Universitatea “Babeș-Bolyai”

Cluj-Napoca

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Specializare:”Kinetoterapie”

Componentele procesului
instructiv-educativ

Proiect realizat de:

Pantea Ioana
Pop Diana-Mariana
Rus Georgiana
Turdean Oana
Vieru Madalina-Denisa
Vinteler Alina

Profesor coordonator:Iosif Sandor

 Cuprins:

1. Introducere: definiția componentelor

sistemului procesului instructive-educativ

2 .Componentele procesului instructiv-educative:

a.Cunostinte de specialitate
b.Priceperile
c.Deprinderile de mișcare(motrice)
d. Calitățiile motrice
e.Indici morfo-functionali
Legătura componentelor procesului
instructive-educativ cu sportul

3 .Planul de învățămînt și planul de pregătire.

Programa de educație fizică și cea pe ramură
de sport
 4 .Concluzii

Componentele procesului instructiv-educativ

Prin componentele procesului instructiv educative se înţeleg acele elemente de
bază care formează conţinutul celor două procese instructiv educative şi care asigură
unitatea acestui conţinut.

Însuşirea conţinutului procesului instructiv educativ la educaţia fizică constituie

obiectiv şi mijloc. Obiectiv deoarece cunoştinţele, priceperile, deprinderile care se
formează la educaţia fizica aparţin tezaurului de cultură al omului modern şi care pot fi
folosite în anumite situaţii. Mijloc pentru că menţine starea de sănătate, previne sau
corectează deficientele de atitudine, are efecte morfologice şi funcţionale,efecte deosebite
în mărirea capacităţii de efort, în special efecte asupra rezistenţei cardio-respiratorii.

Există o unanimitate printre autori atunci când numesc componentele

(elementele) modelului structural de educaţie fizică şi antrenament sportiv. Aceste
componente sunt: cunoştinţe, priceperi, deprinderi, calităţi motrice, indici
morfofuncţionali.

1.Cunoştinţe de specialitate-sunt reflectarea în conştiinţa celor ce practică

exerciţiile fizice şi sportul sub forma unor percepţii, reprezentări, acţiuni, principii a
fenomenelor proprii activităţii de educaţie fizică şi sport precum şi a interdependenţei
acestora.

Cunoştinţele de specialitate se formează ca rezultat al inţelegerii şi memorării

unor date, informaţii, generalizate sub formă de noţiuni, reguli; de asemenea cunoştinţele
se transmit eşalonat prin forme şi modalităţi specifice în funcţie de nivelul, stadiul de
dezvoltare al gândirii cu care desfăşurăm procesul instructiv formativ.

Cunoştinţele de specialitate se pot referi la:

 • Cunoaşterea noţiunilor de bază privind starea optimă de sănătate şi
importanţa practicării exerciţiilor fizice;

• Cunoaşterea poziţiei corecte a corpului în timpul efectuării unor exerciţii

fizice, a unor activităţi teoretice şi practice, prevenirea prin efectuarea
unor exerciţii a instalării unor deformaţii fizice atitudinale;

• Cunoaşterea normelor de protecţie a muncii şi a măsurilor ce se impun

pentru acordarea primului ajutor în caz de producere a unor accidente;

• Cunoaşterea modalităţilor de folosire a exerciţiilor fizice pentru

dezvoltarea unor aptitudini specifice unor profesiuni;

• Cunoaşterea valorii de intrebuinţare a exerciţiilor fizice;

• Cunoaşterea valorilor indicatorilor fiziologici ai efortului;

• Însuşirea noţiunilor legate de modul în care se acord sprijinul şi ajutorul la

efectuarea diferitelor exerciţii;

• Cunoaşterea cerinţelor pentru organizarea în condiţii optime a activităţilor

sportiv turistice;

2. Priceperile- capacităţile sau aptitudinile unui individ de a duce la îndeplinire

în mod conştient şi prompt operaţii intelectuale, activităţi motrice sau de altă natură, rapid
şi eficient, în condiţii variabile şi situaţii noi. Sfera cea mai mare de aplicare a
priceperilor o asigură jocurile dinamice, jocurile sportive, ştafetele, traseele aplicative.

