalajele rezultate
sunt de asemenea cumulate pe întreg orizontul de timp luat în calcul, aşa cum este arătat
în tabelul 2, nivelul şi data apariţiei nevoii maxime de lichidităţi va fi peste 6 luni.
Tabelul 2. Grafic de scadenţă şi calculul decalajelor cumulate, în mii lei
Perioada Pasive Active Acoperire
< 7 zile 4800 4200 600
< 30 zile + 6400 =11200 + 5000 = 9200 2000
< 90 zile + 8600 = 19800 + 5400 14600 5200
< 180 zile + 5800 = 25600 + 4200 = 18800 6800
< 1 an + 2000 = 27600 + 2400 = 21200 6400
< 2 ani + 1000 = 28600 + 3400 = 24600 4000
< 5 ani + 1400 = 30000 + 2900 = 27500 2500
Decalajul cumulat maxim este de 6800, această nevoie de finanţare se va manifesta în decursul
următoarelor 6 luni.
- Metoda numerelor, constă în ponderarea activelor şi pasivelor fiecărei clase de scadenţă
cu numărul mediu de zile al fiecărei clase (tabelul 3). Apoi se calculează raportul:
∑pasive ponderate / ∑active ponderate.
Tabelul 3. Grafic de scadenţă şi calculul indicelui de lichiditate prin metoda numerelor, în mii
lei
Perioada Pasive Active Ponderi Pasive Active
durata / an, ponderate ponderate
(zile)
D < 7 zile 4800 4200 0.01 48 600
8 zile < D < 1 lună 6400 5000 0.05 320 1400
1 lună < D < 3 luni 8600 5400 0.16 1376 3200
3 luni < D < 6 luni 5800 4200 0.37 2146 1600
6 luni < D < 1 an 2000 2400 0.75 1500 -400
1 an < D < 2 ani 1000 3400 1.5 1500 -2400
2 ani < D < 5 ani 1400 2900 3.5 4900 -1500
D > 5 ani 1500 4100 7.5 11250 -2600
Total 31500 31.500 23040 58510
Indicele de lichiditate :
23040/58510 = 0.39%.
În mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în:
- cedarea, ipotecarea sau gajarea titlurilor de creanţă din portofoliul băncii fără a suferi
pierderi excessive;
- găsirea unor resurse noi cu costuri marginale inferioare randamentului mediu al
investiţiilor băncii.
Gestiunea riscului de lichiditate impune o abordare distinctă a gestiunii pe termen scurt, gestiunii
trezoreriei şi gestiunii pe termen lung.
Gestiunea riscului pe termen scurt permite măsurarea cu precizie a riscului de lichiditate a băncii
aşa cum s-a arătat anterior.
Gestiunea trezoreriei permite determinarea unei structuri oprime a activului băncii în aşa fel
încât prin asumarea riscului de lichiditate banca să nu înregistreze pierderi.
Gestiunea pe termen lung a riscului de lichiditate permite băncii să elaboreze politica ei de
creditare ştiindu-se faptul că lichiditatea este un factor de constrângere a băncii vizavi de
activitatea de creditare.
Factorul esenţial al gestiunii riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt este acela de a găsi
căi de acces pentru bancă pe diferite pieţe, care să-i permită o ajustare rapidă a graficului de
scadenţe active-pasive cu minimum de cheltuieli.
Băncile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice să elimine până la reducere
riscul de lichiditate. Aceste tehnici vizează resursele şi plasamentele băncii.
Tehnicile care vizează resursele băncii sunt următoarele:
- atragerea depozitelor de la populaţie;
- căutarea unor depozite stabile;
- creşterea fondurilor proprii;
- refinanţarea. Constă în cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creanţe pe care
banca le are în portofoliul ei, în schimbul lichidităţilor de care are nevoie urgentă sau
apelarea la credite de refinanţare de la BNM care acţionează ca împrumutător de ultimă
instanţă.
Tehnicile privind plasamentele băncii vizează în mod exclusiv gestiunea tezaurului băncii.
Gestionarea tezaurului unei bănci înseamnă a asigura în mod continuu un echilibru între
lichidităţi şi plasamente. Acest lucru presupune:
- prevederea evoluţiei zilnice a intrărilor şi ieşirilor de fonduri şi deci a soldului net al
băncii la sfârşitul zilei;
- acoperirea deficitelor şi plasarea excedentelor.