Universitatea ,,Spiru-Haret’’

Masterat
Management Financiar Contabil al Administraţiei Publice

REFERAT

PRINCIPILE BUGETARE

Coordonator stiintific
Prof.univ.dr.
Mihu Stefan
Masterand
Tod
or-Ghitulescu Vladimir

1
CUPRINS

1.1 Principiile bugetare

1.2 Principiul universalităţii
1.3 Principiul unitatii
1.4 Principiul neafectării veniturilor
1.5 Principiul anualităţii bugetului public
1.6 Principiul specializării bugetare
1.7 Principiul unităţii monetare
1.8 Principiul echilibrului bugetar
1.9 Principiul publicităţii
1.10 Principiul realitatii bugetare
1.11 Procedura bugetară
1.12 Politica bugetară în România
1.13 Conceptul de proces bugetar

2
1.1 Principiile bugetare
Principiile bugetare sunt prevăzute explicit şi rezultă implicit din
conţinutul Legii finanţelor publice.În practica bugetară se folosesc
următoarele principii bugetare:principiul universalităţii, principiul
unităţii; principiul neafectării veniturilor; principiul anualităţii
bugetului public; principiul specializării bugetare; principiul
unităţii monetare; principiul echilibrului bugetar; principiul
publicităţii.

1.2 Principiul universalităţii

Acest principiu prevede următoarele: Veniturile şi cheltuielile
publice să fie înscrise în buget cu sumele lor totale, fara omisiuni
şi fără compensări reciproce.
Excepţii de la principiul universalităţii:
- resursele provenind din donaţii
- fondurile de sprijin ale particularilor
- reconstituirea creditelor bugetare prin restituirea către buget a
sumelor necuvenite sau acordate cu titlu provizoriu.
Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare
anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor care au stabilite
destinaţii distincte;Veniturile şi cheltuielile publice să se realizeze
numai în cadrul bugetului public, prin componentele acestuia.
Principalele avantaje ale respectării acestui principiu sunt :
cunoaşterea cât mai exactă şi reală a volumului total al veniturilor
şi cheltuielilor publice; cunoaşterea corelaţiei care există între
anumite venituri şi cheltuieli care se află în conexiune strânsă;
asigurarea posibilităţilor de control al Parlamentului asupra
cuantumului total al veniturilor şi cheltuielilor publice.
Aplicare strictă a principiului universalităţii conferă bugetului
public caracterul de buget brut. Bugetul brut evidenţiază suma
dimensiunilor globale reprezentând încasările de venituri publice
sau acoperirea cheltuielilor publice. Legătura dintre bugetul public
şi bugetul instituţiei este dată de diferenţa dintre cheltuielile (mai
mari) şi veniturile proprii (mai mici), adică soldul cheltuielilor. În
3
aceste condiţii, aplicarea principiului universalităţii bazat pe
legăturile per sold conferă bugetului caracteristica de buget net.
Bugetul public net evidenţiază suma soldurilor reprezentând
vărsăminte din venituri sau acoperirea cheltuielilor.

