1 MPVolei

UNIVERSITATEA ”BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
CENTRUL DE FORMARE CONTINUĂ,

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ȘI CU FRECVENŢĂ REDUSĂ
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ
SUPORT DE CURS
Metodica predării voleiului în școală
Lect. univ. dr Şanta Cristian
Anul de studiu: III
sport.ubbcluj.ro
eLearning.ubbcluj.ro https://portal.portalid.ubbcluj.ro
CLUJ-NAPOCA
2015
I. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator
a) Informaţii despre curs:

Titlul disciplinei: Metodica predarii voleiului in scoala
Codul: YLR1006
Anul şi semestrul de desfăşurare a cursului: Anul III, semestrul 5
Tipul cursului: obligatoriu
Pagina web a cursului:
Număr de credite: 5
Locul de desfăşurare: Facultatea de Educaţie fizică şi sport
Programarea în orar a activităţilor: conform orarului afişat la sediul facultăţii
b) Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau laborator:

Curs şi lucrări practice: Lect. univ. dr Şanta Cristian
Nume şi titlul ştiinţific: Lect. univ. dr Şanta Cristian
Informaţii de contact: sala Vasile Geleriu,

Ore de consultaţii: Conform cu orarul afişat
c) Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite:

Pentru buna desfăşurare a acestui curs, participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de bază de:
tehnica şi tactica jocului, metodologia de invăţare a acţiunilor din cadrul jocului, selecţie,
noţiuni de regulament.
d) Descrierea disciplinei:
Obiectivele cursului / disciplinei:
Cursul vizează cunoaşterea principalelor probleme, a conceptelor teoretice si soluţiilor
practice din domeniul voleiului.;
Formarea unui sistem de cunoştinţe de specialitate necesare în activitatea sportivă.
Însuşirea noţiunilor (categorii, concepte) fundamentale ale jocului de volei.
Abilitarea studenţilor cu sistemul de cunoştinţe aplicabile în activitatea didactică.
2
Conţinutul disciplinei:
Disciplina se axează pe expunerea următoarelor aspecte:
-Aspecte teoretice ale jocului
-Structuri organizatorice de performanţă
-Condiţii de participare în campionatul naţional
- Selecţia în jocul de volei
-Sistematizarea acţiunilor de joc
- Biomecanica acţiunilor în atac şi apărare
-Sisteme de joc
- Pregătirea fizică
-Organizarea de competiţii
Competenţe dobândite prin absolvirea disciplinei:

 Cunoştinţe de specialitate în activitatea de antrenor; conceptele şi principiile însuşite
vor fi aplicate în cadrul activităţilor specifice în activităţile din şcoală, cluburi şi
asociaţii sportive, cluburi particulare cu domeniu de activitate educaţia fizică şi sportul,
iniţierea în practicarea jocului de volei;
 Formarea limbajului de specialitate necesar în comunicare şi în întocmirea
documentelor, referatelor şi a lucrărilor de specialitate le oferă posibilitatea de a activa
în toate domeniile ce cuprind organizarea, administraţia, conducerea activităţilor de
antrenament sportiv;
 Oportunitatea de a putea aplica programe de cercetare în ceea ce priveşte dezvoltarea /
educarea calităţilor motrice, învăţarea, consolidarea, perfecţionarea, evaluarea
deprinderilor şi priceperilor motrice în jocul de volei;
 Asumarea de responsabilităţi, înţelegerea şi aplicarea cerinţelor programelor şcolare de
specialitate în ceea ce priveşte activităţile de antrenorat sportiv;
 Promovarea unui sistem de valori culturale şi morale;
 Valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial;
 Formarea de competenţe specifice ştiinţei Educaţiei Fizice Sportului în ceea ce priveşte:
munca în echipă.
● Aplicarea în practică a demersurilor necesare selecţiei.
● Abilitatea de a utiliza corect programele de antrenament propuse.
3
● Priceperea de a construi un plan de pregătire sportivă pe termen lung, mediu şi scurt,
dar şi de organizare de competiţii.
e) Organizarea temelor în cadrul cursului

Disciplina este structurată pe următoarele capitole:
-Aspecte teoretice ale jocului
-Structuri organizatorice de performanţă
-Condiţii de participare în campionatul naţional
- Selecţia în jocul de volei
-Sistematizarea acţiunilor de joc
- Biomecanica acţiunilor în atac şi apărare
-Sisteme de joc
- Pregătirea fizică
-Organizarea de competiţii
- Regulamentul de joc
f) Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs
Parcurgerea acestei discipline va presupune atât întâlniri faţă în faţă, cât şi muncă individuală.
Astfel, metodele utilizate pe parcursul predării cursului sunt: expunerea teoretică, prin
mijloace auditive şi vizuale; explicaţia abordărilor conceptuale; prezentarea de explicaţii
alternative şi a studiilor de caz practice; răspunsuri directe la întrebările studenţilor. În ceea ce
priveşte activitatea cursanţilor, se va încuraja participarea activă a studenţilor prin
problematizarea informaţiilor prezentate, implicarea în activităţi de grup, proiecte de
cercetare; realizarea analizei unor situaţii concrete din domeniul resurselor umane pe baza
discuţiilor libere de grup a studenţilor.
Studentul are libertatea de a-şi gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea şi timpul de
parcurgere a cursului. Este însă recomandată parcurgerea succesivă a modulelor prezentate în
cadrul suportului de curs, în ordinea indicată şi rezolvarea sarcinilor sugerate la finalul
fiecărui modul.
g) Materiale bibliografice obligatorii
4
1.Bengeanu C-tin, Rusu Flavia, Braicu F. (2000) – Volei-teorie şi metodică, Casa Cărţii
de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2000
2.Colibaba-Evuleţ, D., Bota, I. (1998) – Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Editura
Aldin, Bucureşti
3.Croitoru Doina (2000) - Volei – Editura ANEFS Bucureşti
4.Dragnea, A., Bota Aura (1999) - Teoria activităţilor motrice - Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti
5.Ghenade, V.,(1984) – Modelarea instruirii copiilor şi juniorilor, Editura Sport-Turism,
Bucureşti
6.Păcuraru, A., (2002) – Volei – tehnică şi tactică, Editura Fundaţiei Universitare, Galaţi
7.Mureşan, A.,(2005)-Volei selecţia şi pregătirea echipelor de juniori, Ed. Accent, Cluj
Napoca.
8. Mureşan, A.,(2005)Volei Strategie-Tactica, Cluj-Napoca, Editura Accent
9.Mureşan, A.,(2004), Volei Organizare si Competitii, Universitatea Babes- Bolyai,
Facultatea de Educatie Fizica si Sport, Cluj-Napoca
10.Rusu, F., Şanta , C., (2009)Curs de volei _ FEFS Cluj Napoca
11.Rusu Flavia, (2004) – Curs de volei – FEFS http://www.sport.ubb.cluj.ro
12.Rusu Flavia, (2004) – Jocul de volei în şcoală, Editura Napoca Star, 2008
13. Santa, C.,(2012)- Curs Volei- FEFS Cluj_ Napoca
14. Santa , C., (2014) Volei , Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca
15.Regulamentul jocului de volei – F.I.V.B
h) Materiale şi instrumente necesare pentru curs

În vederea participării la un nivel optim la activităţile cursului, este recomandat ca studenţii să
aibă acces la următoarele resurse:
- calculator conectat la internet (pentru a putea accesa conţinutul cursului şi pentru a
putea participa interactiv pe parcursul derulării acestuia)
- imprimantă (pentru printarea materialelor suport, a temelor redactate, a studiilor de
caz)
- acces la resursele bibliografice (abonament la Biblioteca Centrală Universitară şi
Biblioteca FEFS)
- acces la echipamente de fotocopiere
5
i) Calendar al cursului
Pe parcursul derulării disciplinei, sunt programate întâlniri faţă în faţă cu toţi studenţii
înscrişi la curs, conform orarului.
În vederea eficientizării acestor întâlniri faţă în faţă, pentru fiecare din acestea, se
recomandă parcurgerea de către student a suportului de curs pus la dispoziţie încă de la
începutul semestrului, iar ulterior întâlnirii, este indicată rezolvarea sarcinilor şi exerciţiilor
aferente fiecărui modul parcurs. De asemenea, anterior întâlnirilor programate, studenţilor li
se recomandă să parcurgă capitolele corespunzătoare temelor abordate la fiecare
întâlnire din cel puţin una din sursele bibliografice indicate. În acest mod, se va facilita
orientarea cursului asupra aspectelor de fineţe din conţinutul disciplinei şi se va permite
concentrarea pe modalităţile de aplicare la nivel practic a informaţiilor deja parcurse.
j) Politica de evaluare şi notare

Evaluarea studenţilor se va efectua conform detalierii de mai jos:
Examen scris în sesiunea de examene – 50 % din nota finală;
Conducerea lectiei metodice si practice, referat – 50% din nota finală;
k) Elemente de deontologie academică

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:
- Prezenţa la ore este obligatorie pentru toţi studenţii;
- Lucrările elaborate de către studenţi pe parcursul activităţilor vor avea în mod
obligatoriu caracter de originalitate.
- Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată cu anularea sesiunii de
examene pentru studentul în cauză;
- Rezultatele finale vor puse la dispoziţia studenţilor on-line, prin utilizarea site-ului
facultăţii;
- Contestaţiile se vor soluţiona în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor;
l) Studenţi cu dizabilităţi
Titularul cursului este disponibil, în limita posibilităţilor, la adaptarea conţinutului şi
metodelor de transmitere a informaţiilor disciplinei în funcţie de tipul dizabilităţii care sunt
prezente la nivelul cursanţilor. Se vor lua toate măsurile necesare în vederea facilitării
accesului egal al tuturor cursanţilor la activităţile didactice.
6
m) Strategii de studiu recomandate
Se recomandă parcurgerea sistematică a modulelor cuprinse în cadrul cursului, punându-se
accent pe pregătirea individuală continuă a studenţilor şi pe evaluările formative pe parcursul
semestrului.
Observaţii:
Prezentul material nu este suficient pentru promovarea examenului. Trebuie parcursă întreaga
programă cu bibliografia corespunzătoare.
II. Suportul de curs
Modul 1: Aspecte teoretice ale jocului de volei

Structuri organizatorice de performanţă
a) Scopul şi obiectivele modulului
Scopul acestui modul este familiarizarea cursantului cu noţiuni despre structurile sportive de
performanţă. Ca obiective, se vor atinge următoarele:
 Scopul, obiectivele şi caracteristicile jocului
 Structurile sportive de performanţă Cluburile sportive şi liceele cu program de
educaţie fizică şi sport.
b) Schema logică a modulului

Acest modul este compus din două subcapitole: primul subcapitol are ca scop
evidenţierea obiectivelor şi caracteristicilor jocului de volei.
Al doilea subcapitol are ca scop evidenţierea structurilor sportive de performanţă.
c) Conţinutul informaţional detaliat

1.1.SCOPUL, OBIECTUL ŞI CARACTERISTICILE
JOCULUI DE VOLEI
Scopul jocului
Conform regulamentului competiţional, scopul jocului este de a face mingea să cadă în
terenul de joc advers, trimiţând-o pe deasupra fileului, de a o împiedica să atingă suprafaţa
7
terenului propriu, sau de a-l determina pe adversar să comită anumite greşeli amendate de
regulamentul de joc.
Obiectul voleiului
În educaţia fizică şi în sport obiectul voleiului de sală, pe nisip sau pe iarbă îl constituie însăşi
formele lui de manifestare şi anume:
- voleiul mijloc al educaţiei fizice cuprins în curricula şcolară;
- voleiul de agrement;
- voleiul sport de performanţă;
- voleiul activitate şcolară;
- voleiul ramură a ştiinţei sportului şi a educaţiei fizice;
- voleiul spectacol;
Caracteristicile jocului
Voleiul face parte din categoria jocurilor sportive fără contact direct între jucători. La o
vedere generală, jocul este destul de simplu, accesibil practicanţilor de orice vârstă şi sex,
necesitând un echipament sumar şi instalaţii puţine.
Suprafaţa de joc cu dimensiunile de 9/18 m este împărţită printr-un fileu în două terenuri
egale. Între jucătorii echipelor există o barieră constituită din lina de centru (care desparte cele
două terenuri) şi fileul ridicat conform regulamentului de joc la înălţimi diferite.
Mingea este jucată, după ultimele modificări ale regulamentului de joc prin lovire cu
orice parte a corpului.
Acţiunile jucătorilor în jocul de volei sunt mişcări însuşite.
Într-o fază de joc o echipă are dreptul la trei lovituri ale mingii, cu excepţia situaţiei
când mingea a atins blocajul.
Fază de joc este considerată situaţia când o echipă joacă mingea în propria suprafaţă de
joc.
Organizarea jucătorilor în teren este în funcţie de poziţionarea lor pe cele şase zone,
specifice terenului de volei. Cele şase zone alcătuiesc două linii de jucători, cu posibilităţi
diferite de acţionare la minge.
Jocul începe prin serviciu. Serviciul este acţiunea de joc prin care jucătorul situat în
zona de serviciu a unei echipe trimite mingea printr-o lovire cu mâna, pe deasupra plasei în
terenul advers. Jucătorii unei echipe ajung la serviciu conform ordinii la rotaţie.
8
În jocul de volei, echipa care câştigă jucarea unei mingi primeşte un punct. Când echipa la
primire câştigă faza, ea va câştiga un punct şi dreptul de a servi, iar jucătorii acestei echipe
efectuează o rotaţie, deplasându-se conform acelor de ceasornic.
Prin preluarea serviciului echipele trec frecvent din situaţia de atac la situaţia de apărare.
Jocul de volei se practică fără limită de timp.
Pe parcursul jocului sunt însă delimitări de timp pentru: „time aut” tehnic şi „time aut”
pentru schimbările de jucători (durata 30”); schimbarea terenului (3 min.); efectuarea
serviciului (8”). Contactul între jucători şi jucători şi antrenori este limitat în timp. Sunt
admise şase schimbări de jucători şi doi timpi de odihnă pe set (fiecare cu durata de 30”).
Mijloacele de acţionare sunt limitate la câteva acţiuni de joc, care nu pot fi utilizate
succesiv de acelaşi jucător: serviciu, preluare (sau primirea din serviciu), ridicarea, lovitura de
atac, blocajul, autodublajul, preluarea din atac, plonjonul.
Jucătorii acţionează la minge în două ipostaze fizice diferite: în poziţii cît mai aproape
de sol sau printr-o săritură cît mai înaltă.
Jocul impune coordonare, forţă la nivelul marilor grupe musculare (membrele inferioare şi
superioare spate, abdomen) putere de concentrare şi colaborare între jucători. Fiecare acţiune
de joc a unui jucător este pregătită şi dependentă de execuţia anterioară a unui coechipier.
Eficienţa jocului depinde de modul în care primul jucător joacă mingea pentru următorul, iar
acesta pentru al treilea.
Această interdependenţă permanentă, presupune un bun parteneriat şi motivaţie. Nu
puţine sunt momentele când trebuie să se corecteze execuţiile greşite anterior de colegi.
Federaţia Română de Volei - F.R.V.

