Sunteți pe pagina 1din 10

Islamul in europa medievala

(expansiunea)

Epoca de Aur a Islamului ( ‫)حضارة عربية إسلمية‬, cunoscută şi ca Renaşterea


islamică reprezintă perioada cuprinsă între secolele al VII-lea şi al XIII-lea, ajungând
chiar până în secolul al XVI-lea, după unii autori1. În aceast perioadă, artişti, ingineri,
savanţi, poeţi, filozofi, geografi şi comercianţi care aparţineau lumii islamice (fără a fi
neapărat musulmani), au adus contribuţii notabile în domenii ca: artă, agricultură,
economie, industrie, drept, literatură, navigaţie maritimă, filozofie, ştiinţă, sociologie,
tehnologie, realizând o serie de inovaţii peste acest sistem tradiţional al concepţiei
islamice. Toate aceste realizări au influenţat evoluţia civilizaţiei în toate celelalte
continente.

Fără aceste mari realizări ale islamului, multe din învăţăturile Greciei, Romei şi
Egiptului antic ar fi fost pierdute pentru totdeauna. Multe astfel de scrieri valoroase ar fi
fost pierdute dacă nu ne parveneau traducerile acestora din arabă în turcă, persană,
ebraică sau latină. Acest focar de cultură s-a alimentat din esenţa realizărilor marilor
civilizaţii apuse: mesopotamiană, romană, chineză, indiană, persană, egipteană, greacă şi
bizantină.

În urma cuceririlor din secolele al VII-lea şi al VIII-lea, se pun bazele Imperiului


Islamic, care devine unul dintre primele zece mari imperii ale lumii. Islamul se
răspândeşte din Peninsula Arabică, ajunge in Iran, Siria, Irak, Palestina, Turcia, nordul
Africii (Egipt), Spania, Sicilia. Prin secolul al XIII-lea, se răspândeşte şi în India şi Asia
de Sud-Est.

Armatele arabe se caracterizau prin utilizarea tacticilor avansate, a cavaleriei bazate pe


cai şi cămile. Conducătorii islamici erau foarte toleranţi cu popoarele cucerite şi stimulau
convertirea la credinţa islamică. Araba, devenită limbă comună pentru diferitele grupuri
etnice ale imperiului, permitea răspândirea rapidă a cunoştintelor şi ideilor.

Epoca de Aur a Islamului începe în secolul al VIII-lea, odată cu venirea la putere a


Abbasizilor (care au domnit de la mijlocul secolului al VIII-lea, până la jumătatea
secolului al XIII-lea) şi în special în timpul califatului lui Al-Mamun, fiul lui Harun al-
Rashid şi probabil cel mai mare dintre abbasizi. Capitala se mută de la Damasc la
Bagdad. Are loc o împletire a tradiţiilor arabă, persană, egipteană şi europeană.

Cunoaşterea devine foarte preţuită, fiind promovată, conform tradiţiei, chiar de profetul
Mohamed. Astfel, într-una din acele Hadith, Profetul afirmă:

Pe cel care urmează calea cunoaşterii, Allah îl îndrumă spre Paradis...Strălucirea unui
om învăţat, comparată cu cea a unui simplu evlavios, este precum cea a lunii pline faţă
de stele. Cunoaşterea ne ajută să distingem binele de rău, să găsim drumul către Cer, ne
1
Al-Islam.com
este prietenă atunci când suntem în deşert şi singurătate şi nu avem pe nimeni, ne
întăreşte la neputinţă şi ne apară de duşmani. Cerneala savanţilor este mai sfântă decât
sângele martirilor.

Pentru promovarea ştiinţei şi filozofiei, în Bagdad se înfiinţează aşa-numita Casă a


Înţelepciunii (‫)بيت الحكمة‬, unde învăţaţii islamici (dar şi de alte religii) se străduiesc să
efectueze traducerile operelor antichităţii. Această atitudine faţă de învăţământ şi
cercetare a constituit factorul principal care a condus la dezvoltarea ştiinţei.

Existenţa unei limbi comune, araba, favorizează comerţul internaţional, schimbul de


idei, libertatea gândirii şi toleranţa religioasă.

