Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2. Consideraţii generale
2.1. Grupa cinematică
Cutia de viteze reprezintă totalitatea mecanismelor cu roţi dinţate şi
cuplaje comutabile prin care se realizează variaţia în trepte a turaţiei
arborelui principal, mişcarea transmiţându-se la semifabricat sau la scula
aşchietoare. În cadrul acesteia, mecanismele comutabile dintre doi arbori
consecutivi formează câte o grupă cinematică (de reglare). Pentru o cutie
de viteze formată din m grupe cinematice legate în serie (m +1 arbori),
numărul total de comutări la arborele de ieşire se calculează cu relaţia:
q = q1 ⋅ q2 ⋅ K⋅ q j ⋅ K ⋅ qm (5.1)
MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE
a b
Fig. 5.1. Schema cinematică (a) şi schema de comutare (b) a cutiei de viteze
cu 6 trepte
2
Reţeaua structurală şi diagrama structurală a cutiei de viteze
1
Însăşi turaţia maximă nmax = nq este, în marea majoritate a cazurilor, mai mică decât turaţia n0
(cu cât turaţia motorului este mai mare decât turaţiile nk, cu atât stabilitatea mişcării este mai
bună).
3
MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE
simbolic axele cutiei de viteze, poziţiile relative pe care le au, unele în raport
cu altele, turaţiile acestor axe.
Considerând o cutie de viteze cu două axe, axul I fiind conducător cu
turaţia n0, iar axul II condus, cu turaţiile n1 ÷.nq în progresie geometrică, pentru
trasarea diagramei structurale a acesteia se procedează după cum urmează:
Se consideră termenul general al seriei de turaţii dat de relaţia (5.3) şi se
logaritmează:
log n k = log n1 + (k − 1) log ϕ (5.8)
Pentru turaţiile n1, n2, n3 ş.a.m.d. (adică pentru k = 1, 2, ...), expresia (5.8)
devine:
log n1 = log n1
log n 2 = log n1 + log ϕ (5.9)
……………………..
Se trasează două drepte paralele (fig.5.2) la o distanţă aleasă arbitrar: dreapta
I simbolizează arborele de intrare (conducător), iar dreapta II axul de ieşire al
cutiei de viteze (axul principal). Ambele drepte sunt gradate logaritmic.
Pe dreapta II se marchează (ca punct extrem stânga) mărimea log n1, de
4
Reţeaua structurală şi diagrama structurală a cutiei de viteze
5
MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE
6
Reţeaua structurală şi diagrama structurală a cutiei de viteze
7
MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE
8
Reţeaua structurală şi diagrama structurală a cutiei de viteze
cu 3 ϕ , adică φ' = φ3, astfel încât mărimea turaţiei n'2 în funcţie de n'1 se va
scrie:
n2' = n1' ϕ' = n1' ϕ3 (5.20)
Din studierea diagramei structurale (v. fig.5.6) şi a reţelei structurale
(fig.4.7), se observă că cele şase turaţii de la axul principal III se obţin printr-
un grup de 3 turaţii, care provin din grupul precedent de 2 turaţii, care, la
rândul lor, rezultă din turaţia unică n0.
9
MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE
10
Reţeaua structurală şi diagrama structurală a cutiei de viteze
q = a ⋅ b ⋅ c ⋅K⋅ m ⋅ n ⋅ o ⋅ p (5.27)
Aceasta expresie se numeste ecuaţia reţelei de turaţii.
Dacă în ecuaţia reţelei de turaţii se trece şi raţia – sub formă de indici, în
dreapta factorilor, se obţine ecuaţia structurală a reţelei, având forma
generală:
q1 = a1 ⋅ ba ⋅ ca⋅b ⋅ K ⋅ na⋅b⋅c⋅...⋅m ⋅ oa⋅b⋅c⋅...⋅n ⋅ 10 (5.28)
Regula de formare a indicilor, care trebuie respectată la proiectarea
oricărei cutii de viteze cu structură normală, poate fi formulată astfel:
Într-o ecuaţie structurală, formarea indicilor începe prin marcarea
indicelui 1, unuia din factori; produsul dintre acesta şi factorul respectiv
se plasează ca indice oricăruia dintre factorii liberi ai ecuaţiei
structurale. În continuare, se procedează similar cu noul indice obţinut.