Federaţiile naţionale reprezintă confederaţia, careia îi sunt afiliate, în ţările de origine.
Ele au statut şi regulamente proprii, bucurându-se o largă autonomie, fără însă a se putea
abate de la statutul, regulamentele şi deciziile confederaţiei de care aparţine.
Structural şi din punct de vedere al competenţelor, federaţiile au, în mare, parte aceeaşi
organizare, răspunzând, de regulă, aceloraşi obiective.
Pentru a exemplifica modul de organizare şi competenţele federaţiilor, vom prezenta
organizarea şi competenţele forurilor ce alcătuiesc Federaţia Română de Volei (F.R.V.).
Federaţia Română de Volei se constituie prin libera asociere a secţiilor de volei din
cluburi, asociaţii sportive, unităţi de învăţământ, persoane juridice sau fizice constituite pe
teritoriul României participante la activitatea de volei şi care îşi desfăşoară activitatea sub
îndrumarea Agenţiei Naţionale de Sport, pe baza planurilor şi bugetului propriu exercitându-şi
9
atribuţiile stabilite prin Statutul propriu şi cu respectarea dispoziţiilor legale cu privire la
organizarea şi desfăşurarea activităţii de educaţie fizică şi sport.
Din F.R.V. fac parte secţiile afiliate ale căror membrii sunt legitimaţi să practice ramura de
sport, antrenori, arbitri, alţi specialişti membri ai organelor de conducere şi comisiilor de orice
nivel, care recunosc Statutul şi Regulamentul federaţiei, societăţile economice care susţin
activitatea în ramura de sport, aderă la Federaţia Română de volei şi respectă prevederile
Statutului şi Regulamentului federaţiei şi de asemenea membrii de onoare.
STRUCTURI ORGANIZATORICE DE PERFORMANŢĂ
Cluburile sportive şcolare

În ceea ce priveste desfasurarea activitatii in cadrul Cluburilor sportive scolare,
“Regulamentul de organizare şi funcţionare a cluburilor sportive şcolare” aprobat prin Ordinul
Ministrului nr.4375, emis la data de 07 septembrie 1999, prevede urmatoarele masuri:
Art.1 – Cluburile sportive şcolare sunt unităţi de învăţământ organizate de Ministerul
Educaţiei Cercetării şi Inovaţiei, care au drept scop selecţionarea şi pregătirea elevilor în
vederea obţinerii performanţelor sportive potrivit specificului ramurilor de sport cât şi
promovarea acestora spre marea performanţă.
Art.2 - Cluburile sportive şcolare contribuie, cu mijloace specifice, la realizarea
idealului educaţional al şcolii româneşti,la formarea capacităţilor intelectuale şi fizice ale
elevilor, la educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
ale demnităţii şi toleranţei prin practicarea sportului.
Art. 3 - În învăţământul preuniversitar, în baza Legii nr. 84/1995, se organizează, ca
unităţi de învăţământ pentru activitatea sportivă de performanţă, Cluburi Sportive Şcolare,
(C.S.S.) cu personalitate juridică sau ca secţii pe lângă alte unităţi de învăţământ, la
propunerea inspectoratelor şcolare.
Art.4 – Reţeaua şi planurile de şcolarizare se aprobă anual de către Ministerul Educaţiei
Naţionale, la propunerea inspectoratelor şcolare judeţene (al municipiului Bucureşti), în limita
cifrei de plan transmise.
Liceele cu program de educaţie fizică şi sport
Liceele cu program de educatie fizica si sport îţi desfăsoară activitatea instuctiv

educativă sub auspiciile M.E.C. şi A.N.S. conform cu Legea Învăţământului şi reprezintă
filiera vocaţională a învăţământului prin clasele cu profil sportiv.
10
Federaţia sportului şcolar şi universitar
Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar este departament al Ministerului Educaţiei
Naţionale. În scopul atragerii copiilor şi elevilor de la toate nivelurile de învăţământ pentru
practicarea sportului, Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar a elaborate un sistem
competiţional diversificat care să satisfacă opţiunile tuturor categoriilor de elevi.
d) Sumar
În cadrul acestui modul s-au realizat obiectivelor menţionate anterior.
e) Sarcini şi teme ce vor fi notate

În vederea eficientizării activităţii studenţilor la această disciplină, pentru facilitarea
învăţării, cursanţii vor avea de realizat următoarele sarcini individuale:
1. Discutaţi în maxim o pagină caracteristicile jocului de volei.
2. Care este rolul cluburilor sportive şcolare şi al liceelor cu program sportiv
f) Bibliografie modul
1.Bengeanu C-tin, Rusu F., Braicu F. (2000) – Volei-teorie şi metodică, Casa Cărţii de
Ştiinţă Cluj-Napoca
Bucureşti
Napoca.
5.Mureşan, A.,(2005)Volei Strategie-Tactica, Cluj-Napoca, Editura Accent.
6.Mureşan, A.,(2005), Volei în învăţământul liceal, Cluj-Napoca, G.M.I.
Facultatea de Educatie Fizica si Sport, Cluj-Napoca.
9..Rusu Flavia, (2004) – Jocul de volei în şcoală, Editura Napoca Star, 2008
11. Santa, C., (2012) Curs Volei FEFS Cluj- Napoca
13. Regulamentul jocului de volei – F.I.V.B
11
Modul 2: Conditii de participare in campionat

Scopul acestui modul este prezentarea principalelor condiţii de participare în
competiţii şi regulamentul de joc,
Ca obiective, se vor atinge următoarele:
 Prezentarea condiţiilor de participare.
 Prezentarea regulamentului de joc.
b) Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

În cadrul primului modul au fost prezentate scopul , obiectivele şi caracteristicile jocului de
volei şi structurile sportive de performanţă.
CONDIŢIILE DE PARTICIPARE ÎN CAMPIONATELE NAŢIONALE
Art.l. Participarea în campionatele naţionale organizate de F.R.V. este permisă numai

echipelor componente ale cluburilor sportive care poseda Certificat de Identitate Sportivă
şi sunt afiliate la FRV.
Participarea sportivilor in campionatele naţionale se va face după cum urmează:

a) pe bază de legitimaţii de joc eliberate de F.R.V.
Campionatul naţional de volei pentru juniori este organizat de F.R.V., cu sprijinul M.E.C.T.S.
şi al Asociaţiilor Judeţene de Volei, prin comisiile locale şi cluburile sportive care au echipe
participante în campionat.
Pentru jocurile din campionatul naţional de volei pentru juniori înălţimea fileului este de
2,24m la feminin şi 2,43m la masculin.
Jocurile se vor desfăşura numai în sălile omologate de către C.C. de Competiţii .
Clasamentele se întocmesc conform R.O.A.V., pentru fiecare fază a competiţiei (tur, retur,
turneu final), după sistemul:
- 3 puncte pentru joc câştigat cu 3-0 sau 3-1;
- 2 punct pentru joc cistigat cu 3-2 ;
- 1 punct pentru joc pierdut cu 2-3 ;
- 0 puncte pentru joc pierdut 0-3 sau 1-3
12
Echipele sunt obligate să poarte echipamentul regulamentar, conform dispoziţiilor F.I.V.B.
d) Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate condiţiile de participare în campionatele naţionale
şi regulamentul campionatului de juniori si seniori

1. Care sunt condiţiile de participare în campionat
2. Regulamentul de joc
a) Bibliografie modul
1.Bengeanu C-tin, Rusu F., Braicu F. (2000) – Volei-teorie şi metodică, Casa Cărţii de Ştiinţă
Cluj-Napoca
Bucureşti
7.. Santa , C., (2014) Volei , Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca
Modul 3: Selecţia în jocul de volei

Scopul acestui modul este prezentarea etapelor şi criteriilor de selecţie şi modele de
joc în volei.

 Prezentarea etapelor de selecţie
 Prezentarea criteriilor de selecţie.
13
 Prezentarea modelelor de joc.

În cadrul modulului anterior au fost prezentate condiţiile de participare în competiţii şi
regulamentul campionatului de juniori I si seniori
SELECŢIA PENTRU VOLEIUL DE PERFORMANŢĂ
3.1Recrutarea pentru selecţie

Recrutarea este un proces de pre-întâmpinare a orizontului de aşteptări a candidaţilor şi nu
de puţine ori a familiei acestora.
Unii dintre candidaţii la selecţie vor să se afirme pe criteriul aptitudinilor, vor să se
identifice cu un model, sau sunt curioşi de ofertă. Alţii doresc să obţină un statut şi o
recunoaştere socială, sau aspiră la beneficii economice sau financiare.
Recrutarea copiilor şi în general a candidaţilor este un proces delicat, care implică
aspecte de ordin psihologic, social, economic şi combinaţii ale acestora.
Succesul recrutării este determinat de carisma, priceperea, experienţa, cunoştinţele mşi
personalitatea celui care o face, de întâmpinarea aspiraţiilor candidaţilor prin oferta prezentată
sau de cauze diferite şi unele surprinzătoare.
Selecţia candidaţilor
Selecţia începe odată cu depistarea celor mai dotaţi candidaţi şi cu integrarea lor în
grupe sau echipe în funcţie de conturarea dezvoltării fizice, fiziologice, psihice şi de pregătire
specifică – factor limitativ sau de succes în pregătirea sportivă sau concurs.
De-a lungul anilor, datorită creşterii competitivităţii la toate nivelurile şi creşterea
generală a performanţelor, identificarea timpurie a talentului pentru activitatea sportivă la
tineri a devenit foarte importantă.
Identificarea talentului poate fi definită ca un proces în care copiii sunt încurajaţi să
participe la activitatea sportivă în care ei pot obţine cel mai mare succes, pe baza rezultatelor
obţinute la testul de selecţie.
Identificarea talentului este deseori confruntată cu dezvoltarea talentului. De fapt,
identificarea talentului constituie doar primul pas în procesul de pregătire, de la începător la
sportivul de succes.
14
Marea majoritate a cunoscătorilor consideră selecţia un proces îndelungat, ajungând la
concluzia că este aproape imposibil să apreciezi imediat perspectivele sportive, oricât de
perfecţionate ar fi metodele de apreciere. Din acest punct de vedere, selecţia este egală cu
durata vieţii sportive.
Atât din punct de vedere didactic, cât şi operaţional, biologic şi sportiv, majoritatea
autorilor recomandă abordarea selecţiei la trei niveluri:
– iniţială – de depistare şi angrenare a copiilor în activitate sportivă sistematică;
– secundară – de depistare valorică a jucătorilor apţi pentru pregătirea de performanţă;
– definitivă – includerea juniorilor specializaţi pe posturi în echipele de seniori.
Selecţia este un proces condiţionat de următorii factori:

– concepţia de instruire la nivel naţional
– criteriile de depistare a calităţilor somato-funcţionale şi psihomotrice particularizate
pentru voleiul de performanţă,
– un sistem de probe şi norme de control unitare,
– un sistem de instruire unitar,
– existenţa unui sistem competiţional relativ stabil.
Etapizarea procesului de selecţie

Cunoscătorii consideră că este aproape imposibilă aprecierea imediată a
perspectivelor sportive ale subiecţilor oricât de perfecţionate ar fi metodele utilizate.
Identificarea talentului poate fi definită ca un proces în care indivizii sunt încurajaţi să

participe la activitatea sportivă în care ei pot obţine cel mai mare succes, pe baza rezultatelor
obţinute la testul de selecţie.
Procesul de selecţie este un proces continuu care trebuie particularizat de la individ la
individ; a nu se confunda nivelul aptitudinilor cu posibilităţile latente ale indivizilor.
Identificarea talentului constituie doar primul pas în procesul de pregătire, de la
începător la sportivul de succes. Din acest punct de vedere, selecţia este egală cu durata vieţii
sportive.
Din considerente didactice şi operaţionale, majoritatea specialiştilor recomandă
abordarea selecţiei la trei niveluri:
Selecţia primară sau de orientare
Scop:
15
– depistarea subiecţilor cu aptitudini pentru practicarea sportului;
– angrenarea copiilor în activitatea sportivă sistematică;
– constituirea grupei de începători-speranţe.
Durata: 3-4 ani.
Selecţia secundară sau intermediară

Scop:
– învăţarea şi perfecţionarea acţiunilor tehnico-tactice;
– constituirea grupei de avansaţi;
– participarea în competiţii.
Durata: 2-3 ani, postpubertar.
Selecţia finală
Scop:
– perfecţionarea acţiunilor de joc;
– integrarea în grupările de performanţă.
– participarea în campionate organizate pe plan naţional, internaţional,
– selecţionarea şi promovarea jucătorilor pentru loturile naţionale de juniori, tineret şi
seniori.
Durata: 2 ani, în campionatul de juniori I.
Într-un context mai larg selecţia este un proces condiţionat de următorii factori:
– modelul jucătorului pe plan internaţional şi pe plan naţional,
– criteriile de depistare a calităţilor somato-funcţionale şi psihomotrice particularizate
pentru voleiul de performanţă,
– un sistem de probe şi norme de control unitare,
– existenţa unui sistem competiţional relativ stabil,
– un sistem de instruire unitar,
Factorii decizionali ai selecţiei:
– necunoaşterea limitelor bio-psiho-motrice ale viitorilor voleibalişti,
– hipertrofia unor calităţi determinate de procesul de instruire şi limitele determinate
ereditar,
– apariţia situaţiilor limită,
16
– compensarea deficitului biomotric şi psihosocial,
– diagnosticarea calităţilor stabile,
– ameliorarea calităţilor motrice specifice.
Criteriile selecţiei
Pentru asigurarea resurselor umane la nivel de echipă cercetătorii români au elaborat un
sistem complex de testare a subiecţilor selectaţi. Criteriile care asigură bazele ştiinţifice ale
procesului de selecţie sunt următoarele.
a) medico-biologic
Având în vedere că un handicap biologic constituie un obstacol greu de compensat şi că
nivelul performanţei este dependent de acest potenţial, criteriile medico-biologice vor opera
diferenţiat în fiecare stadiu în funcţie de creşterea şi maturizarea organismului pe de o parte şi
de efectele acumulărilor pregătirii pe de alta. Pentru elementele care promovează aşa-zisul
examen iniţial al depistării şi sunt supuse acţiunii permanente de selecţie paralel cu iniţierea
sportivă, se impune efectuarea unui complex examen medical la servicii specializate,
urmărind:
– aprecierea stării de sănătate printr-un examen clinic pe aparate cât mai complexe,
completat cu analizele de laborator;
– aprecierea integrităţii funcţionale la nivel cardiorespirator, endocrino-metabolic,
hepatorenal, neuromuscular şi psihic;
– precizarea nivelului de dezvoltare fizică generală în funcţie de sex şi vârstă cu
ajutorul următoarelor examene:
– antropometric, pentru determinarea staturii, lungimii membrelor inferioare şi
anvergurei;
– somatoscopic, în scopul depistării deficienţelor fizice de gradul II, III, IV
contraindicate voleiului;
– examenul mobilităţii articulare.
La sfârşitul acestui examen complex, medicul este cel în măsură să decidă dacă
individul poate sau nu să practice voleiul de performanţă. Dacă în perioada pubertară este
prematur să se facă supoziţii în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică examenul stării de sănătate
trebuie să confere un răspuns precis asupra candidaţilor cu antecedente heredocolaterale sau
personale.
17
În perioada postpubertară aprecierea medico-biologică, trebuie să pornească de la profilul
morfofuncţional (la această vârstă suficient de bine conturat), reclamat de specializarea pe
posturi. Aprecierea dinamică a parametrilor biologici, funcţionali şi neuropsihici trebuie să
concluzioneze o stare de sănătate perfectă asociată cu o dezvoltare fizică şi stare funcţională
optimă.
În cadrul selecţiei finale, pornind de la profilul performerului de valoare mondială se vor
aprecia posibilităţile de adaptare, rezistenţa organismului la eforturile maximale şi existenţa
rezervelor pentru îmbunătăţirea performanţei. Potenţialul biologic optim se constată periodic
prin examenul medicosportiv complex, care constituie filtrul pentru admiterea în loturile
reprezentative.
b) criterii somatice
Principalele date somatice care ne interesează în problema selecţiei sunt cele care pot fi
puţin influenţate de mediu şi anume:
1. Înălţimea
Pe bună dreptate sunt semne de întrebare asupra căror criterii să ne oprim mai ales în
etapele primare ale selecţiei, pentru a putea prognostica o înălţime finală optimă. Dintre
acestea recomandăm corelarea indicatorilor de creştere (înălţimea în momentul respectiv) cu
vârsta biologică; vârsta cronologică exprimă mai fidel nivelul maturizării. Pentru
determinarea vârstei biologice se recomandă aprecierea simptomor secundare ale pubertăţii,
osificarea pumnului şi încheieturii mâinii neîndemânatice şi vârsta dinţilor. Pe aceste baze se
pot aprecia cu obiectivitate ritmurile maturizării (întârziată, accelerată) şi determina înălţimea
posibilă prin raportarea la nivelul mijlociu de dezvoltare fizică a generaţiilor în creştere.
Vârsta ani
Înălţimea în % din cea finală
Ridicătorii Juc. de bl.centr. Trăgătorii
masc. fem. masc. fem. masc. fem. masc. fem.
10 78,21 84,38 148 147,6 152 151 156 156,1
11 80,95 87,95 154 153,6 158 158 162 162,3
14 91,26 97,67 182 171 177 176 182 180,6
15 95,28 99,05 190 173,3 185 178 190 183,2
1 8 100 100 190 175 195 180 200 185
18
Apreciind că talia jucătorilor cuprinsă între 190-200 cm la băieţi şi 175-185 cm pentru
fete, luate în considerare la vârsta adultă, reprezintă valori acceptabile şi că depăşirea lor
favorizează pe linia specializării şi mai mult pe cei ce le posedă, înălţimile pe care elementele
de perspectivă ar trebui să le atingă la diferite vârste ar fi următoarele:
– considerăm că aceste date rămân la nivel orientativ ţinând cont de fenomenul de
acceleraţie al ultimilor ani şi de perioada în care s-au făcut cercetările empirice, care
au stat la baza acestor concluzii (tabelul de mai sus).
– când vârsta cronologică corespunde cu cea biologică, puseul de creştere la 12-13 ani
trebuie să atingă 7-8 cm. La copii de foarte mare excepţie cu puseu neînsemnat de
creştere trebuie aplicat examenul radiologic al articulaţiilor.
2. Ereditatea
Nu este un indiciu absolut sigur, deşi în raport de 80%, copilul împrumută aspectul somatic al
părinţilor, fetele în general pe al taţilor, iar băieţii pe al mamelor. În cazul unui potenţial genetic
redus, la înălţimea părinţilor poate fi corelată şi înălţimea rudelor apropiate (fraţi, surori).
În legătură cu acest criteriu putem apela la următoarele formule de calcul:
IB = (IM x 1,08 + IT) : 2 şi IF = (IT x 0,923 + IM) : 2
unde: IB = înălţimea băieţilor
IM= înălţimea mamei
IT = înălţimea tatălui
IF = înălţimea fetelor.
O variantă a acestor formule recalculată pentru baschet poate fi utilizată în condiţiile în

