Temele comediilor:
6.trufia,incultura,laudarosenia,prostia,imoralitatea;
-intriga asemanatoare;
Personajele plautine:
3.femeia:
Plaut este un neintrecut creator in materie de limba care este unul dintre
principalele elemente comice cu care contureaza caracterul diferitelor personaje.El
a creat o limba inteleasa de toti,limbajul familiar.El utilizeaza procedee
expressive:propozitia nominala,procedeul de formare a gradelor de
comparatie,superlative si pentru participii:”ocussimus sum”(sunt cel mort),sau
chiar pentru substantive si chiar pronume “ipsissimus”.
In comediile plautine apare o lume foarte variata dintr-o epoca si o societate in care
au loc multe prefaceri:sclavii,oameni liberi,tineri,batrani,negustori bogati si oameni
saraci,senatori si simpli targoveti,bancheri,brutari,carciumari,cunoscatori de legi si
martori de ocazie,moase etc.
Plaut ramane pe planul comediei in cultura universala asa cum Homer a ramas
drept cel mai mare poet epic.
- Plaut evidentiaza pentru prima data, tipul avarului. Batranul avar, Euclio este cel mai
autentic personaj, foarte complex construit. Din alcatuirea acestuia s-au inspirat mai
multi autori ai literaturii universale. Este vorba, bineinteles, de Moliere, in piesa sa
“Avarul”, de Honore de Balzac, in “Eugenie Grandet” si chiar, in literatura engleza,
William Shakespeare cu “Negutatorul din Venetia”.
- Euclio, un batran zgarcit, a gasit ascunsa in pamant o ulcica de galbeni. Din aceasta clipa
nu mai are liniste; norocul i-a zdruncinat mintea. Traieste tot timpul cu teama ca i se va
fura comoara si cerceteaza necontenit locul unde a ascuns-o. Devine banuitor fata de
toti si intra in panica usor, la orice gest, la orice miscare. Nu mai iese afara din casa si
devine temator, pana si fata de copilul sau. Din nemiscarea ei, in locul unde a ascuns-o,
ulcica blestemata domina toata activitatea casei. Lyconides, pentru ca Euclio sa-si dea
consimtamantul la casatoria lui cu Phaedria, fiica acestuia, pune la cale furtul comorii.
Scena de disperare a avarului, in momentul cand nu mai gaseste ulcica la locul ei, a
devenit celebra:
- Avarul lui Moliere a adus celelebritate Aululariei, in care eroul, desi descopera o
comoara care il face bogat, continua sa traiasca in lipsuri, cu teama dezumanizanta ca ar
putea fi pradat. Euclio, ca expresie a unui viciu general uman, se regaseste in Harpagon,
personajul lui Moliere, care, prin renumele autorului sau, a devenit punctul de referinta
al acestei tipologii.
- Diferenta dintre cele patru personaje, Euclio, Harpagon, Pere Grandet si Shylock se
datoreaza, in cea mai mare parte stilurilor operelor si a scriitorilor care ii zugravesc. In
timp ce personajul plautin si batranul Harpagon sunt comice, ridiculizate pana la
extrem cu cinism si ironie, personajul balzacian si cel shakespearian sunt schitate cu
realism si complexitate. Avaritia ii uneste pe toti acestia si se evidentiaza, in general,
prin detaliile caracteristice acestei tipologii, indiferent de coordonatele temporale si
spatiale.
Synopsisuri
Amphytrion
Lars Familiaris, the household deity of Euclio, an old man with a marriageable daughter named
Phaedria, begins the play with a prologue about how he allowed Euclio to discover a pot of gold
buried in his house. Euclio is then shown almost maniacally guarding his gold from real and
imagined threats. Unknown to Euclio, Phaedria is pregnant by a young man named Lyconides.
Phaedria is never seen on stage, though at a key point in the play the audience hears her
painful cries in labor.
Euclio is persuaded to marry his daughter to his rich neighbor, an elderly bachelor named
Megadorus, who happens to be the uncle of Lyconides. This leads to much by-play involving
preparations for the nuptials. Eventually Lyconides and his slave appear, and Lyconides
confesses to Euclio his ravishing of Phaedria. Lyconides’ slave manages to steal the by now
notorious pot of gold. Lyconides confronts his slave about the theft.
At this point the manuscript breaks off. From surviving summaries of the play, we know that
Euclio eventually recovers his pot of gold and gives it to Lyconides and Phaedria, who marry in a
happy ending. In the Penguin Classics edition of the play, translator E.F. Watling actually wrote
the ending as it might have originally been constructed, based on the summaries and a few
surviving scraps of dialogue. Other writers down through the centuries have also written
endings for the play, with somewhat varying results.