Bucureştiul este situat la jumătatea distanţei dintre dealurile subcarpatice şi

Dunăre. Oraşul a apărut şi s-a dezvoltat pe un teritoriu locuit de oameni din

timpurile cele mai îndepărtate (cam cu 150.000 de ani în urmă, dar prima sa
menţiune documentară în care aşezarea poartă numele actual (Bucureşti) este
întîlnită în anul 1459, într-un hrisov dat de Vlad Ţepeş prin care acesta întărea
stăpînirea unor boieri din Olteria asupra mai multor moşii ‘S-a scris în
septembrie 20 în cetatea Bucureşti în anul 6968 (1459).

"E bizantină şi apuseană, trândavă şi vioaie, zâmbitoare şi posomorâtă, dornică

de schimbări şi înfiptă în trecut. (...) De-a lungul ei, fără orânduială, aproape
fără rost, se înşiră palate şi magherniţe, case de ţară şi zgârie-nori, curţi şi
grădini, morminte şi biserici. Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai
mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi
poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul
Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru." Sunt cuvintele cu care Gheorghe
Crutzescu îşi începe una dintre cele mai frumoase monografii care s-au scris
despre Calea Victoriei. "Cu capul înspre Carpaţi şi coada înspre Giurgiu, uneşte
Parisul cu Ţarigrad", aşa cum îl desena pe o hartă imaginară şi subiectivă
acelaşi Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoşoaiei se sufocă astăzi de anii care îl
apasă, din 1692, când Constantin Brâncoveanu construia un drum care să-i
lege moşia de pe malul Dâmboviţei cu cea de la Mogoşoaia. (vezi Podul
Mogoșoaiei. Povestea unei străzi, de Gheorghe Crutzescu)
Calea Victoriei este delimitată de Piaţa Victoriei şi Piaţa Naţiunilor Unite are o
lungime de 3.25 kilometri, incepand cu Splaiul Independentei pana in dreptul
cladirii Guvernului Romaniei.
Cea mai nouă parte a Căii Victoriei este cea dintre Piaţa Victoriei şi Cercul
Militar Naţional. Porţiunea aceasta, este adevarat ca exista încă din secolul 16
– 17, dar era în afara oraşului şi se chema Drumul Brașovului. Porţiunea mai
veche, cea cuprinsă între Cercul Militar Naţional şi Piaţa Naţiunilor Unite a fost
tăiată în 1692 de către domnitorul Constantin Brîncoveanu şi se numea la
început Uliţa Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar, aflată
pe locul pe care astăzi este Cercul Militar Național. Aceasta, unită cu Drumul
Braşovului, ducea de la palatul domnesc al lui Constantin Brâncoveanu, care
era amplasat în apropierea Curții Vechi, la reşedinţa lui de vară de la
Mogoşoaia. Ulterior s-a numit Podul Mogoşoaiei intrucit această artera avea un
pavaj din bârne groase de stejar, numite podini, lungi de 8 m cît lăţimea
drumului şi groase de 25-30 cm. Ele erau aşezate transversal pe tălpi groase
de stejar. Între cele două tălpi se sapa un şanţ adînc, prin care se scurgea apă
de ploaie.
La începutul secolului al XVIII-lea, strada era luminată cu torţe, iar în 1814
Vodă Caragea a hotărît iluminrea oraşului cu felinare. În anul 1857, Bucureştiul
a devenit  primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant. În timpul domnitorului
Grigore Ghica se pavează cu piatră cubică adusă din Scotia, iar în 1882 au
apărut primele instalații electrice din București, în fața Palatului Regal de pe
Calea Victoriei. În timp, Podul Mogoşoaiei devine una dintre cele mai
frecventate şi selecte artere ale Capitalei. De la finalul secolului 18 şi până în
perioada interbelică, de o parte şi de alta a Căii Victoriei se ridică biserici, case
boiereşti, mănăstiri, prăvălii, magazine de lux, restaurante, hoteluri, apoi Palatul
Regal şi alte instituţii de stat.
În 1878, la sfîrşitul razboiului de independență, pe Podul Mogoşoaiei, îşi face
intrarea triumfală în capitală, armata română victorioasă. Cu această ocazie
numele străzii este schimbat în Calea Victoriei.
Calea Victoriei era considerata, in urma cu ani buni, inima care facea
Bucurestiul sa aiba viata, zona in care oameni de orice varsta ieseau sa se
plimbe si sa isi expuna tinutele cele mai scumpe. Majoritatea bucurestenilor
purtau palarii, iar terasele, hanurile si cofetariile erau nelipsite de pe celebra
artera bucuresteana. In perioada interbelica, Calea Victoriei a devenit cartierul
general al modei, la fiecare pas existand ateliere ale croitorilor iscusiti, dar si
oameni dornici sa dea comanda de o tinuta creata exact pe gustul si buzunarul
fiecaruia. Atmosfera de pe Calea Victoriei in Bucurestiul din vremurile trecute
poate fi descrisa simplu: aglomeratie, eleganta si interes. Bucurestenii ieseau in
numar impresionant, zilnic, sa se plimbe pe cea mai cunoscuta artera din oras.
Aici se gaseau numeroase cafenele, hanuri si cofetarii, iar oamenii erau
incantati de oferta celebrei artere.
De aceea in zilele noastre, legendara stradă a refacut o bandă de circulaţie
pentru maşini lărgind trotuarele. Astfel incit, la 320 de ani de la înfiinţarea sa,
Calea Victoriei reintră în „proprietatea" pietonilor.
Pe partea dreapta, dinspre Piaţa Victoriei:
- La nr. 141 se înalță frumoasa clădire palatului Cantacuzino astăzi muzeul
Muzicii George Enescu, construit între anii sfirsitul sec. 19 în stil baroc
francez, de către arh I.D. Berindei. Casa a aparținut Marucăi Cantacuzino,
fiica lui George Grigore Cantacuzino, om politic şi mare latifundiar. Pentru
uriaşa sa avere a fost poreclit Nababul. Maruca, rămasă văduvă, în anul 1929
s-a recăsătorit cu marele compozitor George Enescu.
Pe partea stinga.
- Nr. 196 fosta casă Dissescu , refăcută la inceputul sec 20 în stil
brâncovenesc de arhitecţii Gr. Cerchez şi A.C. Clavel. În secolul 19
proprietarul acestei case, Al. Plagino, fost ministru de externe, dă casa drept
onorariu, cunoscutului avocat bucureştean, Constantin Dissescu.
- Nr. 194, casa prinţesei Cleopatra Trubeţkoi, născută Ghica). Aici, în
această casă, a locuit şi a dat un concert la sfîrşitul anului 1846, în cadrul
obişnuitelor serate ale lumii mondene, marele compozitor şi pianist Franz
Liszt. Casa Trubeţkoi este una dintre puţinele clădiri bucureştene din prima
jumătate a secolului 19 care şi-a păstrat nealterate atît arhitectura exterioră în
stil neoclassic francez, cît şi decoraţia interioră a încăperilor.
- Nr. 192 – Casa Manu, ridicată în stil neoclesic francez de către Alecu
Florescu, mare logofăt, vinduta mai tirziu generalului Gh. Manu. (Edificiul se
remarcă printr-o arhitectură reprezentind tipul de casă borierească de la
mijlocul veacului 19.) Dupa revolutie a fost retrocedata mostenitorului.
Dreapta
- Nr. 133 – Casa Lenz-Vernescu a fost construită în 1820 pentru marele
logofăt Filip Lens. În anul 1866 a fost cumpărată de politicianul Gh. Vernescu,
care însărcinează pe arhitecul Ion Mincu să o refacă între anii 1887-1899.
Stilul architectonic al acestei clădiri reflectă rezultatul studiilor făcute de arh.
Mincu la Paris, constituind o excepţie de la stilul cu caracter naţional
promovat de el. În 1854, printre ofiţerii ruşi cantonaţi în Bucureşti se află şi
 locotenentul de artilerie Lev Nicolevici Tolstoi, autorul celebrelor romane
Război şi Pace, Ana Karenina etc. Marelui scriitor de mai tîrziu îi plăcea tare
mult oraşul. Lua masă la un restaurant de pe Smîrdan (Uliţă Nemţească); îl
vizita în casa lui Filip Len pe cneazul Gorceacov, comandantul treupelor de
ocupaţie şi rudă a sa; Se oprea mereu la prăvălia fraţilor Capşa să guste
delicioasa lor îngheţată.
- Nr. 125 Academia Română. Clădirea principală a Academiei, situată pe
latura de nord a parcului a fost construită la sfîrşitul secolului al 18-lea în stil
neoclassic. Biblioteca Academiei, cea mai valoroasă biblioteca din ţară,
ocupă clădirea din fundul parcului şi este opera arh. Duiliu Marcu din 1937.
- Nr. 115 – Casa Monteoru (realizată de arh. Ion Mincu la sfîşitul sec 19)
Dupa multe aventuri, ultima ei destinatie a fost sediul Uniunii Scriitorilor din
România, dar in 2013 a fost retrocedată mostenitorilor familiei Monteoru, care
au transformat-o intr-un restaurant.
- Nr. 111-113 Palatul Romanit a fost ridicată la incepului sec al 19 de către
boierul Costache Faca şi terminată de Grigore Romanit, un negustor grec
foarte bogat. În acea vreme clădirea era una din cele mai luxoase case din
Bucureşti, folosită de domnitori pentru fastuoase recepţii şi baluri. În 1936 a
fost cumpărată de stat şi a fost ocupată de diverse intituii Astăzi
adaposteaste Muzeului Colecţiilor de Artă,
Stinga
- Nr. 152 - Palatul Monopolurilor Statului. Construit între 1934-1941 de arh.
Duiliu Marcu.
Dreapta
- Nr. 107 Palatul Ştirbei, construit în stil neoclassic, de arhitectul francez
Michel Sanjouand pentru Barbu Ştirbei, mare logofăt şi apoi domn al Ţării
Româneşti. Interioare sale cuprind săli mari în care s-au dat odinioară
petreceri fastuoase. De ex. Faimosul bal din 22 iunie 1843 dat în cinstea
vizitei la Bucureşti a principelui Albert al Prusiei. La începutul anilor 2000,
moștenitoarea familiei Știrbei, baroana Ileana Kripp-Costinescu, recuperează
palatul. În 2005, îl vinde pe 10 milioane de euro omului de afaceri Ovidiu
Popescu, fost magnat al petrolului în perioada comunistă, președinte al
 companiei Petrolimportexport SRL. În 2005, acesta propune ridicarea unui
complex  rezidențial și comercial de lux în spatele Palatului Știrbei
Piaţa Revoluţiei
- În partea estică a pieţei este hotelul Hilton, fostul hotel Athenee Palace,
construit în 1914 după planurile arhitectului francez Theophile Bradeu. În
1944 a fost bombardat, fiind refăcut în 1945 după indicaţiile arh. Duiliu Marcu.
(Balkan Trilogy).
- Ateneul Român. A fost construit între anii 1885-1888 după planurile arh.
francez Albert Galleron, din inițiativa unui grup de intelectuali, dornici să
înzestreze capitala cu o sală încăpătoare destinată manifestărilor muzicale şi
artistice de ţinută. Fondurile au fost strînse în special, prin contribuţia
populaţiei, care a răspuns apelului ‘daţi un leu pentru Ateneu’. Stil neoclasic
francez. Aici au concertat în decursul timpului renumiţi interpreţi şi dirijori :
George Enescu, Maurice Ravel, Richard Strauss, sir John Barbirolli, Yehudi
Menuhi, David Oistrah, Paplo Casals, Constantin Silvestri. Sergiu
Celibidache, Ionel Perlea, George Georgescu, Dinu Lipatti, Sviatoslav
Richter, Zubin Mehta.

- Statuia lui Eminescu din grădina Ateneului este opera sculptorului

Gheroghe Anghel 1961

- Restaurantul Cina, construit în 1907 este unul din vechile localuri

bucureştene. În 1929 aici a avut loc banchetul dat în onoarea scriitorului
francez Andre Maurois

- Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, prescurtat BCU,

este cea mai veche bibliotecă universitară din București, situată în Palatul
Fundației Universitare Carol I, sediul fostelor Fundații Regale. Clădirea a fost
construită pe locul cumpărat de regele Carol I și a fost proiectată de arhitectul
francez Paul Gottereau. Construcția clădirii a fost finalizată în 1893, iar în
următorii doi ani așezământul, numit Fundația Universitară Carol I, a fost
dotat și amenajat. Inaugurarea a fost făcută de regele Carol I la 14 martie
1895. În 1911, sub conducerea aceluiași arhitect, edificiul este extins și este
 dat în folosință la 9 mai 1914. Avea o sală cu cărti rare, care la revolutie a
fost incediată cu napalm.
- Palatul Senatului, vechea denumire a acestei clădiri este „Palatul
Ministerului de Interne”. Clădirea a fost ridicată în anul 1939. De-a lungul
timpului palatul a fost ocupat de diverse instituţii de stat. În prezent edificiul
adăposteşte birourile Ministerului de Interne. În corpurile laterale se află
sediile Ministerului Sănătăţii (dreapta) şi al Muncii (stânga). Clădirea are o
însemnătate istorică aparte, de la balconul de deasupra intrării a ţinut Nicolae
Ceauşescu, liderul comunist al României, ultimul discurs pe 21 decembrie
1989, în încercarea de a potoli populaţia în urmă agitaţiilor de la Timişoara,
iar câteva ore mai târziu de pe acoperişul acestei clădiri a decolat elicopterul
cu soţii Ceauşescu, încercând să fugă de efectele revoltei care începuse.

- Palatul Regal cunoscut şi sub denumirea de Muzeul de Artă al României.

Pe acest loc s-a aflat casa marelui logofat Dinicu Golescu. Intre 1834-1837 a
fost reparata pentru curtea domneasca a lui Al. D. Ghica. Dupa unirea
Moldovei cu Tara Romaneasca din 1859, a fost resedinta lui Alexandru Ioan
Cuza, apoi a fost reconstruita si transformata in palat regal in timpul lui Carol
I. Planuri initiale au fost ale arh. Paul Gottereau si Karl Liman. Lucrarile de
reconstructie si extindere dupa incendiul din 1926 au fost facute dupa
planurile arh. N.N. Nenciulescu, Karl Liman si Arthur Lorentz. Dupa 1948 s-a
infiintat Muzeul de Arta, cu Galeria Nationala (1950) si Galeria Universala
(1951), iar dupa 1989 s-a numit Muzeul National de Arta.
- Biserica Creţulescu, ctitoria lui Iordache Kreţulescu ridicată în anul 1772 pe
locul care se chema Puţul cu Zel, pe atunci bariera de nord a oraşului.

- Astazi magazinul Armani, in trecut prăvalia lui Coltescu oferea clientelei

un bogat sortiment de produse exotice şi vinuri de cea mai aleasă calitate,
era cea mai selectă băcănie din oraş, de unde se putea cumpăra caviar, trufe
şi şampanie franţuzească, unde luau câte o gustare rafinată, uneori adusă de
la Paris sau Viena. Prăvălia lui Coltescu era atat de apreciată si cunoscută
pentru bunătătile pe care le oferea, incit, o dată la Palat s-a primit o scrisoare
adresata astfel : “M.S. Regelui, la Palatul Regal, in fata băcăniei lui Coltescu” 
- Hotelul Continental construit în 1900. Pe acest loc exista înainte hotelul
Broft, unde a stat prizonier generalul Osman Pasa, comandantul armatei
otomane învinsă la Plevna în 1877-1878.

- Palatul Telefoanelor, construit în 1933 după plarurile arhitecţilor americani

Luis Weeks and Walter Froy. Mult timp, palatul a fost cea mai înalta clădire
din Bucureşti.

- Hotelul Capşa, înfiinţat în 1881. Cofetarul Grigore Capşa a fost elev a lui
Boissier (primul ciocolatar al lumii) din Paris. La vremea acea Capşa era
considerată cea mai bună casă de specialităţi din România şi una dintre cele
mai renumite din Europa.

- Fostul Teatru Naţional (teatrul Majestic), construit în 1846-1852 a fost

distrus în timpul bombardamentelor aeriene din 1944, refăcut mai tîrziu.

- Cercul Militar Naţional, construită în 1912 de arh. român Dimitrie

Maimarolu, cu o faţada în stil neoclassic francez.

- Hotelul Bulevard. Elegantul Grand Hôtel du Boulevard, multă vreme socotit

ca fiind cel mai bun hotel din București. Terenul pe care se află a fost
cumpărat pe la 1865 de către omul de afaceri Herdan, care a dispus în 1867
începerea construcției, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu.

Muzeul de Istorie al României. (fostul Palat al Poştelor, construit în 1894-

1900 în stil neoclassic de arhitectul Al. Săvulescu. Construcția a costat la
vremea aceea suma enormă de 4 milioane lei aur. Palatul are o fațadă în stil
neoclasic, cu un vast portic sprijinit pe zece coloane dorice angajate la pilaștri
solizi. Decorul statuar este opera sculptorilor Carol și Frederic Storck.4-1900,
după planurile arhitectului Al. Săvulescu. Din 1971 a fost transformat în
muzeu de istorie a României." În Lapidarium este o copie fidela a Columnei
lui Traian din Roma. Tot aici este vechiul tezarul al Romaniei. (attn. expozitia)
- Palatul CEC (Casa de Economii si Consemnatiuni ) construit între anii
1897-1900 după planurile arh. francez Paul Gottereau. De proporții elegante,
Palatul CEC, construit în stil eclectic, este împodobit cu o cupolă de sticlă și
metal, ale cărei transparențe adaugă un plus de farmec clădirii.
- Biserica Sf. Spiridon Vechi, pe jumătate îngropată în pamint. Sfântul
Spiridon Biserica veche a fost primul din 24 de altele din București demolate
de regimul comunist. A fost reconstruită intre anii 1992 - 1997, cu respectarea
intocmai a vechilor planuri, amplasarea și arhitectura.
- Palatul de Justiţie. Edificiul a fost ridicat după planurile arhitectului francez
A. Ballu (cel care a construit si Palatul de Justitie de la Paris); lucrările au fost
încheiate sub conducerea arhitectului român Ion Mincu, și au durat cinci ani,
între 1890-1895. Construită în stilul neorenașterii, clădirea are o fațadă lungă,
spre care duc trepte monumentale. În axul fațadei, la partea de sus a clădirii,
este așezat un ceas, încadrat de două statui personificând Forța și Prudența,
al căror autor este sculptorul Carol Storck.