1.3 Principiul unitatii

Acest principiu presupune ca veniturile şi cheltuielile publice să

fie înscrise într-un singur document, în sumele lor globale pentru a
asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice.
Unitatea bugetului este asigurată prin intermediul sistemului
conturilor naţionale.
Conturile speciale ale tezaurului public – reprezintă operaţiuni
financiare care constau în înregistrarea cheltuielilor sau încasărilor
ce nu sunt definitive, întrucât angajamentul la care ele au dat
naştere urmează să fie executat;
Astfel, bugetul public, prin unicitatea documentului, asigură a
prezentare de ansamblu şi deci o cunoaştere clară a situaţiei
finanţelor publice, adică a surselor de venituri şi a destinaţiei
cheltuielilor, precum şi a formei echilibrate sau deficitare a
bugetului. În literatura de specialitate şi în practica bugetară
abaterile acceptate de la cerinţa unităţii bugetare sunt denumite
“derogări”. Derogările de la principiul unităţii bugetare, ce
facilitează debugetizarea unor cheltuieli sunt:
* Bugetele extraordinare – sunt bugete prin care se asigură
finanţarea cheltuielilor excepţionale (militare, de război) în afara
regulilor tradiţionale ale contabilităţii publice;
* Bugetele anexe – constituie o excepţie formală de la regula
unităţii bugetare, în sensul că ele cuprind operaţiile financiare ale
unor servicii ale statului cu caracter industrial sau comercial
necuprinse în bugetul general decât prin vărsământul soldului lor
creditor sau debitor;
* Bugetele autonome – constituie o excepţie reală de la regula
unităţii bugetare, deoarece ele sunt adoptate de Consiliile de
administraţie ale întreprinderilor naţionale sau ale instituţiilor
publice care beneficiază de autonomie financiară fără a fi supuse
controlului Parlamentului;
4
* Rectificarea Legii bugetare anuale - apare datorită necunoaşterii
cu exactitate a nivelului cheltuielilor şi respectiv al veniturilor în
momentul aprobării legii bugetare, ceea ce face necesară revenirea
asupra nivelului indicatorilor bugetari în cursul exerciţiului
bugetar; bugetele referitoare la unele cheltuieli accidentale sau în
caz de urgenţă.
În România există o multitudine de bugete elaborate şi aprobate la
nivel central şi local, determinate de specificul economiei noastre
în tranziţie.
Bugetul general consolidat este corelat din punct de vedere al
asigurării echilibrului, cu bugetul asigurărilor sociale de stat şi cu
bugetele locale (bugete autonome).

1.4 Principiul neafectării veniturilor

Acest principiu presupune depersonalizarea veniturilor bugetare
care serveşte la acoperirea cheltuielilor publice privite în
ansamblul său. Potrivit acestui principiu nu este permisă
perceperea unui venit public pentru finanţarea unei anumite
cheltuieli publice, ce se stabilesc pe baza nevoilor sociale
identificate, în funcţie de utilitatea lor, de oportunitatea şi eficienţa
acestora.
Existenţa resurselor financiare este o condiţie generală a acoperirii
cheltuielilor publice pe ansamblu. Majorările de cheltuieli în cursul
anului bugetar se pot efectua cu condiţia ca iniţiatorii să prevadă şi
resursele necesare acoperirii acestora.
Repartizarea resurselor financiare pe destinaţiile cheltuielilor nu
implică în nici un fel egalitatea dintre un anumit venit şi o anumită
cheltuială.

