Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L OOCUIRE RAS

MODELELE IDEOLOGICE SI APLICAREA LOR

ESENTA CRITICA SI TRASATURILE GENERALE
Text redactat de A.M. Zahariade
I. Modelele ideologice: esenta critica si trasaturile generale
II. Aplicarea in practica: modelele formale

I. MODELELE IDEOLOGICE
Nasterea modelelor ideologice
Esenta critica si trasaturile generale
Liniile generale de atac al problemei locuirii urbane si orasului sunt deschise de
ganditori apartinand altor domenii, nu arhitecturii, si nu se materializeaza in realizari
viabile sau sistematice. De aceea, Francoise Choay numeste perioada pana la
inceputul secolului al XX-lea, perioada pre-urbanismului, urmand ca perioada
urbanismului propriu-zis sa se desfasoare odata cu implicarea in aceasta problematica
a arhitectilor (F.Choay, Urbanisme - Utopies et realites).

Toate liniile de gandire pornesc de la critica orasului liberal. Urmarand focalizarea

criticii asupra anumitor aspecte, considerate cheie, precum si modul in care se
propune compensarea aspectelor criticate, Françoise Choay evidentiaza cateva
directii ideologice, care vor juca un rol hotarator in momentul in care se vor propune
solutii arhitectural-urbanistice. In continuare se va prelua terminologia apartinand
autoarei, care le numeste:
- modelul ideologic progresist,
- modelul ideologic culturalist.

Gandirea arhitectural-urbanistica post-liberala este dominata de aceste doua modele,

care pleaca ambele de la critica globala a societatii industriale, astfel incat tarele
urbane apar ca rezultat al tarelor sociale, economice si politice. Critica este initial
opera unor polemisti umanitaristi (ofiteri municipali, oameni ai bisericii, medici, igienisti,
etc.) si are in general o abordare mai degraba descriptiva, la care se adauga o serie
de filozofi si ganditori politici. Cu exceptia lui Marx si Engels, aceste spirite care critica
cu luciditate tarele orasului industrial nu raman in aceeasi logica atunci cand nu vad ca
aceste tare sunt reversul unei ordini noi, a unei noi organizari a spatiului urban,
promisa de revolutia industriala si de dezvoltarea economica de tip capitalist. De
aceea, conceptele de “dezordine”, “anarhie” si “haos” se repeta foarte des si persista
si in gandirea arhitectural-urbanistica de mai tarziu. Ele sunt regasibile ca atare si la
Le Corbusier, si la Gropius, si la Mumford. In plus, tot cu exceptia lui Marx si Engels
(care fac o critica foarte pragmatica si fara model, propunand rezolvarea problemei
locuirii prin confiscarea locuintelor si redistribuirea lor), critica este insotita de
propuneri de ordonare urbana mai mult sau mai putin viabile: una orientata spre viitor,
cealalta nostalgica si orientata spre trecut.
 Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L OOCUIRE RAS

MODELUL PROGRESIST

Este reprezentat de filozofi sociali si politici (Owen, Fourier, Considerant, Proudhon) si

utopisti veritabili (Cabet, Richardson), atat englezi cat si francezi, care au in comun
aceeasi conceptie asupra omului si asupra ratiunii.

Ei pun in centrul criticii lor privind societatea industriala degradarea individului. Au in

vedere un om abstract, care reprezinta tipul individului uman, cu nevoi-tip, deductibile
stiintific. Gandirea lor este orientata spre viitor, spre progres, pentru ca analiza
rationala va permite determinarea unei ordini-tip care sa raspunda nevoilor, ordine
care este deci universal valabila.

In aceasta noua ordine, exigentele igieniste (soare, aer, lumina, ocupatii legate de
cultura pamantului) joaca un rol central, ca si impresia vizuala, in care logica si
frumusetea coincid.

Spatiul urban propus este larg dschis, pentru a putea raspunde exigentelor igieniste,
decupat functional dupa o logica de dispunere simpla, iar edificiile sunt gandite ca
prototipuri (Proudhon propune modele de locuinte, Fourier, falansterul - model de
locuinta colectiva cu ateliere - si diverse constructii rurale, Owen propune un tip de
scoala etc.).

Locuinta standard ocupa un rol important si privilegiat. In acest sens se propun mai
multe modele: Considerant propune palatul, altii, precum Fourier, propun locuinta
colectiva, altii, precum Proudhon sau Richardson, propun locuinta individuala.

