VARIANTELE DE EVOLUŢIE CLINICĂ ŞI PROGNOSTIC A

PACIENŢILOR CU CARDIOPATIE ISCHEMICĂ DUPĂ EVENIMENT

CORONARIAN ACUT

În studiul dat au fost incluşi 367 de pacienţi care au suportat un eveniment coronarian acut,
spitalizaţi în Spitalul Judeţean Satu Mare în perioada anilor 2005-2008.
Criteriul de includere în studiu a fost diagnosticul clinic la externare de infarct miocardic
acut sau angină instabilă.
Colectarea datelor s-a făcut prin analiza retrospectivă a datelor din fişele de observaţie a
pacienţilor
Analiza retrospectivă a datelor din fişele de observaţie a pacienţilor cu extragerea
următoarelor date anamnestice, clinice, ale evoluţiei bolii şi ale rezultatelor examinărilor efectuate:
- datele personale şi demografice (numele, vârsta, sexul, adresa, telefonul);
- caracteristica sindromului anginos care a determinat spitalizarea recentă, modul de
solicitare a asistenţei medicale, durata de la debutul durerii până la adresare;
- evidenţierea factorilor de risc cardiovascular (hipertensiune arterială, diabet zaharat,
obezitate, tabagism, dislipidemie, perioada de menopauză la femei etc);
- stabilirea anamnesticului eredocolateral agravat (prezenţa patologiei cardiovasculare la
rudele de primă linie, inclusiv a cazurilor de deces la vârstă tânără) şi a celui de patologie
coronariană (infarct miocardic, angină pectorală, proceduri de revascularizare);
- evaluarea tratamentului administrat până la internare;
- datele hemodinamice la internare (frecvenţă cardiacă, tensiune arterială, manifestări de
insuficienţă cardiacă);
- rezultatele analizelor de laborator (hemoglobină, transaminaze hepatice, lipidogramă,
glucoză (la necesitate, valorile ei seriate), enzime cardiace);
- particularităţile examinărilor paraclinice – ECG, EcoCG, test de efort, coronaroangiografie;
- analiza tratamentului administrat în staţionar şi a celui recomandat la externare;
- evidenţierea variantei clinice de evoluţie a SCA – infarct miocardic acut fără unda Q sau
angină instabilă;
- stabilirea duratei de spitalizare şi a celei de aflare în blocul de terapie intensivă;
- calcularea scorurilor de risc după metoda PURSUIT.

Aprecierea gradului de risc în baza scorului PURSUIT

Metodologia matematică de calculare a scorului PURSUIT este prezentată în tabelul 1.

Tabelul 1
Modelul matematic de calcul al scorului PURSUIT
PARAMETRII SCORUL
Deces Deces
sau IM

Vârsta 50 0 8 (11)
60 2 (3) 9 (12)
70 4 (6) 11 (13)
1
 80 6 (9) 12 (14)
Sexul Feminin 0 0
Masculin 1 1
Exacerbarea CF a AP în ultimele 6 luni Lipsa AP 0 0
AP gr. I-II
AP gr. III-IV 2 2
Frecvenţa cardiacă 80 0 0
100 1 (2) 0
120 2 (5) 0
Tensiunea arterială sistolică (mmHg) 120 0 0
100 1 0
80 2 0
Manifestări de IC (raluri) Nu 0 0
Da 3 2
Nu 0 0

Calculul a fost realizat prin sumarea aritmetică a punctelor acordate fiecărui parametru
inclus. De menţionat că punctajul acordat pentru cazurile de AI şi ale celor de IM (valoarea
indicată între paranteze) este diferit.
Ulterior, în baza unui grafic special elaborat, punctajul acumulat a fost transformat în
probabilitatea de deces sau deces/IM. Corelaţia dintre punctajul acumulat şi probabilitatea de risc
este prezentată în tabelul 2.
Tabelul 2
Metoda de transformare a punctajului PURSUIT în probabilitatea de deces şi deces/IM
Punctajul acumulat Probabilitatea de deces Probabilitatea de deces/IM
Până la 10 puncte 4,9% 9,7%
10 – 12 puncte 5,1% 10,1%
13-14 puncte 7,1% 14,1%
15 – 16 puncte 8,5% 19%
Peste 16 puncte 13% 25%

Categorizarea gradului de risc în redus, mediu şi înalt a fost efectuată în bază de terţile.
Corelarea dintre gradul de risc şi punctajul PURSUIT acumulat este prezentată în tabelul 3.

Tabelul 3
Metoda de transformare a punctajului PURSUIT în categoria de risc
Categoria de risc (terţile) Deces Deces / IM
Redus 0 – 6 puncte PURSUIT 0 –13 puncte PURSUIT
Intermediar 7- 9 puncte PURSUIT 14 – 15 puncte PURSUIT
Înalt ≥ 10 puncte PURSUIT ≥ 16 puncte PURSUIT

Caracteristica generală a pacienţilor cu SCA

În studiu au fost incluşi 367 de pacienţi cu eveniment coronarian acut fără supradenivelarea
segmentului ST - 218 bărbaţi (59,4%) şi 149 femei (40,6%), vârsta medie a cărora a fost 65±0,5
ani (diapazonul de vârstă fiind cuprins între 37 şi 90 de ani) – şi care au constituit lotul general de
2
cercetare. Femeile au fost, comparativ, mai în vârstă decât bărbaţii – 69,0±0,7 ani vs 62,6±0,7 ani
(p<0,001). Majoritatea celor incluşi în studiu au avut peste 60 de ani (73,3%), doar 13 (4,8%)
persoane aveau sub 45 de ani (p<0,001).
În baza variantei de evoluţie clinică a SCA FSST în perioada de spitalizare cohorta
generală a fost divizată în loturi: lotul I – 245 (66,8%) de pacienţi cu diagnosticul clinic final de
infarct miocardic acut fără unda Q; lotul II – 122 (33,2%) de bolnavi cu diagnosticul de angină
instabilă.
Analiza comparativă a datelor demografice şi a anamnesticului patologiei coronariene al
persoanelor din grupele cercetate este prezentată în tabelul 4.
Datele prezentate arată că vârsta medie (65,5±0,6 ani vs 64,6±0,99 ani) şi raportul dintre
sexe (59,2% bărbaţi şi 40,8% femei vs 59,9% şi 40,2%, respectiv) a subiecţilor incluşi în cercetare
a fost relativ similar în ambele grupe de referinţă (p>0,05).
Angor pectoral confirmat în anamneză au indicat 158 (43,1%) dintre pacienţi, 40,8%
bărbaţi şi 43,6% femei. Corespunzător loturilor de studiu prezenţa AP a fost atestată mult mai
frecvent la persoanele cu AI (62,3% vs 33,5%, p<0,001).
Doar 72 (45,6%) dintre bolnavii cu anamnestic de angor pectoral au administrat anterior
tratament antianginal relativ regulat, 70 de persoane (44,3 %) au utilizat preparate antiischemice
doar în timpul acceselor anginoase, iar 16 (10,1%) - nu le-au administrat deloc. Comparativ cu
femeile, bărbaţii s-au dovedit a fi mai complianţi în utilizarea relativ regulată a tratamentului
prescris (56,2% vs 31,9%, p<0,01). Regimul medicamentos respectat anterior evenimentului
curent de reprezentanţii grupelor examinate nu a prezentat deosebiri statistic semnificative.
Din totalul pacienţilor care au administrat tratamentul până la evenimentul curent, aspirina
a fost utilizată permanent de 72 (50,6%) de persoane, nitraţii – de 54 (38%) bolnavi, beta-
blocantele -

