Omagiu unui yoghin extraordinar - YOGA SWAMI

Povestirea simplă a unei întrevederi cu un mare înţelept yoghin ajuns la culmea iluminării spirituale - de
Susunaga Weeraperuma

traducere de Gregorian Bivolaru

Această povestire minunată nu se mărgineşte doar să ne restituie în termeni, deşi clari, adesea poetici, atmosfera
tradiţională fascinantă a spiritualităţii indiene. Ea evocă, de asemenea, datorită multor fapte insolite pe care le
prezintă, vasta şi complexa problemă a raporturilor dintre spiritualitate şi parapsihologie sau, în cazul de faţă,
putem spune mai curând dintre YOGA AUTENTICĂ şi parapsihologie.

Vă recomandăm să citiţi amplul articol despre Yoga şi parapsihologie care a prefaţat această lucrare la apariţia ei
în limba română, pentru a putea înţelege mai bine semnificaţia puterilor paranormale extraordinare ale lui Yoga
Swami.

Lecturând cu atenţie această mărturie extraordinară, putem astfel să înţelegem că puterile paranormale uluitoare
ale lui YOGA SWAMI, oricât de deconcertante ar putea fi pentru noi, în expresia lor exterioară, în realitate,
ele traduceau în mod evident compasiunea nemărginită pe care el o resimţea din plin pentru unii dintre vizitatorii
săi, cărora el le citea instantaneu gândurile şi le percepea perfect empatic trăirile ca şi cum le-ar fi citit într-o
carte deschisă.

La sfârşitul textului original tipărit, după cum am spus în 1970, era indicat că YOGA SWAMI intrase în stare de
MAHASAMADHI şi părăsise planul fizic (murise) cu câţiva ani înaintea redactării acestui text. În aceste
condiţii, acest SWAMI ceilonez a fost şi rămâne pentru mulţi dintre noi, graţie exemplarităţii sale spirituale, un
contemporan. Orice yoghin, chiar începător, înţelege că la baza puterilor paranormale şi a tuturor minunilor pe
care le realiza YOGA SWAMI, se află starea de REZONANŢĂ cu energiile secrete ale
MACROCOSMOSULUI.

Pentru acele rare fiinţe, suficient de evoluate spiritual şi înzestrate cu intuiţie şi inteligenţă, acest text poate să
capete o importanţă uriaşă în ceea ce priveşte inspiraţia interioară şi angrenarea autentică pe calea practicii
YOGA. Recomandăm cu căldură acest text tuturor yoghinilor din România cât şi aspiranţilor sinceri către
ABSOLUTUL DIVIN care urmăresc să atingă desăvărşirea pe alte căi spirituale autentice. Fie ca acest text să le
ajute tuturor celor sinceri şi dăruiţi divinului să realizeze cât mai repede starea sublimă de ILUMINARE
SPIRITUALĂ.

Notă despre autor: Susunaga Weeraperuma

De origine singaleză (din Ceylon – Sri Lanka), Susunaga Weeraperuma şi-a părăsit marea insulă natală pentru a
merge în Anglia să studieze şi astfel el a dobândit la Universitatea din Londra titlul de licenţiat în ştiinţe
economice.

Ca bibliotecar expert, făcând parte din personalul de la British National Bibliography, el a lucrat mult timp în
bibliotecile publice, guvernamentale şi speciale, ca şi la Biblioteca Naţională Britanică de la Muzeul Britanic.
Membru al Asociaţiei Bibliotecarilor (Library Association), el este un bibliotecar distins, autor al mai multor
studii în materie, iar unul din articolele sale a fost menţionat în numărul din iulie 1973 al Buletinului
Bibliotecilor din Franţa. El lucrează actualmente la Biblioteca Parlamentară din Adelaide (Australia de Sud).

Încă din fragedă tinereţe el era foarte interesat de spiritualitate, aceasta conducându-l la un moment dat să aibă cu
YOGA SWAMI, maestru ceilonez faimos dotat cu puteri paranormale stranii, scurta şi curioasa întâlnire al cărei
rezumat plin de învăţăminte semnificative este mica sa lucrare „Omagiu lui YOGA SWAMI”, reprodusă aici
pentru prima dată în limba română integral. Această relatare este un rezumat extraordinar de valoros, căruia, într-
un mod foarte reprezentativ pentru climatul spiritualităţii tradiţionale autentice al Indiei, nu-i lipseşte nici fineţea
psihologică şi nici poezia.

După întâlnirea sa memorabilă cu YOGA SWAMI, Susunaga Weeraperuma a început să practice intens YOGA
şi a mai fost profund atras de învăţăturile spirituale ale lui Jidu Krishnamurti, acest indian a cărui reputaţie
internaţională este unanim acceptată şi cu care mulţi oameni eminenţi ai timpului nostru au avut convorbiri pline
de profunzime spirituală (căruia marele sculptor francez Antoine Bourdelle i-a făcut două busturi remarcabile).

Nu este prin urmare deloc surprinzător că un bibliotecar de calitatea lui Susunaga Weeraperuma este actualmente
autorul unei „Bibliografii a învăţăturilor şi vieţii lui Jidu Krishnamurti”, cea mai documentată şi cea mai
cuprinzătoare bibliografie care a apărut vreodată asupra lui Jidu Krishnamurti (apărută la Leiden, în 1971). Ea a
făcut obiectul unei substanţiale şi foarte favorabile exegeze a lui Francoise Thomazo în numărul din februarie
1977 a „Buletinului Bibliotecilor din Franţa”.

Ediţia originală engleză a acestei faimoase lucrări despre YOGA SWAMI a fost publicată în Anglia în anul 1970
sub titlul „Omagiu lui YOGA SWAMI” (HOMAGE TO YOGA SWAMI).

1. Introducere

Chiar în timpul vieţii, marele yoghin Yoga Swami avea o reputaţie considerabilă, atât în Ceylon (Sri
Lanka), cât şi în India, ca fiind un înţelept ce a ajuns cu adevărat la culmea iluminării spirituale. Adepţii săi
foarte numeroşi erau în mod firesc înclinaţi să-i exagereze uneori realizările sau extraordinarele sale puteri
spirituale. El era adeseori privit precum cel mai mare înţelept şi vizionar spiritual pe care lumea orientală l-a
cunoscut, de la marele Shankara până astăzi.
Existau, fără îndoială şi sceptici îndârjiţi şi răutăcioşi care nu-l considerau a fi decât încă un yoghin banal, dotat
cu uluitoare puteri paranormale (siddhis). Dar chiar aceia care încă se mai îndoiau sau care se întrebau dacă
Yoga Swami fusese cu adevărat, în mod fundamental transformat în sens spiritual, admiteau totuşi în unanimitate
că el avea extraordinare puteri psihice şi mentale.