Toate aceste propuneri, desi doresc sa elibereze fiinta umana de servitutile orasului
industrial, sfarsesc prin a fi constrangatoare si represive, prin rigiditatea
reglementarilor spatiale si politice. Putine dintre incercarile de punere in practica (cum
ar fi comunitatile de tip New Harmony fondate in SUA de adeptii lui Owen, sau de
adeptii lui Cabet, ori incercarile de falanstere, sau familisterul din Guise al lui Godin)
au rezistat, in general, mai mult de una sau doua generatii.

MODELUL CULTURALIST

Este reprezentat numai de ganditori englezi (Pugin, Ruskin si Morris), se sprijina pe o

traditie de gandire care, de peste un secol, a analizat si criticat realizarile civilizatiei
industriale, comparandu-le cu trecutul (Pugin, Carlyle, Mathew Arnold), si se naste
cam odata cu romantismul si cu cercetarile istorice pe care acesta le genereaza.

Punctul de plecare nu este individul, ci gruparea umana, iar scandalul istoric de la care
pornesc ganditorii acestei linii se refera la disparitia vechii unitati organice a orasului,
pierderea simtului comunitar, sub presiunea dezintegranta a industrializarii. In acest
model, preeminenta nevoilor materiale se sterge in fata celor spirituale. Ca urmare,
estetica joaca rolul central pe care igiena il juca la progresisti. Printr-o estetica
rezultata din traditia colectiva, artizanala se poate combate uratenia oraselor
industriale, care este rodul dezintegrarii prin carenta culturala.
 Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L OOCUIRE RAS

Amenajarea spatiului urban se face dupa modele mai putin riguroase, orasul este de
dimensiuni mici si circumscris unor limite precise, trebuind sa faca un contrast lipsit de
ambiguitate cu natura salbatica. El este lipsit de geometrism, urmarind ideea ca numai
o ordine organica poate sa integreze aporturile succesive ale istoriei si sitului.

Nu se foloseste de prototipuri si standarde, propunand locuinte simple, dar cu

diferente capabile sa-si reprezinte stapanii. In general, accentul este pus pe edificiile
culturale si comunitare in detrimentul locuintei. Ceea ce nu inseamna ca neglijeaza
chestiunea locuintei, ci doar ca ea este subordonata.

Climatul foarte urban bazat pe idei de comunitate si suflet colectiv in formule

democratice, se bazeaza pe anti-industrialism si face (complet) abstractie de realitatea
economica.

Constrangerea exista si aici, pentru ca orasul este supus unui fel de “malthusianism”
formal si demografic, pentru a evita imprevizibilul care ar putea sa apara din
dezvoltarea lui.

ANTI-URBANISMUL AMERICAN

Acest model de gandire, a carui arie de influenta nu depaseste tarmurile Americii,

poate fi considerat ca o varianta locala a modelului culturalist, dar prezentand
diferente notabile, dintre care unele ar putea fi incadrate - paradoxal fata de
radicalismul sau ideologic - in linia progresista.

Nucleul sau critic este legat de nostalgia (specific americana) a pionierului si a naturii
salbatice, care da nastere opozitiei fata de orasul industrial in diferiti termeni: Thomas
Jefferson il critica in numele democratiei si a unui empirism politic, Emerson si
Thoreau in numele unei metafizici a naturii, Henry Adams, Henry James si alti
romancieri il critica in numele raporturilor umane. De aici provine ideea unei restauratii
a starii rurale, singura care ar putea permite dezvoltarea personalitatii si veritabila
sociabilitate.

Nu a constituit niciodata o metoda, dar a influentat urbanismul american al secolului al

XX-lea, culminand cu Broadacre City, “orasul sinucigas” al lui Frank Lloyd Wright.
Acesta va statua un model pe care Fr. Choay l-a numit modelul naturalist si care
combina elemente spatiale provenind de la ambele modele: spatiul urban este liber,
geometrizat si omogen, iar organicitatea si inchiderea spatiala se regasesc la nivelul
edificiilor. Mizeaza pe relatia cu natura pentru desavarsirea personalitatii individuale
(legata de ideea de democratie in viziunea lui Wright), dar si pe ultimele cuceriri ale
tehnicii (aproape S.F.) pentru transportul deasupra marilor intinderi uniform impartite in
loturi mari.
“Fara capcane pentru oameni; fara proprietarii de pamant! Fara viata inchisa in
rafturile unor strazi verticale, suspendate pe esafodaje deasupra multimilor. Fara
neplacutele fatade afis...”, este descrierea pe care FL Wright o face proiectului
sau Broadacre City – idealul “orasului locuibil”, pe care il dezvolta in anii 1930 in
 Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L OOCUIRE RAS

Talliesin Fellowship, ca un epitom al ideilor lui privind modul in care omul poate
trai demn in conditiile aglomerarii. (...)
Asa cum tot ceea ce a proiectat Le Corbusier a fost in oarecare legatura cu
conceptul sau “Ville Radieuse” (enuntat pentru prima oara la inceputul anilor
1920), tot ceea ce a proiectat Wright inainte de 1934 (si va proiecta in anii
urmatori) a fost incorporat in proiectul Broadacre City. Dar aceasta este singura
asemanare dintre cele doua conceptii.
In vreme ce orasul lui Corbu este o colectie de turnuri verticale amplasate liber
intr-un parc, orasul lui Wright (BC) este o mare intindere orizontala, cu parcele de
aproape un acru (1 acru = 4 046,86mp N.N.) pentru fiecare familie. E adevarat
ca exista si cateva imobile inalte de apartamente (continuind proiectul St’Mark’s-
in-the Bouwerie, din 1929), dar toate acestea sunt adaugiri tarzii si nu sunt
niciodata in legatura clara cu restul orasului.
In esenta, BC este un oras descentralizat, orizontal si legat de natura. Dupa
standardele de azi, nu poate fi numit un oras: densitatea este cea a unui sat,
tiparul economic este cel al unei comunitati autonome si autosuficiente de
excentrici din punct de vedere religios si politic; iar intentia este cea de a arata
restului umanitatii cum se poate stabili in aceasta lume un fel de societate
“ideala”. Unele detalii functionale sunt chiar cel putin uluitoare, cum ar fi
intersectiile supraetajate de drumuri, care par cel putin la fel de complicate ca o
capcana de soareci chinezeasca.
Dar, in pofida idealismului sau de secol XIX si a totalei lipse de ‘realism’
economic si politic – sau poate tocmai din aceasta cauza – BC a fost o minunata
fantezie: un fel de gradina a raiului, completata cu vii, bai, echipamente pentru
cultura fizica, grajduri si un arboretum (parc dendrologic). Are si o arie dedicata
‘adoratiei universale’ [... columbarium, cimitir, noua temple pentru secte care
inconjurau un edificiu central al adoratiei universale, un edificiu adapostind
‘mestesugari si arhitecti ai regiunii’ si unul identificat ca ‘echivalent al lui
Taliesin’...]. Pe scurt, BC era un loc al unei societati dedicata placerii si tihnei,
dominata de dezvoltarea artistica. Dupa Wright, totul era perfect fezabil datorita
faptului ca noile mijloace de transport anihilasera distantele. Propria sa
contributie la aceasta anihilare era un automobil fantastic aducand oarecum cu
un vapor cu zbaturi si un elicopter sau cu o farfurie zburatoare. Mai tarziu, va
desena si o statie de benzina cu pompele suspendate, astfel incat masinile sa
poata fi alimentate de deasupra.
In anumite privinte, notiunea de BC a fost influentata de invataturile misticului
religios Gurdjieff, caruia doamna Wright ii fusese eleva la Paris... idei pe care
doamna le comunicase sotului ei si intregii “fratii” de la Taliesin (Talisin
Fellowship). (...)

Ceea ce Wright incerca cu adevarat sa comunice cu BC se referea la faptul ca

metropola moderna, asa cum o stim noi, trebuie sa fie distrusa, si ca singura cale
pentru a salva America de “mobocratie” (termenul ‘mobocracy’ ii apartine) este aceea
de a da fiecaruia suficient pamant, aer si lumina, astfel incat sa poata trai ca fiinta
individuala si nu ca un numar. Ii placea sa-l citeze pe Emerson, care spunea ca
“orasele stimuleaza cresterea si ii fac pe oameni vorbareti, dar ii fac si artificiali”. (...)
Wright credea ca artificialitatea era rezultatul modului ne-natural de viata, si marele si
galagiosul oras industrial era fundamental ne-natural: “Nu ne putem indeplini destinul
democratic prin simplul industrialism, oricat de maret ar fi. Natura ne-a daruit cu o
 Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L O OCUIRE RAS

vasta agronomie. Numai proportia umana dintre cele doua – industrialismul si

agronomia – ne va face sa producem cultura care apartine ‘organicitatii
democratice’...”
(Blake, Peter, Frank Lloyd Wright – Architecture and Space, Penguin Books,
1960)

