Sunteți pe pagina 1din 16

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. G.

Cazacu)

Dosarul nr. 3a-757/20


2-19107998-02-3a-25062020

DECIZIE
22 iulie 2020 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de
Apel Chișinău
În componența :
Președintele ședinței de judecată Minciuna Anatolie
Judecătorii Negru Veronica și Palanciuc Ecaterina
Grefier Rotaru Alexandrina
Examinând în ședință publică apelul declarat de către Ursache Tatiana împotriva
hotărârii Judecătoriei Chișinău din 16 martie 2020 prin care s-a respins acțiunea
depusă de Ursache Tatiana împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu
Caracter Personal al Republicii Moldova, terț Constantiniuc Vladislav privind
anularea actului administrativ, Colegiul civil,

CONSTATĂ:

Pretențiile reclamantului :
1. La 02 iulie 2019 reclamantul Ursache Tatiana a depus cerere de chemare în
judecată împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal al Republicii Moldova, terț Constantiniuc Vladislav privind anularea în
parte a Deciziei nr. 128 din 24.05.2019 în partea ce ține de pct. 1 din dispozitiv,
privind constatarea încălcării de către utilizatorul autorizat Ursache Tatiana a
prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), b) și art. 5 din Legea privind protecția datelor cu
caracter personal, la accesarea datelor cu caracter personal ale lui Constantiniuc
Vladislav efectuată în mod repetat la ora 17:02:02 la data 20.06.2018, ale lui
Constantiniuc Vladislav efectuată în mod repetat la ora 17:02:02 la data
20.06.2018.
2. În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, decizia nr. 128 din 24.05.2019 este
emisă contrar prevederilor art. 27 din Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind
protecția datelor cu caracter personal. Or, art. 27 alin. (1)-(3) din Legea sus
menționată prevede, că subiectul datelor cu caracter personal care consideră că
prelucrarea datelor sale nu este conformă cu cerințele prezentei legi poate înainta
Centrului o plângere în termen de 30 de zile din momentul depistării încălcării. În
urma examinării plângerii, Centrul emite o decizie motivată care prevede fie lipsa
încălcării prevederilor legislației, fie suspendarea operațiunilor de prelucrare a
datelor cu caracter personal, fie rectificarea, blocarea sau distrugerea datelor
neveridice ori obținute ilicit. Decizia este comunicată parților interesate în termen
de 30 de zile de la data primirii plângerii.
3. Indică că, din materialele ce au stat la baza examinării plângerii nr. C.V-387/18
din 18.09.2018 se atesta că, petentul Constantiniuc Vladislav a omis termenul de
depunere cu circa 30 zile, reieșind din faptul, că la 18 iulie 2018 Agenția Servicii
Publice a informat petentul în privința vizualizării datelor sale cu caracter personal
de către Consiliul Concurenței, fapt ce contravine normei enunțate în condițiile în
care aceasta stabilește expres termenul de 30 zile din momentul depistării. Or,
termenul prevăzut de legea sus menționată este considerat un termen imperativ,
absolut şi peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea
părții din dreptul de a exercita acest drept.
4. Menționează reclamanta că, la data de 24.05.2019, Centrul National pentru
Protecția Datelor cu Caracter Personal (în continuare CNPDCP), a emis Decizia
nr. 128 de constatare a încălcării de către utilizatorul autorizat Ursache Tatiana a
prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), lit. b) si art. 5 ale Legii privind protecția datelor
cu caracter personal, la accesarea datelor cu caracter personal ale cet. Vladislav
Constantiniuc efectuată în mod repetat la ora 17:07:02 la data 20.06.2018, fapt ce
contravine prevederilor legale enunțate, în condițiile în care acestea stabilesc
expres că în urma examinării unei plângeri, Centrul emite în termen de 30 zile o
decizie motivată care prevede fie lipsa încălcării prevederilor legislației, fie
suspendarea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, fie
rectificarea, blocarea sau distrugerea datelor neveridice ori ținute ilicit. Totodată,
dispozitivul deciziei nu reține numărul şi data pretinsei legi încălcate.
5. Subliniază că, constatarea Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal a încălcării de către utilizatorul autorizat Ursache Tatiana a prevederilor
art. 4 alin. (1) lit. a), lit. b) şi art. 5 ale Legii privind protecția datelor cu caracter
personal, la accesarea datelor cu caracter personal ale lui Vladislav Constantiniuc
efectuată în mod repetat la ora 17:07:02 la data 20.06.2018 nu şi-a găsit
confirmare, pe motiv că este bazată pe presupuneri şi lipsite probe directe,
pertinente, concludente ce ar demonstra cu certitudine vinovăția utilizatorului.
6. Consideră că, decizia Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal nr. 128 din 24.05.2019 nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază
soluția plângerii nr. C.V-387/18 din 18 septembrie 2018, iar descriptivul acesteia
este lipsit de argumentare şi conține concluzii contradictorii. Totodată, se reține şi
discrepanța între descriptivul şi dispozitivul deciziei. Astfel, concluzionează că în
circumstanțele descrise, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal, se afla în imposibilitate obiectivă de continuare/prelungire a examinării
cazului, având în vedere că nu a fost posibilă audierea cet. Ursache Tatiana, întru
colectarea argumentelor/raționamentelor suplimentare necesare pentru examinarea
obiectivă a plângerii depuse de cet. Vladislav Constantiniuc cu privire la pretinsul
caz de prelucrare ilegală a datelor cu caracter personal de către reprezentantul