O inovaţie majoră a acestei perioade a fost hârtia, a cărei fabricaţie a constituit un


secret păstrat cu fermitate de chinezi, dar dezvăluit de prizonierii din urma bătăliei de la
Talas din 751 dintre arabi şi chinezi. Drept urmare, la Samarkand şi Bagdad s-au
construit primele fabrici de hârtie, la a cărei tehnologie arabii au adus unele inovaţii. Prin
anii 900, în Bagdad apăreau bibliotecile publice. Fabricarea hârtiei se extinde ajungând în
Fès, Maroc, apoi în Al-Andalus, urmând să se răspândească în întreaga Europă a
secolului al XIII-lea2.

O deosebită dezvoltare o cunoaşte Mecca, ce încă înainte de apariţia islamului


devenise un prosper centru comercial. Tradiţia pelerinajului face ca acest oraş să devină
nu numai un centru al schimbului de mărfuri, dar şi de idei. Având la bază o economie a
cărei esenţă consta în schimbul de mărfuri, civilizaţia islamică se dezvoltă şi se extinde,
în contrast cu cea creştină, indiană sau chineză ale căror societăţi erau adaptate unei
aristocraţii agricole. Are loc o expansiune a credinţei islamice, la aceasta contribuind şi
misionarii sufişti care se deplasau în întreaga lume.

Abbasizii: Epoca marelui califat (750-935)

Abbaszi si-au castigat sprijinul pentru ca au stiut sa se prezinte cu atentie intr-o lumina
siita , dar o data instalati si la putere au lepadat paravanul religios si au aratat ca sunt
hotarati sa faca din califat o monarhie absolutista in stilul agrar traditional. Abu al-Abbas
al-Saffah(750-935), primul calif abbasid, a masacrat pe toti Omeyyazii pe care a putut
pune mana. Imperiul abbasid era egalitarist , in sensul ca oricine putea sa-si croiasca
singur drum la curte si in administratie, daca avea inzestrarea necesara3.

In timpul domniei califului Harun al-Rashid (786-809), transformarea era deja


completa. Al-Rashid domnea ca un monarh absolut de moda veche , nu ca un rashidun.
Era izolat de supusii sai; lipsa etichetei, ce caracterizase viata in timpul domniei primilor
califi, a fost inlocuita de un fast elaborate.

2
Wzzz.tripod.com
3
Karen Armstrong, Islamul o scurta istorie , Phoenix Press, Lodon, 2000, p.57.
Abbasizii erau constienti de forta miscarii religioase si o data puse bazele dinastiei
lor, ei vor incerca sa-si confere o legimitate islamica. Vor incuraja dezvoltarea
jurisprudentei fiqh pentru a normaliza viata populatiei.

In timpul domniei Omeyyazilor fiecare oras isi formulase propria fiqh, insa Abbasizii
i-au indemnat pe juristi sa elaboreze un sistem juridic mai unitar. Specificul vietii
musulmane se schimbase radical in raport cu perioada Coranului.

Spre sfarsitul domniei lui Harun al-Rashid devenise limpede ca apogeul califatului
fusese deja depasit. Nici un govern nu putea sa controleze la nesfarsit de unul singur un
teritoriu atat de vast , cel putin nu inainte de aparitia mijloacelor moderne de comunicare
si de constrangere. Unele provincii aflate la marginea imperiului, asa cum era Spania
incepeau sa se desprinda din structura imperiala . Economia era in decline. Harun al-
Rashid a incercat sa resolve problema impartind conducerea imperiului intre cei 2 fii ai
sai, dar decizia lui n-a dus decat la izbucnirea unui razboi civil intre frati dupa moartea
califului (809-813)

In secolul a X-lea devenise deja limpede ca islamismul nu putea sa mai functioneze ca


o entitate politica unitara. Califul va ramane conducatorul formal al ummei si va detine o
functie simbolica, religioasa, dar in realitate diversele regiuni ale imperiului vor fi
guvernate independent. Califatul secessionist al ismailitilor fatimizi stapanea Egiptul,
Africa de Nord, Siria, o mare parte a Arabiei si Palestina; in Irak, Iran si Asia centrala,
ofiterii turci (amir) pun mana pe putere s intemeiaza state cu adevarat independente, care
rivalizeaza intre ele din punct de vedere militar. Secolul al X-lea a fost denumit secolul
siit pentru ca o buna parte a acestor dinastii aveau vagi inclinatii siite.