care înălţimea mamei depăşeşte 170 cm, iar a tatălui 180 cm. Potrivit acestora, viitoarea
înălţime ar fi:
IB+4 = (IM x 1,24 + IT) : 2 şi IF + 3,38 = (IT x 1,044 + IM) : 2
în care I = înălţimea, T = tata, M = mama, B = băiat, F = fată.
3. Vorbind de tipul constituţional, acesta trebuie să fie longilin cu dimensiuni mici ale
bazinului mai ales la fete, cu membre lungi. Cei cu membre scurte sunt favorizaţi în săritură şi
îndemânare. Având în vedere că anvergura are implicaţii atât în privinţa înălţimii punctului de
lovire a mingii, cât şi mărimea suprafeţei de acţionare a jucătorului, considerăm că aceasta
trebuie să atingă valori în jur de 110% faţă de înălţimea la vârsta adultă.
19
Până la pubertate creşterea în înălţime se face mai ales pe seama membrelor inferioare,
important este că înălţimea şi lungimea membrelor superioare să fie mari şi foarte mari.
Compoziţia corporală optimă:
– 51 % va fi masa musculară,
– 10,5 % constituie ţesutul adipos,
c. capacitatea motrică
Cunoscut fiind caracterul mai puţin perfectibil al calităţilor pe care le reclamă practicarea
voleiului, exigenţa selecţiei trebuie să fie sporită de la început pentru aceste calităţi care dacă
nu se găsesc în “zestrea ereditară” este inutil să aşteptăm ca ele să se dezvolte ulterior în
măsura necesară.
1. Calităţile motrice stabilite care interesează în mare măsură procesul de selecţie sunt:
– viteza sub toate formele ei de manifestare (reacţie, execuţie, repetiţie);
– îndemânarea generală şi specifică (uşurinţa cu care loveşte mingea) şi bagajul de
deprinderi motrice.
Deţinătorii unor indici ridicaţi de viteză sunt avantajaţi întrucât zona posibilităţilor de
substituire a calităţilor motrice destul de restrânsă în eforturile care pretind manifestarea
complexă a tuturor (cum e cazul voleiului) se întinde mai mult în direcţia vitezei decât în
direcţia forţei sau rezistenţei (I.K. Ghermănescu şi C. Florescu).
Substratul morfo-funcţional al vitezei se maturizează în jurul vârstei de 14 ani, dar
predicţia calităţilor de viteză se poate face începând de la 10 ani (F) şi 12 (B), când aceştia
realizează aproximativ 80% din viteza pe care o vor avea la 16 ani. Dacă până la 14 ani nu are
dezvoltate cele 3 forme de manifestare a vitezei, subiectul nu este dotat genetic pentru
performanţă.
2. Capacitatea de însuşire a deprinderilor motrice se examinează în toate perioadele
selecţiei, antrenorul trebuind să urmărească în principal capacitatea copilului de a-şi însuşi
temeinic acţiunile specifice.
Sunt copii care îşi însuşesc foarte repede deprinderile, dar cu insuficientă stabilitate,
existând riscul unor dezorganizări comportamentale în condiţii de întrecere, după cum sunt şi
elevi care îşi perfecţionează mai îndelung unele deprinderi, dar temeinic, având o constanţă,
un randament şi o mare stabilitate la factorii perturbatori.
Din acest considerent este necesar mult discernământ în formularea definitivă a
deciziilor.
20
d. criteriul psihologic
În contextul prospectării complexe a viitorului performer, selecţia psihologică constă în
depistarea însuşirilor psihice necesare obţinerii succesului – privite în contextul bio-psiho-
social al personalităţii. Dezvoltarea psihică nu poate fi apreciată cu aceeaşi uşurinţă şi
obiectivitate ca dezvoltare somatică sau motrică. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât, în fazele
primare ale selecţiei, antrenorul trebuie să facă această apreciere. În selecţia psihologică se
porneşte de la structurile şi procesele psihice solicitate de joc.
În ceea ce priveşte alegerea mijloacelor prin intermediul cărora se evidenţiază
aptitudinile şi celelalte calităţi de personalitate, chiar dacă nu s-a ajuns la un acord unanim
privind standardizarea acestora, în practică se utilizează instrumente diversificate şi anume:
– teste psihologice fie create pentru alte domenii şi folosite ca atare, fie adaptate sau
chiar teste nou concepute; acestea au neajunsul că artificializează condiţiile de
solicitare faţă de activitatea concretă în vedere căreia se face selecţia;
– competiţia de selecţie, care prin condiţiile solicitării propriu-zise a activităţii reale,
reuşeşte să evidenţieze calităţile specifice; deşi începătorul nu cunoaşte jocul şi nu
are maturizate aptitudinile şi trăsăturile de personalitate;
- meciurile de selecţie sunt necesare şi regulile de joc pot fi adaptate necesităţilor.
Calităţile constatate prin investigaţia psihologică vor permite conturarea profilului

psihologic ale cărui elemente vor trebui să evidenţieze:
1. gradul dezvoltării aptitudinilor:
– capacitatea de învăţare,
– percepţii specializate,
– spirit de observaţie şi particularităţile atenţiei,
– psihomotricitate:
– viteză, îndemânare, coordonare,
– priceperi şi deprinderi,
– gândirea,
– capacitatea de decizie;
2. motivaţia (nivelul de aspiraţie, trebuinţa de performanţă, interesul şi pasiunea faţă de
volei)
21
3. tipul temperamental preferat este cel puternic echilibrat, iar dintre manifestările
temperamentale interesează capacitatea de muncă şi rezistenţa faţă de greutăţi, perseverenţă în
depăşirea unor obstacole sau momente dificile.
4. afectivitatea (anxietatea, frustraţia)
5. sociabilitatea (gradul de adeziune la grup, atitudinea faţă de antrenor, preferinţele colectivului
faţă de subiect). Astfel putem obţine o serie de aprecieri pe linia sublinierii unor calităţi şi putem
interveni în anihilarea unor deficienţe sau a compensării unor trăsături. Deosebit de importantă este
aprecierea justă a calităţilor ce decurg din particularităţile activităţii nervoase superioare şi
comportamentul în întreceri.
Sistemul normelor şi probelor de selecţie
O selecţie riguros ştiinţifică nu se poate realiza prin simpla observaţie şi apreciere

superficială. Ea trebuie obiectivizată prin folosirea unui sistem de probe din care să reiasă
valoarea pe care o reprezintă subiectul selectat în raport cu evoluţia de perspectivă, a devenirii
lui voleibalistice.
Practic, operăm cu probe, norme de selecţie şi teste pentru evaluarea tipului somatic,
calităţilor de viteză şi îndemânare, deprinderilor motrice, potenţialului psihologic, inclusiv
inteligenţa.
În etapa depistării iniţiale pentru a pune în evidenţă bagajul motric al copiilor, se poate
apela la diferite genuri de exerciţii:
– variante de sărituri în lungime şi înălţime;
– deplasări în diferite direcţii continuate şi cu efectuarea altor sarcini suplimentare;
– sprinturi din poziţii mai mult sau mai puţin obişnuite;
– exerciţii de îndemânare cu mingea;
– jocuri simple, dinamice şi sportive considerate mijloace eficiente şi mediu prielnic
de dezvoltare şi afirmare a motricităţii.
Pentru completarea bagajului de informaţii, antrenorul poate utiliza o serie de mijloace
simple cu mare eficienţă, ca de exemplu:
– modul cum copilul strânge mâna antrenorului şi cum răspunde la strângerea mâinii;
– vioiciunea ochilor şi expresia feţei;
– timpul cât se află sub influenţa emoţiei şi felul acesteia: activatoare,
dezorganizatoare;
22
– stând: depărtat, braţele îndoite, prinderea mâinii antrenorului care încearcă să-i
atingă diferite regiuni ale corpului (nas, umăr, braţ, genunchi etc.)
– “fripta”
– stând cu spatele, întoarcere la semnal şi prinderea a două mingi aruncate;
– săritura la capră şi în aterizare prinderea unei mingi etc.
Pentru copiii supuşi procesului de instruire – potrivit “criteriilor de selecţie în sport” –
aprecierea nivelului de pregătire fizică generală expresia gradului de dezvoltare a fiecărei
calităţi motrice în parte şi a tuturor la un loc, se face prin cele opt probe ale “standard fitness
test-ului” convertite în puncte cu ajutorul sistemului de scalare, obligatorie fiind pentru a intra
în sportul de performanţă îndeplinirea celor 440-480 puncte (cu barem de minimum 70 de
puncte la probele de îndemânare generală, viteză şi detentă). Pentru grupele de avansaţi se
aplică sistemul probelor şi normelor de control privind pregătirea specifică, elaborat de F.R.
de Volei.
Concret, în „sistemul naţional de selecţie" acţionează cinci tipuri de criterii:
– criteriul medico-sportiv;
– criteriul somatofiziologic;
– criteriul biochimic;
– criteriul psihologic;
– criteriul motric.
3.2.MODELE ŞI MODELARE ÎN VOLEI
Precizări terminologice
Modelarea defineşte operaţia de studiere a fenomenelor cu ajutorul modelelor
(Ghenadi,V., 1999), având atât sens de metodă de investigare a fenomenului cu ajutorul
modelelor cât şi de principiu care ordonează programarea întregului conţinut al domeniului în
care se aplică modelarea în raport cu modelele elaborate. Modelul este cea mai bună formă
prin care se poate gândi global un fenomen. Ca metodă de investigare, modelarea serveşte la
determinarea particularităţilor esenţiale ale activităţilor studiate, în scopul elaborării
modelului ei.
Ca principiu de programare impune o anumită ordonare a conţinutului şi etapelor
înfăptuirii activităţii, în conformitate cu modelul elaborat.
23
Elaborarea modelelor asigură optimizarea şi obiectivizarea proceselor de pregătire,
aceasta realizându-se pe baza cunoaşterii temeinice a tuturor factorilor şi parametrilor
implicaţi, luând în considerare elementele concrete, datele obţinute prin investigaţii cât mai
complexe şi obiective.
Modelele, indiferent de tipul lor, trebuie să caracterizeze cât mai corect particularităţile
obiectivului instructiv, natura efortului, structura motrice proprie acţiunii pentru care au fost
concepute, valoarea şi raportul de priorităţi al fiecărui parametru, particularităţile ritmurilor,
stereotipia efortului fizic şi psihic. În elaborarea lor trebuie să se pornească de la unele ipoteze
teoretice. Modelul în activitatea sportivă se structurează pe baza unor componente care
reprezintă laturile esenţiale asupra cărora trebuie să se exercite în mod obligatoriu influenţa în
procesul antrenamentului. Acestea sunt:
– dezvoltarea fizică;
– calităţile şi deprinderile motrice generale şi specifice;
– cunoştinţele de specialitate;
– iniţierea şi desăvârşirea sportivă etc.
Aceste componente au un caracter constant dar indicatorii lor variază în funcţie de
vârstă, sex şi pregătire, fiecăruia corespunzându-i o anumită valoare ce exprimă nivelul pe
care trebuie să-l atingă sportivul la sfârşitul unei anume etape de pregătire.
În raport de exigenţa cu care sunt realizate, modelele pot fi grupate în:
– empirice;
– logice;
– matematice.
Pentru activitatea de pregătire sportivă se pot elabora următoarele tipuri de modele,
indiferent dacă sunt logice sau matematice:
1. modele finale, care reprezintă sistemul de cerinţe riguros formulate ce decurg din
principalele obiective ale realizării performanţei sportive. Ele indică finalitatea acestui proces.
2. modele intermediare, care– reprezintă trepte în drumul spre realizarea modelului
final iar acesta trebuie să reflecte rezultatul procesului de pregătire desfăşurat în cadrul
stadiului respectiv de pregătire. Sportivul, ca produs al acestui proces, trebuie să atingă un
anumit nivel la fiecare indicator al modelului, nivel stabilit riguros pe baza unor baremuri.
3. modele operaţionale – se construiesc pentru a fi utilizate ca sisteme de acţionare în
vederea realizării obiectivelor instructive propuse.
24
O astfel de modelare presupune raţionalizarea procesului de instruire sub aspectul unei
stricte obiectivizări şi cuantificări a conţinutului instruirii şi al nivelului de efort, ca şi
selectarea mijloacelor cu maximă eficienţă în realizarea parametrilor modelului.
Prin precizarea în cadrul modelului de instruire a datelor semnificative, pot fi elaborate
cu mai multă precizie modelele operaţionale clădite prin determinarea următorilor parametri:
acţiunea motrice utilizată, volumul (durată, timp, repetări), intensitatea (ritmul, tempoul)
efortului, măsurile organizatorice (formaţii, materiale), indicaţiile metodice etc.
În concluzie, modelele, indiferent de tipurile lor, trebuie să caracterizeze cât mai corect
particularităţile obiectivului instructiv, natura efortului, structura motrice proprie acţiunii
pentru care au fost concepute, valoarea fiecăruia dintre parametri şi raportul de prioritate
dintre aceştia etc.
Modelul trebuie să prefigureze în antrenamentul sportiv, pe baza unor investigaţii
complexe, elementele caracteristice ale jocului, conform importanţei lor. În practica
voleibalistică se operează cu mai multe modele:
1. Modelul morfologic, care înglobează date referitoare la înălţime, greutate, lungimea
picioarelor, a trunchiului.
2. Modelul funcţional, referitor la capacitatea de efort, natura acestuia, specificul
solicitării jocului şi limitele acestuia.
3. Modelul motrice, care evidenţiază valorile calităţilor motrice generale şi specifice ale
jucătorului.
4. Modelul tehnico-tactic, al cărui conţinut constă în complexul de acţiuni de joc ale
fiecărui jucător, corelat cu modelele similare ale coechipierilor (acţiuni colective).
5. Modelul de pregătire, cuprinde elementele caracteristice ale procesului pedagogic de
antrenament şi ale reactivităţii sportivului. Modelul de pregătire rezultă în mod esenţial din
valorile modelului competiţional, competiţia fiind o parte intrinsecă a antrenamentului cu
profil concomitent de efect şi cauză. Modelul competiţional acumulează mai multe categorii
de date caracteristice şi definitorii, strâns legată de nivelul la care se desfăşoară.
6. Între modelul competiţional şi cel al pregătirii apar diferenţe însumate în modelul
comparativ care are la bază prelucrarea datelor obţinute pe baza cărora se pot elabora
prognoze privind eficienţa mijloacelor de antrenament şi rezultatul sportiv.
7. Modelul de testare, stabileşte numărul, profilul, condiţiile şi periodicitatea
înregistrării parametrilor semnificativi necesari confruntării continue care trebuie să existe
între modelul de pregătire derivat din cel al concursului şi al campionatului pe de o parte şi
modelul biologic şi psihic pe de altă parte.
25
8. Modelul de ambianţă, deşi se referă la mediul extern, are o influenţă puternică asupra
celui intern respectiv asupra reactivităţii psihice.
Modelul de ambianţă cere două aspecte:
a). Modelul condiţiilor în care se desfăşoară activitatea;
b). Modelul microclimatului social.
Model de joc al echipei

Stabilirea modelului de joc al echipei are scopul de a formula un cadru, care să ofere un
feed back necesar şi permanent în orientarea pregătirii.
Modelul de joc al echipei are la bază următoarele componente:
1. Aprecieri ale potenţialului de joc al echipei în care se menţioneaza o anumită concepţie
de joc, factorii care o favorizează etc.
2. Alcătuirea lotului (sub forma de tabel în care se precizează: vârsta, talia, postul, de
când joacă volei, provenienţa etc.) pentru a urmări mai uşor datele, jucătorii vor fi grupaţi pe
posturi: (R=ridicător, C=centru, E=extremă, U=universal, L=libero).
3. Structura echipei şi plasarea jucătorilor pe posturi.
4. Concepţia tactică în atac (timp de execuţie, nr. de combinaţii, zonele prioritare de
finalizare etc.). Aceste aspecte vor fi precizate pentru fazele fixe – momentul preluării din
serviciu şi faza de joc – momentul recuperării mingii din atac.
5. Concepţia tactică în apărare (sistemul de apărare, variante etc.).
6. Regimul de solicitare al sportivilor (în funcţie de zona în care joacă – în atac, în
apărare).
7. Obiectivele de performanţă.
8. Orientarea procesului de pregătire:
– obiective pe componentele antrenamentului;
– principalele mijloace.
Model intermediar de joc: avansaţi 15-16 ani
– Specializarea jucătorilor din linia I, iar a ridicătorilor şi în linia a doua (zona I).
– Sistem de atac: 4 atacanţi + 2 ridicători.
Organizarea atacului
26
– acţiunile de bază – combinaţii cu intrare din zonele 1 şi 6 la primirea serviciului şi din
zona I în timpul jocului din situaţii uşoare cu ridicare înaltă, scurtă şi întinsă şi cu ridicare
medie peste cap, atac pe direcţia elanului cu punct înalt de lovire, cu plasarea mingii;
– acţiuni secundare – combinaţii cu intrare din zona 5 la primire din serviciu, atac pe
altă direcţie (întors) cu fentă; combinaţii cu atac din ridicare scurtă şi întinsă, cu acţiuni
înşelătoare din partea ridicătorului numai la preluare precisă.
Efectuarea dublării (asigurării) în funcţie de situaţia tactică.
Organizarea apărării
– acţiuni de bază – blocaj în doi jucători la minge şi la zonă cu dublare de către extrema
din linia întâi; sistem de apărare cu jucătorul 6 retras; preluare din atac pe culuar şi pe
diagonala lungă cu apărarea zonei 5 şi 6 de către toţi trăgătorii, preluare pe diagonala scurtă,
preluare cu plonjon lateral şi înainte;
– acţiuni secundare – blocaj individual la atac din ridicare scurtă şi întinsă; atac întors;
preluare cu amortizarea atacului puternic; autodublare la blocajul colectiv şi dublare pe limita
culoarelor; dublarea blocajului colectiv de către extrema din linia a doua.
Dispozitiv la primirea serviciului: jucătorii aşezaţi în semicerc, efectuează primirea
serviciului spre ridicător sau la locul intrării.
Dispozitiv la efectuarea serviciului: Jucătorii din linia întîi sunt plasaţi lângă fileu;
jucătorul 5 şi 6 (la mijlocul terenului) asigură mingea a doua. După serviciu se ocupă locurile
potrivit apărării cu centrul 2 retras.
Trăgătorul specializat pe zona 4 acţionează la blocaj individual şi pe zona 3, iar
trăgătorii în linia a doua acţionează în mod egal la preluare din atac în zonele 5 şi 6. În felul
acesta se vor pune de timpuriu bazele pentru formarea jucătorului complet în cadrul
specializării pe zone (nu specializarea îngustă).
Model intermediar: avansaţi-perfecţionaţi 16-18 ani