Priceperile fac parte din sfera măiestriei aducând rezolvări originale de multe ori
inedită. Cu cât pregătirea motrică se situează la un nivel mai înalt cu atât aria de
manifestare a priceperilor este mai largă. Priceperile se formează prin exersare repetată în
condiţii mereu schimbătoare. Ele influenţează procesele de cunoaştere, favorizează
reprezentările, memoria, imaginaţia, gândirea creatoare.

Priceperea nu trebuie confundată cum adesea se face, cu aptitudinea sau chiar cu

deprinderea motrică.

In pedagogie priceperea este definită ca posibilitatea dobândită prin învăţare de a

executa o anumită acţiune (atât pe plan real cât şi mintal) în condiţii foarte variate,
realizând o adaptare promptă la eventualele schimbări.

Priceperile se formează pe trei căi:

• prin observarea acţiunilor altora

 • prin explicarea pe baza indicaţiilor verbale

• prin activitate practica-executarea directă pe baza instructajului verbal

Caracteristici ale priceperilor motrice:

- sunt componente neautomatizate ale activităţii motrice voluntare

- sunt dependente de volumul de deprinderi motrice stăpânite de fiecare individ

uman

- exprimă măiestria practică în situaţii variabile

- se consolidează prin folosirea metodelor şi orientărilor metodologice active de

înstruire, mai ales prin “problematizare”

- se bazează pe/şi influentează procesele cognitive (memorie, imaginaţie,

creativitate)

3.Deprinderile- sunt moduri de acţiune bine elaborate şi consolidate

care permit desfăşurarea mai facilă a unor activităţi fie ca fragmente automatizate
ale unor acţiuni complexe care în urma exerciţiului s-au sistematizat şi au ajuns la
un anume grad de automatizare şi de independenţa faţă de activitatea conştientă în
ansamblul ei.

În şcoala românească, deprinderea rezultă din consolidarea, prin exerciţiu

şi învăţare a numitor operaţii; nu este numai o modalitate executorie, ea este un
act voluntar, de un anumit fel, fiind o componentă a activităţii ajunsă la un anumit
stadiu de organizare şi stabilitate funcţională.

Cei din şcoala engleză vorbesc despre deprinderi ca fiind capacitatea

specifică de a răspunde unei solicitări, obţinută prin experienţa, constând dintr-un
nivel superior al comportamentului în situaţiile concrete. In deprinderi sunt
îmbinate cunoştinţele, abilitatea de a pune în valoare aceste cunoştinţe şi maniera
de execuţie care asigură succesul în atingerea cu eficienţă a obiectivului.

Caracterizarea generală a deprinderilor:

- reprezintă rezultatul învăţării, este o manieră de comportare care se

formează prin exersare;

- este caracterizată de o serie de trăsături specifice cea mai importantă

fiind sinteza realizată pe plan cognitiv, senzorial-motric sau chinestezic;
 - acest concept este tratat diferit de către specialişti fie datorită orientării
teoretice generale pe care o adoptă, fie datorită preferinţei pentru una sau alta din
verigile învăţării care conduc la structurarea deprinderilor.

După domeniul de activitate deprinderile pot fi clasificate:

1. Deprinderile din activităţi şcolare- scris-cititul; deprinderile de calcul

aritmetic, deprinderile ortografice, gramaticale, deprinderile de calcul algebric.

2. Deprinderile de muncă productivă- se diferenţiază după diferite ramuri de

activitate

3. Deprinderile sportive- grupate pe ramuri de activităţi sportive (atletism,

nataţie, ciclism, patinaj, gimnastică de performanţă, etc).

