INTRODUCERE

Oraşul Găeşti nu se numără printre localităţile din ţara noastră care au

reprezentat obiectul de studiu al unor geografi români. Astfel se poate afirma
faptul că lucrările ştiinţifice care s-au ocupat cu analiza proceselor geografice în
cadrul oraşului Găeşti sunt aproape inexistente. Din acest motiv, problemele de
specialitate sunt slab cunoscute din punctul de vedere abordat. Acestea sunt însă
doar câteva dintre motivele care au condus la alegerea lucrării de faţă. Motivelor
menţionate mai sus li se adaugă altele de natură afectivă. Dintre acestea se impune
menţionarea provenienţei mele din Mogoşani – Dâmboviţa, localitate situată în
imediata vecinătate a oraşului Găeşti. Studiul de faţă urmăreşte prezentarea
elementelor specifice oraşului Găeşti fiind structurat în douăsprezece capitole care
cuprind istoricul cercetării geografice, aşezarea geografică în cadrul Câmpiei
Române, poziţia şi limitele oraşului, caracterizarea apariţiei şi structurii reliefului,
factori bio-pedo-climatici, hidrografici şi analize geodemografice şi economice.
Realizarea acestei lucrări are drept scop principal obţinerea diplomei de
licenţă şi formarea abilităţilor necesare pentru elaborarea unei lucrări ştiinţifice de
mare amploare şi complexitate.
Lucrarea de faţă a fost elaborată pe baza analizei şi interpretării datelor
preluate de la Centrul Judeţean de Statistică Târgovişte, Primăria oraşului Găeşti,
Postul Meteorologic Găeşti, Postul Hidrometric Zăvoiu Orbului pentru râul Argeş
şi date bibliografice.
Observaţiile şi investigaţiile proprii, pe teren, reprezintă o altă sursă de
documentare, pentru realizarea acestei lucrări. Observaţiile vizuale au vizat cu
precădere extinderea ariei urbane, în funcţie de principalele elemente ale cadrului
natural.( râul Argeş respectiv pârâul Potop ), influenţa acestuia asupra structurii
populaţiei pe sectoare de activitate şi impactul antropic asupra mediului
înconjurător. Toate informaţiile obţinute din sursele de mai sus au fost prelucrate
şi interpretate şi de asemenea au fost reprezentate grafic şi cartografic.
CAPITOLUL 1

ISTORICUL CERCETĂRII GEOGRAFICE

Lunca Argeşului a constituit un obiect de studiu important pentru

cunoaşterea evoluţiei fizico-geografice a Câmpiei Române şi a întregului teritoriu
carpato-danubiano-pontic. Date din ce în ce mai amănunţite care urmăresc
evoluţia modificărilor geografice apar o dată cu secolul al XVIII-lea. Se poate
aminti în acest sens harta stolnicului Constantin Cantacuzino tipărită la Padova în
1700 şi harta aromânului Rhigas din Velestin apărută în 1797, care cuprinde Ţările
Române cu bogate informaţii şi descrieri geografice, alături de cele istorice şi
arheologice. La aceste lucrări de referinţă se pot adăuga dicţionarul geografic al lui
Bauler din 1778, harta austriacă din 1870 cu scara 1:57.000 ce cuprinde toate
aşezările din Lunca Argeşului, harta austriacă de la 1857 şi dicţionarul topografic
şi statistic al lui Dimitrie Fundescu din 1872.
Primele lucrări de paleogeografie a Câmpiei Române sunt realizate de
Aldem Dumitrescu (1910,1911), George Vâlsan (1914,1915,1916).
Probleme de geomorfologie legate de microformele de relief în
interdependenţă cu clima sunt abordate de George Vâlsan în 1917. Problemele de
hidrologie au atras atenţia mai multor cercetători, fiind abordate următoarele
aspecte: observaţii asupra cursurilor râurilor din Valahia, studii de hidrografie,
hidrogeologie, regimul apelor etc. Studii de geologie sunt realizate de St.
Manolescu (1923-1924), Pache Protopopescu (1923-1933).
Perioada de după cel de-al doilea război mondial aduce noi orientări sub
aspect teoretic şi metodologic.

2
 Începând cu lucrarea „Formarea Câmpiei Române” a lui N. Popp în 1947,
cercetările de geologie, hidrogeologie, sistematizare geomorfologică se extind
foarte mult în bazinul inferior al Argeşului. Se remarcă studiile de geologie
realizate de E. Liteanu (1951,1952,1953,1956), ale colectivului format din T.
Naum, H. Grumăzescu, Ghe. Niculescu (1954) şi cele de geotehnică ale lui Fl.
Crăciun şi D. Popescu (1953).
E. Liteanu în colaborare cu A. Pricăjan, T. Brandabur, C. Ghenea, D.
Slăvoacă, G. Opran s-au ocupat în special de probleme de geologie, stratigrafie,
tectonică şi hidrogeologie. Cercetările pedologice din 1959-1966 efectuate de N.
Florea şi I. Munteanu sunt completate de studii asupra depozitelor loessoide
realizate de E. Liteanu (1953), P. Coteţ (1956), M. Botezan (1959), M. Pascu
(1961), V. Tufescu (1963).
Studii de geologie asupra fundamentului Platformei Moesice sunt efectuate
de D. Paraschiv (1961-1975).

3
 CAPITOLUL 2

POZIŢIE GEOGRAFICĂ ŞI LIMITELE

Oraşul Găeşti, străveche aşezare ce a împlinit la 19 iulie 1998 500 de ani de

atestare documentară, este situat din punct de vedere geografic in extremitatea de
sud-vest a judeţului Dâmboviţa, la contactul dintre Câmpia Româna (Găvanu -
Burdea) cu Piemontul Cândeşti, între văile râurilor Argeş la Sud-vest şi Potopul, la
Nord-est. Se poate preciza că Potopul , pârâu ce coboară din Piemontul Cândeşti,
întâlnindu-se mai jos de oraş cu Cobiuţa, Brătila şi Foiţa îşi schimbă numele în
Sabarul.
Are următoarele coordonate geografice: 44˚ şi 50' latitudine nordică şi 25˚
şi 19' longitudine estică , iar altitudinea este de 190,62 m. Ocupă o suprafaţă de
22,4 km².Are incluse in teritoriul său administrativ comunele suburbane Gura
Foii- 22,4 km² si Petreşti-69,7 km².
Din punct de vedere administrativ, in structura actuală, oraşul se
învecinează cu următoarele comune: la Nord-est cu comunele: Cobia, Dragodana,
Mogoşani, la sud cu comuna Petreşti, la Vest şi Nord-vest cu comunele Crângurile
şi Gura Foii.
Legătura cu reşedinţa de judeţ –Municipiul Târgovişte-se realizează prin
intermediul drumului naţional DN 72, cu Municipiul Bucureşti şi oraşul Piteşti
prin drumul naţional DN 7 şi prin autostrada BUCUREŞTI-PITEŞTI(prin
intermediul drumului naţional DN 61).Cu centrele urbane BUCUREŞTI şi
PITEŞTI oraşul poate comunica prin calea ferată.

4
 Oraşul Găeşti este situat la circa 30 km faţă de reşedinţa judeţului-
municipiul Târgovişte, la circa 40 km faţă de Municipiul Piteşti şi la circa 70 km
faţă de capitala ţării.

CAPITOLUL 3

GEOLOGIE

3.1. EVOLUŢIA TERITORIULUI

Din punct de vedere geologic, sectorul de studiu face parte dintre unităţile
de platformă şi, mai precis, aparţine Platformei Valahe, parte componentă a
Platformei Moesice.
Fundamentul este heterogen, atât în ceea ce priveşte alcătuirea litologică,
cât şi vârsta consolidării. În alcătuirea lui intră şisturi cristaline mezometamorfice,
în mare parte retromorfozate, cu intruziuni granitice. A fost consolidat în
orogeneza baikaliană şi supus ulterior unor mişcări de basculare care au determinat
transgresiuni şi regresiuni ce se reflectă în existenţa mai multor cicluri de
sedimentare.
Cuvertura sedimentară aparţine paleozoicului, mezozoicului şi
neozoicului şi a fost depusă în mai multe cicluri de sedimentare:
 Cambrian-Westfalian;
 Permian-Triasic;
 Dogger-Cretacic;
 Badenian Superior-Pleistocen.
Primul ciclu de sedimentare, Cambrian-Westfalian, începe în condiţii de
instabilitate, fapt reflectat în existenţa unor depozite detritice (argile şi gresii
silicioase). Include suita detritică inferioară (Ordovician-Eifalian), suita

5
Carbonatică ce corespunde unei perioade de relativă stabilitate (Givenţian-
Dinanţian) şi suita detritică superioară (Namurian-Westfalian).
Cel de-al doilea ciclu de sedimentare începe cu o nouă perioadă de
sedimentare ce urmează imediat perioadei de exondare din neocarbonifer,
perioadă ce va dura între permian superior şi triasic. Din suita stratigrafică se pot
distinge trei entităţi litofaciale distincte şi reprezentative: suita roşie inferioară şi
suita roşie superioară predominant detritice, alcătuite din depozite continentale
separate de o suită mixtă (detritică şi lagunar-continentală) în care sunt prezente în
mod frecvent depozite carbonatice şi evaporitice.
Cel de-al treilea ciclu de sedimentare începe din mezojurasic şi ţine până la
sfârşitul cretacicului şi începutul eocenului. În timpul perioadei de exondare din
liasic, corespunzătoare distrofismului paleokimeric, s-a realizat o mare stabilitate a
Platformei Valahe, eroziunea ducând la nivelarea reliefului. Ca urmare, platforma
îşi pierde caracterul de instabilitate devenind mai stabilă, având loc numai mişcări
de basculare, fapt ce se va reflecta în structura următoarelor cicluri de sedimentare
în care nu se mai observă variaţii bruşte de facies. În schimb, vor avea loc
înaintări şi retrageri ale diferitelor formaţiuni sau treceri laterale de la faciesuri
pelagice la faciesuri recifale.
Ultimul ciclu de sedimentare a fost reluat în badenian. Apele au înaintat
dinspre avanfosa carpatică într-o primă fază acoperind partea de nord-vest a
Platformei Valahe, cea sudică fiind acoperită de apele din bazinul Varna,
realizându-se pentru prima dată legătura dintre Paleotetysul central şi cel oriental.
În continuare platforma a evoluat în regim de sedimentare având ca principală
sursă de alimentare orogenul carpatic în curs de ridicare, imprimând depozitelor
un caracter de molasă. Grosimea lor creşte către avanfosă. Badenianul este absent
din zona de studiu (Mutihac, 1990).
Holocenul este separat în două strate şi anume:
• Inferior căruia îi aparţin depozitele aluvionare inferioare ale teraselor
inferioare precum şi proluviale de pe terasa veche a paleoargeşului;

6
 • Superior căruia îi aparţin aluviunile luncilor şi depozitele aluvionare
de pe terasa joasă.
Holocenul inferior este reprezentat prin depozite loessoide întâlnite în
terasele de pe partea stângă a Argeşului. Cuprinde depozitele cele mai vechi,
acumulările din terasele inferioare ale Argeşului, nediferenţiindu-se din punct de
vedere petrografic de cele din orizonturile pietrişurilor de Colentina.
Holocenul superior este reprezentat în partea inferioară printr-un pachet de
nisipuri, pietrişuri şi bolovănişuri situat la baza depozitelor de luncă, în lunca
Argeşului având o grosime de circa 5-10m (E. Liteanu, 1960).
Depozitele proluviale de pe terasele joase ale Argeşului, formate din prafuri
argiloase sunt atribuite ca vârstă depozitelor psamo-psefitice de la baza luncii.
Seria holocenului superior se încheie cu depozitele preponderent psamitice, pe
alocuri cu intercalaţii de mâluri la partea superioară a acumulărilor de luncă,
grosimea lor fiind de circa 5-10m în lunca Argeşului. Tot seriei holocenului
superior îi aparţin şi depozitele deluviale ce maschează contactele dintre diferitele
trepte morfologice. (E. Liteanu, 1960)

3.2. Influenţa structurii şi petrografiei în relief

S-a observat încă de mai mult timp că, pe lângă tiparele impuse de agentul
modelator care le-a dat naştere (apa, vântul etc) un rol cel puţin tot atât de
important în modelarea reliefului îl au roca şi structura.
Primele observaţii în această direcţie au fost făcute de către Emm. de
Martonne în „Tratatul de geografie fizică”, 1951, Paris. Emm. de Martonne poate
fi considerat întemeietorul geomorfologiei structurale (V. Tufescu, 1966). O
contribuţie importantă în acest domeniu îşi aduce şi V. Tufescu prin lucrarea sa
„Modelarea reliefului şi eroziunea accelerată” din 1966.
Din punct de vedere petrografic, în zona de studiu predomină pietrişurile şi
nisipurile din depozitele aluviale şi depozitele loessoide. Aceste roci prezintă

7
numeroase trăsături comune, fiind în general depozite friabile, nestratificate sau cu
stratificaţie particulare, heterogene ca şi compoziţie mineralogică, toate aceste
trăsături esenţiale ducând la generarea unor forme de relief puţin accidentate, cu
pante mici, cu diferenţe de nivel redus.
Pietrişurile şi nisipurile din categoria depozitelor aluviale şi proluviale dau
ca forme cele mai caracteristice terasele şi piemontul. Terasele prezente în
teritoriul de studiu săpate în Câmpia Găvanu-Burdea pe dreapta râului Argeş,
introduc contraste în relief prin diferenţele de pantă existente între fruntea abruptă
şi podul neted. Frunţile de terasă sunt afectate de procese de şiroire şi ravenare,
ducând la apariţia unor versanţi povârniţi, ca urmare a rezistenţei pietrişurilor la
eroziunea pe pante accentuate. Ravenele se pot lărgi şi adânci foarte mult
devenind adevărate văi cu ape permanente ce confluează cu valea principală.
Loessul şi depozitele loessoide sunt roci poroase şi foarte permeabile ce
permit circularea apelor doar pe verticală, motiv pentru care nu sunt afectate de
procese de şiroire şi spălare în suprafaţă. Se desfac în planuri verticale prin
crăpături ce se măresc ducând la prăbuşiri. Generează abrupturi verticale cu
taluzuri de năruit la bază şi câmpuri orizontale introducând contraste în relief. În
aceste roci acţionează din plin procesele de tasare ce generează areale depresionare
cu dimensiuni ce variază de la câţiva zeci de metri la kilometri, prezente în acest
teritoriu pe podurile de terasă din Câmpia Găvanu-Burdea.
Spre deosebire de petrografie, influenţa structurii în relieful spaţiului de
studiu este mai puţin evidentă. Înscrierea în cadrul unităţii Platformei Moesice a
făcut ca acest teritoriu să evolueze în condiţii de stabilitate, fapt reflectat în relieful
de mică amplitudine. Structural, se caracterizează printr-un monoclin al cuverturii
sedimentare cu o uşoară înclinare pe direcţie nord-sud în contrast cu înclinarea
fundamentului de la sud la nord.

8
 CAPITOLUL 4

RELIEFUL

4.1. ELEMENTE MORFOGRAFICE ŞI MORFOMETRICE

Înscrierea teritoriului de studiu în cadrul reliefului de câmpie se reflectă

direct în caracteristicile morfografice şi morfometrice ale reliefului, format în cea
mai mare parte din suprafeţe joase plane sau uşor ondulate cu altitudini medii de
160-190m pentru luncile Argeşului şi Sabarului şi cu pante de sub 3o pentru peste
80% din suprafaţa totală. Lăţimea luncii Argeşului prezintă un relief cvasiorizontal
cu grinduri, gârle, braţe părăsite, renii şi ostroave, puternic modificat antropic în
urma lucrărilor hidrotehnice realizate în vederea regularizării debitelor care au dus
mai ales la modificări ale albiei minore (reprezentate prin secţionarea meandrelor
ce a dus la apariţia de belciuge şi popine), îndiguiri, săparea de noi albii de curgere
a apei, canalizarea cursului cu reflectare directă în aluvionarea malurilor, defrişări
ale zăvoaielor de luncă.
Lunca Argeşului cât şi lunca Sabarului prezintă un sector mai înalt în
imediata apropiere a albiei minore, reprezentat de grinduri, dincolo de care
suprafaţa coboară puţin, pentru ca la contactul cu terasele să prezinte o uşoară
înălţare. Terasele dezvoltate pe văile Argeşului şi Sabarului introduc varietate în
relief, varietate dată de abrupturile frunţilor de terasă. În profil transversal Valea
Argeşului este asimetrică. Prezintă o extensiune mai mare a luncii pe partea
dreaptă a cursului, cu lăţimi de până la 8m în zona oraşului Găeşti.
4.1.1. Harta Hipsometrică

9
 Harta treptelor morfologice redă, într-o manieră generalizată, formele de
relief în ansambluri de niveluri hipsometrice şi în realizarea ei s-a pornit de la
harta topografică 1:50.000, după care s-au extras: limita sectorului studiat, reţeaua
hidrografică, localităţile şi izohipsele, fiind realizate prin metoda izoliniilor.
Ponderea şi suprafaţa acestor ansambluri de relief, desfăşurarea şi poziţia lor în
teren faţă de valea principală (Argeş) sunt redate prin grafice (histogramă şi
ciclogramă). Arealul oraşului Găeşti cuprinde 4 mari trepte de relief, şi anume:
 sub 180m;
 180-190m;
 190-200m;
 peste 200m.
Ca pondere şi suprafaţă domină cu aproximativ 30km2 treapta de relief cu
altitudini cuprinse între 180-190m care deţine circa 73% din areal. Mai redusă ca
suprafaţă şi pondere este treapta cu altitudini de peste 200m (sub 1 km2 şi pondere
de sub 2%).
Treapta cu altitudini de sub 180m prezintă o suprafaţă de 1,2 km 2 şi o
pondere de 2,86%. În teren, această treaptă se regăseşte în partea de SE a oraşului
municipiului către lunca joasă a Argeşului. Treapta cuprinsă între izohipsele de
180-190m are cea mai mare suprafaţă egală cu 30,71 km2 şi o pondere de 73,11%.
Caracterizează lunca joasă, comună a Argeşului şi Sabarului. Această zonă
prezintă o serie de mici văi de luncă cu caracter temporar. Treapta hipsometrică
cuprinsă între izohipsele de 190-200 m prezintă o suprafaţă de 9,49 km 2, adică
22,6% din arealul luat în studiu. Se regăseşte în nord-vestul arealului studiat, fiind
fragmentată de Sabar, Clocoticiu şi Argeş. Această treaptă poate fi considerată
lunca înaltă a Argeşului şi Sabarului.
Treapta ce cuprinde altitudini de peste 200m se află în nord-vestul arealului
şi prezintă o suprafaţă mică (0,6 km2) cu o pondere de 1,45%. Această treaptă
reprezintă o terasă a Argeşului fragmentată de Sabar şi Clocoticiu.

10
 4.1.2. Harta energiei de relief
Este un parametru morfografic şi reprezintă diferenţa de nivel între liniile
cele mai înalte şi fundul văilor. Se mai numeşte adâncimea fragmentării şi prezintă
o importanţă majoră în evoluţia reliefului. Procesele actuale de modelare care
acţionează asupra reliefului pot fi calculate cu ajutorul acestui parametru. Energia
de relief reprezintă cât s-au adâncit văile pornind de la o suprafaţă iniţială
considerată orizontală ilustrând gradul de încrustare a văilor în suprafaţa
topografică.
În arealul luat în studiu s-au stabilit 4 intervale şi anume:
 sub 1m/ km2;
 1-5m/ km2;
 5-15m/ km2;
 peste 15m/ km2.
Din analiza graficelor reiese că cea mai mare suprafaţă, de peste 20 km2, o
deţine
intervalul cu valori care oscilează între 1-5m/ km2. Aceasta are o pondere de
peste 55%.
Cel mai mic interval ca suprafaţă (sub 5 km2) şi ca pondere (sub 10% din
areal) îl reprezintă intervalul care reuneşte cea mai mare energie de relief (peste
15m/ km2).
Din analiza hărţii energiei de relief se constată o uniformitate a valorilor: 0,
1, 5, 15m/ km2. Acest fapt reflectă uniformitatea reliefului din arealul luat în
studiu. Astfel, intervalul cu valori de sub 1m/ km2 are valoarea de 0 m/km2 şi
deţine o suprafaţă de 10 km2 şi o pondere de 23,81%. Acest interval prezintă
areale compacte în Valea Argeşului (în sudul, sud-vestul şi estul oraşului Găeşti).
Intervalul cu valori care oscilează între 1-5m/ km2 prezintă o singură valoare de
1m/ km2, are o suprafaţă de 24 km2 şi o pondere de 57,14%.
Preponderenţa acestui interval în arealul luat în studiu reprezintă o regiune cu
energie de relief mică, fiind caracteristică câmpiilor tabulare. Spre nord-vestul şi
nord-estul oraşului Găeşti, energia începe să crească la 5m/ km2 şi respectiv 15m/

11
km2. Cele două areale compacte prezintă o suprafaţă de 5 km2 şi respectiv 3 km2,
având o pondere de 11,9% şi 7,15%.Prezanţa lor în partea nord-vestică şi nord-
estică explică apariţia unor terase în lunca înaltă a Argeşului. Spre nord-est
(Dragodana), terasa prezintă chiar şi o mică frunte în care s-au adâncit o serie de
văi. Aici, diferenţa de nivel este de 15 m/ km2.
4.1.3. Harta densităţii fragmentării reliefului
Este un parametru morfometric care exprimă gradul de dezvoltare a
eroziunii agenţilor exogeni, care au reuşit să distrugă relieful vechi. Fragmentarea
reliefului s-a realizat treptat din amonte spre aval. Acest parametru se mai numeşte
densitatea drenajului şi se calculează ţinând cont de existenţa tuturor văilor şi
talvegurilor elementare. În arealul luat în studiu, valoarea densităţii este mică, rar
trecând peste 2,5 km/ km2.
Intervalul cu valorile cele mai mici, sub 0,5 km/ km2reprezintă o suprafaţă
de 7 km2, adică 16,9% din areal. În teren aceste areale sunt foarte dispersate şi
caracterizează doar lunca joasă.
Intervalul cu valori ale densităţii cuprinse între 0,5-1 km/ km2 prezintă cea
mai mică suprafaţă, de 4 km2 şi o pondere de 9,52 %. La fel ca şi intervalul de sub
0,5 km/ km2, acest interval, în teren, este dispersat, caracterizând şi o parte din
lunca înaltă.
Intervalul cu valori cuprinse între 1-1,5 km/ km2 are o suprafaţă de 9 km2 şi
o pondere de 21,45 %. Din analiza hărţii, acest interval se caracterizează pri areale
compacte în partea nord-vestică şi sudică (spre Argeş) a oraşului.
Intervalul cu valori cuprinse între 1,5-2 km2 are o suprafaţă de 6 km2 , adică deţine
o pondere de 14,25 %. În teren, prezintă areale dispersate în partea nordică a
oraşului şi apare în lunca Argeşului, spre sudul şi sud-vestul oraşului.
Intervalul cu valori care oscilează între 2-2,5 km/ km2, este cel mai mare ca
suprafaţă (10 km2) şi ca pondere (23,81%). Acesta este situat în teren în partea
central-estică, aici fragmentarea fiind accentuată de o serie de pârâuri (Potop,
Cobia - afluenţi ai Sabarului).

12
 Intervalul cu valori care trec de 2,5 km/ km2 prezintă o suprafaţă totală de 6
km2 şi o pondere de 16,25 %. În teren, acest interval este axat pe Valea Sabarului
şi Argeşului, care fragmentează zona de câmpie.
4.2.TIPURI MAJORE DE RELIEF
Teritoriul administrative al oraşului Gaeşti este situată in marea unitate
geografica a Câmpiei Române, în subunitatea Găvanu-Burdea, la contactul zonei
colinare aparţinând Piemontului Cândeşti cu cămpia piemontana largă.Această
câmpie care se întinde intre Olt şi Argeş până în marginea nordică a Burnasului,
pe linia Băseşti-Plosca-Câlniştea este o vastă câmpie aluvio-proluvială situată în
continuarea conurilor de dejecţie din nord formate in primul rând de Argeş. Ea
este acoperită cu loess şi face trecerea între zona piemontană din nord şi cea
tabulară, loessoidă din sud.
Numeroase foraje şi deschideri naturale analizate, precum şi divergenţa
râurilor, confirmă geneza ei proluvială. Aportul râurilor carpatice a fost dintre cele
mai importante. Câmpia Găvanu-Burdea este intens fragmentată, iar larga ei
bombare se reflectă în asimetria văilor şi în numărul mare de meandre adâncite
(încătuşate).
Conform lucrării Geomorfologia Câmpiei Române a lui Petre Coteţ, ea
aparţine regiunilor de tranziţie între regiunile vestice oltene şi cele estice de tip
Bărăgan, pe de o parte, şi între câmpiile piemontane subcolinară şi câmpia tabulară
a Burnasului, pe de altă parte.
În raport cu marile trepte de relief ale judeţului Dâmboviţa, oraşul Găeşti
este situat în câmpia joasă, mai precis în zona de luncă a râului Argeş (pe partea
stângă) şi Sabar (pe partea dreaptă).