1.5 Principiul anualităţii bugetului public

Anualitatea bugetului are două semnificaţii distincte:
* prima se referă la perioada de timp pentru care se întocmeşte şi
se aprobă
* la perioada de timp în care se încasează veniturile şi se
efectuează cheltuielile înscrise în autorizaţia dată guvernului de
5
către parlament
Bugetul este elaborat şi aprobat pentru o perioadă de 12 luni. Anul
bugetar poate să coincidă sau nu cu anul calendaristic.
Acest principiu se referă la durata de timp pentru care Parlamentul
autorizează Guvernul să încaseze veniturile publice şi să efectueze
cheltuielile publice, fiind limitată, de obicei, la un an. A doua
semnificaţie a anualităţii bugetare este perioada de timp în care se
execută bugetul public. Această perioadă poate fi egală sau nu cu
cea pentru care s-a aprobat bugetul.În funcţie de acestea, execuţia
bugetului public, respectiv încasarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor autorizate pentru fiecare an bugetar, poate fi
organizată în două modalităţi alternative:sistemul de exerciţiu
bugetar – presupune ca execuţia veniturilor şi cheltuielilor să fie
înregistrată în conturile deschise pentru fiecare an bugetar,
execuţie ce funcţionează pe parcursul a 3-6 luni sau 2-3 ani
bugetari, deci are loc o prelungire a perioadei de execuţie bugetară,
timp în care se continuă încasarea veniturilor bugetare şi
efectuarea cheltuielilor bugetare, sistemul de gestiune bugetară ce
vizează ca în cursul anului să se înregistreze numai operaţiile care
se execută, în sensul că în conturile funcţionale din anul n se
înregistrează veniturile şi cheltuielile exigibile în acest an, unele
putând să aparţină bugetelor din n-1 sau n+1, conform prevederilor
legilor bugetare anuale.
Unii specialisti considera ca anul bugetar ar fi prea lung, pentru ca
in citeva luni conjunctura economica se poate schimba major, altii
din contra ca ar fi prea scurt din cauza ca bugetul trebuie sa asigure
finantarea pentru obiective si activitati publice ce se intind pe mai
multi ani.In mod normal ar trebui ca exercitiul bugetar sa coincida
cu anul bugetar. Dar poate aparea si problema restantelor in
executia bugetatra.solutii alternative ar fi :
* sistemul de gestiune, care presupune ca veniturile neincasate se
transmit asupra anului urmator, care preia si cheltuielile
neangajate, deci neefectuate.
* metoda de exercitiu, executia bugetului pentru anul incheiat
continua inca trei sau sase luni.
Ca solutie de compromis s-a introdus “perioada de gratie”, care e o
abatere minora de la metoda de gestiune.
6
1.6 Principiul specializării bugetare
Acest principiu prevede ca veniturile bugetare să fie înscrise în
buget şi aprobate de Parlament pe surse de provenienţă, iar
cheltuielile publice ce urmează să se efectueze trebuie înscrise în
buget pe categorii definite de destinaţie şi în funcţie de conţinutul
lor economic.
Clasificaţia bugetară trebuie să fie simplă şi clară şi să ofere o
imagine privind:
* sursele de provenienţă ale veniturilor; care sunt impozitele
directe; care sunt impozitele indirecte; ce loc ocupă fiecare impozit
în ansamblul veniturilor fiscale; care sunt veniturile extraordinare;
* destinaţiile cheltuielilor, în cadrul grupării economice (curente
şi de capital), în cadrul grupării funcţionale (pe ramuri şi domenii
de activitate, către care sunt orientate resursele) şi ale grupării
administrative, pe instituţii ai căror conducători sunt ordonatori de
credite bugetare.

1.7 Principiul unităţii monetare

Acest principiu prevede ca toate operaţiunile bugetare să se
exprime în moneda naţională.

1.8 Principiul echilibrului bugetar

Acest principiu prevede ca veniturile publice să acopere
cheltuielile publice, ceea ce înseamnă că bugetul trebuie să fie
echilibrat, respectiv balansat.
Echilibrul bugetului pe parcursul execuţiei se realizează atunci
când lichidităţile băneşti provenite din încasarea veniturilor
publice trebuie să acopere nevoile de plăţi scadente.
Echilibrul bugetului anual presupune egalitatea dintre nivelul
încasării veniturilor obligatorii ale statului (R) şi nivelul
cheltuielilor totale (C). În funcţie de relaţia dintre R şi C putem
avea una din următoarele situaţii:
R = C -- echilibru bugetar anual;
R < C -- deficit bugetar anual;
R > C -- excedent bugetar anual.