– Specializarea jucătorilor pe zone în linia întâi şi a doua;
– Sistem de atac: 5T + 1 R (de bază) şi 4T + 2R (secundar);
Organizarea atacului
– acţiuni de bază: cu intrare din toate zonele la primirea din serviciu şi din zona 1 în
timpul jocului; atac combinativ cu jucătorii din linia întâi şi a doua când ridicătorul se găseşte
27
la plasă (5T + 1R) atac pe direcţia elanului (drept), pe altă direcţie (întors), cu plasare, cu
fentă, atac cu dublu bătaie, cu schimbarea direcţiei de elan din blocaj afară, peste blocaj,
ridicare cu fentă, scurtă în urcare, întinsă înainte, medie peste cap;
– acţiuni secundare: combinaţii cu atac din ridicare înaltă (în situaţii fortuite); atac din
linia a doua; combinaţii cu preluare directă şi ridicare din săritură; combinaţii speciale pe
cupluri; ridicare cu o mână de pe loc şi din săritură.
Organizarea apărării
– acţiuni de bază: dublarea blocajului de către cel mai apropiat jucător din linia întâi,
sistem de apărare cu jucătorul 6 retras; cu 2 jucători la blocajul atacului cu folosirea
autodublării, participare la dublare pe limita culuarului; blocaj cu “închidere”, cu fentă
(schimbarea poziţiei braţelor, retragerea lor), blocaj de două ori (pasiv şi apoi activ), preluare
în cadrul autodublării, preluare amortizată cu apărarea culoarului şi a diagonalelor: preluare
(cu una-două mâini) a mingilor ricoşate de blocaj; preluare cu plonjon lateral şi înainte;
– acţiuni secundare: sistem de apărare cu jucătorul 6 avansat în situaţii fortuite;
autodublare de către blocajul individual.
Dispozitiv şi acţiuni de bază la preluarea serviciului: Jucătorii aşezaţi în semicerc
asigură preluarea. Preluarea poate fi efectuată şi numai de jucătorii 5 şi 6, iar jucătorul 1
asigură efectuarea blocajului. În timpul fazei de atac sau după trecerea mingii la adversar,
jucătorii schimbă zonele potrivit specializării.
Dispozitiv şi acţiuni de bază la efectuarea serviciului:
Jucătorii de la fileu asigură blocajul în prima fază. Ceilalţi se retrag în dispozitivul de
apărare cu jucătorul 6 retras.
Modelul final:seniori
– Sistem de bază în atac: 5T + 1 R şi sistemul 4T + 2R (în secundar), cu o contribuţie
sporită a ridicătorului în atac;
– Acţiuni de bază în atac: ridicare din săritură, combinaţii cu intrare din toate zonele la
primirea din serviciu şi din zona 1 în timpul jocului, cu acţiuni pe timpul unu şi mingi cu
traiectorii întinse, cu acţiuni înşelătoare la ridicare, combinaţii cu jucătorii din linia întâi şi cu
atac din linia a doua, atac şi blocaj cu acţiuni înşelătoare.
– Acţiuni secundare: combinaţii cu ridicare înaltă la preluare imprecisă, combinaţii pe
cupluri, combinaţii cu preluare directă.
– Organizarea acţiunilor se va efectua în funcţie de adversari şi potenţialul jucătorilor
proprii.
28
– Dublare de către cel mai apropiat jucător din linia întâi, sistem de apărare cu jucătorul
6 retras; cu 2 jucători la blocajul atacului (dacă e posibilă gruparea eficientă) cu dublare de
către extrema din linia întâi, folosirea autodublării şi participare la dublare pe limita
culoarelor;
– Sistem de apărare secundar apărare cu jucătorul 6 avansat (intermediar) şi cu jucătorul
6 retras şi dublare de către extrema din linia a doua corespunzătoare blocajului.
În cadrul acestui model preluarea din serviciu se va efectua în doi jucători sau trei la
serviciul în forţă din săritură.
NOTA: se vor include şi acţiunile individuale din modelul anterior şi se va completa cu
toate acţiunile individuale şi colective care apar în voleiul de mare performanţă.
În cadrul modelului final şi al modelelor intermediare s-au prezentat succint acţiunile de
bază şi cele secundare, cât şi dispozitivele de atac, apărare şi la serviciu, pentru a scoate în
evidenţă imaginea de ansamblu a fiecăruia. În continuare, se impune prezentarea întregului
conţinut de acţiuni individuale, colective şi repartizarea acestuia în cadrul fiecărui model.
Modelul jucătorului de volei

Pe baza corelării parametrilor celor mai buni jucători din lume şi din ţară (având în vedere
mai ales aspectele de natură psihică şi morfologică), se elaborează un profil optimal al
jucătorului de mare performanţă.
Întrucât jucătorii au caracteristici diferite morfo-funcţionale sau psihice pot obţine
succese tot aşa de mari, nu vom vorbi de un model individual prin descrierea particularităţilor
celui mai bun jucător, ci de modelul concepţional al marelui performer, care răspunde
cerinţelor performanţei prin calităţile şi trăsăturile originale şi specifice. Din acest considerent
profilul jucătorului ar putea fi următorul:
1. Vârsta optimă 22 – 28 ani pentru femei şi 23 – 30 ani pentru bărbaţi.
2. Antropometric: tip constituţional longilin, conformaţie atletică, musculatura
armonioasă şi bine dezvoltată, foarte bună mobilitate articulară şi o statură foarte
înaltă:
ridicătorii jucătorii de blocaj trăgătorii
M 180 – 190 – 195 192 – 195 –198 195– 200 – 205
F 172 – 175 – 180 178 – 180 – 185 182– 185 – 190
– anvergura mare depăşind statura cu 6 – 8 cm,
– starea de nutriţie optimă în raport cu înălţimea.
3. Calităţi motrice:
29
– dinamism, o deosebită viteză de reacţie, anticipare şi angrenare în lucru a segmentelor şi a
corpului;
– forţa explozivă (detenta) atât a membrelor inferioare, cât şi a braţelor, trebuie să atingă şi
să menţină valori mari în condiţii de rezistenţă;
– îndemânarea (în special sub aspectul coordonării) dezvoltată la un nivel foarte ridicat.
4. Capacitatea de efort, raportată la kg/corp, trebuie să înregistreze valori foarte bune.
5. Capacităţi neuro-psihice:
– tip temperamental puternic, echilibrat, mobil, adaptabil, energic, fără încordări inutile,
capabil să-şi păstreze echilibrul emoţional;
– stabilitatea, flexibilitatea şi distribuţia atenţiei;
– factori perceptivi: percepţiile tactile, spaţiale, vizuale şi percepţia mişcării (simţul mingii,
capacitatea de diferenţiere şi apreciere senzorială);
– rapiditatea şi promptitudinea gândirii, imaginaţie creatoare şi memorie;
– trăsături de temperament şi caracter greu perfectibile: curaj, combativitate, dârzenie.
– trăsături de temperament şi caracter perfectibile: responsabilitate, perseverenţă, spirit de
sacrificiu, disciplina, onestitate, patriotism şi spirit de echipă.
– rezistenţa nervoasă şi echilibrul neuro-psihic, capacitatea de apreciere şi autoapreciere.
6. Bagaj tehnico-tactic
Jucătorul trebuie să posede indici optimi de constanţă şi precizie în cadrul acţiunilor de
bază, la care se adaugă 2-4 acţiuni potrivit specializării.
Acţiuni de bază:
– serviciu dificil (puternic şi plutitor) cu bogat conţinut tactic;
– preluarea mingilor cu două mâini de sus şi de jos din serviciu şi din atac, cu şi fără
amortizare;
– blocajul individual şi în grup (cu autodublare);
– atac pe direcţie (drept) şi întors din ridicare cu traiectorii scurte, în urcare şi înalte;
– ridicarea pentru atac, înainte şi peste cap, cu traiectorii medii şi înalte;
– poziţiile, deplasările specifice şi plonjoanele legate de conţinutul tuturor acţiunilor de joc.
La acest bagaj se adaugă:
 pentru ridicători:
– ridicarea eficientă din preluare imprecisă şi din poziţii dezechilibrate;
– acţiuni înşelătoare care să însoţească ridicarea pe traiectorii în urcare, scurte şi întinse, de
pe loc, din săritură, cu fentă şi cu viteze mari de zbor a mingii;
30
– atacul din preluare directă, din blocaj afară şi plasarea mingilor cu una şi două mâini din
săritură;
– pentru jucătorul din blocaj central:
– blocaj individual simplu şi dublu la atac din ridicare în urcare, scurtă şi întinsă;
– atacul din toate zonele (şi din linia a II-a), mai ales din ridicare cu traiectorie în urcare,
scurtă şi întinsă;
– preluarea din atac, din blocaj şi din serviciu (cu indici de eficienţă foarte mari).
 pentru trăgătorul (din zona 4)
– lovitura de atac din mingi ridicate cu traiectorie întinsă, medie şi înaltă pe direcţia elanului
(drept) şi pe întors, peste blocaj, din blocaj afară şi atacul plasat;
– preluarea din atac, din serviciu şi din blocaj cu şi fără plonjon;
– blocajul simplu şi cu săritură dublă, individual şi în grup, cu închiderea direcţiilor, cu
retragerea braţelor.
Din punct de vedere tactic, toţi jucătorii trebuie să posede:
– un bogat conţinut şi o dezvoltată gândire tactică;
– supleţe în adaptare în funcţie de tactica adversă;
– disciplină tactică încadrată în jocul elaborat pentru echipă.
Pornind de la acest model al jucătorului de mare valoare prin extrapolare se pot contura
modelele intermediare care să înglobeze profilul somato–psiho–biomotric şi tehnico tactic al
jucătorului pe diferite trepte ale “devenirii” lui voleibalistice.
d) Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate etapele şi criteriile procesului de selecţie şi modele
de joc.
1. Care sunt etapele procesului de selecţie?
2. Care sunt criteriile de selecţie?
3. Prezentaţi modele de joc.
1. Bengeanu C-tin, Rusu Flavia, Braicu F. (2000) – Volei-teorie şi metodică, Casa
Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2000
2. Colibaba-Evuleţ, D., Bota, I. (1998) – Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Editura
31
Aldin, Bucureşti
3. Dragnea, A., Bota Aura (1999) - Teoria activităţilor motrice - Editura didactică şi
4. Ghenade, V.,(1984) – Modelarea instruirii copiilor şi juniorilor, Editura Sport-
Turism, Bucureşti
5. Mureşan, A.,(2005)-Volei selecţia şi pregătirea echipelor de juniori, Ed. Accent,
Cluj Napoca.
6. Mureşan, A.,(2005)Volei Strategie-Tactica, Cluj-Napoca, Editura Accent.
7. Mureşan, A.,(2005), Volei în învăţământul liceal, Cluj-Napoca, G.M.I.
Modul 4: Sistematizarea acţiunilor in jocul de volei

Scopul acestui modul este prezentarea particularităţilor pentru însuşirea acţiunilor de
joc şi recomandarea de mijloace pentru învăţarea lor.

 Prezentarea etapelor învăţării
 Prezentarea mijloacelor pentru dezvoltare fizică,teoretică şi psihologică

În cadrul modulului au fost prezentate obiectivele amintite anterior.
PARTICULARITĂŢILE ÎNSUŞIRII UNEI ACŢIUNI MOTRICE
32
Execuţia unei acţiuni motrice este condiţionată de experienţa motrică, de nivelul de
pregătire al elevilor, de indicii de dezvoltare a calităţilor motrice de bază, de metodele şi
mijloacele folosite în învăţare şi perfecţionare, de baza materială şi nu în ultimul rând de
interesul şi motivaţia copiilor.
Procesul de învăţare presupune parcurgerea următoarelor etape:
1.Învăţarea iniţială;
2.Învăţarea detaliată aprofundată;
3.Consolidarea şi perfecţionarea acţiunii motrice;
4.Controlul şi evaluarea;
5.Valorificarea.
Învăţarea iniţială
În procesul învăţării este necesar să se aplice de către profesori şi antrenori, următoarele
principii didactice:
- de la simplu la complex;
- de la uşor la greu;
- de la cunoscut la necunoscut.
În cazul învăţării unei acţiuni motrice, este indicat să se folosească descompunerea
actului motric pe părţi, pe fragmente.
Pe măsură ce părţile sunt învăţate, modul de reunire a acestora va fi în funcţie de
specificul acţiunii. Astfel, în unele cazuri se vor alătura părţile separate la unitatea de bază în
mod cronologic. În alte cazuri, segmentele mişcării după ce au fost însuşite integral, se vor
asambla global pentru a forma acţiunea motrică.
Această metodă este folosită mai ales în procesul iniţierii şi este motivată de următoarele
aspecte:
- facilitează sarcina învăţării sub raport psihologic;
- evită apariţia frecventă a greşelilor, deoarece în caz contrar, nu toate elementele
componente pot fi corectate în acelaşi timp;
- diminuează cheltuielile de energie.
În acelaşi timp însă, există riscul ca prin descompunerea acţiunii motrice să nu se
realizeze ceea ce se doreşte, deoarece se slăbesc, uneori dispar, legăturile dintre părţile
componente.
De aceea, trebuie acordată o atenţie deosebită menţinerii unei legături strânse între
verigi, în ceea ce priveşte succesiunea şi dinamica lor.
33
Deoarece în această perioadă rolul cel mai important îl au senzaţiile auditive şi
vizualemetodele cele mai indicate sunt explicaţia şi demonstraţia. Acestea vor fi folosite şi
reluate ori de câte ori se vor constata devieri de la linia propusă: neînţelegerea mecanismului
mişcării, însuşirea greşită a acţiunii, pierderea sau diminuarea controlului mişcării
descompuse sau integrale, nerespectarea succesiunii acestora. Legate de această primă etapă
trebuie menţionate încă două aspecte de care este necesar să se ţină seamă, şi anume:
a) controlul şi aprecierea;
b) evitarea şi înlăturarea greşelilor.
a) Pe toată durata instruirii, controlul şi aprecierea trebuie să fie omniprezente. Acestea
capătă şi alte conotaţii pe măsura câştigării în măiestrie şi a înaintării în vârstă. Lor li se vor
adăuga autocontrolul şi autoevaluarea.
Ţinând seama de faptul că etapa învăţării este deosebit de importantă pentru calitatea
viitoare a jocului este necesar să se aibă în vedere următoarele aspecte:
- alternarea optimă a efortului cu odihna;
- repetarea să se facă la intervale mici, cu scopul de a asigura continuitate şi rapiditate
în învăţare, evitându-se astfel în mare măsură, momentele de scădere a calităţii
execuţiilor;
- profesorul să controleze dacă informaţia pe care a transmis-o, coincide cu informaţia
recepţionată, aceasta fiind influenţată de senzaţiile proprii ale elevului;
- numărul repetărilor va creşte pe măsură ce acţiunea se automatizează, iar exersarea
se va face în condiţii din ce în ce mai variate;
- nu se recomandă un efort mare, având în vedere că oboseala se manifestă relativ
repede la copiii de vârstă mai mică şi se instalează inhibiţia de protecţie.
b) În marea majoritate a cazurilor în cadrul învăţării, apar abateri importante de la
modelul motric cerut.
Greşelile instalate în tehnica execuţiilor devin factori limitative ai performanţei.
Greşelile care pot apărea în general, în procesul de învăţare sunt:
- lipsa unor mişcări, care fac incomplet actul motric, reducând randamentul acestuia;
- încordare excesivă, cu un dezechilibru al efortului muscular;
- ritm inadecvat al acţiunii;
Printre principalele cauze care determină însuşirea incorectă a acţiunilor motrice se
numără:
- insuficienta înţelegere a mişcărilor;
- labilitate nervoasă manifestată prin teamă, care limitează amplitudinea mişcărilor;
34
- capacitate insuficientă de autocontrol al mişcărilor;
- însuşirea defectuoasă a unui fragment al acţiunii, ceea ce duce la slăbirea
controlului;
- nerespectarea succesiunii în legarea elementelor acţiunii, având ca rezultat ruperea
legăturilor dintre acestea;
- pregătire fizică sub limita cerinţelor realizării actului motric;
- apariţia oboselii, fizice şi psihice.
Elevii, fiind lipsiţi de senzaţii motrice rafinate datorită vârstei şi experienţei limitate rolul
dominant în învăţarea mişcărilor îl au senzaţiile, percepţiile vizuale şi auditive. Celor dintâi le
sunt adresate explicaţiile şi demonstraţiile, efectuate pentru precizarea mişcărilor, a legăturii
dintre timp, spaţiu şi amplitudine, pentru a se atinge parametrii ceruţi de actul motric.
Etapa învăţării detaliate şi aprofundate