Tabelul 4
Caracteristica comparativă a datelor demografice şi a
anamnesticului patologiei coronariene

Parametrii Lotul general Lotul I (n Lotul II

(n =367) =245) (n =122)
Vârsta medie (ani) 65+0,5 65,5+0,6 64,6+0,99
Bărbaţi 218 (59,4%) 145 (59,2%) 73 (59,9%)

AP confirmat 158 (43,1%) 82 (62,3%) 76 (33,5%)***

Tratament AP 72 (45,6%) 34 (42%) 35 38 (49,3%)

- relativ regulat 70 (44,3%) (43,2%) 12 35 (45,5%)
- la necesitate 16 (10,1%) (14,8%) 4 (5,2%)
- lipsa acestuia
Spectrul tratamentului anginal 72 (50,6%) 30 (42,9%) 42 (57,5%)*
- aspirina 54 (38%) 28 (40,6%) 26 (35,6%)
- nitraţi 35 (24,6%) 21 (30,3%) 14 (19,2%)
- ntg în doze majorate 41 (28,9%) 18 (26,1%) 23 (31,5%)
- beta-blocante

Infarct miocardic 86 (23,5%) 34 (13,9%) 52 (42,6%)***

Insuficienţă cardiacă (cl. f. II-III) 65 (17,7 %) 24 (9,0%) 43 (35,2%)***
Legendă: * - p<0,05, ** - p<0,01; ** - p<0,001
*
3
de 41 (28,9%) de subiecţi, mai frecvent de bărbaţi (42,5% vs 11,3%, p<0,001). În cadrul loturilor
de cercetare frecvenţa administrării beta-blocantelor şi nitraţilor nu a variat semnificativ, mai înaltă
fiind doar rata utilizării aspirinei de către reprezentanţii lotului I (57,5% vs 42,9%, p<0,05). O
pătrime, 35 (24,6%) dintre pacienţii care respectau indicaţiile medicamentoase, au remarcat că în
perioada precedentă spitalizării doza de nitroglicerină utilizată în 24 de ore a crescut; inclusiv 18
(51%) dintre aceste persoane au folosit mai mult de 5 comprimate la o singură administrare.
Tratamentul hipolipemiant a fost administrat de un singur pacient.
Infarct miocardic în antecedente au suportat 86 de persoane (23,5%), 8 (2,2%) dintre care
au indicat accidente coronariene repetate. Acest eveniment nefast a fost atestat mai frecvent la
bărbaţi (66,2% vs 33,8%, p<0,05) şi la reprezentanţii lotului II de cercetare (42,6% vs 13,9%,
p<0,001). Este necesar de menţionat că rata IM din anamneză este mai mare odată cu avansarea în
vârstă a bolnavilor examinaţi. Astfel, el a fost notat la 21,4% dintre subiecţii sub 60 de ani, la
20,3% dintre cei în vârstă de 60 – 70 de ani şi a atins un procentaj de 27,9% printre cei peste 70 de
ani.
Un număr neesenţial de bolnavii cu maladii coronariene (6,9%) au fost supuşi intervenţiilor
de revascularizare cardiacă.
Manifestări clinice de insuficienţă cardiacă în anamnestic (gradul II-III NYHA) au indicat
65 (17,7%) de pacienţi, preponderent cei din lotul II (35,2% vs 9,0%, p<0,001).
Datele obţinute referitoare la evidenţierea prezenţei şi particularităţilor factorilor de risc
cardiovasculari sunt prezentate în tabelul 5.

Tabelul 5
Caracteristica factorilor de risc cardiovascular

Parametrii Lotul general Lotul I Lotul II

(n =367) (n =245) (n =122)

Diabetul zaharat 54 (14,7%) 29 (11,8%) 25 (20,5%)*

Conduita DZ 4 (7,4%) 1 (3,4%) 7 3 (12%) 6
- fără tratament 13 (24,1%) (24,1%) 21 (24%) 16
- dieta 37 (68,5%) (72,4%) (64%)
- tratament medicamentos
Anamnesticul eredocolateral agravat 96 (26,2 %) 65 (26,5%) 31 (25,4%)
Tabagismul 24,1% 24,8% 22,5%
Numărul de ţigări 74,4% 78,3% 67,6%
- 5-20 / zi 25,6%** 21,7% 32,4%*
- < 5 sau > 20 / zi
Dislipidemia (necunoscută anterior) 354 (96,5 %) 235 (95,9%) 119 (97,5%)
Perioada de menopauză (femei) 138 (92 %) 91 (90,1%) 47 (95,9%)
IMC 28,75+0,3 28,65+0,3 29,1+0,5
Valoarea IMC 19,4% 19,6% 19,1%
- până la 25 44% 43,9% 44,1%
- 25 – 30 37,6% 36,5% 36,8%
- peste 30
AVC 17 (4,6%) 8 (3,3%) 9 (7,3%)