Yoga Swami avea, de asemenea, reputaţia unor capacităţi remarcabile de clarviziune. Se ştia de asemenea că el
putea instantaneu să dispară dintr-un loc, la voinţă şi chiar să acţioneze (simultan) în mai multe locuri în acelaşi
timp. Trei dintre discipolii săi foarte apropiaţi pretindeau, fiecare sub jurământ, că l-au întâlnit în acelaşi
moment, manifestându-se aparent fizic, în locuri atât de îndepărtate unul de altul, precum Jaffna (Ceylon),
Madras (India) şi chiar la Londra în Anglia.

Unul dintre prietenii săi apropiaţi îşi amintea unele întâmplări care demostrau că tot ce dorea Yoga Swami, atât
pentru el cât şi pentru alţii, se realiza imediat sau după un anumit interval de timp. De exemplu, această persoană
apropiată îl însoţise pe Yoga Swami la un moment dat într-o lungă plimbare pe jos mai mulţi kilometrii la ţară,
printre nişte orezării. Simţindu-se oarecum înfometat şi considerând că s-a plimbat suficient pe jos, Yoga Swami
şi-a exprimat brusc, în treacăt, dorinţa de a avea imediat la dispoziţie o maşină pentru a se întoarce în oraş. De-
abia şi-a exprimat însă dorinţa şi, ca prin farmec, mai multe maşini au apărut în acele locuri pustii şi s-au
apropiat toate de Yoga Swami. Şoferii acestor maşini, care nu-l cunoşteau deloc pe acesta au început să-l invite
cu toţii şi chiar să-l roage pe Yoga Swami să urce, fiecare insistând să vină în maşina sa, unii dintre ei
disputându-şi chiar privilegiul de a-i fi folos acestui om sfânt pe care îl vedeau pentru prima oară.

În această situaţie aparent banală, Yoga Swami a ridicat copleşit şi umil braţele către cer spunând că este efectiv
periculos pentru el să-şi mai exprime dorinţele. Mi s-a spus chiar de către unii discipoli apropiaţi ai săi, că
persoanele complet eliberate spiritual sunt aproape incapabile să-şi mai dorească ceva doar pentru ele în sensul
psihologic şi egotic al termenului, deoarece egoul lor fiind aproape complet dizolvat, dorinţele lor omeneşti se
mai pot referi numai la  necesităţi pur fizice şi stringent psihice sau mentale.

Altă dată, la sfârşitul uneia dintre rarele vizite ale lui Yoga Swami la Colombo, o imensă mulţime de admiratori
invadase gara din acest oraş pentru a asista cu mic cu mare la plecarea sa. Câţiva discipoli cântau, plini de
fervoare, imnuri divine în limba sanscrită şi în limba tamil, în timp ce alţii îi ofereau, plini de dragoste şi
recunoştinţă ghirlande de flori. Se făcuse deja târziu şi unul dintre prietenii lui Yoga Swami i-a atras respectuos
atenţia asupra necesităţii stringente de a ajunge la timp la tren pentru a prinde la ora plecării trenul. „Nu te
nelinişti, i-a răspuns zâmbind şăgalnic Yoga Swami, pe un ton calm. Trenul nu va putea pleca fără mine”.

În acea seară, cu adevărat, într-un mod cu totul de neînţeles pentru mecanici, locomotiva trenului în cauză a avut
pană, iar trenul nu a putut pleca la ora sa exactă. După ce şi-a salutat toţi prietenii şi admiratorii fără grabă, Yoga
Swami s-a decis în sfârşit să urce în tren şi să intre în compartimentul său şi abia în acest moment trenul a putut
să pornească deoarece EXACT ATUNCI s-a încheiat reparaţia defecţiunii existente la locomotivă.

2. Oglinda tulburătoare a unui spirit eliberat

Cu toate că auzisem vorbindu-se despre Yoga Swami, existau în mine mai multe motive pentru care nu
resimţisem încă niciodată un impuls irezistibil să merg să-l vizitez, până în momentul întrevederii mele cu
el.

În primul rând, în acea perioadă trebuie să recunosc sincer că nu aveam efectiv cu ce să plătesc călătoria cu
trenul până la Jaffna, care se află tocmai la extremitatea nordică a Ceylonului; apoi, eu consideram şi atunci ca şi
acum, că trebuie să-l descoperi pe Dumnezeu sau ADEVĂRUL SUPREM prin tine însuţi, deoarece în afara ta
nici un intermediar, oricât de bine intenţionat ar fi el, nu te poate ajuta cu adevărat, suficient de mult în această
privinţă. În sfârşit, un alt motiv important pentru mine era că Yoga Swami respingea majoritatea vizitatorilor
dacă nu erau pregătiţi lăuntric din punct de vedere spiritual.

Multe persoane mărginite şi comune îl considerau din păcate pe Yoga Swami ca pe un simplu ghicitor, având
mai ales darul de a face preziceri uluitor de exacte referitoare la ceea ce se va întâmpla cu ele în viitor. Într-o
anumită perioadă, Yoga Swami avea o sumedenie de vizitatori zilnic, care îl asaltau permanent din zori şi până-n
seară. Ei veneau uneori să-l vadă numai pentru a-i prezenta diferite probleme care nu aveau nici o legătură cu
spiritualitatea, dintre care unele erau banale şi personale.

Cei care erau (în ultima vreme când Yoga Swami era mai puţin abordabil) – suficient de privilegiaţi pentru a fi
primiţi de el pentru o întrevedere personală, se considerau de obicei de două ori binecuvântaţi. Unii dintre cei
mustraţi pe drept de Yoga Swami, datorită greşelilor pe care încă le mai făceau, se considerau chiar pedepsiţi
spiritual.

Când Yoga Swami dorea cu tot dinadinsul să evite un vizitator nedorit sau inoportun, era ştiut că putea să dispară
instantaneu sau chiar să devină invizibil pentru perioade destul de lungi de timp. O explicaţie interesantă a
conduitei stranii şi în alte nenumărate direcţii a lui Yoga Swami este următoarea.

Conştiinţa fiinţelor umane mărginite şi comune care se află în sclavia ignoranţei se găseşte mai mereu într-o stare
de animaţie sau agitaţie – cu alte cuvinte animate, care predominant este determinată de karma (sau
condiţionările destinice, fatale pentru cel ignorant) individuală. Această karma nu este altceva decât totalitatea
reacţiilor ce apar datorită acţiunilor noastre anterioare ce generează nenumărate influenţe subconştiente, psihice
şi mentale, care condiţionează în mod specific conştiinţa, care astfel înlănţuită se opune clipă de clipă eliberării.