Cordoba a trait o inflorire culturala, desi califatul Omeyyad din Spania se va prabusi
in cele din urma in 1010, dezintegrandu-se in mai multe curti independente si rivale.
Renasterea spaniola a fost renumita in special pentru poezia ei, care aducea cu traditia
trubadurilor de curte ai Frantei4.

Aceasta perioada poarta denumirea de epoca de aur din mai multe considerente cum ar
fi:

ECONOMIA

În această perioadă, Imperiul Islamic a realizat o adevărată globalizare extinzându-şi


influenţa nivelului stiinţific, al domeniului economic şi comercial chiar şi în regiunile
cele mai izolate ale globului. Ne referim aici şi la încercările de a traversa Oceanul
Atlantic întreprinse de exploratori din Al-Andalus şi Maghreb.

Această globalizare duce la extinderea zonelor de cultivare a mai multor plante, dar
şi a tehnicilor şi tehnologiilor agricole. Astfel, în zona arabică sunt aclimatizate plante ca:
sorgul adus din nordul Africii, citricele din China, mango, orez aduse din India şi alte
plante ca bumbac, trestie de zahăr. Toate acesta globalizare a culturiia produs
4
Eabidem, p.79.
transformări spectaculoase în diverse ramuri ale economiei şi al nivelului de trai al
populaţiei.

Începe să fie fabricat zahărul rafinat a cărui producţie se răspândeşte în întreg imperiul.

Agricultura nu mai este de subzistenţă, dobândind un caracter comercial. Avem de-a face
chiar cu o abordare ştiinţifică a agriculturii, bazată pe trei elemente:

• sistem sofisticat de rotaţie a culturilor; anumite culturi, cum ar fi vânăta, spanacul,


având chiar mai multe recolte pe an;
• sisteme de irigaţii dezvoltate, bazate pe o tehnologie destul de avansată pentru
acea epocă;
• introducerea uni număr mare de tipuri de plante de cultură care erau studiate şi
catalogate după anotimp, tipul de sol şi cantitatea de apă necesară.

Au fost întocmite numeroase enciclopedii având ca subiect agricultura şi botanica în care


se remarcă acurateţea descrierilor şi a detaliilor.

În perioada califatului asistăm la apariţia a unei forme timpurii de capitalism şi de piaţă


liberă. Unii autori consideră perioada cuprinsă între secolele al VIII-lea şi al XII-lea ca
fiind una de "capitalism islamic". S-a creat un sistem monetar stabil şi eficient (având la
bază dinarul). S-au introdus diverse forme de parteneriat economic. Au apărut adevărate
corporaţii care deveniseră independente faţă de stat. Multe din ideile şi conceptele acestui
sistem proto-capitalist islamic au fost preluate şi de Europa medievală de după secolul al
XIII-lea.

Încep să fie utilizate energia hidraulică, energia mareelor, energia eoliană, apar primele
motoare cu aburi, încep să fie utilizaţi combustibilii fosili (cum ar fi petrolul), fabricile se
grupează în adevărate complexe industriale. Morile de apă încep să fie utilizate la nivel
industrial şi aceasta încă din secolul al VII-lea, ca prin secolul al IX-lea sa apară
diferenţierea dintre turbinele de apă verticale şi cele orizontale. Apar morile de măcinat,
morile de hârtie, gaterele, topitorii de oţel, fabrici de zahăr. arborii cotiţi încep să facă
parte din mecanismele inventate. Munca manuală a antichităţii începe să fie înlocuită de
cea mecanizată. Aceasta modificare tehnologică va exercita o influenţă ulterioară asupra
revoluţiei industriale din Europa occidentală de mai târziu.

Ca efect al revoluţiei agrare islamice, au apărut o serie de sectoare industriale noi cum ar
fi cele agroindustriale, realizarea instrumentelor astronomice, ceramica, industria
chimică, aplicaţii ale distilării, confecţionarea ceasurilor, a sticlei, valorificarea energiei
hidraulice şi eoliene, mozaicul, industria hârtiei şi a papetăriei, a parfumului, a petrolului,
farmaceutică, construcţiile navale, fabricarea mătăsii, industria textilă, industria
zahărului, a fabricării armelor, mineritul şi extracţia mineralelor (sulf, amoniac, plumb şi
fier). A apărut tot mai multe fabrici, exemplu preluat ulterior şi de Europa Medievală.
Spre exemplu, primele fabrici de sticlă din Europa au apărut prin secolul al XI-lea cu
contribuţia mesteşugarilor egipteni din Grecia.
Anumite instituţii care nu existau până atunci îşi au originea în lumea islamică
timpurie. Ne referim aici la: spitale publice, spitale psihiatrice, biblioteci publice,
universităţi, observatoare astronomice, centre de cercetare etc. Astfel, cea mai veche
universitate din lume a fost Universitatea Al-Qarawiyyin din Fès, Maroc, fondată în anul
8595. De o vechime similară este şi Universitatea Al-Azhar din Cairo, înfiinţată un secol
mai târziu, în 975.