4. Deprinderi legate de activitatea artistică şi literară- ele constau din variate

tehnici de lucru care degajează gândirea şi imaginaţia artistului pentru a se putea
concentra asupra activităţii creatoare.

Deprinderile motrice- reprezintă caracteristica de ordin calitativ a actelor

motrice învăţate. Ele se formează (nu sunt însuşiri ereditare) adica: se învaţă, se
consolidează şi se perfecţionează şi sunt finalităţile proceselor de educaţie fizică
şi antrenament sportiv.

4.Calitatile motrice-reprezintă însușiri ale organismului,concretizate în

capacitatea de efectuare a acțiunilor de mișcare cu anumiți indici de
forță,viteză,îndemînare și rezistență.
Calitățile motrice sunt prezente în efectuarea oricărui act de mișcare al
omului,nici unul dintre ele neputîndu-se executa fără manifestarea în același timp și într-o
anumită măsură a tuturor acestora.Indicii de dezvoltare nu a forței,vitezei,îndemînării și
rezistenței nu condiționează numai efectuarea priceperilor și deprinderilor de mișcare ,ci
și valorificarea maximă a acestora.
Forța este capacitatea organismului de a învinge pe parcursul mișcării o
rezistență,pe baza contracției musculare.
Factorii fiziologici care condiționează manifestarea forței sunt:capacitatea de
concentrare a proceselor nervoase care reglează activitatea sistemului muscular;reglarea
funțiilor vegetative de către sistemul nervos central,mai ales în eforturile mari și
maxime;numărul fibrelor musculare care efectuează în momentul dat
contracția;compoziția biochimică a mușchilor.
Viteza este capacitatea de a efectua mișcarea cu o mare rapiditate și într-un timp
cît mai scurt.Factorii fiziologici care condiționează manifestarea vitezei sunt:mobilitatea
proceselor nervoase în urma exercițiilor aferente;capacitatea de alternare rapidă în
centrele corticale a excitației și inhibiției;viteza de transmitere a impulsurilor nervoase.
 Formele de manifestare a vitezei sunt:viteza de deplasare,viteza de execuție,viteza
de reacție,viteza în regim de rezistență,viteza de accelerare.
Viteza de deplasare este capacitatea de parcurgere a unui spațiu dat într-un timp
cît mai scurt.Viteza de execuție reprezintă capacitatea de a efectua o deprindere sau un
sistem de deprinderi de mișcare într-un timp cît mai scurt.Viteza de reacție se referă la
capacitatea de a răspunde într-un timp cît mai scurt la un anumit excitant.Viteza în regim
de rezistență este capacitatea de a efectua acțiunile de mișcare cu indici ridicați și mai
ales constanți,de-a lungul eforturilor îndelungate.Viteza de accelerare reprezintă
capacitatea de a crește indicii de frecvență ai mișcării la un moment dat.

Îndemînarea este o calitate motrică deosebit de complexă și reprezintă capacitatea

de a coordona fie mișcările unor segmente ale corpului,fie acțiuni de mișcare la care
participă întregul sistem locomotor.
Factorii care condiționează indicii de manifestare ai îndemînării sunt:plasticitatea
sistemului nervos central;bogăția de priceperi și deprinderi de mișcare învățate;însușirile
de coordonare a sistemului nervos.Gradul de manifestare a îndemînării este condiționat și
de nivelul dezvoltării vitezei,forței și rezistenței.
Rezistența este capacitatea organismului de a face față oboselii determinată de
efortul fizic,fără a acădea de-a lungul acțiunilor de mișcare respective potențialul de
muncă necesar îndeplinirii corespunzătoare a obiectivelor urmărite.
Factorii care condiționează rezistența sunt:stabilitatea funcțională a centrilor
nervoși,care asigură menținerea îndelungată a corelației dintre excitație și
inhibiție;capacitatea ridicată de activitate a aparatelor și sistemelor organismului și,în
mod deosebit,a sistemelor cardiovascular și respirator;gradul interrelațiilor activității
sistemului locomotor cu funcțiile organelor interne;resursele energetice ale
organismului;capacitatea de a depune eforturi de voință și,îndeosebi perseverență și
dîrzenie.