Aceşti factori psihologici inferiori şi reziduali se unesc pentru a crea iluzia falsului „eu” sau, cu alte cuvinte, a
egoului. Fiinţele complet eliberate, dimpotrivă, trăiesc permanent o stare de pură conştiinţă beatifică, perfect
lucidă şi detaşată, datorată depăşirii şi transcenderii eliberatoare a acestei cochilii a egoului efemer şi închistat.

Ar fi corect să se descrie starea de eliberare ca o liniştire perfectă a conştiinţei ce determină o stare de non-
agitaţie sau non-animare deoarece totdeauna o conştiinţă eliberată nu este niciodată animată sau condiţionată de
KARMA. Întrucât o conştiinţă eliberată spiritual este, metaforic vorbind, imobilă, întocmai ca o oglindă perfectă,
ea poate fi tocmai prin aceasta dotată cu o forţă de animare sau de impuls ce provine prin reflexie empatică, de la
o conştiinţă neeliberată încă, care este în mod necesar caracterizată de agitaţia pe care o determină karma
individuală. Printre altele, o conştiinţă total eliberată spiritual are avantajul de a acţiona totdeauna ca o oglindă
clară în care o conştiinţă egotică, limitată şi neeliberată se poate vedea exact aşa cum ea este în respectivul
moment în realitate.

În acest sens, dacă adeseori lui Yoga Swami părea că-i lipseşte o personalitate stabilă, aceasta decurgea
totdeauna implicit prin faptul că „personalitatea” sa dobândea printr-o perfectă oglindire empatică, temporar,
caracteristicile predominante ale personalităţii vizitatorilor săi.

Nu este, prin urmare, deloc surprinzător dacă cunoaştem aceste aspect esenţial, că persoanele foarte mândre
găseau şi considerau în mod invariabil că încă de la prima întâlnire Yoga Swami se comporta cu ele într-o
manieră foarte arogantă. Acelora obsedaţi de temeri şi nelinişti aberante, atitudinea lui Yoga Swami le părea
timidă şi chiar temătoare.

Un sannyasin (aspirant spiritual în YOGA la indieni) – din sudul Indiei i-a recitat odată lui Yoga Swami o strofă
din Bhagavad-Gita pentru a-i solicita anumite lămuriri asupra sensului. Imediar Yoga Swami a repetat plin de
umor strofa respectivă cu modificări semnificative şi abile jocuri de cuvinte referitoare la anumiţi termeni, încât
versurile sacre, pline de înţelepciune, au căpătat brusc o semnificaţie profund erotică. Yoga Swami reacţionase
pur şi simplu, în acest caz, la imaginile sexuale puternic refulate ce se aflau ascunse în subconştientul îmbâcsit de
convenienţe al acelui aspirant.

În consecinţă acel ascet, întocmai ca mulţi alţi vizitatori ai lui Yoga Swami a fost nu numai iritat dar şi jenat şi s-
a supărat, desconsiderându-l pe Yoga Swami. Într-un anumit sens Yoga Swami acţiona adeseori întocmai
precum un maestru ZEN care trezeşte oamenii din somnul inconştienţei în care se complac adesea, dându-le un
şoc pe măsura stării lor de larvaritate în care se află.
Oamenii din Jaffna veneau adeseori către Yoga Swami cu un curios amestec de veneraţie, afecţiune, respect,
dragoste şi teamă. Unii dintre ardenţii săi admiratori păreau adeseori că mai mult se tem de el decât îl iubesc.
Înţelepţii spun adesea că „FRUMUSEŢEA CA ŞI URÂŢENIA SE AFLĂ ÎN OCHII PRIVITORULUI”. Yoga
Swami acţiona şi reflecta ca o oglindă, cu o stranie fidelitate, ceea ce se afla în ceilalţi.

Pentru a fi primit de Yoga Swami trebuia cel mai adesea să te apropii de el detaşat complet de cele lumeşti. Fără
a mai lăsa să predomine în tine nici un motiv secret, nespiritual, oricare ar fi acesta. Această stare sublimă a
minţii în care conştiinţa ajunge să fie mult mai pură, fără o motivaţie vulgară, îmi părea aproape inaccesibilă,
fiind pentru mine, cel de atunci, un zenit al spiritualităţii.

Într-adevăr, dacă am putea, oricare dintre noi, ajunge fie chiar şi pentru câteva zile această stare sublimă de
conştiinţă purificată, nu am fi şi noi înşine un Yoga Swami? În această direcţie acum trebuie să recunosc că lipsa
de încredere în capacitatea mea lăuntrică de a-l înfrunta şi aborda pe Yoga Swami, absolut fără nici un motiv
bine definit, într-o stare clară de detaşare de cele lumeşti, a fost şi ea un  motiv important care m-a făcut în mai
multe rânduri să-mi înfrânez dorinţa de a-l vedea.

3. Condiţia prealabilă este îndeplinită

Parcursesem deja o mare distanţă mergând de-a lungul plajei din Colombo. Pescarii din zonă îşi împingeau
grăbiţi bărcile pe nisip înainte ca soarele să apună la Dehiwala. Strigătele grăbite şi coşurile lor pline cu
peştii prinşi tulburau parcă seninătatea maiestuoasă şi enigmatică a acelei seri parcă mai liniştite decât de
obicei. M-am îndepărtat deci repede de ei şi am ales pentru a fi cât mai singur cu mine însumi un loc izolat, pe o
stâncă ce ieşea din mare la Bambalapitiya.

Cerul devenea treptat iluminat mirific de toate culorile diafane, datorită vrăjii fermecătoare a asfinţitului. Seara
ce se lăsase era foarte plăcut răcoroasă iar briza liniştită, ca o mângâiere duioasă care venea dinspre larg, avea un
efect euforic şi întăritor asupra nervilor mei. Vuietul necontenit al mării şi contemplarea fascinantă a valurilor
spărgându-se periodic de stânci păreau, toate împreună, un subiect destul de adecvat pentru o meditaţie yoghină.

Aceste valuri neobosite, gândeam eu atunci, se aruncă împotriva stâncilor de mii de ani, dar iată că stâncile au
rămas neclintite. Căutarea autentic spirituală a omului de-a lungul veacurilor nu seamănă oare, analogic vorbind,
exact cu aceasta? Omul a căutat şi a luptat mereu, adeseori hotărât, să găsească Adevărul ultim sau pe Dumnezeu
care, deşi se află ascuns chiar în om prin Sinele Etern (ATMAN), aparent a continuat să rămână necunoscut şi
misterios.

