Sunteți pe pagina 1din 17

http://www.

filmegratis
online.biz/16-wishes-

ERGOTERAPIA ÎN
AFECŢIUNI ALE
APARATULUI
LOCOMOTOR

2010/
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “GR. T. POPA” IAŞI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE
MASTER BIONGINERIA REABILITĂRII
http://www.scribd.com/doc/25389747/J-Van-Cuilenburg-G-Noomen-Stiinta-Comunicarii

VIZITIU RAMONA
MASTER BIOINGINERIA REABILITĂRII
ANUL I
ERGOTERAPIA ÎN AFECŢIUNI ALE APARATULUI
LOCOMOTOR

Sănătatea omului de care depinde calitatea vieţii este domeniul de studiu şi activitate al
multor ştiinţe. (principal al celor medicale şi sociale). Accidentele de muncă, accidenţele rutiere,
condiţiile de viaţă, stresul, bolile, conflictele armate, etc. determina creşterea din ce în ce mai mare
a numărului de persoane cu handicap de diferite feluri din întreaga lume.
Noţiunea de handicap este o noţiune globala care include totalitatea cazurilor
kinetoterapeutice. În funcţie de specificul afecţiunii deficitul poate fi fizic, psihic sau organic. În
acest context trebuie să se înţeleagă orice persoană ale cărei posibilităţi de a-şi însuşi sau de a
conserva o activitate fizică sau profesională sunt reduse ca urmare a diminuării posibilităţilor sale
fizice sau psihice. În prezent individul ce era un subiect de caritate trebuie tratat ca orice om valid
cu perspectiva reluării muncii prin participarea activă/productivă acolo unde este posibil.
Sănătatea: concepută ca o stare dinamica este expresia relatieiinterne completă ale
organismului cu mediul ambient pe linia relaţiei unui echilibru activ cu acesta. Este capacitatea
organismului de a răspunde la modificările acestuia printr-o adaptare continua.
Pentru rezolvarea acestui echilibru a stării de sănătate pe lângă măsurile curative se impun măsurile
de recuperare a capacităţii de muncă a celor care din diferite situaţii devin invalizi (deficienţe
congenitale sau dobândite).
Recuperare: reprezintă un aspect umanitar dar şi un interes economic prin faptul că tot
ce se investeşte în scopul integrării persoanei şi reintagrarii lui se compensează ulterior sub forma
creşterii productibilităţii umane.
Recuperarea este un proces continuu de la patul bolnavului până la locul de muncă. Continuu lumea
medicală cauta căi de recuperare a forţei de muncă, proces foarte complex dictat de interesele
societăţii, necesitatea şi importanţa muncii imperativ. Complexul de acţiuni adaptate în direcţia
recuperării poarta denumiri diferite cu scop comun, astfel termenul de reabilitare este folosit în
ţările angloamericane, iar readaptare este folosit în ţările francofone.
Procesul complex desfăşurat în acest scop este continuu finalizându-se cu încadrarea pacientului cu
remuneraţie.
Ergoterapia: este o metode de obţinere a acestui proces cunoscut de mult timp şi care
se bazează pe conceptul că cel mai bun doctor din natură este activitatea (muncă).
Caracterul terapeutic al muncii este recunoscut de foarte mult timp iar în acest sens muncă
reprezintă tratamentul.

Ergoterapia are la baza semnificaţia muncii remunerate făcută prin reinserţia


profesională şi socială a bolnavului. Printre activităţile frecvent adoptate de persoane cu afecţiuni de
lungă durată sunt: ţesutul covoarelor, broderie, zootehnie, agricultura, etc. Acestea, prin stimuli
corespunzători urmăresc să crească stimulii pentru muncă pentru a duce la o recuperare sociaala.
Recuperarea în cadrul ergoterapiei are un sens mai larg cu finalitate socială în toate
unităţile sociale, scopul final fiind cel iniţial..
În această idee, încă din perioada spitalizării volnavul trebuie să fie pregătit pentru
acţiunea profesională practicată înainte de îmbolnăvire sau dacă acest lucru nu mai este posibil
trebuie să fie reorientaţi şi iniţiaţi spre profesiuni accesibile stării lor actuale.