II. APLICAREA IN PRACTICA A MODELELOR IDEOLOGICE

Perioada de dupa 1900, cea pe care F. Choay o numeste “a urbanismului”, difera de
pre-urbanismul secolului al XIX-lea prin faptul ca atat propunerile teoretice cat si cele
practice sunt opera unor specialisti (mai ales arhitecti), nu a unor generalisti.
Aceasta corespunde unui alt moment din evolutia societatii industriale, in care, dupa
faza “liberalismului salbatic”, guvernele sunt nevoite sa adopte, adesea taindu-le de
radacinile lor, anumite idei ale gandirii socialiste a secolului al XIX-lea. In plus, lumea
profesionala se schimba si incepe sa se implice in noua problematica. Astfel, ideile
liniile ideologice conturate de nespecialisti in secolul anterior sunt transformate in
realitati arhitectural-urbanistice, care – in anumite cazuri – devin “modele formale”.

APLICAREA MODELULUI CULTURALIST: ORASUL GRADINA

Prinde forma urbanistica foarte devreme, putand fi recunoscuta, pe plan teoretic si

practic, in Austria si Germania anilor 1880-1890. Reprezentantul cel mai important din
aceasta zona este Camillo Sitte, autorul Artei construirii orasului, care va deveni un
model pentru aceste tari. Aplicatia cea mai consistenta ramane insa orasul-gradina
englez, creat teoretic de Ebenezer Howard si pus in forma arhitectural-urbanistica de
Raymond Unwin.

Principiile teoretice sunt comparabile cu ale predecesorilor, indiferent daca promotorii

lor erau condusi de principii sociale (E.Howard) sau estetice (Sitte si Unwin):
comunitatea este mai importanta decat indivizii, conceptul cultural de oras este mai
important decat notiunea materiala de oras si printr-o anume estetica urbana se poate
stimula re-formarea simtului comunitar.

Ca urmare, spatiul orasului are limite precise (dupa Howard, 35000-58000 de

locuitori), este ocupat intr-o maniera diferentiata, ceea ce constituie mijlocul de creere
al varietatii. Spatiul este controlat si inchis, decupat in continuitatea de fond a
edificiilor, conturand piete, strazi, fundaturi sau “close-uri”, care constituie unitatile de
grupare si “vecinatate apropiata” ale locuintelor. Forma este mulata pe teren,
nesimetrica si cu caracter pitoresc.

Estetica joaca un rol fundamental, dar spre deosebire de progresisti (care vor propune
o estetica noua, de avangarda), culturalistii promoveaza una de factura nostalgica,
inspirata din forme ale orasului traditional, capabila sa controleze spatiile urbane si sa
favorizeze un anumit tip de pitoresc, acrosat intr-un trecut idilizat. Se creaza astfel o
“ordine spatiala model” (asa cum in viziunea progresista se creaza constructii model),
care produce un climat mental linistitor, favorabil dezvoltarii relatiilor interpersonale.
 Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L O OCUIRE RAS

Aceasta ordine spatiala este inspirata din formele orasului trecut, din antichitate pana
in Renastere, iar nostalgia merge pana la refuzul evolutiei conditiilor de munca sau a
problemei circulatiei. Intr-un fel, se poate spune ca traduce anumite tendinte nevrotice
rezultate din incapacitatea de adaptare la epoca industriala.

Locuinta este individuala si preia tipologii traditionale (de exemplu, cottage-ul in

orasele gradina engleze), este legata direct de spatiile verzi individuale si este grupata
foarte nuantat si variat in jurul unor spatii cu caracter comunitar (mai ales close-uri, dar
si strazi si piete).

Howard a imaginat si o remarcabila operatie financiara, care urma sa duca la auto-

finantare si la contracararea speculatiei funciare. Totusi, primele orase-gradina
engleze, preconizate a adaposti o populatie saraca, au fost o reusita arhitecturala, dar
din punct de vedere financiar nu si-au atins scopul, locuitorii lor apartinand in final mai
degraba micii burghezii. In continuare, legislatia britanica a suferit modificari in scopul
de a stimula constructia de orase gradina.