Marea este oarecum comparabilă conştiinţei absolut divine universale din care apar precum nişte valuri micile
noastre egouri limitate şi efemere. Aceste valuri se aruncă, lovindu-se la un moment dat de Adevăr şi apoi se
dizolvă, dar numai pentru a fi schimbate şi manifestate din nou şi din nou în alte valuri trecătoare.

Acestea, vă mărturisesc că erau gândurile mele când, brusc, s-a apropiat de mine un bărbat foarte bronzat şi ceva
mai în vârstă, insistând aproape ca să-l ascult. Eram mai curând contrariat, dar mai târziu mi-am putut da seama
că aceasta nu a fost o întâmplare. Aparenţa sa exterioară era puţin agresivă, dar starea sa de spirit era în ansamblu
binevoitoare şi chiar simpatică, după cum mi-am dat seama aproape imediat. „Tinere, mi-a spus el cu francheţe,
de ce îţi pierzi timpul în lenevie?”

Legătura spirituală tainică ce s-a înfiripat atunci între noi în urma acestei discuţii nu întârzie să dea naştere unei
calde şi spontane prietenii. Acest om simplu şi jovial se prezenta ca fiind un funcţionar de curând pensionat ce
locuia la Tellipallai (un sat în apropiere de Jaffna), împreună cu soţia şi familia sa.

Încă din primele minute, după ce am făcut cunoştinţă, el mi-a vorbit plin de înflăcărare şi admiraţie despre
Yoga Swami cu un entuziasm molipsitor. „Este aproape revoltător, mi-a spus el, că nu te-ai hotărât să-l
vizitezi pe înţeleptul nostru yoghin care trăieşte şi este un veritabil exemplu de realizare divină în această
insulă”. Acest domn plin de bunătate, s-a oferit chiar foarte îndatoritor să-mi achite costul călătoriei cu trenul
până la Jaffna şi ca o culme a bunăvoinţei m-a invitat, de asemeni, să stau la el acasă ca oaspete, oricât de mult
doream.

Am petrecut astfel împreună la Jaffna câteva săptămâni bogate în evenimente spirituale. El m-a condus apoi
personal, la toate templele hinduse faimoase din acea parte a ţării, vizitând împreună cu el inclusiv templul
Nallur. Fiind un hindus foarte evlavios, el credea sincer că trebuie să mă purific lăuntric pentru a mă pregăti cât
mai bine în vederea viitoarei mele vizite la Yoga Swami.

În fiecare dimineaţă înainte de răsăritul soarelui, soţia sa recita transfigurată imnuri divine extrase din scrierile
tradiţionale hinduse. În mod frecvent chiar şi eu trebuia să mă îmbrac cu un „dhoti” (veşmânt special al
bărbaţilor din Bengal şi Valea Gangelui, adoptat ca veşmânt religios în multe regiuni din India) alb, iar pasta de
lemn de santal şi cenuşa sacră îmi erau aplicate cu generozitae pe cap, căci aceasta era uneori o condiţie necesară
pentru a pătrunde în anumite temple.

Nu-mi era foarte clară atunci semnificaţia religioasă sau spirituală a acestor rituri, dar poate că ele adăugau o
anumită culoare inefabilă şi transfiguratoare unor conjuncturi care ar fi fost altfel, atunci monoton şi superficial
de solemne. Săptămânile treceau şi, deşi îmi făcea o deosebită plăcere ospitalitatea care-mi era oferită, începeam
totuşi să mă simt puţin nerăbdător la ideea că nu-l vizitasem încă pe Yoga Swami.

Mă întrebam chiar uneori, trebuie să mărturisesc, dacă prietenul meu nu urmăreşte în mod subtil şi indirect să mă
convertească la maniera de a trăi a hinduşilor. În orice caz, un asemenea program părea la prima vedere fără
obiect, pentru că eu aveam deja o anumită simpatie faţă de sistemul filosofiei Vedanta. Apoi, mi-am dat seama
că prietenul meu era cât se poate de sincer în convingerea că o perioadă preliminară de pregătire era absolut
indispensabilă înainte de o întrevedere atât de importantă pentru mine cu Yoga Swami.

O lună de zile se scursese aproape toată şi deja ajunsesem să doresc mult să mă întorc la mine la Colombo.
Deoarece chiar ajunsesem să-mi pierd rapid vechiul interes pentru Yoga Swami, m-am decis, la un moment dat,
să părăsesc Jaffna fără a-l mai vizita. Atunci când i-am mărturisit prietenului meu această hotărâre, el a început
să radieze de bucurie şi cu un aer triumfător mi-a spus: „Ah! Cred că abia acum momentul propice a sosit! Dacă
totuşi ţi-ai pierdut interesul pentru Yoga Swami eşti exact în starea cea mai adecvată pentru a-l vedea. Vom
merge chiar mâine”.

După ce mi-a vorbit, am fost pe deplin convins, pentru prima oară, de scopul real şi profund al acestei lungi
prioade de aşteptare şi pregătire. Am hotărât împreună să-l întâlnim pe Yoga Swami în dimineaţa următoare
chiar la răsăritul soarelui, acest moment considerându-l cel mai bun pentru o asemenea întâlnire.

4. Maestrul îşi mătură calm grădina

Era o dimineaţă minunată, răcoroasă şi liniştită, cu excepţia trozniturilor provocate din când în când de
briza uşoară ce legăna ritmic palmierii înalţi şi zvelţi. Mergeam tăcuţi şi complet transfiguraţi pe străzile
strâmte şi prăfuite ale oraşului. Yoga Swami locuia undeva într-o colibă foarte mică, ce fusese construită
special pentru el în grădina unei case din oraşul Jaffna. Această colibă avea un acoperiş de paie şi era în
ansamblu asemănătoare cu simplitatea unei locuinţe ţărăneşti.

Yoga Swami apăru, spre surpinderea mea, exact aşa cum mi-l imaginasem. Părea foarte bătrân dar emana prin
toată fiinţa sa ceva înălţător. Era de statură mijlocie iar părul lung şi cărunt îi cădea în şuviţe pe umeri. Atunci
când l-am zărit pe Yoga Swami acesta tocmai îşi mătura liniştit grădina cu o mătură mare. Zărindu-ne a venit
încet spre noi şi apoi ne-a deschis poarta. „Tocmai făceam treaba unui „coolie” (om de munci grele şi înjositoare
în India), spuse el molcom. De ce-aţi venit să vedeţi un coolie?” Râse apoi pe sub mustaţă cu o strălucire uşor
ironică şi ghiduşă în ochi.
Am remarcat atunci că se exprima într-o engleză bună, cu un accent impecabil. Cum noi ştiam mai demult că
există de obicei un sens ascuns ezoteric în toate afirmaţiile sale, i-am interpretat simbolic cuvintele astfel: „Sunt
un curăţător şi un purificator spiritual de fiinţe umane. Vreţi oare cu adevărat să fiţi purificaţi?” Ne făcu apoi,
plin de amabilitate, semn să intrăm în coliba sa.