Consiliului Concurentei, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal a examinat cazul, în baza documentelor acumulate pe parcursul
investigației. Având în vedere că din motive întemeiate nu a fost posibilă audierea
cet. Ursache Tatiana, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal nu a putut să identifice care a fost scopul şi temeiul legal al accesării
datelor cu caracter personal ale cet. Vladislav Constantiniuc la ora 17:07:02 sunt
contradictorii cu concluzia nemotivată. Afirmă că reieșind din cele enunțate, se
determină existenta acțiunilor utilizatorului autorizat Ursache Tatiana a faptelor
contravenționale prevăzute la art. 741 alin. (4) Cod Contravențional şi dispozitivul
menționat în pct. 4 din prezenta cerere.
7. Remarcă că, potrivit art. 375 Cod contravențional şi art. 8 din Codul de Procedură
Penală, concluziile despre vinovăția persoanei în săvârșirea unei acțiuni nu pot fi
întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi
înlăturate se interpretează în favoarea persoanei învinuite.
8. Menționează că, neprobarea sau probarea îndoielnică duce la nulitatea probei, iar
sarcina de a răsturna dubiile şi acumulare a probelor suficiente pentru dovedirea
încălcării revine acuzatorului, în cazul dat CNPDCP. Or, art. 27 alin. (2) din
Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal, în
procesul soluționării plângerii, Centrul poate audia subiectul datelor cu caracter
personal, operatorul şi, dacă este cazul, persoana împuternicită de către operator şi
martorii, de asemenea poate dispune de un control inopinat, acțiuni ce nu au fost
întreprinse de Centru întru constatarea circumstanțelor ce justifică pretențiile
petentului în plângerea nr. C.V.-387/18 din 18.09.2018 depusa cu încălcarea
termenului prevăzut de lege.
9. Susține că, în vederea soluționării plângerii nr. C.V.-387/18 din 18.09.2018,
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal s-a axat doar pe
masurile întreprinse ce vizează audierea şi acțiunile ex-controlorului principal de
stat cu numele de identitate Ursachi Tatiana din cadrul Consiliului Concurentei, or
petentul Constantiniuc Vladislav şi-a întemeiat plângerea referitor la prelucrarea
ilegală a datelor sale cu caracter personal de către controlorul principal de stat cu
numele de identitate Ursache Tatiana.
10. Indică că, conform de art. 22 lit. d) din Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la
funcția publică şi statutul funcționarului public, funcționarul public are obligația
să îndeplinească cu responsabilitate toate atribuțiile de serviciu, obiectivitate şi
promptitudine, or acumularea de probe directe, pertinente întru constatarea
circumstanțelor la soluționarea obiectivă a plângerii, şi indicarea corectă a
numelui de identitate a ex-controlorului şi șefului de direcție Laşcov în actele
întocmite de executorul Centrului ţine de îndeplinirea responsabilă a atribuțiilor.
11. Adaugă că, demisia utilizatorului de stat înlătură aplicabilitatea prevederilor Legii
nr. 133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Ținând cont
de prevederile pct. 4.7 din contractul nr. 722-AW din 01.08.2013, Consiliul
Concurenței va informa prestatorul despre desemnarea administratorului, în cazul
concedierii ori transferului acestuia în alte subdiviziuni ori organizații, în termen
de 5 zile de la data desemnării acestuia.
12. Conform pct. 4.8 lit. a), c), d) utilizatorii vor aplica nume login, care poartă un
caracter secret şi nu poate fi divulgat, vor asigura executarea politicii „ecranului
curat”, adică finisarea obligatorie a lucrului cu SIC „ACCES-Web” sau
deconectarea terminalului în cazul lipsei necesității utilizării lui şi nu vor admite
copierea, răspândirea alte acțiuni ilicite a informației accesate. Reieșind din
clauzele contractuale sus menționate, acces la informația vizualizată de către
utilizatorul ce a încetat raporturile de munca cu operatorul nu poate fi stabilită şi
analizată de terți.
13. Totodată, Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter
personal, Hotărârea Guvernului nr. 1123 din 14.12.2010 nu stipulează expres,
cercetarea/investigarea acțiunilor utilizatorului autorizat ce a încetat raporturile de
muncă în privința prelucrării datelor cu caracter personal precum si justificarea
acestora.
14. Afirmă că, potrivit plângerii petentului Constantiniuc Vladislav nr. C.V.-387/18
din 18 septembrie 2018, la data de 20.06.2018, ora 11:01:53 si 17:07:02 i-au fost
prelucrate datele cu caracter personal de către controlorul principal de stat
Ursache Tatiana în lipsa temeiului legal şi în afara orelor programului de lucru.
15. Susţine că, datele personale ale petentului Constantiniuc Vladislav au fost
accesate şi prelucrate de către controlorul principal de stat Ursache Tatiana în
cadrul Direcției Anticartel a Consiliului Concurentei în scopul investigării cazului
inițiat prin Dispoziția Plenului Consiliului Concurentei nr. 32 din 02.11.2017 cu
privire la semnele încălcării art. 5 din Legea concurentei nr. 183 din 11.07.2012,
de către executoriii judecătorești, cât şi acțiunilor procedurale ce țin de
investigația dată.
16. Reiterează că, Președintele Camerei Teritoriale a Executorilor Sud Judecătorești
Sud, Constantiniuc Vladislav a fost citat legal pentru a se prezenta la ora
20.06.2018, ora 13:30 la sediul Consiliului Concurenței în vederea întocmirii
procesului-verbal cu privire la contravenție în legătură cu comiterea contravenției
prevăzute la art. 3301 alin. (2) din Codul contravențional. Întrucât contravenientul
nu s-a prezentat la sediul Consiliului Concurenței la data şi ora stabilită, procesul-
