POVESTEA LUI HARAP-ALB

BASMUL CULT
Basmul a apărut în epoca populară, ulterior pătrunzând și în literatura cultă (în secolul al
XIX-lea, în perioada de afirmare a esteticii romanice).
Specie a epicii (culte), narațiune amplă, implicând supranaturalul/ fabulosul. Personajele
(oameni, dar și ființe himerice) sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele și răul în
diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine și rău se încheie, de obicei, prin victoria binelui.
Eroul (protagonistul) este ajutat de ființe supranaturale, animale fabuloase su obiecte
magice și se confruntă cu un adversar (antagonistul).
Eroul poate avea trăsături omenești, dar și puteri supranaturale (de exemplu, capacitatea
de a se metamorfoza).
Clasificarea/ funcțiile personajelor, prin raportare la erou (în basmul popular): răufăcători
(produc o daună care trebuie corectată de erou), donatori/ furnizori (personaje întâlnite
întâmplător de erou, care îi dăruiesc un obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie), ajutoare (se pun
la dispoziția eroului care duce la bun sfârșit o sarcină, cu sprijinul lor).
Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanț de acțiuni conveționale/
momente ale subiectului: situația inițială de echilibru, intriga (evenimentul care dereglează
echilibrul inițial), acțiunea de restabilire a echilibrului (călătoria eroului, apariția donatorilor și a
ajutoarelor, trecerea probelor), deznodământul (refacerea echilibrului, răsplata eroului și
pedepsirea răufăcătorilor).
În basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizează
elementele stereotipe conform viziunii sale artistice și propriului său stil. Basmul cult imită
relația de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce conferă oralitate stilului.
Particularitățile basmului cult:
 clișee compoziționale: formule tipice (inițiale, mediane, finale);
 motive narative diverse: călătoria,lupta, victoria eroului, probele depășite, demascarea și
pedepsirea răufăcătorilor, căsătoria și răsplata eroului;
 specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic, illo tempore) și spațiale (tărâmul acesta,
tărâmul celălalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general;
 stil elabora, îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea;
 cifre magice, simbolice;

1
POVESTEA LUI HARAP-ALB

 obiecte miraculoare;
 întrepătrunderea planurilor real – fabulos; fabulosul este tratat în mod realist;
 convenția basmului (acceptată de cititor): acceptarea de la început a supranaturalului ca
explicație a întâmplărilor incredibile.
CATEGORII ESTETICE
Miraculosul – spre deosebire de categoria estetică a fantasticului, care presupune faptul că
personajul și cititorul, aflați în fața unui fenomen necunoscut, ezită între a-i da o explicație
naturală su supranaturală, ceea ce determină un sentiment de spaimă sau de neliniște, miraculosul
presupune acceptarea de la început a supranaturalului, care nu suscită nicio surpriză, iar efectul
asupra cititorului este delectarea, relaxarea. Basmele reprezintă categoria miraculosului.
Fabulosul – categorie a fantasticului care desemnează personaje sau fapte imaginare, incredibile,
de domeniul fanteziei, al supranaturalui, fără corespondent în lumea reală.

POVESTEA LUI HARAP-ALB

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în „Convorbiri
literare” în anul 1877.
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor
valori simbolice, cu acțiune implicând fabulosul/ supranaturalul și suspusă unor stereotipii/
acțiuni convenționale, care înfățișează parcurgerea drumului maturizării de către erou.
Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui. Personajele îndeplinesc, prin
raportare la erou, o serie de funcții (antagonist, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar
sunt individualizate prin atributele exterioare și prin limbaj. Reperele temporale și spațiale sunt
vagi, nedeterminate. Sunt prezente clișee compoziționale, numerele și obiectele magice. În
basmul cult, stilul este elaborat, se îmbină narațiunea cu dialogul și descrierea.
Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu și obiectiv,
deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecții.
În basmul cult, narațiunea se îmbină cu dialogul și descrierea. Narațiunea este
dramatizată prin dialog, are ritm rapid, realizat prin reducerea digresiunilor și a descrierilor, iar
individualizarea acșiunilor și a personajelor se realizează prin amănunte (limbaj, gesturi, detalii