7
In unele tari occidentale legislatia permite in mod expres
intocmirea de bugete deficitare.

1.9 Principiul publicităţii

Acest principiu presupune ca bugetul public să fie adus la
cunoştinţa opiniei publice prin mijloacele de publicitate. Bugetul
statului este cunoscut prin mass-media încă din faza de proiect şi
în timpul dezbaterilor parlamentare.
1.10 Principiul realitatii bugetare
Principiul realitaii bugetare presupune ca veniturile si cheltuielile
bugetare sa fie evaluate astfel incit sa reflecte realitatea si sa
reflecte resursele ce realmente pot fi mobilizate prin buget pentru
sustinerea acestor actiuni.
Metode de punere in practica a principiului realitatii:
* Metoda automata sau a penultimei in care punctul de plecare il
reprezinta executia bugetului pe ultimul an incheiat.
* Metoda majorarii sau a diminuarii care are ca punct de plecare
cifrele executiei bugetare pentru mai multi ani.
* Metoda evaluarii directe, in care pentru fiecare venit si
cheltuialaa se fac calcule distincte de evaluare.
* Metoda analizei de sistem sau analiza cost-avantaje
Planificarea, Programarea Sistemului Bugetar (PPBS), este o
metoda moderna si incearca sa tina seama de factorul timp.

1.11 Procedura bugetară

Reprezintă ansamblul actelor şi operaţiunilor privind întocmirea
proiectului de buget, aprobarea lui, executarea bugetului,
încheierea şi aprobarea contului general de execuţie bugetară,
precum şi controlul execuţiei bugetare.
În conformitate cu dispoziţiile normative cuprinse în Legea
finanţelor publice, activitatea bugetară presupune parcurgerea mai
multor etape sau faze, respectiv: elaborarea proiectului bugetului
de stat; aprobarea lui; executarea bugetului şi încheierea
exerciţiului bugetar; controlul execuţiei bugetare.
* Elaborarea proiectului bugetului de stat cuprinde activitatea de
determinare a veniturilor şi cheltuielilor bugetului public naţional

8
şi începe în anul premergător celui pentru care se întocmeşte şi se
realizează, în sistem piramidal.
* Aprobarea bugetului presupune dezbaterea proiectului în
Parlament şi votarea legii bugetare anuale. Această etapă se
parcurge, de obicei, tot în anul premergător celui pentru care s-a
întocmit proiectul de buget, dar din anumite motive, se poate
întâmpla ca dezbaterea şi aprobarea bugetului să se facă în prima
parte a anului pentru care el s-a elaborat.
* Executarea bugetului sau execuţia bugetară constă în realizarea
veniturilor la termenele şi în cuantumurile prevăzute, precum şi în
efectuarea cheltuielilor potrivit destinaţiilor stabilite. Dacă
realizarea veniturilor bugetare reprezintă obligaţii minime,
efectuarea cheltuielilor reprezintă obligaţii maxime, care nu pot fi,
în principiu, depăşite.
* Încheierea exerciţiului bugetar presupune realizarea, pe baza
datelor furnizate de evidenţa execuţiei bugetare, a unei dări de
seamă cu privire la modul de realizare a veniturilor şi de efectuarea
cheltuielilor pentru anul bugetar expirat.