verbal cu privire la contravenție seria CC, nr. 000245 din 20.06.2018, ora 13:30 a
fost întocmit în lipsa acestuia indicând-se datele personale preluate din baza de
date ACCES-Web la ora 11:01:53. Au fost preluate următoarele date:
patronimicul, domiciliul, data nașterii, IDNP, seria, oficiul, data, anul nașterii. La
data de 20.06.2017, ora 16:20, ulterior întocmirii procesului-verbal sus menționat
s-a recepționat cererea nr. 176 din 20.06.2018 (de intrare în cadrul Consiliului
Concurenței) în care s-a invocat activitatea obligațională de executor judecătoresc.
17. Indică că, în scopul elucidării circumstanțelor contradictorii constatate în cererea
prenotată şi din informația publică ce vizează funcția contravenientului în calitate
de Președinte şi întreprindere a acțiunilor de pregătire a efectuării inspecției în
biroul președintelui Camerei Teritoriale a Executorilor Judecătorești Sud, au fost
vizualizate datele personale ce țin de ocupația/funcția contravenientului
Constantiniuc Vladislav, întrucât acestea nu au fost prelucrate la ora 11:01:53. Or,
art. 22 lit. d) din Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică şi
statutul funcționarului public, prevede obligația funcționarului public să
îndeplinească cu responsabilitate, obiectivitate şi promptitudine, în spirit de
inițiativă şi colegialitatea toate atribuțiile de serviciu.
18. Susține că având în vedere, că cererea a fost primită la ora 16:20, data 20.06.2018,
iar examinarea acesteia în comun cu alte informații aferente efectuării inspecției,
accesarea datelor în privința funcției deținute de către Președintele Camerei
Teritoriale a Executorilor Judecătorești, Constantiniuc Vladislav a fost posibilă
ulterior orei 17:05, data 20.06.2018.
19. Concretizează că, conform art. 56 alin. (11) din Legea concurenței nr. 183 din
11.07.2012, întreprinderile, asociaților de întreprindere, autoritatea administrație
publice au obligația să se supună inspecției. Ținând cont de faptul că concluzia
contractuală din pct. 4.8 lit. d) al contractului nr. 722-AW din 01.08.2013
interzice copierea informație accesate, se impune situația accesării datelor cu
caracter personal de mai multe ori de către utilizatorii autorizați sau conform
Centrului „repetat” cu stabilirea scopului determinat a unei anumite informații
prestabilite.
20. Adaugă că, la accesarea datelor cu caracter personal, conform pct. 4.8. lit. e) al
contractului sus enunțat, utilizatorii autorizați indică scopul efectiv pentru fiecare
interpelare, în câmpul „Destinația” de pe interfața SIC ACCES-Web”. Totodată,
indică că utilizatorii autorizați din cadrul Consiliului Concurenței consemnează
faptul prelucrării datelor cu caracter personal în Registrul de evidență a
accesărilor/vizualizărilor datelor cu caracter personal.
21. Menționează că, întru respectarea prevederilor contractuale, la accesarea datelor
personale ale Președintelui Camerei Teritoriale a Executorilor Judecătorești,
Constantiniuc Vladislav s-a indicat în câmpul „Destinația” de pe interfața SIC
ACCES-Web” scopul prelucrării datelor (ora 11:01:53 si ora 17:07:02) cu
consemnarea faptului în Registrul de evidenta a accesărilor/vizualizărilor datelor
cu caracter personal. Or, lipsa indicării scopului în câmpul „Destinația” de pe
interfața SIC ACCES-Web”, programul respinge acordarea accesului, iar
utilizatorul autorizat Ursache Tatiana a respectat clauzele contractuale din pct. 4.8
lit. d)-e) în coroborare cu clauzele prevăzute la pct. 4 din Contractul nr. 722 AW
din 01.08.2013.
22. Afirmă că, exercitarea activității a continuat după ora 17:00 în baza cererii
adresate șefului Direcției Anticartel, Laşcov Victor conform Deciziei nr. 128 din
24 mai 2019, în temeiul pct. 37 din Regulamentul intern al Consiliului
Concurentei aprobat prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 123-P
din 15.07.2012 modificat prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr.
66 din 05.02.2013 în scopul recuperării orelor învoite la 15.06.018 si 20.06.2018.
Statutul de operator de date cu caracter personal al Consiliului Concurenței îi
permite accesarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal în măsura deplină,
fapt prevăzut de art. 9 lit. b) din Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecția
datelor cu caracter personal.
23. Subsecvent menționează că, potrivit art. 5 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 133 din
08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal, consimțământul
subiectului datelor cu caracter personal nu este cerut în cazul în care prelucrarea
este necesară pentru îndeplinirea unei obligații care îi revine operatorului conform
Legii. Totodată, Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter
personal nu stipulează limita prelucrării datelor cu caracter personal a subiectului
datelor cu caracter personal.
24. Reieșind din prevederile art. 3 din Legea nr. 133 din 08.07.2011, operatorul
stabilește scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, or
prezenta lege nu stabilește lista exhaustivă a scopului.
25. Solicită reclamanta Ursache Tatiana anularea în parte a Deciziei Centrului
Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal nr. 128 din 24.05.2019, în
partea ce ține de pct. 1 din dispozitiv, privind constatarea încălcării de către
utilizatorul autorizat Ursache Tatiana a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), b) și art.
5 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal, la accesarea datelor cu
caracter personal ale lui Constantiniuc Vladislav efectuată în mod repetat la ora
17:02:02 la data 20.06.2018.