2
POVESTEA LUI HARAP-ALB

de portret fizic). Dialogul are dublă funcție, ca în teatru: susține evoluția acțiunii și caracterizarea
personajelor.
Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele narative specifice basmului
sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea
răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.
Acțiunea se desfășoară linear; succesiunea secvențelor narative/ a episoadelor este redată
prin înlănțuire. Coordonatele acțiunii sunt vagi, prin atemporalitate și aspațialitatea convenției:
Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea unfrate
mai mare, care era împărat înt-o altă țară mai depărtată. [...] Țara în care împărățea fratele cel
mare era tocmai la o margine a pământului, și crăiia istuilalt la altă margine. Fuziunea dintre
real și fabulos se realizează încă din incipit. Reperele spațiale sugerează dificultatea aventurii
eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt în altul al lumii (în plan simbolic: de la imaturitate
la maturitate). El părăsește lumea aceasta, cunoscută, și trece dincolo, în lumea necunoscută.
În basm, sunt prezente clișee compoziționale/ formule tipice. Formula inițială: „Amu
cică era odată” și formula finală: „Și a ținut ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo
be și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.” sunt
conveții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos. Formulele mediane, „Și merg ei o zi, și
merg două și merg patruzeci și nouă”, „și mai merge el cât mai merge”, „Dumnezeu să ne ție, ca
cuvântul din poveste, înainte mult mai este”, realizează trecerea de la secvență narativă la alta și
întrețin suspansul/ curiozitatea cititorului.
Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanț de momente ale
subiectului (acțiuni convenționale): expozițiunea - o situație inițială de echilibru, intriga – un
eveniment care dereglează echilibrul inițial, desfășurarea acțiunii – trecerea probelor, punctul
culminant – acțiunea reparatorie și deznodământul - refacerea echilibrului și răsplata eroului.
Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, în plan compozițional, unor părți
narative, etape ale drumului inițiatic: etapa inițială, de pregătire pentru drum, - fiul craiului,
mezinul; parcurgerea drumului inițiatic – Harap- Alb – novicele, cel supus inițierii și răsplata
– împăratul (inițiatul). Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui
traseu al devenirii spirituale și modificarea statutului social al protagonistului.
Scrisoarea primită de la Împăratul Verde, care neavând decât fete are nevoie de un
moștenitor la tron (motivul împăratului fărăurmași), este factorul pertutbator al situației inițiale și

3
POVESTEA LUI HARAP-ALB

determină parcurgerea drumului inițiatic de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superiorității
mezinului).
Destoinicia fiilor este probată mai întâi de crai, deghizat în ursul de la pod. Aceasta este o
probă a curajului/ a calităților războinice, condiție inițială, obligatorie pentru cel care aspiră la
tronul îmărătesc. Podul simbolizează trecerea de la o etapă la alta a vieții și se face într-un singur
sens.
Trecerea podului urmează unei etape de pregătiri. Drept răsplată pentru milostenia
arătată Sfintei Duminici, deghizată în cerșetoare (îi dăruiește un ban), mezinul primește sfaturi de
la aceasta să ia „calul, armele și hainele” cu care tatăl său a fost mire pentru a izbândi. Se
sugerează astfel că fiul va repeta inițierea tatălui, în aceleași condiții, ceea ce motivează
nemulțumirea lui și sfaturile date din dorința de a-l proteja de pericolele pe care și el le-a
traversat cândva.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, simbol ambivalent, loc
al morții și al regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă și o alta va începe „de la un loc i
se închide calea și încep a i se încurca cărările”. Cum are nevoie de un inițiator, cele trei apariții
ale Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc, și crezând că se află în țara spânilor, îl
tocmește ca slugă.
Coborârea în fântână are, în plan simboloc, semnificația grotei, spațiu al nașterii și al
regenerării. Schimbarea numelui reprezintă începutul inițierii spirituale, unde va fi condus de
Spân. Personajul intră în fântână pentru a deveni Harap-Alb, rob al Spânului. Răutatea Spânului
îl va pune în situații dificile, a căror traversare implică demonstrarea unor calități morale.
Jurământul din fântână include și condiția eliberării „jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i
da ascultare întru toate ...; și atâta vreme să ai a mă sluji, până îi muri și iar îi învie.”.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea sălăților din
Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului „cu cap cu tot, așa bătute cu pietre scumpe, cum se
găsesc” și a fetei Împăratului Roș pentru căsătoria Spânului. Mijloacele prin care trece probele
șin de miraculos, iar ajutoarele au puteri supranaturale. Primele două probe le trece cu ajutorul
Sfintei Duminici, care îl sfătuiște cum să procedeze și îi dă abiectele magice necesare.
A treia probă presupune o altă etapă a inițierii, este mai complexă și necesită mai multe
ajutoare. Drumul spre Împăratul Roș, om cu „inimă haină”, începe cu trecerea altui pod.
Simbolistica este aceeași , trecerea într-o altă etapă a maturizării, probată prin faptul că Harap-