Principalele modalități de acționare pentru dezvoltarea calităților motrice

Principalele căi sunt:

1) Folosirea deprinderilor si priceperilor motrice de bază și a celor specifice cu

modificarea determinanței lor,a influenței.Elementele care modifică
dominanța sunt:

-ritmul sau tempoul de executare al mișcării;

-amplitudinea mișcării;

-greutatea si dimensiunile obiectelor,dimensiunile terenului;

-numărul de repetări,durata execuției;

-durata pauzelor dintre repetări;

-procedeele metodice utilizate;

 2) Folosirea metodelor,procedeelor și mijloacelor specifice de dezvoltare a
calităților motrice:

-este calea cea mai sigură;

- să se selecționeze pentru fiecare calitate motrică sau formă de manifestare acele

metode,procedee sau mijloace care și-au dovedit eficiența,optime,în raport cu
particularitățile elevilor(vârstă ,sex,grad de pregatire,etc)

În prezent cunoatem cinci calități motrice de baza și

anume:viteza,îndemânarea,rezistența,forța si mobilitatea suplețea-elasticitatea.

Viteza

Având ca suport dominant psihologic,ea este mai puțin perfectibilă,câștigul este

limitat de zestrea ereditară;Este condiționată de conținutul în ATP si fosfo-creatina a
mușchilor principalele surse in efortul de viteză.

Viteza are mai multe forme de manifestare,cum af fi: viteza de reacție,viteza de

execuție,viteza de repetiție,viteza de deplasare,viteza de accelerare,viteza în regim de
rezistență,viteza explozivă,viteza de decizie.

În vederea prevenirii stabilizării vitezei se recomandă executarea exercițiilor în

condiții variabile.Sistemele de lecții la care se acționează prioritar asupra dezvoltării
vitezei se programează la începutul trim I și III folosindu-se exerciții speciale,dar și în
celelalte perioade ale anului școlar prin exerciții nespecifice.

Îndemanarea

Capacitatea de a însusi și efectua acțiuni motrice cu grade de dificultate

diferite,dirijând precis si economic mișcările în timp și spațiu în deplină
concordanță cu situațiile care apar.

Forme de manifestare

-generală

-specială

-în regim de viteză

-în regim de forță

-în regim de rezistență

Fiind o calitate complexă,prezentă în toate exercițiile,îndemânarea nu are

metode,procedee proprii,orice exercițiu,indiferent de gradul lui de complexitate constituie
sistem de acționare pentru cultivarea îndemânării.Totuși din punct de vedere didactic se
pot desprinde câteva căi grupate în trei grupe principale de exerciții si anume:

• Exercții destinate învățării priceperilor si desprinderilor motrice de bază și

utilitar-aplicative,cele de ordine si formațiuni și cele specifice ramurilor de sport.

• Aplicarea deprinderilor și cunoștințelor în cadrul ștafetelor si traseelor aplicative

în jocurile de mișcare și pregătitoare,la probele de verificare și competiții;

• Exercițiile destinate dezvoltării celorlalte calități motrice care solicită

coordonarea în condiții de efort crescut.

Forța

Reprezintă posibilitatea organismului de a învinge o rezistență pe baza

contracției musculare

Factorii care o determină sunt: numărul fibrelor musculare agrenate în

contracție,coordonarea impulsurilor nervoase trimise spre diferite grupe
musculare,grosimea mușchilor,calitatea proceselor metabolice și a surselor energetice
existente la nivelul mușchilor,puterea de concentrare,de atenție,calitatea celorlalte calițăți
motrice.

Rezisțenta

Este capacitatea de a face fața oboselii și în accelași timp menținerea capacit ății de
lucru în timpul unor eforturi de lungă durată,prin învingerea oboselii.