13
 Lunca Argeşului

Aceste lunci fiind formate din nisipuri, viituri şi chiar argile depozitate permit să
poată fi folosite în cea mai mare parte că teren arabil.
Cadrul natural al teritoriului oraşului este constituit într-o suprafaţă plană
cu o înclinare Nord-vest-Sud-est, evidenţiată şi de aspectul reţelei hidrografice.
a.Geomorfologic, teritoriul este raionat astfel:
a.1. Terasa inferioară care se confundă cu zona de luncă şi se dezvoltă în partea
de sud-vest a oraşului, de-a lungul râului Argeş,cu lăţimi variabile de până la 7
km , de vârstă holocen superior. În cuprinsul ei Argeşul meandrează şi exercită o
puternică acţiune de eroziune laterală în depozitele de pietrişuri şi nisipuri uşor
fiabile, oferind foarte bune

14
materiale de construcţii sub formă de nisip şi pietriş, exploatate prin balastierele:
Pătroaia, Ioneşti şi Mătăsaru. Acestor procese li se adaugă şi deversările râului în
perioadele cu precipitaţii abundente.
În prezent aceste fenomene s-au diminuat prin construcţia barajului de la
Zăvoiu Orbului şi prin ruperi de pantă executate în aval de podul de la Ioneşti.
a.2.Terasa medie corespunde zonei cuprinse între zona de luncă şi zona colinară
şi prezintă un aspect plan, cu o uşoară înclinare nord vest-sud est, secţionată de văi
temporare, cu caracter torenţial. Este constituită din depozite tinere ale holocenului
superior.
Lunci bine dezvoltate se remarcă şi de-a lungul râurilor Potop şi Cobia, care
ating lăţimi de până la 1 km.

Lunca Potopului

15
 4.3. PROCESE GEOMERFOLOGICE ACTUALE

Procesele geomorfologice actuale sunt o continuare a celor care de-a lungul

etapelor anterioare au afectat teritoriul şi modelează relieful actual.
Aceste procese apar în mod special pe frunţile de terasă, în zona malurilor active
ale râurilor unde au o dinamică accentuată şi pe podul teraselor unde sunt prezente
forme mai lente de tasare şi sufoziune sau înmlăştinire.

Factorii generatori
Factorii care generează tipul, amploarea, ritmul şi intensitatea proceselor
modelatoare sunt relieful, alcătuirea petrografică., clima, vegetaţia şi activitatea
umană.
Relieful, factor potenţial, influenţează prin pante, energia de relief,
densitatea fragmentării, lungimea şi expoziţia versanţilor. Astfel, existenţa unor
pante cu valori cuprinse între 8-11o şi peste 12 o caracteristice frunţilor de terasă şi
malurilor abrupte ale albiilor minore, prezenţa unor artere hidrografice temporare
determină apariţia unor procese cu dinamică pronunţată ca pluviodenudarea,
ravenarea, alunecări de tern, surpări de maluri etc. Aceste procese modifică în
permanenţă aspectul frunţilor de terasă ţi a suprafeţelor cu declivitate mare,
generând rigole, ravene, maluri abrupte, valuri de alunecare, conuri de dejecţie,
acumulări deluvio-coluviale.
Aceleaşi deferenţieri apar şi datorită structurii litologice ce reprezintă un alt
factor potenţial, favorabil proceselor de modelare. Astfel, în depozitele loessoide -
rocă neconsolidată, nestratificată, ce se îmbibă uşor cu apă - prin dizolvare au loc
procese de tasare şi de formare a crovurilor.
Clima temperat-continentală de tranziţie constituie prin precipitaţiile
torenţiale din sezonul de vară, secetele prelungite, vânt, zăpadă, factor declanşator
al diferitelor procese geomorfologice.

16
 Vegetaţia şi activitatea social-economică a arătat încă odată rolul important
jucat în starea de echilibru temporar a diferitelor categorii de terenuri. Mobilitatea
vegetaţiei în raporturile directe cu omul a oferit o importanţă cuvenită proceselor
de degradare, fiind binecunoscut rolul protector asupra învelişului pedologic, prin
limitarea cantităţii de apă scursă pe versanţi, reducerea forţei de izbire a picăturilor
de ploaie, diminuarea eroziunii în suprafaţă şi lineare.
Pluviodenudarea şi eroziunea în suprafaţă
Pluviodenudarea este puţin perceptibilă şi nu dă forme care să atragă atenţia, dar
pagubele provocate sunt deosebit de importante pentru patrimoniul edafic, pentru
pantele mai mari de 2o. Corelarea acestei probleme cu agresivitatea climatică şi cu
roca slab consolidată, prezintă cel mai ridicat potenţial agresiv, terenurile fiind
supuse unei degradări continue şi rapide.
Procesele fluvio-torenţiale
Procesele fluvio-torenţiale sunt periodic active. Ele se pun în evidenţă prin
eroziunea laterală provocată de Argeş mai ales acolo unde intervenţia antropică a
dus la despădurire prin tăierea masivă a zăvoaielor de luncă. Mai putem aminti
subsăparea taluzurilor acoperit cu dale de beton armat prăvălite în apă lăsând
pradă digurile, momentan neprotejate, prin alte lucrări de amenajare hidrotehnică a
râului Argeş. Aceste efecte negative apar şi se manifestă mult mai violent în
timpul viiturilor de primăvară. Aluviunile în suspensie se depun în patul albiei sub
formă de ostroave, renii, bancuri submerse sau emerse ce duc la despletiri de curs
şi migrări ale talvegului, iar eroziunea laterală duce chiar la formarea de belciuge.
Alunecările de teren
Alunecările de teren sunt reduse, ele afectând terenurile cu pantă mai
înclinată şi lipsită de vegetaţie de pe frunţile teraselor. Patul de alunecare este
format din lentile de argile cuaternare ce se înmoaie şi devine alunecos, stratele de
loess de deasupra pornind la vale în forme neregulate.

Modelarea antropică

17
Omul prin activităţile sale a intervenit de timpuriu în modificarea peisajului
geomorfologic, atât direct, prin diverse construcţii, cât şi indirect, influenţând
dinamica procesului de modelare.

Acumularea Zăvoiu Orbului

Principalele modificări antropice vizibile în relief sunt cele rezultate în urma

amenajării complexe a Argeşului prin construirea lacului de acumulare Zăvoiu-
Orbu1. Alte modificări s-au produs odată cu amenajarea B.H. Potopul-Cobia-
Răstoaca, şi a diverselor îndiguiri şi regularizări de cursuri pe Răstoaca, Potopul şi
Cobia.

18
 CAPITOLUL 5

CLIMA

Poziţia geografică la intersecţia paralelei 44˚ şi 50o latitudine nordică şi 25˚

şi 19o longitudine estică, situează spaţiul de studiu în zona de climă temperat
continentală.
Situarea în cadrul Câmpiei Române impune caracteristicile climatului de
câmpie, caracterizat printr-o uniformitate a componentelor climatice pe suprafeţe
mari, uniformitate dată de morfologia de ansamblu a reliefului.
Poziţia ocupată în cadrul Câmpiei Române, impune climatului continental o
nuanţă de tranziţie, valea Argeşului fiind considerată limita între climatul
continental cu influenţe sud-mediteraneene la vest şi climatul continental cu
influenţe de ariditate la est. Acest lucru are reflectare directă în dinamica
componentelor climatice cantitative şi calitative.
Climatul continental de tranziţie, caracterizat prin veri călduroase,
secetoase şi ierni cu temperaturi medii sub 0oC, este influenţat de culoarele de vale
ale Argeşului şi Sabarului orientate pe o direcţie aproximativă nord-sud, de
prezenţa canalelor de irigaţie şi de secare a suprafeţelor lacustre, existenţa
aşezărilor umane, fapt ce duce la modificarea parametrilor climatici şi apariţia
unor microclimate şi topoclimate specifice.
Pentru prezentarea valorilor cantitative ale componentelor climatice s-au
utilizat date climatice înregistrate la staţia meteorologică Găeşti pe o perioadă
cuprinsă între anii 1976-1996.

19
5.1.Factorii genetici ai climei

5.1.1.Radiaţia solară

Radiaţia solară directă are valori medii de 70-71Kcal/cm2, pe suprafaţa

orizontală, acestea fiind mai mari vara şi mai reduse în anotimpul de iarnă.
Vara, pe timp senin valorile lunare ale radiaţiei solare directe sunt de 10-
12Kcal/cm2, pentru ca iarna acestea să scadă foarte mult ajungând chiar la
1Kcal/cm2. Valorile cele mai mici ale radiaţiei solare directe se produc la răsăritul
soarelui, când se înregistrează temperatura minimă a zilei. Cele mai mari valori
sunt atinse în lunile de vară când încep să crească o dată cu răsăritul soarelui, ating
valori maxime la ora prânzului după care scad treptat până la apusul soarelui.
Variaţiile zilnice, lunare şi anuale pot fi influenţate d3e diferite fenomene
hidrometeorologice care modifică transparenţa aerului (nori, ceaţă) condiţionate de
starea generală a atmosferei .
În timp ceţos sau acoperit intensitatea fluxului radiaţiei solare directe este
mai mică, iar pe timp senin şi transparent aceasta atinge valori maxime.
Analiza valorilor radiaţiei solare globale pune în evidenţă valori anuale cuprinse
între 119-125 Kcal/cm2 * min .
Valorile maxime ale radiaţiei globale se produc în perioada caldă a anului
(aprilie –septembrie), când durata de strălucire a soarelui este mai mare iar
nebulozitatea medie este ridicată. Astfel, cele mai mari diferenţe între fluxul
radiaţiei difuze realizate pe seama creşterii nebulozităţii se înregistrează la amiază,
începând din luna aprilie-mai până în iulie-septembrie.
Valorile minime ale radiaţiei globale se înregistrează în luna decembrie-
martie când unghiul de incidenţă al soarelui are valorile cele mai mici,
nebulozitatea prezintă valorile cele mai mari,iar suprafaţa activă este omogenă.
( lipsa covorului erbaceu şi a culturilor ).
Variaţiile medii orare ale radiaţiei solare globale oscilează de la aproximativ

20
0,40 cal/cm2 * min în luna ianuarie la ora 12 la peste 1,20 cal/cm2 * min în luna
iulie-iunie la aceeaşi oră .
Fluxul luminos oscilează între 1,40-1,70 klucşi în dimineţile de toamnă şi 50,2-
51,1 klucşi la amiaza zilelor de vară.
Radiaţia efectivă, dependentă de particularităţile suprafeţei active şi
caracteristicile atmosferei, înregistrează în evoluţia anuală valori maxime în lunile
de iarnă şi minime în lunile de vară. Maxima este în luna decembrie (5,9Kcal/cm2
) şi minima în luna august (2,4Kcal/cm2). În timpul iernii suprafaţa activă cedează
atmosferei aproximativ 40-50% din energia solară preluată şi transformată de
suprafaţa terestră, acesta fiind motivul pentru care în această perioadă se
înregistrează cele mai mari valori ale radiaţiei efective.
Fluxul bilanţului radiativ constituie rezultatul tuturor schimburilor de
energie ce se produc la nivelul suprafeţei active. Aceasta constă în diferenţa dintre
energia primită de suprafaţa subiacentă şi energia reflectată de ea.
Valorile bilanţului radiativ au o evoluţie crescătoare de la iarnă la vară, maximul
înregistrându-se în luna iulie (0,827Kcal/cm2) când se înregistrează şi un
maximum al radiaţiei solare globale. Valoarea minimă se produce în anotimpul
rece când albedoul are valoare maximă datorită prezenţei stratului de zăpadă
curată (0,211Kcal/cm2).Valoare anuală a bilanţului radiativ se ridică la 50
Kcal/cm2.

5.1.2. Circulaţia generală a atmosferei

Circulaţia generală a atmosferei este caracterizată prin frecvenţa mare a
advecţiilor maselor de aer temperat continentale din est şi nord-est în semestrul
rece, a celor de aer temperat oceanice din sectorul vestic, în semestrul cald,
precum şi prin advecţii de aer tropical din nordul Africii care provoacă încălziri
excesive vara şi intervale de moină iarna.

21
5.1.3. Suprafaţa subiacentă activă
Suprafaţa terestră cu toate particularităţile ei (relief, vegetaţie, sol,
hidrografie), influenţate sau nu de către om, joacă un rol important în
transformarea energiei solare în căldură, în umezirea aerului şi în transformarea
maselor de aer în mişcare .
Vegetaţia, prin gradul de acoperire, speciile caracteristice, densitatea
acestora, înălţimea arborilor, forma coronamentului, vegetaţia de cultură, are o
influenţă deosebită, modificând parametrii climatici.
Vegetaţia creează practic o a doua suprafaţă subiacentă situată la limita superioară
unde au loc procese diferenţiate de transformare a radiaţiei solare în căldură. Aici
peste 80% din razele solare şi 15-20% din precipitaţiile atmosferice nu ajung la
sol, fiind reţinute de aparatul foliar.
Ca urmare, la limita superioară a vegetaţiei se constată o creştere a
temperaturii şi o scădere a umidităţii atmosferice (Demeter, 1999).
Suprafaţa acoperită cu apă exercită şi ea o influenţă importantă asupra
climei prin proprietăţile fizice ale apei. Conductivitatea calorică mică şi căldura
specifică mare duc la diferenţe de temperatură evidente prin diferenţele zilnice şi
anotimpuale de temperatură existente între aer şi apă.
Influenţele se manifestă şi în sectoarele limitrofe î funcţie de suprafaţă şi volumul
de apă.

5.2. Elemente climatic

5.2.1. Regimul termic
Conform Atlasului Geografic Naţional,oraşul Găeşti este situat în regiunea
izotermei medii anuale de 10oC. Izotermele lunilor extreme au valori de 21,4oC în
luna iulie şi de -1,9oC în luna februarie.
Temperatura medie anuală în perioada 1976-1996,a fost de 10,0oC.
În aparenţă această valoare se încadrează în izotermele specifice acestui teritoriu,
dar o analiză mai amănunţită a elementelor climatice va reflecta tendinţa de

22
 schimbarea a climatului, înregistrată şi la nivel global şi manifestată atât prin
creşterea temperaturilor cât şi prin accentuarea extremelor climatice şi dispariţia
aparentă a anotimpurilor de tranziţie (primăvara şi toamna).
Iarna,sub influenţa maselor de aer estice şi nord-estice, la care se adaugă răcirile
radiative din nopţile senine,temperaturile înregistrează valori sub 0oC. Media
minimă lunară s-a înregistrat în luna ianuarie, -1,9oC.
Începând din luna martie temperaturile cresc brusc până în luna iunie ajungând la
valoarea medie de 19,9oC. Încălzirea din lunile de primăvară se datorează
schimbării circulaţiei generale a aerului prin predominarea maselor de aer din sud-
vest şi creşterii duratelor zilelor şi radiaţiei solare.

Temperaturile medii, maxime, minime, la staţia meteorologică Gaeşti

(1976-2001)

Tabel nr.1
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Temp.med. -1,9 -0,9 4,3 10,4 16,1 19,9 21,4 20,3 16,3 10,3 3,9 -0,3
lunară (0C)

Temp.max. 17,0 20,3 23,7 26,0 33,9 34,9 36,0 34,4 31,9 31,0 24,2 20,8
o
absolută ( C)
Temp.min. -27,4 -24,6 -17,0 -4,0 0,6 4,5 7,6 7,2 2,5 -6,2 -17,8 -17,9
o
absolută ( C)
Temp.medie. 0,7 2,9 9,1 18,5 22,9 27,1 28,1 27,8 22,9 16,9 10,8 3,2
maximă (oC)
Temp.medie. -5,9 -4,3 -0,7 5,8 11,2 14,2 15,2 14,9 10,7 6,1 -0,6 -3,5
o
minimă ( C)

Variaţia temperaturilor medii,maxime şi minime lunare la staţia

meteorologică Găeşti (1976-1996)

23
 40

30

20
Temp.med. lunară (oC)
10
Temp.max. absolută
0
(oC)
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-10 Temp.min. absolută
(oC)
-20

-30

-40

Fig.1

Cele mai mari temperaturi se înregistrează în lunile de vară a căror medie

este de 20,5, maxima înregistrându-se în luna iulie şi fiind de 21,4oC.
Din luna august temperatura medie a aerului scade uşor înregistrând valoarea cea
mai mare între luna octombrie şi noiembrie,de aproximativ 7oC. Amplitudinea
medie anuală este de 10,7oC. Media temperaturilor minime absolute prezintă o
creştere începând din luna februarie, -4,3o către luna iulie, 15,2oC după care începe
să scadă. Aceeaşi creştere se observă şi pentru temperaturile medii maxime
absolute care au valori de 0,70C în luna ianuarie şi 28,1oC în luna iulie. Morfologia
de ansamblu a reliefului, prezenţa canalelor de irigaţie şi de secare a suprafeţelor
lacustre, orientarea teraselor, existenţa aşezărilor umane, duc la modificarea
parametrilor climatici şi apariţia unor microclimate şi topoclimate specifice.
Evoluţia în cursul zilei a temperaturilor aerului prezintă diferenţe de circa 2-3oC
între luncă şi câmp. Astfel, pe timp senin ziua, variaţiile orare ale temperaturii
aerului la nivelul câmpiei sunt mai mici ca amplitudine faţă de cele din luncă.
Valorile temperaturii aerului înregistrate în luncă în timpul orelor de dimineaţă (4-

24
8) şi seară (18-20) sunt mai mici faţă de câmp în vale, unde se produc inversiuni
de temperatură, ceea ce se reflectă şi în valorile medii ale temperaturilor aerului
mai coborâte în luncă fată de câmp (Octavia Bogdan, GH.Neamţu,1965). O altă
cauză a inversiunilor de temperatură constă în existenţa câmpului cultivat din
luncă care influenţează coborârea temperaturilor, deoarece plantele în perioada de
vegetaţie acumulează o mare cantitate de căldură, necesară proceselor lor
fiziologice.
Cele mai mari variaţii de temperatură apar la nivelul solului. Curba
temperaturilor de la nivelul solului înregistrează creşteri însemnate de la o oră la
alta, de 5-10oC, iar în jurul orelor 8-9 creşterile depăşesc chiar 10 oC, ajungându-se
uneori la ora prânzului la valori de 45oC.Începând cu orele 16-17, această curbă
prezintă coborâri însemnate, păstrându-se totuşi la ora 19, pe timp senin de vară
stratificaţia directă (OctaviaBogdan,GH.Neamţu,1965)
Datorită radiaţiei suprafeţei subiacente din timpul nopţii, mai puternică în
luncă,se produce răcirea aerului din vale ce duce la apariţia inversiunilor de
temperatură. Răcirea aerului din luncă începe în jurul orelor 18-19 moment care,
de obicei, vara este marcata de homotermie. Inversiunile de temperatură ating
maximul de dezvoltare în nopţile senine şi liniştite, cu vânt slab (1-
2m/s),îndeosebi înainte de răsăritul soarelui, odată cu încălzirea prin convecţie
aerului care este evidentă în jurul orei 8-9 (Octavia Bogdan,
GH.Neamţu,1965).Acest fenomen, generalizat pe tot sectorul de luncă,capătă o
importanţă practică în anotimpurile şi sezoanele de trecere de la iarnă la vară şi
invers (care poate apare foarte timpuriu toamna şi destul de târziu primăvara) ceea
ce influenţează negativ dezvoltarea plantelor de cultură.

5.2.2. Temperatura solului.

25
 Temperatura medie a solului înregistrată la staţia meteorologică Găeşti
(1796-1996)

Tabel nr.2
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
ToC -1,1 -0,1 4,2 10 15,5 19,1 20,8 20 15,8 10 4,1 0,4

Variaţia temperaturii medii lunare a solului la staţia meteorologică Găeşti

(1971-1978).

25

20

15

10 ToC
5

-5
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Fig. 2

Temperatura medie a solului prezintă op linie curbă cu valori ale

temperaturii solului în continuă creştere din luna aprilie până în luna iulie când se
realizează maximum de temperatură. Aceste valori reflectă evoluţia bilanţului
caloric şi sunt proporţionale cu durata de strălucire a Soarelui, cu circulaţia
generală a atmosferei şi factorii meteorologici care acţionează la suprafaţa solului.
În luna aprilie, considerată luna de tranziţie la suprafaţa solului, valorile
temperaturii medii înregistrează 12,8o la Găeşti. În luna iulie, considerată luna cea
mai caldă, valorile temperaturii medii a solului depăşesc 24oC.
5.2.3. Umezeala aerului

26
Ambianţa climatică specifică fiecărei zone geografice este determinată de
cantitatea vaporilor din apă din atmosferă. Aceasta la rândul ei depinde de
caracterul maselor de aer (umede sau uscate), de frecvenţa şi cantitatea lor, precum
şi de factorii fizico-geografici. Pentru zona oraşului Găeşti, factorii care determină
umezeala relativă a aerului sunt:
• suprafaţa extinsă şi plană a reliefului de câmpie cu grad accentuat de
continentalizare;
• invazia nestingherită a aerului mai rece sau mai cald.
Variaţia diurnă şi anuală a umezelii relative este în strânsă dependenţă
de cea a temperaturii aerului situându-se într-un raport invers proporţional cu
aceasta. Excesul sau deficitul de umiditate are influenţă negativă asupra diferitelor
procese chimice, fizice şi mecanice din viaţa şi activitatea umană, în procesul de
asimilaţie şi dezasimilaţie la plante etc. Rezultatul oscilării relative scăzute a
aerului cu temperaturi foarte ridicate se reflectă în creşterea şi dezvoltarea
plantelor, în deshidratarea bruscă a acestora şi în degradarea diferitelor materiale
(picturi în ulei etc.).

Umezeala relativă medie la staţia meteorologică Găeşti

(1976-1996)

Tabel nr.3
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Umezeala
relativă 88 85 81 77 74 73 72 74 76 81 87 90
medie(%)

Variaţia umezelii relative medii lunare la staţia meteorologică Găeşti (1976-

1996)

27
 XI

IX

VII Umezeala relativă

medie(%)

III

0 20 40 60 80 100

Fig. 3

Graficul valorilor medii lunare scoate în evidenţă o scădere a umidităţii

aerului începând din luna decembrie până în luna iunie-iulie. Această scădere
prezintă la Găeşti o amplitudine de 14 procente datorită climatului mai excesiv al
reliefului de câmpie. Pentru perioada de vară, umezeala relativă a aerului cunoaşte
valori procentuale mai mari datorită următorilor factori:
 frecvenţa sporită a averselor de ploaie
 prezenţa suprafeţelor irigate
 evaporarea accentuată determinată de creşterea temperaturii aerului
 valori ridicate ale procesului de evapotranspiraţie la plante

5.2.4.Nebulozitatea

28
 Nebulozitatea sau cantitatea norilor existenţi pe bolta cerească este un
parametru climatic ce influenţează procesele radiative şi termice care se produc la
suprafaţa Pământului. Efectele majore ale nebulozităţii se manifestă în procesul de
încălzire şi răcire a suprafeţei terestre prin reducerea radiaţiilor solare incidente şi
scăderea de energie calorică emise de suprafaţa subiacentă în spaţiul atmosferic.
Un rol important asupra gradului de formare al nebulozităţii îl are
configuraţia reliefului, altitudinea şi natura suprafeţei subiacente cu influenţă
asupra circulaţiei generale a atmosferei. Astfel, în semestrul cald al anului,
încălzirea aerului atmosferic se face diferenţiat în funcţie de configuraţia formelor
de relief concave (depresiuni-văi) sau convexe (dealuri).
Un alt factor în formarea nebulozităţii deasupra zonelor urbane este
constituit şi din activitatea industrială a oraşelor (arderi de combustibil), circulaţie
rutieră intensă. Acest aport industrial creează continuu o concentraţie de impurităţi
în suspensie, cu rol de nuclee de condensare pentru picăturile de apă din nori.
Astfel, turbulenţa atmosferică creşte, se intensifică convecţia termică şi se
accentuează nebulozitatea.
Circulaţia locală a aerului determină ziua o reducere a nebulozităţii
deasupra reliefului de câmpie. Nebulozitatea prezintă variaţii lunare în cursul unui
an, maxima înregistrându-se iarna, în luna ianuarie, iar minima în luna august.
Valoarea medie anuală este de 5,2% explicată prin faptul că relieful de câmpie şi
durata de strălucire a soarelui mai mare intensifică procesul de evaporare, iar cerul
devine predominant senin.
Evoluţia lunară a nebulozităţii totale prezintă un maxim primăvara (martie)
determinat fie de activitatea mai intensă a circulaţiei aerului (procese frontale), fie
de răcirea puternică a stratelor inferioare ale aerului de la sfârşitul iernii.
Nebulozitatea totală minimă se realizează în luna august.