Poziția instanței de fond:


26. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău din 16 martie 2020 s-a respins acțiunea
depusă de Ursache Tatiana împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor
cu Caracter Personal al Republicii Moldova, terț Constantiniuc Vladislav privind
anularea actului administrativ.

Solicitarea apelantului :
27. La 05 mai 2020, Ursache Tatiana a declarat apel împotriva hotărârii instanței de
fond, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond și
emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.
28. La data de 07 iulie 2020, Ursache Tatiana a depus cerere de apel motivată.

Argumentele părților :
29. În motivarea apelului, apelanta Ursache Tatiana a indicat faptul că, instanța de
fond a interpretat eronat normele de drept material relevante speței, a examinat
superficial cauza, nu a dat o apreciere tuturor argumentelor invocate de
reclamantă.
30. Reprezentantul apelantului Ursache Tatiana, în ședința instanței de apel s-a
prezentat, solicitând admiterea apelului declarat și casarea hotărârii instanței de
fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă.
31. Intimatul Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al
Republicii Moldova, fiind înștiințat legal despre locul, data și ora ședinței de
judecată, nu s-a prezentat și nici nu a comunicat instanței motivul neprezentării,
nu a solicitat examinarea pricinii în lipsa sa, însă a prezentat referința prin care s-a
solicitat respingerea apelului declarat, din care considerente, instanța a apreciat ca
fiind posibilă examinarea pricinii în lipsa acestuia.
32. Persoana terță Constantiniuc Vladislav, fiind înștiințat legal despre locul, data și
ora ședinței de judecată, nu s-a prezentat și nici nu a comunicat instanței motivul
neprezentării, nu a solicitat examinarea pricinii în lipsa sa, din care considerente,
instanța a apreciat ca fiind posibilă examinarea pricinii în lipsa acestuia.