Miscarea a luat amploare si pe continent, daca nu prin preluarea modelului spatial, cel
putin prin preluarea ideii si a fost folosita din plin pentru locuinta muncitoreasca, dar si
pentru cartierele mai luxuoase.

APLICAREA MODELULUI PROGRESIST

Primul reprezentant al acestuia este Tony Garnier, care, prin proiectul sau de oras
industrial (plansele circula inca din 1904), va exercita o influenta considerabila asupra
primei generatii de arhitecti modernisti. Dar acestia trebuie sa astepte razboiul din
1914 si dubla solicitare a progresului tehnic si a anumitor cautari plastice ale
avangardei pentru a da expresie completa modelului progresist.

O imagine analoga asupra orasului viitor apare simultan si relativ independent in Tarile
de Jos (J.J.P.Oud, G.Rietveld, C.van Eesteren) si in Germania (in jurul Bauhaus-ului),
in Rusia (in jurul constructivistilor) si in Franta (in jurul lui Le Corbusier si A.Ozenfant).
Din 1928, modelul progresist isi gaseste propriul organ de difuzare, prin organizatia
internationala CIAM (Congresele internationale de arhitectura moderna), unde sunt
dezbatute problemele noii societati si se dezbat raspunsurile.

Ideea cheie a tuturor acestor arhitecti, exprimata desigur cu anumite diferente/nuante

in scrierile lor, este “modernitatea, compusa din industrie plus arta de avangarda”. De
aici si ideea ca “era industriala este o ruptura istorica radicala, iar faptul ca orasul nu
mai este contemporan nici cu automobilul, nici cu panzele lui Mondrian este un
scandal istoric” (Choay. Fr., Urbanisme, Utopie et réalité).

Gandirea lor porneste, in buna traditie a modelului progresist, de la constructia

teoretica a unui om-model (omul-tip), ca suma a constantelor psiho-fiziologice
recunoscute si inventariate de specialisti.
 Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L OOCUIRE RAS

INCERCARI DE ORAS

Arturo Soria y Mata (1844-1920), autodidact de formatie stiintifica, redactor si actionar

al ziarului francofil “El progresso”
Expune in martie 1882 propunerea de “ciudat lineal”: o unica strada de cinci sute de
metri latime si de lungimea necesara, aceasta va fi orasul viitorului si care ar putea sa
se intinda de la Cadix la Petersburg, de la Beijing la Bruxelles. O imensa triangulatie
care ar fi trebuit sa revolutioneze aspectul urbanistic al pamantului. Desi precizarile lui
materiale sunt cam simpliste, ele premerg aspecte ale programarii urbane, “el intuind
pentru prima oara relatia intima dintre noile mijloace de transport si noul oras”
(Benevolo). Fondeaza si Compagnia Madrilena di Urbanisazzione, cu organul sau
oficial “la ciudad lineal”, care poate fi considerata prima revista de urbanism.
Incearca o prima punere in opera (48 km) de-a lungul unui drum feroviar in potcoava
la Madrid, din care se vor face numai 5 km.
Ideea va influenta dezvoltarea miscarii urbanistice internationale, N.A.Miliutin 1930
(orasul panglica/banda, impartit in 6 zone: cale ferata, industrie, verde protector cu
strada pe centru, locuinte si servicii publice, parcuri pentru sport si odihna, zona
agricola. Schema, desi avangardista, se acorda foarte bine cu programul elaborat de
Academia Socialista pentru stiinte sociale, dar nu-si gaseste in practica aplicatia
deplina si va fi adaptata caracteristicilor locale. Scrieri: Socgorod, 1928; planuri
Magnitogorsk, ), LeCorbusier, Hilberseimer, Y.Friedman ca alternativa radicala la
dezvoltarea radiocentrica a orasului traditional si ca afirmare a omogenitatii si a
conditiilor generalizate de asezare in teritoriu.