1.12 Politica bugetară în România

Consolidarea bugetară presupune agregarea bugetelor componente ale
bugetului general consolidat urmată de eliminarea sumelor înregistrate
de două ori, respectiv, transferurile consolidabile şi ajustările.
Operaţiunea de consolidare poate fi realizată utilizând prevederile
bugetare pentru stabilirea ţintei de deficit asumate. De asemenea,
consolidarea se poate face pe execuţie pentru a determina nivelul
deficitului efectiv realizat la nivelul perioadei analizate. În ţara noastră,
mecanismul consolidării este descris de Legea finanţelor publice. Ţinând
seama de importanţa deficitului general consolidat şi pentru a permite
comparabilitatea între state, metodologia de calcul poate fi uşor
modificată în funcţie de metodologia instituţiilor financiare
internaţionale. Dimensionarea corectă a efortului financiar public,
precum şi identificarea situaţiilor de echilibru sau dezechilibru între
resursele publice şi nevoile colectivităţii reprezintă o parte dintre
argumentele referitoare la importanţa problematicii privind consolidarea
bugetară. În vederea unei mai bune înţelegeri a acestui proces, este
necesară o abordare sistematizată care să cuprindă elemente legate atât
de clarificarea conceptului în sine, cât şi de tehnicile de consolidare a
9
bugetului utilizate în practică. În vederea organizării datelor statistice la
nivelul sectoarelor sau al subsectoarelor guvernamentale, este necesară
eliminarea operaţiunilor dintre unităţile aparţinând aşa-numitului "cerc
guvernamental" şi agregarea acestora. Acest proces poartă denumirea
de ,,consolidare’’
Chiar dacă operaţiunile desfăşurate între unităţile guvernamentale au
fost corect identificate şi reflectate în conturile de execuţie, eliminarea
lor totală nu poate fi realizată. Plăţile şi livrările efectuate prin conturile
de execuţie, trebuie să presupună că operaţiunea s-a desfăşurat şi
eliminarea se va realiza ca atare în cadrul unei categorii corespunzătoare.
Raportarea incompletă a operaţiunilor efectuate apare mai des în cazul
plăţii şi colectării impozitelor, taxelor etc. şi de aceea operaţiuni precum
transferurile, şi împumuturi se reflectă şi sunt avute în vedere în cadrul
procesului de consolidare. Consolidarea presupune nu numai eliminarea
anumitor operaţiuni ci şi agregarea operaţiunilor externe în categorii
comune, ceea ce ridică problema reclasificărilor atunci când anumite
categorii nu sunt utilizate de administraţiile guvernamnetale ale altor
state.
Necesitatea consolidării la nivel intraguvernamental rezultă din modul
de definire a administraţiei publice, a naturii şi a caracteristicilor
acesteia. Mulţi dintre ordonatorii de credite gestionează resursele de care
dispun prin intermediul unor fonduri sau conturi speciale prin care se
derulează anumite activităţi în vederea atingerii obiectivelor propuse.
Anumite administraţii derulează operaţiuni prin intermediul unui fond
general, existând un număr mic de operaţiuni extraordinare evidenţiate în
alte conturi, în timp ce alte administraţii utilizează o varietate de fonduri,
fiecare destinate unui anumit obiectiv. De asemenea, o altă categorie de
operaţiuni care trebuiesc eliminate prin consolidare sunt cele care se
desfăşoară între agenţiile guvernamentale şi întreprinderi şi care vizează
în special plăţi efectuate către acestea din urmă. O situaţie deosebită este
aceea în care mai multe administraţii publice locale sau regionale
gestionează, împreună, anumite proiecte sau activităţi (ex. proiecte în
domeniul sănătăţii publice, construcţia de spitale sau structură etc.) şi
modul în care sunt evidenţiate operaţiunile pe care le presupun aceste
activităţi. Soluţiile în acest caz sunt următoarele:
1) administraţiile vor stabili districtul care se ocupă de un anumit
obiectiv, caz în care operaţiunile desfăşurate cu respectivul district sunt
considerate interguvernamentale şi tratate ca atare;
2) administraţia unei anumite regiuni este responsabilă de
desfăşurarea activităţii, celelalte administraţii figurează în administraţiile

10
financiare ale administraţiei principale, caz în care veniturile şi
cheltuielile pot fi considerate de natură interguvernamentală;
3) administraţiile publice pot gestiona împreună proiectul
propriu-zis, prin combinarea rezultatelor cu cele provenite din
operaţiunile desfăşurate cu exteriorul şi determinarea unui total la
nivelul întregii administraţii publice care să evidenţieze operaţiunile cu
restul economiei. În acest sens, este necesară examinarea în detaliu a
conturilor prin intermediul cărora se desfăşoară astfel de operaţiuni,
identificarea livrărilor şi a plăţilor efectuate care trebuiesc eliminate şi
clasificarea celorlaltor operaţiuni în categorii comune care să le permită
agregarea.
1.13 Conceptul de proces bugetar