Prin secolul al X-lea, Córdoba avea 700 moschei, 60.000 de palate şi 70 de biblioteci, cea
mai mare dintre acestea având 600.000 de manuscrise. În întregul Al-Andalus, în fiecare
an erau publicate peste 60.000 de tratate, poezii, polemici şi compilaţii.[7] Biblioteca din
Cairo avea peste două milioane de volume, iar cea din Tripoli se pare că deţinea peste trei
milioane de lucrări până să fie distrusă de cruciaţi. De asemenea, lucrările arabe în
domeniul ştiinţelor matematice scrise în perioada evului mediu depăşesc ca număr şi
importanţă pe cele scrise în perioada clasică greco-romană.

O transformare calitativă pronunţată au suferit-o bibliotecile, de la simple depozite de


manuscrise la adevărate biblioteci publice în sensul modern al cuvântului, centre de
ştiinţă şi educaţie, de unde se răspândeau ideile şi teoriile, unde aveau loc întâlniri pentru
discuţii şi polemici

Sunt remarcabile automatele construite de fraţii Banū Mūsā, numeroasele maşini


hidraulice descrise de Al-Jazari într-o lucrarea a sa, Cartea cunoştinţelor despre
dispozitive mecanice.

În domeniul militar, arabii au dezvoltat tehnica descoperită de chinezi privind realizarea


prafului de puşcă devenind inovatori în domeniul armelor de foc. Este remarcabil tratatul
despre armuri al lui Al-Tarsusi, în care sunt descrise numeroase tipuri de maşini de război
(catapulte, baliste cu contra-greutate etc.)

Islamicii s-au ocupat şi de problema irigaţiilor, construind numeroase tipuri de mori de


vânt şi de apă.

Energia hidraulică era utilizată şi la fabricarea hârtiei.

Abbas Ibn Firnas a creat un ceas cu apă, a studiat modalitatea manufacturării sticlei, a
confecţionării lentilelor.

Alte invenţii şi inovaţii atribuite inginerilor şi savanţilor islamici: camera obscură,


cafeaua, săpunul, pasta de dinţi, şamponul, distilarea, lichefierea, cristalizarea,
purificarea, oxidarea, evaporarea, filtrarea, distilarea alcoolului, acidul uric, acidul azotic,
alambicul, arborele cotit, robinetul, pompa cu pistoane, ceasul mecanic (acţionat cu apă
sau cu greutăţi), lacătul cu cifru, bisturiul, forcepsul, aţa chirurgicală (catgut), moara de
vânt, inocularea, vaccinarea împotriva variolei, stiloul, metode de decodificare a
mesajelor cifrate, pictura pe sticlă, sticla de cuarţ, covorul persan, astrolabul sferic. Toate
acestea semnlau un nivel ştiinţific şi tehnologic superior Europei acelei epoci.
5
Conform The Guinness Book Of Records, publicată în 1998, ISBN 0-5535-7895-2, p.242.
Astronomie

Pentru un vast imperiu ca cel islamic, astronomia era necesară deoarece facilita
determinarea longitudinii şi latitudinii diverselor teritorii. De asemenea, astronomia avea
si un scop religios: determinarea datei Ramadanului, calcularea momentului zilei când
trebuie să aibă loc fiecare din cele cinci rugăciuni cotidiene, stabilirea poziţiei oraşului
Mekka, centrul credinţei islamice. Studiul astronomiei era impus şi de calendarul lunar
islamic.

Ca punct de plecare avem teoriile lui Ptolemeu, pe care savanţii şi astronomii arabi le-au
perfecţionat. Astfel Alhazen aduce chiar critici şi completări celebrei Almagest.