Legendă: * - p<0,05, ** - p<0,01; *** - p<0,001

4
 Datele expuse în tabel arată că până la evenimentul curent 54 (14,7%) dintre pacienţii
lotului general erau diabetici, 29 (11,8%) - din lotul I şi 25 (20,5%) – din cel de-al II-lea (p<0,05).
Dintre toţi aceşti bolnavi, 37 (68,5%) administrau tratament hipoglicemic, 13 (24,1%) persoane
respectau strict sau parţial dieta hipoglicemică, ceilalţi - 4 (7,4%) – nu urmăreau absolut deloc
nivelul glicemiei serice. Mai frecvent DZ a fost întâlnit la femei (18,1% vs 12,4%, p<0,05).
Istoricul familiar pozitiv de maladie coronariană la rudele de primă linie l-au indicat 96
(26,2%) dintre pacienţii incluşi în studiu, alţii - 107 (29,2%) au negat prezenţa anamnesticului
cardiovascular agravat, în celelalte 164 (44,7%) de cazuri acesta nu a putut fi stabilit.
În cadrul investigaţiei s-a constatat că 51,8% de persoane nu au fumat niciodată, celelalte
48,2% - au fumat în grad diferit, cu durată diferită şi pentru o anumită perioadă de timp. La
momentul includerii în studiu, fumători erau 24,1% de persoane, în exclusivitate bărbaţi. Doar 3
femei au menţionat acest viciu într-o perioadă mult anterioară celei de spitalizare. Majoritatea
fumătorilor (74,4%) utilizau de la 5 la 15 ţigări pe zi, ceilalţi - 24,6% foloseau mai puţin de 5 sau
peste 20 de ţigări (p<0,01).
Din totalul de 149 de femei incluse în studiu 138 (92 %) erau în perioada de menopauză.
Greutatea medie a pacienţilor din lotul general a constituit 79,0±0,9 kg, variind între 54 şi
110 kg. Valoarea medie a indicelui masei corpului calculat pentru întreg lotul a constituit
28,75±0,3, indicând o supraponderabilitate generală. Evidenţierea şi clasificarea obezităţii în
interiorul lotului a demonstrat că doar 19,4% de persoane aveau un IMC<25, adică aveau o
greutate normală; 44% dintre subiecţi erau supraponderali, iar 37,6% - aveau grad diferit de
obezitate. Cu toate că greutatea medie a bărbaţilor a fost mai mare decât cea a femeilor (83,2±1,0
kg vs 75±1,3 kg, p<0,001) valoarea IMC nu a relevat deosebiri statistic semnificative între ei
(28,4±0,3 kg vs 29,4±0,46 kg). Cercetarea ulterioară a acestui indice a arătat însă că printre
bărbaţi au predominat indivizii supraponderali (50,8% vs 34,1%, p<0,01), femeile prezentând mai
des grad divers de obezitate (28,1% vs 48,9%, p<0,01). Raportul pacienţilor normoponderali a
fost relativ similar (21,1% vs 17,0%, p>0,05).
Accidentul cerebro-vascular a fost prezent la 17 (4,6%) persoane, ceva mai frecvent la
bolnavii cu AI (7,3% vs 3,3%) şi la femei (6,1% vs 3,7%).
Din alte patologii asociate, menţionăm că manifestări clinice de afectare a vaselor
membrelor inferioare au fost constatate la 20 (5,4%) de subiecţi. Claudicaţie intermitentă clinică
au prezentat 10% dintre ei, claudicaţie intermitentă confirmată la examenul dopplerografic - 50%,
iar 40% au suportat anterior intervenţii chirurgicale de revascularizare periferică. Patologia
bronhopulmonară cronică a fost prezentă în anamnesticul a 29 (7,9%) de bolnavi.
În continuarea evaluării factorilor de risc cardiovascular, unei analize separate a fost
supusă hipertensiunea arterială drept una din condiţiile nefavorabile speciale, asociate
cardiopatiei ischemice. Evidenţele obţinute sunt expuse în tabelul 6.
Tabelul 6

General Lotul I (n Lotul II

(n =367) =245) (n =122)
Rata de prezenţă 233 (63,5%) 150 (61,2%) 83 (68%)
Durata medie (ani) 10,99 ± 0,37 11,1±0,45 10,8±0,6
- până la 3 ani 11 (4,7%) 41 5 (3,3%) 25 6 (7,2%) 16
- 3-5 ani (17,6%) 95 (16,7%) 64 (19,3%) 31
- 5-10 ani (40,8%) 86 (42,7%) 56 (37,4%) 30
- peste 10 ani (36,9%) (37,3%) (36,1%)
Tratamentul 23 (9,9%) 12 (8,1%) 11 (13,1%) 38
- fără tratament 145 (62,2%) 107 (71,8%) (45,2%)*** 35
- la salturi tensionale 65 (27,9%) 30 (20,1%) (41,7%)***
- permanent

5
Spectrul terapeutic 10% 10,4% 9,4%
- beta-blocante 32,9% 36,8% 26,6%*
- IEC 5,9% 4,7% 7,8%
- antag. de Ca 27,1% 18,8% 40,6%*
- combinaţia 2 sau 3 24,1% 29,3% 15,6%*
remedii
- clonidină, adelfan
Legendă: * - p<0,05, ** - p<0,0 1; *** - p<0,001

Istoric medical de HTA au prezentat 233 (63,5%) de persoane, durata medie a bolii fiind
de 10,99 ± 0,37 de ani, diapazonul - 1-25 de ani. La femei HTA a fost întâlnită mai frecvent decât
la bărbaţi (77,2% vs 54,1%, p<0,001), tot la ele fiind mai mare şi durata medie a bolii (12,0±0,6
vs 10,1±0,5 ani, p<0,01). În cele 2 loturi de referinţă prezenţa şi durata medie a HTA nu s-a
deosebit din punct de vedere statistic (61,2% vs 68% şi 11,1±0,45 vs 10,8±0,6 ani, p>0,05).
Categorizarea duratei maladiei a indicat că la cei mai mulţi pacienţi (40,8% şi 36,9%)
durata bolii anterioară evenimentului recent a fost de 5-10 ani şi peste 10 ani, respectiv.
Dintre toţi pacienţii hipertensivi, 145 (62,2%) administrau tratament în timpul salturilor
tensionale, 65 (27,9%) de persoane – relativ permanent, iar ceilalţi, 23 (9,9%) - nu-l foloseau
deloc. Majoritatea subiecţilor care respectau recomandările terapeutice relativ permanent făceau
parte din lotul II (41,7% vs 20,1%, p<0,001), cei din lotul I utilizau remediile antihipertensive
preponderent în cazurile salturilor tensionale (71,8% vs 45,2%, p<0,001). Menţionăm că printre
femei au predominat cazurile de administrare a terapiei recomandate preponderent în salturi
tensionale (70,4% vs 25,2%, p<0,001). Rata respectării indicaţiilor terapeutice creşte în raport cu
durata bolii, astfel încât pacienţii hipertensivi până la 3 ani au îndeplinit cele recomandate în
27,2% de cazuri, iar cei care au depăşit acest termen – în 72,8% de circumstanţe (p<0,001).
Dintre remediile indicate în monoterapie, cel mai des au fost utilizaţi inhibitorii enzimei
de conversie (32,9% cazuri), fiind urmaţi de beta-blocante (10,0%) şi de antagoniştii de calciu
(5,9% situaţii). Combinaţia oricăror două remedii standard (beta-blocant, IEC Ag II, antagonist
de calciu sau diuretic) a fost utilizată de o pătrime (27,1%) dintre pacienţi. Relativ mare a fost şi
cota parte a celor care foloseau clonidina şi/sau adelfanul - 24,1% persoane.
Pacienţii lotului I au administrat mai frecvent IEC Ag II (36,8% vs 26,6%) şi clonidină
şi/sau adelfan (29,3% vs 15,7%), mai rar combinaţia oricăror două medicamente (17,9% vs
37,5%, p<0,05), rata utilizării beta-blocantelor şi antagoniştilor de Ca fiind similară (10,4% vs
9,4% şi 4,7% vs 7,8%, respectiv).
Femeile au utilizat mai rar beta-blocantele (3,5% vs 16,7%, p<0,05) şi IEC Ag II (30,2%
vs 35,7%), dar mai frecvent clonidina şi/sau adelfanul (30,2% vs 17,9%, p<0,05), precum şi
combinaţiile preparatelor indicate mai sus (30,2% vs 23,8%, p>0,05).
Aşadar, pacienţii cu SCA FSST au prezentat o gamă largă a factorilor de risc
cardiovascular (HTA, DZ, supraponderabilitate şi obezitate, tabagism) şi a unui anamnestic
coronarian agravat (AP, IM, IC). Unele din aceste condiţii (HTA, DZ, obezitatea, precum şi
deficienţele în tratamentul administrat) s-au întâlnit mai frecvent la femei. Printre pacienţii cu AI
au fost mai mulţi diabetici, tot ei au indicat mai multe evenimente coronariene anterior internării
curente.