In cadrul ergoterapiei recuperarea starii de sanatate este primordiala dar nu trebuie


neglijat scopul economic care are o mare importanta prin:
• reducerea perioadei de readaptare la procesul muncii;
• reducerea numarului de zile de concediu medical;
• valorificarea bunurilor materiale produse in timpul perioadei de baoala (conduce la
imbunatatirea conditiilor de spitalizare a bolnavilor, dar si la obtinerea unor venituri
proprii);
Se poate afirma ca munca dirijata si supravegheata in cadrul ergoterapiei are efecte
morale, dar si materiale.
Ergoterapi s-a dezvoltat mai ales in cadrul profilelor traditionale care sunt psihiatria si recuperarea
bolnavilor motori (handicap motor). Practica aceasta se poate extinde si la alte profile cum sunt
geriartria, medicina interna, unitati de ocrotire sociala cu exceptia spitalelor de urgente.
Ergoterapia are la baza felul handicapului;Scolarizarea, insertia profesionala si sociala
se sprijina pe rezultate recuperatorii si pe gradul de autonomie domandit. Ideea care conduce la
acest proces nu consta numai in al reintregra pe bolnav in societate ci a-l impiedica sa iasa din ea,
incercarea fizica nu trebuie sa il excluda din comunitate. Experienta dobandita in acest domeniu se
impune a fi cunoscuta de catre toti cei implicati in recuperarea capacitatii de munca, atat sub
aspectul factorului uman cat si sub aspectul factorului economic pe care il determina.
In realizarea obiectivelor Ergoterapiei sunt numeroase aspecte ce trebuiesc cunoscute si
dezvoltate, cel mai important fiind in primul rand introducerea acestor metode in cat mai multe
unitati de recuperare, indiferent de profilul medical al acestuia.
Aspectele implicate, cele interdisciplinare, problemele specifice fiecarei specialitati de
ordin fiziologic si fiziopatologic, posibilitatea de recuperare a bolnavului la efort, metodele
kinetologice folosite nu sunt simple si necesita o cunoastere aprofundata.
O alta problema a domeniului este cea a pregatirii specifice pentru unitatile medicale de
profil care se complca la cresterea intereselor si valorilor acestor metode terapeutice.
Creearea unitatilor sanitare si de asistenta sanitara de profil, care sa asigure conditiile
necesare de tratament si timpul necesar formarii unor deprinderi corespunzatoare pentru munci
adecvate invalizilor cu anumite specificitati, sunt necesare dar i egala masura depind de
posibilitatile economice de finantare mai greu realizate in prezent.
Unitatile de profil existente in domeniul ergoterapiei au stabilite metode de finantare,
organizare si desfasurare a activitatii specifice iar institutiile de stat si particulare trebuie stimulate
sa accepte si sa incurajeze incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, pregatite pentru
exercitarea unor munci adecvate posibilitatilor lor.
Dezvoltarea domeniului: Metode cu orientarea ocupationala se foloseau inca din
antichitate, valoarea medicala a muncii a fost subliniata de chinezii antici apoi a fost recunoscuta de
medicii de seama ai antichitarii precum Herodicos, Hipocrate sau Galemos. Pitagora recomanda
formule muzicale relaxante sau stimulatoare, calme. Erosistrate asocia mijloacele terapeutice
naturale cu muzica, exercitiile fizice, dansul, baile si dieta.
Grecii si egiptenii antici au remarcat influenta divertismentelor (muzica, dans, pictura)
asupra stilului si fizicului uman in tratarea bolilor pshihice. Acestea induceau suferinzilor liniste,
bucurie, speranta si multumire. Se poate spune ca originea ergoterapiei se afla in trecutul indepartat.
Sollea, un alt medic al antichitatii spunea ca un medic complet nu trebuie sa ignore rolul
gimnasticii in tratarea bolnavilui. Pe parcursul istoriei pe masura ce societatea a evoluat, forma
organizatorica a ergoterapiei a fost instituita prin infiintarea asezamintelor spitalicesti pentru
bolnavi psihici. Pinel in „Tratat privind tratamentul moral al dementei ” (1971) mentioneaza
folosirea unor activitati lucrative in vindecarea bolnavilor psihici. In 1809 Pinel a publicat „Tratat
medico-fiziologic asupra alienarii mintale”. In acest tratat autorul a criticat practica epocii de a pune
in lanturi sau a maltrata bolnavii psihici recomandan exercitii ale corpului sau recurgerea la o
munca mecanica: „Legea fundamentala a oricarui spital de alienati”. Metodele recomandate de