Aprecierea instanței de apel :


33. Analizând temeinicia hotărârii atacate, prin prisma argumentelor invocate de
participanții la proces și a materialelor din dosar, Colegiul Civil consideră necesar
de a admite apelul declarat, a casa hotărârea instanței de fond și pe cauza dată a da
o nouă hotărâre, din următoarele motive.
34. În corespundere cu art. 258 alin. (3) Cod Administrativ, procedurile de contencios
administrativ inițiate pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina
în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor
prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în
contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare pînă la
intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor
aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu
recurs a încheierilor judecătorești.
35. Potrivit art. 240 alin. (1) lit. c) Cod Administrativ, examinînd cererea de apel,
instanța de apel adoptă una dintre următoarele decizii casează integral hotărîrea
primei instanței și emite o nouă decizie.
36. Din actele cauzei, cât și explicațiile participanților la proces, cu certitudine s-a
constatat faptul că, prin ordinul nr. 35 din 16.05.2018 s-a instituit echipa de
investigație, pentru investigarea cazului inițiat prin Dispoziția Plenului Consiliului
Concurenței nr. 32 din 02.11.2017 referitor la semnele încălcării art. 5 din Legea
concurenței nr. 183 din 11.07.2012, de către executorii judecătorești, în
componența căreia fiind și apelanta Ursache Tatiana (f.d. 31).
37. Prin procesul-verbal seria CC nr. 000245 din 20.06.2018 s-a constatat
contravenția, prevăzută de art. 3301 alin. (2) din Codul Contravențional, săvârșită
de către Președintele a Executorilor Judecătorești Sud, Constantiniuc Vladislav
(f.d. 39-41).
38. Prin demersul nr. 2621 din 27.07.2018 semnat de către Constantiniuc Vladislav
adresată Președintelui Consiliului Concurenței, s-a solicitat aplicarea sancțiunii
disciplinare controlorului principal de stat al Consiliului Concurenței Ursache
Tatiana, inițierea investigației referitor la vizualizarea datelor cu caracter personal
din data de 20.06.2018 ora 11:07:53 şi 17:07:02 (f.d. 27-28).
39. Ulterior, prin demersul nr. 02/1-08/198/18 din 18.09.2018 Constantiniuc
Vladislav, s-a adresat Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal, solicitând verificarea dacă controlorul principal de stat al Consiliului
Concurenței Ursache Tatiana, este împuternicită să acceseze datele cu caracter
personal în instituția Consiliului Concurenței şi de a iniția investigația referitor la
vizualizarea datelor cu caracter personal a lui Constantiniuc Vladislav din data de
20.06.2018 ora 11:07:53 şi 17:07:02 (f.d. 20).
40. Prin răspunsul Consiliului Concurenței nr. DJ-02/729-2209 din 19.10.2018 adresat
Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal rezultă că datele
personale ale lui Constantiniuc Vladislav au fost accesate și prelucrate la data de
20.06.2018 de către Ursache Tatiana, controlor principal de stat în cadrul Direcției
DA a Consiliului Concurenței în scopul investigării cazului inițiat prin Dispoziția
Plenului Consiliului Concurenței nr. 32 din 02.11.2017 cu privire la semnele
încălcării art. 5 din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012. Se subliniază în
răspuns că activitatea dnei Ursache Tatiana, controlor principal de stat în cadrul
Direcției DA a Consiliului Concurenței după ora 17:00 a fost una legală, în baza
cererii adresate șefului Direcției Anticartel, în temeiul pct. 37 din Regulamentul
intern al Consiliului Concurenței aprobat prin Ordinul Președintelui Consiliului
Concurenței nr. 123-P din 15.07.2012 (f.d. 66).
41. La data de 19.12.2018 în adresa Consiliului Concurenței a fost expediată o citație
prin care s-a solicitat asigurarea prezenței controlorului principal de stat Ursache
Tatiana la sediul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal,
pentru a fi audiată pe marginea celor invocate în petiție.
42. Prin răspunsul din 02.01.2019 Centrul Național pentru Protecția Datelor cu
Caracter Personal a recepționat scrisoarea nr. DA-02/596-2621 din 27.12.2018
expediată de către Consiliul Concurenței, prin care a informat că raporturile de
muncă cu controlorul principal de stat, Ursache Tatiana au fost încetate în luna
august 2018 și astfel sunt în imposibilitate să asigure prezența acesteia.
43. La data de 05.02.2019 a fost expediată o nouă scrisoare în adresa Consiliului
Concurenței prin care s-a solicitat repetat informarea referitor la temeiul legal al
accesării repetate a datelor cu caracter personal a cet. Constantiniuc Vladislav la
data de 20.06.2018, după întocmirea procesului verbal cu privire la constatarea
contravenției de la ora 13.30 (f.d. 82).
44. Prin răspunsul nr. DRU-04/18-260 din 13.02.2019, Consiliul Concurenței a
informat că motivele accesării au fost expuse în răspunsurile precedente, iar datele
de contact ale reclamantei Ursache Tatiana, nu pot di oferite din motivul încetării
raportului de muncă.
45. Ca urmare, prin Decizia nr. 128 din 24.05.2019 a Centrului Național pentru
Protecția Datelor cu Caracter Personal s-a constat încălcarea de către utilizatorul
autorizat Ursache Tatiana a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), lit. b) şi art. 5 ale