Particularităţile de prezentare clinică a pacienţilor

Marea majoritate a pacienţilor incluşi în studiu - 327 (89,1%) - au acuzat la internare
durere sugestivă ischemiei de miocard, în 50,4% de cazuri ea a fost atestată ca episod primar.
Celelalte 40 (10,9%) de persoane au prezentat dispneea ca echivalent al sindromului algic. Este
important faptul că durere anginoasă apărută pentru prima dată în viaţă au acuzat preponderent
pacienţii din lotul I (62,1% vs 26,9%, p<0,001).
Durerea toracică a fost localizată retrosternal în 290 (87,9%) de cazuri, în regiunea
precordială - în 24 (7,3%), în alte regiuni ale cutiei toracice - la 16 (4,8%) bolnavi. Sindromul
6
algic prezentat la internare a avut un caracter arzător în 18,5% cazuri clinice, caracter apăsător -
în 55,8% de circumstanţe şi constrictiv - la ceilalţi 25,7% dintre pacienţi. Doar la 24 (7,3%) de
bolnavi durerea în piept a avut legătură cu efortul fizic, la 145 (43,9%) – ea apărea în repaus, iar
la ceilalţi -161 (48,8%) - era prezentă atât la efort, cât şi în repaus. Caracteristicile de mai sus au
fost similare în ambele loturi de referinţă.
Durata ultimului acces de durere care a şi impus solicitarea asistenţei medicale, a fost
scurtă, de ≈ 20 de minute la 100 (30,3 %) de pacienţi, a avut o durată de 20 – 30 minute în 150
(45,5%) de cazuri şi a durat peste 30 de minute la 80 (24,2%) de persoane. Persoanele din lotul II
de cercetare s-au adresat mai des după ajutor medical din cauza unui acces scurt de durere (50,5%
vs 20,4%, p<0,01), iar cei din lotul I – la un acces prelungit (29,8% vs 12,8%, p<0,01). Acest fapt
poate fi explicat printr-o rată mai mare a IM sau AP în anamnesticul bolnavilor cu AI.
Aproape jumătate din subiecţii cercetaţi – 160 (48,2%) - au solicitat asistenţă medicală în
primele 24 de ore de la debutul sindromului algic. În următoarele 2 zile la medic s-au mai adresat
92 de persoane (27,7%), timp de o săptămână – încă 43 (13,0%) şi doar 37 (11,1%) de bolnavi au
primit ajutor specializat după o săptămână de la debutul sindromului de durere. Corespunzător
celor relatate anterior, se denotă o tendinţă de adresar precoce de la debutul durerii a pacienţilor
cu AI comparativ cu a celor cu IMA - 82,6% din bolnavi din lotul II s-au adresat după ajutor
medical în primele 72 de ore comparativ cu 72,6% dintre reprezentanţii celui de-al doilea. De
asemenea, ceva mai devreme (în primele 72 de ore) s-au adresat şi femeile cercetate (81,0% vs
72,5%).
Deci, în majoritatea cazurilor anume durerea toracică (89,1%), caracteristică ischemiei de
miocard (preponderent retrosternală, de un caracter apăsător, constrictiv sau arzător) a fost
principalul motiv de solicitare a asistenţei medicale urgente (82,6%) cu o spitalizare ulterioară.

Particularităţile examenului clinic iniţial al pacienţilor cu sindrom coronarian acut

Caracteristicile examenului hemodinamic efectuat la momentul internării în staţionar sunt
prezentate în tabelul 7.
Frecvenţa cardiacă medie la internare a fost de 79±0,9 b/min şi a variat între 40 şi 180
bătăi pe minut. Variaţii pronunţate ale valorilor medii ale FCC la bărbaţi şi femei şi la compararea
loturilor examinate nu au fost înregistrate. Cifre limitrofe ale frecvenţei cardiace sub 60 bătăi pe
minut au avut 15 (4,1%) bolnavi, iar peste 100 bătăi / minut –21 (5,7%) persoane. Aproape
jumătate dintre cei investigaţi (41,7%) au prezentat o medie a frecvenţei cardiace de 60-80
b/minut, însă cei
Tabelul 7
Datele examenului obiectiv la internare
Parametrii Lotul general Lotul I (n Lotul II
(n =367) =245) (n =122)
FCC medie (b/minut) 79±0,87 78,6±0,99 80,5±1,7
- până la 60 b/minut 15 (4,1%) 8 (3,3%) 102 7 (5,7%)
- 60-80 b/minut 153 (41,7%) (41,6%) 124 51 (41,8%)
- 80-100 b/minut 178 (48,5%) (50,6%) 54 (44,3%)
- peste 100 b/minut 21 (5,7%) 11 (4,5%) 10 (8,2%)
TAS (mmHg) 143,3±1,2 143,2±1,5 143,6±1,96
- până la 100 mmHg 8 (2,2%) 7 (2,8%) 132 1 (0,8%) 68
- 100-140 mmHg 200 (54,5%) (53,9%) 106 (55,7%) 53
- peste 140 mmHg 159 (43,3%) (43,3%) (43,5%)
TAD (mmHg) 86,3 ± 0,65 86,1±0,85 87,0±1,02
- până la 70 mmHg 15 (4,1%) 14 (5,7%) 1 (0,8%)
- 70-90 mmHg 179 (48,8%) 119 (48,6%) 60 (49,2%)
- 90-100 mmHg 146 (39,7%) 95 (38,8%) 51 (41,8%)
- peste 100 mmHg 27 (7,4%) 17 (6,9%) 10 (8,2%)
7
Manifestări de IC 38 (10,4%) 17 (6,9%) 21 (17,2%)
- edem pulmonar 17 (44,7%) 12 (70,6%) 5 (23,8%)**
- astm cardiac 21 (55,3%) 5 (29,4%) 16 (76,2%)**
Legendă: * - p<0,05, ** - p<0,01; *** - p<0,001