De altfel, primele traduceri în arabă ale celebrei Almagest datează din secolul al IX-lea.
In această epocă, lucrarea ar fi fost pierdută pentru europeni. Europa occidentală a
redescoperit Almagest pornind de la versiunile traduse din arabă. Astfel, o traducere
latină a fost realizată de Gérard de Crémone, provenind de la un text din Toledo.

Se fac studii asupra modelului geocentric al lui Ptolemeu, sunt construite primele
observatoare astronomice, e studiată planeta din punct de vedere fizic. Al-Biruni
realizează distincţia dintre astronomie şi astrologie. Alhazen şi Ibn al-Shatir realizează
separarea dintre filozofia naturală şi astronomie. Se dezvoltă primul model non-
ptolemaic. si aceasta prin opera lui Alhazen si Mo'ayyeduddin Urdi, la care ulterior
contribuie si Ibn al-Shatir.

Astronomii arabi pot fi consideraţi precursori ai teoriei heliocentrice a lui Copernic.


Astfel, Al-Tusi, în lucrarea Tadhirah, aduce o critică modelului geocentric.

Astronomii arabi au inventat si perfecţionat un număr mare de instrumente, care le


permiteau o bună cunoştere şi observare a cerului, cum ar fi astrolabul (considerat o
adevărată bijuterie a calculului matematic), instrumente de măsurare a timpului (de la
cadrane solare la mecanisme sofisticate de orologerie). Astrolabul a fost inventat de
Hiparh şi perfecţionat de către islamici.

Astronomul Al-Farghani a dezbătut problema mişcării corpurilor cereşti. Opera sa a fost


tradusă în latină în secolul al XII-lea. La sfârşitul secolului al X-lea, Al-Khujandi
construieşte un observator astronomic lângă Teheran prin intermediul căruia calculeză
înclinarea eclipticii.

În Persia, Omar Khayyam întocmeşte o serie de tabele în scopul reformării calendarului.

Un alt mare observator este construit la Istanbul, unde activează Taqi al-Din.

Savanţii musulmani ai epocii medievale sunt numeroşi: Al-Battani, Al Kindi, al-Hasib al-
Misri (Abū Kāmil), Ibn Yahyā al-Maghribī, Al-Razi, Ibn Al-Haytham, Al-Biruni, Al-
Sufi, Nasir ad-Din al-Tusi, Al-Kashi, Qāḍīzāda al-Rūmī, Ulugh Beg, Taqi al-Din, Al-
Sijzi.
De o deosebită importanţă a fost Şcoala de la Maragheh. În Bagdad apare primul
observator astronomic.

Al-Tusi pune în evidenţă, în mod empiric, rotaţia Terrei.

Lui Al-Battani i se atribuie descoperirea deplasării apogeului solar, a variaţiei diametrului


aparent al acestuia, introducerea geometriei sferice.

Medicină

Având ca punct de plecare cunoştinţele grecilor, persanilor şi indienilor, medicina arabă


s-a dezvoltat şi aceasta mai ales prin contribuţia unor mari personlităţi ca: Avicenna,
Avenzoar, Abulcasis. Concepţia islamică încuraja studiul medicinei: Pentru fiecare
boală, Allah ne dă remediul. Operele lui Hippocrate, Dioscorides, Soranus, Celsus şi
Galen au avut un puternic impact asupra medicinei islamice. Medicii musulmani au adus
importante contribuţii în domenii ca: anatomie, medicină experimentală, oftalmologie,
patologie, farmacologie, fiziologie, chirurgie.

Avicenna pune bazele medicinei moderne. Prin lucrarea sa, Canonul de medicină (care va
rămâne o lucrare de referinţă pentru Europa secolelor care vor urma), introduce metoda
experimentală şi cea a măsurării în fiziologie.

De asemenea, i se atribuie descoperirea bolilor infecţioase, introducerea metodei


carantinei pentru tratarea acestora, a examenului clinic, a metodelor de testare clinică a
sustanţelor farmaceutice, prima descriere a agenţilor patogeni microscopici. Lui
Avicenna i se atribuie prima descriere ştiinţifică a ochiului uman şi a bolilor acestuia.
Este printre primii care susţine posibilitatea răspândirii bolilor prin apă sau prin solul
contaminat şi care realizează clasificarea bolilor cu transmitere sexuală.

Avenzoar este primul mare chirurg experimental.

Ibn al-Nafis descrie circulţia sanguină şi pune bazele teoriei fiziologiei circulatorii, în
timp ce Ibn al-Lubudi respinge teoria umorală.