Mediile lunare ale zilelor acoperite şi senine înregistrate la staţia

meteorologică Găeşti (1976-1996)

29
Tabel nr.4
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Zile senine 4,5 4,4 4,5 3,6 3,6 4,7 7,5 9,1 9 8 4,4 3,1

Zile acoperite 12,3 13,4 11,9 8,8 6,9 4,9 3,6 3,2 3,7 6 11,4 13,8

Variatia mediilor lunare ale zilelor acoperite şi senine înregistrate la

staţia meteorologică Găeşti (1976-1996)

20

15

10 Zile acoperite
Zile senine
5

0
I II III IV V VI VII VIIIFig.3
IX X XI XII

Fig. 4
Cel mai mare număr de zile senine se înregistrează în intervalul iunie-
octombrie când predomină în atmosferă un regim anticiclonic (de mare presiune
atmosferică). Media zilelor senine pentru acest interval este de 8,4 (27,3%) la
Găeşti.
Zilele noroase au cea mai mare frecvenţă în luna decembrie (13,8 la
Găeşti). Exprimat în procente în intervalul noiembrie-mai, cerul este acoperit în
medie 35% cu nori. Cea mai mică frecvenţă a zilelor cu cer acoperit se realizează
în perioada calda a anului (iunie-septembrie). Frecvenţa acestor zile cunoaşte
valori procentuale de 12,6% la Găeşti.
5.2.5. Durata de strălucire a soarelui

30
 Se află în strânsă dependenţă cu radiaţia solară, cu gradul de nebulozitate,
cu morfologia reliefului şi poluarea atmosferei (praful şi norii de fum industrial au
rol de ecran în calea razelor solare)

Media lunară a duratei de strălucire a soarelui la staţia meteorologică

Găeşti (1976-1996)

Tabel nr.5
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Ore 40 116,9 121,1 203,5 242,1 308,1 323,1 262,5 175,1 148,8 107,9 36

Variaţia duratei lunare de strălucire a soarelui la staţia meteorologică

Găeşti (1976-1996)

350
300
250
200 Media lunara a duratei
150 de strălucire a soarelui

100
50
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Fig. 5

Durata strălucirii soarelui totalizează în medie peste 2000 de ore pe an.

Media anuală in perioada 1976-1996 a fost de 2085 ore.

31
 Luna cu cea mai mare insolaţie este iulie, înregistrând 323 de ore la Găeşti. Cea
mai redusă durată de strălucire a soarelui are loc în luna decembrie (36 ore), după
care urmează o creştere a valorilor până în luna iulie.

5.2.6. Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile atmosferice constituie o fază a circuitului apei în natură ce cad
sub formă lichidă (ploaie), solidă (zăpadă) sau mixtă (lapoviţă). Cantitatea de
precipitaţii căzută în timpul anului cunoaşte o repartiţie neuniformă determinată de
următorii factori anuali:
 oscilaţiile circulaţiei generale ale atmosferei;
 dispunerea şi altitudinea reliefului;
 potenţialul pluvial al maselor noroase şi viteza lor de deplasare;
 intensitatea convecţiei termice.
Cantitatea anuală de precipitaţii pentru intervalul 1976-1996 este de 534 mm
pentru zona oraşului Găeşti.

Precipitaţiile medii lunare înregistrate la staţia

meteorologică Găeşti (1976-1996)

Tabel nr.6
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Cantitate 31, 28,4 32,9 45,6 62,3 75,9 66 49,4 33,6 29 44,1 35,3
(mm) 8

32
 Variaţia precipitaţiilor medii lunare la staţia meteorologică Găeşti
(1976-1996)

80
70
60
50
40 Precipitaţii medii lunare
30
20
10
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Fig. 6

Regimul cantităţilor anuale de precipitaţii în ultimii ani pune în evidenţă o

scădere accentuată a valorilor acestora faţă de suma anuală. În cursul unui an
normal pluviometric (circa 600 mm) cele mai multe precipitaţii se produc în
perioada caldă a anului (65-70%), restul aparţinând sezonului rece. Această
distribuţie semestrială a precipitaţiilor este favorabilă acumulării rezervei de apă
din sol în timpul iernii pentru desfăşurarea optimă a perioadei de vegetaţie a
plantelor (consumul minim al culturilor este apreciat a fi 350-400 mm/an –
D.Teach).
Vara este cel mai ploios anotimp, cantitatea de precipitaţii atingând valoarea
procentuală de 36% la Găeşti. În anotimpul de primăvară, procentul precipitaţiilor
este mai redus (26%). În toamnă, cantităţile de precipitaţii sunt constituite într-un
procent de 20% la Găeşti.
Privitor la cantităţile lunare de precipitaţii, acestea prezintă abateri
apreciabile de la valorile medii multianuale. La staţia Găeşti, abaterea pozitivă cea
mai mare a fost în luna iulie 1979 cu 126,5 mm. Anii ploioşi sunt acei ani în care
cantitatea de precipitaţii căzută depăşeşte cu mult suma medie multianuală. Astfel,
în anul 1979 au căzut precipitaţii ce au însumat 817 mm/mp. Cel mai secetos an la

33
Găeşti a fost 1992 când s-au înregistrat valori pluviometrice cu puţin peste
jumătate din suma multianuală a precipitaţiilor. În timpul celor 21 de ani analizaţi
(1976-1996) nu s-a înregistrat nici un caz de an pluviometric normal (ani ploioşi –
11, ani secetoşi -10).

5.2.7. Stratul de zăpadă

Grosimea stratului de zăpadă înregistrat la staţia meteorologică Găeşti

în perioada 1976-1996

Tabel nr.7
Luna I II III XI XII
Strat de 4 3 2 2 5
zăpadă medie
(cm)

Variaţia grosimii stratului de zăpada la staţia meteorologică Găeşti

Strat de zăpadă medie (cm)

6
5
4
Strat de zăpadă medie
3
(cm)
2
1
0
I II III XI XII

Fig. 7

34
 Durata medie a stratului de zăpadă este de 44 de zile cu un maximum de
zile cu strat de zăpadă în ianuarie şi decembrie şi un minimum de zile în martie şi
noiembrie. Primul strat stabil de zăpadă se aşterne în luna noiembrie , în medie 1
cm, şi durează până în luna martie, când măsoară 2 cm. Startul de zăpadă poate
deveni fenomen climatic de risc în mod direct, respectiv prin prezenţa lui pe
suprafaţa terestră sau indirect prin absenţa acestuia. Astfel, formarea stratului de
zăpadă cu grosimi diferite mai devreme sau mai târziu, asociat cu fenomenul de
îngheţ produce degerături culturilor agricole. De asemenea, în urma unor ninsori
abundente însoţite de viscole puternice se produce troienirea arterelor de circulaţie
sau înzăpezirea mijloacelor de transport. Topirea bruscă a stratului de zăpadă
conduce la viituri puternice ale râurilor alimentate nival şi de aici la inundaţii
catastrofale.

5.2.8. Regimul eolian

Larga deschidere atât spre Est cât şi spre Vest a câmpiei Găvanu-Burdea şi
prezenţa culoarelor Argeşului şi Sabarului influenţează regimul eolian. Astfel,
direcţia predominantă a maselor de aer este iarna dinspre Nord-vest sub influenţa
anticiclonului Siberian şi vara dinspre Vest sub influenţa anticiclonului Azorelor.
Acestor influenţe naturale li se adaugă cele artificiale (construcţii cu diferite
nivele) şi condiţiile locale (culturile agricole).
La staţia Găeşti, direcţia dominantă a vântului este Nord-Est şi deţine 29%
în luna aprilie, iar calmul atmosferic 56% în luna august.

35
 Frecvenţa şi viteza vântului pe direcţii la staţia meteorologică Găeşti

Tabel nr.8
Direcţia N NE E SE S SV V NV calm
Frecvenţa 1,8 18,3 9 1,6 1,2 8 10,7 2,6
(%) 46,8
Viteza (m/s) 1,4 4,1 4,2 2,2 1,2 3,2 3 2

Frecvenţa şi viteza medie a vântului la staţia meteorologică Găeşti

N
20
NV NE
10
Frecvenţa (%)
V 0 E
Viteza (m/s)

SV SE

Fig. 8

Viteza maximă absolută lunară se înregistrează în luna februarie.

Intensitatea vântului asupra sectoarelor din activitatea economică a oraşului Găeşti
cunoaşte diferite forme de manifestare. În numeroase cazuri acţiunea mecanică a
vântului s-a asociat cu fenomenul de depunere de gheaţă, soldat adesea cu
distrugeri de conductori şi stâlpi telefonici şi electrici. Acelaşi fenomen a dus la
distrugerea arborilor stradali. În sectorul agricol , acţiunea vântului la suprafaţa
solului influenţează procesul de evapo-transpiraţie al plantelor în urma căruia se
produce o uscare mai rapidă a acestuia. De asemenea, acţiunea unui vânt moderat
în timpul înfloririi plantelor anemofile asigură transportul polenului pentru
fecundarea şi formarea seminţelor.
5.3. Fenomene atmosfere caracteristice

36
 Roua. Apare în zona câmpiei Găvanu-Burdea în luna martie şi durează
până în noiembrie într-un număr mediu de 39 de cazuri anual. Evoluţia maximă o
are în lunile iunie-iulie, când atmosfera se încălzeşte puternic în timpul zilei,
evaporaţia este intensă şi nebulozitatea din timpul nopţii – mică.
Bruma. Poate apărea începând cu luna octombrie şi poate ţine până în luna
aprilie. Numărul mediu al zilelor cu brumă este cuprins între 40 şi 70 de zile pe an.
Importante pentru agricultură sunt brumele ce apar primăvara târziu, când ciclul
vegetativ este la început şi toamna devreme când culturile se găsesc încă pe câmp.
Ele constituie un factor de risc pentru culturile agricole prin compromiterea
parţială a producţiei (Şt. Ciulache , Nicoleta Ionac, 1995).
Grindina. Fenomenul se manifestă în zona de câmpie din luna mai până în
luna august. Lunile cu cele mai frecvente căderi de grindină sunt iunie şi iulie cu
0,2 cazuri. Anual, la Găeşti, se înregistrează o medie de 0,6 cazuri. Pagubele
produse pomilor fructiferi, grădinilor de zarzavat, acoperişurilor caselor au
caracter local, cu rezonanţă financiară.
Ceaţa. Este foarte des întâlnită în regiunile de luncă şi în apropierea
lacurilor şi bălţilor. În cursul unui an, ceaţa înregistrează cea mai mare frecvenţă în
lunile de iarna, primăvară şi toamnă, maximul aparţinând lunii noiembrie cu o
medie de 18,3 zile.
Efectele negative ale ceţii se resimt în mod special de-a lungul căilor de
comunicaţie, prin îngreunarea circulaţiei.
Secetele. Sunt fenomene complexe caracterizate printr-un deficit de
umiditate în sol şi în aer, pe fondul unui deficit de precipitaţii şi creşterii evapo-
transpiraţiei potenţiale. Se pot produce în orice anotimp, cele mai dăunătoare fiind
cele de primăvară ce urmează iernilor cu precipitaţii puţine, astfel încât deficitul de
apă este greu de recuperat. Deosebit de dăunătoare sunt secetele ce persistă mai
mulţi ani (Şt. Ciulache , Nicoleta Ionac, 1995).
Viscolul. Poate apărea începând cu luna noiembrie şi poate dura până în
martie, dar cea mai mare frecvenţă o are în ianuarie şi februarie.

37
 Poleiul, fenomen specific perioadei reci, are o frecvenţă redusă, îngreunând
circulaţia rutieră în momentul producerii.
Orajele pot apărea începând cu luna martie şi se pot prelungi până în
noiembrie, dar perioada caracteristică lor este intervalul cuprins între mai şi
august, cu maximul în luna iulie (7-18 zile).

CAPITOLUL 6

38
 HIDROGRAFIA

6.1. APELE FREATICE

Orizontul acvifer freatic se formează în depozitele grosiere (pietriş mărunt
cu nisip) ecranate la partea superioară de depozite impermeabile argiloase, motiv
pentru care capătă caracter ascensional sau artezian.
În perioadele cu precipitaţii abundente, datorită prezenţei stratului argilos
impermeabil, care nu permite drenarea pe verticală a apelor rezultate din
precipitaţii, se acumulează şi ia naştere un al doilea orizont acvifer superficial cu
caracter temporar.
Probele de apă recoltate la executarea diverselor obiective, au indicat apă cu
agresivitate sulfatică sau carbonică.

6.2. RÂURILE
Artera hidrografică principală este reprezentată de râul Argeş cu o direcţie
de curgere orientată nord vest-sud est, la limita sudică a teritoriului administrativ
al oraşului Găeşti..În sectorul final , râul Argeş curge pe un singur fir, având
lărgimea de 60-100m.
Din punct de vedere morfologic, Valea Argeşului prezintă o albie bine
individualizată faţă de zona de câmpie, cu maluri de 2-6m şi o luncă cu o lăţime
de aproximativ 7 km în zona de divagare din dreptul localităţii Găeşti. În cuprinsul
ei Argeşul meandrează şi exercită o puternică acţiune de eroziune laterală în
depozitele de pietrişuri şi nisipuri uşor fiabile. Panta hidraulică mică a determinat
schimbarea permanentă a traseului de curgere, astfel încât albia prezintă
numeroase ostroave şi albii părăsite.
Pe toată zona de câmpie a râului, începând de la suprafaţă şi până la
adâncimea de 20-25 m se găseşte un complex aluvionar de vârstă cuaternară
constituit din pietrişuri cu nisip (balast) în care sunt intercalate lentile groase de
argilă. De regulă, până la adâncimi de 6-8 m şi chiar 12 m, se găseşte un orizont

39
continuu de balast în care s-au dezvoltat exploatările balastiere (Pătroaia, Ioneşti şi
Mătăsaru). Sub aceste adâncimi încep să apară lentile de argilă distribuite
neuniform cu grosimi de la 1-5 m, chiar 7-9 m.
La adâncimea de 20 m forajele au identificat formaţiuni de argile, argile prăfoase
cu zone de nisipuri fine care este posibil să aparţină unor formaţiuni de vârstă
precuaternară .
Ca aspect şi caracteristici, sunt asemănătoare cu argilele lenticulare din complexul
superior aluvionar.
La suprafaţa terenului, în albia majoră şi în zona de câmpie din apropierea
barajului Barajului Zăvoiul Orbului stratul superficial de acoperire este constituit
din prafuri nisipoase cu grosimi de 1m până la 2 m.
Stratificaţia neuniformă a complexului din suprafaţă poate fi explicată ca fiind
urmare a diferitelor faze de evoluţie a albiei râului Argeş în care au pătruns şi
depunerile apelor ce au curs de pe versantul stâng. Variaţia de debite de la un
anotimp la altul prezintă clar viiturile de primăvară (aprilie-iulie) şi scurgerea
minimă vara. În sezonul cald se produc viituri de scurtă durată, dar cu o mare
putere de eroziune şi transport.
În regim natural debitele maxime ale răului Argeş au fost determinate prin
studii hidrologice elaborate de INMH. Se remarcă diminuarea debitelor, fenomen
explicat prin lipsa afluenţilor importanţi, iar viiturile se atenuează prin inundarea
luncii râului şi a interfluviului Argeş - Sabar.

Nivelurile Medii Lunare La Acumularea Zăvoiul Orbului (1975-1985)

Tabel nr. 8
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Nivel
mediu
Nivel(cm) 151 165 210 170 195 180 152 145 135 147 151 152 162.5

40
 250

200

150
Nivel(cm)
100

50

0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Fig.8

Debitele medii lunare pe râul Argeş înregistrate la Acumularea Zăvoiul

Orbului (1975-1985)
Tabel nr. 9
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XI Debit
I mediu
Debit(mc/s) 4 56, 86, 62, 81, 71, 73, 35, 29, 30, 39, 45 54,3
0 8 7 6 3 1 9 2 3 3 7

100
90
80
70
60
50 Debit(mc/s)
40
30
20
10
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

41
 Fig. 9
Debitul mediu multianual este de 36m3 /s. Debitul mediu multianual în
regim natural este de 40m3/s. Valori peste debitul mediu anual se înregistrează în
perioada februarie-iulie, iar cele mai scăzută în luna septembrie. Debitul maxim a
fost înregistrat pe 24 -05 -1995 având o valoare de 474 m3/s.
Debitele mari din perioada de primăvară se datorează topirii zăpezilor şi
precipitaţiilor mai ridicate decât în celelalte perioade ale anului, pe când debitele
mici de la sfârşitul verii şi începutul toamnei sunt o consecinţă a irigaţiilor
intensive şi evaporării intense.
Regimul debitelor care se scurg în albia Argeşului este controlat efectiv
numai de acumularea Vidraru, unde se prevede livrarea de debite din lacul de
acumulare Zăvoiul Orbului amplasat pe cursul mijlociu al Argeşului, aval de
oraşul Găeşti cu circa 11Km, pentru producerea energiei electrice şi satisfacerea
nevoilor de apă pentru folosinţele din aval: alimentarea cu apă a capitalei (15m3/s),
aval captare Bucureşti-Ogrezeni (10m3/s) şi irigaţiile (alimentarea a circa
30000Ha).
Debitul mediu solid în suspensie s-a calculat în funcţie de turbiditatea
medie de la staţiile hidrometrice Băneşti din amonte şi Malu Spart din aval de
secţiunea de captare;
Rmed(debit solid) = 59,8Kg/s
ρ med (turbiditate) = 1,66g/m3

42
 Regimul aluviunilor la acumularea Zăvoiul Orbului(H = 176,50;Qsolid = 17,2
Kg/s)
Tabel nr. 10
Debite lichide R(Kg/s) ρ (g/m3) Materiale în Aluviuni
Suspensie Târâte
Q =9,27 m3/s 1,43 155
Q = 384 m3/s 1928
Nisip fin=5% D med=4 mm
Q=1% 994
Q=1% 254 Praf =50%
Q=5% 4470 5023
Argilă=45%

Rugozitatea admisă are valori de 0,035 în albia minoră şi de 0,07 în albia majoră.

Caracteristicile undei de viitură în secţiunea lacului de acumulare Zăvoiul

Orbului
Tabel nr. 11
Râul Secţ. F Q max. mc/s Tt Tter γ
or ore
e
Arge Baraj kmp 0,1% 0,5% 1 2 5 10 20
3559 2300 1715 130 122 80 54 37 72 22 0,25
ş Zăvoiu
2 5 0 0 5 7
Orbului

Bazinul hidrografic al râului Argeş amonte de acumularea Zăvoiul Orbului este

amenajat şi controlat de o serie de lacuri de acumulare, în amonte fiind lacul
Goleşti. În aceste condiţii, regimul debitelor, atât normale cât şi de viitură este
integral dependent de modul de tranzitare prin salba de lacuri existente. Zona aval
de acumularea a Zăvoiul Orbului este puternic antropizată. Terenurile din albia
majoră sunt fertile şi intens cultivate. Sunt de asemenea aşezări şi gospodării. Din
punct de vedere hidraulic albia aval asigură (evident, cu pagube) tranzitarea fără

43
restricţii hidraulice a debitului maxim efectuat la baraj. Racordul cu albia
Argeşului este asigurat de un şenal regularizat pe o lungime de circa un Km.
Singurele fenomene atipice produse în exploatare consemnate până în
prezent sunt coborârea generală a talvegului râului Argeş în aval de Baraj
(probabil asociată exploatării agregatelor din albie) care a produs şi eroziuni locale
precum şi prăbuşirea unui tronson din ecranul de incintă executat pentru punerea
la uscat a amprizei barajului pe perioada de execuţie .
Există lucrări de consolidare a malului drept.
Factorul determinant în regimul termic al apei râului este reprezentat de
temperatura aerului, între acestea două existând o strânsă corelaţie.
Temperatura medie a apei la acumularea Zăvoiul Orbului în perioada 1998-2001
au fost cuprinse între 9,30C-15,40C .Temperaturile medii al aerului între anii 98-
2000 au fost cuprinse între 7,70C-170C .
Fenomenele de îngheţ (curgeri de sloiuri, gheaţă la mal, pod de gheaţă) pot
apare în fiecare an şi au o durată medie de 34 de zile începând cu sfârşitul lunii
decembrie şi până la sfârşitul lunii februarie .
Podul de gheaţă se formează în 50% din ierni şi are o durată medie de 30 de zile,
putând dispare în a doua jumătate a lunii februarie, iar eliberarea râului făcându-se
spre sfârşitul lunii februarie cel târziu în luna martie.

Pârâul Potop prezintă caracteristicile specifice piemontului Cândeşti pe care îl

străbate de la nord la sud printr-o vale mult adâncită. Vara, datorită secetei seacă.
Are o lungime de 55 Km, panta medie de 8 la mie, şi u coeficient de sinuozitate
egal cu 1,41. Are un debit mediu multianual de 0,84m3/s, dar această cantitate de
apă este foarte neuniform repartizată în timpul anului.
Cele mai mari debite se înregistrează primăvara, iar cele mai scăzute vara .
In sezonul cald se produc viituri de scurtă durată, dar cu o mare putere de eroziune
şi transport. Lăţimea albiei variază între 8 şi 20m. Pentru a se evita inundarea

44
oraşului s-au înălţat şi consolidat malurile, s-au îndiguit şi se construieşte un canal
pentru deversarea apelor lui în Argeş, în caz de pericol.
Are pe partea dreaptă ca afluenţi Răstoaca care se uneşte cu Clocoticiul, aproape
de podul de beton din strada Gării şi care străbate oraşul prin centru, iar pe partea
stângă colectează apele pâraielor Cobiuţa, Foiţa, Brătila, pâraie care uneori când e
secetă mare seacă.

Cobia se uneşte cu Potopul în amonte de Găeşti are o lungime de 48 Km o pantă

medie, de 9 la mie şi un coeficient de sinuozitate de 1,26.
În lungul râurilor Potop şi Cobia se remarcă lunci bine dezvoltate care ating lăţimi
de până la 1Km formate din nisipuri,viituri şi chiar argile depozitate fiind folosite
în cea mai mare parte ca teren arabil.

6.3. Principalele lucrări hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor

De-a lungul Argeşului sunt mai multe construcţii hidrotehnice cu rol în apărarea
împotriva inundaţiilor prin atenuarea undelor de viitură pentru localităţi, obiective
social economice şi terenuri agricole, alimentări cu apă pentru industrie şi
populaţie,volume de apă pentru irigaţii şi producerea de energie electrică. În zona
de studiu se pot menţiona :
1. Acumularea Zăvoiul Orbului cu rol în asigurarea completă a folosinţelor din
aval, alimentarea cu apă a capitalei şi a sistemului de irigaţii dintre Ogrezeni-
Jugureni-Corbii Mari.
2. Amenajarea B.H.Potopul-Cobia-Răstoaca amonte Găesti are ca scop apărarea
împotriva inundaţiilor a oraşului Găeşti şi a platformei industriale Găeşti, precum
şi a unor localităţi din B.H.Potopul-Cobia-Răstoaca.
3. Regularizări şi îndiguiri:
- Pe Răstoaca, la Crângurile pe o lungime de 11,3 Km.
- Pe Potopul la Gura Foii şi Hulubeşti pe o lungime de 1 Km.
- Pe Cobia la Găeşti pe o lungime de 3,4 Km.

45
4. Apărare de maluri:
- Consolidare confluenţa Răstoaca pe o lungime de 0,34 Km;
- Consolidare Potopul pe o lungime de 0,5 Km.
5. Baraje - Zăvoiul Orbului construit în anul 1988.
6. Derivaţii - de ape mari, Potopu-Argeş pe o lungime de 5,1 Km, lucrare realizată
în anul 1989.

6.4. FACTORI DE RISC HIDROLOGIC

Fenomenele de risc din arealul oraşului sunt influenţate de regimul precipitaţiilor
şi de natura litologică.
Datorită naturii terenului de fundare slab permeabil, precum şi slaba înclinare a
zonei de câmpie, se poate vorbi de următorii factori de risc :
 Formarea unui nivel hidrostatic superficial pe zona cu argilă, datorită
naturii impermeabile;
 Formarea unei zone de băltire, acolo unde stratul de argilă ajunge până la
suprafaţă;
 Acumularea apelor din precipitaţii pe vechiul curs al pârâului Răstoaca, în
prezent colmatat cu umpluturi.
Aceste băltiri se pot rezolva prin sistemul de canalizare pluvială dimensionat
corect şi în condiţiile unei corecte exploatări.

