C3

2. Epidemiologiile speciale

În cadrul acestora sunt cercetate grupe de boli sau stări patologice, deoarece scopul
epidemiologiei este de a investiga orice manifestare patologică de masă, indiferent de
cunoaşterea sau necunoaşterea cauzelor de apariţie. În cadrul epidemiologiilor speciale putem
distinge:
a. Epidemiologia bolilor transmisibile:
Au cunoscut modif radicale în ultimele decenii pt că, dacă la început prin boli
transmisibile se înţelegeau bolile cu etiologie inf şi paraz, astăzi, în grupa bolilor transmisibile
sunt grupate şi bolile care au cauze genetice sau cele care au etiologie încă necunoscută
precum bolile prionice (entităţi cu dimensiuni sub virusuri), screpia la oaie și encefalopatiile
spongiforme transmisibile.
b. Epidemiologia bolilor netransmisibile:
A cunoscut un progres deosebit în ultimele decenii mai ales, generat în principal de
marile probleme de sănătate ale populaţiilor umane legate de evoluţia uneori în masă a unor
boli netransmisibile dar cu un mare impact social. În ţările avansate, unde multe din
problemele de sănătate produse de ag patogeni de natură infecţioasă sau parazitară au fost
total sau parţial rezolvate, în unele situaţii chiar până la eradicare, a condus la creşterea
cercetărilor legate de evoluţia în masă a unor boli netransmisibile, cum sunt de ex. obezitatea,
diabetul. Dacă la animalele de producţie lucrurile nu sunt intens cercetate în statele slab
dezvoltate, unde problemele economice sunt probleme extreme, acelaşi lucru nu se poate
afirma despre epidemiologia bolilor netransmisibile pt unele specii de animale din jurul
omului.
Un loc deosebit de important îl ocupă în epidemiologia bolilor netransmisibile, boli
cu impact major în domeniul sănătăţii publice precum: epidemiologia HTA, a cardiopatiei
ischemice, diabetului zaharat, boli digestive, şamd.
Numărul mare de specii şi chiar de rase de animale, destinaţia multiplă a acestora, şi
anume: pt hrană, pt muncă, pt agrement şi nu în ultimul rând, integrarea animalelor în viaţa
socială a omului (cîine, pis) au complicat foarte mult metodele folosite în prevenirea şi
combaterea bolilor transmisibile şi netransmisibile. Astfel, în cazul animalelor mari şi mijlocii
de producţie, epidemiologia recomandă suprimarea prin sacrificare sau eliminarea acestora la
apariţia unor boli care pot să cuprindă teritorii întinse. În schimb, recomandările sunt şi
trebuie să fie altele în cazul animalelor mici, influenţate fiind de relaţia care se creează între
om şi animal.
Indiferent dacă ne aflăm în domeniul epidemiologiei bolilor transmisibile sau
netransmisibile, cercetarea epidemiologică se desfăşoară într-un singur mod, structurat pe 4
etape şi anume:
1. Epidemiologia descriptivă:
Constă în identificarea unui proces epidemiologic dar şi în descrierea împrejurărilor
şi factorilor care produc procesul epidemiologic, adică acel dezechilibru care apare între
gazdă şi mediul ei ambiant, dezechilibru care întotdeauna este îndreptat către gazdă şi are
drept rezultat apariţia bolii. În această etapă, epidemiologul este interesat de relaţia între
factori, respectiv gazdă, ag patogen şi mediul ambiant, evaluând modul în care relaţia dintre
aceştia suferă modificări în timp. De asemenea, tot în această etapă trebuie să se evidenţieze şi
efectele bolilor asupra productivităţii animalelor din grupul studiat
2. Epidemiologia analitică:
Îşi propune să concentreze toate datele care se obţin despre fenomenul cercetat iar
mai apoi, toate datele trebuiesc analizate şi prelucrate astfel încât, la finele acestei etape
trebuie să se elaboreze ipoteze, trebuie să se evidenţieze cauzele de apariţie a bolii şi, mai
ales, toate acestea trebuiesc testate şi analizate.
 3. Epidemiologia operaţională:
Pleacă de la premiza că în etapa anterioară am reuşit să descoperim relaţii cauzale pt
geneza fenomenului studiat şi în continuare putem să elaborăm concluzii, adică să elaborăm
metode de prevenire şi combatere specifice fiecărei boli în parte.
4. Epidemiologia evaluativă
Are ca principal scop evaluarea atât a pierderilor cauzate de boala respectivă, dar şi
de costurile necesare pt programele de luptă avute în vedere. Acest domeniu al epidemiologiei
evaluative mai este cunoscut şi ca domeniu de studiu al economiei sănătăţii.

Mersul studiului epidemiologic, şi relaţia dintre diferitele domenii ale

epidemiologiei:
Epidemiologia generală  Epidemiologia descriptivă  epidemiologia analitică 
epidemiologia operaţională  epidemiologia evaluativă. Există o interrelaţie între
epidemiologia generală şi toate celelalte.

Noţiunea de sănătate

Cunoaşterea istoricului natural al bolilor din zona investigată.

Testele care stabilesc normalul se bazează pe statistici şi deseori se dau limite
cantitative ale normalului.
Aceste limite pot fluctua îfd anumite stări fiziologice sau zone geografice astfel:
temperatura corpului şi unele transaminaze pot suferi modificări semnificative după un efort
fizic intens, cunoscând variaţii semnificative şi concentraţii sanguine crescute
Tensiunea arterială la om poate avea ascensiuni apreciabile sau căderi îfd căldură,
stres, şa.
De asemenea, nivelul colesterolului, dacă este căutat la persoanele care se găsesc în
ţări dezvoltate se poate aprecia ca normal nivelul cuprins între 180-200 mg / %. În schimb, în
statele slab dezvoltate el se grupează în jurul intervalului 150-180 mg / %.
Evoluţia bolilor poate îmbrăca de cele mai multe ori o formă clinică, dar sunt şi
numeroase afecţiuni unde bolile pot evolua într-o formă subclinică.
Boala clinică = starea de disfuncţie a organismului detectabilă prin unul sau mai
multe simţuri ale unei persoane.
Prin contrast, boala subclinică = o anomalie funcţională sau anatomică a
organismului, detectabilă prin teste de laborator sau prin teste de ajutor pt diagnostic, cum
sunt testele alergice.
Deşi boala subclinică este mai puţin periculoasă pt indivizi decât boala clinică, ea
poate fi mai importantă pt populaţii datorită frecvenţei sale, astfel încât, ca o regulă generală,
indiferent de cauzele generale ale unei boli, numărul de animale îmbolnăvite subclinic va fi
întotdeauna mai mare decât nr animalelor care prezintă o manifestare clinică a bolii. De
exemplu, cazurile de mastite clinice cuprind în general 5,6 % din efectivul total de vaci, în
schimb, cele cu forme subclinice ating procente care depăşesc uneori 50%.