Al-Zahrawi scrie Kitab al-Tasrif, un tratat de referinţă în domeniul chirurgiei. Publicată


în jurul anului 1.000, acesta descrie cu minuţiozitate o sumedenie de instrumente
chirurgicale inventate. Maimonide, o altă mare personalitate, a fost medicul personal al
sultanului Saladin.

Savantul persan Avicenna a introdus medicina experimentală, a descoperit o serie de boli


contagioase şi a descris mai multe medicamente şi anestezice empirice

Medicii islamici îndepărtau cataracta cu un mileniu mai înainte ca cei occidentali să


încerce acest lucru. Ammar ibn Ali din Mosul inventreaza un fel de seringă hipodermică
pentru tratarea chirurgicală a cataractei.
Al-Razi, în lucrarea Kitab fi al-jadari wa-al-hasbah (care va fi de referinţă în europa
Occidentală de mai târziu), se ocupă de rujeolă şi variolă. Introduce utilizarea alcoolului
în medicină. În domeniul chirurgiei s-a ocupat de tratarea litiazei renale, abcesului renal
şi a altor suferinţe din domeniul urologiei.

Alhazen descrie rolul retinei şi al nervului optic în formarea senzaţiei de imagine.

Abu Sahl al-Masihi (căruia Avicenna i-a fost discipol) explică faptul că absorbţia
alimentelor are loc în intestine, nu în stomac. Avenzoar utilizeaza tubul gastic şi
introduce hrănirea artificială. Medicii arabi utilizau lavajul gastric în caz de otrăvire sau
intoxicare.

Pentru tratarea fracturilor, Abulcasis introduce bandajul ghipsat, utilizat şi astăzi în lumea
modernă.

Procedura inoculării era deja cunoscută de medicina islamică.

Acul chirurgical a fost inventat şi descris de către Al-Qasim, în jurul anului 1.000 şi a fost
utilizat pentru îndepărtarea cataractei.

Chirurgul irakian Ammar ibn Ali al-Mawsili a inventat seringa folosind un tub de sticlă.

Firul de catgut a fost inventat de Al-Qasim şi este utilizat şi astăzi.

În ceea ce priveşte antisepticele şi anestezicele, încă din secolul al X-lea, islamicii


utilizau alcoolul rafinat ca agent antiseptic în scopul tratării rănilor. Anestezia modernă
tot de ei a fost inventată şi dezvoltată. Ei au fost primii care au utilizat anestezice
administrate pe cale orală sau sub formă de inhalări. Astfel, Avicenna utilizează
anestezicele orale pe bază de opium.

Arabii au dezvoltat o vastă reţea de spitale. În ceea ce priveşte etica medicală, una din
importantele trăsături ale sistemului spitalicesc medieval islamic o constituie standardul
înalt al actului medical. Spitalele aveau saloane separate, specializate pe anumite
categorii de boli. Se tratau nu numai bolile somatice , ci şi cele psihice. Dispuneau şi de
farmacii care acordau în mod gratuit medicamente celor internaţi. La tratarea pacienţilor
nu se făceau discriminări legate de situaţia financiară a acestora.

Numai personalului calificat şi autorizat îi era permis să practice actul medical. În cadrul
spitalelor, lucrau şi studiau şi viitorii medici. În acest scop, spitalele dispuneau de săli de
conferinţe şi biblioteci. Astfel, biblioteca din cadrul spitalului Tulum, fondat în Cairo în
anul 872, conţinea peste 100.000 de cărţi.

Spitalele care s-au construit în Europa în perioada de după cruciade au avut ca model pe
cele din Orientul Mijlociu.
Filozofie

Savanţii islamici au tradus opere filozofie aparţinând unei multitudini de culturi: China,
India, Grecia antică.

Averroes concepe o enciclopedie medicală şi aduce comentarii şi completări întregului


sistem aristotelician. Al-Kindi, considerat primul mare filozof al islamului, studiază de
asemenea filozofia clasică antică şi este întemeietorul gândirii matematice în cadrul
filozofiei - logica.