Pe măsură ce, în prima etapă, sportivii şi-au însuşit structura mişcărilor în mod global,
respectiv alfabetul tehnicii, se poate trece la a doua etapă, cea a învăţării detaliate şi
aprofundate.
Dacă în prima etapă s-a acţionat în vederea constituirii alfabetului tehnicii, etapa a doua
va consta în însuşirea ei în mod detaliat.
În această perioadă se aplică exersarea integrală a exerciţiului, cu introducerea de
variante tehnice ale acţiunii, dar care să nu perturbe baza mişcării.
Principalele sarcini în etapa învăţării aprofundate şi detaliate sunt:
- adâncirea înţelegerii legităţilor mişcărilor care formează acţiunea;
- precizarea tehnicii acţiunii în funcţie de parametrii ei spaţiali, temporali şi dinamici,
adaptate la particularităţile individuale ale sportivilor;
- creşterea ritmului acţiunii;
- crearea premizelor exersării acţiunii în condiţii variate.
Sarcinile variate contribuie la o mai bună diferenţiere a mişcărilor în ansamblu.
În etapa învăţării aprofundate se urmăreşte precizia mişcărilor pe fondul reproducerii

întregului sistem de acţiuni.
Se introduc apoi variantele tehnice ale acţiunii, dar urmărindu-se să nu se denatureze
actul motric.
Etapa consolidării şi perfecţionării acţiunilor
35
Scopul acestei etape este de a asigura o cunoaştere şi o coordonare perfectă a tuturor
factorilor implicaţi în execuţia corectă şi eficientă a acţiunilor motrice.
Sarcinile pregătirii sunt următoarele:
- să se consolideze tehnica acţiunii;
- să se extindă gama execuţiilor eficiente în condiţii variate şi dificile;
- să se finiseze tehnica individuală, în funcţie de particularităţile fiecărui jucător, de
modul lui de exprimare motrică;
În raport direct cu consolidarea deprinderii, acţiunea se va combina cu altele, în condiţii
schimbătoare de exersare:
- creşterea efortului fizic;
- complicarea condiţiilor de execuţie;
- modificarea stărilor fizice şi psihice ale sportivilor;
- evitarea transferului negativ, prin legări şi combinări cu alte acţiuni complexe.
Controlul şi evaluarea
Controlul şi evaluarea îmbină două aspecte. Primul are rolul să scoată în evidenţă
reuşitele elevilor pe durata lecţiilor de antrenament, prin aprecieri individuale şi colective
punctuale şi să depisteze în paralel greşelile care trebuie imediat stopate şi corectate. Al doilea
aspect se referă la un control periodic al eficienţei instruirii la sfârşitul fiecărei etape de
pregătire, printr-o serie de probe fizice şi tehnice.
Datele rezultate din probele de control constituie baza unei analize critice şi cât mai
obiective a eficienţei procesului de antrenament.
Probele de control vor reflecta acumulările etapelor anterioare, aspectele pozitive şi pe
cele negative pentru a orienta pregătirea spre atingerea parametrilor ceruţi de model. În
acelaşi timp, trecerea probelor de către elevi, creează în cadrul colectivului un spirit de
concurenţă.
Valorificarea
Valorificarea reprezintă modalitatea complexă de a pune în practică, de a aplica în joc cu
eficienţă tot ceea ce s-a asimilat în pregătire. Aceasta presupune armonizarea acţiunilor
individuale cu cele colective, supunerea interesului individual celui colectiv, direcţionarea
energiilor şi motivaţiilor.
Victoria ca şi eşecul au ca urmare redimensionarea şi reorientarea pregătirii.
36
MIJLOACELE RECOMANDATE ÎN PREGĂTIRE
În contextul acestei lucrări trebuie menţionat faptul că actualele programe şcolare la

educaţie fizică nu nominalizează şi nu impun efectiv mijloacele care trebuie folosite în timpul
orelor de educaţie fizică, dar direcţionează alegerea acestora în funcţie de obiectivele de
referinţă sau de competenţele specifice prevăzute de acestea.
Mijloacele alese şi folosite de profesorul de educaţie fizică în timpul orelor sunt
determinate, în special, de conţinutul programelor şcolare.
Mijloacele folosite se concretizează la nivelul documentelor de planificare în proiectarea
unităţilor de învăţare, mai precis în activităţile de învăţare propuse pentru fiecare detaliere de
conţinut.
Aceste activităţi de învăţare sunt de fapt mijloacele (exerciţiile) alese de profesor pentru
atingerea obiectivelor/competenţelor propuse.
Mijloacele, care urmează a fi prezentate au fost testate în câteva experimente în
activitatea cu elevi de liceu şi sunt valabile pentru întreg ciclu liceal.
Mijloace recomandate pentru dezvoltarea fizică generală

Dezvoltarea fizică armonioasă are ca scop influenţarea creşterii şi dezvoltării
organismului în parametri normali, prelucrarea analitică a segmentelor şi grupelor corpului, cu
precădere a celor necesare activităţii de volei.
Mijloacele sunt compuse din exerciţii simple şi complexe de exerciţii analitice pentru
toate segmentele corpului şi a principalelor articulaţii.
Dozarea, intensitatea şi complexitatea efortului respectă caractereristicile de vârstă,
nivel de pregătire şi capacitatea de asimilare a elevilor, folosind o gamă largă de exerciţii şi
jocuri, alternând lucrul cu momente de relaxare.
Sunt propuse:
- exerciţii din şcoala alergării şi săriturii;
- exerciţii pentru gât, membrele superioare şi centura scapulară, pentru trunchi,
centura coxo-femurală şi membrele inferioare.
Mijloace folosite pentru dezvoltarea calităţilor motrice

Pregătirea fizică a jucătorului de volei, de fapt a oricărui sportiv, asigură fundamentul
obţinerii performanţelor, datorită legăturii strânse dintre aceasta şi celelalte componente ale
pregătirii: tehnică, tactică, psihologică.
37
Calităţile motrice sunt strict departajate doar teoretic, terminologic între ele fiind
interinfluenţări determinante. Un anumit exerciţiu poate avea efecte diferite în funcţie de
intensitatea efortului şi dozare.
Nivelul jocului impune şi nivelul necesar dezvoltării calităţilor motrice.
Baza pregătirii fizice a voleibaliştilor o constituie dezvoltarea calităţilor motrice în cadrul
jocului, prin rezolvarea sarcinilor specifice fazelor de atac sau apărare. La nivel de
performanţă, chiar şcolară se remarcă necesitatea lucrului special pentru dezvoltarea calităţilor
motrice, în funcţie de aptitudinile şi motivaţia elevilor.
Specifică jocului de volei este manifestarea calităţilor motrice sub forme combinate sau
manifestări în regimul altor calitaţi motrice.
Viteza se manifestă în regim de forţă; rezistenţa în regim de viteză etc. Îndemânarea
generală şi specifică, coordonarea şi supleţea sunt calităţi motrice care intră în atenţia
profesorului atât pentru a asigura experienţa motrice a jucătorilor cât şi pentru a atinge
obiectivele educaţiei fizice prin mijloace specifice jocului.
Volumul de pregătire şi intensitatea efortului se adaptează la capacităţile elevilor. Este
recomandabil ca elevii să fie prinşi în elaborarea orarului în aşa fel încât să se poată identifica
cu colectivul şi echipa, să se simtă utili şi responsabili.
Mijloace folosite pentru dezvoltarea vitezei
Viteza este o calitate motrică foarte importantă în jocul de volei, ea manifestându-se
într-o gamă variată de forme, atât simple: de reacţie, de execuţie, de deplasare şi schimbare a
direcţiei, de oprire, de repetiţie.
Formele combinate de manifestare sunt: complexul forţă-viteză (detenta), şi viteză-
rezistenţă, îndemânare-rezistenţă.
Ţinând cont de aptitudinile celor supuşi pregătirii, de faptul că viteza este o calitate
motrică perfectibilă mai ales la vârste mai mici, am propus pentru dezvoltarea ei următoarele
metode:
a) metoda alternativă, care constă în alternarea mişcărilor de mare intensitate cu cele de
intensitate mai mică. Execuţiile de intensitate mai mică au avut ca scop, corectitudinea
însuşirii şi executării mişcărilor, iar execuţiile de intensitate mare sau efectuat în condiţii
uşoare, simplificate, pentru a se putea obţine o viteză maximă a mişcărilor.
b) metoda repetării, cu ajutorul căreia s-au repetat acţiuni cu viteză apropiată celei maxime;
c) metoda întrecerii, care, pe lângă scopul principal, respective dezvoltarea vitezei, a urmărit
şi dezvoltarea spiritului combativ, de competiţie, de a învinge.
38
Mijloacele recomandate au fost selecţionate în funcţie de specificul de manifestare a
vitezei şi de condiţiile în care acestea se manifestă. Exerciţiile de viteză se combină cu cele de
atenţie, cu cele de gimnastică acrobatică, de îndemânare, dar ele au fost legate cu precădere,
de cele care impuneau intervenţia la minge.
Astfel, mijloacele au fost împărţite după următoarele criterii :
A. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei de reacţie şi de execuţie:
1. Exerciţii fără minge:
- starturi din diferite poziţii, la semnale vizuale şi auditive;
- deplasări în toate direcţiile, la indicaţiile sau semnalizările profesorului sau ale
partenerilor de lucru;
- schimbări rapide de poziţii la semnale auditive şi vizuale;
- ştafete şi jocuri dinamice.
2. Exerciţii cu minge:
- aruncări şi pase sub formă de întrecere;
- pase intercalate cu deplasări sau cu elemente de gimnastică acrobatică;
- prinderea şi preluarea mingii ricoşate din perete sau aruncate de partener;
- jocuri dinamice.
B. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei de deplasare, schimbare de direcţie, oprire:
- exerciţii din şcoala alergării;
- sprinturi pe distanţe scurte;
- deplasări în direcţii diferite, cu oprire, întoarceri, pivotări, urmate de alte sprinturi
scurte;
- deplasări combinate cu elemente din tehnica jocului de volei;
- deplasări cu jonglarea sau pasarea mingii;
- deplasări la minge, fără fileu şi pe sub fileu;
- deplasări la mingi pasate şi atacate pe diferite direcţii, de către profesor şi de partener;
C. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei de repetiţie:
Viteza de repetiţie presupune efectuarea unui mare număr de repetări într-un timp cât mai
scurt.
39
Exerciţiile propuse au un caracter ciclic şi aciclic, iar unele dintre acestea au fost
combinate cu elemante din volei.
Mijloacele pentru dezvoltarea vitezei de repetiţie au fost de asemenea împărţite după
criteriile:
- alergări pe loc;
- sărituri simple;
- sărituri succesive în lungime de pe loc;
- sărituri la blocaj;
- combinaţii de sprinturi cu sărituri;
- ştafete.
- aruncări, pase şi preluări de jos la perete, sau cu partener, cu una şi cu două mingi;
- sărituri cu mingea la blocaj;
- lovituri succesive de atac;
Mijloace propuse pentru dezvoltarea detentei

Dintre toate calităţile motrice, forţa este cea care se dobândeşte şi se pierde cel mai uşor.
De aici şi preocuparea permanentă pe care am avut-o pentru menţinerea şi dezvoltarea ei la
toate antrenamentele.
Metodele utilizate sunt cele de lucru în circuit şi pe ateliere, cu creşterea progresivă a
numărului de repetări.
Mijloacele propuse pentru dezvoltarea forţei au în vedere o latură esenţială a jocului de
volei şi anume, manifestarea forţei în regim de viteză, - detenta.
Întâlnită la nivelul tuturor segmentelor corpului, influenţa exerciţiilor a fost direcţionată
către toate părţile implicate: membrele superioare, abdomenul, spatele, dar cu precădere către
membrele inferioare care sunt cele mai solicitate în acest joc.
Dezvoltarea detentei se poate realiza fără utilizarea în pregătire a unor aparate sau
instalaţii speciale, fiind propuse:
- sărituri de pe loc şi cu elan;
- sărituri pe aparate, peste şi de pe aparate;
- sărituri cu coarda;
40
- sărituri pe 1 sau pe 2 picioare;
- genuflexiuni;
- combinaţii de genuflexiuni cu sărituri;
- ridicări pe vârfuri;
- extensii;
- aplecări;
- îndoiri;
- împingeri;
- flotări;
- tracţiuni.
- aruncări şi pase lungi, înalte şi rapide;
- servicii şi lovituri de atac executate cu forţă maximă;
- jocuri dinamice.
Mijloace propuse pentru dezvoltarea rezistenţei
În jocul de volei un rol deosebit îl are dezvoltarea rezistenţei generale, care, fiind
durabilă, influenţează pozitiv dezvoltarea rezistenţei specifice. Având în vedere situaţiile
mereu schimbătoare în cadrul desfăşurării acţiunilor de joc, rezistenţa specifică, care are ca
scop final rezistenţa de joc, nu poate fi dezvoltată corespuzător dacă nu are la bază un nivel
adecvat al rezistenţei generale.
Metodele dezvoltării rezistenţei le-am ales în funcţie de specificul mijloacelor pe care
le-am folosit. Aceste metode au fost următoarele:
- metoda antrenamentului pe intervale;
- metoda efortului de lungă durată;
- metoda antrenamentului variabil;
- metoda tempoului;
- metoda concursului.
Metoda propusă în dezvoltarea rezistenţei, este metoda succesivă, care a constat iniţial în
dezvoltarea rezistenţei generale şi apoi a celei specifice.
A. Mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei generale:
- alergare de durată în tempo uniform;
- alergare de durată in tempo variabil;
41
- alergare peste obstacole;
B. Mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei specifice:
- sărituri multiple;
- deplasări în diferite poziţii fundamentale;
- repetarea în ritm susţinut a unor acţiuni de joc, cum ar fi:
- servicii;
- lovituri de atac;
- blocaje;
- plonjoane;
- repetarea unor secvenţe de joc;
- joc cu efectiv redus: 1x1, 2x2.
Mijloace propuse pentru dezvoltarea îndemânării