4
POVESTEA LUI HARAP-ALB

Alb are acum inițiativa actelor sale. Drept răsplată pentru bunătatea sa, primește în dar de la
crăiasa furnicilor și de la crăiasa albinelor o aripă. De asemenea, fiind prieteneos și comunicativ,
își găsește ajutoare în personajele himerice: Gerilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă și Ochilă.
La curtea împăratului Roș, Harap-Alb este supus la două serii de probe, fiind ajutat de
personaje himerice și animaliere cu puteri supranaturale: casa de aramă – cu ajutorul lui Gerilă
(proba focului), ospățul paantagruelic cu mâncare și vin din belșug „12 harabale cu pâne, 12
ialovițe fripte și 12 buți pline cu vin” – cu ajutorul lui Flămânzilă și Setilă (proba pământului și a
a apei), alegerea macului de nisip – cu ajutorul furnicilor.
Alte teri probe se leagă doar de fată: păzirea noctură și prinderea fetei, transformată în
pasăre „după lună” – cu ajutorul lui Ochilă și al lui Păsări-Lăți-Lungilă, ghicitul fetei – cu
ajutorul albinei (motivul dublului). Fata împăratului Roș, impune o ultimă probă: calul lui Hrap-
Alb și turturica trebuie să aducă „trei smicele de păr dulce și apă vie și apă moartă de unde se bat
munții în capete”.
Ajunși la curtea împăratului Verde, fata îl demască pe Săân care îl acuză pe Harap-Alb că
a divulgat secretul și îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că inițierea este
încheiată, iar rolul Spânului ia sfârșit. Calul este acela care distruge întruchiparea răului „zboară
cu dânsul în înaltul ceriului, și apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spânul până jos praf și
pulbere”.
Decapitarea eroului este ultima treaptă și finalul inițierii, având semnificația coborârii în
Infern/ a morții inițiatice. Învierea este realizată de farmazoană, cu ajutorul obiectelor magice
aduse de cal. Eroul intră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata âmpăratului Roș și
împărășia. Nunta și schimbarea statului social (devine împărat) confirmă maturizarea eroului.
Deznodământul constă în refacerea echilibrului și răsplata eroului.

În basm sunt prezente numerele magice:3,12,24, semne ale tonalității.

Personajele (oameni, dar și ființe himerice cu comportament omenesc) sunt purtătoare ale
unor valori simbolice: binele și răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine și rău se
încheie prin victoria forțelor binelui.
Harap-Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale (vitejie, dârzenie,
istețime), dar dobândește prin trecerea probelor o serie de calități psiho-morale/ valori etice
(mila, bunătatea, generozitatea, prietenia, respectarea jurământului, curajul) necesare unui