Forme de manifestare:

-generală

-specială sau specifică

-de lunga durată

-de durată medie

-de durată scurtă

-în regim de forță

-în regim de viteză

-în funcție de eforturi.

Elasticitatea,suplețea sau mobilitatea

Capacitatea organismului de a efectua cu amplitudine mare acțiunile

motrice,Zatiorschi si Harre o numesc mobilitate;

5.Indicii morfo-funcţionali ai organismului

Dezvoltarea fizică reprezintă un proces de dispunere a elementelor de
masă somatică, proporţionalitatea acestora corespunzător unor reguli, prioritar
genetice specifice fiinţei umane dar variabile în funcţie de suma şi direcţia de
acţionare a factorilor de mediu.

Influenţa exerciţiului fizic asupra digestiei, nutriţiei

*exerciţiul fizic combate stazele abdominale şi asigură evacuarea la timp a

resturilor alimentare

*exerciţiul fizic activează metabolismul tuturor substanţelor energetic

(aprox. 90-95% din procesele metabolice sunt activate în timpul exerciţiilor
fizice)

*exerciţiul fizic stimulează procesele de refacere a ţesuturilor prin

intensificarea proceselor trofice (de hrănire)

*exerciţiul fizic îmbunătăţeşte procesele de excreţie; sudoarea din timpul

efortului elimină o mare cantitate de substanţe toxice

Influenţa exerciţiului fizic asupra sistemului nervos şi a vieţii psihice

*îmbogăţeşte experienţa senzorială

*contribuie la dezvoltarea morfo-funcţională a scoarţei cerebrale şi a

centrilor de sub scoarţă
 *are rol important în adâncirea legăturilor dintre sistemul nervos şi organe
şi dintre organism şi mediu

*stimulează activitatea intelectuală

*exerciţiile fizice sunt însotite de stări emoţionale, care imprimă stări

afective pozitive; el dezvoltă caracterul şi personalitatea

*influenţează sfera volitivă şi morală a individului

Educaţia fizică şi sportul fac parte din sistemul general de educaţie al unei
societăţi. Este suficient să amintim idealul educaţional al antichităţii: “mens sana
in corpore sano” (minte sănătoasă în corp sănătos). Exerciţiul fizic contribuie la
formarea unei personalităţi complecte atât sub aspectul dezvoltării fizice cât şi sub
aspect intelectual. Această disciplină, prin modul de desfăşurare creează condiţii
pentru dezvoltarea fizică şi implicit condiţii favorabile (stare de sănătate,
rezistenţa la oboseală, şi la îmbolnăviri) unei activităţi intelectuale .

Intelectualizarea lecţiei de educaţie fizică şi sport este reprezentată de

actul ideomotor care include operaţii mintale şi motrice. Lecţia de educaţie fizică
şi sport oferă posibilitatea dezvoltării gândirii logice creatoare, a unei gândiri
flexibile, operative.

Legătura componentelor procesului instructiv-educativ cu

efortul

O trăsătură caracteristică instruirii din domeniul educației fizice și sportului este

că perfecționarea componentelor acestora are loc prin mobilizarea resurselor energetice,
deci pe baza depunerii unor eforturi sistematice. Cadrele de specialitate trebuie să acorde
o deosebită atenție dozării acestui efort, pe baza îmbinării celor 3 laturi ale acestuia:
volumul, intensitatea și complexitatea.

În general, prin volumul de efort se înțelege cantitatea de lucru mecanic depusă de

sportivi, exprimarea ei făcându-se prin numărul repetării diferitelor exerciții, prin
kilometrii parcurși, kilogramele ridicate etc. În acest fel, înțelegerea volumului efortului
nu poate fi întotdeauna concludentă, aceasta cu atât mai mult cu cât, în desfășurarea
procesului instructiv-educativ trebuie să se țină seamă și de o altă coordonată importantă
a acestuia, timpul. În desfășurarea concretă a instruirii, volumul de muncă va fi
întotdeauna raportat și la timpul în care are loc. În această nouă relație avem de-a face cu
o altă noțiune, densitatea efortului, prin care se înțelege cantitatea de lucru mecanic
raportată la timpul în care se desfășoară aceasta.