mai mulţi bolnavi - 48,5% au manifestat, totuşi, o tendinţă spre tahicardie, frecvenţa lor variind
între 80 şi 100 contracţii pe minut.
Tensiunea arterială sistolică medie pe grup a constituit 144,9±1,4 mmHg (diapazonul fiind
de 80 şi 280 mmHg), femeile prezentând valori sistolice mai mari decât bărbaţii (148,3±2,1 vs
142,5±1,8 mmHg, p<0,05). În stare de hipotensiune arterială (<100 mmHg) au fost internaţi 8
(2,2%) bolnavi, 7 dintre ei fiind bărbaţi cu diagnosticul de infarct miocardic. Cifre tensionale de
100-140 mmHg s-au înregistrat la 200 (54,5%) de persoane, iar peste 140 mmHg au avut ceilalţi
-159 (43,3%) de subiecţi. Aceste date demonstrează că aproape jumătate dintre cei evaluaţi aveau
valori tensionale majorate, acest procentaj fiind mai mare printre femei (49% vs 39,5%, p>0,05).
Media tensiunii arteriale diastolice înregistrate a fost de 86,3 ± 0,65 mmHg şi a variat între
60 şi 140 mmHg. Valorile obţinute nu s-au deosebit din punct de vedere statistic nici între loturile
de referinţă, nici la compararea după sex. Doar la 48,8% dintre toţi pacienţii această medie a TAD
a înregistrat cifre optime, adică a fost între 70 şi 90 mmHg. Valori tensionale reduse, sub 70
mmHg, au fost înregistrate la 15 (4,1%) bolnavi, la ceilalţi - 173 (47,1%) de subiecţi - acestea au
depăşit nivelul de 90 mmHg, fiind mai mari de 110 mmHg - în 27 (7,3%) de cazuri.
La internare 42 (11,4%) de pacienţi au prezentat diferite manifestări de insuficienţă
cardiacă, aceste cazuri fiind înregistrate nesemnificativ mai frecvent printre persoanele lotului II
(17,2% vs 6,9%). Spectrul acestora a inclus edemul pulmonar – în 44,7% de cazuri şi astmul
cardiac - în celelalte 55,3% de circumstanţe. Reprezentanţii lotului I mai des au fost internaţi în
edem pulmonar (70,6% vs 29,4%, p<0,01), iar cei din lotul II - în astm cardiac (76,2% vs 23,8%,
p<0,01).
Aceste date confirmă că aproximativ jumătate din subiecţii cercetaţi au prezentat valori
optime ale FCC, TAS şi TAD, la ceilalţi fiind înregistrat un grad divers de devieri.

Aspectele examenului electrocardiografic la internare

Spectrul şi caracteristica modificărilor electrocardiografice înregistrate la admiterea
pacientului în tabelul 8.
La internarea în staţionar, 327 (89,6%) din numărul total de bolnavi incluşi în lotul de
cercetare erau în ritm sinusal, ceilalţi - 40 (10,4%) - în fibrilaţie atrială.
Subdenivelarea segmentului ST caracteristică ischemiei de miocard a fost fixată la 187
(51%) de bolnavi. În majoritatea cazurilor - 125 (66,8%) - aceasta a fost prezentă în derivaţiile
anterioare, numai la 23 (12,4%) de pacienţi fiind înregistrată în cele inferioare. Menţionăm de
asemenea şi prezenţa supradenivelării segmentului ST la 39 (20,8%) subiecţi.
Gradul subdenivelării segmentului ST a variat de la 0,5 mm până la 4,0 mm, media fiind
de 1,52±0,06 mm. În cele mai multe cazuri (70%), valoarea subdenivelării de ST a fost între 1-2
mm, înregistrând sub 1 mm şi, respectiv, peste 2 mm în 16% şi 14% de cazuri.
Depresia segmentului ST a fost prezentă în 2 derivaţii la 23 (12,3%) de persoane şi a
coincis cu modificările localizate în regiunea inferioară a miocardului VS. Prezenţa modificărilor
ischemice în 2-4 derivaţii a fost atestată pe 126 (67,3%) de trasee ECG, iar răspândirea acestora
în peste 4 derivaţii a fost fixată în 38 (20,4%) de cazuri, gradul acestora fiind similar atât la
bărbaţi, cât şi la femei.
Modificările undei T au fost prezente la 247 (66,9%) de persoane, în 29,5% decazuri ele
au fost notate în 2 – 4 derivaţii, iar în 57,5% de cazuri - în peste 4 derivaţii. Comparativ cu
bărbaţii, la femei aceste schimbări s-au manifestat mai frecvent (70,1% vs 64,8%, p<0,05), având
un caracter mai răspândit (49,7% vs 31,9%, p<0,05). De asemenea accentuăm şi faptul că
modificările descrise

8
 Tabelul 8
Caracteristica modificărilor ECG
Parametrii Lotul general Lotul I Lotul II
(n =367) (n =245) (n =122)
Ritmul sinusal 327 (89,6%) 221 (90,9%) 106 (86,9%)
Prezenţa subdenivelării ST 187 (51%) 133 (71,1%) 54 (28,9%)
- derivaţiile anterioare 125 (66,8%) 86 (64,7%) 39 (72%)
- derivaţiile inferioare 23 (12,4%) 17 (12,8%) 6 (11%)
- supradenivelarea segmentului ST 39 (20,8%) 30 (22,5%) 9 (17,1%)
Media subdenivelării de ST (mm) 1,52±0,06 mm 1,57±0,08 1,37±0,1
până la 1 mm 1 -2 mm peste 2 mm 16% 70% 14% 13,4% 22,2%
71,6% 66,7%
15% 11,1%
Modificările segmentului ST 23 (12,3%) 18 (13,5%) 6 (11,1%)
- 2 derivaţii 126 (67,3%) 86 (64,7%) 40 (74,1%)
- 2-4 derivaţii 38 (20,4%) 29 (21,8%) 8 (14,8%)
- peste 4 derivaţii
Modificările undei T 247 (66,9%) 188 (76,7%) 59 (48%)**
- până la 4 derivaţii 103 (42,5%) 66 (35%) 37 (62,7%)**
- peste 4 derivaţii 144 (57,5%) 122 (65% ) 22 (37,3%)**

Asocierea modif. ST şi ale undei T 98 (27%) 78 (32,1%) 20 (16,7%)*

Legendă: * - p<0,05, ** - p<0,01; *** - <0,001

p
(corespunzător prezenţei şi gradului de răspândire) au fost notate mai des la pacienţii lotului I de
cercetare – 188 (76,7%) subiecţi vs 59 (48%), care aveau unde T negative (p<0,01), iar la 65% vs
37,2% (p<0,01) dintre ei acestea erau localizate în peste 4 derivaţii.
Asocierea devierilor segmentului ST cu modificări ale undei T s-au înregistrat la 98 (27%)
dintre bolnavii cercetaţi, fiind evidenţiată mai rar la cei cu angină instabilă (16,7% vs 32,1%,
p<0,05).
Examenul ECG efectuat la spitalizare a evidenţiat diverse modificări, inclusiv cele ale
segmentului ST (51%), ale undei T (66,9%), precum şi asocierea acestora (27%). Cel mai
frecvent schimbările ischemice au fost localizate în derivaţiile anterioare şi prezente în 2 – 4
derivaţii.