Yoga Swami se aşeză, după aceea, în faţa noastră cu picioarele încrucişate pe un fel de postament puţin ridicat,
iar noi ne-am aşezat plini de veneraţie pe sol în faţa lui. Nu pronunţasem încă nici un cuvânt. În acea dimineaţă
trebuie să mărturisesc că eu am vorbit foarte puţin, el singur susţinând întreaga conversaţie.

Nu era niciodată nevoie să-i vorbim, căci era de ajuns să ne gândim la ceva şi el ne răspundea aproape
instantaneu. Nu trebuia, prin urmare să-mi exprim întrebările prin cuvinte, pentru că Yoga Swami închise
ochii şi rămase imobil în faţa noastră aproape o jumătate de oră. Părea, aşa cum noi sesizam parţial intuitiv,
că puteai întreba atunci dacă seninătatea copleşitoare radiată de chipul său se datora în întregime bucuriei
generată de meditaţia lui interioară.

Dormea oare sau se odihnea? Urmărea oare să ne sondeze conştiinţele, sau să ne impulsioneze spiritual? Atunci
pe moment, nu am înţeles ce face, dar după aceea, luni de zile la rând i-am simţit ajutorul pe care ni l-a oferit
ATUNCI.

Prietenul meu mă făcu să înţeleg, cu un surâs emoţionant, că aveam într-adevăr şansa de a fi primiţi de el.
Deodată, Yoga Swami deschise ochii. Ochii săi luminoşi şi puternici risipeau parcă întunericul întregii colibe.
Privirea, plină de compasiune, era pe cât de luminoasă pe atât de blândă. Am simţit atunci pentru prima oară
blândeţea divină a a compasiunii atotcuprinzătoare.

Începeam deja să resimt foamea şi oboseala şi imediat Yoga Swami întreabă: „Ce-aţi dori să serviţi la micul
dejun? În acel moment de foame aş fi acceptat tot ceea ce mi-ar fi oferit, dar mă gândeam la nişte „idli” (prăjituri
speciale din orez) şi la banane, care la Jaffna sunt articole alimentare foarte populare. În clipa următoare, într-un
mod absolut misterios şi de neînţeles pentru mine, un străin apăru în mod fulgerător în colibă, ne salută
respectuos şi ne oferi EXACT aceste alimente la care eu mă gândisem, pe o tavă pe care o ţinea în mână.

Puţin mai târziu, prietenul meu dori cafea, dar înainte de a-şi fi exprimat cererea în cuvinte aceeaşi persoană
misterioasă a reapărut în colibă şi ne-a servit cu cafea. Este de neînţeles pentru mine cum se întâmplau toate
acestea şi poate mulţi nu vor putea să le creadă, însă eu am fost direct martor la toate acestea.

5. Starea de tăcere

După micul dejun, Yoga Swami  ne-a cerut să nu aruncăm cojile de banane, ele fiind destinate chiar vacii. El
strigă apoi la vaca care tocmai păşea în grădină. Vaca intră cu o oarecare stângăcie în colibă. El îi oferi, plin de
dragoste, să mănânce cojile de banane. În final vaca îi linse mâna cu recunoştinţă şi voi să se aşeze pe sol. Yoga
Swami îi întinse ultima coajă de banană care mai rămăsese şi apoi îi spuse prietenos: „Acum, lasă-ne liniştiţi, te
rog. Nu ne deranja, Valli. Vezi şi tu că am nişte oaspeţi”. Vaca înclină capul în semn de înţelegere şi supunere şi
îi indeplini întocmai rugămintea formulată verbal de înţelept.

După ce vaca se retrase, Yoga Swami închise ochii din nou şi translată fulgerător încă o dată în misterioasa sa
lume spirituală lăuntrică. Eram foarte curios să ştiu cât mai exact, oare ce făcea în realitate Yoga Swami atunci
când închidea ochii şi parcă trecea într-o altă lume. Mă întrebam atunci dacă era în meditaţie sau oare intra în
starea de extaz (SAMADHI).

Era, am considerat eu atunci, un moment foarte adecvat pentru abordarea deschisă a acestui subiect, dar înainte
să-mi formulez întrebarea prin cuvinte el începu deodată să vorbească. „Priviţi cu multă atenţie copacii aceştia.
Copacii chiar şi ei meditează. Meditaţia înainte de toate înseamnă tăcere trăită plenar cu esenţa ultimă a fiinţei
noastre. Dacă vă  daţi seama cu adevărat că nu ştiţi într-adevăr nimic, atunci veţi fi într-adevăr într-o profundă
meditaţie. O asemenea sinceritate deplină este terenul favorabil tăcerii care îl revelează pe Dumnezeu. Tăcerea
trăită profund este meditaţie”.

Yoga Swami se aplecă apoi spre noi şi spuse cu ardoare: „Trebuie întotdeauna să fiţi simpli. Trebuie permanent
să fiţi complet goi întocmai ca o oglindă în conştiinţă. Când veţi fi pe deplin reduşi la NIMIC – aceasta când
egoul a dispărut – când veţi deveni una cu nimicul (VID), atunci abia veţi fi cu adevărat voi înşivă UNA cu
Dumnezeu. Omul care nu mai este nimic îl cunoaşte intim şi lăuntric pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este
permanent Vidul Creator Beatific. Nimic înseamnă totul. A fi nimic înseamnă a fi pe deplin în comuniune cu
TOTUL. Pentru că eu realizez plenar că nu sunt nimic, înţelegeţi, pentru că sunt mereu un cerşetor – eu am
astfel, dacă vreau, toate lucrurile. Prin urmare, NIMIC  înseamnă de fapt totul. Înţelegeţi? Puteţi voi oare să
înţelegeţi aceasta?”

„Vorbiţi-ne despre această stare de Vid Creator Beatific”, spuse prietenul meu emoţionat, într-o stare de
aşteptare încordată.

„Aceasta înseamnă în realitate să nu-ţi doreşti absolut nimic. Înseamnă să poţi spune cu toată sinceritatea şi să fi
profund şi ferm convins că nu ştii nimic. Înseamnă, de asemenea, odată această stare atinsă, să nu fi preocupat să
faci nimic cu privire la această stare de Vid Creator Beatific care să te facă cumva să o pierzi”.