De exemplu, în domeniul forței, intensitatea este indicată prin procente raportate

la capacitatea record a sportivilor respectivi(80, 90% din capacitatea record de ridicare a
diferitelor greutăți). Cu alte cuvinte, dacă posibilitatea record a unui sportiv este de a
ridica 100kg, exercițiul de ridicare a acestei greutăți va reprezenta intensitatea
maxima,100%, iar altele ce nu ating această cifra, vor indica intensități mai scăzute,
proporțional cu greutățile ridicate (ridicarea a 80kg va fie egala cu 80% din intensitatea
maximă etc.)

În domeniul vitezei, intensitatea se exprimă prin indicarea tempoului alergării.

Tempoul de 4/4 reprezintă o alergare cu viteză maximă, iar 3/4 și 2/4 reprezintă trei
sferturi și respectiv jumătate din capacitatea record de alergare a sportivului respectiv.

Prin complexitatea efortului înțelegem modul concret de asociere de-a lungul

perioadei efectuării exercițiilor fizice și a tuturor elementelor acestora, cum ar fi structura
motrică, volumul și intensitatea efortului, procesele psihice solicitate).

Indicii complexității efortului sunt sporiți în jocurile sportive, în sporturile ce

implică lupta directă între doi adversari, întrucât desfășurarea acțiunilor alternează variat
atât ca exerciții tehnice, cât și ca manifestare a unei anumite cantități și intensități de
viteză, forță, rezistență și îndemânare.

Modul particular de îmbinare a volumului, intensității și complexității efortului în

executarea anumitor exerciții sau în practicarea diferitelor sporturi duc la concretizarea
specificului efortului acelei activități.

În activitatea didactică a profesorilor și antrenorilor, o deosebită atenție se acordă

raportului dintre volumul și intensitatea efortului, având în vedere faptul că ignorarea
acestuia poate avea consecințe negative asupra realizării obiectivelor urmărite. Pentru a
asigura îmbinarea corectă a acestor 2 componente ale efortului, profesorii și antrenorii se
călăuzesc după regula corespunzător căreia volumul efortului trebuie să fie invers
proporțional cu intensitatea acestuia.

Pentru a asigura acest raport necesar între volum și intensitatea efortului, o

deosebită importanță au și pauzele dintre exercițiile efectuate, deoarece prin intermediul
acestora se asigură nu numai refacerea de moment a capacității de muncă a organismului,
ci și posibilitatea prelungirii acestuia pentru o perioadă relativ îndelungată.
 Rațiunea pauzelor este determinată de datoria de oxigen creată în timpul efectuării
exercițiilor, care, la rândul ei, mărește cantitatea de acid lactic, de dioxid de carbon și alte
reziduuri ale metabolismului, astfel provocând apariția relativ rapidă a oboselii.

Dintre laturile efortului, componenta cea mai de seamă a sporirii continue a

capacității de muncă a organismului o reprezintă intensitatea. Numai prin creșterea ei
progresivă și rațională se asigură adaptarea organelor interne și a marilor funcții ale
organismului la cerințele mereu crescânde.