Asezare constituita de-a lungul unei linii preferentiale a unui sitem de trafic (stradal,
fluvial, feroviar) care directioneaza o dezvoltare teoretic nesfarsita si care distribuie
dupa raporturi constante diversele functiuni urbane (locuinta, industrie, verde, servicii).
(Portoghesi)
Orasul linear avea scopul de a “ruraliza orasul si de urbaniza teritoriul rural
(countryside) (Collins, Linear Planning troughout the World)
« Compania Madrilena de Urbanizacion in 1892 as a means to bring his first linear city
around Madrid to fruition -- intended to be 48 kilometers long, ringing the city, with a 7
kilometer radial connection – but he had major problems selling sufficient shares in the
company and raising the necessary capital. Nevertheless, construction began in 1894
and one 5 kilometer section was completed in the 1910s -- a linear suburb of fairly
dense low-rise housing all along the axis of a combined railway/tramway/boulevard. »

De aici decurg trei consecinte:

1 - Se va declansa un studiu sistematic al locuintei, bazat pe ideea rationalitatii si
eficientei maxime a raspunsului, astfel incat locuinta sa poata fi la fel de bine
conformata, frumoasa si economica ca un automobil. De aici apare ideea de “masina
de locuit” vehiculata de Le Corbusier si tot de aici se vor declansa studiile tipologice de
la Bauhaus (studiile tipologice ale lui A.Klein). In consecinta, notiunea de mobilare
este inlocuita de cea de echipare (domeniu in care se fac importante inventii si
imbunatatiri, de ex., bucataria tip Frankfurt), in timp ce, pornind de la un setul de nevoi
umane minime, in concordanta cu exigentele igienice elementare ale individului, se va
stabili si un minim de suprafata si de echipare sub care o locuinta nu trebuie sa
coboare. Acesta este sensul “locuintei pentru o existenta minimala” al lui Ernst May.
Rezultatul va fi remarcabil, sub raportul igienei si rationalitatii, confortului, fata de
 Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L O OCUIRE RAS

incercarile de rezolvare traditionala, ceea ce reprezinta una dintre dimensiunile de

necontestat ale culturii moderne. Problema consta in pretentia de valabilitate
universala pe care in mod logic o ridica, prin urmare, in riscul generalizarii. Pe de alta
parte, acest mod de abordare va depersonaliza total relatia dintre arhitect si utilizator,
care este acum un prototip anonim. Astfel se “statueaza stiintific” un fenomen de
instrainare arhitect-public, deja declansat prin proiectarea apartamentelor pentru
inchiriat.
2 – O schimbare mult mai dramatica se va elabora la nivel urban. Racilele
orasului liberal trecute prin critica progresista si prin gandirea functionalista, vor duce
la negarea vehementa a orasului traditional si incercarea de a-l inlocui cu un organism
(cam simplist) in care cele 4 mari necesitati/functiuni umane (locuire, lucru, circulatie si
cultivarea corpului si spiritului) sa se intefereze si jeneze cat mai putin. Acest imperativ
al segregarii functionale (in care – din nou – automobilul joaca un rol foarte
semnificativ), coroborat (intarit) cu cautarile unei estetici urbane capabila sa raspunda
perceptiei in viteza, va duce la o inventie fara precedent: ceea ce se va numi “orasul
functionalist” (L.Benevolo, Storia della citta). Noua decupare rationala a spatiul urban
va duce la elaborarea unui “tip ideal de asezare urbana” (W.Gropius), aplicabila identic
in totalitatea unui spatiu planetar, caruia ii sunt implicit negate determinarile culturale
care l-au diferentiat in timp (aceasta chestiune nu este niciodata formulata ca un scop,
dar devine o rezultanta inevitabila).
3 – La nivelul tehnicilor de constructie ca rezultat al rationalizarii locuintei.

Dupa cum se vede, nici locuinta, nici orasul nu sunt legate in prima instanta de
constrangeri culturale, ci sunt expresia unei libertati demiurgice a ratiunii, pusa in
serviciul eficientei si esteticii noii epoci, si capata astfel valoare universala.

In cadrul orasului, necesitatea de-densificarii (reactie la aglomerarea orasului liberal)

va duce la explodarea spatiului urban, pentru a izola in soare si vegetatie edificiile, ca
unitati autonome. Urmarea este abolirea strazii si negarea, pentru prima oara in istoria
orasului a tesutului traditional, stigmatizat ca anacronic. Se produce astfel o inversiune
a formei urbane in termeni de fond si figura: in orasul traditional, figura se decupa ca
spatiu liber in fondul construitului, in timp ce, in orasul functionalist, forma este
construitul, care se citeste proiectat pe fondul spatiului liber, omogen si continuu. Asa
se ajunge la “orasul parc” al lui Le Corbusier sau “orasul gradina vertical”, “urbs in
horta”. al lui Hilberseimer, care sunt formulele cele mai radicale propuse. Strada va
deveni “circulatie”, gradinile si parcurile vor deveni “spatiu verde”, cartierele se vor
ridica/replia pe verticala in “unitati de locuit”; acelasi tip de abstractizare care sustine si
gandirea tipurilor de locuinte.