Filozofi arabi ca Al-Kindi, Averroes şi persani ca Avicenna au jucat un rol important în


păstrarea operelor lui Aristotel. Ideile lor filozofice, libere de orice influenţă religioasă,
ajung să fie dominante în lumea creştină şi musulmană. Aceşti filozofi au preluat idei şi
din zona extrem-orientală, China, India. La toate acestea, prin contribuţiile proprii aceşi
filozofi au creat diverse şcoli şi curente ca: averroismul, avicenismul, Kalam, Qiyas şi
altele. În Spania musulmană, aceste lucrări au fost traduse în ebraică, latină, ladino, astfel
contribuind la dezvoltarea ulterioară a filozofiei europene.

Alte personalităţi importante au fost: Moise Maimonide, cel mai de seamă înţelept al
iudaismului din această perioadă, Al-Jahiz: un adevărat pionier al evoluţionismului, Ibn
Tufayl, unul dintre cei mai mari gânditori andaluzi, Al-Ghazali, care l-a influenţat pe
Maimonides şi chiar filozofi medievali ca Toma de Aquino şi mai târziu pe René
Descartes care în al său Discurs asupra metodei continuă aceste idei.

Epoca de aur a avut de suferit datorita cruciadelor crestinilor care in iulie 1099 au atacat
Ierusalimul, cel de-al treilea oras sfant al lumii islamice dupa Mecca si Medina, i-au
macelarit pe locuitori si au infiintat state in Palestina, Liban si Anatolia. Dupa 50 de ani
Imad ad-Din Zangi, amir-ul din Mosul si Aleppo, va reusi sa-i izgoneasca pe cruciati din
Armenia in 1144 si va fi nevoie inca de o jumatate de scol ca Yusufibn Ayyub Salah ad-
Din, general kurd, sa poata recuceri in 1187 Ierusalimul din mainile cruciatilor, care si
vor mentine o pozitie stabila in orientul apropiat de-a lungul coastei, pana spre sfarsitul
secolului al XIII-lea.

Cruciadele au fost evenimente reprobabile, dar modelatoare pt istoria Occidentului;


musulmanii din oriental apropiat le-au resimtit ca pe o forta devastatoare, dar pentru
majoritatea musulmanilor din Irak, Iran, Aia Centrala, Malaysia, Afganistan si India, ele
n-au insemnat decat incidente indepartate petrecute la frontierele imperiului. Abia in
secolul 20, cand occidental va deveni mai puternic si mai amenintator, istoricii
musulmanise vor preocupa de cruciadele medievale, privind retrospective cunostalgie la
biruitorul Saladin si tanjind dupa un conducator capabil sa stavileasca neo-cruciada
imperialismului occidental.

Cauza imediata a cruciadelor a constituit-o cucerirea de catre selgiucizi, in 1070, a


Siriei, teritoriu fatimid. In timpul campaniei ei au intrat in conflict cu imperiul bizantin
caruia i-a provocat o infrangere zdobitoare in batalia de la Manzikurt in 1071
Califul al-Nasir (1180-1225) a incercat sa reinstaureze califatul la Bagdad si in
imprejurimile orasului. Remarcand forta renasterii religioase, el a cautat sa valorifice in
interes propriu vigoarea islamului. Dupa moartea lui al-Nasir, succesorii au mentinut
aceeasi orientare politica. Era insa prea tarziu. In curand, lumea islamica va fi inghitita de
o catastrofa care va duce , in cele din urma, sfarsitul, violent si tragic, al Califatului
Abbasid.

In orientul indepartat, capetenia mongola Genghis-han faurea un imperiu mondial, iar


o ciocnire cu lumea islamica era inevitabila. Spre deosebire de selgiucizi, el a fost in stare
sa-si stapaneasca si disciplineze hoardele nomade , transformandu-le intr-o masina de
razboi de o forta destructive cum nu se mai vazude pana atunci. Ferocitatea mongolilor
era o tehnica deliberate, dar si expresia aversiunii accumulate a nomazilor fata de cultura
urbana. Cand Mahomed , sahul turcilor horezmieni (1200 - 1220), a incercat sa creeze un
califat musulman propriu in Iran si in regiunea raului Oxus , intentia lui a fost socotita de
generalul mongol Hulegu ca un act de sfiadare aroganta6.

În 1258, mongolii au invadat Imperiul Islamic distrugându-i capitala. Marile realizări


ale islamului au fost continuate de Spania musulmană, Egipt şi ulterior de Europa, dar,
pentru spaţiul arabic, epoca de aur se încheie.

6
www.scribd.com