acest psihiatru au fost puse in practica in spitalul din Saint Pétrière.
Benjamin Ruch (1798) in America exprima aceleasi puncte de vedere cu ale psihiatrului
francez, recomandarile doctorului Pinel sunt aplicate in America, in spitalul din Pensilvania.
Pissot - renumit chirurg precizeaza indicatiile si posibilitatile de reedeucare a
deficientelor aparatului locomotor prin mii de jocuri, ocupatii sau mestesuguri in lucrarea intitulata
„Gimnastica medicala si chirurgicala” (1780).
In secolul al 19 lea in SUA aceste idei au fost puse mai activ in practica. In acest sens se
remarca Adolf Mayer la care se adauga cercetarea sotiei acestuia Pary Petter Brooks, este
considerata prima asistenta sociala. Aceasta recomanda o intelegere sociala mai larga si o cercetare
mai amanuntita a cauzelor bolii in familie si societate.
Beers s-a ocupat de studiul si viata bolnavilor psihici (el insusi a suferit mai multe
episoade psihice) condamnand metodele folosite in spitalele respective in vremea sa in lucrarea
„Ratiuni care te descopera pe tine insuti”. Beers a promovat ideea creerii institutiilor civilizate de
astazi si a psihiatriei „extramuros” (in afara peretilor) care include psihiatria preventiva si reguli de
igiena mintala. Extinderea proceselor propuse de autorii amintiti a avut loc in toata lumea. S-au
organizat asociatii int
ernationale dintre care ”Federatia Internationala de Terapie Ocupationala” 1952. Au avut loc
cursuri, conferinte, aparitii, publicatii de specialitate care au dezvoltat acet mod de terapie.
In perioada ce a primului razboi mondial in Europa s-a dezvoltat continu terapia
ocupationala si ergoterapia din necestitatea tratarii si reeducarii ranitilor si invalizilor de razboi.
In 1935 in Anglia si Danemarca s-au pus bazele unor scoli pentru pregatirea
specialistilor in acest domeniu. Ulterior importanta acestor metode a crescut in Europa si mai ales in
SUA s-au imultit scolile de ergoterapie, in principal in care s-au pregatit specialisti in ergoterapie si
in toate domeniile medicale.
Aparitia psihiatriei stiintifice in tara noatra a dus si la aparitia ergoterapiei. Unitatile de
psihiatrie organizate la sf. sec. 19 in Romania avea in imprejurimi mari terenuri agricole pentru
activitatile terapeutice, cele mai renumite fiind la Bucuresti, Iasi, Sibiu, Sighet, Tarnaveni....
Ergoterapia este prezenta in psihiatrie dar nu este exclusa nici in alte profile in care
specializarea este de lunga durata. Perfectionarea acestei metode terapeutice se datoreaza unor scoli
de traditie in domeniu si a unor specialisti de renume si ele functioneaza prin reglementari
legislative si acte normative. Termenul de terapie ocupationala este adoptat de tarile de limba
engleza, in special in America si a fost introdus de Barton la New York (1915), iar cel de E propus
de Reil (1916) in tarile francofone, provine din limba greaca; ergo = munca.
In Romania cele doua notiuni sunt preluate diferentiat, motivul constand in modul
diferit de organizare si desfasurare.
Terapia Ocupationala. - metoda terapeutica cu semnificatie mai larga in care se
includ variante ale carui scop nu este obligatoriu in realizarea unor bunuri materiale.
Ergoterapia. - este considerata ca fiind metoda care are un scop productiv cu
valoare materiala bine definita.
Dintre cei mai renumiti specialisti in tara noastra amintim: Bertescu, V. Predescu, C.
Ionescu, Al. V. Popescu, P. Branzei. In general toti specialistii sunt de parere ca tratarea bolnavilor
prin cele 2 metode depinde in mare masura de afectiune, in mare masura de natura afectiunilor,
durata bolilor si scopul urmarit. Exista si situatii in care activitatea de terapie ocupationala
siergoterapie se suprapun partial sau total datorita modului de organizare si posibil de finantare. In
alte situatii insa, desi au puncte comune se diferentiaza clar. Unul din aspectele care le diferentiaza,
prezentate pe larg de alexandru V Popescu in volumul „Terapie ocupationala si ergoterapie de la
eficacitate terapeutica la eficienta economica” este aspectul economic si principar. Autorul
considera ca terapia ocupationala este o metoda care include si aspecte ale muncii si pregatirii
pentru munca, ca activitate finantata de la bugetul de stat prin intermediul unitatilor sanitare sau de
asistenta sanitara.