5
POVESTEA LUI HARAP-ALB

împărat, în viziunea autorului. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfânta Dumincă:
„Când vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede
celor asupriți și necăjiți, pentru că ști cum e necazul”. Numele personajului reflectă condiția
duală: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb), iar sugestia cromatică alb-negru, traversarea
unei stări intermediare (inițierea), între starea de inocență/ naivitate (negru) și „învierea”
spirituală a celui ce va deveni împărat (alb).
Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci are și rolul inițiatorului, este un „rău
necesar”. De aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca inițierea eroului să se fi încheiat: „Și
unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte ...”.
nu doar naratorul, ci și personajele par a avea cunoștință de scenariul inițiatic pe care trebuie să-l
traverseze protagonistul.
Eroul (protagonistul) este sprijinit de ajutoare și donatori: ființe cu puteri supranaturale
(Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul năzdrăvan, crăiasa furnicilor și a albinelor), făpturi
himerice (cei cinci tovarăși) sau obiecte miraculoase (aripile crăieselor, smicele de măr, apa vie
și apa moartă) și se confruntă cu răufăcătorul/ personajul antagonist (spânul), care are și funcție
de trimițător. Personajul căutat este fata de împărat.
Specific basmului cult este modul în care se individualizează personajele. Cu excepția
eroului, al cărui caracter evoluează pe parcurs, celelalte personaje reprezintă tipologii umane
reductibile la o trăsătură dominantă. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarăși ai eroului, se
ironizează fecete umane (frigosul, mâncăciosul), dar aspectul lor grotesc ascunde calătăți precum
bunătatea și prietenia. Împăratul Roș și Spânul sunt răi și vicleni. Sfânta Duminică este
înțeleaptă.
Modalitățile narării sunt povestirea și reprezentarea. Povestirea faptelor este uneori
însoțită de reflecțiile/ comentariile naratorului și este dublată de un plan al semnificațiilor
simbolice.
Registrele stilistice populare, oral și regional conferă originalitatea limbajului, care diferă
de al naratorului popular prin specificul integrării termenilor, al modului de exprimare.
Limbajul cuprinde termeni și expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri
tipice.
Plăcerea zicerii, verva, jovialitatea se reflectă în mijloacele lingvistice de realizare a
umorului, precum: exprimarea mucalită („să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”); ironia („Doar

6
POVESTEA LUI HARAP-ALB

unu-i Împăratul Răș vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și
milostivirea lui cea neauzită”); porecle și apelative caricaturale (Buzilă, mangostiți, farfasiți);
diminutive cu valoare augmentativă (buzișoare, băuturică); caracterizări pitorești (portretul lui
Gerilă, Ochilă); scene comice precum cearta dintre Gerilă și ceilați, în căsuța de aramă; expresii
populare („Dă-i cu cinstea, să peară rușinea”).
Oralitatea stilului se realizează prin diferite mijloace, precum: expresii narative tipice (și
atunci, și apoi, în sfârșit, după aceea) și narativ; exprimarea afectivă (implicarea subiectivă a
naratorului) în propoziții interogative („Că altă, ce pot să zic?”) și exclamative („Mă rog, foc de
ger era: ce să vă spun mai mult!”), dativul etic („Și odată mi ți-l înșfacă cu dinții de cap”);
inserarea de fraze ritmate (portretul lui Ochilă) sau versuri populare („De-ar ști omul ce-ar păți/
Dinainte s-ar păzi!”).
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularități: reflectarea concepției
despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul și
specificul limbajului. Însă, asemenea basmului popular, pune în evidență idealul de dreptate, de
adevăr și de cinste.

7
POVESTEA LUI HARAP-ALB

CARACTERIZARE PERSONAJ – „POVESTEA LUI

HARAP-ALB’’
DE ION CREANGĂ

Harap-Alb, fiul cel mai mic al împăratului Verde, este personajul principal al basmului cult
„Povestea lui Harap-Alb” scris de Ion Creangă. Protagonistul nu are puteri supranaturale și nici
excepționale, însă va dobândi, prin trecerea unor probe, o serie de calități precum mila,
bunătatea, prietenia, curajul, calități necesare unui împărat, în viziunea autorului.
Inițial, mezinul împăratului este timid, rușinos, lipsit de curajul de a-i propune tatălui său să
își încerce norocul și să plece în călătoria care îi va schimba viața. Astfel, prin acțiunile sale, el
este descris indirect de către autor ca fiind timid, rușinos și cu picioarele pe pământ, având
impresia ca statulul de mezin al familiei îi demonstrează incapacitatea de a se ridica la
standardele tatălui său.
Prima probă la care este supus Harap-Alb, este cea a milosteniei, în care acesta, deși arătând
unele rețineri la început, îi va oferi unei bătrâne un bănuț, în schimbul căruia aceasta îi va oferi
sfaturi legate de călătorie și îl va ajuta pe tot parcursul acesteia. A doua probă la care este supus
mezinul, este cea a curajului, atunci când nu cedează în fața ursului, adică a tatălui sau deghizat
în urs, demonstrându-și astfel curajul.
Caracteristica fundamentală a protagonistului este reprezenta de bunătatea sufletească,
trăsătura prezentată în secvențe narative sugestive.
O prima secvența reprezentativă este deghizarea Sfintei Duminici într-o bătrână cerșetoare,
care îi încearcă sufletul bun cerându-i un bănuț. Inițial, Harap-Alb o respinge, fiind căzut pe
gânduri și neștiind cum o să acționeze mai departe, însă vorbele pe care Sfânta Duminica i le va
spune îi va schimba gândirea și îi va dărui acesteia un bănuț, bănuț pentru care bătrâna va face
tot posibilul să îl ajute pe acesta în călătoria care urmează.
O altă secvența reprezentativă pentru caracteristica fundamentală a protagonistului, și
anume a bunătății, este secvența în care, cu riscul de a-și pierde viața, va ocoli furnicile care îi ies
în cale, traversând prin apă. Deasemenea, atunci când va observa un roi de albine fără adăpost,
acesta le va ciopli unul dintr-un trunchi. Faptele sale bune nu vor rămâne însă nerăsplătite,