46
 CAPITOLUL 7

TRĂSĂTURI FITO-PEDO-GEOGRAFICE

7.1 Vegetaţia
Teritoriul luat în studiu corespunde arealului biogeografic de silvostepă,
câmpiei Găvanu-Burdea, şi arealului vegetaţiei şi faunei de luncă în luncile
Argeşului şi Dunării.
Climatic, formaţiunea de silvostepă se caracterizează prin precipitaţii sub
media pe ţară, temperaturi mari vara şi geruri iarna, vânturi cu intensitate medie şi
regim permanent, evapo-transpiraţie ce depăşeşte vara cantitatea de precipitaţii,
fapt ce se referă direct la deficitul de umiditate din sol şi predominarea plantelor
adaptate la secetă.
Solurile sunt reprezentate de molisoluri pe terase şi soluri aluvionare în
zona de luncă şi sunt o reflectare a caracteristicilor biogeografice, alături de cele
climatice.
Influenţa antropică se face puternic resimţită în zonă, prin desecări, nivelări,
canalizări ce au dus la restrângerea suprafeţei ocupate de vegetaţia naturală şi
înlocuirea ei cu plante de cultură. Vegetaţia naturală ocupă areale reduse cum sunt
crovurile, şi în lungul apelor curgătoare şi a căilor de comunicaţie. În cadrul zonei
de silvostepă se deosebesc mai multe tipuri de biotopuri, pentru fiecare
corespunzând o anumită biocenoză.

Vegetaţia pădurilor de stejar

Pădurea de stejar tipică de silvostepă a început să se restrângă mult că
suprafaţă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea că urmare a defrişărilor
masive cu scopul măririi terenurilor arabile şi a cerinţelor mai mari de lemn pentru
construcţii. Speciile lemnoase specifice sunt reprezentate de stejarul brumăriu

47
(Quercus Pedunculiflora), stejar pedunculat (Quercus Robur), stejar pufos
(Quercus Pubescens), cer (Quercus Cerris), gârniţă (Quercus Frainetto), frasin
(Fraximus Excelsior), ulmul (Ulmus ambiqua, procera, foliacea), salcâm (Accacia
species).
În stratul arbustiv apar lemnul câinesc(Lingestrum vulgare), păducelul
(Crataegus monogyua), porumbarul (Prunus spinosa), socul (Bambucus nigra),
sângerul (Cornus sanguinea), cornul (Cornus mas), măceşul (Rosa canina).
Frecvente sunt plantele agăţătoare precum curpenul (Clematis vitalba), viţa
sălbatică (Vitis Silvestris). În stratul ierbos, cele mai caracteristice plante sunt:
Festuca pseudonina, festuca vallesiaca, asociaţii de Poa pratensis, Andropogon,
Artemisa, Xeramthemum etc.

Vegetaţia pajiştilor.
Vegetaţia este puternic modificată antropic şi este reprezentată prin specii
izolate de ierburi xeromezofitice ce se întâlnesc în zone necultivate, crovuri, pe
marginea şanţurilor, în lungul căilor de comunicaţie.
Speciile de graminee caracteristice sunt: pirul (Agropyran nepens), păpădia
(Tarraxacum officinalis), golomatul (Dactylis glomerata), firuţa (Poa pratensis),
iarba câmpului (Agrostis alba), pălămida (Cirisium avense), neghina (Agrostema
githago), scânteiuţa şi urda vacii (Gagea arvensis, Lepidinin draba), traista
ciobanului (Carpella bursa-pastoris), urzica moartă (Laminum purpureum), colilia
(Stipa yoannis), pelinul (Artemisa austriaca), negara (Stipa capielata), volbura
(Connulnelus arvensis), moliorul (Setaria viridus), muşeţelul (Matricaria
chammomilla), bozul (Bambucus ebulus), macul de câmp (Papaver Rhoeas),
coada şoricelului (Achillea setacea), spinul (Cardus Ocanthoicdes), pătlagina )
Patago major), troscot (Polyvogonum aviczlare), rostogolul (Salsola ruthenieca).

48
Vegetaţia de luncă.
Dinamismul pronunţat al reliefului şi legat de acesta modificările rapide ale
condiţiilor de mediu, fac că în luncă succesiunea vegetaţiei să fie mai rapidă în
comparaţie cu alte formaţiuni vegetale. Vegetaţia luncilor este diferită de cea a
zonelor pe care le străbat, fiind considerată vegetaţie azonală, dar în cadrul ei se
pot deosebi unele trăsături de zonalitate proprii (R. Călinescu, 1969). Vegetaţia
luncilor se formează în condiţii ecologice cu totul deosebite, în care factorul
hotărâtor sunt inundaţiile periodice la cere se adaugă adâncimea mică a pânzei
freatice, umiditatea mare a aerului, extremele mai mari de temperatură, toate
acestea ducând la crearea unor condiţii ecologice dintre cele mai variate, maximul
de diversitate fiind atins în cursul inferior al râurilor. Luncile au o floră specifică,
formată dintr-o serie de specii ierboase şi lemnoase ce prezintă adaptări şi
caractere ecologice speciale. Predominante sunt speciile euroasiatice şi
circumpolare, alături de acestea întâlnindu-se şi unele elemente sudice
(submediteraneene şi atlantice).
În distribuţia vegetaţiei de luncă se deosebesc:
• Vegetaţia zăvoaielor de luncă
Zăvoaiele de salcie sunt situate pe insulele de aluviuni recente şi
formate din Salix alba, Salix triandra. Stratul abuziv lipseşte în general,
iar în sălcetele din locurile mai joase lipseşte şi covorul de mur de
zăvoi(Rubus caesius) dezvoltându-se doar strat foarte rar de umezeală.
Zăvoaiele de plop apar pe grindul nisipos de lângă albie, sunt formate
din plop alb (Populus alba), plop negru (Populus nigra), salcie. Sunt
puternic luminate, favorizând dezvoltarea unui covor vegetal arbustiv
cu o înălţime de 4-6 m, format din sânger, soc, călin, cătină roşie,
uneori atât de des încât umbreşte solul şi un strat ierbos compus din
mur, adesea în covor continuu cu unele specii de luncă: Lycopus
Europaeus, exalatus etc.

49
 Zăvoi de luncă
• Vegetaţia bălţilor şi suprafeţelor lacustre este reprezentată de
vegetaţia dezvoltată în lacuri, canale, mlaştini şi formate din
speciile hidrofile că : mătasea broaştei (Bpyogyra), lintiţă (Lemna
minor), otrăţelul de baltă (Utricularia vulgaris), piciorul cocoşului
de baltă (Ranunculus aquatilis), broscăriţa (Potamogen natans),
papură (Typa augustifolia), stuful (Pragmitis comunis), stânjenei
galbeni (Iris pseudocorus), săgeata apei (Sagitaria sagittifolia), izma
broaştei (Menthia aquatica), rogozul (Corex gracilis), piciorul
cocoşului (Ranuncus rapens).
• Vegetaţia pajiştilor de luncă este formată din graminee xerofile
precum iarba câmpului (Agrostis alba), coada vulpii (Alopercus
pratensis ), şi firuţa (Poa pratensis), pirul (Agropyrum) la care se
adaugă numeroase specii de trifoi.

50
7.2 Fauna
Fauna se caracterizează prin prezenţa elementelor de stepă, cu diferenţiere
locală în repartiţie, deosebindu-se zoocenoze corelate cu fitocenozele prezentale
înainte.

Fauna pădurilor de silvostepă

Foarte numeroase sunt speciile de insecte reprezentate prin: fluture (Aporia
crataegi), păduchii ţestoşi (Cocida), gândacul de frasin (Cantarida), caria tipograf
(Ips tipographus), croitorul (Cirambix huros), rădaşcă (Lucamus hornus),
buburuza (Cocinele semtepunctata), melcii cu cochilie (Helix pomatia), melcii
fărăcochilii (Limax agrion), puricele de plantă (Aphide).
Vertebratele târâtoare sunt reprezentate de: şopârle(Lacerta practicola),
guşterul (Lacerta viridis), şarpele de casa (Natrix natrix).
Ornitofauna este reprezentată de: cuc (Cuculus canorus), pupăză (Upupa
epops), pitulice (Philloscopus collyhita), sturz (Turdus philomelus), mierlă
(Turdus merula), privighetoarea mică (Luscina megarthynchos), ciocănitoarea
pestriţă (Picus major), fazanul (Phzianus eolchinos), turturica (Steptopelia turtor),
grangurele (Oriolus oriolus), piţigoiul (Parus major). Ca răpitoare amintim: uliul
găinilor (Accipiter gentilis), şoimul dunărean (Falco cherrug), buha (Buho buho),
cucuveaua (Athene nocturna).
Mamiferele de interes cinegetic, al căror număr s-a redus mult în ultimul
timp, sunt reprezentate de: mistreţ (Sus scrofa), lup (Canis lupus), vulpe (Vulpes
vulpes), viezure (Meles meles), iepure (Lepus europaeus), căprior (Capreolus
capreolus), dihor (Putorius putorius), nevăstuică (Mustela nivalis).

Fauna câmpului
Biocenoza câmpului este specifică câmpiei Găvanu - Burdea, dar apare şi în
luncile Argeşului şi Sabarului.

51
 Dintre insecte, sunt specifice: greierele (Grillus desertus), lăcusta (Locusta
migratorie), buha semănăturilor (Agrostis sagetum), cărăbuşul cerealelor
(Anisopia austriaca).
Sunt frecvente reptilele şi bratacienii: broasca râioasă (Bufo bufo), şopârla
(Lacerta praticula), guşterul (Lacerta viridis), şarpele de casă (Natrix natrix) ,
precum şi păsările: potârnichea (Perdix perdix), prepeliţa (Conturnix conturnix),
ciocârlia de câmp (Melancoripha calandra), pasărea ogorului (Burhimus
cedonermus), prigoria (Meras apiaster), eretele alb (Circus macrourus), şorecarul
mare (Bufo rufinis), şorecarul încălţat (Bufo lagopus).
Mamiferele sunt reprezentate de iepure (Lepus europaeus), şoarecele de
câmp (Citellus citellus), orbetele (Spalax leucodon), popândăul (Microtus arvalis),
hârciogul (cricetus cricetus), şobolanul cenuşiu (Ratus norvegicus), şobolanul de
câmp (Apodemus agrarius), nevăstuica (Mustela nivalis), dihorul (Putorius
putorius).

Fauna de luncă
Hrana abundentă, adăpostul, apa, fac din lunci un mediu propice pentru
multe specii de animale dar mai ales pentru animale. Se deosebesc: raţa sălbatică
mare (Anas lattyrhyncties), raţa cu ciuf (Nelta rufina), raţa cârâitoare (Anas
querquedula), gâsca de vară (Anser anser), lişiţa (Fulica atra), pescăruşul (Larus
ridibundus), găinuşa de baltă (Gallinula chloropus), barza (Ciconia ciconia),
greluşelul de zăvoi (Locustella fluviatilis), fâsa de luncă (Anthus fratensis),
stârcukl cenuşiu (Ardea cinereia), stârcul roşu (Ardea purpurea), stârcul galben
(Ardea ralloides), chirighiţa neagră (Chlidonias Nigra), corcodelul mic (Podiceps
nificollis), gârliţa (Anser albifrons); păsări cântătoare: piţigoiul de stuf (Parnurus
biarnicus), lăcarii (Acrocephalus arondinaceus); păsări de pradă: vulturul pescar
(Pandian haliaetus), şoimul rândunelelor (Falco subbuteea), uliul păsărar
(Accipiter nisus). Dintre reptile sunt: şarpele de apă (Natrix tessellata), broasca
ţestoasă de baltă (Emys orbicularis); amfibieni: broasca de lac (Rana esculenta,

52
Ridissunda lessonae). În număr din ce în ce mai mic sunt vidra (Lutra lutra), nurca
(Mustella lutrola) şi guzganul de apă (Arvicola terestris).
În zoocenoza acvatică o importanţă deosebită o are ihtiofauna. Este zona
crapului (Cyprinus carpio), la care se adaugă plătica (Abranis brama), caracuda
(Carassius carassius), obletele (Alburnus alburnus), somnul (Silurus glanis),
săbiuţa (Pelecus cultratus), şalăul (Lucioperea lucioperea), ştiuca (Esox lucius),
roşioara (Scardinius eryteophtalmus), bibanul (Perca fluviatis).

7.3 Solurile
Solul are o deosebită importanţă în cadrul mediului natural, şi, implicit, în
cadrul ecosistemelor existente, importanţa dată de poziţia sa la contactul dintre
atmosferă, litosferă, hidrosferă şi de rolul intermediar jucat de acesta în cadrul
schimburilor, relaţiilor şi interconexiunilor dintre acestea.
Învelişul pedologic este rezultatul acţiunii de lungă durată a complexului de
factori naturali numiţi factori pedogenetici, în care cel mai important rol îl are
clima, la care se adaugă vegetaţia, microorganismele, roca de solificare, relieful şi
activitatea antropică.
Sistemul român de clasificare a solurilor are la bază proprietăţile
morfogenetice ale solurilor, precum şi factorii pedogenetici. Astfel, solurile se
împart în soluri zonale, azonale şi neevoluate.
Factorii pedogenetici ai teritoriului oraşului Găeşti, reprezentaţi prin clima
temperat-continentală de tranziţie cu temperaturi ridicate şi precipitaţii reduse în
timpul verii şi geruri iarna, vegetaţie de silvo-stepă şi luncă, depozite loessoide,
deluvio-proluviale , aluviuni nisipo-prăfoase, relief de luncă, au dus la formarea
diferitelor clase de soluri.

53
Soluri zonale
Solurile brun roşcate podzolite se formează în zone de câmpie pe
interfluvii largi presărate cu crovuri, traversate de văi adânci, care asigură un
drenaj bun.
Sunt specifice suprafeţelor ocupate în prezent sau în trecut de pădurile de
cvercinee şi acoperite cu loessuri sau luturi loessoide. Existenţa unui orizont de
humus conferă acestor soluri o fertilitate bună pentru plantele de cultură. Formula
profilului de sol este de tipul Ao-Bt-Cca. Orizontul Aocric este mai sărac în humus
şi mai deschis la culoare decât cel molic. Textura este lutoasă sau luto-argiloasă în
orizontul superior pentru a deveni luto-argiloasă sau argilo-lutoasă în orizontul B-
argiloiluvial. Solurile brun-roşcate au o stare de tasare destul de ridicată, motiv
pentru care permeabilitatea lor este moderată. Se menţine un conţinut destul de
ridicat de humus, dar numai în partea superioară, de 3%, crescând la solurile aflate
sub păduri la 5-9%.
Se mai întâlnesc în zona de studiu şi soluri brune aluviale, brune iluviale şi
brune podzolite.
Soluri azonale
Clasa solurilor hidromorfe.
Solurile hidromorfe reprezintă solurile intrazonale formate în condiţiile
unui exces permanent de apă sau temporar de umiditate.
Lăcoviştile sunt soluri cu orizont superior de culoare închisă, relativ bogate
în humus şi cu gleizare evidentă, formate în zona de silvostepă sub influenţa apei
freatice situate la mică adâncime. Vegetaţia nativă sub care se formează lăcoviştile
este caracterizată printr-o puternică dezvoltare a speciilor erbacee, de fâneaţă sau
fâneaţă-mlaştină. În silvostepă ele apar şi sub păduri mezofile de amestec (stejar,
frasin, ulm), cu covor erbaceu bine încheiat. Apa freatică se găseşte predominant
mai sus de 2 m adâncime - 0,8 m la lăcovişti şi urcă adesea, în perioadele umede
ale anului, până sau aproape de suprafaţă; se caracterizează printr-o intensă
acumulare de humus. Utilizarea lăcoviştilor pentru culturile agricole este în

54
general limitată de excesul de umezeală. În condiţii naturale, ele sunt folosite că
păşuni şi fâneţe. După drenare, sunt cultivate cu cereale şi plante tehnice.
Clasa solurilor aluviale. Această clasă cuprinde soluri aflate în stadiu
incipient de solidificare a depozitelor aluvionare sau aluvio-proluviale. Ele ocupă
grindurile sau suprafeţelor plane mai inundabile şi mai rar aluvionate din cuprinsul
luncilor. Caracteristicile solurile aluvionare ar putea fi concluzionate astfel: textura
este mijlocie şi fină. Au un orizont superior de 20-35 cm grosime, de culoare brun-
gălbui-închis, o structură grăunţoasă şi instabilă. Sub orizontul superior este un
orizont de tranziţie de 10-20 cm grosime; se rupe în bulgări şi agregate
neprevăzute. Conţinutul în humus al solurilor aluviale depinde în general de
textură şi este cuprins între 13 şi 7%. Conţinutul de azot variază între 0.07% şi
0.33%. Reacţia solului este alcalină , cu PH-ul de 7,8-8,3.
Solurile aluviale sunt prezente în luncile Argeşului şi Dunării. Au tendinţa
de trecere spre solurile zonale, respectiv soluri aluviale, cernoziomice şi
cernoziomuri de fâneaţă.
Solurile brun-aluviale se pot urmări de-a lungul principalelor cursuri de apă, în
special în sectorul de divagare dintre Argeş şi Dâmboviţa. Are o cantitate de
humus mai redusă şi o fertilitate mai slabă. Folosirea se pretează unui mare număr
de plante: cereale, plante tehnice. Se mai întâlnesc soluri brun-iluviale pe o
porţiune mai restrânsă, în lunca joasă, comună a Argeşului şi Sabarului.
Soluri neevoluate de luncă apar în lunca joasă a Argeşului.

7.3.1. Degradarea solurilor.

Datorită rolului şi funcţiilor complexe ale solului, în cadrul mediului
natural, degradarea sa duce la ruperea echilibrului regiunii, fiind grav afectate
relaţiile şi schimburile cu celelalte geosfere.
Factorii principali care duc la degradarea solurilor sunt despădurirea,
supraexploatarea covorului vegetal, activităţile agricole, activităţile bioindustriale,
la care se adaugă clima, prin precipitaţii şi vânt.

55
 Procesele de degradate a solului prezente în sectorul luat în studiu sunt
compactizarea şi formarea de crustă, pierderea de nutrienţi şi salinizarea legată de
sistemul de irigare.
Degradarea prin compactizare este întâlnită pe terenurile luate în cultură,
atunci când arătura se efectuează în condiţii de umiditate necorespunzătoare ce
duce la distrugerea structurii orizontului superior. Efectele se văd la ploile
abundente, când lipsa structurii face că particulele componente să se disperseze în
apă. Aceste efecte constau în modificarea regimului aeral al solului prin creşterea
impermeabilităţii în partea superioară, încetinirea infiltrării, iar distrugerea
structurii şi a spaţiilor lacunare dintre agregatele structurale face că pierderea apei,
prin evaporare, să crească.
Un alt efect al arăturilor în condiţii de umiditate excesivă este apariţia
orizontului „hardpan” ce este un orizont tasat situat imediat sub cel arat, cu
grosimi de câţiva cm. Aceste reduce permeabilitatea şi pătrunderea în profunzime
a rădăcinilor plantelor. Un rol important îl au maşinile agricole, efectele crescând
la viteze mai mari (T. Demeter, 1999).
Degradarea prin pierdere de nutrienţi afectează solurile luate în cultură şi
reprezintă una dintre principalele forme de degradare din zonă. Plantele consumă
nutrienţii din sol, fără a da posibilitatea revenirii lor întrucât masa biovegetală
recoltată este îndepărtată de pe suprafaţa solurilor. Pe terenurile irigate, pierderile
înregistrate sunt mai mari că urmare a măririi recoltei.
La acestea se adaugă într-o măsură mai mică eroziunea prin apă, vânt,
acidifiere, exces de umitidate.
Eroziunea prin apă se manifestă prin izbirea picăturilor de ploaie din timpul
averselor asupra solurilor, având că efect dislocarea particulelor de sol din partea
superioară şi transportarea lor acolo unde condiţiile de pantă permit. Izbirea
picăturilor are că efect remanierea locală a particulelor de sol dizlocate şi netezirea
suprafeţei terestre.

56
 Principalii factori ai eroziunii cauzată de vânt sunt intensitatea, durata,
viteza vântului, gradul de uniformitate al reliefului şi solul prin textura şi gradul de
umezire a părţii superioare. Calculele efectuate estimează pentru această zona,
pierderi de 2,8 t/ha/an (T. Demeter 1999), deci un pericol mic, dar o situaţie aparte
o reprezintă sectorul de luncă unde textura uşoară face ca pierderile estimate să
ajungă la 9-16 t/ha/an (T. Demeter, 1999). Efectele constau în pierderi de sol, fiind
afectat orizontul A cu cea mai mare fertilitate.

57
 CAPITOLUL 8

GEOGRAFIA POPULAŢIEI

Populaţia este un element complex al spaţiului geografic, cu rol activ, care

prezintă un interes deosebit pentru cercetare. Studierea numărului şi densităţii
populaţiei scoate în evidenţă potenţialul uman şi fenomenul populării acestui
teritoriu, iar mişcarea populaţiei ( natalitate, mortalitate, spor natural ), deplasările
acesteia reliefează dependenţa de cauze economice, sociale şi istorice.
Un alt aspect al problemei pe care o ridică populaţia este cel legat de structura
acesteia pe care o vom analiza în raport direct cu evoluţia economică, socială şi cu
modul de viaţă al locuitorilor acestui teritoriu.

8.1. Evoluţia numerică a populaţiei

Fenomenul populării, evoluţia continuă, creşterea populaţiei oraşului
Găeşti, nu pot fi izolate de contextul social-istoric în care s-au desfăşurat.
Poziţia geografică a acestui centru urban la zona de contact a câmpiei cu dealurile,
pe unde trecea unul dintre drumurile comerciale al Ţării Româneşti, şi unde în
trecut, exista un bogat schimb de produse, a făcut ca activitatea umană din cadrul
lui să fie mai intensă. Oraşul Găeşti este cunoscut ca centru urban încă din secolul
XVIII. După distrugerea Târgoviştei de către turci, în timpul războiului turco-
austriac din 1736-1739, reşedinţa judeţului Dâmboviţa a fost mutată provizoriu,
până la refacerea oraşului Târgovişte, în Găeşti.
Un timp, oraşul a fost reşedinţă a judeţului Vlaşca. La 1832 această funcţie
este trecută oraşului Giurgiu, ca urmare a restructurărilor administrativ din timpul
Regulamentului Organic, care prevedea ca toate judeţele de la Dunăre să-şi mute

58
reşedinţa în localităţile din lungul marelui fluviu, pentru ca astfel, graniţa de sud a
ţării să poată fi mai uşor păzită.
Trecerea funcţiei administrativ-politice de la Găeşti la Giurgiu, în primele
decenii ale secolului XIX, şi apariţia de noi centre comerciale în zona de câmpie,
pentru valorificarea cerealelor, fac ca oraşul Găeşti să-şi piardă importanţa pe care
a avut-o până atunci şi să rămână un simplu târg, în care ocupaţia de bază a
populaţiei era agricultura. Comerţul şi apropierea de oraşele Bucureşti – Piteşti –
Târgovişte, sub a căror influenţă a stat continuu în ceea ce priveşte toate aspectele
vieţii social-economice, nu i-au dat posibilitatea să se dezvolte prea mult.
La mijlocul secolul al XIX –lea (1859), oraşul Găeşti avea numai 1380 de
locuitori, din care 97 erau comercianţi şi 38 meseriaşi, iar restul agricultori.
La sfârşitul aceluiaşi secol în Găeşti, ca unităţi economice, nu existau decât
o moară cu apă şi una cu aburi. Pe moşia oraşului se produceau cereale şi cel mai
bun tutun din România. ( Dicţionarul geografic al judeţului Dâmboviţa, 1890)
Populaţia oraşului ajunsese în 1899 la 3320 de locuitori.
În primele decenii ale secolului al XX-lea, oraşul nu cunoaşte transformări
deosebite sub raport economic. În anul 1930, populaţia lui se ridicase la 5330 de
locuitori. Majoritatea populaţiei active ( 47,3% ) se ocupa tot cu agricultura.
În anul 1935, în Găeşti funcţiona o fabrică de mobilă, un atelier de tâmplărie şi
alte mici ateliere meşteşugăreşti, care produceau pentru consumul local.
Până în a doua jumătate a secolul al- XX-lea, oraşul Găeşti era cunoscut
numai ca centru comercial, în care majoritatea populaţiei se ocupa cu agricultura.
În anul 1956 populaţia oraşului atinsese un număr de 7179 persoane.
În anii socialismului, se produc transformări importante în structura
economică, prin ridicarea unor unităţi industriale de interes naţional.
În cincinalul 1966-1970, s-au construit în Găeşti întreprinderea de frigidere,
întreprinderea de utilaj chimic şi întreprinderea de prefabricate din beton, unităţi
economice care au dat oraşului un caracter industrial.

59
Cea mai mare pondere în producţia industrială a oraşului a deţinut-o, în 1972,
industria construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor în care sunt ocupaţi
peste 74% din totalul angajaţilor din industrie.
Numărul de angajaţi din oraşul Găeşti a crescut faţă de 1965 cu peste 5000 de
oameni. Dezvoltarea industriei, a atras după sine şi creşterea populaţiei.
La 1-01-1973, oraşul Găeşti avea 11763 de locuitori, din care o parte locuiesc în
cele peste 1000 de apartamente construite după 1960.
Ridicarea în viitor a unor noi societăţi comerciale a făcut ca populaţia
oraşului să crească continuu. Astfel în anul 1976 populaţia ajunge la 12437 de
locuitori.
Evoluţia populaţiei până în 1990 a cunoscut o creştere continuă
determinată de politica economică şi socială la nivel naţional perioadei
comuniste.
Schimbările politice şi sociale de după 1989 au avut ca efect o stagnare a
evoluţiei populaţiei, uşor de explicat prin colapsul industrial înregistrat la nivel
naţional ce a atras de la sine scăderea nivelului de trai.