Mă gândeam acum la ce voia să spună aceste mare înţelept prin a urmări permanent să realizezi „că nu ştii
nimic” – şi am presupus că este starea beatifică de „pură existenţă” în contrast cu „devenirea”.

„Credeţi acum că ştiţi dar de fapt să ştiţi că încă sunteţi ignoranţi. Când vă veţi da seama complet sau suficient de
mult că nu ştiţi absolut nimic despre voi înşivă, atunci abia veţi fi chiar voi înşivă una cu Dumnezeu”.

Yoga Swami făcea frecvent aluzie la această stare de tăcere esenţială. El vorbea cu noi despre ea ca şi cum
aceasta ar fi fost chiar viaţa sa. Pentru cel care nu a avut încă niciodată experienţa acestei stări fundamentale de
SAMADHI (extaz divin), orice descriere ce şi este făcută, oricât ar fi aceasta de clară, ea va fi întotdeauna pentru
el o abstractizare teoretică.

În prezenţa lui Yoga Swami se întrezărea fugar şi intuitiv această fericire oceanică infinită, cunoscută în textele
yoghine sub numele de BEATITUDINE. Cât despre întrebarea dacă cu adevărat conştiinţa lui Yoga Swami se
lărgea până la a include în ea conştiinţele persoanelor din imediata sa apropiere sau dacă sentimentul său
nelimitat de bucurie inexprimabilă sau de tăcută beatitudine sau extaz divin (SAMADHI) se bazau toate pe o
iluzie personală, aceasta este o problemă care atunci nu-mi părea deloc uşor de elucidat.

Un singur aspect era evident, aproape tot ceea ce spunea Yoga Swami părea pentru noi ATUNCI atât de uluitor
şi în acelaşi timp atât de simplu încât aproape că nu te puteai împiedica să uiţi momentan implicaţiile practice
formidabile ale afirmaţiilor sale. Astfel, în acele momente, pentru câteva clipe, că pentru a afirma independenţa
conştiinţei şi a spiritului, am urmărit să-i examinez mental, cu multă atenţie, spusele, fără a mai pune alte
întrebări.

Această stare esenţială de tăcere iluminatoare este acţiunea graţiei divine? Este oare posibil să faci să apară
această stare în tine însuţi? Oare trecem uneori, măcar câteva fracţiuni de secundă, întâmplător prin această stare
pe care o realizăm spontan fără nici un efort de voinţă? Nu poate oare orice tentativă de a produce această tăcere
esenţială să facă în mod inevitabil egoul activ?

Yoga Swami care, datorită capacităţilor sale telepatice era evident conştient de toate aceste îndoieli şi dificultăţi
cu care mă luptam lăuntric, îmi veni spontan în ajutor cu o remarcă profundă şi savuroasă care a rămas pentru
mine de neuitat: „Tăcerea interioară apare atunci când realizezi din plin că nu mai există nimic de câştigat şi
nimic de pierdut”.

6. Nu-mi faceţi niciodată un cult!

Convorbirea noastră, care lua deja o turnură foarte interesantă, a fost întreruptă de un bărbat care intră în
colibă. Acest om era aparent un ardent discipol al lui Yoga Swami. El intră, aprinse o lumânare şi aşeză
apoi câteva flori de jasmin pe sol; în continuare el se prosternă pe cimentul rece înainte de a-i îmbrăţişa
plin de adoraţie picioarele lui Yoga Swami.

„Idiotule, strigă vădit revoltat Yoga Swami, acesta nu este un altar! Îmi faci mie un cult în loc să te adori şi să te
descoperi chiar pe tine însuţi! De ce oare adori pe un altul înainte să fi început să te adori pe tine însuţi?” Bietul
om se retrase într-un colţ al colibei plin de respect, dar tremurând speriat. „Crezi, continuă Yoga Swami, că-l poţi
găsi pe Dumnezeu doar adorându-l pe altul? Realizezi acţiuni atât de prosteşti, atât de stupide, să oferi flori şi să
aprinzi  lumânări! Crezi tu oare că-l poţi descoperi pe Dumnezeu cumpărându-l cu daruri?”

În astfel de situaţii, criticile vehemente ale lui Yoga Swami nu păreau să-şi aibă originea în rolul său pedagogic
de GURU sau de instructor spiritual, aşa cum presupuneau probabil mulţi din discipolii săi, ci ele erau mai
curând remarci sincere, fortuite, determinate de conjunctură, ale unei fiinţe umane pline de compasiune, care era
profund revoltată de nebunia umană.

Într-adevăr, mai mereu Yoga Swami descuraja înregistrarea cuvintelor sale, pe care el le vedea ca pe nişte
remarci fără prea mare valoare, care nu meritau să fie păstrate. Pe bună dreptate, el considera că adevărul
profund al unei afirmaţii enunţate spontan depinde de împrejurările unice în care ea a apărut şi care, identic, nu
se vor mai repeta niciodată.

Yoga Swami dădu din mâini în mod semnificativ pentru a-şi arăta dezaprobarea pentru omul care, în ignoranţa
sa, îşi făcea un cult. Apoi, el îşi lipi strâns palmele tremurânde de piept şi cu un gest convingător, plin de emoţie
şi transfigurat, strigă: „Priviţi! Simţiţi-l! El este aici! Dumnezeu este aici! Este şi aici!”

Pentru câteva clipe, închise din nou ochii şi faţa sa începu să radieze o lumină extatică. Aceste întreruperi aveau
probabil scopul de a permite sensului profund al cuvintelor sale să pătrundă gradat şi complet în conştiinţele
auditorilor săi.  De fiecare dată când Yoga Swami închidea ochii pentru a medita – cu coloana dreaptă, cu
picioarele încrucişate şi cu faţa aparent adormită, dar care la o privire mai atentă apărea totuşi ca fiind extrem de
trează – emana din el o stranie şi maiestuoasă demnitate, surprinzător de asemănătoare cu aceea a unui
BUDDHA.

„Timpul pe care îl are la dispoziţie fiinţa umană este scurt, iar subiectul este vast”, îmi spuse Yoga Swami cu o
extremă gravitate. Această afirmaţie, aparent enigmatică, înseamnă poate că „subiectul”, sau cu alte cuvinte
înţelegerea profundă a lui Dumnezeu sau a realităţii ultime este vastă, pe când timpul de care noi în realitate
dispunem este atât de limitat încât n-ar trebui să-l risipim odată cu energiile noastre lăuntrice, în acţiuni şi în
lucruri atât de secundare cum ar fi riturile şi ceremoniile, mai ales când acestea sunt formale şi superficiale.