Ergoterapia se desprinde, dupa opinia autorului, in prezent o forma distincta in cadrul


interprinderilor specializate in care ergoterapia poate fi autofinantata, isi poate acoperi cheltuielile
in totalitate sau partial prin venituri proprii realizate prin activitatile din ateliere si firme.
OBIECTIVELE SI EFECTELE ERGOTERAPIEI

Rolul recuperarii si mijloacelor ergoterapiei privind aspectul fizic, psihic, profesional si


social al bolnavilor.
Cele mai largi domenii de aplicare si actiune a ergoterapiei sunt cele cu aspect patologic
de psihiatrie, neurologie si recuperare neuromotorie, reumatologie, geriatrie, pneumofiziologie, etc.
In unitatile sanitare cu aceste profile se pot introduce activitati de ergoterapie in scopul
maririi eficacitatii medicale si al cresterii eficientei economice. Obiectivele principale ale
ergoterapiei in aceste planuri medicale sunt urmatoarele:
• inlaturarea tulburarilor functionale pasagere datorate unor afectiuni simple sau complexe in
care este necesara reeducarea gestuala sau recuperarea unui deficit motor;
• reeducarea mijloacelor de exprimare;
• restabilirea independentei bolnavului sub aspect psihomotric.

Afectiunile bolnavilor inteprinse in cadrul ergoterapiei au valoare pentru acestia mai


ales daca valoarea muncii lor are semnificatie pentru cei din jur daca permite stabilirea unei relatii.
Pentru atingerea obiectivelor este necesara evaluarea completa a fiecarui caz,
recuperarea deficientelor urmand a fi realizata printr-un ansamblu de mijloace medio-sociale
individualizate cu alternative acceptabile. Planul si programul de recuperare trebuie sa fie realist,
elastic, sa evite stagnarea, regresia sau esecul. Kinetoterapeutul sau ergoterapeutul are un rol
important in creearea de situatii in conditiile in care se dezvolta initiative noi pentru pacienti.
Relatia acestuia cu pacientii trebuie sa fie bazata pe incredere competenta profesionala. Este foarte
importanta cunoasterea mediului social si profesional al pacientului, relatiile sale de munca si
familia.
La fel de importante sunt pentru specialistii din activitatea terapeutica de acest gen
cunostintele din domeniul sociologic, sociometric si ergometric, toate acestea contribuind la
activitatile de recuperare a afectiunilor individuale.
Obiectivele ergoterapiei sunt legate de solicitarea si obtinerea cat mai rapida a
colaborarii active a pacientului in acest fel, din convingere,acesta, cu efort de vointesi din propriul
lui interes incearca sa se adapteze unor stiuatii noi aparute sau unei vieti mai aproape de normal, sa
se integreze in societate. Pe primul loc in activitatea de ergoterapiei se afla recuperarea deficitului,
scurtarea perioadei de incapacitate de munca, activitatea constituind si un mijloc de instruire a
deficientelor pentru obtinerea unor castiguri proprii, dar valoarea economica a acestei terapii se
situeaza pe planul secundar.
Sarcina principala a ergoterapiei este de a ajuta bolnavul sa realizeze constiinta de sine
si sa redobandeasca relatia cu societatea, cu viata, sa-i redea posibilitatea de a fi din nou activ, util
lui dar si societatii.
In aceasta directie prin relatiile de incredere care se stabilesc intre bolnavi si
kinetoterapeuti sunt indreptate eforturile de a extinde in cate mai multe directii a activitatii creatoare
ale pacientilor.
Organizatia Internationala a Muncii a cautat diferite solutii pentru readaptarea
profesionala a persoanelor cu handicap, scopurile acesteia fiind:
• obtinerea / pastrarea unui loc de munca;
• progresul profesional;
• usurarea semi insertiei in societate;
Ergoterapia este o terapie de un tip aparte care, corelata cu celelalte terapii trebuie
inteleasa intr-o perspectiva larga ca o modalitate complexa bio-psiho-sociala care urmareste
corectarea tulburarilor functionale prin practicarea chiar a ocupatiilor care pun in actiune functiile
deficientelor.