Evoluţia numărului de locuitori

Tabel nr.12
Ani 1859 1899 1930 1948 1956 1967 1976 1992 2002
Nr. 1380 3320 5330 6225 7179 9072 1243 1717 18566
locuitori 7 9

60
 Evoluţia numărului de locuitori

20000

15000

10000 Nr.locuitori
5000

0
1859

1956
1967
1899
1930
1948

1976
1992
2002
Fig. 10
8.2.Dinamica populaţiei
Dintre factorii demografici naturali am urmărit evoluţia natalităţii, fertilităţii,
mortalităţii, mortalităţii infantile şi sporului natural.
Natalitatea
Natalitatea este un fenomen demografic care exprimă intensitatea naşterilor
în cadrul unei populaţii şi se măsoară cu un indice denumit „rata natalităţii” care
reprezintă raportul dintre numărul născuţilor vii şi populaţia medie, fiind redată în
promile (‰).
De-a lungul timpului, natalitatea a înregistrat valori foarte diferite, acestea
fiind influenţate de numeroşi factori. Un rol deosebit de important l-au avut
factorii economici, întrucât nivelul general de dezvoltare economică şi condiţiile
de viaţă ale populaţiei au o influenţă mare asupra natalităţii, constatându-se o
relaţie invers proporţională între acestea. Aşadar, un nivel economic mai ridicat
determină o natalitate mai scăzută. Prin urmare, reducerea accentuată a natalităţii
în ultima parte a secolului al XX-lea poate fi explicată prin dorinţa cuplurilor de a
deţine mai multe bunuri materiale, astfel încât ei îşi dedică majoritatea timpului
carierei profesionale şi mai puţin vieţii familiale. De asemenea, grija pentru
sănătatea mamei, cheltuielile mari implicate în creşterea şi educaţia copiilor,

61
precum şi mărimea redusă a locuinţelor urbane sunt motive în plus care conduc la
o reducere a valorii natalităţii.
Factorii politici, mai precis politica demografică a României a influenţat
natalitatea înregistrată în oraşul Găeşti, deoarece efectele legii elaborate în 1966 cu
privire la interzicerea avorturilor s-au simţit şi în această localitate.
Factorii socio-culturali deţin şi ei un rol important în evoluţia natalităţii. Cu
cât gradul de instruire şi educaţie al femeii este mai ridicat, cu atât nivelul
natalităţii este mai scăzut. Această situaţie este determinată de cunoaşterea şi
aplicarea mijloacelor contraceptive. De asemenea, independenţa economică şi
participarea activă a femeii la viaţa societăţii au ca efect reducerea numărului de
naşteri.
În Găeşti, numărul persoanelor care aparţin unor secte religioase care au o
politică strict pro-natalistă este foarte redus. Prin urmare, rata natalităţii
înregistrată în cadrul unor secte nu poate influenţa rata natalităţii la nivelul
oraşului.
În perioada 1957-1966, comportamentul demografic al populaţiei se
manifestă în direcţia limitării numărului de copii. Situaţia este favorizată de
liberalizarea întreruperii cursului sarcinii. Scăderea numărului de născuţi în
întreaga ţară a dus la emiterea în 1966 a decretului privind interzicerea avorturilor.
În perioada dintre recensămintele efectuate în 1966 şi 1977, evoluţia
natalităţii a fost determinată de adoptarea complexului de măsuri de natură socială
şi legislativă, respectiv extinderea controlului societăţii asupra reproducerii şi
asigurarea condiţiilor pentru apropierea intereselor individuale ale cuplurilor de
interesele generale ale societăţii. Prin urmare, în această perioadă, natalitatea a
înregistrat valori peste 20‰, chiar 25‰, valorile maxime fiind atinse în anii 1967
(38,6‰) şi 1968 (34,3‰), iar cele minime în 1972 şi 1973 (18,6‰). Însă după
anul 1974, valorile natalităţii cresc din nou astfel încât la recensământul din 1977,
natalitatea era de 24,5‰.

62
 În perioada cuprinsă între ultimele două recensăminte ale secolului al XX-
lea (1977 şi 1992), valoarea natalităţii a cunoscut creşteri şi scăderi. Intensitatea
acestora a fost însă foarte redusă până în 1989, când natalitatea a fluctuat între
valoarea maximă de 21,3‰ în 1985 şi cea minimă de 14,8‰ în 1982. O scădere
extrem de spectaculoasă a valorii natalităţii s-a înregistrat după 1989. Natalitatea a
cunoscut o evoluţie descendentă astfel încât la recensământul din 1992, valoarea ei
era de 9,9‰.
În ultimul deceniu al secolului al XX-lea (1991-2003), natalitatea a
continuat să scadă treptat, valoarea minimă fiind înregistrată în anul 1996 (7,4‰).
Ulterior, aceasta a urmat un traseu relativ oscilant astfel încât, în anul 2002
înregistra valoarea de 8,8‰ faţă de 1999 când valoarea era de 9,2‰ sau 2000 cu o
valoare de 8,9‰. Valorile mici ale natalităţii din 1990 (18,8‰) şi 1991 (10,4‰),
când degradarea vieţii economice, sociale, a nivelului de trai în general nu luaseră
încă dimensiunile alarmante din următorii ani, arată cât de puternică era decizia
cuplurilor de a controla fertilitatea şi de a avea un număr cât mai mic de copii. În
consecinţă, scăderea natalităţii după 1990 era inevitabilă o dată cu abrogarea
legislaţiei restrictive asupra întreruperii cursului sarcinii şi accesul la contracepţia
modernă.
Rata natalităţii este însă un indicator brut care este puternic influenţat de
vârstă şi sexe. Din această cauză, în prezent se utilizează un indice corectat care
ţine cont de vârsta populaţiei, acesta numindu-se rata fertilităţii.

Fertilitatea
Fecunditatea este un termen biologic ce exprimă capacitatea fiziologică a
unei femei sau a unei populaţii feminine de a da naştere la copii vii.
Frecvenţa născuţilor vii în sânul populaţiei feminine de vârstă fertilă ( 15-
49 ani) este exprimată cu ajutorul fertilităţii.
Factorii care influenţează nivelul fertilităţii sunt aceeaşi ca şi în cazul ratei
natalităţii ca şi în cazul ratei natalităţii. Totuşi, factorii sociali sunt mai importanţi

63
comparativ cu cei economici şi politici. Prin urmare, nivelul fertilităţii depinde
într-o măsură foarte mare de gradul de instruire al femeii, de vârsta la care are loc
căsătoria, de stabilitatea acesteia, precum şi de utilizarea sau nu a metodelor
contraceptive.
Fertilitatea se exprimă prin numărul de născuţi vii ce revin la 1000 femei de
vârstă fertilă (între 15-49), obţinându-se în acest fel ceea ce numim fertilitatea
feminină.
În ultima parte a secolului al XX-lea, rata fertilităţii feminine a urmat un
traseu permanent descendent. Dacă la recensământul din anul 1966 fertilitatea
feminină înregistra valoarea de 51,7‰, în anul 1992, aceasta se reduce la doar
36,7‰. În această perioadă, scăderea fertilităţii s-a datorat în special procesului
intens de industrializare şi urbanizare a regiunii.
O scădere mult mai accentuată se înregistrează în ultimul deceniu al
secolului al XX-lea, astfel încât în anul 2000 fertilitatea feminină era de 30,2‰.
Scăderea accentuată a numărului de născuţi vii în perioada 1990-2000, în special
prin folosirea avortului, a făcut ca fertilitatea să se reducă mult. Dacă în anul 1991
s-au născut 226 de copii, numărul acestora s-a redus foarte mult până în 1996,
când s-au înregistrat 135 născuţi, pentru ca ulterior să crească din nou, astfel încât
în anul 2000 s-au născut 196 de copii.

64
 FERTILITATEA
Tabel 13
Ani Ponderea feminină de 15-49 de Ponderea feminină de 20-29
ani în populaţia totală (%) de ani în totalul contingentului
fertil (%)
1991 21,44 31,10
1992 22,62 30,36
1993 22,80 30,82
1994 22,99 31,61
1995 23,23 32,86
1996 23,50 34,03
1997 23,65 34,75
1998 23,73 33,08
1999 23,66 32,55
2000 23,73 32,13
2001 23,87 31,75
2002 23,49 29,13
*Sursa: Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice
Direcţia generală Dâmboviţa

Bilanţul natural
Bilanţul natural al populaţiei denumit şi spor natural reprezintă diferenţa
dintre numărul naşterilor şi cel al deceselor. Acesta se mai numeşte şi rată de
creştere naturală, caz în care se exprimă prin diferenţa dintre nivelul natalităţii şi
cel al mortalităţii, redată în promile (‰).

65
 Rata bilanţului natural în perioada 1966-
2002
35
30 rata bilanţului
25 natural
20
15 Liniară (rata
10 bilanţului
5 natural)
0
-5
-10
1967

1983

1992

1995

1998

2001
Fig.11
Între 1966-1977, sporul natural a înregistrat o evoluţie ascendentă în prima
parte a perioadei, apoi a urmat un traseu descendent. Această evoluţie se datorează
natalităţii înregistrate în această perioadă, întrucât mortalitatea nu a cunoscut
oscilaţii ample, ea menţinându-se în jurul valorii de 8-9‰. Prin urmare, dacă în
anul 1966 nivelul natalităţii a scăzut, consecinţă a decretului din 1957 care
prevedea liberalizarea întreruperii cursului sarcinii, în anul 1967, natalitatea a
înregistrat valoarea record (38,6‰) datorită decretului emis în anul 966 cu privire
la interzicerea avorturilor. Astfel, în 1967 s-a înregistrat cel mai ridicat spor
natural (29,6‰). Efectele acestui decret s-au redus treptat astfel încât în anul 1973,
sporul natural atinge valoarea minimă (9,9‰) din această perioadă. Începând cu
anul 1974 şi până în 1976, sporul natural creşte lent, iar la recensământul din
1977, valoarea acestuia era de 15,9‰.
Între anii 1977-1992, sporul natural cunoaşte reduceri accentuate urmate de
creşteri lente. Şi în această perioadă, rata de creştere naturală este puternic
influenţată de nivelul natalităţii şi doar în mică măsură de cel al mortalităţii. Din
1977 până în 1983, sporul natural scade continuu, astfel încât în acest ultim an se

66
înregistrează o valoare foarte redusă şi anume doar 5,7‰. Cu cât ne apropiem de
anul 1990, valoarea sporului natural se reduce în mod drastic. Astfel, la
recensământul de la 7 ianuarie 1992, se înregistrează un spor natural de doar
1,4‰.
Se consideră că valorile mari ale sporului natural înregistrate în anumiţi ani
fără a exista însă motive care să le explice, se datorează politicii duse până în
1989, când multe date negative erau trecute sub tăcere. Începând cu anul 1991,
numărul deceselor se apropie tot mai mult de cel al născuţilor vii, astfel încât
sporul natural se reduce la 2,2‰. Această evoluţie descendentă a sporului natural
se menţine în următorii ani, pentru ca în anul 1996, rata mortalităţii să devină
superioară celei a natalităţii, astfel încât în acel an se înregistrează un deficit
natural sau un declin demografic de 2,3‰, cea mai ridicată valoare negativă
înregistrată în ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Valori negative se
înregistrează şi în anii 1997 şi 1998, iar în 1999 se remarcă o echilibrare între
nivelul natalităţii şi cel al mortalităţii, astfel încât în acel an se înregistrează o
stagnare a evoluţiei populaţiei oraşului Găeşti. În anul 2000, se înregistrează un
spor natural, însă extrem de redus (0,1‰). În anii imediat următori, sporul natural
devine din nou negativ însă valorile înregistrate sunt mai mici decât în perioada
1996-1998, fiind de -0,6‰ în 2001 şi de -1,5‰ în 2002.

Mortalitatea generală
Mortalitatea, cea de-a doua componentă principală a mişcării naturale a
populaţiei, are o influenţă deosebit de mare asupra dinamicii şi structurii
populaţiei, alături de fertilitate şi migraţie. Ea reprezintă frecvenţa deceselor care
produc în cadrul unei populaţii şi se exprimă printr-un indicator demografic
denumit „rata mortalităţii” care reprezintă raportul dintre numărul total de decedaţi
şi populaţia medie, fiind redată în promile ( ‰).
În ultima parte a secolului al XX-lea, s-a înregistrat o reducere foarte mică
a mortalităţii populaţiei ca urmare a creşterii nivelului de dezvoltare economică a

67
oraşului. Această reducere a fost determinată de ameliorarea condiţiilor de viaţă
ale populaţiei, de îmbunătăţirea alimentaţiei dar şi a mijloacelor de luptă împotriva
unor maladii şi într-o oarecare măsură de reducerea timpului de lucru şi de salariile
relativ mai ridicate.
Nivelul general de instruire a populaţiei influenţează în mod hotărâtor rata
mortalităţii. Cu cât gradul de instruire este mai ridicat, cu atât nivelul mortalităţii
este mai scăzut, ca urmare a faptului că populaţia conştientizează că adoptarea
unui anumit mod de viaţă, a unui anumit comportament faţă de maladii, precum şi
o bună igienă sunt necesare pentru menţinerea sănătăţii.
Structura populaţiei pe grupe de vârste şi sexe influenţează mortalitatea. În
oraşul Găeşti se înregistrează o supramortalitate masculină, aceasta fiind
determinată de faptul că bărbaţii sunt supuşi unor activităţi mai dificile, cu un grad
mai ridicat de risc, dar şi din cauza accidentelor rutiere, a maladiilor provocate de
consumul de alcool şi tutun.

Rata mortalităţii în perioada 1966-2003

12
10
8 rata mortalităţii
6
4 Linear (rata
2
mortalităţii)
0
1966

1971

1991

1995

1999
1974

1993

1997

2001

Fig.12
Aşadar, toţi aceşti factori contribuie la creşterea sau descreşterea valorii
ratei mortalităţii. În prima jumătate a secolului al XX-lea, mortalitatea a cunoscut
oscilaţii extrem de puternice ca urmare a consecinţelor celor două războaie

68
mondiale, dar şi a celor doi ani 1945 şi 1946. În perioada 1948-1956, nivelul
mortalităţii generale se reduce până la valoarea de 8,1‰, ca urmare a îmbunătăţirii
condiţiilor de viaţă. Între anii 1957-1966, mortalitatea cunoaşte o stabilizare în
jurul valorii de 8-9‰. În perioada cuprinsă între recensămintele din 1966 şi 1977,
mortalitatea s-a menţinut tot în jurul valorilor de 8-9‰. În perioada 1977-1992,
rata mortalităţii a crescut treptat ca urmare a îmbătrânirii populaţiei, proces
determinat de sporul migratoriu negativ înregistrat în prima parte a anilor '70
deoarece în această perioadă, majoritatea celor care au părăsit oraşul erau persoane
apte de muncă. Prin urmare, dacă până în anul 1982 rata mortalităţii nu depăşeşte
valoarea de 9‰ decât cu excepţia anului 1979; începând cu anul 1983 şi până în
1989, mortalitatea nu scade sub 9‰, excepţie făcând doar anul 1984 (8,8‰). La
recensământul din 1992, rata mortalităţii era de 8,5‰.

Evoluţia mortalităţii în perioada 1991-2002

Tabel 14
Ani 199 199 199 199 199 199 199 199 199 200 200 200
1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2
Rata
10,
mortalit 8,1 8,5 8,8 8,0 8,3 9,5 9,4 9,7 9,2 8,8 9,1
3
ăţii (‰)
*Sursa: Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice
Direcţia generală Dâmboviţa

După cum se poate observa din analiza tabelului alăturat (tabel 5 ), în

intervalul 1991-2002, mortalitatea a oscilat între 8‰, (cea mai mare valoare
înregistrată în anul 1994) şi 9,7‰ (cea mai mare valoare atinsă în cadrul a doi ani
1996 şi 1998).

69
 Cu toate că în ultimii ani au existat preocupări pentru ameliorarea
problemelor de sănătate a populaţiei, starea actuală de sănătate a acesteia şi
calitatea serviciilor medicale confirmă încă existenţa unei nesatisfăcătoare.
Acestea s-au reflectat şi în indicatorii deloc încurajatori ai mortalităţii.

Mortalitatea infantilă
Mortalitatea infantilă exprimă intensitatea sau frecvenţa deceselor infantile
(sub un an) ce se produc în cadrul unei populaţii. Aceasta se măsoară prin rata
mortalităţii infantile. Acest indicator raportează numărul total de decese în primul
an de viaţă la 1000 de născuţi vii în acelaşi an, redat în promile(‰).
Rata mortalităţii infantile este considerată un indicator al nivelului de
dezvoltare şi este influenţat de nivelul condiţiilor sanitare.
Analiza artei mortalităţii infantile în perioada 1966-2002, relevă diferenţieri
mari ale valorilor acesteia(fig. ).

Rata mortalităţii infantile în perioada 1966-2002

90 rata mortalităţii
80 infantile
70 Linear (rata
60 mortalităţii
50 infantile)
40
30
20
10
0
1968

1972

1979

1992

1994

1998

2000

2002
1966

1996

Fig. 13
În perioada cuprinsă între recensămintele din 1966 şi 1977, rata mortalităţii
infantile a oscilat în jurul valorii de 50-60‰. Se observă, de asemenea, o

70
alternanţă a anilor cu valori mari ale mortalităţii infantile cu ani în care se
înregistrează valori scăzute ale acestui indicator. În general, în această perioadă se
manifestă o tendinţă de reducere a valorii ratei mortalităţii infantile. Această
tendinţă este mai accentuată în ultima parte a perioadei analizate.
Între ultimele două recensăminte ale secolului al XX-lea efectuate în 1977
şi 1992, se remarcă o reducere evidentă a ratei mortalităţii infantile, valoarea
acestui indicator oscilând între 30-40‰.
În perioada 1991-2002, numărul deceselor la copii care mor înainte de a
împlini vârsta de un an s-a menţinut relativ constant (7-8 decese), excepţie făcând
anii 1998 şi 2000 când s-au înregistrat doar 2 decese în rândul copiilor sub un an
(fig. ). În aceste condiţii, rata mortalităţii infantile s-a menţinut în jurul valorii de
20-25‰. În anii 1998 şi 2000, creşterea numărului de născuţi vii şi scăderea celui
de decese în rândul copiilor cu vârste sub un an au determinat valorile cele mai
reduse ale ratei mortalităţii infantile înregistrate vreodată în oraşul Găeşti şi anume
7,9‰ şi respectiv 7,2‰. În perioada imediat următoare rata mortalităţii infantile
creşte ajungând în 2002 la 15,9‰.
În general, principalele cauze care au determinat decesele copiilor sub un
an sunt reprezentate de bolile aparatului respirator (pneumonia), dar şi de unele
afecţiuni din perioada perinatală, în special hemoragii fetale şi neonatale.

8.3. Mobilitatea populaţiei

Mişcarea migratorie definitivă (rezidenţială) cu elementele sale (sosiţi,
plecaţi) înregistrează valori oscilante.
Populaţia cu domiciliul în localitate a scăzut constant de la 17.380 persoane
în 1990 la 17.239 în 1998. În perioada 1990-2000 au avut s-au înregistrat
aproximativ 800 de stabiliri de domiciliu în localitate, numărul cel mai mare de
278 de stabiliri înregistrându-se în anul 1992, iar cel mai mic de 132 în anul 1998.
În acelaşi timp au fost înregistrate 951 de plecări, cele mai multe fiind în 1994 de
267 de plecări, iar cele mai mici în 1993 de 214.

71
 Mişcarea migratorie definitivă(1992-1995)
Tabel nr.15
Anii 1992 1993 1994 1995
Populaţie cu 17.384 17.327 17.221 17.157
domiliul stabil
la 1.07
Mişcare 207 186 170 132
migratorie cu
schimbarea
domiciliului
Plecări cu 234 214 267 236
domiciliul din
localitate

8.4. Densitatea populaţiei

Numărul populaţiei şi suprafaţa teritoriului sunt două componente ale
densităţii populaţiei. Creşterea continuă a populaţiei în secolul al XX-lea a dus la o
îndesire a locuitorilor în teritoriu. În anul 1912, densitatea medie a populaţiei în
oraşul Găeşti a fost cuprinsă între 150-200 loc./km 2, pentru ca în 1972 , densitatea
generală a populaţiei să cunoască o creştere valorică a numărului de locuitori, pe
unitatea de suprafaţă, atingând valori cuprinse între 250-500 loc./km 2.
Densitatea fiziologică, ca raport între populaţia totală şi suprafaţa agricolă
exprimă numărul de locuitori ce revin la un hectar de teren agricol. În oraşul Găeşti,
densitatea fiziologică are o valoare medie de 0,09 loc./ha 2 .

8.5.STRUCTURA POPULAŢIEI
8.5.1.Structura populaţiei pe grupe de vârstă
Vârsta şi sexul reprezintă caracteristici demografice fundamentale, cu o
importanţă deosebită în analiza demografică, economică sau socială.
Structura pe grupe de vârstă este influenţată de natalitate (fertilitate),
mortalitate şi morbiditate. Ultimii doi factori afectează mai ales populaţia adultă,
ei putând să determine întinerirea sau îmbătrânirea populaţiei. Structura pe grupe

72
de vârstă presupune o divizare a populaţiei totale în trei categorii semnificative şi
anume: populaţie tânără (0-20 ani), populaţie adultă (20-59 ani) şi populaţie
vârstnică (peste 60 ani).
La recensământul realizat la 15 martie 1966, din populaţia totală a oraşului
Găeşti (18623 locuitori), populaţia tânără reprezenta un procent de 23,8%,
populaţia adultă 49,3% iar cea vârstnică 26,9%.
La 7 ianuarie 2002, ponderile celor trei categorii de populaţie (tânără,
adultă şi vârstnică) înregistrau valori apropiate de cele ale recensământului din
1996. Astfel, din numărul total al populaţiei Găeşti (18566 locuitori), 27,8% era
populaţie tânără, 48,3% era populaţie adultă, iar vârstnicii reprezentau un procent
de 23,9%.
Structura populaţiei pe grupe mari de vârstă

peste 60
0-20

20-60

Fig.14

8.5.2.Structura populaţiei după starea civilă

Structura populaţiei după starea civilă relevă ponderea persoanelor
căsătorite, necăsătorite, văduve sau divorţate în cadrul populaţiei totale a oraşului
Găeşti.
Nupţialitatea reprezintă intensitatea sau frecvenţa evenimentului
demografic ”căsătorie” în sânul unei populaţii. Numărul căsătoriilor şi ratele de
nupţialitate sunt direct influenţate de structura pe vârste a populaţiei nupţiale şi de

73
raportul pe sexe în grupele de vârstă cele mai favorabile producerii căsătoriei,
precum şi de intensitatea fenomenului.
Divorţialitatea reprezintă intensitatea sau frecvenţa divorţurilor într-o
populaţie. Numărul şi ratele de divorţialitate sunt mai puţin influenţate de structura
pe vârste a populaţiei şi mai mult de condiţiile sociale şi economice generale.
În perioada cuprinsă între 1966-1977, rata de nupţialitate a oscilat în jurul
valorii de 10‰. În perioada 1977-1992, rata de nupţialitate urmează o traiectorie
puternic descendentă, cu unele mici oscilaţii. Astfel, de la valori de 11-12‰
înainte de 1980 se ajunge la valori de 7-8‰ spre sfârşitul anilor ´80 şi începutul
anilor ´90. Între 1992-2000, rata de nupţialitate continuă să scadă, ajungând să
aibă o valoare de doar 4,5‰.
Numărul divorţurilor a înregistrat o evoluţie exact opusă celei a numărului
căsătoriilor. Prin urmare, în perioada 1966-1977, rata de divorţialitate a înregistrat
o valoare constantă (de la 1,9‰ în 1966 se ajunge la 1,0‰ în 1977). În anul 1975,
rata divorţurilor a atins 2,3‰, una din cele mai mari valori înregistrate vreodată în
oraşul Găeşti. În perioada 1977-1992, rata de divorţialitate începe să înregistreze
valori din ce în ce mai mari. Astfel, de la valori de 0,7‰ în anul 1984 se ajunge la
valori de 2,0‰ în 1991.
După 1989, numărul căsătoriilor se reduce de la an la an, astfel încât rata de
nupţialitate înregistrează o scădere de la 8,2‰ în 1991, la 4,5‰ în 2000. În aceste
condiţii, trebuie precizat faptul că în anii 1994 şi 1995,rata de nupţialitate a
înregistrat aceeaşi valoare (5,2‰), iar în anul imediat următor, 1996, valoarea a
crescut la 6,2‰.
Nesiguranţa locului de muncă, creşterea şomajului, dificultăţile financiare
în dobândirea unei locuinţe reduc tot mai mult motivaţia tinerilor pentru încheierea
unei căsătorii, fenomenul de amânare devenind tot mai frecvent.
8.5.3.Structura populaţiei în funcţie de activitatea economică
În funcţie de activitatea economică practicată, populaţia activă este divizată
în trei sectoare:

74
 a. sectorul primar ce cuprinde activităţi legate de agricultură, silvicultură;
b. sectorul secundar care cuprinde activităţi legate de industrie şi
construcţii;
c. sectorul terţiar ce cuprinde activităţile legate de comerţ, transport,
servicii.
În oraşul Găeşti structura populaţiei a suferit importante modificări din anul 1966
până în prezent.
Astfel, în 1966, populaţia activă însuma 9072 de persoane, din care 4308 bărbaţi şi
4764 femei. În anul 2002, populaţia activă era de 14.787 persoane, din care 14.356
persoane salariate. Sectorul primar cuprinde un procent de 7%, respectiv 1035 de
persoane. Sectorul secundar însuma 79% din populaţia activă, respectiv 11.681 de
persoane ocupate în industrie şi construcţii din totalul populaţiei active. Acest
procent ridicat se datorează în mare măsură funcţiei predominant industrială a
oraşului. Sectorul terţiar cuprinde 14% din populaţia activă, respectiv 1035 de
persoane ocupate în învăţământ, cultură, sănătate.