legii privind protecția datelor cu caracter personal, la accesarea datelor cu caracter
personal ale cet. Constantiniuc Vladislav efectuate în mod repetat la ora 17:07:02
la data de 20 iunie 2018 (f.d. 10 - 16).
46. Nefiind de acord cu actul administrativ enunțat, reclamanta Ursache Tatiana a
depus prezenta acțiune în instanța de judecată, solicitând anularea deciziei
Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
47. Prima instanță, fiind învestită cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la concluzia
netemeiniciei acțiunii și a dispus respingerea acesteia.
48. Astfel, la data de 05 mai 2020, Ursache Tatiana a depus prezenta cerere de apel.
49. Conform art. 231 alin.(2) din Codul administrativ, pentru procedura în apel se
aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile
prezentului capitol nu rezultă altceva.
50. În corespundere cu art. 219 alin.(1) – (3) din Codul administrativ, instanța de
judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor
probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de
cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată
depune eforturi pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor
neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor incomplete și pentru
depunerea tuturor declarațiilor necesare constatării și aprecierii stării de fapt.
Instanța de judecată indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care
nu au fost discutate de participanții la proces. Instanța de judecată nu are dreptul
să depășească limitele pretențiilor din acțiune, însă, totodată, nu este legată de
textul cererilor formulate de participanții la proces.
51. Potrivit art. 189 alin. (1) Cod Administrativ, orice persoană care revendică
încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități
publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.
52. În corespundere cu art. 93 alin. (1) Cod Administrativ, fiecare participant
probează faptele pe care își întemeiază pretenția.
53. Instanța de apel reține că, pentru justa soluționare a litigiului dat, urmează a se
stabili cu certitudine dacă accesarea de către apelantă a informației cu caracter
personal, a fost motivată prin îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, după cum se
invocă.
54. În această ordine de idei, se rețin următoarele circumstanțe de fapt și de drept.
55. În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea privind protecţia datelor cu
caracter personal nr. 133 din 08.07.2011, date cu caracter personal reprezintă
orice informaţie referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă
(subiect al datelor cu caracter personal). Persoana identificabilă este persoana
care poate fi identificată, direct sau indirect, prin referire la un număr de
identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice identităţii sale fizice,
fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale.
56. Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea privind protecţia datelor cu caracter personal nr.
133 din 08.07.2011, operatorii au obligaţia să respecte şi să asigure
implementarea prevederilor alin.(1).
57. În corespundere cu prevederile art. 5 alin. (5) lit. b) și d) din Legea privind
protecţia datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011, consimţămîntul
subiectului datelor cu caracter personal nu este cerut în cazurile în care
prelucrarea este necesară pentru: b) îndeplinirea unei obligaţii care îi revine
operatorului conform legii; d) executarea sarcinilor de interes public sau care
rezultă din exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit
operatorul sau terţul căruia îi sînt dezvăluite datele cu caracter personal.
58. După cum cu certitudine s-a constatat, decizia Centrului Național pentru Protecția
Datelor cu Caracter Personal s-a bazat pe concluzia netemeiniciei accesării
repetate a datelor cu caracter personal ale cet. Vladislav Constantiniuc la data de
20 iunie 2018 ora 17:07:02, după întocmirea procesului verbal cu privire la
constatarea contravenției.
59. Conform explicațiilor apelantei Ursache Tatiana, date atât în instanța de fond, cât
și instanța de apel, necesitatea prelucrării datelor cu caracter personal ale terțului
Constantiniuc Vladislav la data de 20.06.2018 ora 17:07:02, a rezultat din faptul
că acesta a depus o cerere la 20 iunie 2018 în care a făcut referire la unele
circumstanțe.
60. Astfel, pentru a elucida circumstanțele constatate în cererea prenotată şi din
informația publică ce vizează funcția terțului Constantiniuc Vladislav în calitate
de Președinte şi întreprinderea a acțiunilor de pregătire a efectuării inspecției în
biroul Președintelui Camerei Teritoriale a Executorilor Judecătorești Sud, de către
apelantă, au fost vizualizate datele personale ce țin de ocupația/funcția
contravenientului.
61. După cum rezultă din prevederile art. 4 alin. (1) lit. a), b) c) din Legea privind
protecţia datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011, datele cu caracter
personal care fac obiectul prelucrării trebuie să fie: a) prelucrate în mod corect şi
conform prevederilor legii; b) colectate în scopuri determinate, explicite şi
legitime, iar ulterior să nu fie prelucrate într-un mod incompatibil cu aceste
scopuri. Prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal în scopuri
statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică nu este considerată incompatibilă cu
scopul colectării dacă se efectuează cu respectarea prevederilor prezentei legi,
inclusiv privind notificarea către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu
Caracter Personal, şi cu respectarea garanţiilor privind prelucrarea datelor cu
caracter personal, prevăzute de normele ce reglementează activitatea statistică,
cercetarea istorică şi cea ştiinţifică; c) adecvate, pertinente şi neexcesive în ceea
ce priveşte scopul pentru care sînt colectate şi/sau prelucrate ulterior.
62. Instanța de apel reține în acest sens faptul că, prin prisma normelor de drept
enunțate mai sus, apreciate în cumul cu circumstanțele de fapt ale cauzei, se
constată că, apelanta Ursache Tatiana era îndreptățită de a accesa informația cu
caracter personal cu privire la persoana terță, exercitându-și în acest sens
obligațiunile de serviciu, în scopul investigării cazului inițiat.
63. Or, după cum s-a constatat, la data de 20 iunie 2018 ora 16-20 a fost recepționată
o cerere din partea terțului Constantiniuc Vladislav (f.d.43-44), astfel, fiind
necesară accesarea informației privind acesta, în vederea clarificării unor
circumstanțe.
64. Faptul precum că, accesul ar fi fost realizat în afara orelor de muncă, nicidecum
nu reprezintă o încălcare a normelor legale, în special având în vedere că sistemul
a fost accesat cu șapte minute, după expirarea orelor de program. Mai mult, după
necesitate orice angajat se poate reține la serviciu pentru timp scurt, în afara orelor
de muncă, în situația în care nu s-a reușit îndeplinirea sarcinilor stabilite.
65. Având în vedere cele stabilite, Colegiul ajunge la concluzia că, constatarea
încălcării Legii privind protecția datelor cu caracter personal, a fost efectuată de
către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, în lipsa unei
încălcări în sine, fără a fi constatat cert și fără echivoc cele imputate privind
admiterea încălcărilor.
66. După cum rezultă din motivarea deciziei, aceasta s-a bazat în esență pe faptul că,
informațiile prezentate nu sunt suficiente pentru a argumenta / justifica cea de-a
doua accesare a datelor cu caracter personal a persoanei.
67. Faptul dat însă, în opinia instanței de apel, nu constituie motiv suficient pentru a
constata încălcarea, or, în vederea stabilirii acesteia, urmează a se constata cu
certitudine că, acțiunea apelantei de acces a informației a fost contrară normei
legale, dar nu prezumată încălcarea, după cum s-a procedat în speță.
68. Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10
februarie 2000 (în vigoare până la 1 aprilie 2019), judecînd acțiunea, instanța de
contencios administrativ adoptă una din următoarele hotărîri: a) respinge
acțiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripție;
b) admite acțiunea și anulează, în tot sau în parte, actul administrativ sau obligă
pîrîtul să emită actul administrativ cerut de reclamant ori să elibereze un
certificat, o adeverință sau oricare alt înscris, ori să înlăture încălcările pe care
le-a comis, precum și dispune adjudecarea în contul reclamantului a
despăgubirilor pentru întîrzierea executării hotărîrii; c) admite acțiunea și
constată circumstanțele care justifică suspendarea activității consiliului local sau
a consiliului raional, după caz.
69. În același timp se rețin și prevederile art. 206 alin. (1) Cod Administrativ, potrivit
căruia, o acțiune în contencios administrativ poate fi depusă pentru: a) anularea
în tot sau în parte a unui act administrativ individual (acțiune în contestare); b)
obligarea autorității publice să emită un act administrativ individual (acțiune în
obligare); c) impunerea la acțiune, la tolerare a acțiunii sau la inacțiune (acțiune
în realizare); d) constatarea existenței sau inexistenței unui raport juridic ori
nulității unui act administrativ individual sau a unui contract administrativ
(acțiune în constatare); sau e) anularea în tot sau în parte a unui act
administrativ normativ (acțiune de control normativ).
70. Potrivit art. 225 alin. (2) Cod Administrativ, verificarea exercitării de către
autoritatea publică a dreptului discreționar se limitează la faptul dacă autoritatea
publică: a) și-a exercitat dreptul discreționar; b) a luat în considerare toate
faptele relevante; c) a respectat limitele legale ale dreptului discreționar; d) și-a
exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege.
71. Consecință a celor enunțate, Colegiul ajunge la concluzia privind temeinicia
cerințelor reclamantului și necesitatea anulării în parte a Deciziei Centrului
Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal nr. 128 din 24.05.2019, în
partea ce ține de pct. 1 din dispozitiv, or, la emiterea actului administrativ
menționat, autoritatea publică nu a lua în considerație toate faptele relevante, nu a
constatat corect situația de fapt, iar ca urmare, și-a exercitat dreptul discreționar
contrar scopului acordat prin lege.
72. Din considerentele enunțate, Colegiul Civil consideră necesar de a admite apelul
declarat, a casa hotărârea instanței de fond și pe cauza dată a da o nouă hotărâre,
prin care acțiunea reclamantei a admite.
73. În conformitate cu art. 231 – 240 din Codul administrativ, Colegiul Civil,