În literatura de specialitate, expresia "procedura bugetară" este

folosită pentru a desemna ansamblul operaţiunilor care se succed anual,
privind întocmirea proiectului de buget, aprobarea lui, executarea
bugetului, încheierea şi aprobarea contului general de execuţie bugetară
şi controlul execuţiei bugetare. Sub aspectul conţinutului, procesul
bugetar este reprezentat de ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse
de instituţiile competente ale statului în scopul concretizării politicii
financiare aplicate de autoritatea executivă. Atât în ţările moderne, cât şi
în România, în conformitate cu dispoziţiile normative ale Legii
finanţelor publice, activitatea bugetară presupune parcurgerea mai
multor etape sau faze care constau în:
1. Elaborarea proiectului de buget cuprinde: activitatea de
determinare a veniturilor şi a cheltuielilor bugetului public naţional.
Această activitate începe în anul premergător celui pentru care se
întocmeşte proiectul şi se realizează în sistem piramidal, de jos în sus,
adică, de la unităţile de bază din teritoriu de unde se colectează
propunerile referitoare la cifrele de venituri şi cheltuieli, care apoi se
centralizează pe linie strict ierarhică, începând cu ministerele şi alte
organe centrale de stat, instituţii publice, şi apoi la Ministerul Finanţelor
Publice. Procesul elaborării proiectului de buget se desfăşoară pe baza
unui calendar ce stabileşte termenele limită pentru fiecare sub etapă a
acestuia.
2. Aprobarea bugetului implică dezbaterea proiectului de buget în
Parlament şi votarea legii bugetare anuale. Acestă etapă este, de obicei,
parcursă în tot anul premergător celui pentru care se întocmeşte proiectul
de buget. În cazul în care din motive obiective sau subiective nu se