8
POVESTEA LUI HARAP-ALB

deoarece atât regina furnicilor cât și cea a albinelor, îi vor oferi câte o aripă, aripi care îl vor ajuta
mai târziu.
Titlul „Povestea lui Harap-Alb” este un oximoron, cuvântul „harap” însemnând „negru”,
marcând evoluția eroului spre maturizare, iar cuvântul „alb” semnificând nobilimea și drumul
protagonistului spre a deveni corect, curajos, milostiv, pentru a putea fi capabil de a rezolva
problemele unei împărății. Totodată, numele de Harap-Alb subliniază situația atipică/ anormală
în care este pus de Spân, și anume aceea de a fi slugă, deși are alt statut: „harap”, care înseamnă
„slugă”, „rob”, și cuvântul „alb” care simbolizează nobilimea.
Un motiv literar prezent în test este fântâna, care reprezintă spațial bivalent al vieții și al
morții, topos/ idee al regenerării și al renașterii sub un nou nume. Un alt motiv literar sugestiv
este cel al podului, simbol al maturizării eroului și al evoluției acestuia spre iluminare și
cunoaștere.
În expozițiunea, ne este prezentată situația inițiala de echilibru a craiului și a celor trei fii ai
săi. Intriga este reprezentată de cartea primită de la fratele craiului, Verde Împărat, prin care
acesta își ruga fratele să îi trimită un fiu vrednic care să îi urmeze la tron. Desfășurarea acțiunii
începe atunci când craiul ia decizia de a-și testa fiii, întâmpinându-i la pod deghizat în urs.
Trecerea podului reprezintă legătura dintre etapa lipsei de experiența a eroului și intrarea pe
drumul inițiatic presărat cu probe care vor contribui la iluminarea eroului. Punctul culminant este
determinat de lupta împotriva răului, adică a Spânului. În deznodământ, Harap-Alb își reia
statutul de fiu de împărat, Spânul fiind demascat de către fiica împăratului Roș. Spânul, furios, îi
va tăia capul lui Harap-Alb, însă fata de împărat îl va învia, astfel aparant motivul renașterii. În
final, Spânul va fi ucis la rândul lui, basmul terminându-se cu nunta lui Harap-Alb cu fata de
împărat.
Perspectiva narativă este obiectivă, viziune „dindărat” cu focalizare zero, narator omniscient
și omniprezent, intervenind adesea prin comentarii sau reflecții. Modul de expunere predominant
este narațiunea (persoana a III-a), combinată cu dialogul și descrierea.
Din punctul meu de vedere, tema basmului, reprezentată de triumful binelui asupra răului și
de maturizarea eroului, se reflectă în construcția personajului Harap-Alb. Protagonistul este
prezentat în trei ipostaze care corespund în plan compozițional unor etape ale drumul inițiatic: la
început, Harap-Alb este prezentat ca mezinul familiei, rușinos; după parcurgerea drumului
inițiatic, acesta va primi numele de „Harap-Alb”, nume oferit de către Spân; și în final, va fi

9
POVESTEA LUI HARAP-ALB

evidența evoluția personajului, de la „fiul craiului” atingând gradul de împărat. Povestea lui
Harap-Alb este un bildungsroman, deoarece urmărește eroul de-a lungul probelor care îl
determină să devină matur pentru a fi capabil de conducerea unui regat.
În concluzie, protagonisul basmului cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, este
prezentat în incipitul operei ca fiind timid, rușinos, evoluția sa fiind evident pe tot parcursul
poveștii, acesta ajungând să se maturizeze îndeajuns pentru a conduce o întreagă împărăție.

10