DECIDE:

Se admite apelul declarat de către Ursache Tatiana.


Se casează hotărârea Judecătoriei Chișinău din 16 martie 2020, și pe cauza dată
se dă o nouă hotărâre prin care acțiunea depusă de Ursache Tatiana împotriva
Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii
Moldova, terț Constantiniuc Vladislav, se admite și se anulează Decizia nr. 128 din
24.05.2019 în partea ce ține de pct. 1 din dispozitiv, privind constatarea încălcării de
către utilizatorul autorizat Ursache Tatiana a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), b) și
art. 5 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal, la accesarea datelor cu
caracter personal ale lui Constantiniuc Vladislav efectuată în mod repetat la ora
17:02:02 la data 20.06.2018, ale lui Constantiniuc Vladislav efectuată în mod repetat
la ora 17:02:02 la data 20.06.2018.
Decizia este susceptibilă de recurs la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 30
de zile din momentul notificării deciziei motivate.

Președintele ședinței Judecător Judecător


A. Minciuna V. Negru E. Palanciuc
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. G. Cazacu)

Dosarul nr. 3a-757/20


2-19107998-02-3a-25062020

DECIZIE
Dispozitiv
22 iulie 2020 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de
Apel Chișinău
În componența :
Președintele ședinței de judecată Minciuna Anatolie
Judecătorii Negru Veronica și Palanciuc Ecaterina
Grefier Rotaru Alexandrina
Examinând în ședință publică apelul declarat de către Ursache Tatiana împotriva
hotărârii Judecătoriei Chișinău din 16 martie 2020 prin care s-a respins acțiunea
depusă de Ursache Tatiana împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu
Caracter Personal al Republicii Moldova, terț Constantiniuc Vladislav privind
anularea actului administrativ, în conformitate cu art. 231 – 240 din Codul
administrativ, Colegiul Civil,
DECIDE:

Se admite apelul declarat de către Ursache Tatiana.


Se casează hotărârea Judecătoriei Chișinău din 16 martie 2020, și pe cauza dată
se dă o nouă hotărâre prin care acțiunea depusă de Ursache Tatiana împotriva
Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii
Moldova, terț Constantiniuc Vladislav, se admite și se anulează Decizia nr. 128 din
24.05.2019 în partea ce ține de pct. 1 din dispozitiv, privind constatarea încălcării de
către utilizatorul autorizat Ursache Tatiana a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), b) și
art. 5 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal, la accesarea datelor cu
caracter personal ale lui Constantiniuc Vladislav efectuată în mod repetat la ora
17:02:02 la data 20.06.2018, ale lui Constantiniuc Vladislav efectuată în mod repetat
la ora 17:02:02 la data 20.06.2018.
Decizia este susceptibilă de recurs la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 30
de zile din momentul notificării deciziei motivate.

Președintele ședinței Judecător Judecător


A. Minciuna V. Negru E. Palanciuc

S-ar putea să vă placă și