SCOPURILE ERGOTERATIEI
• organizarea unui program de miscare dirijat in conditii de lucru;
• corelarea recuperarii medicale cu recuperarea profesionale;
• stimularea increderii in sine a bolnavilor si dezvoltarea fireasca a personalitatii acestora;
• constatarea capacitatii si inclinatiilor restante ale pacientilor;
• reinsertia cat mai rapide in viata sociala, economica si profesionala;
Problema productivitatii muncii acestora cu toate conditiile creeate si a vointei
persoanei invalide remane inca discutablia.
Atelierele protejate fara norme de lucru constituie deocamdata unica posibilitate pentru
persoanele din aceasta categorie. Pentru rezolvarea acestor probleme care tin de readaptarea
profesionala trebuie recapatate tinand cont de cele 10 comandamente ale existentei integrate a
persoanei cu handicap propuse de Helander:
1. viata familiala
2. alimentatia
3. instructia
4. petrecerea timpului liber
5. dreptul de a participa la activitai culturale, recreative
6. educatia
7. servicii publice
8. dreptul la asociatie, situatie economica
9. activitati publice
10. rolul in administratia publica.
In ceelasi timp ei trebuie sa fie ocrotiti, indrumati si ajutati. In functie de natura
afectiunii si a activitatii prestate, capacitatea de antrenare a persoanei cu handicap poate fi solicitata
fizic, psihic sau cerebral, munca fiind un proces complex care implica in proportii diferite
organismul uman. Activitatea omului in procesul muncii poate fi determinat si de anumiti factori
care au influente asupra capacitatii de munca, acestea sunt:
1. factori fiziologici
2. factori psihologici
3. factori fizici in modul de munca

ERGOTERAPIA PE DIFERITE AFECTIUNI ORTOPEDICO-TRAUMATICE ALE


APARATULUI LOCOMOTOR

Afectiunile ortopedico-traumatice datorate in principal accidentelor (de munca,


circulatie, casice) intereseaza atat capacitatea fizica cat si psihica a celor in cauza, uneori pana la
scoaterea lor din activitate. Frecventa accidentelor din viata de zi cu zi este insemnata, iar
consecintele importante prin gravitatea lor cat si prin durata invaliditatii pe care o antreneaza.
Persoanele aflate intr-o astfel de situatie, datorita scoaterii pe o perioada de timp din activitatile si
ocupatiile lor, pe langa suferinta fizica generata de traumatism pot avea tulburari ale starii psihice ca
urmare a izolarii ce rezulta din invaliditatea respectiva. Aspectele complicatiilor survenite in cazul
acestor afectiuni a caror recuperare este uneori de lunga durata sunt complexe (fizico-psiho-sociale)
ele pot afecta viata de familie, sociala si profesionala a persoanei respective.
Diminuarea acestor efecte cat si scuratarea perioadei se poate face apeland in paralel la
actul mediacal si la terapie recuperatorie care vizeaza in primul rand autonomia bolnavului.
Ergoterapia in cazul afectiunilor traumatice completeaza efectele medicale preventive si curative
alaturi de celelalte metode de recuperare (ortopedia, chirurgia plactica, kinetoterapia). Scopul
urmarit este reintoarcerea bolnavului cat mai repede posibil la viata anterioara imbolnavirii intr-o
stare fizica si psihica buna. Activitatile de ergoterapie sunt propuse de medicul specialist in urma
unor testari a bolnavului in privinta potentialului sau fucnctional recuperat cu participarea
psihologui si a ergoterapeutului.
Particularitatile ergoterapiei la subiectii cu traumatisme la membre:

Recuperarea prin ergoterapie prezinta o importanta deosebita in cadrul traumatismelor


membrelor superioare la care se urmareste redobandirea mobilitatii, fortei, coordonari, abilitatii si
preciziei. Un loc deosebit in obtinerea acestor calitati il are exercitiul fizic si miscarea naturala prin
activitati manuale. Nu sunt excluse nici elementele de mecanica pentru a ghida si sustine miscarea
numai acolo unde sunt neaparat necesare. Kinetoterapia este metoda de baza in recupararea
traumatismelor membrelor, ergoterapia reprezinta o prelungire a acesteia.
Dintre activitatile ergoterapeutice tesutul si tamplaria permit o instruire destul de rapida
pentru acest tip de deficienti. Acestea solicita subiectului repetarea acelorasi miscari, dozarea lor
facandu-se in acord cu progresul realizat. Dispozitivele de lucru din aceste domenii au posibilitati
de reglare, de adaptare la posibilitatile pacientului pe care ergoterapeutul le poate utiliza in cazul in
care observa oboseala pacientului sau aparitia durerii. Alegerea activitatii se face de comun acord
cu pacientii caruia i se explica atat modul de actionare cat si influienta gesturilor asupra progresului
recuperarii. Instruirea se face treptat in conditii ce respecta posibilitatile de moment ale pacientului
urmarindu-se reantrenarea lui in munca. Exersarea acestor deprinderi se face dupa programul de
kinetoterapie, timp de jumatate sau o ora, consolidand astfel efectele obtinute prin programul de
recuperare. Pe langa efectele terapeutice aceste activitati au efecte benefice asupra starii psihice ale
bolnavului, dar si rol recreativ si de destindere. In cazul traumatismelor ce necesita amputarea unor
segmente ergoterapia are rolul de a-l educa pe invalid in vederea reluarii activitatilor specifice
autoservirii, ale castigarii independentei in viata de zi cu zi. Ulterior acestea vor urmari recuperarea
sub aspect socioprofesional adaptate posibilitatilor restante.

FORME DE APLICARE A ERGOTERAPIEI IN AFECTIUNILE APARATUL


LOCOMOTOR
Activitatile de ergoterapie in afectiunile aparatului locomotor trebuie folosite cat mai
precoce incluse in tratamentul procesului de recuperare, adaptate starii generale a bolnavului,
stadiul si formei leziunei suferite. Ele respecta anumite scheme de tratament si sunt aplicate de
specialisti incercand sa dezvolte calitati si deprinderi cu un scop precis motivat. Obtinerea
miscarilor poate fi ajutata de mecanisme concepute special pentru diferite miscari, iar instrumentele
sunt reglate sau modificate dupa nevoie.

ERGOTERAPIA IN AFECTIUNILE OSTEOARTICULARE SI REUMATISMALE

Consecintele acestor afectiuni sub aspect functional sunt asemanatoare, ele depinzand
mai mult de localizarea leziunilor ce determina pierderea sau limitarea miscarii. Unele afectiuni
reumatice duc la invaliditati mari. Specific afectiunilor reumatice articulatiile sunt dureroase,
umflate, rigide, deformate ergoterapia constituind o forma specifica de reeducare functionala.
Alaturi de tratamentul medical ergoterapia este metoda cea mai importanta care pusa in practica,
corelata cu mecanismele deformatiilor articulare poate avea efecte foarte bune. La fel ca si in
afectiunile ortopedico-traumatice care pot surveni in anumite domenii de activitate si afectiunile
reumatice pot avea consecinte traumatice(fizic si psihic) uneori pana la scoaterea din activitate.
Durata bolii sau a invaliditatii, imposibilitatea continuarii activitatii pot duce la
pierderea unor calitati fizice cum ar fi forta, rezistenta, indemanarea, iar sub aspect psihic poate
apare apatia si indiferenta. Pierderea capacitatii de munca afecteaza atat persoana in cauza cat si
societatea. Deficientele fizice si psihice de aceasta natura pot fi corijate si depasite, pot fi recuperate
desi exista riscul recidivei. Din acest motiv respectivii bolnavi trebuie urmariti continuu,
tratamentul sa se desfasoare pe etape pana cand bolnavul depaseste pericolul si poate fi integrat in
activitatea normala de munca. In toate cazurile de afectiuni articulare si reumatismale cand incepe
sa apara remisiunea bolii, cand durerea nu mai impiedica reeducarea functionala ergoterapie prin
mijloace spacifice pot fi aplicate ne fiind necesare pozitii de repaos prelungit si de stricta
imobilizare. Acestea urmaresc prin ocupatie si munca corectarea defectelor de executie a
miscarilor, gesturilor. Principalele obiective in aceste afectiuni sunt:
• tonifierea musculaturii si obtinerea unei stari generale bune;
• prevenirea deformatiilor, anchilozelor, atrofiilor musculare;
• readaptarea sau reorientarea profesionala;

