Sunteți pe pagina 1din 2

Lichid cefalorahidian

Lichidul cefalorahidian (LCR) (rar, lichid cerebrospinal) este un lichid clar și transparent care


umple sistemul ventricular cerebral, canalul ependimar, spațiile subarahnoidiene cerebrale și
medulare[1].
Compoziția LCR este: 99% apă, 115 mEq/L NaCl, 0,5 g/L glucoză și 0,4 g/L proteine (albumine, etc).
Compoziția sa reflectă starea fiziopatologică a creierului (inflamație, infecție, etc).

Funcții

 Rol de protecție a țesutului nervos împotriva traumatismelor, prin amortizarea unor șocuri la
care este supusă cutia craniană;
 Rol de protecție imunologică a sistemului nervos central;
 Rol de transport al unor substanțe nutritive, hormoni, medicamente;
 De asemenea, LCR are rol în curățarea SNC de diferite deșeuri metabolice, eliminându-le pe
acestea prin bariera hematoencefalică;
 LCR constituie o barieră în calea pătrunderii în țesutul nervos a unor substanțe dăunătoare din
sângele circulant;
 Greutatea efectivă a creierului scade de la 1400 g la 25 g, datorită plutirii in LCR. Altfel, masa
crescută a creierului ar fi împiedicat funcționarea propice a neuronilor de la baza sa, precum și
vascularizația bogată a encefalului.

Circulație
Este produs de către plexurile coroide (celule ependimare speciale), producția de LCR fiind în jur de
500-1200 mL/zi, acesta fiind reînnoit zilnic de 3-4 ori. Volumul total este în jur de 150 ml. LCR este
resorbit la nivelul vilozităților arahnoidiene de către sistemul venos cerebral. Presiunea normală a LCR
(în decubit dorsal) este în jur de 5-10 mm Hg, o presiune mai mare de 15 mmHg putând indica
hipertensiune intra-craniană. În ortostatism, presiunea intracraniană este în jur de 14-25 mm Hg.
Majoritatea variațiilor presiunii LCR se datorează compresiunii asupra venei jugulare sau datorită
tușitului.

Secreția lichidului cefalorahidian


Lichidul cefalorahidian se formează în două etape succesive. În primul rând, ultrafiltrarea plasmei în
lichid extracelular are loc prin pereții capilarelor fenestrate, lichidul trecând apoi prin membrana
bazolaterală a celulelor epiteliale coroidale. În următoarea etapă, celulele epiteliale coroidale secretă
fluidul în ventriculi. Formarea LCR are loc prin transferul NaCl și a NAHC, acesta determinând
trecerea apei izoosmotic. În tubul proximal renal și intestinul subțire are loc, de asemenea, un transport
asemănător celui izoosmotic, acesta fiind orientat în direcția absorbției și nu a secreției. În plus,
plexurile coroide produc LCR prin absorbția și a altor substanțe, de exemplu: un metabolit al
serotoninei, acid 5-hidroxiindolacetic.
Secreția Na+ din plasma in LCR este un proces format din două etape. Pompa Na+/K+ în cazul
plexurilor coroide este localizată diferit față de alte epitelii, aflându-se în porțiunea apicală, aceasta, în
prima etapă scoate Na+ din celulă în LCR. Acest proces este unul activ care generează un gradient de-
a lungul membranei bazolaterale, favorizând în a doua etapă intrarea Na+ prin porțiunea bazolaterală
printr-un transfer cu H+ și un transport cuplat cu HCO3. În cazul schimbului Na-H, factorul limitant
este disponibilitatea H+ intracelular, acesta este generat alături de HCO3 din CO2  și H2O , reacție
catalizată de anhidraza carbonică. Astfel, blocarea pompei Na+/K+ cu ouabaină oprește formarea
LCR, în timp ce blocarea anhidrazei carbonice cu acetazolamidă încetinește formarea acestuia.
Secreția Cl-, asemeni celei de Na+ este alcătuită din două etape. În prima etapă, Cl- se acumulează
intracelular în urma schimbului Cl- - HCO3 prin porțiunea bazolaterală. De reținut faptul că prin
schimbul Cl- -HCO3 care are loc în paralel cu schimbul Na+-H+  are loc absorbția de NaCl. În a doua
etapă are loc un eflux de Cl- în LCR, acesta traversează bariera apicală fie printr-un canal de Cl- sau
prin cotransport cu K+.