Noua estetica, bazata pe o geometrie elementara, mai ales ortogonala, care este
“punctul de intalnire al frumosului si adevarului” (F.Choay, Urbanisme - Utopies et
realités), joaca un rol foarte important. Ea creaza un climat mental particular, o
atmosfera de manifest, agresiva si provocatoare, explicata publicului ca o necesitate
de exprimare a noului spirit. De fapt, multe dintre optiunile fundamentale ale acestor
arhitecti, care au fost promotorii Miscarii Moderne, se explica mai degraba prin
urmarirea programului estetic pe care si-l propun, decat prin functionalitate sau
rationalitate. Aceasta noua estetica, si ea universala, aplicata unor prototipuri
generalizate, va da nastere “stilului international”.
 Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

A RHITECTURA L O OCUIRE RAS

In privinta locuintei, a carui studiu ocupa o pozitie privilegiata, se studiaza doua tipuri:
- locuinte joase, in cadrul unor formule urbanistice mai apropiate celor
traditionale, propuse mai ales de arhitectii anglo-saxoni, olandezi si de unii membri ai
Bauhaus-ului,
- locuinte colective, in general gigantice, considerate ca fiind mai adecvate
idealurilor societatii moderniste. Astfel de prototipuri (remarcabile ca inovatie
arhitecturala) au facut obiectul studiului arhitectilor de la Bauhaus (astfel, locuintele
lamelare ale lui Gropius, de la Berlin, asezate perpendicular pe strada, au constituit o
mare noutate), in timp ce, in Franta, Le Corbusier propune “unite d’habitation”, in
cadrul prototipului de oras pe care il numeste “cite radieuse”, care este de fapt un
cartier pe verticala, amintind din multe puncte de vedere de falansterul lui Fourier si de
cautarile constructivistilor rusi. In “unite d’habitation”, Le Corbusier reuseste sa
inverseze relatia traditionala strada-locuinta-interior al insulei urbane, asa cum si in
“cite radieuse” reuseste sa inverseze relatia fond-figura (Castex si Panerai, De l’illot a
la barre).

Cautarile tipologice tind mai departe decat simpla tipizare a proiectarii si anume, la
posibilitatea prefabricarii si industrializarii locuintei, pentru a o face mai rentabila si mai
usor de construit si pentru a permite industriei purtatoare de modernitate sa patrunda
in aceasta zona (Le Corbusier, Apel aux industriels). Le Corbusier face nenumarate
studii in aceasta directie, propunand mereu formule de prefabricare adaptate diferitelor
sale proiecte. Dar cele mai interesante cercetari in acest sens ii apartin lui W.Gropius
al carui vis era sa desavarseasca un sistem de prefabricare deschis (foarte flexibil in
utilizare). De altfel, tocmai acest aspect va permite industriei de dupa cel de al doilea
razboi mondial sa-si gaseasca un debuseu pe piata constructiilor. E adevarat ca
aceasta va permite constructia rapida a unui mare numar de locuinte, dar, in aceeasi
masura, va da mana libera interesului industrial sa “confiste” intr-un anume fel acest
sector (Tafuri si Dal Co, Modern architecture).

Ideile urbanistice privitoare la noul oras functionalist si la noua formula de locuire

urbana au facut obiectul CIAM-ului IV din 1933 si au fost publicate in Charta de la
Athena (95 de articole). Acest document, intrunind un neasteptat acord global, a
devenit “vulgata” arhitectilor de dupa razboi si, dupa unii autori, a inhibat cautarile unui
alt fel de locuire (K.Frampton, L’architecture moderne - Une histoire critique).

Bibliografie:
1. CHOAY, Francoise – Urbanisme, Utopies et realites (studiul introductiv e tradus
si in Paidea, Urbanism. Utopie si realitate)
2. HAROUEL, Jean-Louis - Istoria Urbanismului
3. HALL, Peter, Orasele de maine. (exista si extrase la biblioteca)