Structura populaţiei în funcţie de activitatea economică

sector primar
14% 7%

sector
secundar
sector terţiar
79%

Fig.15

75
8.5.4.Structura etnică a populaţiei
În oraşul Găeşti, în anul 2000 era o populaţie totală de origine română de
18.087, urmată de 372 rromi , 45 maghiari, 32 bulgari, 13 turci, 6 sârbi, 4 greci, 2
germani, 1 rus, 1 slovac şi 3 persoane de naţionalitate nedeclarată. În concluzie,
din totalul populaţiei stabile din Găeşti, ponderea o deţine naţionalitatea română cu
97,4%, urmată de rromi, cu pondere 2%. În măsura solicitărilor, vor trebui
acordate facilităţi organizaţiilor nonguvernamentale specializate pe problemele
minorităţilor.

8.5.5. Structura religioasă a populaţiei

După religie, locuitorii oraşului Găeşti sunt în majoritate creştin-ortodocşi
(18.326 în anul 2000), urmaţi de penticostali (70 de persoane), adventişti (63 de
persoane), 13 musulmani, 4 greco-catolici.

76
 CAPITOLUL 9

CONSIDERAŢII DE GEOGRAFIE ISTORICĂ, TOPONIMIE

GEOGRAFICA SI ETNOGRAFICĂ

9.1. EVOLUŢIA IN TIMP A AŞEZĂRII

Prima menţiune documentara despre oraşul Găeşti datează din 19 iulie

1498, de pe timpul lui Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul, care "întăreşte ocina
Găeştiului mânăstirii Râncaciovului".După 67 de ani (mai precis la 4 ianuarie
1565), se da din Bucureşti un alt document de către Petru Voevod "domn a toată
ţara Ungro-Vlahiei, fiul lui Mircea Voevod, prin care parte de nord a oraşului-care
pana nu demult se chema Rădulesti, si se întindea de la Răstoaca pana la râul
Făget-se da ocina lui Stoica cu fraţii săi Ciolan si Dumitru si lui Radu cu fraţii săi
Oprea si Stepan, cu fii lor câţi le va da Dumnezeu".
In primul dintre aceste documente sunt pomenite doar doua sate(cartiere):
Vaideeasca si Straosti. Ca şi alte oraşe din tara noastră Găeştiul se dezvolta destul
de lent si acest fapt este pe deplin explicabil.
Economia naturala care predomina in orânduirea feudala nu oferă condiţii
materiale si spirituale care sa favorizeze o dezvoltare rapida. Principala piedica in
dezvoltarea oraşului o constituie moşierii pe latifundiile cărora era aşezat. Intre ei
se da o lupta pe viata si pe moarte pentru acapararea de noi proprietăţi, folosind
orice mijloc, fie cumpărarea, fie înrudirea pentru zestre, fie dezmoştenirea si
acapararea etc.
Lupta"care pe care" se da nu numai intre boierii găeşteni, ci şi intre ei si
monastirea Cobia, care îsi avea moşia de jur împrejurul oraşului. Aceasta situaţie
se crease încă de la 15 martie 108, când Radu Vodă, Domnul Tarii Romaneşti, a
întărit satele Cacoveni, Călugăreni, si Brosteni acestei monastiri.

77
 Se cunosc nenumărate conflicte intre monastirea amintita si boierii din
Gaesti care aveau si diferite ranguri, pricini de care se ocupa chiar divanul sau
domnul tarii, ba de cele mai multe ori era amestecat si mitropolitul. Neînţelegerile
invite dădeau multa bătaie de cap si Isprăvniciei de Vlasca mereu prezenta in
cercetarea si soluţionarea lor. Asemenea conflicte sunt consemnate si după 1800
când continua sa ia amploare.
Intr-un document de la 1777 găsim menţionate satele care alcătuiau comuna
Găeşti si numărul lor de locuitori. Pe atunci Gaestiul începuse sa devina localitate
urbana. Avea in componenta satul Catane alcătuit din 74 de case si care avea 282
de locuitori, 113 bărbaţi si 149 femei.
Apoi se vorbeşte de satul Găeştii de Sus care avea 128 de case si 699 locuitori din
care 346 bărbaţi si 353 femei.
Mai sunt consemnate satele Găeştiul de Mijloc cu 38 de case si 157 locuitori, 78
bărbaţi si 79 femei si Găeşti Târg cu 44 de case si 166 locuitori, 82 bărbaţi si 84
femei. In total 284 de case cu 1284 locuitori.
Din cauza ca oraşul s-a dezvoltat spontan si in funcţie de principalele
ocupaţii ale locuitorilor lui (care erau agricultura, meşteşugurile legate de ea si
comerţul), Găeştiul a avut si pe alocuri se mai vede si azi, un aspect urbanistic
necorespunzător. Era situat pe o întindere prea mare si doar centrul lui-situat pe
şoseaua naţionala-si câteva străzi mai bine amenajate ii confereau un oarecare
aspect urbanistic. De altfel si unii calatori străini, care au vizitat tara noastră in
secolul trecut caracterizează Gaeştiul ca "un popas cu căsuţe de lut, acoperite cu
paie si având in fereşti hârtie pusa in loc de geamuri".Fumul iese prin acoperiş si
in jurul focului stau copiii, lângă părinţii lor, aproape golaşi"(Von Sturmen).
Dezvoltare lenta a oraşului este întrerupta de salturile pe care le face in
perioada după ce devine provizoriu capitala judeţului Dâmboviţa ca urmare a
incendierii Targovistei de către turci, in timpul războiului turco-austriac (1736-
1739).

78
 In aceste condiţii trebuia sa se facă fata noilor cerinţe sporite economice si
administrative. De asemenea, o alta perioada de dezvoltare mai rapida o cunoaşte
in timpul cat a fost reşedinţa Isprăvniciei de Vlasca. După 1832 când prin
regulamentul organic se hotărăşte ca in toate judeţele de pe Dunăre, capitalele sa
se stabilească in oraşele de pe bătrânul fluviu in scopul întăririi apărării la graniţa
cu turcii, Gaeştiul cunoaşte o perioada de stagnare, pierzându-si mult din
importanta pe care a avut-o.
Spre sfârşitul secolului, cronicarii însemnau despre Găeşti ca se compunea din trei
suburbii: Cătanele, Găeştii de Sus si Găeştii de Jos si ca avea o populaţie de 2470
locuitori, din care câţiva evrei. Pe atunci, existau la Găeşti 12 străzi: Catanele,
Mandrila, Găeştii de Sus, Vaideeasca, Bobeanca, Fusescu, Uliţa Gării, Strada
Noua, Cioflecu, Straosti, Strada Targovistei si Strada Bucureşti. Aici era reşedinţa
judecătoriei de ocol si a medicului de arondisment al plăşilor Cobia si Dâmboviţa.
Mai sunt consemnate o staţie telegrafica, o staţie de cale ferata, 2 scoli primare
urbane(una de băieţi si una de fete) instalate in localul cumpărat de comuna cu
70.000lei de la D.R.Cordescu. Se mai indica existenta unei mori de apa si a uneia
de aburi, organizarea a doua târguri anuale (20 iulie si 8 septembrie) si se face
menţiunea ca in Găeşti, in afara de grâu si porumb, se produce cel mai bun tutun
din România. Tutunul de aici era de altfel cunoscut de mult în străinătate.
Pentru a completa imaginea oraşului este necesară menţiunea că străzile
erau nepavate, pline de noroi când ploua, luminate cu 5-6 felinare. Instituţiile
oraşului nu erau grupate în centrul lui, şi nici nu erau nişte clădiri impunătoare.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se dă o atenţie deosebită
învăţământului, culturii, industriei, comerţului şi sănătăţii. Perioada este marcată
de două mari evenimente: războiul de independenţă şi răscoalele ţărăneşti din 1888
la care Găeştiul participă activ. În primul deceniu al secolului următor se
construiesc: spitalul al cărui prim director a fost un humuleştean, strănepot al lui
Creangă, doctorul Nicolae Ionescu şi care l-a condus până la pensionarea sa
(1939) şi cazărmile în 1908. Primul război mondial paralizează activitatea târgului,

79
care cade sub ocupaţie germană (1941). După război urmează o perioadă de avânt.
Exproprierile ce se fac după 1920 îmbogăţesc patrimoniul de stat, se înfiinţează un
gimnaziu (1942), se construiesc două şcoli primare şi Banca Franco-română. Apar
primele publicaţii literare, primele asociaţii culturale, dar, în ciuda eforturilor
susţinute ale unor generaţii entuziaste, nu s-a reuşit să se construiască un local
destinat culturii. Unii întreprinzători de la sate îşi construiseră case la Găeşti
(Pandelescu de la Ioneşti, de exemplu, proprietarul unei mori cu valţ şi a unei
fabrici de ulei.
În timpul celui de al doilea război mondial, Găeştiul îşi trăieşte ultimii ani
de târg sărac, lipsit de perspective de dezvoltare datorită mentalităţii proprietarilor
funciari care credeau în destinul exclusiv agrar al localităţii.
Averea comunei, raportată Subsecretarului Avuţiilor Publice la 4 aprilie
1941 este cuprinsă în 24 de rubrici ce conţin următoarele:primăria, poliţia, şcoala
nr.1 şi 2, abatorul de vite mari şi mici, localul de încasare a taxelor la oborul de
vite, o latrina în piaţa de alimente, cantonul de la bariera Piteşti, un bordei al
postului de pândă, monumentul eroilor, cinci biserici, trei petice terenuri de cultură
şi fâneţe la Potop, dobândite prin succesiune liberă pe urma defunctului Ştefan
Ioniţă fără moştenitori, terenul pentru târgul săptămânal donat de locuitori (2 ha),
islazul comunal, trei cămine de casă prin desfiinţarea Societăţii demobilizaţilor
(1943), două terenuri virane pe strada Mihai Viteazul, un cămin de casă (unde s+a
construit actualul liceu), 76 de puţuri cu tuburi de ciment, două zidite din piatră,
unul cu ghizduri din lemn şi o fântână in piaţa publică. Puţurile sunt amplasate pe
cele 18 străzi. Primăria mai dispunea de 4 pompe aspiro-respingătoare.
N-au fost inventariate aici bunurile aparţinând unor foruri
centrale:Depozitul de fermentare a tutunurilor, Cazărmile şi Banca Franco-
română.
Averea este evaluată la 9.416.516 lei, în care aproape 4 milioane reprezintă numai
bisericile construite de enoriaşi.

80
 O dată cu înlăturarea monarhiei şi proclamarea republicii, la 30.XII.1947,
România a intrat într-o altă fază a dezvoltării sale. În iunie 1948, la Găeşti, s-au
naţionalizat 15 unităţi economice, trecându-se în proprietatea statului mori, prese
de ulei, mijloace de transport, depozite de cherestea, magazine şi clădiri. Astfel,
apare în economia oraşului, sectorul socialist. Propaganda comunistă de atragere la
socialism a gospodăriilor ţărăneşti mici şi mijlocii s-a intensificat pe măsura
sprijinului acordat de stat. Cooperativa agricolă de producţie din Găeşti ia fiinţă în
1956 cu un număr de 27 de familii care posedau 64 ha de pământ. În 1962, anul
încheierii cooperativizării agriculturii în ţara noastră, erau înscrise 1774 de familii,
cu 1032 ha teren.
O dezvoltare economică cunoaşte oraşul Găeşti după anul 1967 , când, în
condiţiile noii organizări teritorial-administrative aparţine judeţului Dâmboviţa, că
oraş de gradul II. Aceasta înseamnă încetarea existenţei lui anonime, şi intrarea
într-o mare competiţie a bunurilor materiale, înscriindu-se astfel pe orbita oraşelor
industriale. S-au construit întreprinderi specializate: Întreprinderea de Utilaj
Chimic Găeşti, Întreprinderea de Frigidere Arctic, Uzina de Produse pentru
Construcţii. Dezvoltarea industrială a oraşului a avut o influenţă pozitivă asupra
gospodăriei comunale. După 1960, lungimea străzilor creşte cu 10 km (39 km din
care 36 km de străzi sunt electrificate şi 30 km modernizate). Reţeaua de apă se
extinde pe o lungime de 19,8 km. Numai în anul 1976, s-au distribuit 1693 mc de
apă, din care 523 mc pentru uz casnic. Lungimea reţelei de canalizare a atins doar
13,4 km (este pe cale de extindere). De asemenea, s-a dezvoltat şi modernizat
transportul în comun, lungimea traseului fiind la ora actuală de 73,5 km.

9.2.ELEMENTE DE TOPONIMIE
Documentele arheologice de la Teţcoiu-Mătăsaru demonstrează că în
secolul al doilea şi al treilea e.n. populaţia băştinaşă geto-dacă a păstrat un contact
permanent cu civilizaţia romană de care a fost puternic influenţată; cimitirul
biritual de la Mogoşani atestă constituirea elementului autohton daco-roman în

81
secolul al IV-lea e.n. , iar monedele romane găsite la Cobia, între Găeşti şi Meri,
precum şi cele de la Cârcinov îndreptăţesc presupunerile unui castru roman prin
împrejurimi. Mulţi, pornind de la aceste considerente, încearcă să explice
etimologia Găeştiului prin derivarea din Gaius, ceea ce n-ar fi cu desăvârşire
exclus. Respingându-se ca neconcludentă geneza numelui de la mulţimea găilor,
există tendinţa de a se încrede în existenţa unui etimon Gae sau Găescu, singurul
document de care se dispune deocamdată fiind existenţa Lacului Găescu de la
Cuparu, 4-5 kilometri Nord-Est de Găeşti. Au circulat două versiuni. În prima,
Gae a fost un negustor ce făcea comerţ pe drumurile ce legau aşezările
subcarpatice de Dunăre şi a poposit aici în ziua de Sfântul Ilie. Ziua a devenit
tradiţională pentru unul din bâlciurile anuale, iar oamenii au zidit biserica ce
poartă şi azi acelaşi hram. În cea de a doua versiune, Gae, unul dintre fraţii Găeşti,
a fost proprietarul moşiei. Ambele versiuni par demne de crezare, deoarece şi
legendele aşezărilor din jurul oraşului pornesc de la un strămoş întemeietor sau de
la ocupaţia lui: Pătru-Pătroaia, Ion-Ioneşti, cojocar-Cojocaru etc.
De obicei, satele libere luau numele unui strămoş întemeietor, pe când cele
de clăcaşi pe cele ale moşiei unde se aşezau. Numele de Găeşti indică o
indiviziune funciară şi se referă - sigur - la proprietarii moşiei. Această
indiviziune explică iniţial vatra mare, densitatea, dar, mai ales omonimia cardinală
sau situativă a subaşezărilor satului: Găeştii de Sus, Găeştii-Mândrileşti, Găeştii-
Plopeni, Găeştii de la Vale, de Mijloc sau Cioflecul, Găeştii Broscari, Găeştii
Boanga.
Moşia lui Găescu, străveche şi foarte întinsă ocină, era mărginită la sud de
apele Argeşului pe o distanţă de circa 20 kilometri din hotarul Băduleştilor până
dincolo de Mătăsaru, urcând spre Nord până la Cobia de Sus. Latifundiarul îşi
avea administraţia la Găeşti, loc central de supraveghere şi control, care, este
foarte posibil, într-un trecut cu mult mai îndepărtat să fi purtat alt nume. Să poţi
gospodări un domeniu atât de vast, era necesară o vatră puternică de clăcaşi în
centrul administraţiei din care să roiască, temporar sau definitiv aşezări; după

82
împrejurări aceasta să fie susţinută de sălaşe de ţigani robi, meşteşugari şi chiar
lucrători agricoli - şi să aibă sluji credincioase cu o elementară pricepere practică.
Găeştiul, sau cum se va fi numit atunci dovedeşte că întrunea cu prisosinţă aceste
calităţi. Denumirea de Găeşti pare să fi surprins momentul imediat următor
dispariţiei bătrânului Găescu, moment în care întreaga avere mobilă şi imobilă
rămăsese în indiviziune. Urmaşii Găescului, Găescii (Găeştii), mai devreme ori
mai târziu au trebuit să iasă din această indiviziune prin partajare. Câţi vor fi fost
şi cum se vor fi împărţit nu se poate preciza din lipsă de documente. Ceea ce este
cert este că locul natal al moştenitorilor s-a păstrat în memoria publică sub numele
Găeştii. Documentele acelor vremuri sau ulterioare menţionează lângă satul Găeşti
altele: Băneşti, Dobrineşti, Vaideeşti şi Străeşti, care, deşi roite de curând, după
numărul mic al locurilor erau deja nişte indiviziuni familiale, ceea ce constituie
încă o probă că de la ieşirea Găeştilor din indiviziune trecuseră deja 4-5 generaţii.
Partajarea prin acte dotale sau vânzări-cumpărări dictează roirea şi face ca pe un
perimetru de câţiva kilometri să apară 4-5 conace boiereşti.
Vaideeştii este o poreclă dată unei aşezări mici aflate la câţiva kilometri Sud-vest
de Găeşti-Suseni. În memoria vremii, aşezarea s-a păstrat sub denumirea de
Vaideeasca, ceea ce - vădit - se referă la o femeie care poate a avut un sfârşit tragic
sau ascunde eufemistic o situaţie demnă de satirizat.
Băneştii, o aşezare cătunală şi azi, s-a dezvoltat lângă Gura-Foii pe moşia
Poieniţa, defalcată tot din Moşia Găeşti.
Dobrineştii au dispărut ca sat, înglobându-se altei aşezări.
Ultimul sat pomenit în documente, şi el tot o aşezare cătunală roită, Străoştii a
fost nedespărţită administrativ de Găeşti până la începutul secolului nostru. În
1859, într-un document referitor la învăţământ se preciza: "s-au inclinat Străoştii şi
Găeştii fiind nedespărţiţi şi având aceeaşi şcoală clădită". Pe moşia Străoşti, pe
care se afla şi satul, se construise şi o mare parte din târg.
În timpul strămutării Scaunului Domnesc de la Târgovişte la Bucureşti între
1714-1716 - după o ştire orală - Găeştiul a fost pentru câteva zile capitala Ţării

83
Româneşti. În 1737, când Târgoviştea a fost arsă, târgul a devenit concomitent şi
reşedinţa judeţului Dâmboviţa, până la refacerea ei. Strategic, Găeştiul a fost
întărit cu "cătane". Nu se ştie când şi cu ce prilej, dar în 1765 aceste cătane
conduse de un căpitan existau în târg. Prezenţei acestor cătane la Găeşti le datorăm
şi numele aşezării din Nord-vestul târgului, "Catanele", pendinte de Gura Foii, azi
suburbia oraşului.
În legătură cu Catanele au circulat 3 legende.
Prima. În timpul lui Mihai Viteazul, câţiva oşteni din oastea lui Albert
Kiraly, venită în sprijinul voievodului român Mihai Viteazul în încleştarea de la
Călugăreni, după elibererea Târgoviştei, fiind răniţi, nu s-au mai întors în Ardeal.
Au rămas pe una din moşiile Găeştiului. După ce s-au însănătoşit, s-au căsătorit şi
s-au stabilit pe locul aşezării de azi care, după ungurescul "katona" s-a numit
Catanele.
A doua legendă. Este legată de drumul Basarabilor care, pentru a ajunge de
la Târgovişte până la şoseaua Piteştiului, străbătea nenumăratele păduri seculare.
Multe diligenţe boiereşti, poştalioane ori care negustoreşti fuseseră vămuite de
cete haiduceşti ori de hoţi la drumul mare. Stăpânirea destinase cu paza drumului o
unitate de călăraşi cu schimbul care se stabilise între Gura Foii şi Găeşti. De la
aceste catane şi-ar fi luat numele aşezarea.
A treia legendă leagă târgul Găeşti de evenimentele liberării Târgoviştei
din 1595. Multe cete de mercenari turci rămăseseră prin codrii din jurul Găeştiului.
Mihai Viteazul a aşezat prin târguri ostaşi care să apere populaţia de jafuri. Una
din unităţi, formată din voluntari ardeleni, a fost stabilită în târg. Câţiva dintre
aceşti ungureni şi-au găsit şi ei câte o fată. Părinţii lor nu le-au lăsat să ia bărbaţi
de "alte naţii". Fetele însă au fugit cu ei şi, nefiind primiţi în satele din jur, şi-au
făcut câteva bordeie pe locul unde s-a ridicat aşezarea,
căreia i-au zis Catanele.
Fiecare dintre legende este demnă de crezare.

84
9.3 ETNOGRAFIE ŞI FOLCLOR
"Folclorul este clasicismul foştilor neştiutori de carte, e primul clasicism
românesc.", afirmă scriitorul găeştian Vladimir Streinu.
El a fost şcoala permanentă, şcoala fără ziduri, sub zodia căreia s-au
dezvoltat şi aşezările cunoscute sub numele de Găeşti, fiindcă atât târgul cât şi
satele roite ale Găeştiului matcă nu se deosebeau prea mult.
Până la apariţia târgului, Găeştiul n-a fost, numai evident, numai un loc de
tranzit al folclorului. locuitorii au pus nu numai amprente toponimice, dar au
încrustat în folclorul lor literar, pentru veşnicie, numele haiducilor Miu Cobiul şi
Radu lui Anghel. Folclorul însă a fost o şcoală cu luminile şi cu umbrele ei. Pe
lângă colinde, pluguşoare, sorcove, balade şi doine, ghicitori, strigături, proverbe
şi zicători, snoave şi basme, obiceiuri şi tradiţii au prins rădăcini adânci şi
descântecele, vrăjile şi superstiţiile. Nume ca Trăznea, Mama Leanca, Moaşa
Vasilina, Lina Bobăreasa sunt strâns legate de ele. Ioana Ciunga ghicea şi "făcea
cu necuratu'". Credinţele superstiţioase se sprijineau pe martori care "văzuseră cu
ochii lor": stafiile, strigoii, ielele la răscruci, necuratu' lua chip de ied negru şi se
arăta noaptea celor care pescuiau pe răstoacă la punctele: "la gărduş", "la portiţă",
sau "la Ciunga". În folclorul muzical şi coregrafic, unele creaţii au ajuns în vremea
noastră. Dansul şi melodia Găeşteanca s-au răspândit repede şi departe.
Găeştiul n-a rămas însă zonă folclorică datorită faptului că târgul şi-a strâns
locuitorii din toată ţara şi din toată lumea. Mai întâi la aceasta au contribuit ţiganii
robi de pe moşia Găeşti, Străoşti, Vaideeşti şi de la mănăstirile Cobia, Pătroaia şi
Butoiu, înainte şi după emancipare, când s-au stabilit în Fundata, cartier de sud-est
al târgului, în satul Pătroaia şi prin văile Butoiului, alterând folclorul muzical şi
chiar pe cel coregrafic. Multe cuvinte au colorat chiar lexicul localnicilor încât
foarte târziu au fost trecute din fondul principal de cuvinte în restul vocabularului.
Unele obiceiuri au fost chiar preluate ca "Vasâlca" de Anul Nou.
O alta cauză a fost însăşi mutarea isprăvnicatului de la Giurgiu la Găeşti.
Funcţionarii veniţi cu administraţia şi-au adus familiile ori s-au căsătorit aici. Cu

85
ei au adus şi obiceiuri, datini, credinţe, portul zonal şi mai ales folclorul legat de
Dunăre, mare, porturi, navigaţie. Târgul săptămânal de desfacere a produselor
agro-alimentare ori bâlciurile bianuale atrăgeau oameni din 7-8 sate şi negustori
greci şi turci care şi aşa circulau zilnic între Giurgiu şi capitală prin Găeşti.
Evenimentele politice şi sociale au produs şi ele, întotdeauna, un schimb dorit sau
nedorit de populaţie. Înainte de 1760, la marginea de nord-vest a târgului s-a
stabilit o unitate militară de călăraşi. Mulţi s-au căsătorit cu fete din Găeşti,
întemeind satul Catanele. Răscoala lui Tudor de la 1821 şi înăbuşirea ei au făcut să
se stabilească aici mulţi panduri, turci, greci, albanezi şi bulgari. În 1827, Ianco
Mavrodolu , ispravnicul de Vlaşca, informa domnia că vin mulţi din judeţele de
munte şi se tocmesc pe la satele acestui judeţ. După "slobozirea" târgului din 1837
se stabiliră mulţi, încât populaţia aproape se dublă. Nunţile şi petrecerile au
însemnat schimburi permanente de gusturi, obiceiuri şi tradiţii, la răspândirea
cărora au contribuit mult lăutarii ţigani, unii ca Ciotea şi Tenteleci, rămaşi în
memoria oamenilor până în zilele noastre. Nu e de mirare deci că în folclorul
rămas întâlnim interpolări, din zone uneori surprinzător de îndepărtate.
În ceea ce priveşte aspectul locuinţelor, după 1864, odată cu aplicarea legii
rurale se lichidează bordeiul, generalizându-se primul tip de locuinţă cu o tindă şi
o odaie. Mulţi trecuseră la tipul: două camere şi un antreu la mijloc unde se afla
coşul, adică hornul, o vatră lărgită cât antreul, cu deschizătură direct în acoperiş.
Aici se gătea mâncarea, se afuma porcul, se cocea turta sau pâinea în ţest. Primul
tip de locuinţă era clădit pe temelii de lemn, foarte rar pe temelii de cărămidă arsă.
Pereţii erau din pământ în laţi sau din împletitură de nuiele şi pământ cu pietre.
Neteziţi cu lut, se văruiau. Acoperişurile din şindrilă, şiţă, paie, sau coceni de
porumb ori stuf. existau foarte multe bălţi naturale, şi deci suficientă papură şi
pipirig. Ferestrele, trei, nu depăşeau o jumătate de metru pătrat. Pe jos, lut. Paturile
erau pe pari bătuţi în pământ ori pe ,capre. Peste scânduri se aşterneau rogojini.
Cei mai înstăriţi aveau saltele de paie peste care aşezau velinţe, cuverturi alese în

86
război. Din acelaşi material îşi făceau perne lungi de-a, lungul pereţilor. La capul
patului perine din paie sau fulgi, pături de lână sau preşuri din zdrenţe ţesute. Nu
se pomeneau plăpumi sau cearşafuri. Mobila: lada de zestre în care se păstrau
hainele de nuntă, de horă sau de înmormântare, şervete cusute sau alese, feţe de
perine, iar într-o "chichiţă" , mică despărţitură de lemn, acte, buruieni de leac sau
mici amintiri, masa joasă şi rotundă cu trei picioare, scaunele cioplite de
gospodarul însuşi; blidarul cu linguri, blidele ţi solniţa de lemn, doniţa de apă,
cofe, cofeie, plosca de vin şi de ţuică, cenace, talere, oalele de fiertură; tuciul,
fundul şi coşul de mămăligă, tigaia de fontă cu sau fără picioare, frigarea,
pârnăile, lampa, găzoiul, gazorniţa, icoana şi sticla cu agheasmă completau
zestrea. În tindă era lacra cu mălai, oala cu carne de porc conservată în untură.
Soba era de obicei oarbă: plita de gătit în tindă, restul ei în odaie pentru a se face
un singur foc.
În pod, cei mai mulţi aveau războiul de ţesut cu cele de trebuinţă lui
(ţăranul îşi confecţiona singur pânza, dimiile, păturile, preşurile), fasolea, fructele
şi grâul de consum. În curtea închisă cu gard de nuiele (unele chiar cu streaşină),
cu ulucă (cioplită din salcie sau plop), din coceni de porumb sau floarea-soarelui
se aflau: boşca pentru varză sau murături, pătulul de porumb, fânarul pentru
nutreţul vitelor cu grajd dedesubt. Într-o asemenea locuinţă, prost iluminată şi
neaerisită trăiau 5-6 membri ai familiei, lângă care se mai adăposteau iarna,
viţelul, mânzul, mielul. eventual spre primăvară o cloşcă cu pui. Lipsa de spaţiu şi
hrană aducea boli ca: tuberculoza, rahitismul sau pelagra. Pentru dări şi cele
necesare familiei. ţăranul era nevoit să-şi vândă aproape toate produsele cu
excepţia porcului pe care-l consuma iarna, iar o parte până la sapa porumbului. În
ciuda îmbolnăvirilor frecvente,epidemii nu s-au declanşat.

CAPITOLUL 10

87
 CARACTERISTICILE SPAŢIULUI URBAN

10.1.Organizarea spaţiului urban

Zonele urbane reprezintă imaginea evoluţiei unui oraş sub raportul

funcţionalităţii.
Condiţiile adeseori improprii dezvoltării activităţii urbane au influenţat
constituirea spaţială a Zonelor funcţionale. În cazul oraşului Găeşti, zonele
urbane nu apar omogene ci în cele mai multe dintre cazuri ele sunt complexe,
primind denumirea de la funcţiunea dominantă. În partea centrală a oraşului s-a
conturat zona administrativă formată din instituţii de coordonare politică,
administrativă, economică şi culturală :
Primăria, Poliţia, Judecătoria, Forţele de muncă, Poşta, sedii bancare etc.
Aproape toate aceste instituţii sunt amplasate în lungul unei singure străzi
principale care traversează oraşul confundându-se cu şoseaua naţională
Bucureşti-Piteşti .

Zona industrială

Unităţile de producţie şi depozitare sunt grupate favorabil din punct de vedere

urbanistic în două platforme industriale :
- GĂEŞTI- EST cu profil de construcţii maşini, cu unităţi care au acord de
mediu şi program de conformare;
- GĂEŞTI-SUD ( la sud de staţia C.F ) cu profil dominant de depozitare
produse agricole şi mărfuri industriale ;

88
 Arctic-Găeşti

Cu unele mici excepţii, activităţile nu sunt poluante peste limitele

admisibile.
În afară de cele două platforme industriale, mai există activităţi economice
integrate în trupul de bază, dar ele nu desfăşoară activităţi poluante care să
afecteze relaţiile de vecinătate.
Suprafaţa ocupată în oraşul Găeşti cu activităţi industriale este de 88,41 ha,
adică 11,40% din suprafaţa totală cuprinsă în intravilan.

Zona transporturilor

Este concentrată în partea sudică a oraşului. Aici sunt amplasate atât Gara cât
şi Autogara Găeşti, acestea fiind practic situate de o parte şi de alta a străzii.

89
Zona comercială

Din analiza situaţiei existente din punct de vedere al amplasării şi structurii, s-

au evidenţiat următoarele formaţiuni urbanistice :
Centrul comercial principal – zona comercială
Situat în zona centrală a oraşului pe cele mai importante artere comerciale
tradiţionale:
Strada 1Decembrie, Strada Nicolae Titulescu, Strada Viitorului, Strada
Independenţei, zona cuprinde spaţii comerciale alimentare şi nealimentare,
alimentaţie publică şi prestări de servicii; este cea mai complexă zonă
comercială a oraşului şi are o suprafaţă de circa 2,8 ha.
Centre comerciale la nivelul altor zone ale oraşului
a. În zona pasajului rutier ( sudul oraşului ),de-a lungul străzii Acad. Şerban
Cioculescu, compus din comerţ alimentar ( preponderent ), nealimentar ,
alimentaţie publică şi prestări de servicii (cea mai bine reprezentată zonă a
oraşului.l ); Suprafaţă = cca 2,4 ha.
b. La intersecţia dintre Str. 1 Decembrie cu Str. Nicolae Poplaca unde
predomină comerţul alimentar şi prestările de servicii în proporţie
cvasiegală; Suprafaţa= cca 0,8 ha

90
 Str. Acad. Şerban Cioculescu

c. În zona situată la intersecţia dintre Str. Nicolae Titulescu şi Str. Nicolae

Bălcescu, care conţine comerţ nealimentar, alimentar şi u nucleu important
de alimentaţie publică; Suprafaţa= cca 1,5 ha
d. În zona situată la intersecţia dintre strada 13 Decembrie şi Str. Nicolae
Poplaca, comerţ alimentar, nealimentar, alimentaţie publică, prestări
servicii; Suprafata = cca 1,0 ha

Fronturi comerciale la stradă

Sunt constituite în toate centrele comerciale, atât în nucleul de bază din
zona centrală, dar şi la intersecţia unor artere carosabile intens solicitate (vad
comercial).

91
În zona centrală, spaţiile comerciale sunt fie la parterul blocurilor, fie în unităţi
izolate, pe parcelele locuinţelor individuale sau cuplate / integrate în clădirile
situate pe loturi individuale.
Această formă de organizare urbanistică a reţelei comerciale se întâlneşte pe
anumite sectoare ale unor artere majore de circulaţie, în principal pe străzile : 13
Decembrie,1 Decembrie, Nicolae Titulescu, Acad.Şerban Cioculescu, Avram
Iancu, Gării, Prof. Stancu Ion, Independenţei, N. Bălcescu

Târguri, pieţe, oboare.

În zona de sud-vest a oraşului Găeşti există un târg săptămânal ( obor ), cu accesul

din strada Armatei ; amplasamentul are ca vecinătate Str. Acad. Şerban Cioculescu
( DN 61), pe latura de est, pe latura de vest Şcoala Auto, iar pe latura de sud, zona
de locuit cu locuinţe individuale de tip rural.
Târgul săptămânal,este echipat cu apă potabilă şi fosă septică ; are acord de mediu.
Suprafaţa ocupată cu această activitate este integrată în bilanţ la activitate de
gospodărire comunală.
Există o singură piaţă agroalimentară în oraşul Găeşti, la intersecţia dintre DN7
( Str.13 Decembrie ) şi DN 72 ( Str.1 decembrie ), în plin centrul oraşului.

Zona recreativă

Monumente ale naturii

Fără a avea un nivel deosebit de dotare şi întreţinere, cele două unităţi ale
parcului central din oraşul GĂEŞTI, de câte 6,0 ha fiecare, constituie principala
resursa urbană de agrement periodic nerestricţionat.
Cele două unităţi de parc poartă numele de ” OLĂNESCU ” după numele
proprietarilor care le-au înfiinţat şi deţinut un număr de ani, tată şi fiu, foşti
miniştrii ( de finanţe şi de construcţii ) din trecut, care au construit şi două clădiri :

92
una sub formă de conac cu o arhitectură având elemente româneşti ( actualul
CLUB al COPIILOR ), iar cealaltă în apropierea intrării principale, în stil
neoclasic ( actualul CLUB ” ARCTIC ” ).

Parcul Olănescu

Parcul a fost prevăzut cu alei pentru pietoni având trasee în partea centrală şi
libere în rest, amenajarea unor oglinzi de apă de-a lungul pârâului RĂSTOACA
( pentru agrement şi pescuit ) şi plantaţii de arbori şi arbuşti. Se remarcă vegetaţia
arborescentă, cu o interesantă varietate de specii, atât indigene, cât şi exotice,
multe exemplare având vârste seculare.
Zona de la DN 7, dominată de splendide exemplare de platan (Platanus
acerofila ), cu diametre până la 0,80 m şi înălţimi de 25-30 m, având diametrul
până la 1,00m,trunchiuri ramificate şi înălţimi peste 25 m, salcâm ( Robinia
pseudacaccia ) cu trunchiuri de 0,60 m diametru şi înălţimi peste 20 m, câteva
plute seculare, dintre care una are un diametru de aproape 2,00 m şi o coroană
foarte întinsă, frumoase exemplare de vişin turcesc ( Prunus mahaleb ), corcoduş

93
roşu ( Prunus cerassifera, var Pissardi ), arţar american ( Acer negundo ), jugastru
(Acar compestre ), carpen ( Carpinus betulus ), salcie albă ( Selix salba ), salcie
plângătoare ( Salix babylonica ), precum şi două exemplare de salcâm japonez
( Saphora japanica ), plantate în faţa CLUBULUI ” ARCTIC ”, un exemplar
frumos de Ghingo biloba , de cedru ( Cedrus atlantica ), pin negru ( Pinus nigra
var , austriaca ), pin comun ( Pinus silvestris ), tei argintiu ( Tilia tomantosa ), tei
cu frunza mare ( Tilia platyphylos ), tuia comnara ( Thuja accidentalis var,
fastigata ), arborele vieţii ( Thuia orientalis ), ienupăr târâtor ( Juniperus
orizontalis ), corn ( cornus mas ), sânge ( Cornus sanguinaca ), caprifoi (Lonicera
caprifoliu ) etc.
Se remarcă o alee care face legătura între cele două unităţi de parc în continuare
străzii ” Liniştii ” plante cu rânduri opuse de carpen gen ” Tharmile ” având
exemplarele foarte dese, astfel încât formează două fronturi verzi, bine constituite.
În studiul de specialitate S4 – Probleme de spaţii verzi, s-au analizat sistemele de
spaţii verzi în relaţie cu teritoriul, dar şi cele de nivel orăşenesc. Concluzia
studiului este că, cele două unităţi ale Parcului Central Găeşti, deţin un fond
forestier foarte valoros şi cu toate că nu sunt listate monumente ale naturii în
aceste mari pete verzi integrate în oraş, vegetaţia existentă este foarte valoroasă ;
numai lipsa unei cartări şi evaluări ştiinţifice corecte nu înregistrează pe lista
monumentelor naturii o parte din arborii existenţi în Parcul Central Găeşti.
Dotări De Sport Şi Agrement, Turism
- Stadion cu o suprafaţă de 19000 m² şi o suprafaţă construită de 198 m²
- Săli de gimnastică au următoarele şcoli generale şi licee :
Şcoala generală nr.1, Şcoala generală nr.2, Liceul Teoretic nr.2 ” Vladimir
Streinu ”, Grup Şcolar Industrial nr.1, Grup Şcolar Agricol.
- Un teren de handbal în Parcul Central al oraşului.
- Parcul central al oraşului cu dotări de cultură .
- Hotel în zona centrală P+3 cu 64 de locuri .
- Mini-Hotel cu bar pe strada 1 decembrie nr.109.

94
 Există două localuri pentru distracţii pe lângă cele două hoteluri.
Zona mixtă rezidenţială – învăţământ – sănătate, apare sub forma unei fâşii
discontinue care cuprinde câteva străzi. Ea înconjoară practic zona centrală a
oraşului Găeşti. O zonă oarecum distinctă este reprezentată de Grupul Şcolar
Agricol Dr. C. Angelescu care este amplasat la periferia oraşului, în partea de
sud a acestuia.

Zona rezidenţială
Ocupă cea mai mare parte a intravilanului.
În anul 2000 suprafaţa locuibilă a Găeştiului era de 186400 mp. În acest an în
oraşul Găeşti locuiau 18566 de persoane, 60% dintre acestea fiind concentrate în
zona centrală a oraşului. Toţi aceşti locuitori ai oraşului trăiesc în cele 5364 de
locuinţe din care 33 sunt în proprietate publică, iar 5320 aparţin fondurilor private.
50% din fondul de locuinţe construite în regim privat au fost construite în anii
1993-1994 .
Începând cu anul 1995 ritmul gospodăriilor nou formate cunoaşte un declin.

Zona centrală a oraşului

95
 Funcţia sanitară a oraşului s-a conturat cu mult timp în urmă deoarece primul
spital a fost construit încă din anul 1895. În oraş îşi desfăşoară activitatea o
policlinică, două circumscripţii sanitare, un spital, un dispensar de întreprindere,
un dispensar T.B.C. toate aparţinând sectorului public. Farmaciile ce aparţin
sectorului public sunt în număr de două, existând doar o singură farmacie ce
aparţine sectorului mixt şi patru ce aparţin sectorului privat. De asemenea, se mai
găsesc şase cabinete medicale private şi patru cabinete stomatologice particulare .

10.2. DOTĂRI EDILITARE

Alimentarea cu apă
Populaţia oraşului Găeşti este deservită de un sistem de apă centralizat,
având o lungime a reţelei de apă de 19,8 km. Numai în anul 1976 s-au distribuit
1693 m.c. de apă. Din care 523 m.c. de apă pentru uz casnic.
Lungimea simplă a reţelei de apă potabilă racordată la conducta Argeş-Găeşti este
de 33,1 km, în prezent, faţă de 23,1 km în anul 1992, fiind executate lucrări de
extindere în anul 1994.

Canalizare
Oraşul dispune de un sistem de centralizare menajeră cu bazine vidanjabile
din care apele sunt transportate prin sistemul de canalizare cu o lungime de 15,6
km.
La ieşirea din oraş spre Ioneşti există o staţie de epurare a apei cu bazinul de
decantare, apa fiind deversată în râul Argeş.

Alimentarea cu căldură
Apar diferenţieri de la o locuinţă la alta. Astfel, din totalul de 5266 de
locuinţe existente în stoc la nivelul anului 1992, 1701 locuinţe folosesc centrale

96
termice, 2901 locuinţe sunt încălzite prin sistemul de termoficare iar restul de 664
de locuinţe dispun de sobe utilizând diverşi combustibili cum sunt : lemnele,
cărbunii, rar combustibili lichizi.
Un număr de 4601 locuinţe posedă instalaţii de gaze.

Depozite de deşeuri
Depozitarea deşeurilor menajere se face prin intermediul unor rampe
ecologice zonale de deşeuri menajere. Prin crearea acestui flux de depozitare a
deşeurilor, impactul asupra mediului a fost redus considerabil.

Telefonie
Oraşul Găeşti utilizează o centrală automată de telefonie, numărul abonaţilor la
serviciul telefonic cu plată fiind de 2866 în anul 1998.

Alimentarea cu energie electrică

Oraşul Găeşti este în întregime electrificat fiind deservit de o centrală
electrică L.E.A. având o capacitate de 110 Kw ; iniţial aceasta a fost realizată doar
pentru alimentarea cu energie electrică a platformei industriale : MecanPetrol,
Utchim şi Arctic Găeşti.

Reţeaua stradală
Reţeaua stradală are un traseu regulat, distribuţia străzilor făcându-se în
mare parte perpendicular şi paralel cu DN7. Străzile sunt asfaltate în totalitate.
Trotuarele sunt prezente pe toate străzile, pe ambele părţi.
În afara DN7 arteră principală pe direcţia EV cu teritoriul administrativ al comunei
mai există şi DN72 care face legătura cu Târgovişte şi Ploieşti pe direcţiile NE-
SV, DN61 care face legătura cu oraşul Giurgiu având o orientare NE-SV, DJ702 E
care face legătura oraşului cu comunele situate la nord şi DJ401 A, Vidra-
Mogoşani-DN7, care face legătura cu zona de SV a Judeţului Dâmboviţa.

97
Fondul locativ
Numărul unităţilor de locuit existente în stoc la nivelul anului 1992 era de
5266 din care locuinţe individuale 2506, locuinţe tip bloc 2749, şi 11 locuinţe cu o
altă destinaţie. În ultimii ani au fost date în folosinţă 63 de locuinţe din care 56
din fondul statului ( locuinţe tip bloc- ANL ), şi 9 din fondurile populaţiei.
După tipul clădirii şi perioada în care au fost construite se pot sistematiza astfel :

Tabel.nr. 16
Perioada constr. Clădiri individ.cu Clădiri cu 2 sau Clădiri tip bloc
loc. mai multe loc.
Înainte de 1915 49 - 1
1915-1929 101 1 -
1930-1944 197 1 -
1945-1960 691 8 3
191-1970 745 11 18
1971-1980 429 11 23
1981-1985 94 1 10
1986-1990 52 2 5
Anul construirii 2 - -
nedeclarat
Total 2375 35 60

CAPITOLUL 11

ECONOMIA ORAŞULUI GĂEŞTI

98
Conform geografului francez George Chabot, funcţia este profesiunea exercitată
de oraş, este însăşi raţiunea de a fi, este forma sub care apare din exterior, oraşul
fiind un centru care are calitatea de a concentra, de a prelucra şi distribui bunurile
materiale.
Oraşul Găeşti îndeplineşte o multitudine de funcţii : industrială, agricolă, de
transport, comercială, de învăţământ, cultura ştiinţifică, sanitară, rezidenţială şi
turistică.

11.1. Activităţi industriale şi de servicii

Industria oraşului Găeşti cunoaşte o dezvoltare intensă după anul 1967.
Dezvoltarea impetuoasă a industrie chimice a necesitat de la un an la altul un
volum sporit de utilaje şi piese de schimb care să asigure funcţionarea unităţilor ei
productive în mod normal, fapt pentru care s-au construit unele întreprinderi
specializate.
Una dintre acestea este Întreprinderea de Utilaj Chimic Găeşti, amplasată la Km
73, pe şoseaua E 15 Bucureşti - Piteşti, la o distanţă de 3 Km de centrul oraşului.
Organizarea întreprinderii s-a axat potrivit Decretului nr.162/1973 pe următoarele
sectoare de activitate :
1. Secţia metalurgică cu sectoarele : turnătorie, forjă, tratamente termice.
2. Secţia prelucrări prin aşchiere.
3. Secţia cazangerie.
4. Secţia mecanic-şef.

99
 S.C.Utchim S.A.

Fabricaţia este bazată pe comenzi individuale, fiecare comandă fiind unicat.

Producţia este de tip convergent, deoarece se prelucrează mai mult obiecte
care converg spre secţia de bază, cazangeria unde se asamblează pentru a da un
produs finit.
Un alt obiectiv economic de pe platforma industrială a oraşului Găeşti este
Întreprinderea de Frigidere.
În România, producţia de frigidere începe abia în anul 1960 când este pusă în
funcţiune I.M.Sadu care produce frigidere cu absorbţie.
La Găeşti primele frigidere au fost livrate comerţului extern începând din
anul 1970. Frigiderele produse la Găeşti se exportă în ţări cu o puternică tradiţie
industrială ca : Anglia, Germania, Franţa, Belgia. După anul 1989, ARCTIC
GĂEŞTI a fost privatizată . Mai nou în afară de frigidere se mai produc şi alte
aparate de uz casnic : maşini de spălat automate, cuptoare cu microunde etc.
Dar dezvoltarea economică a oraşului nu s-a oprit aici.

100
 Platforma industrială găeşteană s-a mărit prin adăugarea la cele două mari
obiective industriale mai sus menţionate a Uzinei de Produse pentru Construcţii.
Dezvoltarea industrială a oraşului a produs modificări cantitative şi
calitative în întreaga lui economie. S-a dezvoltat mult industria locală. Dacă în
anul 1968 industria locală avea doar trei unităţi (ateliere), de construcţii de maşini
şi prelucrarea metalelor în 1975 numărul lor creşte la 13. Numărul unităţilor de
exploatarea şi prelucrarea lemnului creşte de la 1 la 2, iar al celor alimentare de la
1 la 10.
În cincinalul 1967-1970, oraşul Găeşti s-a înscris în peisajul industrial al
ţării ca mecanic şef al industriei chimice, pol al frigului românesc şi furnizor de
material pentru construcţii industriale. Aceste întreprinderi dau oraşului un
caracter industrial al cărui specific îl reprezintă industria constructoare de maşini
şi de prelucrare a metalelor. Încă din 1972 în producţia industrială a oraşului
ponderea ce mai mare o avea industria constructoare de maşini şi de prelucrare a
metalelor care reprezenta 80% şi în care erau ocupaţi 74% din totalul angajaţilor
în industrie .
Adiacentă funcţiei industriale, funcţia sanitară a oraşului s-a conturat cu
mult timp în urmă deoarece primul spital a fost construit încă din anul 1895. În
oraş îşi desfăşoară activitatea o policlinică, două circumscripţii sanitare, un spital,
un dispensar de întreprindere, un dispensar T.B.C. toate aparţinând sectorului
public. Farmaciile ce aparţin sectorului public sunt în număr de două, existând
doar o singură farmacie ce aparţine sectorului mixt şi patru ce aparţin sectorului
privat. De asemenea, se mai găsesc şase cabinete medicale private şi patru
cabinete stomatologice particulare .
În cadrul serviciilor mai putem menţiona cele 4 instituţii bancare, unităţile de
service şi reparaţii, de asistenţă economică, socială.

101
 11.2 Activităţi agricole
În tabelul de mai jos, se poate observa situaţia fondului funciar pe categorii de
folosinţă în limitele teritoriului administrativ al oraşului Găeşti, conform datelor
furnizate de OCAOTA DÂMBOVIŢA.