Îndemânarea este o calitate motrică indispensabilă practicării jocurilor sportive, cu
ajutorul căreia se efectuează mişcări rapide, precise şi complexe.
Şi în cadrul îndemânării se întâlnesc două ramuri: îndemânarea generală şi îndemânarea
specifică, care sunt în strânsă legătură şi dependente de celelalte calităţi motrice.
În jocul de volei, îndemânarea îmbracă forme specifice pentru acţiunile de atac şi pentru
cele de apărare, având un important rol în desfăşurarea situaţiilor de joc.
În ceea ce priveşte metodele propuse pentru dezvoltarea îndemânării copiilor de această
vârstă sunt selectate:
- lucrul în circuit;
- lucrul în condiţii îngreuiate;
- metoda repetării multiple.
Aplicând aceste metode, se respectă condiţiile necesare dezvoltării îndemânării specifice:
- legarea îndemânării generale de cea specifică;
- modificarea unor deprinderi naturale cum sunt: mersul, alergarea, săritura;
- îmbunătăţirea ambidextriei;
- exersarea în condiţii variate;
- corectarea stereotipului dinamic la unele acţiuni motrice însuşite greşit.
Mijloacele au avut ca scop dezvoltarea gândirii rapide, a coordonării, echilibrului şi a
orientării în spaţiu, a supleţei, mobilităţii şi elasticităţii.
A. Mijloace pentru dezvoltarea gândirii rapide:
42
- deplasări, opriri, porniri, întoarceri, sărituri, schimbări de direcţie la diferite semnale
vizuale şi auditive;
- deplasări cu mingea, pe perechi, în diferite poziţii;
- pase diferite între 2-3 jucători;
- efectuarea de acţiuni de joc la diferite semnale vizuale;
- jocuri dinamice cu 1 şi 2 mingi.
B. Mijloace pentru dezvoltarea coordonării:
- jonglerii cu mingea: -cu 1 mână şi cu 2 mâini;
- cu 1 minge şi cu 2 mingi;
- pase în doi cu 2 mingi;
- executarea de acţiuni motrice cu mâna neîndemânatică;
- dribling printre jaloane (cu mâinile; cu picioarele);
C. Mijloace pentru dezvoltarea echilibrului şi orientării în spaţiu:
- deplasări cu spatele în poziţii fundamentale, cu schimbări de direcţie, piruete,
executate la semnale vizuale;
- sărituri de pe loc şi cu elan, cu aterizare pe câte un picior;
- sărituri cu întoarceri de 180o, 360o, etc.;
- sărituri pe şi de pe aparate;
- elemente de gimnastică acrobatică: - rulări;
- rostogoliri;
- ştafete şi jocuri dinamice cu pase de volei.
D. Mijloace pentru dezvoltarea supleţii, mobilităţii şi elasticităţii:
- fandări;
- semisfori ;
- sfori;
- aplecări, îndoiri, răsuciri, din stând, din şezând şi din culcat, active şi pasive;
- sărituri cu extensii şi îndoiri;
- exerciţii la scară fixă.
E. Mijloace pentru dezvoltarea capacităţii de reproducere şi dirijare a unor acţiuni
motrice:
- acţiuni executate după semnalele vizuale şi după acţiunile efectuate de profesor;
- imitarea în oglindă a acţiunilor partenerului;
43
- acţiuni de joc individuale şi colective, în propriul teren, în funcţie de acţiunile
întreprinse de adversar, cu şi fără minge.
Mişcările din jocul de volei nu sunt mişcări comune, de prindere şi aruncare ci sunt
gesturi de respingere a mingii, cu un contact foarte scurt. În acest context, pentru ca un copil
să poată juca volei la un nivel acceptabil, este necesară o mai lungă perioadă de pregătire, sau
regulile să fie adaptate scopurilor propuse. Considerăm că adaptarea regulilor la posibilităţi
este esenţială.
Tehnica se manifestă prin acţiuni de bază, individuale şi variantele acestora, ale
jucătorilor în interdependenţă cu acţiunile celorlalţi coechipieri şi în raport cu sarcinile şi
regulile ce se stabilesc pentru finalizarea situaţiilor de joc. Calitatea acţiunilor individuale este
influenţată de gradul de dezvoltare şi participare cu întreaga capacitate fizică, tehnică, tactică,
psihică şi mentală a sportivului, la îndeplinirea acestora. Toate aceste componente se
condiţionează reciproc, alcătuind unitatea funcţională a acţiunii de joc.
Datorită faptului că mişcările din volei au un caracter general aciclic, în timpul
procesului de învăţare se folosesc forme cât mai simple de predare, descompunând acţiunile
de joc în părţi distincte dar cu o succesiune logică.
Această învăţare parţială a mişcărilor asigur[ în final o execuţie corectă a acţiunilor. În
vederea realizării acestui obiectiv, se foloseşte explicaţia şi demonstraţia mişcărilor, a
execuţiilor, efectuate fragmentat şi global. Totodată se evidenţiază elevii care au avut execuţii
corecte pentru a fi luaţi ca model, am făcut exemplificări cu ocazia jocurilor vizionate, am
arătat rolul şi importanţa fiecărei acţiuni în parte în contextul situaţiilor de joc şi a jocului în
ansamblu.
Trecerea la o etapă superioară, de consolidare, de execuţie a unor acţiuni mai
complexe, s-a făcut numai după însuşirea, la nivelul cerinţelor, a acţiunilor de bază.
Pe măsura îmbogăţirii bagajului de cunoştinţe, am trecut la organizarea acţiunilor de
joc colective pe cele două situaţii fundamentale ale jocului: de atac şi de apărare.
Etapa următoare a constat dintr-o învăţare şi exersare secvenţială a acţiunilor
colective, după care am efectuat o exersare globală, cu aplicaţie în jocuri cu reguli
simplificate şi efectiv redus, punând accentul pe specificul fiecărei situaţii de joc: de atac şi de
apărare. Mijloacele pe care le-am folosit au fost în funcţie de caracterul fiecărei acţiuni ce
urma să fie însuşită: tehnică sau tactică, individuală sau colectivă, de atac sau de apărare.
Aceste acţiuni au fost, la clasa a X-a: poziţiile fundamentale, înaltă, medie şi joasă şi
deplasările specifice, pasa de sus în faţă şi peste cap, preluarea de jos cu două mâini, atacul,
blocajul individual, serviciul de sus din faţă, aşezarea în teren la executarea serviciului şi la
44
primirea serviciului,organizarea celor trei lovituri, jocuri cu reguli simplificate şi efectiv redus
şi jocuri pe teren normal în condiţii de autoorganizare şi autoconducere.
După o perioadă de instruire, în care aceste acţiuni sunt însuşite, se leagă pe rând între
ele, realizând structuri de exerciţii sub formă de joc. De la acest nivel de instruire, când
acţiunile motrice au scop tactic, se modifică şi terminologia, de exemplu: pasa de sus şi
preluarea de jos devin acţiuni de joc. Când apare aspectul tactic al acţiunii, se poate vorbi de
operaţiuni de joc Mijloacele utilizate au fost astfel repetate de mai multe ori, dar în condiţii
variate, menţinând continuu interesul în pregătire.
De asemenea, am alternat elementele din pregătirea tehnică cu scurte reprize de
dezvoltare a calităţilor motrice, ceea ce a dus la diversificarea lecţiilor.
La baza obţinerii rezultatelor bune a stat şi folosirea în mare măsură a jocurilor
dinamice, care au imprimat un caracter emulativ şi de recreere a lecţiilor de educaţie fizică.
Exemple de mijloace propuse pentru însuşirea tehnicii şi tacticii jocului de volei la cls. a
V-VI-a:
Exerciţii pentru însuşirea poziţiei fundamentale :
- învăţarea şi exersarea poziţiilor fundamentale: înaltă, medie şi joasă;
- din alergare uşoară, la semnal, oprire în poziţia fundamentală indicată de profesor;
- deplasări cu pas adăugat, printre jaloane, în poziţie medie şi joasă;
- deplasări în teren, în poziţii fundamentale, în diferite direcţii indicate de profesor;;
- pe perechi, deplasări în oglindă, în poziţii fundamentale;
Exerciţii pentru însuşirea pasei de sus :
- învăţarea şi exersarea poziţiei şi mişcării pasei de sus în faţă, fără minge;
- deplasare, oprire, imitarea pasei de sus;
- cu mâinile în formă de cupă, prinderea mingii aruncate de partener;
- cu mingea ţinută în mâini în formă de cupă, aruncarea ei în perete şi prinderea ei în
dreptul frunţii, de la 0,5 m - 1 m distanţă, odată cu îndoirea şi întinderea genunchilor;
- din aşezat pe călcâie, aruncarea mingii pe verticală, urmată de pasă de sus în faţă la perete,
concomitent cu ridicarea pe genunchi;
- pe perechi, cu o minge, aruncarea mingii pe verticală, pasă de sus în faţă la partener, cu
oprirea mingii după fiecare execuţie şi cu acţiune continuă;
- în coloană câte unul, la 2 - 3 m distanţă de perete, pase de sus la perete, la înălţime de 3 -
4 m şi trecere la coada şirului;
- pe perechi cu o minge, pase de sus în faţă, lungi şi scurte, cu deplasarea înainte şi înapoi,
alternativ a fiecărui jucător;
45
- pe perechi cu o minge, de o parte şi de alta a fileului, pase de sus în faţă peste fileu, cu şi
fără căderea mingii pe sol;;
- suveică simplă cu pase de sus;
- joc concurs: “Cine nu scapă mingea”.
- câte 3 la o minge, pase de sus în faţă în triunghi la distanţă de 3 – 4, m, cu orientarea
corpului spre direcţia de pasare;
- pe perechi cu o minge, pase din săritură, la distanţă de 3 m, fără fileu şi peste fileu;
- joc 2x2 cu 2 pase, peste fileu jos sau bănci şi fileu normal;
- joc 2x2 cu 3 pase, peste fileu jos sau bănci şi fileu normal;
Exerciţii pentru însuşirea preluării cu două mâini de jos :
- învăţarea şi exersarea poziţiei şi a mişcării pentru preluarea cu două mâini de jos, fără
minge;
- deplasări în poziţie medie şi joasă, în toate direcţiile, oprire la semnalul profesorului şi
imitarea preluării de jos;
- din poziţie joasă, aruncarea mingii pe verticală cu ridicare şi prinderea ei în poziţie joasă;
- din poziţie joasă, preluare de jos din minge aruncată pe manşetă de profesor de la distanţă
mică, 2 m şi medie 3 m - 4 m;
- preluare de jos din minge aruncată în perete;
- pe perechi, preluări de jos cu deplasări laterale spre stânga şi spre dreapta;
- pe perechi cu o minge, preluări de jos lungi şi scurte cu deplasare înainte şi înapoi
alternativ a partenerilor;
- în coloană, la 3 m distanţă de perete, preluare de jos la perete şi trecere la coada şirului;
- pe 2 coloane la distanţă de 3 m între ele şi la 3 - 4 m distanţă de perete, preluări de jos la
perete pentru şirul alăturat şi trecerea la coada celuilalt şir;
- câte 3 la o minge, preluare de jos în triunghi, la 4 m distanţă unul faţă de celălalt; zona
ridicătorului, din mingi aruncate de profesor în diferite direcţii;
- “Suveică” cu preluare de jos;
- joc 1x1, cu 2 atingeri, pe teren de 2 m/2 m, preluare de jos, şi trecerea mingii peste fileu
cu 2 mâini de sus din săritură;
- joc 2x2, cu 3 atingeri, pe teren de 4 m/4 m, preluare de jos, ridicare şi trecerea mingii
peste fileu cu 2 mâini din săritură;
- aceleaşi jocuri cu schimb de locuri;
- învăţarea aşezării în teren la primirea serviciului.
Exerciţii pentru însuşirea serviciului de sus din faţă:
46
- învăţarea şi exersarea mişcării fără minge;
- pe perechi, la distanţă de 8-9 m, aruncarea mingii de deasupra umărului cu braţul
semiîntins;
- lovirea mingii oblic în jos spre perete, cu articulaţia pumnului blocată, de la 4-5 m
distanţă;
- acelaşi exerciţiu cu partener, la 5-6 m distanţă;
- serviciu în perete de la 5-6 m distanţă şi 3-4 m înălţime;
- pe perechi, de o parte şi de alta a fileului, la început serviciu de la 3-4 m, apoi de la 7-8 m
distanţă de fileu;
- acelaşi exerciţiu, pe zone indicate de profesor;
- câte 3 la o minge, serviciu, preluare şi prindere sau ridicare;
- învăţarea aşezării în teren la executarea serviciului.
Exerciţii pentru învăţarea loviturii de atac:
- învăţarea şi exersarea loviturii de atac fără minge;
- simularea loviturii de atac pe minge ţinută oblic în sus de cealaltă mână;
- lovitură de atac la perete, din minge ţinută cu cealaltă mână, de la 3-4 m distanţă;
- cu partener, lovitură de atac şi preluare de jos;
- lovitură de atac peste fileu jos din minge ţinută;
- învăţarea paşilor de elan;
- în faţa peretelui, învăţarea şi exersarea paşilor de elan prin marcarea acestora pe sol;
- simularea loviturii de atac cu elan, la fileu jos;
- aruncarea mingii în sus, elan de atac şi prinderea ei în punctul cel mai înalt;
- atac la fileu jos din minge ţinută de profesor;
- atac la fileu jos şi apoi la fileu normal, din minge aruncată de profesor;
- atac la fileu din minge ridicată de coleg;
- joc 2x2, cu minge plasată cu o mână;
- joc 2x2 şi 3x3, cu atac uşor;
- joc 4x4, pe teren de minivolei;
Exerciţii pentru învăţarea blocajului individual :
- învăţarea şi exersarea blocajului fără minge;
- exersarea blocajului fără minge, de pe loc la fileu jos;
- deplasare, oprire, blocaj din săritură la fileu jos;
- blocaj la fileu jos, din minge ţinută de partener;
- blocaj, la minge aruncată de partener, în diferite zone de la fileu;
47
- blocaj la mingi atacate de colegi;
Mijloace propuse în pregătirea teoretică a jocului de Volei
Pregătirea teoretică reprezintă puntea de legătură între concepţie şi activitatea practică.

În cadrul pregătirii teoretice, profesorul transmite elevilor, cunoştinţele de specialitate
necesare însuşirii jocului de volei în special şi a activităţii sportive în general. Cunoscând
acest obiectiv, i-am adus pe elevi în contact cu scopul şi sarcinile voleiului, cu îndatoririle ce
revin fiecărui jucător în activitatea de pregătire în general, cu date privind pregătirea fizică,
tehnică şi tactică şi mai ales greşeli ce se pot ivi şi care trebuie evitate şi eventual corectate, în
particular, cu rolul fiecăruia în joc şi cu regulamentul acestuia.
De asemenea, pe lângă noţiunile legate de jocul de volei, am purtat discuţii şi despre
aspecte privind regimul de viaţă, programul zilnic, îmbinarea într-un mod cât mai adecvat a
programului şcolar cu cel sportiv, de odihnă şi refacere, de petrecere a timpului liber. În
acelaşi timp le-am prezentat cunoştinţe despre igiena personală şi colectivă şi despre igiena
alimentaţiei.
Toate acestea au avut ca scop întărirea sănătăţii şi o participare cât mai activă şi
conştientă la activitatea de instruire şi obţinerea, în final, de rezultate valoroase.
Pregătirea psihologică
Pregătirea psihologică influenţează nu numai personalitatea indivizilor, dar şi obţinerea de
rezultate bune în pregătire şi competiţii, dovedindu-se un factor cât se poate de important.
Astfel în cazul unor confruntări de valori egale, pregătirea psihologică devine componenta
hotărâtoare care determină obţinerea unei performanţe superioare, a victoriei.
Pentru a avea eficienţă în procesul de instruire, am încercat să cunosc cât mai bine
particularităţile copiilor , trăsăturile de caracter, temperamentul lor, pentru a-i determina să-şi
pună în valoare calităţile necesare obţinerii performanţei, toate laturile lor pozitive,
eliminându-le pe cele negative.
Aprofundând aceste elemente, a trebuit să cunosc stările psihice individuale, care s-au
deosebit de la o perioadă la alta şi care au fost influenţate de propria lor persoană, de şcoală şi
familie, de relaţiile din interiorul grupului, cu colegii de echipă şi de nivelul de pregătire.
Pe baza datelor culese, am căutat pe tot parcursul procesului de pregătire şi educaţional,
să-i ajut în găsirea celor mai potrivite soluţii la problemele care-i afectau, la aplanarea stărilor
48
conflictuale, la întărirea spiritului colectiv în general, la eliminarea tuturor factorilor
perturbatori ai instruirii.
Totodată, am încercat să obţin din partea elevilor o mobilizare superioară în timpul
jocurilor, pentru a trece peste momentele critice, de angoasă şi stres, de delăsare, în a-şi forma
şi educa un spirit de învingător.
Pregătirea psihologică va urmării :
- organizarea permanentă în lecţii a unor ştafete şi jocuri dinamice, care să solicite
multilateral elevii, din punct de vedere psihic dezvoltându-le spiritul de iniţiativă, curajul ,
spiritul de echipă, dârzenia;
- formarea unor concepţii sănătoase privind activitatea sportivă si necesitatea participării
conştiente si continue la toate formele de practicare a exerciţiului fizic;
- dezvoltarea simţului de răspundere civică, punctualitate si disciplină;
- folosirea unor mijloace eficiente pentru educarea caracterului, temperamentului si
formarea personalităţii;
- combaterea tendinţelor de individualism si vedetism care pot apărea la elevii talentaţi în
paralel cu preocupările de conturare a liderului;
- dezvoltarea spiritului de colectivitate în scopul formării unei echipe unite, legate
sufleteşte.
Elevii vor fi învaţaţi:
- să se bucure pentru fiecare minge câstigată, bătând palma cu coechipierii din apropriere;
- să nu reacţioneze violent atunci când un coechipier greşeşte;
- să ia măsuri dupa fiecare minge pierdută;
- să se relaxeze când mingea nu este în joc;
- să comunice permanent cu coechipierii;
- să-şi ajute permanent colegii;
- să-si afirme cu hotărâre intenţia de a acţiona la minge, fără a depăşi prea mult zona proprie
de responsabilitate;
- sa recupereze şi să ofere mingea colegului care urmează la serviciu;
- să-şi mărească atenţia în finalul setului sau meciului;
- să-şi folosească la maximum atuurile pentru obţinerea victoriei.
d) Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate anterior.
49
1. Care sunt etapele învăţării?
2. Care sunt mijloacele pregătirii fizice?
2.Colibaba-Evuleţ, D., Bota, I. (1998) – Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Editura
Aldin, Bucureşti
4.Ghenade, V.,(1984) – Modelarea instruirii copiilor şi juniorilor, Editura Sport-
Turism, Bucureşti
Napoca.
8.Mureşan, A.,(2004), Volei Organizare si Competitii, Universitatea Babes-
Bolyai, Facultatea de Educatie Fizica si Sport, Cluj-Napoca.
9..Păcuraru, A., (2002) – Volei – tehnică şi tactică, Editura Fundaţiei Universitare, Galaţi
12.Rusu, F., Şanta , C., (2009)Curs de volei FEFS Cluj Napoca
Modul 5: Biomecanica acţiunilor în atac şi apărare

Scopul acestui modul este prezentarea acţiunilor în atac şi apărare din jocul de volei.
 Prezentarea acţiunilor din atac.
50
 Prezentarea acţiunilor din apărare.

