Domnia lui Mircea[modificare | modificare sursă]

Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El
găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de
înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.[20][21]
Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și
ale Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării și să stăvilească forțele
otomane aflate în plină expansiune în Balcani.

Politica internă[modificare | modificare sursă]

Mircea ajunge să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va organiza într-o formă centralizată,
sub autoritatea domniei care era stabilită la Curtea de Argeș. Din 1408 îl va asocia la domnie pe
fiul cel mare, Mihail I, acesta avându-și curtea la Târgoviște.
Economia țării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de
monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor
comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Se înființează noi
surse de venit în urma deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și
sare cresc.
Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc alcătuit în
principal din dregătorii curții. De asemenea, se înmulțește numărul funcționarilor însărcinați cu
adunarea impozitelor și judecarea pricinilor și le sunt stabilite clar jurisdicția precum și datele
pentru strângerea dărilor.
Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din țărani, și oastea cea mică
sau curtea. Este de semnalat faptul că Mircea păstrează dreptul de oaste asupra satelor scutite
și se pare că reactivează această obligație pentru ohabele create de domnii anteriori. În paralel,
înzestrează armata cu arme și întărește sau înființează cetăți în punctele strategice ale țării.
Mircea ctitorește o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării, care vor deveni în timp
centre de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor, precum și prin crearea școlii de pictură
religioasă și activitatea zugravilor acestora. În 1401, mitropolitul Țării Românești primește titlul
de „exarh al plaiurilor”, având astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal.