ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

,,NICOLAE BĂLCESCU’’

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEMA: ,,STUDIU ASUPRA CORELAȚIEI SURPINDERE-INIȚIATIVĂ-

LIBERTATE DE ACȚIUNE ÎN OPERAȚIILE FORȚELOR TERESTRE’’

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Col. (r) prof. univ. dr. UDEANU GHEORGHE

AUTOR
Sd. sg.
NICOARĂ FLORIN

– SIBIU, 2014 –
2
 CUPRINS

INTRODUCERE.............................................................................................4

CAPITOLUL 1................................................................................................4

GENEZA ȘI ESENȚA SURPRINDERII, INIȚIATIVEI ȘI LIBERTĂȚII

DE ACȚIUNE – PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE ACȚIUNII
MILITARE......................................................................................................4

1.1. Principiul surprinderii............................................................................4

1.1.1 Surprinderea- principiu fundamental în cadrul luptei armate..........5

1.1.2 Efectele surprinderii.........................................................................7

1.1.3 Componentele principiului surprinderii.........................................10

1.2. Iniţiativa - condiţie în luptă..................................................................11

1.2.1 Iniţiativa în cadrul tactic.................................................................13

1.2.2 Influenta elementelor de psihosociologie şi al proceselor mintale în

dezvoltare iniţiativei................................................................................17

1.3. Principiul libertăţii de acţiune..............................................................18

CAPITOLUL 2..............................................................................................21

CORELAȚIA SURPRINDERE-INIȚIATIVĂ-LIBERTATE DE
ACȚIUNE......................................................................................................21

2.1. Surprinderea - principiu esenţial pentru menţinerea iniţiativei și a

libertații decizionale şi acţionale în confruntarea armată............................23

2.2. Analiza influenţei iniţiativei operaţionale asupra realizării şi menţinerii

caracterului surprinzător al operaţiilor........................................................31

2.3. Principiul surprinderii în corelație cu inițiativa și libertatea................36

de acțiune.....................................................................................................36

3
 INTRODUCERE

CAPITOLUL 1
GENEZA ȘI ESENȚA SURPRINDERII, INIȚIATIVEI ȘI
LIBERTĂȚII DE ACȚIUNE – PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE
ACȚIUNII MILITARE
1.1. Principiul surprinderii
Confruntările militare care au însoţit istoria societăţii omeneşti au
consacrat surprinderea ca principiu de bază al acţiunii militare. Deşi atât de
prezent „binecunoscut şi folosit de toată lumea”, principiul surprinderii
rămâne, în acelaţi timp, poate, cel mai greu de examinat şi studiat în
profunzimea sa. Dificultatea este determinată de faptul că surprinderea şi
evitarea ei nu pot fi concepute decât în strânsă legătură ce ceea ce se relevă ca
imprevizibil sau chiar ca necunoscut în acţiunea militară, un vast şi
diversificat câmp de fenomene, care se adresează cu prioritate psihicului
uman1.
Abordarea teoretică a surprinderii este dificilă şi ca urmare a faptului
că, spre deosebire de oricare alt principiu al acţiunii militare, are ca şi domenii
de manifestare practică mai puţin precise, fiind, printre altele, şi rezultanta
acţiunii factorilor aleatori, ceea ce a făcut ca, în unele conflicte, cu toate
măsurile luate de comandanţi trupele din subordine, acestea să fie surprinse
de adversar, să fie suprinse de adversar, să fie abligate să se supună voinţei
acestuia. Pe drept cuvânt, în acţiunea militară surprinde acela care reuşeşte să-
şi impună planurile.
Istoria ne oferă nenumărate exemple de aplicare cu iscusinţă a acestui
principiu. S-ar putea spune că în arta militară românească, realizarea
surprinderii şi evitarea ei a reprezentat, în toate timpurile, unul din principiile
fundamentale ale luptei armate, chiar dacă nu întodeauna evenimentele
militare s-au derulat potrivit concepţiei şi planurilor, iar uneori s-au soldat cu
insuccese2.
Acţiunile desfăşurate de oştile române împotriva agresorului,
manevrele iscusite de la Tapae, de la Rovine, de la Călugăreni şi Guruslău, de
la Podul Înalt şi Sibiu, cele întreprinse în campaniile din 1916-1918 la
Prunaru, la Oituz şi la Mărăşti, ilustrează locul şi rolul surprinderii. Acţiunile
1
Dr. Ionel Bărbulescu, dr. Liviu Habian, Op. cit., p.150-151
2
Ibidem, p.152
4
militare din august 1944 constituie, de asemenea un exemplu de realizare a
surprinderii la nivel strategic, fapt care a influenţat hotărâtor scurtarea
considerabilă a celui de-al doilea război mondial.
1.1.1 Surprinderea- principiu fundamental în cadrul luptei armate
Surprinderea şi evitarea ei au preocupat din toate timpurile gândirea
militară, numeroşi teoreticieni făcând referiri sau chiar elaborând studii cu
privire la locul şi rolul acestora în lupta armată, la domeniile de manifestare,
metodele şi procedeele de realizare.
Gânditorul militar chinez Sun Tzi – în opera sa „Arta războiului” –
aprecia că: „Întreaga artă a războiului se bazează pe înşelătorie.De aceea, dacă
eşti capabil, simulează incapacitatea; dacă eşti activ, simulează pasivitatea.
Dacă eşti aproape, fă să se creadă că esti departe, şi dacă eşti departe fă să se
creadă că eşti aproape. Momeşte inamicul pentru a-l prinde în capcană;
simulează neorânduiala şi loveşte-l […]. Enervează-l şi derutează-l pe
comandantul lui de căpetenie […]. Atacă-l când şi acolo unde nu este
pregătit, acţionează când el nu se aşteaptă la aşa ceva”3.
Când von Clauserwitz a făcut o analiză profundă a rolului surprinderii
şi domeniilor de manifestare a acesteia în lupta armată. Evitând
supraestimarea rolului surprinderii, tendinţă manifestată la alţi teoreticieni
militari, Clausewitz consideră că „ea stă, mai mult sau mai puţin la baza a tot
ce se întreprinde, pentru că fără surprindere, de fapt, nu se poate închipui
superioritatea în ponctul hotărâtor”4. El situează secretul sau rapiditatea în
rândul factorilor principali de care depinde realizarea surprinderii. Ambi
factori presupun o mare energie în conducerea trupelor, disciplină în luptă şi o
conştiinciozitate în serviciu. Teoreticianul militar german a sesizat că
surprinderea nu este un factotum, că ea trebuie potenţiată de alţi factori. „Cu
moliciune şi prea puţin fermitate în principii – susţine el – degeaba se
contează pe surprindere”5.
O lungă perioadă, surprinderea a fost pusă, aproape exclusiv, în
legătură cu manevra, considerându-se că acesta îi condiţionează reuşita, ceea
ce nu este deparzte de adevăr. De aceea, în ultima jumate a secolului al XIX-
lea şi în cele două războaie mondiale din secolul al XX-lea, problema ritmului
de executare a acţiunilor militare i-a preocupat pe mulţi autori. Majoritatea lor
consideră că efectul surprinderii rezultă, în principal, din rapiditatea manevrei.
Nu este lipsit de amintit că deseori se afirma metaforic precum că cheia
succesului unui conducători de oşti „stă în picioarele oştenilor săi”. Se scotea,
astfel, în evidenţă că de rapiditatea deplasărilor depindea, de cele mai multe
ori, succesul unei manevre şi, deci, realizarea surprinderii6.

3
Sun Tzi, Arta războiului, Editura Militară, Bucureşti, 1976, p.33
4
Ibidem, p.119
5
Carl von Clausewitz, Despre război, Editura Militară, Bucureşti, 1965, p.114
6
Dr. Ionel Bărbulescu, dr. Liviu Habian, Op. cit., p.167
5
 Este notoriu că marile succese obţinute în confruntările militare din
toate timpurile s-au bazat, în majoritatea lor, pe modalităţi de acțiune uneori
greu de imaginat de adversar, ca urmare a raportării într-o manieră nouă la
cerinţele legilor şi principiilor luptei armate (spre exemplu, acţiunea
israeliană, de la coada Lacului Amar, în Războiul de Yom Kippur sau modul
de acţiune al britanicilor în Războiul din Malvine), chiar dacă, aparent, ele au
fost încălcate7.
Gândirea militară românească a acordat, şi ea, o atenţie deosebită
problematicii surprinderii în acţiunile militare. În numeroase lucrări s-au
formulat opinii din cele mai diferite cu privire la conţinutul, domeniile,
metodele, procedeele şi efectele surprinderii. Astfel, în lucrare „Elemente de
strategie” sunt scoase în evidenţă atât efectele pe care le produce surprinderea
şi influenţa directă asupra luptei şi operaşiei, cât şi omniprezenţa ei în
concepţia comandanţilor: „În toate timpurile surprinderea a avut un ro
hotărâtor în obţinerea victoriei. Toţi marii căpitani, au folosit-o atât în
manevra strategică, cât şi câmpul de bătălie”8.
Studii interesante privind rolul surprinderii au fost făcute și în perioada
postbelică. Se consideră că surprinderea amplifică efectele forței proprii,
punând in inferioritate forțele adverse, constituie o garanție de reușită a
manevrei și un complement indispensabil al vitezei.
Se poate aprecia că surprinderea are un rol foarte important în
pregătirea și ducerea acțiunilor militare, în toate domeniile artei militare,
întrucât aceasta urmează să asigure lovitura pe neașteptate a adversarului, să
provoace panică în rândurile sale, să-i diminueze capacitatea de ripostă și să-i
dezorganizeze conducerea, creând condiții favorabile nimicirii lui cu forțe și
mijloace mai puține și schimbării raportului de forțe.
Datorită poziției pe care o are în arta militară și a ariei și modului de
manifestare, surprinderea se regăsește pe toate nivelele acțiunilor militare:

Surprindere
strategică
Surprindere
tactică
Surprindere
operativă

Figura 1. Aria de manifestare a surprinderii

7
Dr. Ionel Bărbulescu, dr. Liviu Habian, Op. cit, p.255.
8
I. Sichitiu, Al. Ioanițiu, Elemente de strategie, Cartea Româneasca, București, 1936, p.132

6
 Organizată pe cele trei nivele de conduita strategică (operativă și
tactică), surprinderea inamicului, fiind rezultatul unei activități îndelung
studiate și dirijate spre o anumită direcție – lovirea adversarului în mod
neașteptat – trebuie să se sprijine pe analiza condițiilor în care urmează să se
desfășoare acțiunile militare. Cerințele principiului nu se realizează din
,,întâmplare” ori în urma ,,inspirației”, ci ca urmare a unei activități creatoare
a comandantului, statului major și trupelor, este rezultatul unei conduceri
ferme și al ingeniozității în planificare, organizare, coordonare și execuție9.
Dacă concluzionăm acțiunile unui razboi putem realiza că surprinderea
reprezintă mijlocul de realizare a superiorității în punctele hotărâtoare,
aducând cu sine o multitudine de evenimente asupra celui surprins. Acțiunile
surprinderii pot fi numite succese doar în momentul în care cel care surprinde
își impune voința în fața celui surprins. Dacă surprinderea reușește, atunci cu
siguranță că acțiunea respectivă va provoca dezordine în rândurile
adversarului, confuzie și descurajare comandamentelor și trupelor sale, le va
paraliza voința și le va reduce brusc puterea de luptă. Totodată, surprinderea
va duce la amplificarea succesului propriu, creând condiții favorabile chiar
pentru nimicirea unor forțe superioare.
1.1.2 Efectele surprinderii
Pentru îndelung timp efectele surprinderii au fost dezbătute de către
literatura de specialitate. La finalul fiecărui război, sa studiat în ce măsură au
contribuit efectele surprinderii ,pe deoparte, la câștigarea iar, pe de altă parte,
la pierderea conflictului.
Efectele surprinderii sunt atât de ordin politic, militar, moral,
psihologic, cât și material. Dacă avem în vedere concepțiile cu privire la
amplificarea sau diminuarea posibilităților de realizare a surprinderii,
constatăm că efectele politico-militare ale acesteia țin mai ales de principiile
doctrinei militare care stau la baza sistemului militar al unui stat și de
măsurile luate pentru a apărare.
Un rol însemnat în obținerea victoriei în cazul declanșării agresiunii
prin surprindere îl are factorul moral. Din punct de vedere moral, cel surprins
are, cel puțin la început, sentimentul inferiorității și imaginea înfrângerii, trăiri
foarte greu de stăpânit, atât de comandanți, cât și de trupele subordonate.
Efectele morale ale surprinderii sunt amplificate în mare măsură de
necunoașterea sau cunoașterea incompletă a intențiilor adversarului.
Efectele morale sunt dierențiate și în funcție de alți factori: nivelul
pregătirii pentru luptă, starea morală, gradul de coeziune în luptă, capacitatea
de conducere. Un rol important îl are atitudinea adversarului și capacitatea lui
de a exploata efectele morale ale surprinderii. Impactul surprinderii asupra
moralului adversarului a fost descoperit de multă vreme, problematica făcând
obiectul a numeroase elaborări teoretice. Clausewitz, de pildă, arăta că
9
Dr. Ionel Bărbulescu, dr. Liviu Habian, Op. cit, p.167-168.
7
,,surprinderea devine, deci, mijlocul superiorității, dar mai trebuie privită și ca
un principiu independent, anume prin efectul ei moral. Unde reușește la un
grad înalt, ea are drept consecință confuzia și descurajarea adversarului, și
există multe exemple, mari și mici, cum aceasta multiplică succesul”10.
Surprinderea are ca efecte psihologice, influențând asupra stării psihice
a luptătorilor, și ca urmare, a coerenței și unității sistemice a acțiunilor
militare. Astfel, lupta de întâlnire, manevra de întoarcere și învăluire, acțiunile
ofensive executate în flanc și spate duc, de regulă, mai întâi, la
,,dezechilibrarea psihologică” a adversarului, la apariția simțământului că el a
căzut în cursă. Cercetările psihologice au dovedit că stimuli periculoși,
neprevăzuți, situațiile noi, pline de risc, necunoașterea semnificației și
însemnătății unor acțiuni desfășurate de adversar – așa cum se întâmplă, de
fapt, în cazul surprinderii – determină schimbări profunde în psihicul
luptătorilor, ce le reduce spiritual de initiative și capacitatea de analiză a
evenimentelor, le provoacă dereglări în activitate, pot duce la apariția
panicii11.
Nu întâmplător, înțeleptul chinez Sun Tzî aprecia că ,,un inamic
surprins este pe jumătate învins; nu este același lucru dacă are timp să se
dezmeticească și în acest din urmă caz el poate găsi posibilitatea să-ți scape și
resurse pentru a te nimici”12.
Crearea unor situații neașteptate pentru inamic presupune, adeseori,
îndepărtarea de la un mod de a proceda în limitele stricte ale normelor,
acceptrea cu bună știință a unor riscuri generate de punerea propriilor forte și
mijloace în situații nefavorabile, ducerea acțiunilor de luptă în condiții
improprii. Apare astfel necesitatea ca în pregătirea luptei să se estimeze, cu
cât mai multă precizie, dacă adeversarul are in vedere sau nu o eventuală
acțiune în sectorul respective, precum și ce probabilități le-ar atribui
diferitelor cursuri de acțiune, luându-le in considerare și pe acelea sau tocmai
pe acelea mai puțin credibile. Este o condiție de primă imporțanță pentru
succesul acțiunii. Astfel, acționând stereotip, cel ce-și propune să suprindă, se
poate găsi în postura de surprins.
Surprinderea nu are numai efecte morale și psihologice. Întotdeauna ele
se combină cu cele materiale (pierderi mari în personal și tehnică militară,
dezorganizarea sistemului de conducere, logistic etc.). Dacă celelalte efecte
pot fi, într-un fel sau altul diminuate, ce material este absolut, constituind
modalitatea principală prin care surprinderea își manifestă influența asupra
raportului de forte și câștigării initiativei. Despre acestea, generalul Sichitiu
susținea: ,,Dacă la un commandant cu sânge rece și la o armată cu moral
ridicat efectele surprinderii morale pot fi limitate, cele ale surprinderii
meteriale produc întotdeauna un efect hotărâtor”13.
10
Carl von Clausewitz, Op.cit.,p.125
11
Carl von Clausewitz, Op.cit.,p.127
12
Sun Tzî, Op.cit, p.35
13
I. Sichitiu, Al Ioanițiu, Op.cit.,p.66

8
 Efectul moral și cel material se realizează prin devansarea adversarului
în deschiderea focului, prin executarea loviturilor pe direcțiile și în raioanele
în care el se așteaptă mai puțin, cât și prin aplicarea unor forme ingenioase de
manevră. Adversarul va fi surprins și atunci când nu este în măsură să facă
față situației, chiar dacă ar lua de la început unele măsuri de prevenire.
Surprinderea se manifestă și atunci când adversarul cunoaște acțiunea noastră,
dar nu poate lua măsuri de contracarare, fie pentru că acțiunea lui este tardivă,
fie că forțele îi sunt angajate în alte acțiuni și nu le poate întrebuința oportun.
Această cale de surprindere este condiționată de rapiditatea execuției
manevrei și loviturii, de angajare a forțelor – în special a rezervelor – în
acțiuni numeroase, diseminate spatial, un rol hotărâtor avândul infiltrările
unor subunități mici, lupta grupărilor încercuite pe diverse obiective, lupta de
rezistență.
Este ușor de remarcat, fără a reduce cu nimic din importanța
componentei energetice acțiunii militare, că esența surprinderii (și evitării
surprinderii) este de factură informațională și psihologică. Aceasta apreciem
că va fi direcția principală a preocupărilor pentru dezvoltarea principiului în
viitor, componenta informațională a luptei armate fiind cel mai întins și fertile
camp ce poate genera surprinderea. Măsura în care mediul informațional va fi
dominat, de unul sau altul dintre beligeranți, în sensul prospețimii și
oportunității informațiilor, al ,,orbirii” sistemelor de culegere, dereglării
proceselor de prelucrare, circuitelor și fluxurilor informaționale ale
adversarului va constituii ascendentul principal în privința posibilităților de a
realiza surprinderea. Pe de altă parte, sesizarea și exploatarea imediată a
momentelor favorabile, create în plan informațional, inițiind și punând în
operă măsurile și acțiunile ce pot produce surprinderea adversarului,
reprezintă o altă condiție esențială.
Ca o sinteză a tuturor celor commentate, apreciem că principalii factorii
care contribuie la realizarea surprinderii adversarului în acțiunile militare
modern sunt: cunoașterea cât mai temeinică a factorilor situației, tendințelor
de evoluție a acestora și a influenței pe care o au sau o vor putea avea în viitor
asupra fizionomiei și deznodământului acțiunilor; capacitatea de previziune,
flexibilitatea gândirii și a acțiunii; rapiditatea; inițiativa; capacitatea
comandanților de a-și asuma riscuri calculate; păstrarea secretului asupra
acțiunilor proprii; mascarea; dezinformarea permanentă a adversarului;
opartunitatea, violența și precizia focului; mobilitatea și manevra trupelor;
executarea de acțiuni la momentul, în locul sau într-un mod neașteptat de
inamic, care să-i producă distrugerea coeziunii; realizarea stării de confuzie
necesare obținerii succesului, prin procedee ale războiului psihologic,
informațional și prin inducere în eroare14.

14
Dr. Ionel Bărbulescu, dr. Liviu Habian, Op. cit, p.260-266
9
1.1.3 Componentele principiului surprinderii
Având în vedere caracterul strict militar al lucrării mele, surprinderea,
iniţiativa și libertatea de acțiune aplicându-se efectiv în cadrul acţiunilor
militare destinate războiului, doresc să evidenţiez o definiţie foarte relevantă a
războiului, cel puţin în opinia lui Helmuth Moltke: „Pacea eternă e un vis şi
nici măcar un vis frumos, iar războiul face parte din ordinea eternă a lumii.
Prin el se afirmă cele mai nobile virtuţi ale oamenilor: curaj şi renunţare,
credinţă şi sacrificiul vieţii. Fără război lumea s-ar înnămoli în materialism”15.
Surprinderea este rezultatul unor acţiuni concepute, organizate şi
desfăşurate astfel încât să aibă un caracter neaşteptat pentru inamic în ceea ce
priveşte locul (special ales pentru a pune în evidenţă părţile ţări ale
atacatorului şi pentru a exploata slăbiciunile celui atacat), momentul (trebuie
găsit un moment oportun în care inamicul este ori dezorientat, ori forţele sale
sunt dezorganizate sau orice alt moment în care inamicul este găsit într-o
vădită inferioritate din orice punct de vedere şi atacatorul este într-o postură
superioară) şi mijloacele (avem ori mijloacele tehnice, ori cele de tip
intelectual, care fac diferenţa de multe ori între victorie şi înfrângere) cu care
se execută lovitură, acestea găsindu-1 nepregătit sau punându-1 în situaţia de
a lua cu greu măsurile eficiente de răspuns. Putem spune că surprinderea este
reprezentată de totalitatea acţiunilor militare, care au posibilitatea de a
fructifica un anumit avantaj, o superioritate din orice punct de vedere sau
exploatând o anumită slăbiciune a adversarului realizându-se astfel o acţiune
cu totul neaşteptată, întreprinsă pentru a se îndeplini un anumit obiectiv
propus16.
De-a lungul istoriei, fiecare întâmplare neprevăzută a reprezentat o
surprindere pentru cineva sau ceva, aşadar,surprinderea a fost prezentă cu
mult înaintea părţii militare, apoi, odată cu apariţia potenţialului militar, al
conflictelor şi confruntărilor militare, aceasta a început să joace un rol din ce
în ce mai important. Cel ce era capabil să realizeze surprinderea era în
majoritatea cazurilor învingător.Din acele timpuri şi până astăzi surprinderea
a evoluat considerabil, evoluând în paralel cu dezvoltarea tehnologică şi
ideologică.
1.2. Iniţiativa - condiţie în luptă
Prin iniţiativă înţelegem, pe de o parte, o trăsătură de personalitate ce
constă în capacitatea de a concepe, propune şi finaliza acţiuni din îndemn
interior, iar pe de altă parte, acţiunea ca atare, fapta menită să asigure
îndeplinirea unei misiuni individuale sau colective, ocupând un rol important

15
Dr. Ionel Bărbulescu, dr. Liviu Habian, Lege, Principiu, Normă A Luptei Armate – corelații,
Editura Ager, București, 2002, p.18
16
Colonel dr. Valentin Arsenie, Principii ale luptei armate în războiului întregului popor, Editura
Militară, Bucureşti, 1987, p.44

10
în realizarea surprinderii, reprezentând spiritul creator al comandanţilor şi al
statelor majore17.
Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre impune respectarea tacticilor
misiunii, ţinând cont de concepţiile şi intenţiile comandantului care asigură
descentralizarea, prin care se acorda subordonaţilor posibilitatea luării de
decizii rapide astfel:
a) ordinul de operaţii transmite doar informaţiile necesare, el oferă cadrul
a ceea ce comandantul vrea să fie făcut şi cum să fie făcut .aceste
ordine specifică doar trei probleme: primă este aceea de a arăta clar
ceea ce doreşte comandantul să fie îndeplinit; a doua este menţionarea
limitelor ce trebuie avute în vedere pentru îndeplinirea sarcinilor;iar a
treia trebuie să explice modul în care întăririle sunt disponibile sau sunt
sprijinite acţiunile subordonaţilor;
b) îndeplinirea misiunii se bazează pe tactici ce necesită iniţiativa, sprijin
şi imaginaţie; comandanţii trebuie să fie în măsură să se adapteze
situaţiei în care se găsesc şi nu la cea care se aşteaptă sau doresc să fie.
c) iniţiativa comandanţilor şi subordonaţilor se bazează pe ordinul de
misiune şi pe intenţiile comandantului care definesc limitele operării,
aceasta permite comandanţilor, subordonaţilor să fructifice şansa
apărută pe câmpul de luptă; iniţiativa şi independenţa subordonaţilor,de
altfel încurajată este totuşi limitată de cerinţele unităţii de comandă, a
unităţii eforturilor şi intenţiilor comandantului; subordonaţii care
consideră că pot să nu execute ordinele pentru a fructifica o şansă
apărută trebuie să accepte responsabilitatea pentru acţiunile lor18.
Iniţiativa reprezintă una din premisele creativităţii, a spiritului inovator
în manifestarea ei concretă, aceasta se desfăşoară în câteva faze, care se
întrepătrund:
a) sesizarea problemei;
b) analiza elementelor contradictorii ce necesită o soluţie;
c) elaborarea variantelor de soluţionare;
d) experimentare mintală şi/sau practică;
e) opţiunea pentru soluţia considerată mai avantajoasă;
f)obţinerea aprobării de a se trece la aplicare (în situaţii când nu se află
sub presiunea timpului şi nu acţionează izolat);
g) rezolvarea practic-acţională a problemei19.
Majoritatea acestor etape au loc în special în mintea aceluia care ar
putea deveni „autor” al unei iniţiative. Sesizarea problemei reprezintă pasul
de început al oricărei iniţiative şi constă în înţelegerea faptului că o anumită
situaţie necesita alt tip de abordare decât aceea ce rezultă din aplicarea
17
Colonel Dragoș Drăgoi, Inițiativa în luptă, Editura militară, 1982, p.9
18
Ibidem
19
Ibidem

11
soluţiilor obişnuite, bazate pe soluţii ale problemelor anterioare mai vechi.
Cel mai banal exemplu poate fi: o ofensivă frontală ordonată de eşalonul
superior (la nivel de armată), apoi, după o oarecare perioada de timp de la
începerea acţiunii, comandantul unui batalion din cadrul diviziei sau corpului
de armată care efectuează ofensiva, cu ajutorul unei grupe de cercetare
descoperă o breşă la flancul drept al acţiunii. Infiltrarea în acea breşă a
dispozitivului inamic, mai ales la nivel de batalion, este capabilă să cauzeze
numeroase pierderi inamicului şi probabil de acea pătrundere depinde
succesul ofensivei, astfel că, comandantul batalionului a decis, de unul singur,
neavând timp pentru a cere permisiunea eşalonului superior, ca 3 plutoane să
intre în acea breşă. Comandantul batalionului a dat dovadă de iniţiativă
neaşteptând alte ordine sau aprobări, a acţionat pentru a încerca soluţionarea
unei situaţii apărute.Sesizarea problemei nu înseamnă automat trecerea şi la
etapa următoare, analiza elementelor situaţiei, sunt cazuri în care totul se
opreşte după prima secvenţă.
Cauzele sunt multiple:
a) Lipsă de timp;
b) Neîncrederea în propriile capacităţi a celui aflat în postura luării
iniţiativei;
c) Analiza elementelor situatiei.
Comandantul trebuie să analizeze configuraţia terenului, situaţia
inamicului, a trupelor proprii. Un comandant bun , este mereu atent la ceea ce
se petrece în jurul său, şi-a format obişnuinţa de a înregistra în memorie tot ce
îl poate interesa la un moment dat. Aşadar el are deja majoritatea datelor în
minte, are capacitatea de a judeca mai repede şi mai complet, trage concluzii
mai repede şi mai concret, comandanţii cu experienţa merg mai departe încât
îşi pregătesc câteva soluţii de rezervă sau o rezervă de iniţiative20.
Concretizarea unei iniţiative în câmpul tactic trebuie întotdeauna
raportată la factorul timp. Toate planurile desenate pe hartă, toate manevrele
pot fi întocmite perfect, însă majoritatea nu rezistă confruntării cu timpul.
Factorul temporal este un domeniu de cea mai mare sensibilitate care,
presupune o bună capacitate de a-ţi da seama de timpul necesar pentru
ducerea acţiunilor militare.
Actul de iniţiativă, privit de aproape are o complexitate evidentă, acesta
presupune un travaliu intelectual intens, de durată, cu atât mai scurt cu cât cel
care a iniţiat-o are o experienţă bogată în acel domeniu.Oricare dintre etapele
enumerate are un rol bine stabilit, ignorarea uneia sau superficialitatea în
parcurgerea lor afectează calitatea concluziilor ce se trag şi deci a măsurilor
luate.

20
Ibidem, p.14

12
1.2.1 Iniţiativa în cadrul tactic
Iniţiativa în câmpul tactic are conţinut predominant tactic şi semnifica
totalitatea măsurilor pe care le adoptă un eşalon oarecare pentru a-şi asigura
libertatea de acţiune, a impune propria voinţa adversarului, a interzice
acestuia să aleagă el momentul şi locul efectuării loviturilor21.
Mijloacele cele mai potrivite pentru a impune duşmanului voinţă
proprie, sunt în ultimă instanţă de două feluri: acţiunile (lovituri, operaţii) şi
ameninţarea cu efectuarea unor acţiuni. Acţiunile pot lua forma atacurilor şi
contraatacurilor, raidurilor, incursiunilor, ambuscadelor, capcanelor,
bombardamentele de artilerie, de aviaţie, a amplasării minelor de tot feluri, a
explozivilor, a distrugerilor pe comunicaţii, a scoaterii din funcţiune a
mijloacelor sau centrelor de transmisiuni, distrugerea unor puternice mijloace
de foc (rachete, avioane), a muniţiei, combustibilul şi altor materiale militare
aflate în depozite permanente de campanie sau pe roţi, în deplasare sau
stationare.
Atacul reprezintă cel mai bun dintre toate mijloacele de a impune
voinţa proprie asupra inamicului. Forţele acestuia, ameninţate cu nimicirea
sau obligate să reacţioneze, nu să acţioneze ele, aşa cum ar fi dorit, cu le-ar fi
avantajat. O ofensivă bine pregătită şi condusă, desfăşurată energic, în ritm
înalt, constând din modalităti de acţiune din ce în ce mai variate,
schimbătoare şi variate, derutante pentru adversar, are un caracter debusolant
şi de, dezorganizare pentru inamic care să prezinte lovituri consecutive, cu
multe modificări de direcţie, cu izolarea de forţele principale ale inamicului
ale unor grupări de forţe de mărime variabilă şi distrugerea lor rapidă,
ofensiva constituie prin ea însăşi o modalitate recunoscută de asigurare a
libertăţii de mişcare (acțiune). Însă ofensivă în ciuda premiselor favorabile pe
care le oferă dezvoltării, menţinerii, dobândirii şi redobândirii spiritului de
iniţiativă,se poate transforma cu multă uşurinţă într-o formă de luptă din care
numai numele să îi rămână în picioare.
Acest lucru se întâmplă atunci când datorită tenacităţii şi dinamismului
părţii apărătoare, acţiunile ofensive cunosc un ritm de dezvoltare din ce în ce
mai lent. Şi atunci când lipseşte iniţiativa în concepţie şi în execuţie, când
prudenţa exagerată îşi pune amprenta în tot ceea ce se întreprinde, toţi aceşti
factori pot determina cursul unei ofensive chiar înainte ca aceasta să se
desfăşoare efectiv. Când apar asemenea premise în cadrul ofensivei, atunci
apărarea dobândeşte posibilitatea de a lua iniţiativa.
Apărarea poate deţine pentru puţin timp spiritul de iniţiativă, datorită
faptului că aceasta, în scurt timp de la obţinerea iniţiativei, se transformă în
ofensivă, pentru a putea păstra iniţiativa. O apărare activă poate pune în calea
ofensivei obstacole la tot pasul, de a-i provoca pierderi însemnate de a sili
ofensiva să încetinească, apoi să bată pasul pe loc. Astfel că superioritatea
21
Colonel Dragoș Drăgoi, Inițiativa în luptă, Editura militară, 1982, p.70-71

13
iniţială pe care şi-o asigura ofensiva nu mai poate fi fructificată din cauza
angajării forţelor sale în acţiuni mărunte, fară perspectivă, care face jocul unei
apărări bine plănuite şi executate. Intr-o acţiune militară putem presupune că
de ambele părţi, şi în ofensivă şi în defensivă se manifestă iniţiativa, acţiunile
devin mai dinamice, mai manevriere, numărul de ciocniri creşte,cresc de
asemenea şi pierderile, consumurile de muniţie, de materiale cu care se duce
luptă, şi totuşi, o deplină echilibrare a valorii iniţiativei ambilor adversari este
greu de conceput. Totdeauna unul reuşeşte să-şi impună voinţa asupra
celuilalt. Cel care investeşte mai multă inteligenţă în proiectarea acţiunilor,
mai multă vigoare în ducerea lor la bun sfârşit, care dispune de trupe mai bine
instruite, de disciplină, de tehnică mai bună sau care este folosită într-un alt
mod decât cel normal, într-un mod mai special.
În cel de-al doilea război mondial, la începutul campaniei din est a
armatei germane, nici un mijloc de distrugere antitanc nu funcţiona împotriva
tancului rusesc T-34, toate erau ineficiente, numai tunul antiaerian de 88mm
reuşea să străpungă blindajul tancului, atunci forţele germane au folosit acel
tun pentru trageri directe asupra tancului. Acesta este un exemplu de utilizare
ingenioasă a tehnicii. Iniţiativa poate fi implementată indiferent de mărimea
forţelor, nu trebuie legată neapărat de superioritatea forţelor care doresc să îşi
impună voinţa lor asupra altora mai mici. Există numeroase metode prin care
forţe mai mici reuşesc să dobândească iniţiativa în detrimentul altora mai
mari. Intr-un sistem (dispozitivul de luptă) există întotdeauna puncte slabe,
puncte vulnerabile pe care dacă le ştii să le exploatezi şi reuşeşti să le scoţi
din funcţiune, atunci lipseşti întregul sistem de forţa lui. De exemplu, un
portavion, distrugător, fregată, exemple de forţă ale marinei, pot fi reduse
foarte uşor la nişte imense ţinte plutitoare printr-un puls electromagnetic non-
nuclear (sau NNEMP)22.
Putem numi inițiative atacarea anumitor puncte importante împarțite pe
trei categorii: la nivelul cel mai mare numite puncte vulnerabile strategice
(exemplul cu liniile de comunicaţii din cel de-al doilea război din Golf unde
forțele americane au atacat și distrus liniile de comunicații irakiene), puncte
vulnerabile operative (distrugerea podurilor) şi tactice (aruncarea în aer a
diferitelor depozite, sau eliminarea, pe front a comandantului unităţii inamice,
lăsând acea unitate dezorganizata momentan). Fiecare dintre acestea operând
la nivelul lor. În cadrul unui foc, a unui incendiu aprins de o grupare de
partizani, faptul că un minuscul chibrit, bine utilizat poate servi la declanşarea
unui incendiu uriaş pe care nu reuşesc să îl stingă numeroase formaţii de
pompieri ilustrează cum nu se poate mai bine, atât la modul teoretic cât şi la
22
EMP sau pulsul electromagnetic este o explozie, o emisie de radiaţii electromagnetice care este rezultat din
explozia(de obicei a unei bombe nucleare) sau a variaţiei bruşte a unui camp magnetic. Câmpurile electrice sau
magnetice rezultate interferează cu aparatura electrica si ese capabila sa o lase in incapacitate de a funcţiona pentru o
anumita perioada de timp. NNEMP sau pulsul electromagnetic non-nuclear este un pul electromagnetic generat fara
folosirea bombei nucleare. Generatoarele NNEMP pot fi ataşate la rachete, la rachetele de croaiera creînd astfel o bomba
electronica cu un mult mai mic efect al radiaţilor de orice fel. Cel care foloseste acest tip de bomba electronica nu mai
este nevoit sa suporte implicaţiile politice care urmeaza testării sau chiar folosirii unei bombe nucleare.

14
cel practic, rolul iniţiativei care aprinde chibritul unde trebuie şi în momentul
cel mai potrivit.
Iniţiativa în câmpul tactic poate fi ilustrată cel mai bine de către un
comandant în carul următoarelor direcţii:
a) cercetarea inamicului;
b) luarea măsurilor de siguranţă de toate felurile;
c) mascarea trupelor proprii;
d) adăpostirea acestora de loviturile adversarului precum şi de intemperii;
e) declanşarea de lovituri prin surprindere împotriva inamicului;
f) sustragerea forţelor proprii de sub loviturile forţelor copleşitoare ale
inamicului;
g) inducerea adversarului în eroare23.
Manifestarea iniţiativei în cadrul cercetării pentru descoperirea
amplasamentului forţelor inamicului, al trupelor şi tehnicii acestuia este
necesară în cadrul oricărei operaţii. Nimic important nu poate fi îndeplinit în
câmpul tactic fară existenţa informaţiilor despre inamic. Cu cât cunoaştem
mai multe despre inamic cu atât suntem în măsură să planificăm mai bine
acţiunile noastre, să luăm în considerare schimbările succesive care se pot
produce pe parcursul desfăşurării acţiunii. În orice formă de luptă şi mai ales
în zonele de teren cu acoperiri naturale, cu numeroase forme de relief, ce
favorizează mascarea forţelor inamicului şi deplasarea acestora în ascuns,
constituie o obligaţie elementară a comandanţilor să ia măsuri suplimentare
de observare, de cercetare pentru a nu se afla în posibilitatea de a se găsi
surprinşi. Cercetarea presupune şi mai multă iniţiativă pe timp aparent
nefavorabil acţiunilor de luptă (noaptea, pe ploaie, pe ninsoare, pe ceaţă, pe
ger mare, în terenuri grele, pe direcţii aparent imposibile). În fiecare formă de
luptă există numeroşi factori care trebuie aflaţi, trebuie cunoscuţi în urma
cercetării de către comandanţi. În apărare, este necesar să se cunoască nu doar
că atacul este posibil la o dată şi la o oră oarecare pe o anumită direcţie, cu
infanterie, cu tancuri, aviaţie, combinat, şansele de a învinge sporesc dacă
comandanţii ştiu din timp în ce dispozitiv va acţiona inamicul, ce manevre
intenţionează să facă după o eventuală pătrundere în interiorul apărării, ce
rezerve sunt pregătite să intervină pentru dezvoltarea succesului, care este
nivelul de pregătire al soldaţilor adverşi, starea disciplinei în cadrul militarilor
adverşi, starea lor morală putem adăuga şi gradul de „îndoctrinare” a trupelor.
Cel mai bun exemplu este perioada de dinaintea începerii operaţiunii
Barbarossa (februarie-iunie 1941), când toate aceste cerinţe au fost îndeplinite
de către comandamentul rusesc, aceştia reuşind să afle numeroase date despre
inamicul său, între aceste date incluzându-se data, pe ce direcţie vor acţiona,
cu aproximaţie câtă infanterie şi tancuri, gradul de completare al trupelor, care

23
Colonel Dragoș Drăgoi, Inițiativa în luptă, Editura militară, 1982, p.81

15
este nivelul de pregătire a soldaţilor inamici, stare lor morală, disciplina şi
gradul de încredere în conducătorii săi (îndoctrinare).
Luarea măsurilor de siguranţă este un alt domeniu în care iniţiativa are
mult spaţiu de desfăşurare. Iniţiativa în cadrul asigurării siguranţei
dispozitivului propriu se referă la numirea de observatori suplimentari, la
organizarea serviciului de patrulare, la menţinerea unui număr corespunzător
de guri de foc gata să intre în acţiune la primul semnal, la cercetarea
sistematică a porţiunilor de teren ce ar putea servi inamicului ca bază de
plecare pentru declanşarea unor acţiuni prin surprindere 24. Spre exemplu, în
cadrul operaţiunii Market-Garden25, subunităţile germane au fost surprinse
total de desantul aerian al aliaţilor, în primele ore ale operaţiei dezorganizarea
era totală în cadrul forţelor germane.
Datorită lipsei informaţiei, a cercetării insuficiente ( aliaţii nu au reuşit
să afle gradul de completare al trupelor, amplasamentul acestora), aliaţii nu au
reuşit să cucerească cel mai de preţ obiectiv: podul de la Amhem.
Mascarea trupelor proprii este încă un domeniu în care se poate manifesta
initiativa:
a) întinderea plaselor de mascare peste tehnica de luptă,
b) evitarea deplasărilor prin locuri descoperite,
c) ascunderea urmelor autovehiculelor ce pot trăda amplasamentul
punctelor de comandă, al raioanelor de dispunere, al centrelor de
transmisiuni,
d) neadmiterea decalajelor în timp între executarea lucrărilor genistice şi
mascarea lor,
e) respectarea regulilor de folosire a luminilor la autovehicule pe timp de
noapte, precum şi a regulilor de dispersare a trupelor şi a tehnicii de
luptă.
Toate acestea sunt cerinţe care necesită un grad ridicat de iniţiativă.
Când vorbim de adăpostirea trupelor nu avem în vedere numai ferirea lor de
focul inamicului dar şi protecţia lor împotriva efectelor meteo, în anotimpul
rece sau în teren muntos.Neîndeplinirea acestei cerinţe poate avea efecte
extrem de grave asupra capacităţii de luptă a militarilor, cel mai bun exemplu
este din nou reliefat în cadrul celui de-al doilea război mondial, în cadrul
operaţiunii Barbarossa, în iama anului 1941, conducerea germană nu a
furnizat mijloacele pentru a-şi proteja trupele de gerul puternic, aşa că mulţi
soldaţi au murit din cauza acestuia.
Sustragerea forţelor proprii de sub loviturile adversarului reprezintă o
problemă foarte delicată în ceea ce priveşte manifestare iniţiaţi vei.La prima

24
Ibidem, p.86
25
0peraţia gândită şi planificată de Generalul englez Montgomey cu scopul de a scurta războiul. Market era numele
operaţiilor aeriene, Garden reprezenta forţele terestre care veneau in ajutorul celor aeriene debarcate in spatele frontului
inamic.

16
vedere un comandant poate considera foarte atrăgătoare idea schimbării din
proprie iniţiativă a poziţiei ameninţată cu distrugerea. O asemenea judecată
este însă destul de simplistă, se pierde din vedere faptul că lupta înseamnă şi
sacrificarea voită de vieţi, prin care se obţine temporizarea loviturilor
inamicului sau devierea pe direcţii mai puţine importante a forţelor sale. O
altă natură are scoaterea trupelor în cadrul unei încercuiri, aici comandantul
trupelor trebuie să fie capabil în orice moment să ia iniţiativa şi să îşi scoată
oameni din încercuire nemaiaşteptând ordine de la eşalonul superior sau chiar
nesocotind anumite ordine de la eşalonul superior. În cadrul acestor tipuri de
acţiuni există o fâşie foarte subţire între insubordonare şi succese26.
În cadrul tactic, orice luptător are responsabilitatea de a face propuneri
sau de a întreprinde acţiuni care pot să provoace inamicului pierderi mai mari,
sau care să reducă timpul de îndeplinire al misiunilor.
1.2.2 Influenta elementelor de psihosociologie şi al proceselor mintale în
dezvoltare iniţiativei
Psihologia afirma că factorii principali ai spiritului de iniţiativă sunt:
a) atitudinile omului;
b) competenţa lui profesională;
c) mediul psihosocial în care trăieşte şi munceşte;
Atitudinile sunt definite ca relaţii constante de raportare a individului
sau a grupului faţă de anumite laturi ale vieţii sociale şi faţă de propria sa
persoană. In structura atitudinilor, locul întâi, dacă putem spune aşa, îi revine
motivaţiei sau a sistemului de motive care îl împing pe om la acţiune. Putem
afirma că atitudinile sunt de fapt rodul educaţiei explicite sau implicite, al
experienţei de viaţă a omului, pe lângă mulţi alţi factori. Actele de iniţiativă
presupun o activitate psihică deosebit de complexă, angajarea unui număr
mare de fenomene şi procese senzoriale, intelectuale, emoţionale şi
voliţionale.In cadrul structurii iniţiativei sunt prezenţi şi factori
temperamentali care îşi pun amprenta asupra felului de a fi al omului,în
general, oamenii dinamici, energici, activi au mai mult spirit de iniţiativă.
Gândindu-ne la oamenii cu spirit de iniţiativă, putem observa cu uşurinţă
strânsa legătură dintre această trăsătură de personalitate (iniţiativă) şi
creativitatea. Majoritatea calităţilor intelectuale şi morale care stau la baza
muncii creatoare sunt implicate şi în manifestare spiritului de iniţiativă,
calităţi ca,gândirea activă, exploratoare, nerutiniera, flexibilă, analitică şi
sintetică, realistă şi critică, toate acestea sunt corelate cu imaginaţia
productivă, constructivă, cu deprinderea de a recepta şi produce repede un
mare volum de date asupra situaţiei. Un spirit de observaţie foarte bine
dezvoltat este necesar pentru cei care poseda spiritul de iniţiativă. Sesizarea
situaţiilor noi sau a schimbărilor în mersul evenimentelor este extrem de
26
Ibidem, p.90-92

17
importantă şi este strâns legată de spiritul de observaţie. De asemenea,
capacitatea de discernământ în momentele hotărâtoare joacă un rol
determinant în cadrul iniţiativei27.
De personalitatea fiecărui decident depinde dacă deciziile sunt luate in
timp oportun sau prea tărziu. Personalitatea este unică, este specifică fiecărui
individ. Sigmund Freud a susţinut că personalitatea se compune din trei
elemente: ego, id şi super ego . Egoul corespunde cel mai bine cu eul pe care
îl cunoaştem. Prin id el a cuprins instinctele primare, care stau la de fapt la
baza oricărui comportament uman. In concepţia lui Freud, rolul super egoului
era să controleze activitatea egoului şi idului. De exemplu, id-ul ne va
îndemna să ne satisfacem dorinţe ca foamea, egoul ne va spune în acest caz să
mâncăm, iar super egoul ne va controla comportamentul şi îl va supune unui
cod moral, astfel încât o persoană normală va mânca respectând o serie de
standarde socialmente acceptate. Raţiunea, este abilitatea de a gândii, este
considerată caracteristică distinctivă a fiinţei umane.Gândirea cuprinde o
gamă largă de activităţi mintale, gândirea creativă este responsabilă pentru
marile descoperiri, opere de artă sau manevre şi operaţii geniale, manevre
strategice, operative, dar în principal tactice strălucite care au consacrat
anumite personalităţi prin cunoştinţele temeinice pe care le-au avut într-un
anumit domeniu şi modul lor de aplicare nou, inventiv. Putem afirma chiar că,
gândirea creativă generează iniţiativa în orice domeniu posibil28.
1.3. Principiul libertăţii de acţiune
Dobândirea libertăţii de acţiune, concomitant cu zădărnicirea sau
îngrădirea încercărilor inamicului de a şi-o adjudeca, ocupă o poziţie
prioritară în gândirea militară, în activitatea de conducere şi în ducerea
acţiunilor de luptă. Asigurarea libertăţii de acţiune este legată nemijlocit de
aplicarea unui ansamblu de măsuri menite să favorizeze realizarea
dispozitivului de respingere a agresiunii şi acţiunea sa cu maximă29.
Performanţa acestei necestei necesităţi s-a impus încă din antichitate,
aşa cum rezultă din cele spuse de Xenofon: ,,Arta războiului este arta de a
păstra libertatea de acţiune; adică să fi stăpân pe acţiunile tale fără a fi
stânjenit de adversar”.
Lupta pentru câştigarea libertăţii de acţiune a fost resimţită ca
necesitate imperativă de toţi marii comandanţi. Astfel, ,, Napoleon, învingător
al prusienilor la Lagny, însărcinează si pe Groudy să-i dea libertate de
acţiune pentru a înfrânge pe englezi la Waterloo. Grancby se lasă înşelat de
prusieni şi aceştia intervin în bătălie cu grosul forţelor în momentul în care
englezii trebuiau să fie zdrobiti”30. Referindu-se la primul război mondial,
27
Adrian Neculau, Luminiţa Iacole,Dorina Salavostru ,Cornel Havornanu , Manualul de
Psihologie Pentru clasa a X-a ,Editura Polirom ,2007, pag 11
28
Arborele Lumii/Corpul omenesc/ Gindirea si Creativitatea
29
Colonel dr. Valentin Arsenie, Principii ale luptei armate în războiului întregului popor, Editura
Militară, Bucureşti, 1987, p.44
30
Maior V. Renescu, Curs de istorie militară, Tipografia Şcolii Militare de Infanterie, Sibiu, 1923,
18
maiorul V. Renescu afirma: ,, În războiul contra României, germanii capătă
libertate de acţiune a concentrării forţelor lor în Ardeal prin ofensiva
germano-bulgară în Dobrogea. Noi n-am ştiut să ne păstrăm libertatea de
acţiune în prima ofensivă în Transilvania. În războiul de pe Tisa, cele două
divizii aflate în acoperire, prin rezistenţa lor şi prin lupta în retragere, au dat
posibilitate să se concentreze grupul de manevră de la nord, care a zdrobit pe
unguri. Bătălia de la Sibiu, septembrie 1916, prezintă cel mai clasic exemplu
de lipsa păstrării libertăţi de acţiune. Operaţiile de la Flămanda sunt
întreprinse fără a fi garantat mai întâi libertatea de acţiune” 31.
Libertatea de acţiune s-a impus ca principiu general, materializat atât la
nivelul de ansamblu al luptei armate, cât şi la cel particular, al formelor,
procedeelor,eşaloanelor.
Cerinţa ca orice acţiune militară în războiul de apărare să fie organizată
şi să se desfăşoareastfel încât să nu fie zădarnicită de adversar, respectiv să se
dobândească şi să se păstreze libertatea de acţiune, este analizată în literatura
noastră militară, prin prisma „cuceririi şi menţinerii iniţiativei”32. Ea poate fi
înţeleasă şi ca „impunere a propriilor forme de acţiune”33. Impunerea
propriilor opţiuni, atitudini, fără să fim determinaţi a o face ca reacţie de
răspuns, ci pentru a-l determina pe adversar să riposteze cât mai firav sau a-l
lipsi chiar şi de această posibilitate, semnifică un înalt nivel al libertăţii de
acţiune proprii. Aşadar, calea de urmat pentru desfăşurare nestingherită a
acţiunilor proprii, o constitue alegerea acelor forme şi procedee de acţiune
surprinzătoare pentru adversar, luându-i orice şansă de a-şi manifesta
iniţiativa şi a-şi impune voinţa, ca urmare a planului dinainte conceput, dar de
cadrul căruia va fi obligat să se depărteze permanent, ca urmare a cerinţei de a
reacţiona într-un alt mod, iniţiativă şi inovaţia în acţiune pentru „păstrarea
libertăţii de acţiune constitue un principiu universal, ... o condiţie esenţială
de reuşită şi în război”34.
În regulamentele noastre militare se arată că acest principiu „constă în
asigurarea condiţiilor de autonomie în decizie, planificare şi desfaşurarea
acţiunilorproprii şi de limitare, până la anibilare, a posibilităţiilor de
opşiune şi acţiune ale inamicului”35.
La realizarea cerinţelor acestui principiu pot participa toate forţele
sistemului naţional de apărare. Libertatea de acţiune se asigură şi prin
realizarea cerinţelor altor principii, cum sunt: economia forţelor, manevra,
concentrarea eforturilor pe direcţii hotărâtoare, realizarea surprinderii.

p.113
31
Ibidem, p.113-114
32
Lupta armată, coordonate, opinii, dezbateri doctrinare, Editura Militară, Bucureşti, 1978, p.126
33
Colonel dr. Traian Grozea, Eseu despre strategia apărarii, Editura Militară, Bucureşti, 1976,
p.280
34
General de diviziune Sichitiu I., colonel Ioaniţiu Al., Elemente de strategie, Atelierele „Cartea
Românească”, Bucureşti, 1934, p.53
35
Cf. Regulamentul general al acţiunilor militare, Bucureşti, ediţia 1996, art.75
19
 La începutul mileniului trei, principiul libertăţii de acţiune îşi
deplasează ponderea aplicaţiei de la menţinerea capacităţii de a acţiona
nestânjenit pentru realizarea scopului operaţiei strategice (de exemplu pentru
războaiele clasice) la asigurarea unui caracter activ continuu al acţiunilor
proprii asupra inamicului, menţinerea unui ritm şi intensităţi ridicate a
presiunilor de tot felul asupra inamicului, influenţându-i, în primul rând,
starea psihică, moralul, motivaţia de a lupta şi angajând comandamentele
acestuia în activităţi de ajustare, în detrimentul celor de previziune, pentru a
face faţă riscului impus, adoptând măsuri, contramăsuroi sau contra-contra-
măsuri, în încercarea de a-şi salva trupele de la eşec.
În general, referindu-ne la libertatea de acţiune, iniţiativă, surprindere,
mulţi sunt tentaţi să caute spectaculosul, atât de dorit, dar tot atât de greu
realizat. În concepţia noastră, deşi prin modul în care se obţin, mai ales, prin
rezultate, multe acţiuni militare pot fi catalogate ca spectaculoase, nu
spectaculosul, atât de dorit, dar tot atât de greu de realizat. În concepţia
noastră, deşi prin modul în care se obţin, mai ales, prin rezultate, multe acţiuni
militare pot fi catalogate ca spectaculoase, nu spectaculosul trebuie căutat, ci
ineditul. Şi nu neapărat faţă de tot ceea ce experienţa militară a cunoscut, ci
ineditul în raport cu ceea ce se aşteaptă inamicul cel mai mult să se întâmple
şi ceea ce urmează să se desfăşoare cu adevărat36.
Reflexivitatea conducerii, datorită posibilităţilor aproape nelimitate ale
sistemelor informaţionale moderne, solicită cunoaştere, raţionalitate – chiar
sub forma unor scenarii dinainte pregătite -, precum şi viteză de reacţie,
flexibilitate şi adaptabilitate. Informatizarea şi cibernatizarea tehnicii militare
aduc un spor substanţial cunoaşterii, vitezei de reacţie şi flexibilităţii. De aici,
rezultă posibilitatea conducerii în timp real a trupelor şi menţinerii iniţiativei
prin frecvenţa schimbărilor de situaţii, curajul şi ineditul acţiunilor, viteza de
reacţie, amplitudinea şi precizia manevrelor şi, mai ales, prin caracterul amplu
al contramăsurilor.

CAPITOLUL 2
CORELAȚIA SURPRINDERE-INIȚIATIVĂ-LIBERTATE DE
ACȚIUNE
Manifestarea corelaţiei dintre surprindere iniţiativa și libertate de
acțiune se evidenţiază cel mai bine în cadrul acţiunilor desfăşurate înaintea
conflictului (pre conflict), ale conflictului propriu-zis şi cele post conflict.
Continuând în acest sens voi ilustra principalele linii de operaţii în cadrul
teatrului de operaţii modern.
a) Acţiunile diplomatice: Rezoluţii ale Consiliului de Securitate al O.N.U
prin care este motivată intervenţia, negocieri pentru constituirea forţei

36
dr. Ionel Bărbulescu, dr. Liviu Habian, Op. cit., p.167-168
20
 multinaţionale (acolo unde este cazul), avertizarea statului vizat despre
încălcarea păcii şi securităţii internaţionale;
b) Acţiuni economice Interdicţii financiare, interdicţii comerciale,
embargou destinat materialelor strategice energetice (petrol, gaze
Naturale, metale rare);
c) Operaţii informaţionale: limitarea accesului conducerii politico-militare
şi a forţelor armate ale statului vizat la informaţii, distrugerea
(neutralizarea) sistemului de comanda-control ale armatei adverse;
d) Operaţii media: Câştigarea şi menţinerea sprijinului opiniei publice,
sprijinul operaţiilor forţei multinaţionale, crearea unei imagini negative
despre conducerea politico-militară a statului advers, propaganda
pentru sprijinul îndeplinirii obiectivului războiului;
e) Confruntarea armată: Implementarea forţelor speciale în viitorul teatru
al acţiunilor militare propriu-zis (acest lucru se produce cu ceva timp
înainte de începerea efectivă a acţiunilor militare propriu-zise),
prepoziţionarea forţelor armate în toate mediile de confruntare,
realizarea dispozitivului strategic de ofensiva, îndeplinirea obiectivului
militar al intervenţiei;
f) Acţiuni post-conflict: Consolidarea obiectivului politico-militar al
războiului37.
Etapa preconflict poate include
Această fază a viitorului conflict armat se caracterizează prin
tensionarea crescândă a situaţiei regionale sau internaţionale în următoarele
domenii: politic, economic, informaţional mass-media
Din perspectiva ambelor părţi beligerante sun vizate următoarele:
a) obţinerea sprijinului naţional şi internaţional;
b) justificarea viitoarelor acţiuni militare;
c) atragerea de aliaţi;
d) realizarea unor avantaje iniţiale decisive (forţele speciale);
e) crearea surprinderii tehnologice şi operaţionale;
Din punct de vedere strict militar, în această etapă sunt preconizate
activităţii decisive pentru obţinerea succesului în viitoarea confruntare armată.
Majoritatea acestor acţiuni se desfăşoară în secret şi de aceea nu sunt
perceptibile pentru opinia publică.
În consecinţă nu pot fi clasificate şi condamnate ca elemente de
agresiune. Din această perspectivă, în etapa preconflict se pot desfăşură
următoarele:
a) activizarea forţelor speciale;
General de diviziune Sichitiu I., colonel Ioaniţiu Al., Elemente de strategie, Atelierele „Cartea
37

Românească”, Bucureşti, 1934, p.53

21
 b) operaţionalizarea forţelor armate cu caracter predominant ofensiv;
c) amplificarea măsurilor antiteroriste;
d) intensificarea acţiunilor de spionaj militar;
e) blocada informaţională a viitorului adversar;
f) declanşarea unor operaţii psihologice, de mare amploare în întregul
spectru mass-media, care vor avea ca scop atragerea opiniei publice
pentru susţinerea sau respingerea intervenţiei militare (Vietnam,
Afghanistan, Irak)38.
Conflictul armat propriu-zis
Acesta implica continuarea antrenării comandamentelor şi a structurilor
militare destinate intervenţiei militare, respectiv respingerea acesteia astfel că:
a) sunt actualizate planurile de operaţii;
b) se intensifică măsurile de protecţie a principalelor obiective politico-
militare;
c) se declanşează convertirea unităţilor economice destinate producţiei de
război;
d) se completează toate stocurile strategice repartizate logisticii viitoarelor
operaţii;
e) sunt intensificate acţiunile de mascarea şi inducere în eroare a
adversarului;
f) menţinerea sferelor de influenţa în spaţiile de interes strategic;
g) extinderea controlului politico-militar, în special în zonele bogate în
resurse energetice;
h) testarea atitudinii şi capacităţii de reacţie a celorlalţi mari actori
geopolitici;
i) verificarea reală şi realistă a capacităţilor operaţionale ale propriilor
forţe armate prin implicarea directă a acestora în teatrul de război;
j) impunerea unor concepte politico-doctrinale;
k) testarea noilor tipuri de armament şi tehnologii;
l) verificarea practică a capacităţii de conducere a comandamentelor şi
potenţialului combativ al trupelor;
m) atragerea sau menţinerea în cursa înarmărilor a potenţialilor adversari
cu scopul slăbirii continue a resurselor financiare ale acestuia39.
În cadrul tuturor acestor tipuri de operaţii sunt prezente surprinderea
initiativa cât și libertatea de acțiune, acestea conditionându-le eficacitate si
succesul chiar si în contextul conflictelor moderne.

38
Lupta armată, coordonate, opinii, dezbateri doctrinare, Editura Militară, Bucureşti, 1978, p.126
39
Ibidem, p.127

22
 2.1. Surprinderea - principiu esenţial pentru menţinerea iniţiativei și a
libertații decizionale şi acţionale în confruntarea armată
Sun Tzu afirma: ” Războiul este de o importanţă vitală pentru stat,
domeniu al vieţii şi al morţii, calea care duce spre supravieţuire sau nimicire.
E neapărat necesar să fie studiat temeinic”40.
Surprinderea, ca principiu al luptei armate are un caracter decisiv în
menţinerea iniţiativei si a libertății acționale de partea celui care atacă şi care
o foloseşte încă din conceperea planului de operaţii şi având posibilitatea de
suprima exprimarea spiritului de iniţiativă la adversarul surprins. In cadrul
menţinerii iniţiativei (pentru cel care foloseşte surprinderea), efectele
surprinderii au o influenţă mare în împiedicarea redobândirii iniţiativei și
libertății decizionale, cel puţin la nivel strategic al adversarului.
Efectele surprinderii sunt de ordin:
a) politico-militar;
b) moral;
c) psihologic;
d) material.
Impactul surprinderii asupra politicului (asupra eşalonului cel mai înalt
al conducerii) este determinat de doctrina militară a statului care va fi
surprins. Pot exista două tipuri de doctrine, una rigidă şi alta adaptabilă. În
cadrul doctrinei adaptabile, impactul negativ al surprinderii asupra iniţiativei
și libertății decizionale la nivel politic va fi mult mai mic. La polul opus, în
cadrul doctrinei rigide, care după emiterea avertizării, sau a ameninţărilor
(vorbim de o confruntare în mediul contemporan) aceasta aflându-se în
incapacitate de a reacţiona, nu reuşeşte să adopte toate măsurile necesare
contracarării viitoarelor acţiuni ale inamicului, nu reuşeşte să îndeplinească
toate etapele şi obiectivele prevăzute în etapa preconflict.
Iniţiativa este o trăsătură de personalitate ce constă în capacitatea de a
compune, propune şi finaliza acţiuni de îndemn interior. Psihologia ne
reliefează faptul ca factorii principalii ai spiritului iniţiativei au fost şi vor
rămâne constanţi, aceştia sunt: atitudinile omului, competenta lui profesională
precum şi mediul psihosocial în care acesta trăieşte şi în care munceşte.
Atitudinile pot fi denumite şi ca mijloacele de raportare a persoanei faţă de
anumite laturi ale vieţii sociale şi faţă de propria persoană. Surprinderea poate
afecta moralul luptătorului surprins, acesta realizându-şi imposibilitatea de a
răspunde acţiunilor în desfăşurare în favoarea sa, implicit această
demoralizare îl lipseşte pe luptător de voinţa necesară de a concepe iniţiative.
Apare astfel posibilitatea reducerii capacităţii acestora de a analiza
corect evenimentele, provoacând dereglări în activitatea desfăşurată,
permiţând inclusiv instalarea prematură a fricii, panicii şi dezorganizării,
aceste lucruri reuşind să reducă foarte mult spiritul de iniţiativă. Astfel este
40
Sun Tzi, Arta războiului, Editura Militară, Bucureşti, 1976, p. 35
23
incapacitată iniţiativa și libertatea atât decizionala cât şi cea acţională pentru
un timp limitat, prin timp limitat înţelegem perioada de timp necesară
luptătorului afectat să reuşească să treacă peste acel moment dificil. Acest
timp variază în funcţie de stare psihică a luptătorului, de factorul decizional,
în funcţie de moral şi poate cel mai important, de pregătirea sa profesională,
de capacitatea de a găsi mijloacele de redresare a situaţiei. Dacă în cazul
celorlalte tipuri de efecte ale surprinderii era incapacitată în principal
iniţiativa decizională, în cazul efectelor pe plan material este dizabilitată
(pentru moment şi posibil pentru un timp mai îndelungat, depinde de
capacitatea celui surprins de a suplini pierderile în tehnică sau de a repara ce
poate fi reparat şi cât de repede poate fi făcut acest lucru) în principal
iniţiativa acţională. Iniţiativa decizională există, însă nu poate fi pusă în
aplicare, datorită distrugerilor suferite în tehnică, infrastructură şi alte ramuri
ale industriei. 
Aceste efecte materiale ale surprinderii au ca, consecinţă,
dezorganizarea sistemului de conducere şi al celui de sprijin logistic pe lângă
multe alte efecte. Celelalte efecte ale surprinderii pot fi contracarate sau
diminuate, pot avea o durată mică, însă cel material este total, acesta
constituind de multe ori, modalitate principală prin care surprindere îşi
manifestă influenţa asupra raporturilor de forţe şi câştigarea de partea sa şi a
iniţiativei acţionale. Domeniile de manifestare ale surprinderii au capacitatea
de a influenţa iniţiativa și libertatea decizională şi acţională indiferent dacă
aceasta se pierde, menţine sau se câştigă41.
Surprinderea în plan politic are menirea de a lua iniţiativa într-un
anumit domeniu a părţii militare, de a priva de iniţiativă decidentul suprem.
La 23 august 1944, România a realizat o surprindere politică „ca la carte”.
România rupând orice fel de relaţii cu Germania, atât politice, dar mai ales
militare, chiar mai mult, întorcând şi armele împotriva foştilor aliaţi. Această
surprindere a permis armatei române să aibă iniţiativa și libertate, atât
decizională cât şi acţională, pe tot parcursul desfăşurării acţiunilor ulterioare,
până la capitularea armatei germane în mai 1945. Această schimbare la 180° a
politicii externe a României a surprins conducerea germană, afectându-i total
capacitatea de redobândi iniţiativa, cel puţin în acel sector al frontului care,
înainte de mişcarea de la 23 august, părea cel mai sigur,creându-i o gaură
imensă în sistemul său defensiv şi aşa şubred.
Dintre toate domeniile de aplicare a surprinderii, există unul care se
evidenţiază ca fiind decisiv, având capacitatea de a distruge aproape
instantaneu iniţiativa și libertatea acţională a inamicului şi de a diminua până
la punctul de inexistenţă iniţiativa decizională. A deţine superioritatea
tehnologică asupra inamicului, al surprinde cu ajutorul tehnologiilor
superioare folosite, semnifică din start capacitatea de a implementa propria
41
Herve Couteau-Begarie Breviar de Strategie , Editura Sitech, Craiova, 2002, pag 52-54

24
iniţiativa decizională cât şi libertatea acţională asupra duşmanului. Aceasta
are ca efect atât demoralizarea completă a inamicului (acesta văzând că nu
poate, că nu are cu ce să facă faţă tehnologiilor inamice) cât şi o influenţă
psihologică nefastă asupra forţelor armate inamice, asupra militarului inamic.
Toate aceste efecte au ca rezultat împiedicarea apariţiei iniţiativei de la soldat
la mareşal, chiar şi la conducătorii politici atât cea decizională cât şi cea
acţională prin atacarea a însăşi fundaţiei iniţiativei: psihicul uman.
În primul război mondial, folosirea de către englezi a tancului a avut un
impact limitat asupra spiritului de iniţiativă manifestat de militarii germani.
Această surprindere tehnologică neatingându-şi scopul datorită inexistenţei
unei concepţii corecte de folosire a tancurilor, a dificultăţilor mecanice cu
care se confruntau operatorii tanchişti şi datorită faptului că acestea erau
extrem de greoaie, astfel ca iniţiativa și libertatea acţională era practic
îngheţată, neputând fi pusă în aplicare, iniţiativa și libertatea de acțiune a
rămas astfel relativ puţin în mâinile britanicilor, surprinderea neavând
caracterul scontat.
Surprinderea are posibilitatea de neutraliza spiritul de iniţiativă al
trupelor inamice, dar, după cum spunea şi Sun Tzu, dacă surprinderea nu este
fructificata şi inamicului i se oferă timp acesta poate găsi resurse să
contracareze acţiunile şi mai târziu chiar să te învingă.
Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, germani au încercat o
surprindere tehnologică, prin folosirea în premieră a rachetelor V 2 42 şi a
tancului King Tiger( Panzerkampfwagen VI Tiger II)43, însă datorită
fiabilităţii scăzute a amândurora şi a problemelor tehnice şi mecanice apărute,
nu a avut nici una efectul scontat. Aşadar impactul lor asupra trupelor
inamice, asupra psihicului acestora şi capacitatea de combativitate a fost
foarte scăzut.
Dintre toate dezvoltările tehnologice, bomba nucleară a avut caracterul
cel mai puternic şi de durată. Surprinderea tehnologică realizată prin
intermediul folosirii acestei arme de distrugere în masă a avut un impact
extraordinar, direct asupra conducătorilor militari adverşi.
Odată cu lansarea celor două bombe nucleare asupra oraşelor japoneze
Hiroshima şi Nagasaki iniţiativa a trecut în totalitate de partea americană,
împăratul japonez fiind incapabil de orice fel de iniţiativă decizională,
realizând că superioritatea tehnologică este prea mare, nemaiexistând altă
soluţie decât capitulare în termenii prevăzuţi de aliaţi în cadrul ultimatului
emis în timpul conferinţei de la Yalta.
În cadrul războiului din Vietnam desfasurat început în 1959 şi terminat
la 30 aprilie 1975, impactul surprinderii tehnologice a fost limitat, datorită
42
V2 a fost prima o rachetă balistică de mare distanță dezvoltată în cel de-al doilea război mondial de Germania.
Reprezentând predecesorul rachetelor de mare distanță actuale.
43
A fost ultimul tip de tanc introdus de Armata Germană în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost introdus în
primavara anului 1944, având un tun de 88 mm , mai lung decât cel de la Tiger I și un blindaj aproape impenetrabil.

25
inventivității comandanţilor nord-vietnamezi. În cazul războiului din
Vietnam, surprinderea tehnologică realizată de către americani împotriva
trupelor Vietcongului a fost contracarată de surprinderea operativă şi
ideologica realizată de trupele Vietnamului de Nord (aceştia au deţinut
iniţiativa totală în acest război). In cazul acestui tip de război, doctrina
militară americană nu a fost capabilă să se adapteze în timp util la condiţiile
teatrului de război din Vietnam şi a specificului acestui teatru de operaţii
deosebit. Astfel că timp de 15 ani, aceştia au continuat să piardă oameni şi
bani, sfârşind prin a-şi retrage forţele într-o ruşinoasă înfrângere44.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cealaltă superputere a lumii din acea
perioadă, câţiva ani mai târziu, în Afghanistan. URSS-ul a făcut aceeaşi
greşeală ca şi americanii,sfârşind în a pleca după zece ani în aceeaşi manieră
ruşinoasă din Afghanistan ca şi americanii din Vietnam. In cadrul conflictelor
militare actuale, pot afirma că, liderii politici şi militari americani şi-au
învătat lecţia din conflictul asiatic,demonstrându-ne acest lucru atât în cadrul
primului cât şi în cel de-al doilea conflict din Golf, aceştia arătându-ne, cum
surprinderea tehnologică modernă este capabilă să distrugă capacităţile
militare ale unui stat, punându-le astfel în incapacitatea dezvoltării spiritului
de iniţiativă. Atât în primul cât şi în cazul celui de-al doilea război din Golf
superioritatea tehnologică corelată cu surprinderea tehnologică a reuşit
distrugerea majorităţii liniilor de comunicaţii ale armatei irakiene prin
bombardamente extrem de precise şi prin folosirea elementelor aparţinând
operaţiilor speciale. Atacul asupra Irakului a fost precedat de un război
psihologic prin care se încerca demoralizarea trupelor irakiene, prin
înrăutăţirea voită a trăsăturilor de caracter ale lui Sadam Hussein. Astfel că,
datorită acţiunii lor bine structurată şi rapide, putem spune chiar un Blitzkrieg
modem, s-a realizat surprinderea operativă şi tehnologică a conducătorilor
armatei irakiene, punându-i în faţa faptului împlinit, acela că nu mai pot
întreprinde nici un fel de acţiune pentru a ieşi din situaţia astfel apărută.
Rezultatul acţiunilor americane a avut ca prim rezultat privarea armatei
irakiene de iniţiativă, atacându-i exact acolo unde trebuie, „lucrând” la
psihicul militarilor, rezultatul a fost zdruncinarea credinţei acestora în
conducerea supremă a statului. Acest lucru afectându-le enorm de mult
moralul, dar în principal, motivaţia, voinţa de a lupta, numeroase unităţi
militare irakiene au preferat să se predea trupelor americane decât să lupte.
Războiul psihologic declanşat înaintea începerii conflictului de americani în
cel de-al doilea război din Golf a avut ca obiectiv zdruncinarea credinţei, a
ideologiei practicată de Sadam Hussein, facându-i pe soldaţii acestuia să se
întrebe dacă într-adevăr cred atât de mult în conducătorul lor încât să îşi dea
viaţa pentru el. Câteva unităţi afectate de acest joc psihologic practicat de
SUA, fiind lipsiţi de motivaţie deci lipsiţi total de iniţiativă au preferat să
capituleze. Ajungem şi la cealaltă parte a armatei irakiene care a rămas loială,
44
Lupta armată, coordonate, opinii, dezbateri doctrinare, Editura Militară, Bucureşti, 1978, p.140
26
însă datorită întreruperii liniilor de comunicaţii au fost nevoiţi să se descurce
singuri fară vreun sprijin de la alte unităţi aflate pe linia frontului, acest lucru
dând posibilitatea, libertății de acțiune si a inițiativei, tupelor americane fiind
foarte usor sa îi surprindă pe irakieni45.
După cum am observat, surprinderea tehnologică, are numeroase
aspecte, numeroase consecinţe şi numeroase aplicaţii. Cele mai importante
consecinţe ale sale sunt cele asupra dobândirii, redobândirii şi menţinerii
iniţiativei și libertății decizionale cât şi acţionale a părţii care provoacă
surprinderea tehnologică şi pierderea (în proporţie de 90% din cazuri) a
iniţiativei acţionale. Surprinderea tehnologică influenţează major baza puterii
iniţiativei, de multe ori dezafectând-o la cel care este afectat de aceasta şi
dându-i putere şi încredere în forţele proprii a celui care o implementează,
facilitându-i astfel drumul spre conceperea de iniţiative de tot felul şi implicit
spre succes. Surprinderea va influenţa întotdeauna decisiv iniţiativa,
indiferent de felul războiului purtat sau al armelor folosite în acel război.
Aceasta va
influenţa fundamental iniţiativa, având capacitatea de a o suprima sau de a o
face să înflorească. In principiu, surprinderea are asigurată întotdeauna o
„portiţă” de câştig, în care mărimea portiţei este dată de cât de mare este
influenţa surprinderii asupra spiritului de iniţiativă si al libertății de acțiune al
adversarului.
Surprinderea este posibilă datorită unor principale caracteristici,
datorită unor instrumente ca:
a) cunoaşterea inamicului, aceasta implicând: cercetarea terestră,
cercetarea radio, cercetarea aeriană, cercetarea spaţială;
b) păstrarea secretului asupra acţiunilor proprii;
c) mascarea;
d) mobilitatea şi manevra;
e) modernizarea continuă a tehnicii46.
O vorbă veche spunea că de dinainte de a pleca la luptă trebuie să îţi
cunoşti adversarul mai bine decât se cunoaşte el pentru a avea şanse de
izbândă. Şi în trecut, dar mai ales în prezent capacitatea de a deţine
informaţia, de a avea cunoaşterea, prezintă posibilitatea controlului absolut.
Însăşi fundamentele iniţiativei și libertății de acțiune sunt influenţate de
către puterea informaţiilor, acestea au puterea de a menţine sau a pierde
iniţiativa si libertatea acțională de la cel mai mare la cel mai mic nivel. Cum
am afirmat anterior, factorii principali ai spiritului de iniţiativă sunt:
atitudinile, mediul psihosocial de desfăşurare a muncii sau după caz al

45
Ibidem, p.148
46
General-maior dr.Valentin Arsenie ,Colonel Cornel Sârbu Surprinderea In Lupta Armată, Editura Militară,Bucureşti,
1993, p.35

27
efortului de război cât şi competentele sale profesionale. Informaţiile au
capacitatea de a le perturba pe acestea, ori în bine ori în rău.
Pentru partea care îşi doreşte să realizeze surprinderea, informaţiile
despre inamic sunt vitale pentru punerea în aplicare a acesteia. Odată cu
obţinerea informaţiilor despre inamic, o parte a surprinderii este deja realizată,
începutul iniţiativei este pus în aplicare având o mare libertate de decizie și
acțiune.
Cu ajutorul cercetării terestre se pot obţine informaţii la nivel tactic,
operativ şi chiar strategic, acestea putând fi verificate doar la nivel tactic de la
sol. Cercetarea radioelectronică implică o posibilă spargerea a codării radio
inamice sau penetrarea reţelei sale de informaţii aceste îţi poat oferii date
esenţiale pentru a-ţi asigura surprinderea prevăzută, dar şi de a nu te afla în
postura celui surprins. În timpul celui de-al doilea război mondial, englezii au
reuşit să afle sistemul de codare german denumit Enigma, găsind toţi
algoritmii de codare la bordul unui submarin german capturat, căpitanul
acestuia neapucând să le distrugă. Astfel că englezii au deţinut iniţiativa, din
acel moment şi până la finalul războiului în detrimentul germanilor, ştiind de
dinainte ce fel de acţiuni vor să întreprindă aceştia. Capacitatea englezilor de
a primii informaţii exacte chiar din partea germanilor, de a le oferii informaţii
false prin intermediul surselor media sau a scăpărilor voite către serviciul de
informaţii german a avut ca impact general însăşi înfrângerea germanilor pe
frontul de vest. Aceştia(aliaţii) au reşit astfel să realizeze astfel cea mai mare
operaţiune de debarcare, debarcarea din Normandia, cu ajutorul dezinformării
şi al păstrării secretului asupra propriilor acţiuni. Cercetarea însăşi reprezintă
o surpriză neştiută încă de adversar, punându-1 deja pe acesta în inferioritate
faţă de inamicul său care deţine mai multe informaţii despre el datorită unei
cercetări minuţioase şi eficiente. Din start cel care întemeiază o cercetare
minuţioasă şi completă deţine iniţiativa decizională și libertatea acțiunală,
acesta, cu ajutorul competenţelor sale profesionale reuşeşte să îşi fabrice în
minte variantele de acţiune posibile în urma rezultatelor cercetării47.
Cercetarea aeriană are capacitatea de a afla informaţii referitoare la
dispunerea adversarului, a tehnicii sale, a dispozitivului de luptă adoptat, a
manevrelor aflate în curs de desfăşurare, a raioanelor de dispunere a
rezervelor, a punctelor de comandă, a rutelor de aprovizionare, a centrelor
industriale, a depozitelor de materiale şi resurse esenţiale desfăşurării
efortului de război, toate acesta la nivel tactic şi operativ. Cercetarea aeriană
poate confirma informaţii la toate cele prezentate anterior, venite de la nivelul
tactic.
Cercetarea spaţială, are însă o privire de ansamblu, o privire la nivel
global, puţine lucruri îi scapă „ochiului” din cosmos. Cu ajutorul acestuia se
pot observa şi analiza toate cele prezentate anterior însă la nivelul cel mai
mare, la nivelul strategic, existând astfel imaginea de ansamblu asupra tuturor
47
Henri-Pierre Cathala,Epoca Dezinformării, Editura Militară, Bucureşti, 1991 , Pag 87
28
acţiunilor. Acest tip de cercetare poate confirma atât informaţiile venite de la
nivelul tactic cât şi cele de la nivelul operativ. Un alt element al surprinderii
tehnologice îl reprezintă satelitul militar, acesta este exclusiv apanajul ţărilor
dezvoltate. Această fonr.ă de cercetare spaţială, în fapt formă de surprindere,
oferă informaţiile cele mai complete şi mai demne de încredere dintre toate,
iar odată cu redirecţionarea sateliţilor de comunicaţii se pot realiza chiar
interceptări ale comunicaţiilor inamice.Astfel, cu ajutorul sateliţilor se poate
obţine imaginea de ansamblu asupra întregii acţiuni a inamicului,obţinându-se
astfel toate informaţiile necesare pentru a contracara o posibilă acţiune
inamică.Având astfel informaţiile în posesia sa, una din părţile aflate în
conflict deţine, cu ajutorul surprinderii tehnologice, iniţiativa decizională,
urmând ca, pe baza informaţiilor deţinute şi a deciziilor luate să pună în
aplicare şi iniţiativa acţională. Dezinformarea şi mascarea reprezintă două
mari componente ale surprinderii care au capacitatea de a influenţa obţinerea
şi menţinerea iniţiativei. Desigur, putem afirma că dezinformarea şi păstrarea
secretului asupra acţiunilor proprii fac parte din categoria informaţiilor despre
adversar şi pentru adversar48.
Mascarea ne poate arăta gradul de informaţii pe care îl oferă o parte
celeilalte părţi cu privire la dispunerea tehnicii, a amplasamentelor depozitelor
de muniţii, resurse şi materii prime şi dispunerea altor centre strategice.
Mobilitatea şi manevra trupelor, a tehnicii, este poate cea mai importantă
influenţă a surprinderii asupra caracterului debordant al iniţiativei (pierderea,
menţinerea şi dobândirea iniţiativei). Acest mijloc al surprinderii (alături de
mascare, dezinformare şi cercetarea inamicului) este unul dintre cele mai în
vârstă dintre toate, încă din antichitate, principalul mod de declanşare al
surprinderii asupra adversarului în luptă l-a constituit manevra. In antichitate
manevra s-a desfasurat pe suprafeţe relativ reduse, punându-se în fapt bazele
„artei manevriere”. Intre „maeştri” acesteia trebuie amintiţi: Alexandru cel
Mare, Hannibal, Caesar, chiar şi „al nostru” Burebista. Fiecare dintre marile
personalităţi prezentate anterior a folosit manevră pentru a-şi surprinde
adversarul prin utilizarea unor procedee, unor acţiuni surprinzătoare pentru a-
şi înfrânge inamicul.
Cele mai remarcabile elemente de strategie şi tactică din perioada
Evului Mediu aveau să fie oferite nu de oştirile vestului, ci de cele ale estului,
care, prin hoarda mongolă, cu a lor cavalerie uşoară şi puţin protejată, a oferit
exemplare lecţii de artă militară. Este bine cunoscută gândirea strategică a lui
Gingis-Han (1167-1227), actuală şi astăzi, care în faza de pregătire a
operaţiilor militare ducea o adevărată campanie politică de propagandă,
desfăşurată de emisari, prin care se promitea libertatea cultelor religioase şi
securitatea populaţiei care nu opunea rezistenţă. Istoricii afirmă că de multe
ori comandanţii mongoli cunoşteau mai bine ţările decât băştinaşii, evitând
astfel zone greu accesibile sau dezavantajoase, bătălii inutile, reuşind, aproape
48
Colonel Dragos Dragoi Jniriativa în Luptă, Editura Militară, Bucureşti, 1982, P. 96-98

29
întotdeauna, să paralizeze capacitatea de reacţie a adversarului. Toate acestea
au fost posibile datorită numeroaselor acţiuni duse în secret şi prin
surprinderea petrecută în interiorul ţării vizate, aproape pe toată adâncimea
acesteia. În prima jumătate a secolului XIII în Asia şi Europa Centrală, aceştia
au deţinut iniţiativa și libertatea de acțiune, mongolii îşi plasau bazele de
susţinere logistică la distanţe considerabile faţă de teatrele de acţiuni militare,
utilizau manevre largi de învăluire ce conduceau la încercuirea trupelor
inamice, aceştia utilizau eschiva la nivel strategic, iar la nivel tactic abordau
preponderent ambuscadele şi retragerile simulate. Trupele mongole erau
caracterizate prin următoarele:
a) preponderenţă trupelor de cavalerie faţă de infanterie;
b) angajarea luptei la distanţă prin arcaşi;
c) evitarea asediilor prelungite şi a războaielor de uzură;
d) manevre pe direcţii concentrice şi divergente;
e) concentrarea forţelor şi mijloacelor în sectoarele vulnerabile ale
apărării inamice;
f) marşuri rapide;
g) acţiuni cu accentul pus pe surprindere49.
Aceste caracteristici, unice pentru acea perioadă le-au asigurat zeci de
ani surprinderea, iniţiativa și libertatea de decizie și acțiune, deci
superioritatea pe câmpul de luptă.
În cadrul conflictelor actuale, din Afghanistan şi Irak I, II, forţele
armatei americane au deţinut încă de la început iniţiativa și libertatea de
acțiune prin capacitatea de a-şi aduce trupele foarte repede în zona viitorului
posibil conflict. Aceştia au executat manevra navală foarte abil şi în scurt
timp, apoi caracterul surprinzător al manevrelor terestre executate odată cu
începerea operaţiilor le-a permis menţinerea iniţiativei și libertății acționale pe
tot parcursul desfăşurării conflictelor, reușind sa își țină inamicii într-o
continuă surprindere50.
2.2. Analiza influenţei iniţiativei operaţionale asupra realizării şi
menţinerii caracterului surprinzător al operaţiilor
Surprinderea trebuie să îndeplinească două mari cerinţe: activitatea
părţii care a iniţiat-o şi lipsa de activitate a părţi adverse sau dirijarea
activităţii sale în altă direcţie decât aceea în care se pregăteşte acţiunea.
Aceste aspecte sunt inseparabile, implică atât pregătirea în secret a
acţiunilor de luptă cât şi dezinformarea inamicului, inducerea lui în eroare
asupra intenţiilor acţiunilor celui care doreşte obţinerea surprinderii. In toate
aceste tipuri de acţiuni, iniţiativa operaţională are un rol de bază în executarea
şi dezvoltarea acţiunilor cu succes. Iniţiativa permite atacatorului să aleagă
49
Comandanți militari – Dicționar Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p.151
50
Lt. General Michael Delong, The Unvarnished Truth About The Wars in Afganistan and Irak, Wasghinton DC, 2004,
p.49

30
timpul, locul şi mijloacele de luptă. Îndeplinirea misiunii, se bazează pe
tactici care necesită prezenţa iniţiativei, necesita sprijin şi imaginaţie,
comandanţii trebuie să fie în măsură să se adapteze situaţiei în care se găsesc
şi nu la cea care se aşteaptă sau doresc să fie51.
Observăm că, pentru îndeplinirea cu succes a misiunii este nevoie de
iniţiativă şi imaginaţie; imaginaţia, este o parte integrată a iniţiativei.
Afirmaţia : comandanţii trebuie să se adapteze la cerinţele situaţiei găsite pe
teren, implică clar dezvoltarea iniţiativelor în reuşita misiunilor, însă înainte
de începerea misiunilor, orice comandant încearcă să găsească posibilităţi
(iniţiative) pentru a-şi asigura factorul surprinzător. Iniţiativa este în fapt
echivalentul deciziei, cu precizarea că, decizia înglobează iniţiativa. Iniţiativa
operativă reprezintă de fapt acea trăsătură de personalitate care permite
oamenilor care au o creativitate şi imaginaţie dezvoltată, corelată cu o
pregătire profesională (specifică operaţiei desfăşurate) temeinică să elaboreze
în minte, diverse alternative de soluţionare a situaţiei nou apărute. Desigur, în
cadrul operativ, deciziile se iau tot timpul şi de toată lumea, însă iniţiativele se
ivesc mai rar şi la un grup mult mai restrâns de oameni, acestea având un
impact mult mai mare decât deciziile obişnuite.
Decizia reprezintă momentul în care se deosebesc oamenii normali, de
oamenii cu adevărat marcanţi ai artei operative.
Un decident cu un psihic puternic, greu influenţabil de efectele unei
posibile surprinderi a adversarului, cu o voinţă de „fier” având un
temperament dinamic, energic, care să posede o imaginaţie şi creativitate
mărită, combinată cu un spirit de observare dezvoltat în concordanţă cu
necesităţile mediului în care operează; acesta este modelul decidentului
„special” de tip Alfa, de care are nevoie orice armată modernă în orice teatru
de operaţii, aceștia reușind să găsească cele mai bune soluți pentru relizarea
surprinderii, astfel creându-și inițiative și având libertate de acțiune. Fiecare
ţară, şi-a creat, mai devreme sau mai târziu o structură specializată,
caracterizată prin prezenţa unui număr redus de militari în comparaţie cu
efectivele armatei normale, special antrenaţi, pregătiţi pentru a face faţa unor
numeroase şi diverse situaţii tactice şi, mai rar, de valoare operativă, aceştia
activând în cele mai variate medii de desfăşurare a acţiunilor. Principală
caracteristică a acestor luptători este că, sunt toţi decidenţi de tip Alfa, aceşti
luptători fiind cei din Forţele Speciale52.
Putem afirma că, prin decizie, individul, decidentul tranşează în
favoarea sa confruntarea dintre sine şi infinitatea de stimuli sau chiar lipsa
acestora din spaţiul său existenţial, optând, el selectează din acest infinit sau
adăuga (produce) informaţie, conform propriului său tipar. Practica, a
propulsat decizia militară la rangul de formula standard, aceasta fiind
51
F.T./I-2 Manualul pentru Lupi a Baialionului de Infanterie, Bucureşti, 2005 , pag 43-44
52
General de divizie Ion Gădiuţă, Colonel Dumitru Sava, Decizia Militară,Raţionalitate si Legitimitate Colecţia
Biblioteca Statului Major General, Bucureşti 1998 , p.61

31
adecvată situaţiilor cele mai critice şi implicit cele mai grele. Insă, dacă pe
palierul decizional superior ordinul este inadecvat realităţilor din teren,
deficienţele sale vor fi transmise şi multiplicate în jos pe întregul arbore
decizional.
De asemenea, se limitează, uneori chiar se blochează creativitatea, fiind
împiedicată raportarea liberă la realităţile imediate, deci conceperea
iniţiativelor. Pot apărea chiar situaţii contradictorii în care soluţii viabile luate
în cunoştinţă de cauză (contactul nemijlocit cu realitatea) rămân inaplicabile
datorită stricteţii ordinului primit.
Avem astfel confruntarea cea mai de nedorit, în care decidentul de tip
Beta condiţionează acţiunile unui decident de tip Alfa. Manifestarea
decidentului de tip Alfa în asemenea condiţii este foarte dificilă şi greu de
prevăzut. In condiţia neîndeplinirii ordinului primit şi luarea iniţiativei de
către decidentul Alfa, pot rezulta două efecte în cazul acestuia şi două efecte
pe planul iniţiativei întreprinse. Iniţiativa luată poate să producă surprinderea
inamicului şi implicit atingerea obiectivelor propuse anterior de eşalonul
superior, iar a doua implică eşuarea acţiunii întreprinse de decidentul Alfa.
Depinde de superiorul acestuia, acela de tip Beta, ce sancţiuni
întreprinde asupra lui Alfa, dacă iniţiativa nu reuşeşte, atunci implicit acesta
ar fi tras la răspundere şi de un superior Alfa, această sancţiune fiind astfel
motivată. Dacă iniţiativa reuşeşte, există posibilitatea că superiorul să
aprecieze acţiunea şi să acţioneze în conformitate, însă poate exista şi
probabilitatea de a se înlătura decidentul Alfa datorită însăşi iniţiativei
decizionale de care a dat dovadă.
În timpul celui de-al doilea război mondial, nu puţine au fost situaţiile
în care (cel puţin pe frontul de est) de partea ambelor părţi s-au întâmplat
aceste lucruri. în timpul diferitelor confruntării dintre Germania şi URSS, cei
doi lideri politici aflaţi în conflict s-au aflat la cârma unor decizii militare
importante. Aceştia au încercat să întreprindă câteva iniţiative decizionale şi
implicit acţionale de mare anvergură. Stalin, a condus câteva acţiuni militare,
însă cu urmări dezastruoase asupra armatei şi populaţiei, acesta realizând
aceste gafe ale sale a cedat orice fel de încercare de iniţiative militare
conducătorilor săi militari în frunte cu generalul Jukov53.
Pe de cealaltă parte,pe Hitler, îl găsim activ implicat în conceperea
planului Barbarossa, apoi, acesta prezintă o iniţiativă la nivel strategic care se
dovedeşte extrem de fructuoasă pe moment, însă extrem de „amăgitoare”.
Această decizie are însă consecinţe dezastruoase pe plan îndelungat, rezultând
chiar înfrângerea armatei şi implicit a ţării pe care o iubea atât de mult
(cucerirea Ucrainei în detrimentul Moscovei). Înfumurat „Caporalul” cum îl
denumeau generalii acestuia în semn de desconsiderare, a refuzat orice fel de
iniţiativă decizională din partea generalilor săi, acesta preluând total „frâiele”
operaţiilor militare, reuşind în urma deciziilor sale distrugerea completă a
53
Ibidem, p.75

32
armatei sale. Hitler a demis numeroşi generali care au încercat anumite acţiuni
sau care şi-au manifestat spiritul de iniţiativă, atât cea decizională cât şi
acţională. Aceste împiedicări ale manifestării iniţiativelor a privat armata
germană şi aşa inferioară şi din punctul de vedere al resurselor şi din punct de
vedere numeric, de efectele extrem de devastatoare ale surprinderii datorate
manifestării iniţiativelor de tot felul. Aceste acţiuni caracterizate prin
iniţiative, corelate cu surprinderea, reprezentau singurele tipuri de evenimente
care erau capabile să suplinească deficitul raportului de forţe şi chiar capabile
să îl încline în favoarea germanilor.
În cadrul altui eveniment important (cel de la Dunkerque) este ilustrată
şi partea pozitivă şi partea negativă a iniţiativei operative. Aceasta cauzând
atât surprindere negativă cât şi pozitivă.
Controversa angajează decizia lordului Gort, şeful grupului
expediţionar englez, acesta era subordonatul operativ al generalului Billet
(comandantul armatei franceze), care pregătea în acel moment o ofensivă a
Aliaţilor pe frontul de vest in anul 1941, încercând sa contracareze înaintarea
germană. Sesizând că situaţia se complică (lordul Gort), decide, din proprie
iniţiativă, retragerea diviziilor engleze fară a cere acordul comandamentului
francez, reuşind să evite în ultimul moment, încercuirea germană pe cale de a
se încheia. Ulterior în urma evacuării prin Canalul Mânecii, din cei 250.000
de militari englezi, 200.000 vor fi salvaţi şi repatriaţi, reuşind astfel să
păstreze o importantă forţă terestră pentru Anglia; dar Gort reuşea să agraveze
prin acţiunea sa un prezent în care existau numeroase variabile şi ecuaţii
neterminate. Prin decizia luată, a salvat un pion de pe tabla de şah, dar a
afectat întreaga partidă: Armata 1 franceză a fost condamnată la exterminare
şi captivitate; belgienii au fost abandonaţi şi vor capitula necondiţionat;
fronturile au fost reorientate, în final ordonându-se retragerea generală spre
Dunkerque54. Decizia luată de către Lord, reprezintă în fapt o opţiune
raţională în spaţiul sau de responsabilitate, o iniţiativă operativă care i-a
permis să îşi scoată trupele din viitoarea încercuire, cauzând o totală
surprindere negativă în rândul comandamentului francez, aceştia „trezindu-
se” cu flancul total descoperit55.
În cadrul altei operaţii în care iniţiativa operativă a ocupat un loc de
frunte, în operaţia Market-Garden, se evidenţiază clar modul în care iniţiativa
decizională a funcţionat însă cea acţională nu. Iniţiativa acestei operaţii s-a
soldat cu un eşec datorită faptului că operaţia şi-a epuizat extrem de repede
caracterul surprinzător al acţiunilor56. Principalii factori care contribuie la
realizarea surprinderii adversarului în acţiunile militare modeme sunt:
54
General de Divizie Ion Gădiuţă ,Colonel Dumitru Sava ,.Decizia Militară Raţionalitate si
Legitimitate , Colecţia Biblioteca Statului Major General,Bucureşti, 1998 Pag 17-18
55
Ibidem, p.56
56
0peraţia gândită şi planificată de Generalul englez Montgomey cu scopul de a scurta războiul.
Market era numele operaţiilor aeriene, Garden reprezenta forţele terestre care veneau in ajutorul
celor aeriene debarcate in spatele frontului inamic.
33
 a) cunoaşterea cât mai in detaliu a amănuntelor, a caracteristicilor
situatiei;
b) flexibilitatea gândirii şi a acţiunii;
c) rapiditatea luării deciziilor;
d) spiritul de iniţiativă;
e) capacitatea comandanţilor de a-şi asuma riscuri calculate;
f) păstrarea secretului asupra acţiunilor proprii;
g) dezinformarea permanentă a adversarului;
h) fructificarea oportunităţii;
i) violenta şi precizia focului;
j) mobilitatea şi manevra trupelor;
k) realizarea stării de confuzie necesare obţinerii succesului prin procedee
ale războiului psihologic şi informaţionale şi prin inducerea în eroare a
adversarului57.
Din toţi factorii, tocmai cel mai important nu a fost îndeplinit,
cunoaşterea temeinică a adversarului. La 17 septembrie 1944, în spatele
frontului german se declanşează Operaţiunea Market-Garden, la care participă
forte americane, engleze, poloneze şi canadiene. Aceasta avea să intre în
istorie ca cea mai mare acţiune aeropurtată de până atunci, paraşutiştii şi
soldaţii din forţele aliate preiau sub control trei sectoare importante în zona de
sud-est a Olandei (Amhem, Nijmegen ,Eindhoven). În sectorul Amhem,
Divizia 1 Aeropurtată britanică trebuia să realizeze un cap de pod în zona
Rinului Inferior şi să efectueze joncţiunea cu forţele din celelalte două
sectoare. Condiţiile meteo grele împiedică buna funcţionare a podului aerian
creat pentru susţinerea logistică a acţiunilor de luptă a acestei mari unităţi.
Trupele engleze, lipsite de posibilitatea de a-şi completa resursele, sunt
nevoite să se retragă succesiv sub presiunea germană. După aproape zece zile
de luptă neîntremptă, din cei peste zece mii de oameni paraşutaţi, englezii au
reuşit să mai recupereze aproximativ 2000 de supravieţuitori.
Operaţia a reprezentat o gravă eroare strategică, cauzele acestei
înfrângeri fiind următoarele:
a) aprecierea greşită a efectivelor reale ale germanilor,
b) aprecierea greşită a dispunerii trupelor germane şi a capacităţii acestora
de luptă, aliaţii presupunând că în general, acest sector fiind aparat de
forţe germane cu vârste aparţinând extremelor (18-50 ani),
c) distanţă de lansare a paraşutiştilor (nordul Arnhemului) a fost mult prea
mare de obiectivul principal;
d) nu s-a luat în calcul şi evoluţia vremii care a afectat aducerea de noi
întăriri şi susţinerea din aer a efortului trupelor debarcate58.
57
General-maior dr.Valentin Arsenie ,Colonel Cornel Sârbu Surprinderea In Lupta Armată, Editura Militară,Bucureşti,
1993, p.13
58
Colonel Dragos Dragoi Jniriativa în Luptă, Editura Militară, Bucureşti, 1982, p.76

34
 După cum se poate observa din cele prezentate mai înainte, chiar dacă
iniţiativa a stat la baza conceperii acestei acţiuni, omiterea pe parcursul
planificării operaţiei a unor etape esenţiale necesare în caracterul surprinzător
al acţiunilor a avut efectele observate.
Iniţiativa de a arunca bombele nucleare asupra Japoniei a fost una de
ordin strategic, influenţând decisiv cursul războiului din acea zonă a globului.
Surprinderea cauzată de efectele acelor bombe a avut un impact devastator
asupra psihicului şi moralului trupelor dar mai ales asupra împăratului. Acesta
luând decizia de a capitula la puţin timp după lansarea celei de-a două bombe.
Această iniţiativă strategică a reuşit prin surprinderea provocată să scurteze
considerabil durata războiului din Pacific, conform generalului Douglas
MacArthur, această iniţiativă a salvat viaţa a circa 500.000 de militari
americani care urmau să moară până la finalul războiului contra japonezilor,
dacă nu ar fi fost folosită bomba nucleară59.
Forţele speciale reprezintă la ora actuala cele mai eficiente forţe, mici,
bine structurate, foarte bine pregătite, acestea reprezintă cel mai bun exemplu
de, decidenţi de tip Alfa, mai mult decât capabili să provoace surprinderea
adversarului prin implementarea unor iniţiative. „Cea mai desăvârşită artă -
scria Sun Tzu, încă acum 2.500 ani - este aceea de a-ţi învinge duşmanii fară a
trebui să te baţi cu ei pe front”60.
Asediul cetăţii Troia, este unul din cele mai bune exemple de cea ce
afirma mai înainte Sun Tzu. Astfel, în ciuda asediului de peste 10 ani şi a
disproporţiei forţelor (troienii singuri în faţa unei coaliţii a 28 de oraşe-state
greceşti, însumând peste 100.000 de luptători - sub comanda lui Agamemnon,
regele Micenei), cetatea Troiei nu a fost cucerită decât în urma utilizării unui
şiretlic . Astfel, „Calul Troian” a devenit nu numai expresia unei iniţiative
tactice iscusite şi ingenioase de infiltrare a propriilor luptători în dispozitivul
adversarului, ci însăşi materializarea unei gândiri noi, în care curajul,
ingeniozitatea şi calitatea luptătorului erau chemate să înlăture primatul
prudenţei, imobilismul şi cantităţii forţelor întrebuinţate61.
Pentru armata britanică, în timpul celui de-al doilea război cu burii, a
apărut necesitatea creării unor unităţi specializate. Acest rol a fost îndeplinit
de cercetaşii lordului Lovat, un regiment format din pădurari scoţieni echipaţi
cu costume camuflate, având o pregătire superioară în utilizarea armelor de
foc, cercetare şi tactică. După război, cercetaşii lordului Lovat au constituit
prima unitate de trăgători de elită din cadrul armatei britanice.
De-a lungul celei de-a două jumătăţi a secolului XX şi la începutul
secolului XXI, importanţa forţelor speciale a crescut considerabil, odată ce
guvernele tot mai multor ţări au înţeles că unele obiective pot fi îndeplinite
59
General de Divizie Ion Gădiuţă ,Colonel Dumitru Sava ,.Decizia Militară Raţionalitate si
Legitimitate , Colecţia Biblioteca Statului Major General,Bucureşti, 1998, p.21-22
60
Sun Tzi, Arta războiului, Editura Militară, Bucureşti, 1976, p.36
61
J. Arguilla, From Troy to Entebe, Special Operations in Ancient and Modern Times, University Press of America,
Londra, p.l 14

35
mai bine de către echipe mici de specialişti decât de forţe convenţionale
controversate din punct de vedere politic. Forţele speciale reprezintă cel mai
semnificativ exemplu de cum iniţiativele operative întreprinse de luptătorii
aparţinând acestor categorii de forţe pot cauza surprinderi majore ale
adversarilor. Această categorie specială de forţe, are ca, principală
caracteristică libertatea totală de mişcare, de decizie de acţiune.
Forţele speciale reprezintă unul din cele mai pertinente exemple de
creatori de iniţiative, încă din etapa selecţiei, instructorii caută un anumit
„model” de luptător. Capabil de mari eforturi fizice, psihice, care sa reziste in
condiţii extrem de dure si mai ales variate ,care să fie capabili in orice
moment al desfăşurării acţiunilor să gaseasca soluţii pentru posibilele
probleme ivite.
2.3. Principiul surprinderii în corelație cu inițiativa și libertatea
de acțiune
Luând în considerare faptul că surprinderea este factorul care
influențiază câștigul sau eșecul într-o luptă armată, odată realizată îi dă
posibiliteatea libertății de acțiune, celui care surprinde, poate putând să își
pună în valoare inițiativele operativa, decizională și acțională.
Conform Doctrinei operaționale a Trupelor de Uscat, surprinderea
inamicului este principiul care presupune executarea de acțiuni la momentul,
în locul sau într-un mod neașteptat de adversar, care să producă, cel puțin,
întârzierea conștientizării și a reacției eficiente a acestuia. Ea are rolul de a
impune adversarului voința proprie, de a realiza superioritatea în punctul și la
momentul hotărâtor62.
Deși în domeniul acțiunilor militare esența surprinderii o reprezintă, cel
mai adesea, caracterul neașteptat al acțiunilor, totuși, numai neprevăzutul,
pentru adversar nu poate explica totul, ci este necesară și participarea unor
mijloace corespunzătoare. Astfel, o acțiune ofensivă surprinde pe inamic nu
numai prin simplu fapt că se produce pe neașteptate, ci și pentru că ea este
dusă cu mijloace corespunzătoare obținerii unui succes important. Prin
urmare, surprinderea este rezultatul unor acțiuni concepute, organizate și
desfășurate astfel încât să aibă un caracter neașteptat pentru inamic în ceea ce
privește locul, momentul și mijloacele cu care se execută lovitura, găsindu-l
nepregătit sau punându-l în situația de a lua cu greu măsuri de contracarare.
Toate acțiunile militare trebuie astfel concepute, organizate și executate, încât,
prin folosirea cu pricepere a situației create și a mijloacelor de care dispunem,
să obținem succesul punând pe inamic în situația de a nu prevedea acțiunea
noastră sau a nu putea lua măsuri corespunzătoare în timp oportun, deci de a
fi în imposobilitatea de a face față situației create63.
62
Doctrina acțiunilor întrunite ale Forțelor Armate, București, 2001, p.22.
63
Dr. Bărbulescu Ionel, dr. Habian Liviu, Lege,Principiu,Normă A Luptei Armate-corelaţii, Editura Ager. Bucureşti,
2002, p.35

36
 În realizarea surprinderii un rol important îl are iniţiativa şi spiritul
creator al comandanţilor şi al statelor majore, implicit capacitatea lor de a găsi
cele mai bune metode şi procedee pentru îndeplinirea misiunii cu pierderi
minime, consum redus de muniţii şi alte materiale. Se asigura astfel şi
evitarea aplicării şablonismului şi a spiritului rutinier. Ţine de capacitatea
fiecărui comandant să desprindă din caracteristicile situaţiei, procedeele cele
mai bune de adoptat, care să permită realizarea surprinderii şi a îndeplinirii
obiectivelor. Folosirea repetată a aceloraşi procedee este uşor de sesizat de
inamic şi în scurt timp duce la eşec, aşa că, comandantul trebuie să prezinte
un spirit de iniţiativă bine dezvoltat, astfel libertatea de acțiune permițândui să
ia propriile decizii la momentul oportun. Ducerea acţiunilor într-un fel nou,
necunoscut de inamic, produce de regulă surprinderea, cu condiţia ca aceste
iniţiative să izvorască din realitatea câmpului de luptă şi să ducă la rezolvarea
eficientă a situaţiei create64.
Fără iniţiativă este de neconceput obţinerea efectelor urmărite prin
inducerea în eroare.Execuţia defectuoasă a acesteia este o sursă bogată de
informaţii pentru inamic care, cunoscând toate detaliile, poate transforma
operaţia într-o cursă pentru organizatori, astfel că, cel care doreşte să
surprindă va fi într-un final cel surprins. Pentru a pune în aplicare o iniţiativă
trebuie ca cel care doreşte acest lucru să treacă prin filtrul gândirii elementele
componente ale luptei, să încerce să găşească acele modificări, adesea
neînsemnate la prima vedere, care vor reuşi să îl pună pe inamic în situaţii
dezavantajoase. Tancul Tiger, la apariţia sa, avea capacitatea de a redobândi
iniţiativa de partea armatei germane, cel puţin în cadrul blindat, dar datorită
faptului că nu a fost produs într-un număr suficient, acesta nu a avut efectul
scontat. Incapacitatea industriei germane de război de a înlocui tehnica
pierdută sau distrusă a avut ca efect final pierderea chiar şi iniţiativei
decizionale a conducătorilor germani.
Cucerirea şi menţinerea iniţiativei în câmpul tactic necesita o deosebită
promptitudine în acţiunile ce se întreprind, o mare îndrăzneală în execuţie.
Esenţialul constă în a-1 pune pe adversar într-o asemenea situaţie încât să nu
se poată sustrage loviturilor noastre, chiar dacă acestea sunt efectuate cu forţe
mai mici şi chiar dacă nu vizează întotdeauna obiective strategice, important
sau operaţii de anvergura65.
Intenţiile comandantului trebuie să fie foarte clare în mintea
subordonaţilor; pentru a învinge, subordonaţii manifesta iniţiativa, dar aceasta
este îndreptată înspre îndeplinirea intenţiilor comandantului şi a obiectivelor
misiunii respective, nu spre acţiuni independente. Aceste iniţiative ale
libertăţii de acţiune sunt remarcabile în dezvoltarea ofensivei sau în urmărirea
inamicului, dar în cazul retragerii sub presiune sau acţiuni întârzietoare, ele

64
Colonel Dragos Dragoi Jniriativa în Luptă, Editura Militară, Bucureşti, 1982, p.135
65
Ibidem, p.138

37
pot provoca dezastre pentru întreaga forţă. Iniţiativa permite atacatorului să
aleagă timpul, locul şi mijloacele de luptă, având libertatea de a acționa în
mod eficient și decisiv prin reușita de ași surprinde adversarul.
Libertatea de acţiune se obţine „prin acţiuni, în primul rând ofensive,
dinamice, manevriere, rapide, întrunite şi sincronizate şi solicită din parte
comandanţilor şi trupelor prevedere, iniţiativă, cunoaşterea situaţiei şi
obiectului eşalonului superior, cooperare, flexibilitate în conducere şi în
acţiune, continuitatea conducerii acţiunilor şi protecţiei trupelor şi
sprijinului logistic”66. Realizarea acestor condiţii de manifestare a principiului
libertăţii de acţiune face necesară o bază informaţională consistentă şi de
actualitate, de ultim moment, pe care să se întemeieze prevederea intenţiilor
adversarului, şi a modului cum se vor desfăşura acţiunilor militare, realizarea
unei superiorităţi funcţionale locale faţă de adversar, în sectoarele şi pe
direcţiile cele mai importante, atenuarea influenţei factorilor perturbatori
(caracterul incert al informaţiilor despre inamic, tendinţa acestuia de a
dezinforma, erorile ce pot surveni pe timpul elaborarii şi tansmiterii ordinelor,
eforturile fizice la care sunt supuşi luptătorii, defecţiuni tehnico-
organizatorice, starea vremii etc.).
Principiul libertăţii de acţiune, asa cum este formulat în literetura
noastră de specialitate, îsi are corespondenţa în principiul „ ofensivă” din
doctrina de luptă a armatei americane, care exprimă însemnătatea determinată
în obţinerea succesului a adoptarii în toate acţiunile întreprinse a unei atitudini
ofensive, sintetizată în sloganul „surprinde, păstrează şi exploatează
iniţiativa”67. De altfel, convingerea multora dintre comandanţii noştri că „cea
mai bună apărare este atacul” nu este tocmai departe de formularea
principiului în doctrina americană.
Adâncirea studiului privind conţinutul acestui principiu, presupune
relevarea a ceea ce ar trebui să facem pentru dobândire şi menţine libertatea
de acţiune, a căilor pentru amplificarea ei, a măsurilor necesare pentru a o
utiliza, a o pune în valoare la niveluri cât mai ridicatde.
Libertatea de acţiune se poate obţine pe mai multe căi, cu grade diferite
de generalitate, din care supunem atenţiei următoarele: cucerirea şi menţinere
iniţiativei; relizarea unei capacităţi ridicate de a prevedea modul cum se vor
desfăşura acţiunile militare şi intenţiile adversarului; manifestare superiorităţii
calitativ-funcţionale; flexibilitatea în conducere; asigurarea acţiunilor şi
protecţiei trupelor şi sprijinului logistic; preocupare pentru relizarea
surprinderii şi evitarea din partea adversarului; creşterea capacităţii de acţiune
independentă şi în condiţii de izolare; atenuarea influenţei perturbatoare a
factorilor naturali, valoarea superioară a condiţiilor geoclimatice, economice,

66
Cf. Regulamentul general al acţiunilor militare, Bucureşti, ediţia 1996, art.75
67
Cf. FM 100-5, p.32
38
demografice, culturale caracteristice zonei în care se desfăşoară acţiunile;
folosire pe scară largă a acţiunilor de hărţuire68.
Prin evitarea sau zădărnicirea inamicului de a te surprinde atât în timp
de pace, cât și pe timpul desfășurării operațiilor, prin aranjarea forțelor în
poziții avantajoase, acțiuni active întreprinde și împiedicarea scurgerilor de
informații se sporește libertatea acțională.
Din cele prezentate se poate desprinde concluzia că asigurarea libertăţii
de acţiune constitue una dintre condiţiile esenţiale de succes. La obţinerea ei
concură numeroase procedee şi mijloace care, folosite judicios, ne asigură
dobândire şi păstrarea iniţiativei, spaţiului necesar ducerii acţiunilor la toate
nivelurile, impunând adversarului planurile noastre, fără ca acesta să poată
reacţiona eficient.
Cele trei principii ale luptei armate, respectiv surprinderea, libertatea de
acțiune și inițiativa sunt importante și au un vast domeniu de aplicabilitate in
operațiile forțelor terestre, acestea fiind analizate si evidențiate într-o strânsă
corelație (Fig. 2.).

SURPRINDERE

LIBERTATE DE
INIȚIATIVĂ
ACȚIUNE

Figura 2. Corelația surprindere – inițiativă – libertate de acțiune.

Libertatea de acțiune se realizează prin asigurarea tuturor condițiilor

pentru pregătirea și desfășurarea acțiunilor proprii conform scopurilor
stabilite, manifestarea plenară a inițiativei și înlăturarea acțiunilor
perturbatoare ale inamicului sau a altor factori ai situației. Libertatea de
acțiune asigură comandamentelor și marilor unități un grad de independență
sporită în luarea unor decizii rapide pe timpul execuției planurilor elaborate,
în scopul câștigării și menținerii inițiativei, fie chiar mai temporar sau doar în
anumite zone de operații din spațiul de luptă69.
Inițiativa este atributul comandanților, în sensul identificării și
exploatării oportunităților prin decizii de rezolvare a situațiilor într-o manieră
68
Dr. Bărbulescu Ionel, dr. Habian Liviu, Lege,Principiu,Normă A Luptei Armate-corelaţii, Editura Ager. Bucureşti,
2002, p.24

69
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Udeanu, Prof. Univ. Dr. Mihai-Marcel Neag, Elemente de Artă Militară, Editura Academiei
Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” Sibiu, 2013, p.63-64

39
îndrăzneață și originală. Aceștia trebuie să preia inițiativa, să-și asume
riscurile fără a se teme de consecințe, pentru a învinge și chiar pentru a
preveni sau evita eșecul. Acest principiu presupune instruire, cunoștințe
operaționale solide și atitudine de asumare a riscurilor, în antiteză cu
atitudinea de prevenire a acestora70. Inițiativa conferă conținut surprinderii
unul dintre cele mai importante principii ale luptei armate.
Principalii factori care contribuie la realizarea surprinderii inamicului în
acțiunile militare moderne sunt: prevederea; inițiativa; libertatea de acțiune;
capacitatea comandanților de a-și asuma riscul necesar calculat; rapiditatea;
păstrarea secretului asupra acțiunilor proprii; mascarea; dezinformarea
permanentă a adversarului, iar evitarea surprinderii mărește libertatea de
acțiune concomitent cu reducerea posibilităților inamicului și a initiativei
acestuia71.

70
Ibidem, p.66
71
Ibidem, p.68

40