Planul de învățămînt și planul de pregătire

În domeniul educției fizice, documentul care reglementează volumul instruirii îl

constituie planul de învățămînt, care, pe lăngă faptul că precizează structura anului
școlar,stabilește și numărul de ore pentru predarea elementelor de conținut ale educației
fizice de-a lungul anilor de învățămînt și pe clase.Planul de învățămînt stabilește deci
volumul orelor destinate predării educației fizice și odată cu aceasta și parametrul
fundamental ce stă la baza stabilirii realiste a componentelor și nivelul instruiriii.
În domeniul antrenamentului sportiv,documentul care stabilește volumul și calitatea
instruirii este denumit plan de pregătire.Elementele de conținut ale acestuia se aseamănă
cu cele ale planului de învățămînt,incluzînd ,ca și cel din urmă,structura anului de
antrenament,numărul de ore planificat pentru realizarea componentelor instruirii,a
obiectivelor de performanță.
Deosebirea dintre cele două planuri constă,în faptul că planul de pregătire nu are
caracterul unui document unic,de stat,ca în cazul planului de învățămînt,ci este elaborate
de fiecare antrenor în parte ,pentru echipa sau grupa de sportivi aflată în pregătirea
acestuia și aprobat de organele de conducere ale asociațiilor și cluburilor sportive.

Programa de educație fizică și cea pe ramura de sport

Programele de educație fizică diferențiază volumul și cerințele instruirii pe

clase și ani de studii,iar cele pe ramură de sport potrivit criteriilor de clasificare sportivă
și anume copii,juniori,seniori.
Programele sunt alcătuite de colective de specialiști,conținutul lor fiind aprobat de
Ministerul Educației și Învățămîntului în colaborare cu Consiliul Național pentru
Educație Fizică și Sport,pentru programele pe ramură de sport.

Cerințele principale care stau la baza elaborării programelor sunt următoarele:

a)programele să stabilească de așa natură componentele procesului instructiv-

educativ,încît prin însușirea acestora să se asigure pregătirea elevilor sau sportivilor la
nivelul cerințelor activității pe care o practică.Programele de educație fizică din
școli,cuprind un sistem complex de mijloace,deoarece numai în acest mod se poate
contribui la dezvoltarea fizică armonioasă a tineretului,la formarea unor calități,priceperi
și deprinderi motrice de bază,și specifice tehnicii și tacticii unor ramuri de sport.Pe baza
însușirii acestor componente,cel puțin la nivelul cerințelor exprimate prin probele și
normele de control,se asigură realizarea unor indici corespunzători de pregătire
multilaterală a elevilor,obiectiv didactic de bază al educației fizice școlare.
b)conținutul programei să fie alcătuit în concordanță cu particularitățile de vîrstă
și de sex.Programele de educație fizică din școli respectă acestă ceriță în întregime;ele
diferențiază conținutul instruirii pe clase în concordanță cu particularitățiile de vărstă și
sex,ale elevilor respective.Această concordanță a conținutului programelor cu
particularitățile colectivului de elevi este strict necesară,ea fiind determinată de
capacitatea de muncă a organismului care ,la diferite vîrste și în funcție de sex ,prezintă
mari diferențieri.
c)sistematizarea conținutului programei să asigure repetarea componentelor
instruirii însușite în activitatea anterioară și în același timp să lărgească și să aprofundeze
continuu indicii pregătirii.Această formă de sistematizare a conținutului programei
pedagogice o denumește concentrică.Ea se deosebește de sistematizarea liniară,care nu
mai revine asupra materiei predate,prin faptul că la anumite perioade ale școlarizării și
chiar de la an la an cunoștințele,priceperile și deprinderile predate în anii anteriori sunt
reluate pe un plan superior și în acest fel se asigură aprofundarea continuă a
componentelor procesului instructiv-educativ.
În încheiere trebuie subliniat faptul că,conținutul programelor se modifică în
funcție de cuceririle înaintate intervenite pe plan mondial și de asemenea ,de sarcinile
trasate educației fizice și sportului în diferitele etape ale dezvoltării acestora.
 Bibliografie

1.Buruc Maria - 2000, Teoria și Metodica Educaṭiei

Fizice și Sportului, Arad , editura Servo-Sat

2.Cobȃrzan Horea – 2002, Bazele Teoriei Educaṭiei

Fizice și Sportului, Suport de curs, Cluj-Napoca

3.Ion Șiclovan – 1979, Teoria Educaṭ iei Fizice și

Sportului, București , editura Sport-Turism