BIOMECANICA MIŞCĂRILOR SAU TEHNICA JOCULUI ÎN ATAC
Definiţie
Biomecanica sau tehnica au fost definite de mulţi teoreticieni şi practicieni ai
domeniului. Propun următoarea definiţie: biomecanica execuţiei sau tehnica reprezintă
un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport, efectuate conform
regulamentului de joc, raţional şi economic în vederea obţinerii unui randament maxim în
întreceri.
Sistematizare
Pornind de la succesiunea fazelor de joc, deci de la desfăşurarea concretă a jocului,

sistematizarea acţiunilor tehnicii de joc se manifestă în fazele de atac şi apărare. Putem
spune, prin urmare, că biomecanica jocului de volei este sistematizată pe acţiuni de joc
specifice atacului, apărării şi pe acţiuni comune atacului şi apărării.
Acţiuni de joc specifice atacului:

- serviciul;
- ridicarea;
- lovitura de atac.
Variante de execuţie specifice atacului:
-serviciul de jos: -din faţă,
- din lateral,
- serviciul de sus:- din faţă: planat (plutitor), în forţă;
- din lateral:planat, în forţă;
- din săritură: în forţă sau planat.
a) ridicarea înainte:
- de pe sol sau din săritură;
- cu traiectorie înaltă, întinsă, scurtă, în urcare.
b) ridicarea peste cap:
51
- de pe sol, sau din săritură;
c) ridicare laterală:
- de pe sol, sau din săritură;
Lovitura de atac: - pe direcţia elanului
-variante de execuţie.
Lovitura de atac după acţiunea braţului: clasică, prin rotarea braţului, variante.
Acţiuni de joc specifice apărării

- preluarea
- blocajul
- plonjonul
- autodublajul
Preluarea din serviciu:
- cu două mâini de sus,
- cu două mâini de jos,
Preluarea din atac:
- cu doua mâini de jos,
- cu două mâini de sus
- cu o mână de jos
Preluarea din plasa:
- cu doua maini de jos,
-cu două mâini de sus ,
- cu o mână de jos,
- cu piciorul.
Blocajul:
- individual,
- în grup de doi jucatori şi de trei jucători.
Plonjonul:
- lateral cu rulare pe spate şi revenire,
- cu rostogolire peste umar,
- pe spate - cu rulare si revenire,
- cu rostogolire,
52
- înainte
Autodublajul:
- cu lovire de sus cu doua mâini,
- cu lovire de jos cu doua mâini,
- cu lovire de jos cu o mână
Elemente comune atacului şi apărării
- poziţii; deplasarea în teren
d) Sumar

1. Care sunt acţiunile specifice atacului?
2. Care sunt acţiunile specifice apărării?
b) Bibliografie modul
1.Bengeanu C-tin, Rusu Flavia, Braicu F. (2000) – Volei-teorie şi metodică, Casa Cărţii de
Ştiinţă Cluj-Napoca, 2000
Bucureşti
Napoca.
Modul 6: Pregatirea fizica. Sisteme de joc
53
Scopul acestui modul este explicarea şi exemplificarea obiectivelor şi conţinutul
pregătirii fizice generale şi specifice. prezentarea modelelor de joc în apărare
 Prezentarea conţinutului pregătirii fizice generale şi specifice
 Prezentareamodelelor de joc în apărare.

PREGĂTIREA FIZICĂ A JUCĂTORULUI DE VOLEI
Aspecte generale ale procesului de instruire

În decursul marilor competiţii pe plan naţional, European şi mondial sunt exemple
elocvente, care au demonstrat că echipele care au beneficiat de o pregătire fizică mai bună au
câştigat jocul.
Stadiile prin care trec sportivii în cadrul procesului de instruire în volei sunt: iniţierea –
fixarea – consolidarea – perfecţionarea şi valorificarea. În toate stadiile pregătirii
componentele antrenamentului sunt într-o continuă interdependenţă şi condiţionare reciprocă.
Ponderea acestora, însă este determinată conform metodicii educaţiei fizice şi sportului,
de etapa de instruire pe care o parcurge sportivul.
Componentele procesului de instruire sunt următoarele: psihologică; mentală (de
cunoaştere şi informaţională); fizică; biomecanică sau tehnică; tactică.
Pregătirea fizică urmăreşte dezvoltarea aptitudinilor motrice prin exerciţii de prelucrare
globală şi selectivă a segmentelor corpului şi a marilor funcţiuni ale organismului conform
efortului specific voleiului.
Pregătirea fizică include atât pregătirea generală cât şi pe cea specială.
Mijloacele au un caracter general sau sunt specifice perfecţionării acţiunilor individuale
de joc, a combinaţiilor tactice în atac şi a sistemelor de apărare utilizate.
Orientarea pregătirii fizice
54
Considerăm utilă stabilirea principalelor jaloane în direcţionarea pregătirii fizice a
voleibaliştilor, pentru fixarea conţinutului şi a obiectivelor antrenamentului şi pentru
selecţionarea metodelor şi a mijloacelor utilizabile:
– specificul jocului,
– concepţia de joc,
– perspectivele jocului, optimizarea instruiri.
Specificul jocului
Specific jocului de volei este că mingea trebuie jucată în aer, nu poate fi nici prinsă şi nici
ţinută ceea ce presupune că jucătorii sunt, surprinzător pentru neavizaţi, într-o continuă
mişcare. O altă caracteristică a jocului competiţional este că majoritatea acţiunilor de joc în
înlănţuirea lor sunt mişcări explosive: atac, blocaj, serviciu, pase din sărituri, plonjoane, etc.
Din aceste motive şi din cauză că jocul nu este delimitat exact în timp, pregătirea fizică
este prezentă şi obligatorie în toate etapele pregătirii, ajutând la însuşirea şi perfecţionarea
acţiunilor.
Concepţia de joc
Concepţia de joc modelează pregătirea fizică. De exemplu, în atacul combinativ calitatea
motrice dominantă, atât la atac cât şi la blocaj este detenta, şi detenta în regim de rezistenţă.
În linia a doua conduita motrică a jucătorilor este caracterizată prin viteză de deplasare,
viteză de execuţie şi îndemânare specifică.
Unificarea concepţiilor de joc pe eşaloane ar contribui la evaluarea operaţională a
pregătirii sub acest aspect esenţial în sportul contemporan.
Perspectivele jocului
Evoluţia jocului de volei a creat un decalaj enorm între atac şi apărare favoarea atacului.
Acest decalaj poate fi relative echilibrat prin perfecţionarea continuă a acţiunilor specifice
apărării, începând cu buna organizare a blocajului, a acţiunilor de dublare şi recuperare, care
se vor realiza printr-o excelentă viteză în regim de rezistenţă şi forţă.
Optimizarea pregătirii
55
Optimizarea pregătirii fizice presupune individualizarea efortului, utilizarea tehnologiei
moderne, a specialiştilor în domeniu, selecţionarea formelor de organizare, a metodelor de
lucru, standardizarea şi rationalizarea mijloacelor, care să asigure un feed -beak operativ.
Un rol foarte important în cadrul optimizării pregătirii fizice îl are participarea activă şi
conştientă a sportivilor.
Bazele pregătirii fizice se pun în perioada pregătitoare şi se menţine în perioada competiţională.
Conţinutul pregătirii fizice generale şi specifice
Dezvoltarea aptitudinilor motrice generale şi specifice, stăpânirea deprinderilor şi

priceperilor motrice caracteristice se bazează pe adaptarea capacităţii funcţionale a
organismului corespunzător cerinţelor jocului de volei.
Pregătirea se va orienta spre:
a. dezvoltarea aptitudinilor motrice de bază:
– viteză,
– forţă,
– rezistenţă,
– îndemânare.
b. adaptarea indicilor morfologici şi funcţionali
– aparat locomotor
– organele interne,
– sistem nervos,
c. însuşirea deprinderilor, priceperilor şi tehnicilor de lucru eficiente
d. pregătirea segmentelor şi a articulaţiilor solicitate în jocul de volei
Concepţia instruirii
Scopul jocului constituie cadrul de manifestare a întregului proces instuctiv.
Scopul jocului formulat prin activităţi psihice şi mentale se manifestă motric prin tehnica
şi tactica jocului şi se bazează pe capacitatea fizică al participanţilor. Pregătirea fizică
îmbinată cu celelate componente ale pregătirii au menirea de a atinge scopul jocului.
Asigurarea eficienţei în pregătirea fizică
56
Eficienţa antrenamentelor se evaluează prin performanţele obţinute, prin progresele
realizate.
Evaluarea curentă a capacităţilor fizice şi aprecierea progreselor realizate au efect
stimulativ asupra juniorilor.
Utilizarea mijloacelor pregătirii fizice ca pedepse nu favorizează asumarea efortului de
către sportivi.
Pregătirea fizică sub aspectele impuse de necesităţile jucătorilor se realizează prin
mijloace nespecifice şi specifice. Considerăm că reţetele nu sunt cel mai indicat mod de a
influenţa cititorii.
Scopurile şi obiectivele concrete sunt urmărite respectând principiile generale ale
antrenamentului sportiv:
a. armonizarea pregătirii fizice generale cu cea specială.
b. menţinerea nivelului pregătirii fizice la nivelul solicitărilor pe tot parcursul
activităţii.
c. abordarea simultană, -în cadrul sistemului-a componentelor pregătirii.
d. pregătirea fizică- suport morfo funcţional al articulaţiilor solicitate special.
Pregătirea fizică specifică jocului de volei este în interdependenţă cu alimentaţia,
refacerea, recuperarea etc.
SISTEME DE JOC ÎN APĂRARE
Sistemele de joc, descrise şi la capitolul referitor la model şi modelare sunt adoptate în

funcţie de nivelul de pregătire a echipelor şi de posibilităţile jucătorilor. Fiecare sistem de joc
are avantaje şi dezavantaje. Voi evidenţia în continuare câteva dintre ele.
Pentru sistemul de joc su centrul doi avansat zonele vulnerabile sunt:
1. Porţiunea dintre zonele 1- 2 şi 4-5 la atac pe primul timp; pe zonele 1 şi 5 se execută
rareori o lovitură puternică. Poziţia de apărare tradiţională apare în acest caz mai puţin
eficientă. Pe de altă parte, jucătorii din zonele 2 şi 4, care au prea puţin timp la dispoziţie să
ajungă la minge.
2. Zona 6 pentru atacul din pasă înaltă, medie, şi întinsă, atac în forţă şi “rotund”, atac
liftat şi minge plasată din linia I şi linia a II-a.
3. Suprafeţe din urma blocajului pe extreme între zonele 4-5 şi 2-1, la atacul din zona
3, sau la atacul rapid din zonele 4 şi 2, deoarece extrema din linia I, care nu efectuează blocaj
nu se poate retrage în apărare în zona atacată, iar extrema din linia a II-a nu ajunge la minge.
57
Deficienţele modelului tradiţional sunt bine cunoscute şi de adversar, care se va folosi
de ele trimiţând mingea în suprafeţele de teren care se apără foarte greu. Tactica în atac se
poate schimba în timpul jocului pe baza unor modificări ale tacticii defensive.
Prin aplicarea acestei defensive schematice pot apărea situaţii de joc în care se apără zonele ce
nu pot fi ameninţate de atacul advers. În cazul unui atac din afara antenei, zona 4, jucătorul
din zona 1 a defensivei, apărând culoarul rămâne afară din joc. La fel se poate întâmpla pe
partea cealaltă a terenului cu jucătorul din zona
5. Deficienţele sistemului sunt cunoscute de adversar pentru fiecare situaţie de atac.
Acest sistem de apărare este total nerecomandat, când blocajul echipei nu este bine
pregătit sau este scund, deoarece fără justificare tactică se scoate un jucător din defensivă şi se
creează ceea ce la alte ramuri sporturi se numeşte situaţie de “inferioritate numerică”.
Sistemul defensiv cu centrul doi intermediar

Aspecte asemănătoare se pot întâmpla şi la sistemul de joc cu centrul doi intermediar.
Diferenţierile depind de aptitudinile şi particularităţile jucătorilor, de nivelul capacităţilor
biomecanice, tactice, mentale etc.
Sistemul defensiv cu centrul doi retras

Sistemul cu centrul doi retras, plasează jucătorii din linia a doua pe poziţii retrase la 7-8 m de
fileu din care nu pot acţiona eficient la următoarele tipuri de atac:
– mingea a doua plasată de către ridicător,
– atacul ridicătorului din mingea a doua,
– atacul pe primul timp.
Dublajul blocajului cu extrema corespunzătoare din linia a doua şi preluarea sarcinilor
de către jucătorul din zona şase, creează aglomerare de jucători în apărare pe jumătatea
respectivă de teren (culuar) în detrimentul celeilalte jumătăţi, adică pentru apărarea
diagonalelor.
Acest sistem este recomandat echipelor cu un bun blocaj pe centru.
Sistemul se poate adapta prin aplicarea unor variante în funcţie de posibilităţile
blocajului şi a defensivei la sol.
d) Sumar
58
1. Care sunt obiectivele pregătirii fizice?
2. Care este conţinutul pregătirii fizice generale?
3. Care este conţinutul pregătirii fizice specifice?
4.Care sunt modelele de joc în apărare?
3.Ghenade, V.,(1984) – Modelarea instruirii copiilor şi juniorilor, Editura Sport-
Turism, Bucureşti
Napoca.
Modul 7.Organizarea competiţiilor

Scopul acestui modul este explicarea şi exemplificarea modului cum pot fi organizate
competiţiile de mini+volei si speranţe
59
 Prezentarea modului de organizare al competiţiilor
 Prezentarea noţiunilor de regulament pentru competiţiile de mini-volei şi speranţe.
TEREN, ECHIPAMENTE ŞI REGULI DE JOC
SUPRAFAŢA DE JOC
Suprafaţa de joc cuprinde terenul de joc şi zona liberă. Ea trebuie să fie rectangulară şi
simetrică.
1.1.DIMENSIUNI
Terenul de joc este un dreptunghi măsurând 18 x 9 m, înconjurat de o zonă liberă o lăţime
de minimum 3 m pe toate laturile.
Spaţiul de joc liber este spaţiul situat deasupra suprafeţei de joc şi liber de orice
obstacol.
Spaţiul de joc liber trebuie să aibă o înălţime de minimum 7 m de la suprafaţa de joc.
Pentru competiţiile FIVB, zona liberă trebuie să măsoare minimum 5 m de la liniile
laterale şi minimum 8 m de la liniile de fund. Spaţiul de joc liber trebuie să măsoare minimum
12 m de la suprafaţa de joc.
1.2.SUPRAFAŢA DE JOC
1.2.1. Suprafaţa trebuie să fie plană, orizontală şi uniformă. Ea nu trebuie să prezinte
vreun pericol de rănire pentru jucători. Este interzisă să se joace pe suprafeţe cu asperităţi sau
alunecoase.
Pentru competiţiile FIVB, numai o suprafaţă din lemn sau sintetic este autorizată.
Orice suprafaţă trebuie să fie în prealabil omologată de FIVB.
1.2.2. În sală, suprafaţa terenului de joc trebuie să aibă o culoare deschisă. Pentru
competiţiile FIVB, liniile trebuie să aibă culoare albă. Terenul de joc şi zona liberă trebuie să
aibă obligatoriu alte culori, diferite între ele.
1.2.3. Pentru terenurile în aer liber este autorizată o pantă de scurgere a apei de 5 mm
pe metru. Liniile terenului constituite din materiale solide sunt interzise.
60
1.3.LINII ALE TERENULUI
1.3.1.Toate liniile au o lăţime de 5 cm. Liniile trebuie să aibă o culoare deschisă şi
diferită de culoarea solului şi de a oricăror alte linii trasate.
1.3.2. Linii de delimitare
Două linii laterale şi două linii de fund delimitează terenul de joc. Atât liniile laterale
cât şi liniile de fund sunt trasate în interiorul terenului de joc.
1.3.3. Linii de centru
Axa liniei de centru împarte terenul de joc în două terenuri egale măsurând 9 x 9 m
fiecare. Linia de centru se întinde pe sub fileu între liniile laterale.
1.3.4. Linie de atac
În fiecare teren, o linie de atac este trasată la 3 m faţă de axa liniei de centru.
Pentru competiţiile FIVB, linia de atac este prelungită dincolo de liniile laterale cu
cinci linii scurte de 15 cm lungime şi 5 cm lăţime, trasate la 20 cm una faţă de cealaltă, pe o
lungime totală de 1,75 m.
3.3. ZONE
3.3.1. Zona de atac
În fiecare teren, zona de atac este prima zonă de lângă fileu, delimitată de axa liniei de
centru şi de linia de atac trasată în interiorul zonei.
Zona de atac este considerată ca fiind prelungită dincolo de liniile laterale până la
capătul zonei libere.
3.3.2. Zona de serviciu
Zona de serviciu este zona de 9 m lăţime situată în spatele liniei de fund (linia de fund
nu este inclusă în zona de serviciu).
Zona este delimitată lateral prin două linii scurte, fiecare având 15 cm lungime, trasate
la 20 cm în spatele liniei de fund şi în prelungirea liniilor laterale. Aceste două linii scurte
sunt incluse în lăţimea zonei de serviciu.
În adâncime, zona de serviciu se întinde până la limita zonei libere.
1.4.3. Zona de înlocuiri
Zona de înlocuiri este delimitată de prelungirea liniilor de atac până la masa
scorerului.
4.4.4. Zona de încălzire
Pentru competiţiile FIVB, zonele de încălzire, măsurând aproximativ 3 x 3 m, sunt
situate în ambele colţuri ale suprafeţei de joc, lateral faţă de băncile de rezerve, În afara zonei
libere
61
4.4.5. Zona de pedeapsă
Zonele de pedeapsă, care măsoară aproximativ 1 x 1 m sunt dispuse în spatle fiecărei
bănci de rezerve. Ele pot fi delimitate de linii roşii având 5 cm lăţime şi sunt echipate cu
două scaune fiecare.
1.5. TEMPERATURA
Temperatura minimă nu trebuie să fie mai scăzută de 10 grade C (50 grade F).
Pentru competiţiile FIVB,temperatura maximă nu trebuie să fie mai ridicată de 25 grade C