Specificul examenului ultrasonor al cordului (EcoCG)

Examenul EcoCG a fost efectuat la 363 (98,9%) dintre pacienţii incluşi în studiu conform
protocolului de studiu descris anterior.
Parametrii examenului ultrasonor al cordului, efectuat în perioada de spitalizare, sunt
prezentaţi în tabelul 9.
Tabelul 9
Datele examinării EcoCG

Parametri Lotul general Lotul I (n Lotul II

(n =367) =245) (n =122)
Fracţia de ejecţie 53,9+0,6% 54,8+0,66% 52,02+1,06%*

9
 Zone de alterare a motilităţii 214 (59%) 156 (63,9%) 58 (48,7%)**

Stenoza valvei aortale 38 (10,5%) 23 (9,4%) 15 (12,6%)

Hipertrofia ventriculară 126 (34,7%) 86 (35,2%) 40 (33,6%)
Insuficienţa de VM 273 (74,4%) 185 (75,5%) 88 (72,1%)
- gradul II 206 (56,7%). 151 (82,5%) 55 (62,5%)**
- gradul III 61 (16,8%) 31 (16,8%) 30 (34,1%)
- gradul IV 6 (1,5%) 3 (1,7%) 3 (3,4%)
Legendă: * - p<0,05, ** - p<0,01; *** - <0,001
p
Din totalul investigaţiilor realizate s-a stabilit că valoarea medie a fracţiei de ejecţie a
ventriculului stâng a fost de 53,9±0,6%, diapazonul fiind cuprins între 24 - 70%. Alterarea
motilităţii regionale a miocardului VS a fost prezentă la 214 (59%) dintre pacienţii investigaţi. Cu
toate că subiecţii înrolaţi în lotul I aveau o fracţie de ejecţie mai mare comparativ cu cei din lotul II
(54,8±0,66% vs 52,02±1,06%, p<0,05), rata diagnosticării zonelor de afectare a contractilităţii
regionale la ei a fost mai înaltă (63,9% vs 48,7%, p<0,01). Rezultatele obţinute nu s-au deosebit la
compararea bolnavilor după sex.
Modificările aterosclerotice ale valvei aortale cu un grad moderat de stenoză au fost notate
la 38 (10,5%) de pacienţi, Hipertrofia ventriculară stângă a fost stabilită la 126 (34,7%) de
examinări, ea fiind cauzată, probabil, de anamnesticul de HTA, având caracter comparabil în
grupele de studiu. Rata depistării modificărilor valvulare aortale şi a hipertrofiei VS a fost similară
atât printre bărbaţi şi femei, cât şi în loturile de comparaţie.
Insuficienţa valvei mitrale (VM) de diferit grad a fost prezentă practic la toţi pacienţii
examinaţi, dar regurgitări valvulare semnificative, şi anume insuficienţă de gr. III, a fost apreciată
doar la 61 de persoane (16,8%), cea de gr. IV – numai la 6 (1,6%) subiecţi.
Gradul II de disfuncţie a VM a fost apreciat la majoritatea pacienţilor – 206 (56,7%)
persoane. Bolnavii din loturile comparate nu s-au deosebit între ei referitor la prezenţa
insuficienţei mitrale (75,8% vs 73,95%) sau lipsa ei (24,2% vs 26,05%), ci privitor la gradul
acesteia. Aşadar, din totalul cazurilor de regurgitaţie mitrală stabilită la examenul EcoCG în lotul
I de studiu 82,5% erau de gradul II, 16,8% - de gradul III şi 1,7% - de gradul IV. În lotul II această
divizare reflectă următoarele: 62,5%, 34,1% şi 3,4% respectiv (p<0,01).
Astfel, examinarea dată denotă păstrarea funcţiei de contractilitate a cordului în pofida
prezenţei zonelor de alterare a motilităţii regionale la 59% dintre persoanele cercetate.

Caracterul unor indici de laborator al pacienţilor cu SCA FSST

Rezultatele examenului biochimic care a vizat evidenţierea anemiei, a alterării funcţiei
renale, a spectrului lipidic şi glicemic sunt expuse în tabelul 10.
Tabelul 10
Rezultatele analizelor biochimice

Parametrii Lotul general Lotul I Lotul II Bărbaţi Femei (n

(n =367) (n =245) (n =122) (n =218) =149)
Reducerea Hb 61 (16,7%) 47 (19,1%) 14 (11,5%) 34 (15,6%) 27 (18,1%)
Creatinina (mmol/l) 92,1±3,0 91,4±3,3 94,5±7,2 94,6±4,0 87,5±4,4

10
Colesterolul total 5,52±0,9 5,4±0,12 5,7±0,12 5,4±0,09 5,85±0,2*
(mmol/l) 33,3% 40% 22,6%* 35,1% 29,3%
- până la 5 44,9% 41,2% 50,9% 49,5% 34,2%*
- 5-6 13,8% 11,8% 16,9% 10,3% 21,9%*
- 6-7 8,0% 7,0% 9,6% 5,1% 14,6%*
- peste 7
HDL-col. (mmol/l) 1,2±0,03 1,22±0,04 1,14±0,03 1,18±0,03 1,18±0,04
LDL-col. (mmol/l) 4,56±0,14 4,51±0,11 4,63±0,15 4,48±0,1 4,75±0,18
- până la 3 3,8% 3,2% 4,6% 4% 96% 3,3%
- peste 3 96,2% 96,8% 95,4% 96,7%
Triglic. (mmol/l) 2,01+0,1 1,9±0,13 2,17±0,2 2,04±0,15 1,9±0,16
- până la 2 64 (60,4%) 41 (65,1%) 23 (53,5%) 60% 40% 61,3%
- peste 2 42 (39,6%) 22 (34,9%) 20 (46,5%) 38,7%
Glicemia (mmol/l) 6,34±0,15 6,08±0,16 6,9±0,3* 6,3±0,18 6,4±0,25
- până la 6 210 (61,9%) 149 (65,1%) 61 (55,4%) 63,1% 60,1%
- 6-7,5 64 (18,9%) 47 (20,5%) 17 (15,4%) 20,9% 15,8%
- peste 7,5 65 (19,2%) 33 (14,4%) 32 (29,2%) 16,0% 24,1%
Legendă: * - , ** - p<0,01; * - p<0,001
p<0,05 **