7. Unicul templu viu se afla în noi înşine

Aveam deja pregătită o întrebare pe care ezitasem să o pun, cu toate că era foarte importantă pentru mine în acel
moment: cum să ne depăşim descurajarea? Abia îmi formulasem această întrebare foarte clar în minte şi iată că
Yoga Swami răspunse la ea instantaneu.

„Să vedem mai întâi ce este descurajarea. Vreţi, fără îndoială, să spuneţi pesimismul, nu-i aşa? Pesimismul şi
optimismul sunt două moduri diferite, diametral opuse, de a reflecta în propria noastră fiinţă ACEEAŞI
REALITATE. Ele sunt, putem spune, cele două feţe ale aceleiaşi monede. Nu eşti deloc în condiţii bune atunci
când eşti pesimist faţă de starea în care te afli atunci când eşti optimist dar, cu toate acestea, nu eşti în condiţii
extraordinar de bune când eşti optimist, faţă de starea în care te afli când eşti pesimist.

Reflectându-se amândouă în stări distincte de bucurie şi tristeţe, atât optimismul cât şi pesimismul sunt doar
unghiuri diferite sub care priviţi viaţa, care pentru cel înţelept rămâne MEREU ACEEAŞI. Pentru cel care nu a
atins încă eliberarea, optimismul este totuşi de preferat pesimismului.
Cel înţelept şi complet detaşat realizează însă că ÎN REALITATE nu este nici una nici alta. Dacă priveşti atent,
cu înţelepciune şi detaşare viaţa, exact aşa cum EA ÎN REALITATE este – şi nu numai dintr-un unghi oarecare –
dacă poţi permanent s-o percepi profund şi detaşat în afara acestei dualităţi, abia atunci nu mai eşti NICIODATĂ
nici pesimist, nici optimist. Dacă realizezi măcar odată această stare şi o păstrezi apoi mereu eşti deja liber”. În
timp ce Yoga Swami vorbea, a intrat atunci o doamnă, o americancă (aşa cum aveam să aflu mai târziu) ceva mai
în vârstă, care şi-a scos repede sandalele şi ni s-a alăturat aşezându-se pe sol.

Modul său foarte familiar de a surâde fiecărei persoane prezente şi maniera afectuoasă de a-l saluta pe Yoga
Swami arătau deja că venea adeseori în vizită la această colibă.
„Ce-aţi mai făcut între timp?” o întrebă, plin de veselie, Yoga Swami.

„Am fost la templul hindus de aici, din apropiere. Este pentru mine un loc atât de liniştit”.

„Vreţi probabil să spuneţi la templul de piatră?” întrebă Yoga Swami râzând. „Aţi fost de fapt să adoraţi nişte zei
din piatră în templul de piatră! Să ştiţi însă că în realitate nu există decât un singur templu cu adevărat viu şi
divin şi acesta este chiar templul din noi înşine, iar pentru a-l găsi cu adevărat pe Dumnezeu trebuie mai întâi să
cunoaştem cât mai bine, EXACT acest templu din noi înşine. Nu vă faceţi iluzii deşarte căci în realitate nu există
alt templu. În afară de NOI ÎNŞINE nimeni nu ne poate salva sau elibera”.

„Şi atunci Iisus? Dar Buddha? Nici măcar ei nu pot să ne ajute?” strigă americanca. După atitudinea sa, era clar
că întrebarea sa nu-i era deloc motivată de dorinţa de a afla adevărul, ci mai curând era o reacţie vie, provocată
de remarcile lui Yoga Swami, care apărea la susceptibilităţile sale religioase, profund rănite de aceste cuvinte.

„Să ştiţi că atât BUDDHA cât şi Iisus, ÎNAINTE DE TOATE s-au eliberat şi s-au salvat pe ei înşişi prin propriile
lor eforturi consecvente. După aceea preoţii, limitaţi şi dogmatici, au pus mâna pe nişte maculatură fără valoare,
care în realitate reprezintă experienţa lor VIE ca eliberaţi, şi au propagat-o fără ca ei în realitate să fi atins nici
măcar un sfert din ceea ce se spune acolo. Preoţii au acţionat în această direcţie ca nişte proşti.

Pentru a realiza pe Dumnezeu în tine însuţi şi pentru a atinge starea de eliberare şi pentru a atinge starea de
eliberare ultimă fiecare trebuie să acţioneze şi să lucreze personal pentru sine, în această chestiune spirituală. Să
nu-l credeţi niciodată pe cel care vă promite că doar el singur vă ajută în timp ce voi nu trebuie să faceţi nimic.
Cineva cu adevărat capabil poate doar să ne impulsioneze periodic, dar nimeni nu ne va ajuta mereu în locul
nostru pentru că ţineţi minte, nimeni în afară de DUMNEZEU nu este capabil să o facă. Un altul, chiar foarte
puternic, ne poate doar arăta cărarea, ne poate chiar impulsiona uneori prin exemple, dar calea trebuie totdeauna
să o străbatem aproape singuri”.

Yoga Swami a continuat astfel să vorbească inspirat iar noi îl ascultam cu o atenţie extraordinară, sorbindu-i
plini de aspiraţie fiecare cuvânt şi preţuind extaziaţi fiecare clipă petrecută în acea colibă misterioasă cu aspect
mizer. La un moment dat am remarcat că mai multe persoane veniseră şi stăteau acum în picioare la intrarea
strâmtă a colibei care acum devenise neîncăpătoare.

„De ce veniţi cu toţii să mă vedeţi?” Era o întrebare precisă care era adresată fiecărei persoane prezente şi nu
numai, ultimilor vizitatori. „Şi eu sunt la fel de prost aproape ca oricare dintre voi. Caut, tatonez în tenebre,
urmăresc să înţeleg. Ştiu că ignorantul este învăluit în tenebre dar mai ştim, de asemenea, că până şi înţeleptul
realizează că şi el este învăluit în tenebre, mult mai groase. Eu nu vă pot ajuta cu adevărat. Numai Dumnezeu
poate să vă ajute cum şi cât crede El de cuviinţă prin intermediul meu care sunt unealta Sa umilă şi supusă. Nu
uitaţi niciodată! Totul provine numai de la Dumnezeu, eu nu am niciodată nimic şi prin urmare nu vă pot oferi
nimic. Nu puteţi dobândi nimic de la mine aici. Totul a fost şi este de la Dumnezeu. Nimeni nu mă crede că sunt
un prost. Şi totuşi, eu ştiu foarte bine că sunt un prost”.

„Dar nu sunteţi deloc un prost” îi replică prompt, pe un ton sec americanca, nerăbdătoare parcă să-i demonstreze
falsa modestie.
„Poate, admise într-un târziu Yoga Swami, poate că într-adevăr sunt un prost de un gen cu totul diferit – un prost
care, fiind conştient, admite de bunăvoie realitatea prostiei sale”.