Pentru abordarea acestui tip de afectiuni ergoterapia trebuie sa aiba in vedere o anumita
succesiune a metodelor de reeducare legata de activitatile necesare bolnavului de la primele ore ale
zilei (de la primul gest: ridicarea din pat, igiena, gimnastica, imbracarea, manevrarea unor obiecte
de toaleta, de comunicare) apoi utilizarea aparatelor de uz casnic iar ulterior cele legate de profesie.
Trebuie combatuta inclinatia bolnavilor cu astfel de afectiuni de a sta cat mai mult in pat sau in
fotoliu. Specific acestor afectiuni handicapul fizic este resimtit intens de catre bolnav. Echipa
terapeutica urmareste ameliorarea starii fizice prin diferite mijloace intre care si ergoterapia, prin
diferite prestatii si prin realizarea de obiecte manual care este benefica din toate punctele de vedere
de la reeducarea functionala pana la ameliorarea starii psihice. Aspectul esential in recuperarea
bolnavului este castigarea amplitudinii miscarilor, a fortei musculare, dar si obtinerea adeziunii sale
de a contribui activ la recuperarea proprie.

Ergoterapia urmareste prin mijloacele specifice obtinerea unor efecte importante cum ar
fi:- - efecte preventive (evitarea evolutiei deformatiei, aparitia anchilozei si a contracturilor);
- efecte recuperatorii (dobandirea tonusului normal, mentinerea articulatiilor intr-o stare normala);
- efecte educative (bolnavul este informat in scop terapeutic cu privire la rezultatele ce se pot
obtine);
Terapia respectiva nu primeste doar bolnavii spitalizati ci are un rol important in
recuperarea bolnavilor ambulatori cat si a celor imobilizati la domiciliu.
Pe langa terapia medicamentoasa kinetoterapia (mijloace complexe inclusiv
hidroterapia) psihoterapia, ergoterapia urmareste obtinerea gestualitatii specifice muncii artizanale,
recurge la mijloace diverse (de joaca, sportive, recreeative) in scopul recuperarii fizice si psihice.
Dintre ocupatiile si lucrurile obisnuite ergoterapiei pentru:

Recuperarea mainii reumatoide(poliartrita reumatoida) recomanda:


• diferite jocuri cu mingea de tenis pe care bolnavul o prinde in mana si efectueaza diferite
miscari din articulatia pumnului;
• cititul si rasfoitul unor albume (e benefic rasfoitul cu degetele a filelor cartii);
• confectionarea unor bilute din hartie/staniol;
• confectionarea de margele prin rulare pe o andrea;
• rularea unei hartii folosind ambele maini;
• rularea unei panglici in directie radiala;
• imprimarea unor modele folosind un rulou sau aplicarea stampilei;
• confectionarea unor obiecte artizanale(flori artificiale, cosulete, jucarii);
• folosirea unor jucarii (titirezul) invartind sfarleaza;
• jocuri cu bile de diferite marimi ce necesita manevrarea lor;
• cusutul, brodatul, impletitul;
• modelarea plastilinei sau a lutului;
• jocul in nisip ud;
Ergoterapie in poliartrita reumatoida urmareste prin miscarile respective intarirea
aparatului extensor a degetelor, a interososilor, opozantului si policelui. Un loc important il are
reeducarea prehensiunii.
Recuperarea artrozelor mainii:
Ergoterapia recomanda gesturi si miscari ca:
• strangerea repetata a unor obiecte repetate in mana (mingi mici, burete, jucarii);
• modelarea unor materiale semimoi care antreneaza numeroase grupe musculare;
• manevrarea unor obiecte mici (bilute, margele, constructii di bete de chibrituri...);

Miscari folosite in ergoterapie pentru recuperarea articulatiei cotului si umarului:


• jocur ce antreneaza concomitent mana si umarul;
• periatul;
• lustruirea suprafetelor;
• taiatul cu fierastraul;
• insurubarea si desurubarea becurilor, robinetelor;
• jocul de carti;
• cusutul pe gherghef;
• jocul cu mingea;
• cusutul la masina manuala;

Recuperarea afectiunilor piciorului pana la un punct ergoterapia foloseste aceleasi mijloace ca ci


kinetoterapia.
• bicicleta ergometrica;
• exercitiu de apucare a unui prosoc cu degetele de la picioare;
• rularea piciorului pe un cilindre;
• lansarea unei bile sau mingi de pe picior prin extensia degetelor si dorsiflexia piciorului;
• masina de cusut cu pedala.