Reducerea valorilor hemoglobinei serice sub 130 g/l la bărbaţi şi 120 g/l la femei a fost
notată în 16,7% mostre sanguine ale pacienţilor cercetaţi. Cu toate că valorile medii ale
hemoglobinei serice au fost mai reduse la femei decât la bărbaţi (130,6±1,4 vs 142,5±1,1 g/l,
p<0,001), aceste cifre nu au influenţat limita stabilită anterior. Media nivelului de creatinină pe
întreg lotul de cercetare a constituit 92,1±3,0 mmol/l, fiind în limite normale şi manifestând aceleaşi
tendinţe în toate grupele evaluate.
Nivelul seric al colesterolului total a constituit în medie 5,52±0,9 mmol/l (a variat între 3,4
şi 10,3 mmol/l). În baza categorizării valorilor obţinute s-a stabilit că doar la 33,3% din toată
cohorta colesterolul total era sub 5 mmol/l (adică corespundea limitei scontate), ceilalţi subiecţi au
prezentat un divers grad de depăşire a lui. Aşadar, sub 6 mmol/l au avut 44,9% dintre cei
investigaţi, sub 7 mmol/l, ceilalţi - 13,8%, ultima valoare fiind depăşită doar de 8% dintre pacienţi.
Media fracţiei HDL-colesterolului a constituit 1,2±0,03 mmol/l (diapazonul 0,4-1,8
mmol/l), iar cea a LDL-colesterolului - 4,56±0,14 mmol/l (diapazonul 1,5-3,4 mmol/l). Doar în
3,7% de cazuri această valoare s-a situat sub 3 mmol/l, practic toţi subiecţii manifestând un nivel
înalt al acestui component al lipidogramei şi care este purtătorul unui impact aterosclerotic
nefavorabil.
De notat că nivelul trigliceridelor a atins în medie valoarea 2,01+0,1 mmol/l (limitele între
0,6 şi 8,8 mmol/l), iar la 39,6% de subiecţi el a depăşit 2 mmol/l. În loturile de comparaţie rata
depăşirii acestei limite a fost de 34,9% vs 46,5% (p>0,05).
În comparaţie cu femeile, bărbaţii au prezentat valori mai reduse ale colesterolului total
(5,4±0,09 vs 5,9±0,2 mmol/l, p<0,05), tot la ei a fost mai mic şi procentajul persoanelor care au
trecut de limita de 6 mmol/l (15,4% vs 36,2%, p<0,05). Comparaţia indicilor lipidogramei la
pacienţii loturilor de referinţă nu a relevat anumite deosebiri semnificative.
Valoarea medie a glicemiei la internare a fost de 6,34±0,15 mmol/l şi a variat între 3,2
-19,8 mmol/l. Un nivel relativ optim al glucozei (sub 6 mmol/l) s-a atestat la 61,9% dintre cei
examinaţi, la 18,9% de bolnavi glicemia a fost între 6 - 7,5 mmol/l, la celelalte 19,2% persoane ea
a depăşit 7,5 mmol/l. Nivelul glicemiei bolnavilor din lotul II a fost statistic semnificativ mai înalt
comparativ cu cel al subiecţilor din lotul I (6,08±0,16 vs 6,9±0,3, p<0,05), această diferenţă fiind
mult mai evidentă la efectuarea analizelor repetate în dinamică (5,96±0,3 vs 8,5±0,8 mmol/l,
p<0,01). Acest fapt se explică printr-un număr relativ mai mare al diabeticilor printre pacienţii cu
AI. Menţionăm şi faptul că valoarea glicemiei serice la pacienţii nondiabetici a constituit 5,6±0,1
mmol/l, iar la diabetici - 10,4±0,5 mml/l (p<0,001).

11
 Testarea enzimelor a reuşit la doar 37 de bolnavi (10,8 %) (CK şi CK- MB - la 35,
troponina T - la 2), rezultatul căreia a confirmat ischemia de miocard în toate cazurile.
Profilul biochimic determinat ne indică prezenţa unui divers grad de dislipidemie, el fiind
mai pronunţat în raport cu LDL-colesterolul (96,2%), şi colesterolul total (66,7%), precum şi cu
glicemia la diabetici (10,4±0,5 mml/l).

Atributele testului de efort limitat de simptome realizat de pacienţii cu SCA FSST

Testul de efort limitat de simptome au reuşit să-l efectueze 54 (14,7%) dintre pacienţii
incluşi în cercetare, 44 bărbaţi şi 10 femei, iar rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul 11.
Tabelul 11
Rezultatele testului de efort
Indicii cercetaţi Lotul general Lotul I Lotul II
(n =54) (n =28) (n =26)
Rezultatul testului 14 (25,9%) 4 (14,3%) 10 (38,5%)
- negativ 10 (18,5%) 6 (21,4%) 4 (15,4%)
- nonconcludent 30 (55,6%) 18 (64,3%) 12 (46,1%)
- pozitiv
Toleranţa la efort 14 (25,8%) 10 (35,7%) 4 (15,4%)
- joasă 32 (59,4%) 14 (50%) 4 18 (69,2%)
- medie 8 (14,8%) (14,3%) 4 (15,4%)
- înaltă

Media efortului fizic maxim (Wt) 80+3,3 75+4,7 85,6+4,7

FCC medie iniţială (b/minut) 68,2+1,7 66+2,4 70,5+2,3
TAS medie iniţială (mmHg) 124,1+2 123,4+2,9 124,8+2,9
TAD medie iniţială (mmHg) 80,5+1 78,4+1,5 82,7+1,3
FCC medie atinsă (b/minut) 127+2,7 122,6+3,7 133+3,5
TAS medie atinsă (mmHg) 170,9+3,5 168,4+5,2 173,6+4,7
TAD medie atinsă (mmHg) 92,3+1,4 92,1+2,2 92,5+1,8
Valoarea medie a subdenivelării ST (mm) 1,5+0,1 1,44+0,1 1,54+0,1
Numărul derivaţiilor cu modificări de ST 2,9+0,1 2,8+0,2 3+0,2
Asocierea toleranţei joase cu 9 (16,7%) 6 (21,4%) 3 (11,5%)
subdenivelarea segmentului ST
Apariţia dereglărilor de ritm 20,4% 21,4% 19,3%
Ziua efectuării testului 7,5+0,5 9+0,7 5,9+0,5***
Legendă: * - p<0,05, ** - p<0,01; *** - 0,001
p<
Rezultatul testului a fost atestat pozitiv la peste jumătate din subiecţii investigaţi - 30
(55,6%) de bolnavi, negativ – la 14 (25,9%), iar la ceilalţi, 10 (18,5%) pacienţi, a fost apreciat ca
non-concludent. Femeile examinate nu au prezentat nici un rezultat negativ (31,8% vs 0%,
p<0,05), având mai multe teste nonconcludente (13,6% vs 40%, p<0,05) şi un procentaj al testelor
pozitive similar cu cel al bărbaţilor (54,5% vs 60%).
În 59,4% de cazuri ale persoanele cercetate au prezentat o toleranţă medie de efort, o
pătrime din persoanele cercetate (25,8%) au avut toleranţă joasă la efort, iar 14,8% - toleranţă
înaltă. Femeile au prezentat toleranţă joasă la efort mult mai frecvent decât bărbaţii (50% vs
20,4%, p<0,01), nici una dintre ele nu a avut toleranţă înaltă (0% vs 18,2%, p=0,001). De