11
adoptă bugetul la timpul potrivit, atât dezbaterea cât şi aprobarea lui se
face în prima parte a anului în care bugetul urmează a fi pus în aplicare.
3. Executarea bugetului sau execuţia bugetară constă în realizarea
veniturilor şi cheltuielilor pe destinaţiile stabilite. În cazul în care
veniturile bugetare se înscriu în obligaţii minime, efectuarea cheltuielilor
se înscriu în obligaţii maxime, care în principiu nu pot fi depăşite.
Această etapă are o mare importanţă deoarece presupune înfăptuirea
concretă a previziuilor aprobate de puteea legislativă, iar execuţia
bugetară trebuie înfăptuită în anul pentru care s-a aprobat bugetul.
4. Încheierea exerciţiului bugetar implică realizarea tuturor datelor
cuprinse în evidenţa execuţiei bugetare, prin prezentarea unei dări de
seamă, referitoare la modul cum au fost realizate veniturile şi efectuate
cheltuielile, pentru anul bugetar care a expirat. Această etapă a
procedurii bugetare se produce în anul următor celui pentru care s-a
elaborat şi aprobat bugetul de stat.
5. Controlul execuţiei bugetare constă în verificarea modului în
care au fost aduse la îndeplinire prevederile cuprinse în bugetul public
naţional. Activitatea de control a execuţiei bugetare este o activitate
complexă şi se efectuează de mai multe organe ale statului cu
competenţe diferite.
În procesul bugetar sunt antrenate atât organe ale statului cât şi
persoane cu anumite grade de competenţă şi responsabilitate, cum sunt:
1.Ordonatorii de credite, în virtutea funcţiei pe care o deţin în
coordonarea unei instituţii publice, sau a unui organ de stat, sunt
persoanele fizice investite cu dreptul de a dispune în limitele legii,
asupra creditelor bugetare. În funcţie de locul instituţiilor publice şi a
organelor de stat finanţate de la bugetul statului în cadrul administraţiei
de stat, ordonatorii de credite se împart în: ordonatori principali,
secundari şi terţiari.
a.ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sunt conducătorii
ministerelor şi a celorlalte organe centrale de stat care au dreptul să ceară
Ministerului Finanţelor Publice deschiderea creditelor bugetare ce le
revin precum şi instituţiilor subordonate şi să aprobe efectuarea
cheltuielilor din bugetul ministerului sau a organelor centrale de stat.
Ordonatorii principali pot delega sarcinile repartizării
şi utilizării creditelor bugetare, înlocuitorilor săi din ministere şi din
organele centrale de stat.
b.ordonatorii secundari de credite îşi desfăşoară activitatea în acele
ramuri administrative unde există două categorii de instituţii pubilice cu
personalitate juridică şi buget propriu, aflate în raport de
12
subordonare ierarhică. Conducătorii instituţiilor de rang superior din
aceste raporturi juridice de subordonare, sunt ordonatorii secundari de
credite bugetare, cum sunt: Preşedintele Agenţiei Naţionale de
Administraţie Fiscală, Directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică,
Inspectorul Scolar General, etc.
Diferenţa dintre ordonatorii principali şi cei secundari, constă în faptul că
primii, primesc credite bugetare de la Ministerul Finanţelor Publice, iar
cei secundari de la ordonatorii principali.
c.ordonatorii terţiari de credite bugetare sunt conducătorii instituţiilor
publice cu personalitate juridică şi buget propriu, respectiv, rectorul unei
instituţii de învăţământ superior de stat, directorul unui
spital etc. Aceştia au dreptul de a aproba efectuarea cheltuielilor din
creditele bugetare pe care le primesc, fie de la ordonatorii principale sau
cei secundari.
2. Ministerul Finanţelor Publice are în domeniul creditelor bugetare, o
serie de atribuţii, cum sunt:
*coordonarea acţiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu
privire la sistemul bugetar, respectiv, pregătirea proiectelor bugetelor
anuale, a legilor de rectificare şi a celor referitoare la controlul anual de
execuţie bugetar:
*asupra măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare,
elaborarea şi emiterea normelor metodologice, a precizărilor şi
instrucţiunilor prin care se stabilesc practicile şi procedurile pentru
încasarea veniturilor, angajarea şi lichidarea, ordonanţarea şi plata
cheltuielilor.
3.Guvernul este organismul care asigură realizarea politicii fiscal-
bugetare ţinând seama de perspectivele economice şi priorităţile politice
cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament.
De asemenea, Guvernul răspunde de elaborarea raportului referitor la:
*situaţia macroeconomică pentru anul bugetar respectiv şi proiectarea lui
pe următorii trei ani;
*elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale, inclusiv a proiectelor
legilor privind rectificarea bugetară;
*transmiterea acestor proiecte aprobării Parlamentului; exercitarea
conducerii generale a activităţii executive în domeniul

Vezi art. 20 din Legea 500/2002

* finanţelor publice.

13
 * 4. Parlamentul adoptă legile bugetare anuale, legile de rectificare
bugetară, precum şi legile de control anual de execuţie elaborate de
Guvern. În etapa dezbaterilor în Parlament nu pot fi aprobate
amendamentele la legile bugetare anuale care determină majorarea
nivelului deficitului bugetar. Conform legii finanţelor publice
aprobarea bugetelor, respectiv a bugetului de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetele
creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele
fondurilor externe nerambursabile se aprobă de către Parlament..
Celelalte bugete, respectiv: bugetele instituţiilor publice autonome
se aprobă de către organele abilitate în acest scop. Bugetele
instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul de stat, se aprobă
prin legi speciale. Bugetul Trezoreriei Statului se aprobă prin
Hotărâre de Guvern.

Cuprins

Mihu Stefan , buget si trezorerie publica , ed Europolis 2006

14
Moşteanu T., colectiv "Buget şi trezorerie publică", Editura Universitară,
Bucureşti 2004
Manolesu Gh. "Buget, abordare economică şi financiară", Ed.
Economică, Bucureşti, 1997
Legea 500/2002

15