Tabel nr. 16
Nr. Denumire TERENURI AGRICOLE Total TERENURI NEAGRICOLE Total Total
crt. a Arabil Pasun Faneţ Vii Livez Agr. Padur Ape Drum Const Nepro Neag Gen.
i e i i . r. d r.
1 Total 174941 4395 1958 112 1018 2497 12085 10971 6897 15123 1781 15563 40542
judeţ 9 8 2 6 96 9 1 7
2 Total 7336 2589 1173 16 434 1154 5130 462 599 2798 46 9035 20583
oraşe 8
3 Oraş 1617 152 - 5 4 1778 30 53 75 356 5 519 2279
Gaeşti

Comparativ cu resursele subsolului de care dispune judeţul şi mediul urban

al judeţului Dâmboviţa, oraşul Găeşti se prezintă astfel:
• Terenurile agricole reprezintă 0,71 % din patrimoniul judeţului şi 15,4 %
din resursa agricolă de care dispun toate oraşele judeţului;
• Din categoria terenurilor agricole de care dispune oraşul Găeşti, ponderea
cea mai importantă o deţine terenul arabil, adică o proporţie de cca 71% din
totalul suprafeţei cuprinse în teritoriul administrativ.
• Din categoria terenurilor neagricole, categoria curţi-construcţii are cea mai
mare pondere faţă de totalul teritoriului administrativ, adică ..,6%;
• Suprafaţa teritoriului administrativ al oraşului Găeşti reprezintă circa 11%
din totalul teritoriului administrativ al oraşelor judeţului Dâmboviţa şi 0,47
% din suprafaţa totală a judeţului.

102
 Din această analiză rezultă că oraşul Găeşti are, raportat la teritoriul său
administrativ, o importantă resursă agricolă: terenul agricol.
Conform datelor extrase din PATJ DÂMBOVIŢA-secţiunea „ Potenţial economic
şi oportunităţi “-, resursa agricolă a oraşului Găeşti se mai poate caracteriza astfel:
• Favorabilitate pentru marile culturi (grâu, porumb, floarea soarelui), cu
următoarele disponibilităţi de suprafeţe:

Tabel nr. 17
Clase de favorabilitate, fertlitate
Grâu (ha) Porumb(ha) Floarea soarelui (ha)
Denumire
I II III IV V I II III IV V I II III IV V
Găeşti - 401 762 615 - - 536 1339 379 60 - 307 959 374 138
Medii pe 138 840 1918 331 97 162 895 1752 443 97 92 585 1718 588 117
clase(judeţ)

Analizând informaţia de mai sus, se constată favorabilitatea evidentă a resursei

agricole pentru toate tipurile de mari culturi, dar îndeosebi pentru cultura
porumbului.
În acelaşi studiu, sunt prezentate tipurile solurilor care compun suprafaţa
agricolă favorabilă marii culturi pe teritoriul administrativ al oraşului Găeşti, după
cum urmează:

DENUMIREA SOLURILOR SI CLASELOR DE BONITARE PE SUPRAFAŢA

AGRICOLĂ A ORAŞULUI GĂEŞTI

Tabel nr. 18

103
DENUMIREA SUPRAFAŢA RELIEF ADÂNCIME TEXTURA GROSIME REACŢIA
SOLULUI FRATIC Ap/prof. Ap. (PH)
Brun 11 plan 8-10 Luto-argiloasă 21-25 Moderat-
argiloiluvial /lutoasă acid
Brun eu- 1064 plan 5-8 Luto-nisipoasă 21-30 Neutru
mezobazic /lutoasă
Gleic 17 plan 2-3 Lutoasă/luto- 20-30 Slab alcalin
argiloasă

Aluvial 686 plan 2-3 Luto-nisipoasă 20-30 Slab alcalin

/nisipo-lutoasă

CLASE DE BONITARE / HA
Tabel nr. 19
I II III IV V VI VII VIII IX X OBSERVATII
- - 183 218 222 540 332 283 - - grâu
- - 454 81 235 569 221 158 41 19 porumb
- - 183 124 282 677 - 374 119 19 floarea soarelui

Si din această analiză se constată că favorabilitatea pentru cultura porumbului este

pe primul loc.

MODUL DE VALORIFICARE A RESURSEI NATURALE (SOLULUI)

Potrivit zonificării teritoriului judeţului după specificul producţiei agricole,

oraşul Găeşti este situat în zona specifică culturilor de câmp (grâu, porumb,
floarea soarelui).

104
 Funcţia agricolă a teritoriului administrativ al oraşului Găeşti se exprimă
prin:
• Activitatea agricolă primară, care constă în cultura plantelor (legume şi
cereale în special) şi creşterea animalelor pentru obţinerea de produse de
origine vegetală şi animală.
Folosind informaţiile şi datele extrase din PATJ DÂMBOVIŢA se va prezenta
activitatea agricolă primară a oraşului Găeşti, comparativ cu mediul urban şi cu
judeţul Dâmboviţa.

PRINCIPALELE CULTURI DE CEREALE ÎN TERITORIUL ADMINISTRATIV

AL ORAŞULUI GĂEŞTI:PRODUCŢII MEDII ÎN EVOLUŢIE (SECTOR DE
STAT, PRIVAT)

Tabel nr. 20
GRÂU PORUMB FLOAREA SOARELUI
1996 1997 1996 1997 1996 1997
DENUMI
Supr Prod. Supr Prod. Supr Prod. Supr Prod. Sup Prod. Sup Prod.
RE
. Medi . Medi . Medi . Medi r. Medi r. Medi
Ha e Ha e Ha e Ha e Ha e Ha e
Kg/h Kg/h Kg/h Kg/h Kg/h Kg/h
a a a a a a
TOTAL 3305 1106 3856 2746 7201 3248 6601 4063 986 1306 755 966
JUDEŢ 8 3 2 1 7 6
GĂEŞTI 1369 1465 265 3000 1298 3562 740 5059 62 1677 121 554

PRINCIPALELE CULTURI DE LEGUME ŞI FRUCTE ÎN TERITORIUL

ADMINISTRATIV AL ORAŞULUI GĂEŞTI:PRODUCŢII MEDII ÎN
EVOLUŢIE (SECTOR DE STAT, PRIVAT)
Tabel nr. 21
CARTOFI LEGUME FRUCTE
1996 1997 1996 1997 1996 1997

105
 DENUMI Sup Prod Sup Prod Sup Prod Sup Prod Supr. Prod Supr. Prod
r. . r. . r. . r. . Ha . Ha .
Ha Med Ha Med Ha Med Ha Med Med Medi
ie ie ie ie ie e
Kg/h Kg/h Kg/h Kg/h Kg/h Kg/h
a a a a a a
TOTAL 769 1308 804 1237 777 1216 736 1011 43301 17 42141 17
JUDEŢ 6 5 0 4 8 4 8 3 57 57
GĂEŞTI 25 1360 25 1900 85 1267 92 1287 28500 23 21800 39
0 0 1 0

Se constată că producţiile medii obţinute la toate culturile depăşesc producţiile

medii obţinute la nivelul judeţului, aspect care atestă potenţialul economic al
resursei naturale.
Sectorul privat este foarte bine reprezentat la indicatorii şi indicii care
caracterizează producţia agricolă în gospodăriile populaţiei, conform informaţiilor
ce se prezintă mai jos, extrase din PATJ DÂMBOVIŢA.

PRINCIPALELE CULTURI DE CEREALE ÎN TERITORIUL ADMINISTRATIV

AL ORAŞULUI GĂEŞTI:PRODUCŢII MEDII ÎN EVOLUŢIE (GOSPODĂRIILE
POPULAŢIEI).

Tabel nr. 22
GRÂU PORUMB FLOAREA SOARELUI
1996 1997 1996 1997 1996 1997

106
 DENUMI Supr Prod. Supr Prod. Supr Prod. Supr Prod. Sup Prod. Sup Prod.
RE . Medi . Medi . Medi . Medi r. Medi r. Medi
Ha e Ha e Ha e Ha e Ha e Ha e
Kg/h Kg/h Kg/h Kg/h Kg/h Kg/h
a a a a a a
TOTAL 2234 1093 2503 2705 6724 3312 6342 4081 302 1315 312 1061
JUDEŢ 6 8 1 0 5 2
GĂEŞTI 170 1229 180 3306 731 4453 718 5000 - - - -

PRINCIPALELE CULTURI DE LEGUME ŞI FRUCTE ÎN TERITORIUL

ADMINISTRATIV AL ORAŞULUI GĂEŞTI: PRODUCŢII MEDII ÎN
EVOLUŢIE(GOSPODĂRIILE POPULAŢIEI).

Tabel nr.23
CARTOFI LEGUME FRUCTE
1996 1997 1996 1997 1996 1997
DENUMIRE
Supr. Prod. Supr. Prod. Supr. Prod. Supr. Prod. Supr. Prod. Supr. Prod.
Ha Medie Ha Medi Ha Medi Ha Medi Ha Medi Ha Medie
Kg/ha e e e e Kg/ha
Kg/ha Kg/ha Kg/ha Kg/ha
TOTAL 7664 13110 7959 12414 7544 12422 7231 10214 331913 18 322252 18
JUDEŢ 2 2 4
GĂEŞTI 25 13600 25 19000 85 12671 92 12870 28500 23 21800 39

În ceea ce priveşte creşterea animalelor se constată că oraşul Găeşti are o bună

dezvoltare şi la această componentă, mai ales în gospodăriile populaţiei, după cum
se poate remarca şi din informaţiile de mai jos.

ÎNCĂRCĂTURA DE BOVINE LA 100 HA TEREN (ARABIL+PAŞUNI+FÂNEŢE)

PE TERITORIUL ORAŞULUI GĂEŞTI

Tabel nr. 24
DENUMIREA BOVINE(NR.)

107
 TOTAL SECTOR SECTOR SUPRAFAŢA ÎNCĂRCĂTURA
DE STAT PRIVAT DE TEREN TOTALĂ DE BOVINE
(HA) LA 100 HA
TOTAL 83907 3662 80245 238488 35,18
JUDEŢ
ORAŞE 4061 615 3446 11098 36,59
COMUNE 79846 3047 76799 227390 35,11
GĂEŞTI 680 22 658 1769 38,40

Oraşului Găeşti are şi la aceşti indicatori o bună reprezentare în sectorul privat în

corelare corectă cu suprafaţa agricolă; încărcătura totală de bovine la 100 de ha
este mai mare decât media zonei rurale, a judeţului şi a mediului urban.

ÎNCĂRCĂTURA DE PORCINE LA 100 HA TEREN PE TERITORIUL

ORAŞULUI GĂEŞTI

Tabel nr. 25
DENUMIREA PORCINE(NR.) SUPRAFAŢA ÎNCĂRCĂTURA
TOTAL SECTOR SECTOR
DE TEREN TOTALĂ DE PORCINE
DE STAT PRIVAT
(HA) LA 100 HA
TOTAL 107613 26453 79160 174941 100,95
JUDEŢ
GĂEŞTI 1141 191 950 1617 70,56
La aceşti indicatori, oraşul Găeşti se află sub valorile realizate la nivel de judeţ şi
la nivelul centrelor urbane; în schimb, valorile sunt superioare zonei rurale a
judeţului.

ÎNCĂRCĂTURA DE OVINE ŞI CAPRINE LA 100 HA TEREN

(ARABIL+PAŞUNI+FÂNEŢE) PE TERITORIUL ORAŞULUI GĂEŞTI

Tabel nr.26
OVINE ŞI CAPRINE (NR.) SUPRAFAŢA ÎNCĂRCĂTURA
SECTOR SECTOR
DE TEREN TOTALĂ DE OVINE
TOTAL DE STAT PRIVAT
DENUMIREA (HA) ŞI CAPRINE
LA 100 HA (NR.)
TOTAL 73552 7525 65997 238488 30,84

108
JUDEŢ
ORAŞE 3806 1133 2673 11098 34,29
COMUNE 69746 6392 63324 227390 30,67
GĂEŞTI 182 24 158 1769 10,30

La activitatea de creştere a caprinelor şi ovinelor, oraşul Găeşti se prezintă

cu indici ale căror valori se situează sub cele ale oraşelor, comunelor şi judeţului.
Oraşul Găeşti este situat într-o zonă în care există sisteme de desecări
gravitaţionale. Împreună cu comuna Petreşti beneficiază de op suprafaţă amenajată
cu sisteme de desecare gravitaţionale de 4728 ha.
• Activitatea agricolă secundară, adică prelucrarea produselor agricole
obţinute, se face la nivelul gospodăriilor pentru nevoi personale.
Prelucrarea de industrializare este foarte slab reprezentată la nivelul
oraşului Găeşti. Cu excepţia unei fabrici de brânzeturi, aflată deja în
inactivitate, a unei mori comerciale şi a unei fabrici de pâine, nu se poate
vorbi de o activitate susţinută de valorificare a produselor agricole.
• Activitatea agricolă terţiară, care cuprinde aspecte de preluarea şi
comercializarea în vederea valorificării produselor agricole primare, în stare
proaspătă, sau prin prelucrare superioară. În acest sector, oraşul Găeşti are o

reprezentare mai bună, dată fiind existenţa silozurilor de cereale, a depozitului

AGROSEM, situate în zona depozitelor. În afara acestor activităţi destinate
agriculturii, un sector important îl constituie cel al prestărilor de servicii:bănci,
AGROMEC şi întreprinderi pentru transportul produselor agricole.

11.3. Activităţi comerciale

Poziţia geografică a Găeştiului a fost întotdeauna favorabilă pentru organizarea
comerţului.

109
În prezent întreprinderile industriale şi cele agricole înregistrează producţii destul
de ridicate, astfel încât o mare parte a acestui surplus este distribuită în regiunile
înconjurătoare. În cadrul Oraşului Găeşti nu se desfăşoară numai un comerţ intern
ci şi unul extern favorizat de activităţile industriale. În oraş există o reţea
comercială formată din 309 unităţi comerciale cu amănuntul .

11.4. Activităţi de transport

Prin poziţia sa geografică, oraşul Găeşti este un important nod de circulaţie
rutieră, pe, teritoriul său intersectându-se drumurile principale : DN 71, DN 72,
DN61; acesta din urmă asigură legătura cu autostrada Bucureşti-Piteşti ; mai există
şi două drumuri judeţene : DJ 702E şi DJ 401A.
Traficul rutier ce se desfăşoară pe teritoriul oraşului Găeşti poate fi caracterizat ca
având un important rol de tranzit, distribuţie şi legătură astfel :
-DN7 - tranzit şi distribuţie
-DN7 şi DN72- tranzit, distribuţie şi legătură între centrele industriale judeţene
şi extrajudeţene.
-DN61-legătură cu autostrada Bucureşti-Piteşti
Trama majoră
În conformitate cu Ordinul Ministerului Transporturilor nr.43/1998 pentru
aprobarea normelor privind încadrarea în categoria DN- drumurile naţionale mai
sus menţionate sunt încadrate în categoria C- Drumuri Naţionale Principale.
DN 7- limita sector agricol Ilfov -Titu - Găeşti- Piteşti – este artera principală
de penetraţie pe direcţia est-vest ce se confundă cu traseele străzilor 13 Decembrie
ce se continuă cu Str. N. Titulescu . Este drum naţional principal şi împreună cu
autostrada reprezintă cea mai rapidă legătură rutieră a oraşului cu capitala tării.
Din punct de vedere urbanistic traseul acestui drum naţional este principal axă
de compoziţie a oraşului Găeşti .
DN 72 – Găeşti - Târgovişte – Ploieşti – asigură legătura rutieră între oraş şi
municipiul Târgovişte şi totodată cea între două centre puternic industrializate

110
Piteşti şi Ploieşti . Din punct de vedere urbanistic, DN72 ( Str.1 Decembrie 1918 )
este o semiaxă principală a oraşului pe direcţia NE –SV şi artera de penetraţie
dinspre municipiul Târgovişte reşedinţa municipiului judeţului Dâmboviţa.
DN 61- Judeţul Giurgiu - Corbii Mari- Găeşti – care pe teritoriul oraşului se
confundă cu strada Acad. Şerban Cioculescu asigură legătura rutieră cu autostrada
Bucureşti-Piteşti cu toate relaţiile ce derivă.
Din punct de vedere urbanistic DN61 este semiaxa pe direcţia NE –SV, artera
principală de penetraţie dinspre direcţia sud ( autostrada ), şi care asigură legătura
cu zona centrală a oraşului pentru toate comunele polarizate de oraşul Găeşti,
situate în SV.
DJ 702E – Găeşti- Cobia – Ungureni, reprezintă legătura oraşului cu comunele
situate la N de oraş şi polarizate de acesta. Pe teritoriul oraşului, se identifică cu
străzile republicii ( cartierul Arsuri şi cu strada viitorului făcând legătură cu zona
centrală a oraşului.
DJ 401A- Vidra- Bolintini-Potlogi- Crovu –Mogoşani DN 7. drumul asigură
legătura oraşului cu zona de SV a judeţului Dâmboviţa şi legătura cu judeţul
Giurgiu.

Staţia C.F Găeşti

- Prin calea ferată Bucureşti – Piteşti se asigură legătura cu teritoriul ; Se
identifică cu magistrala c.f 101, linie ferată de mare importanţă teritorială.
Căile de comunicaţie prezentate mai sus, constituie trama majorăm de
circulaţie rutieră şi feroviară a oraşului Găeşti, care asigură toate legăturile
oraşului cu teritoriul având şi rolul de ordonare al ţesutului urban.
Direcţii majore ale traficului
În ceea ce priveşte volumul de trafic pe direcţiile majore, respectiv pe
drumurile naţionale şi judeţene acesta se prezintă astfel :

111
 - volumul de trafic este sensibil egal în cazul drumurilor naţionale cu
menţiunea pentru traficul greu pe DN 72 ( 2082 unităţi fizice ) şi traficul uşor pe
DN 7 ( 5775 unităţi fizice ).
Conform Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 intensitate medie zilnică
anuală înregistrată pe cele trei drumuri naţionale se încadrează în clasa tehnică III
– trafic mediu etalon cuprinse între 4500 şi 11000.

11.5. Activităţi culturale-educative

În prezent în oraşul Găeşti funcţionează şapte grădiniţe de copii, şase şcoli
din învăţământul primar şi gimnazial, trei licee ( Liceul teoretic Vladimir Streinu,
Liceul Industrial nr.1 şi Grupul Şcolar Agricol Dr.C. Angelescu ce include şi
învăţământ profesional, complementar şi de ucenici.
Toate aceste unităţi de învăţământ cuprinde 167 de săli declasă şi cabinete
şcolare, 23 de laboratoare şi 33 de ateliere şcolare.
În anul 2000 în cele 7 grădiniţe existente în oraş erau înscrişi 650 de copii.
Numărul elevilor înscrişi într-o unitate de învăţământ era de 6950. În acest
an în oraş erau 1863 de liceeni, iar un număr mult mai redus de elevi erau înscrişi
în învăţământul profesional şi complementar. Personalul didactic existent în oraş
în anul 2000 cuprinde 457 de persoane din care 38 în învăţământul preşcolar, 220
un cerc primar şi gimnazial, 197 în învăţământul liceal.
Casa de cultură polarizează întreaga activitate educativă de masă. În anul
1975 ea dispunea de 12 formaţii artistice care cuprindeau peste 300 de artişti
amatori.
Are formaţii de cor ,teatru brigăzi artistice, echipe de dansuri. Este
semnificativ faptul că în anul 1971 cinci formaţii artistice au abţinut premiul I şi
titlul de ”laureat”. Au mai fost create cinci cercuri ( vioară, acordeon, chitară,
plastic şi filatelie) şi un binecunoscut cenaclu literar, care poartă numele lui Iancu
Vissarion.

112
 Cea mai mare descoperire însă a casei de cultură din oraşul Găeşti este
neîntrecutul maestru al naiului Gheorghe Zamfir , care a făcut cunoscute lumii
întregi comorile folclorului nostru, bogăţia şi nobleţea sufletului românesc într-o
formă artistică.
În oraşul Găeşti există 8 biblioteci şcolare cu 44037 volume şi o bibliotecă
de întreprindere cu 6301 cărţi.
În viaţa spirituală a oraşului un loc important îl ocupă cinematograful.
Există două cinematografe care dispun de 600 de locuri.
În anul 2000 în oraşul Găeşti erau înregistrate 4414 abonamente radio şi
3369 abonamente de televiziune.

CAPITOLUL 12

POTENŢIALUL TURISTIC AL ORAŞULUI GĂEŞTI

În oraşul Găeşti obiectivele turistice sunt foarte variate ele fiind constituite
din locuri şi peisaje dar şi din monumente care merită să fie văzute pentru valoarea
lor culturală, turistică sau arhitecturală.
Printre obiectivele fondului natural se numără : stadion cu o suprafaţă de
19000 m² şi o suprafaţă construită de 198 m², săli de gimnastică au şcolilor
generale şi liceele, un teren de handbal în Parcul Central al oraşului, parcul
central al oraşului cu dotări de cultură , hotel în zona centrală P+3 cu 64 de locuri ,
mini-hotel cu bar pe strada 1 decembrie nr.109. Mai există două localuri pentru
distracţii pe lângă cele două hoteluri. În apropierea oraşului se află două popasuri

113
turistice : la Mătăsaru ( 10 Km distanţă de oraş pe şoseaua spre Bucureşti )şi
Dragodana ( 5Km distanţă de oraş, pe şoseaua spre Târgovişte ).
Printre obiectivele fondului cultural se remarcă vestigii ale culturii de Hallştatt,
la Mătăsaru şi ale unei necropole din secolul IV la Mogoşani.
În categoria elementelor fondului turistic cultural mai putem menţiona :
Monumentul eroilor căzuţi în timpul primului război mondial, construcţii
arhitecturale deosebite, parcul oraşului, pistă de carting amenajată în cadrul
parcului Olănescu.

CONCLUZII

Oraşul Găeşti este situat în partea de sud-vest a judeţului Dâmboviţa, în

Câmpia Găvanu-Burdea, între Văile Argeşului la sud-vest şi Sabarului la sud-vest,
ocupând o suprafaţă de 22,3 kmp. În teritoriul administrativ al oraşului se includ
comunele suburbane Gura Foii şi Petreşti. Regiunea în care se află amplasat oraşul
este o importantă zonă agricolă.
Datorită avantajelor pe care le prezintă această regiune, zona Găeştiului a
fost populată din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind descoperirile arheologice ale
prof. univ. dr. docent Dumitru Berciu ce aparţin culturii Gumelniţa (neoliticul
târziu).

114
 Prima menţiune documentară despre oraşul Găeşti datează din 19 iulie 1498
de pe timpul lui Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul, care „întăreşte ocina
Găeştilor mânăstirii Râncaciovului”.
Despre evoluţia economică şi administrativă a oraşului Găeşti nu există
documente suficiente. Explicaţia e simplă: nefiind fapte de seamă, demne de a fi
înregistrate prin zapisuri domneşti sau în documentele oficiale ale administraţiei
de stat, asemenea însemnări sau menţiuni nu s-au făcut.
O dezvoltare fără precedent cunoaşte oraşul după 1967, odată cu înfiinţarea
întreprinderilor de utilaj chimic (Utchim) şi întreprinderii de frigidere (Arctic
Găeşti). Această evoluţie economică a determinat şi o creştere numerică a
populaţiei.
O dezvoltare deosebită în această perioadă cunoaşte şi agricultura, ramură
importantă a oraşului Găeşti. Dezvoltarea industrială a oraşului a avut o influenţă
pozitivă şi asupra gospodăriei urbane. Astfel, în 1975 faţă de 1960 , lungimea
străzilor creşte cu 10 km, din care 36 km de străzi sunt electrificate şi 30 km
modernizate. Reţeaua de apă se întinde pe o lungime de 19,8 km. Lungimea reţelei
de canalizare a atins de-abia 13,4 km (este pe cale de extindere). De asemenea, s-a
dezvoltat şi modernizat transportul în comun.
Perioada de după 1989 a introdus modificări importante în peisajul
economic al oraşului , fapt ce se reflectă şi în mişcarea naturală a populaţiei.
Astfel, s-au redus valorile natalităţii, fertilităţii. Mortalitatea s-a menţinut la valori
relativ constante. Mişcarea migratorie nu înregistrează valori importante. Dacă
înainte de 1989 predomina mişcarea sat-oraş (motivul fiind unul financiar), după
1989 se remarcă o migrare oraş-sat, însă fără consecinţe spectaculoase. Structura
populaţiei pe grupe de vârstă indică un proces de îmbătrânire al populaţiei după
1989, proces determinat în principal de scăderea natalităţii. În cadrul structurii
socio-economice se remarcă o scădere considerabilă a sectorului primar, că urmare
a industrializării intense din ultima parte a secolului XX. Structura etnică a

115
populaţiei indică faptul că românii deţin majoritatea absolută (peste 95%), iar
structura religioasă relevă o majoritate covârşitoare de ortodocşi.
Populaţia are o influenţă deosebită asupra oraşului în care locuieşte, şi-şi
desfăşoară activitatea, totodată şi oraşul influenţează structurile geodemografice
ale populaţiei. Prin urmare, există o influenţă reciprocă între oraş şi populaţia care
trăieşte în cadrul lui. Fiind un oraş relativ mic, zonele funcţionale nu sunt clar
conturate, astfel încât se întrepătrund unele cu altele (zone mixte).
Oraşul Găeşti are predominant funcţie industrială şi agricolă, însă acestora
li se adaugă şi funcţia de transport, comercială, de învăţământ , cultural-ştiinţifică,
rezidenţială, sanitară şi nu în ultimul rând turistică.

116