Yoga Swami a părăsit definitiv planul fizic (MAHASAMADHI) şi a murit acum câţiva ani, dar ceea ce el ne-a
comunicat atunci în maniera sa directă şi dezinvoltă care l-a caracterizat toată viaţa, va rămâne mereu pentru
noi ca un adevăr viu, fiind fără îndoială o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care l-au întâlnit. Experienţa de
neuitat pentru noi, de a fi putut să conversăm cu un eliberat în viaţă în acea memorabilă întrevedere, a fost şi a
rămas pentru mine cu mult mai instructivă şi mai edificatoare decât lectura unui mare număr de cărţi despre
YOGA sau eterna înţelepciune spirituală ce conduce la descoperirea în noi înşine a lui Dumnezeu cel viu şi
atotputernic.

Gânduri pline de înţelepciune ale lui Yoga Swami

Yoga Swami este un mare yoghin contemporan eliberat în această viaţă (jivanmukta)

***  Un spirit cu adevărat eliberat are totdeauna avantajul de a acţiona întocmai ca o oglindă în care un
spirit neeliberat încă poate să se vadă el însuşi exact aşa cum este în acel moment în realitate.

***  O fiinţă umană cu adevărat eliberată poate să vă arate care este calea demnă de urmat şi chiar poate să vă
impulsioneze pe cărare, dar cu toate acestea voi trebuie să fiţi aceia care realizaţi cu eforturi proprii călătoria
spirituală.

***  Timpul pe care îl are la dispoziţie fiinţa umană este scurt, dar subiectul (realizarea Adevărului Ultim, divin,
care conduce la înţelepciune) este vast.

***  Cel cu adevărat eliberat spiritual este totdeauna un purificator spiritual al fiinţelor umane care se află în
preajma sa.

***  Priviţi cu atenţie arborii. Veţi remarca atunci că arborii meditează. Meditaţia este trăirea unei tăceri.

***  De îndată ce veţi realiza cu adevărat că nu ştiţi absolut nimic şi că totul vă este enigmatic, veţi fi într-adevăr
pe cale să meditaţi.

***  Sinceritatea lăuntrică completă este terenul fertil care se potriveşte cel mai bine tăcerii.

***  Pentru a fi simpli şi puri trebuie să deveniţi una cu vidul creator beatific care se află mereu prezent în
conştiinţa voastră.

***  Atunci când v-aţi redus fiinţa la NIMIC şi când EUL vostru efemer a dispărut, atunci, de îndată ce deveniţi
UNA cu NIMICUL, abia atunci veţi fi voi înşivă uniţi pe deplin cu DUMNEZEU.

***  Omul care deja nu mai este NIMIC îl cunoaşte fulgerător pe DUMNEZEU căci acesta este de fapt VIDUL
CREATOR BEATIFIC care ni se revelează atunci când cu adevărat suntem NIMIC.

***  Pentru cel care cu adevărat este iluminat, a fi întotdeauna NIMIC înseamnă în realitate a fi mereu TOTUL.

***  Acela care realizează cu adevărat că nu mai este NIMIC obţine imediat tot ceea ce îşi doreşte căci doar
pentru acela a fi NIMIC înseamnă a fi TOTUL.

***  Starea de transcendere supremă în care devenind cu adevărat NIMIC suntem de fapt NEANT înseamnă să
putem afirma lăuntric cu toată sinceritatea că nu ştim NIMIC. Aceasta implică de asemenea să nu mai dorim
nimic pentru noi. Aceasta mai înseamnă să nu mai fim interesaţi să facem nimic care să ne scoată din această
stare de VID BEATIFIC creator.
***  Atunci când cu adevărat realizăm că în realitate noi nu ştim absolut nimic cu privire la noi înşine, abia
atunci suntem noi înşine UNA cu DUMNEZEU.

***  Când există cu adevărat tăcere deplină în noi înşine numai atunci ne dăm cât mai profund seama că nu mai
există nimic de câştigat şi nimic de pierdut.

***  Nu putem cu adevărat să adorăm pe altcineva înainte să fi început  cu adevărat să ne adorăm pe noi înşine.

***  Nimeni nu poate să-l descopere pe DUMNEZEU doar adorându-l pe altul.

***  DUMNEZEU nu poate fi niciodată cumpărat cu daruri.

***  Dumnezeu există permanent în noi înşine şi se ascunde cel mai bine chiar în noi.

***  În esenţa ultimă a fiinţei acestuia DUMNEZEU este prezent în fiecare fiinţă umană.

***  Pesimismul şi optimismul sunt acelaşi lucru. Ele sunt de fapt precum cele două feţe ale aceleiaşi monezi.

***  Pesimismul şi optimismul sunt unghiuri diferite sau puncte de vedere din care noi putem privi viaţa dar, cu
toate acestea, viaţa nu este nici una nici alta.

***  Dacă ajungem să privim viaţa aşa cum ea în realitate este – şi nu dintr-un unghi oarecare – reuşind să ne
dăm cu adevărat seama că ea este lipsită de această dualitate, atunci pentru noi ea nu mai este nici optimistă nici
pesimistă.

***  Nu există decât un singur templu cu adevărat viu şi acela este de fapt templul care se află în noi înşine.

***  Nimeni nu ne poate salva sau elibera spiritual acţionând el mereu în locul nostru.

***  Atât BUUDHA cât şi IISUS HRISTOS s-au eliberat complet spiritual şi s-au salvat înainte de toate pe ei
înşişi şi cu ajutorul propriilor lor eforturi.

***  Până la realizarea supremei eliberări fiecare trebuie să acţioneze constant pentru sine în cazul unei veritabile
şi eficiente orientări spirituale.

***  Dacă un orb va urmări să conducă un alt orb, atunci fără îndoială există pericolul de a cădea amândoi în
prăpastie.

***  Ignorantul este învăluit în tenebre, dar înţeleptul realizează că este învăluit în tenebre şi mai groase.

***  Înţeleptul realizează, raportându-se cu adevărat plin de umilinţă faţă de DUMNEZEU, că este un prost de o
categorie diferită – el este un prost care conştientizează în mod voluntar realitatea prostiei sale.

***  Să nu credeţi niciodată pe cel care promite că poate să va ajute în totalitate să progresaţi spiritual fără nici
un efort din partea voastră.

***  Cineva realizat spiritual poate să vă ghideze şi să vă impulsioneze, dar nimeni nu poate să vă ajute în
totalitate, acţionând permanent el în locul vostru, căci nimeni în afară de Dumnezeu nu este capabil să facă
aceasta.