11
MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE
12
Reţeaua structurală şi diagrama structurală a cutiei de viteze
13
MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE
Segmentul central, reprezentând cel de-al doilea raport ca valoare dintre cele
trei, va fi vertical, cel mai mic raport va fi reprezentat printr-un segment
înclinat spre stânga, iar cel mai mare printr-un segment cu înclinare dreapta; în
acest mod, turaţiile n31, n32 şi n33 de pe axul III (C la număr) vor fi dispuse
simetric faţă de n21 şi la o distanţă între ele de kC ori mai mare decât distanţa de
bază (dintre două turaţii succesive de pe axul V). În continuare, din fiecare
turaţie a axului III (în total C turaţii), vor fi duse câte B segmente (raze) pe
axul IV (finalizate cu balustrări), dispuse simetric faţă de turaţia din care
provin şi situate între ele la o distanţă constantă, de kB ori mai mare ca distanţa
de bază. Procedura este identică şi pentru reprezentarea rapoartelor de transfer
din grupa cinematica IV-V.
y reţeaua structurală poate fi completată prin notarea rapoartelor parţiale de
transfer (ca raport al numerelor de dinţi) şi a turaţiilor arborilor intermediari:
n21 – pe axul II; n31, n32, ... – pe axul III; n41, n42, n43, ... – pe axul IV, turaţii ce
se pot calcula uşor urmărind traseele din reţeaua structurală;
y la nivelul arborelui principal V, sub turaţiile n1 ÷ n18, se notează, pe rânduri
separate, turaţiile de ieşire nominale şi cele calculate (cinematice);
5. Se trasează diagrama structurală a cutiei de viteze, folosindu-se reţeaua
structurală. Cel mai corect şi general mod de trasare se bazează pe calcularea
turaţiilor intermediare şi marcarea acestora pe axe în funcţie de valoarea lor,
raportată la valorile turaţiilor pe arborele de ieşire, urmată de unirea turaţiilor
(a balustrărilor) prin segmente, ca în reţeaua structurală2. Pentru trasarea unei
diagrame structurale cu structură normală (ca în cazul structurii cutiei de viteze
a maşinii 6R82), când este trasată deja reţeaua structurală, se poate utiliza un
mod simplificat, ce nu face absolut necesară cunoaşterea tuturor turaţiilor
intermediare. În acest scop:
y se reprezintă prin linii orizontale şi echidistante cei cinci arbori ai cutiei de
viteze şi se marchează pe axul V turaţiile n1 ÷ n18 echidistante, din care se duc
drepte verticale subţiri (orientative), ce intersectează toţi arborii (se formează
un caroiaj);
y se calculează turaţiile minime de la nivelul fiecărui arbore intermediar (n21 –
la arborele II, n31 – la arborele III, n41 – la arborele IV), urmărind (în reţeaua
structurală deja trasată) traseul de obţinere a turaţiei minime n1 (de la axul I
pănă la axul V) şi se figurează în diagramă, respectând scara (se folosesc
2
Atât la trasarea reţelei structurale cât şi a diagramei structurale, se fac mici aproximări, pentru
ca turaţiile intermediare sau de ieşire să fie marcate în punctele de intersecţie ale verticalelor cu
arborii (nodurile reţelei), sau la mijlocul distanţei dintre acestea.
14
Reţeaua structurală şi diagrama structurală a cutiei de viteze
5. Conţinutul referatului
Ca parte teoretică, referatul va trebui să conţină următoarele puncte:
y definiţia grupei cinematice; numărul de comutări într-o cutie de viteze şi
schema de comutare a cutiei de viteze (fig. 5.1b);
y relaţia de legătură între rapoartele de transfer într-o cutie de viteze, pentru
obţinerea unei game de q turaţii în serie geometrică;
y modul de trasare a diagramei structurale (etapele de lucru), pentru o cutie de
viteze cu doi arbori şi informaţiile furnizate de aceasta (fig.5.2);
y semnificaţia reţelei structurale a cutiei de viteze;
y ecuaţia structurală a reţelei (semnificaţie, rel. 5.25, fig. 5.7);
y ecuaţia reţelei de turaţii şi ecuaţia structurală a reţelei, în formele lor generale
(rel. 5.27; 5.28); regula de formare a indicilor.
Ca parte practică, se urmăresc punctele paragrafului 4, finalizându-se cu
ecuaţia reţelei de turaţii, ecuaţia structurală a reţelei, reţeaua structurală a cutiei
de viteze şi diagrama structurală a acesteia;
y din diagrama structurală (de turaţii) se calculează rapoartele parţiale de
transfer extreme (cel mai mic şi cel mai mare), precizând dacă acestea se
încadrează în valorile limită admise în construcţia cutiilor de viteze:
1
imin ≥ ; imax ≤ 2 (5.34)
4
15
MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE
6. Referinţe bibliografice
1. Botez,E. – Maşini-unelte, vol.I - Teoria. Editura Tehnică, Bucureşti, 1977.
<pag.95-103; 107-113; 116-122; 126-128>
2. Gheghea,I., Plahteanu,B., Mitoşeriu,C., Ghionea,A. – Maşini-unelte şi
agregate. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
<pag.34-39>
3. Moraru,V. – Teoria şi proiectarea maşinilor-unelte. Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti, 1985.
16