Folosirea activitatilor de ergoterapie la bolnavii reumatici trebuie sa respecte principiile


de la usor la greu pentru a nu depasi pragul durerii.

CRITERII DE ALEGERE A ACTIVITATILOR PRACTICE SAU A TIPURILOR DE MUNCA


1. Activitatea practica sa fie adecvata tipul de deficienta si nu numai categoriei de deficiente
generale.
2. Activitatea sa aiba un mare folos terapeutic
3. Sa prezinte interes pentru deficient in masura in care conditioneaza calitatea si randamentul in
activitate.
4. Sa fie adecvata posibilitatilor reale ale deficientului si sa poata fi efectuata efectiv si
independent de catre acesta.
5. Sa nu ofere prilejuri de instalare a sentimentului de inutilitate sociala sau de excludere din
procesul muncii.
6. Sa formeze sentimentul de utilitate sociala realizabil prin abtinerea de produse valorificabile.
7. Sa formeze contactele sociale intre participantii cu acelasi diagnostic intre cei cu diagnostice
diferite in cadrul activitatilor prestate.

Factorii care influienteaza capacitatea de munca : factori fiziologici , psihologici, mediul de


munca , conditii sociale

Recuperarea aspectului profesional : ergoterapia urmareste parcurgerea progresiva , naturala a


etapelor de readaptare la munca folosind gestualitati specifice acesteia. Cand acest scop nu mai
poate fi realizat se impune reprofesionalizarea pacientului, acesta fiind testat in atelierul de
ergoterapie in privinta posibilitatii sale psiho-tehnice

Reinsertia sociala poate fi facilitata prin recuperarea unor elemente si gesturi de autoservire
specifice vietii de zi cu zi ( igiena corporala, servirea mesei ) . Stimularea si pregatirea gestualitatii
in vederea profesarii sau adaptarii la activitatile menajere sunt elemente decisive pentru reintegrarea
familiara si sociala.

In sala de ergoterapie, activitatile se desfasoara zilnic, dupa un program stabilit, cu


pauze recreative si o durata de 45 minute sedinta. Numarul de beneficiari este de 7- 8 copii / zi,
minimum doua sedinte pe saptamana, evitandu- se aparitia starii de incordare psihica, repulsia fata
de activitate etc. Activitatile ergoterapeutice pun accentul pe reeducarea gestualitatii, a indemanarii,
invatarea unor deprinderi noi, utile, dezvoltarea expresivitatii, readaptarea/ adaptarea la efort.
Activitati ca desenul, pictura, modelajul sunt foarte importante in dezvoltarea proceselor gandirii,
pentru o mai buna coordonare oculara si manuala, pentru dezvoltarea motricitatii fine (dactilo-
pictura si modelaj).

Persoana cu dizabilitati, beneficiara a serviciului de ergoterapie, isi dezvolta deprinderi


specifice prin manuirea materialelor folosite la activitati: creioane, pensule, betisoare, plastilina,
lipici, materiale din natura; memoria vizuala si imaginatia se imbunatatesc. Progresul se realizeaza
in etape iar invatarea este in pasi mici si pe baza succesului. Ergoterapia reprezinta un tip de
activitate originala, placuta, care ajuta la intarirea eului si contribuie ca atare la restabilirea
echilibrului psihic al personalitatii copilului.

BIBLIOGRAFIE

1. Bălteanu V.- Terapia ocupaţională şi ergoterapia- Ed. Altius Academi Iaşi 2002;

2. Dan M. – Introducere în terapia ocupaţională- Ed. Universităţii din Oradea 2005

3. Sbenghe, T. (1996) – Recuperarea medicală la domiciliu pentru medicul de familie,


Editura Medicală, Bucureşti

4. Balteanu V.– Aspecte metodico-practice ale kinetoterapiei la domiciliu- Ed. Pim Iasi
2008