(77 grade F) şi cea minimă nu trebuie să fie mai scăzută de 16 grade C (61 grade F ).
1.6.LUMINOZITATEA
Pentru competiţiile FIVB, luminozitatea suprafeţei de joc trebuie să fie de 1000 până
la 1500 lucşi, măsurată la 1 m de sol.
2. FILEU ŞI STÂLPI
2.1. ÎNĂLŢIMEA FILEULUI
2.1.1. Un fileu întins vertical este instalat deasupra liniei de centru. Margimea sa
superioară trebuie să fie plasată la înălţimea de 2,43 m pentru bărbaţi şi 2,24 pentru femei.
2.1.2. Înălţimea fileului este măsurată la centrul terenului de joc.
Cele două extremităţi ale fileului (deasupra liniilor laterale) trebuie să fie exact la
aceeaşi înălţime şi trebuie să nu depăşească cu mai mult de 2 cm înălţimea oficială.
2.2. STRUCTURA
Fileul măsoară 1 m pe lăţime şi 9,50 m în lungime. El este alcătuit din ochiuri pătrate cu
latura de 10 cm, confecţionate din sfoară de culoare neagră. La marginea superioară, o
bandă din pânză albă, răsfrântă pe fiecare parte a fileului pe o lăţime de 5 cm, este cusută
pe toată lungimea sa. Fiecare capăt al benzii are o gaură prin care trece o sfoară pentru
prinderea de stâlpi şi menţinerea înălţimii fileului întins. Prin interiorul benzii trece un
cablu flexibil pentru prinderea fileului de stâlpi şi menţinerea marginii sale superioare
întinsă. La partea inferioară a fileului (care nu necesită o bandă orizontală), o sfoară
mobilă croşetează de-a lungul ochiurilor pentru prinderea de stâlpi şi menţinerea părţii
inferioare a fileului întinsă.
62
2.3. BENZI LATERALE
Două benzi albe sunt fixate vertical pe fileu deasupra fiecărei linii laterale.
Ele măsoară 5 cm pe lăţime şi 1 m în lungime şi sunt considerate ca făcând parte din fileu.
2.4. ANTENE
Antena este o tijă flexibilă care măsoară 1,80 m în lungime şi 10 mm în diametru. Ea
este confecţionată din fibră de sticlă sau dintr-un alt material similar.
Două antene sunt prinse la marginea exterioară a fiecărei benzi laterale, fiind plasate
în opoziţie de fiecare parte a fileului
Partea superioară a antenei depăşeşte fileul cu 80 cm şi este marcată cu benzi de 10 cm
vopsite în culori contrastate, de preferinţă alb şi roşu.
Antenele sunt considerate ca făcând parte din fileu şi delimitează lateral spaţiul de
trecere.
2.5.STÂLPI
2.5.1. Stâlpii de susţinere a fileului sunt plasaţi la o distanţă de 0,50 m până la cel mult
1,00 m de fiecare linie laterală. Ei au o înălţime de 2,55 m şi este de preferat să fie reglabili.
2.5.2. Stâlpii trebuie să fie rotunzi şi netezi şi să fie fixaţi la sol. Fixarea stâlpilor cu
ajutorul cablurilor este interzisă. Toate amenajările care prezintă un pericol sau care
incomodează trebuie să fie eliminate.
2.6. ECHIPAMENT COMPLEMENTAR

Tot echipamentul complementar este determinat prin reglementările emise de FIVB.
3. MINGI
3.1. STANDARDE
Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de piele sau piele sintetică şi
prevăzută în interior cu o cameră din cauciuc sau alt material similar.
Culoarea mingii poate fi o culoare uniformă şi deschisă, sau o combinaţie de culori.
Materialul sintetic şi combinaţia de culori folosite în competiţiile oficiale trebuie să fie
omologate de FIVB.
Circumferinţa sa trebuie să fie cuprinsă între 65 şi 67 cm şi greutate între 260 şi 280 g.
63
Presiunea interioară trebuie să fie de 0,300 până la 0,325kg / cm*2 (294,3 până la
318,82 mbar sau h Pa).
3.2. UNIFORMITATEA MINGILOR

Toate mingile utilizate într-un meci trebuie să aibă aceleaşi caracteristici de
circumferinţă, greutate, presiune, model, culoare etc.
Competiţiile FIVB, naţionale sau din Liga Campionilor trebuie să fie jucate cu mingi
omologate de FIVB. Se poate juca şi cu altfel de mingi, cu aprobarea FIVB.
3.3.SISTEMUL CU TREI MINGI

La competiţiile FIVB trebuie să fie utilizate trei mingi. În acest caz, şase culegători de
mingi vor fi plasaţi astfel :câte unul în dreptul fiecărui colţ al zonei libere şi câte unul în
spatele fiecărui arbitru.
PARTICIPANŢI
4. ECHIPE
4.1.COMPONENTA ECHIPELOR
4.1.1. O echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un antrenor, doi antrenori
secunzi, un preparator fizic (maseur) şi un medic. Unul dintre jucători este căpitanul echipei şi
el trebuie să fie identificat ca atare pe foaia de arbitraj.
Pentru competiţiile FIVB, medicul trebuie să fie acreditat în prealabil de FIVB.
4.1.2. Fiecare echipă poate opta să înregistreze, între cei 12 jucători, unul sau doi
specializati în apărare şi numiti “LIBERO.
4.1.3. Numai jucătorii înregistraţi pe foaia de arbitraj pot să pătrundă pe teren şi să
participe la meci. După ce căpitanul şi antrenorul au semnat foaia de arbitraj, componenţa
echipei nu mai poate fi modificată.
4.2. LOCUL PARTICIPANŢILOR

4.2.1. Jucătorii care nu sunt în joc trebuie ori să stea pe banca de rezerve a echipei lor
ori să fie în zona lor de încălzire.
Antrenorul şi ceilalţi membrii ai echipei trebuie să stea pe bancă, dar pot să o părăsească
pentru un timp.
64
Băncile de rezerve sunt situate de o parte şi de alta a mesei scorerului, în afara zonei
libere.
4.2.2. Numai membrilor echipei le este permisă să stea pe bancă în timpul meciului şi
să participe la încălzirea la fileu.
4.2.3. În timpul jocului, jucătorii care nu sunt în joc se pot încălzi fără mingi în zona
de încălzire şi în cursul timpilor de odihnă, în zona liberă situată în spatele propriului teren de
joc.
În timpul pauzei dintre seturi, jucătorii pot utiliza mingile pentru încălzire în zona liberă.
4.3. ECHIPAMENT
Echipamentul jucătorului se compune dintr-un tricou, un şort, şosete şi pantofi de
sport.
4.3.1. Culoarea şi designul tricourilor, şorturilor şi şosetelor trebuie să fie uniforme
pentru întreaga echipă (excepţie face “LIBERO”-ul).
4.3.2. Pantofii trebuie să fie uşori şi flexibili, cu tălpi din cauciuc sau din piele şi fără
tocuri. Pentru competiţiile FIVB de seniori, culoarea pantofilor trebuie să fie, de asemenea,
uniformă pentru o echipă, dar mărcile de fabricaţie pot avea culori sau desene diferite.
Tricourile şi şorturile vor fi conform standardelor omologate ale FIVB.
4.3.3. Tricourile jucătorilor trebuie să fie numerotate de la 1 până la 18.
4.3.3.1. Numerele trebuie plasate pe tricou în centrul pieptului şi al spatelui. Culoarea
şi strălucirea numerelor trebuie să fie in contrast net cu cele ale tricourilor.
4.3.3.2. Numerele trebuie să măsoare cel puţin 15 cm în înălţime pe piept şi 20 cm pe
spate. Lăţimea benzii care formează cifra trebuie să fie de cel puţin 2 cm.
Pentru competiţiile FIVB numerele jucătorilor trebuie să fie înscrise şi pe piciorul
drept al şortului. Numerele trebuie să aibă o înălţime cuprinsă între 4 şi 6 cm, iar Lăţimea să
fie de minimum 1 cm.
4.3.4. Căpitanul echipei este identificat graţie unei barete de 8 x 2 cm, plasată pe
tricou sub numărul de pe piept.
4.3.5. Este interzisă echiparea cu uniforme care nu sunt numerotate regulamentar sau
care au o culoare diferită de cea a altor jucători, cu excepţia LIBERO-ului.
4.4. SCHIMBĂRI DE ECHIPAMENT

Arbitrul principal poate să autorizeze unul sau mai mulţi jucători:
65
4.4.1. să joace desculţ(i);
4.4.2. să-şi schimbe tricourile umezite între seturi sau după înlocuire, cu condiţia ca
noile tricouri să aibă aceleaşi culori, model şi numere;
4.4.3. să joace în treninguri pe timp rece, cu condiţia ca acestea să aibă aceeaşi culoare
şi model pentru toată echipa, excepţie LIBERO, şi să fie numerotate regulamentar.
4.5. OBIECTE INTERZISE

4.5.1. Este interzis să fie purtate obiecte care pot să provoace accidentări sau să ofere
un avantaj artificial jucătorului.
4.5.2. Jucătorii pot să poarte ochelari sau lentile de contact pe propriile lor riscuri.
5. LIDERII ECHIPELOR
Căpitanul echipei şi antrenorul poartă împreună răspunderea pentru conduita şi disciplina
tuturor membrilor echipei lor. LIBERO-ul nu poate exercita funcţia de căpitan al echipei.
ORGANIZAREA DE COMPETITII ŞI EVALUARE
Competitia constituie pentru practicantii jocului de volei modalitatea de a se intrece cu

alti parteneri pe diferite categorii si varste, pentru ca in final daca este posibil, sa obtina
victoria.
Pentru specialistii intrecerea da posibilitatea de a aprecia gradul de pregatire, de a-si
masura fortele cu alti adversari si de a constata aspectele pozitive sau unele minusuri in
procesul de instruire si antrenament al jucatorilor.
Competitiile pot avea un caracter oficial sau pot fi amicale. Cele oficiale sunt
organizate de federatia de specialitate, de catre comisiile judetene din subordinea sa,de catre
alte foruri, departamente.
Aceste competitii se desfasoara sub forma de campionat (de diferite categorii)
campionatul national divizionar A si B, Cupa Romaniei, Divizia Nationala a juniorilor si a
scolarilor etc.
Sistemul de disputare
Într-o competitie este necesar sa se precizeze cum se vor derula jocurile. Sunt
cunoscute 2 sisteme de programare:
66
• Turneu – ciclic ,conform fiecare echipa se intalneste pe rand cu celelalte;
• Eliminatoriu, atunci cand echipa invinsa paraseste
Competitia.
Cand timpul permite se pot aplica ambele sisteme, spre exemplu in campionat care are
mai multe etape se poate desfasura la inceput dupa sistemul turneu iar in etapele superioare
dupa cel eliminatoriu. Se poate incepe si invers, eliminatoriu si apoi turneu.
Fiecare din aceste sisteme are o serie de avantaje. La sistemul turneu fiecare echipa se
intalneste pe rand cu toate celelalte echipe din seria din care ea face parte si deci se poate face
o apreciere a valorii dupa mai multe meciuri. Durata este mai mare, ceea ce face ca echipele si
jucatorii sa aiba o continuitate in pregatire.
Sistemul eliminatoriu permite sa participe la o competitie in numar mare de echipe iar
pentru desfasurare este necesara o perioada de timp mult mai scurta ca durata.
Programarea meciurilor dupa sistemul turneu

Asa cum s-a aratat mai inainte, acest sistem face ca fiecare echipa sa se intalneasca pe
rand cu toate celelalte. Pentru a se stabili ordinea jocurilor se foloseste formula BERGER care
prevede ca echipele sa joace alternativ pe teren propriu si in deplasare. Fiecarei echipe i se
asociaza un numar, cuprins intre 1 si numarul total de echipe participante, prin tragere la sorti.
Sa presupunem ca numarul total de echipe este n. Daca „n” este numar par atunci vor exista n-
1 etape iar daca n este impar vor exista n etape. De asemenea numarul total de meciuri ale
turneului va fi de n(n-1) din care n(n-1)/2 meciuri in tur si n(n-1)/2 meciuri in retur.
Exemplul 1 (6 echipe):
Rezultatele jocurilor sunt luate in evidenta de catre comisia organizatoare si dupa
fiecare etapa se intocmeste un clasament.
Progamarea meciurilor după sistemul eliminatoriu

Acest sistem se aplica atunci cand la o competitie participa un numar mare de echipe
iar timpul afectat este de scurta durata.
Dupa acest mod de programare a jocurilor se pot stabili de regulă doar locurile 1 si 2.
In multe cazuri se procedeaza la organizarea a inca unui joc intre echipele invinse in
semifinale pentru a desemna si pe ocupantele locurilor 3 si 4.
Programand o competitie dupa acest sistem s-ar putea ca in urma tragerii la sorti sa se
intalneasca chiar in prima etapa echipe foarte puternice si unele dintre ele sa fie eliminate,
ramanand in concurs altele mai putin valoroase.
67
d) Sumar

1. Care sunt cerinţele federaţiei de specialitate în ceea ce priveşte desfăşurarea competiţiilor?
9. Santa,C., (2014)Volei, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca
Bibliografia completă a cursului

1.Bengeanu C-tin, Rusu Flavia, Braicu F. (2000) – Volei-teorie şi metodică, Casa Cărţii de
Ştiinţă Cluj-Napoca, 2000
2.Colibaba-Evuleţ, D., Bota, I. (1998) – Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Editura Aldin,
Bucureşti
Bucureşti
Napoca.
68
69
CUPRINS
I. Informaţii generale despre curs......................................................2
II. Suport de curs ..................................................................................7
Modul nr. 1............................................................................................7
Modul nr. 2............................................................................................12
Modul nr. 3............................................................................................13
Modul nr. 4............................................................................................33
Modul nr. 5............................................................................................51
Modul nr. 6............................................................................................54
Modul nr. 7............................................................................................60
70
71

1 MPVolei

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

1 MPVolei

Încărcat de

Drepturi de autor:

UNIVERSITATEA ”BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

CENTRUL DE FORMARE CONTINUĂ,

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Metodica predării voleiului în școală

Lect. univ. dr Şanta Cristian

Anul de studiu: III

a) Informaţii despre curs:

b) Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau laborator:

Informaţii de contact: sala Vasile Geleriu,

c) Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite:

Competenţe dobândite prin absolvirea disciplinei:

e) Organizarea temelor în cadrul cursului

g) Materiale bibliografice obligatorii

h) Materiale şi instrumente necesare pentru curs

j) Politica de evaluare şi notare

k) Elemente de deontologie academică

II. Suportul de curs

Modul 1: Aspecte teoretice ale jocului de volei

b) Schema logică a modulului

c) Conţinutul informaţional detaliat

Federaţia Română de Volei - F.R.V.

Cluburile sportive şcolare

Liceele cu program de educaţie fizică şi sport

Liceele cu program de educatie fizica si sport îţi desfăsoară activitatea instuctiv

e) Sarcini şi teme ce vor fi notate

a) Scopul şi obiectivele modulului

b) Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

Art.l. Participarea în campionatele naţionale organizate de F.R.V. este permisă numai

Participarea sportivilor in campionatele naţionale se va face după cum urmează:

e) Sarcini şi teme ce vor fi notate

Modul 3: Selecţia în jocul de volei

a) Scopul şi obiectivele modulului

Ca obiective, se vor atinge următoarele:

b) Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

SELECŢIA PENTRU VOLEIUL DE PERFORMANŢĂ

3.1Recrutarea pentru selecţie

Selecţia este un proces condiţionat de următorii factori:

Etapizarea procesului de selecţie

Identificarea talentului poate fi definită ca un proces în care indivizii sunt încurajaţi să

Selecţia secundară sau intermediară

Durata: 2 ani, în campionatul de juniori I.

O variantă a acestor formule recalculată pentru baschet poate fi utilizată în condiţiile în

Calităţile constatate prin investigaţia psihologică vor permite conturarea profilului

Sistemul normelor şi probelor de selecţie

O selecţie riguros ştiinţifică nu se poate realiza prin simpla observaţie şi apreciere

3.2.MODELE ŞI MODELARE ÎN VOLEI

Model de joc al echipei

Model intermediar de joc: avansaţi 15-16 ani

Model intermediar: avansaţi-perfecţionaţi 16-18 ani

Modelul jucătorului de volei

Modul 4: Sistematizarea acţiunilor in jocul de volei

a) Scopul şi obiectivele modulului

Ca obiective, se vor atinge următoarele:

b) Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

c) Conţinutul informaţional detaliat

PARTICULARITĂŢILE ÎNSUŞIRII UNEI ACŢIUNI MOTRICE

Etapa învăţării detaliate şi aprofundate

În etapa învăţării aprofundate se urmăreşte precizia mişcărilor pe fondul reproducerii

Etapa consolidării şi perfecţionării acţiunilor

În contextul acestei lucrări trebuie menţionat faptul că actualele programe şcolare la

Mijloace recomandate pentru dezvoltarea fizică generală

Mijloace folosite pentru dezvoltarea calităţilor motrice

Mijloace propuse pentru dezvoltarea detentei

Mijloace propuse pentru dezvoltarea rezistenţei

Mijloace propuse pentru dezvoltarea îndemânării

Mijloace propuse în pregătirea teoretică a jocului de Volei

Pregătirea teoretică reprezintă puntea de legătură între concepţie şi activitatea practică.