12
asemenea şi media efortului maxim realizat de către femei a fost mai mică (62,5± 4,2 vs 84,1±3,7
Wt, p<0,001).
Frecvenţa cardiacă maximă atinsă la vârful probei a fost 127,7±2,7 bătăi/minut în medie
(limitele 90 şi 162). TAS maximă a variat între 110 şi 230 mmHg (în medie – 170,9±3,5 mmHg),
iar TAD – între 80 şi 130 mmHg (în medie 92,3±1,4 mmHg), respectiv. Aproximativ jumătate
(55,6%) dintre cei testaţi nu au atins FCC submaximă a ritmului cardiac corespunzător vârstei
(deci nu au îndeplinit un test de efort submaxim), alţii, 20,4%, au atins valorile ţintă scontate (85%
din frecvenţa cardiacă maxima) şi doar 24,1% - au efectuat un efort mai mare decât cel
submaximal.
Durerea anginoasă a fost prezentă la toţi pacienţii cu rezultat pozitiv la testul de efort;
subdenivelarea segmentului ST a fost prezentă la 30 (55,6%) bolnavi, iar modificarea undei T – în
18,5% de cazuri. Subdenivelarea segmentului ST a înregistrat 1,5±0,1 mm în mediu, fiind prezentă
în aproape 3 derivaţii (2,9±0,2). Depresia segmentului ST a avut caracteristici similare atât la
bărbaţi, cât şi la femei, în timp ce modificările de undă T au predominat la femei (30% vs
15,91%).
Pe parcursul efortului, la 11 (20,4%) pacienţi au apărut extrasistole supraventriculare şi
ventriculare, ele fiind mai des înregistrate la femei (33,3% vs 15,1%, p<0,05).
Toleranţă joasă la efort în asociere cu un rezultat pozitiv pentru ischemie miocardică cu
subdenivelare de segment ST >1 mm a fost constatată la 9 (16,7%) pacienţi, nesemnificativ mai
frecvent la femei (30% vs 13,6%).
Testul de efort a fost suportat satisfăcător de către toţi pacienţii examinaţi şi a fost
îndeplinit în medie la a 7,5±0,5-a zi (între 3 şi 15 ziua) de spitalizare, complicaţii în timpul
realizării lui şi în următoarele ore nu au fost stabilite. Menţionăm că femeile au refuzat mai des
efectuarea acestei examinări (93,3% vs 79,8%, p<0,001).
Analiza comparativă a loturilor I şi II denotă unele deosebiri în parametrii cercetaţi, şi
anume că rezultatul negativ al testului de efort la pacienţii cu AI a fost stabilit ceva mai frecvent
(38,5% vs 14,3%) chiar la atingerea unei trepte mai înalte de efort (85,6±4,7 vs 75±4,7 WT).
Pacienţii în cauză au fost supuşi testării date mult mai înainte decât cei cu IM – la ziua 5,9±0,5 vs
9±0,7 zi (p<0,001). Chiar dacă rata rezultatelor pozitive ale testului de efort la bolnavii lotului I a
fost mai mare, valoarea medie a subdenivelării segmentului ST şi numărul de derivaţii în care ea a
fost notată nu s-au deosebit statistic semnificativ în grupele de referinţă. Mai mare a fost doar rata
cazurilor de asociere a toleranţei joase cu subdenivelarea de ST (21,4% vs 11,5%).
Aşadar, testul de efort limitat de simptome s-a dovedit a fi un test inofensiv în examinarea
pacienţilor cu SCA, care a atestat un rezultat negativ numai în 25,9% de circumstanţe clinice şi a
indus diverse modificări ECG (ale segmentului ST, ale undei T, apariţia dereglărilor de ritm).
Comparativ cu bărbaţii, femeile au realizat o sarcină redusă de efort, au avut mai multe rezultate
pozitive şi au atins valori tensionale mai înalte.

Particularităţile tratamentului intraspitalicesc şi al celui recomandat la externare

În perioada de spitalizare, pacienţilor cu SCA FSST li s-a administrat tratament conform
recomandărilor în vigoare, caracteristica căruia este prezentată în tabelul 12.
Tabelul 12
Caracteristica tratamentului administrat în perioada de spitalizare

Parametrii Lotul general Lotul I Lotul II

(n =367) (n =245) (n =122)

Anticoagulantele directe 269 (73,3%) 194 (79%) 75 (61%)*

Aspirina 341 (92,9%) 226 (92,2%) 115 (94,3%)
Nitraţii 321 (89,1%) 215 (87,8%) 106 (86,9%)

13
Beta-blocante 313 (85,3%) 211 (86,1) 102 (83,6%)
IEC 241 (65,7%) 164 (66,9%) 77 (63,1%)
Diureticele 146 (39,8%) 93 (38%) 53 (43,4%)
Legendă: * - p<0,05, ** - p<0,01; ** - p<0,001
*
Anticoagulantele directe s-au utilizat la 269 (73,3%) dintre pacienţii spitalizaţi, doar în
6,7% de cazuri fiind utilizate heparinele cu masă moleculară mică. Durata medie a administrării
heparinei a fost de 6,5±0,1 zile, diapazonul fiind de 2 - 10 zile, heparinele cu masă moleculară
mică s-au administrat timp de 6,1±0,4 zile, în medie, durata variind de la 3 la 10 zile. Anumite
complicaţii la administrarea acestor remedii nu s-au înregistrat. Subiecţilor lotului I aceste remedii
li s-au indicat mai frecvent (79% vs 61%, p<0,05) şi pentru o durată mai lungă (6,7±0,12 zile vs
5,9±0,17 zile, p<0,001). Rata prescrierii anticoagulantelor a fost determinată de momentul
spitalizării pacienţilor, o parte dintre ei fiind internaţi cu întârziere.
Aspirina a fost prescrisă la 341 (92,9%) de bolnavi, fiind indicată practic tuturor bolnavilor
din prima zi de spitalizare. Posologia recomandată nu s-a deosebit esenţial între loturile de
referinţă şi nu a relevat unele diferenţe în funcţie de sexul pacienţilor.
Nitraţii au fost indicaţi la 321 (89,1%) de persoane, 40 (12,4%) dintre ei necesitând
combinaţia administrării intravenoase şi a celei perorale.
Remediile beta-blocante au fost prescrise la 313 (85,3%) de bolnavi. La majoritatea
pacienţilor – 279 (89%) - iniţierea tratamentului cu beta-blocante a fost efectuată în prima zi.
Bărbaţii au beneficiat de indicarea acestei grupe de medicamente într-o măsură mai mare decât
femeile (88,1% vs 81,21%, p<0,05).
Inhibitorii enzimei de conversie au fost indicaţi în 241 (65,7%) de cazuri, mai frecvent la
femei (61% vs 72,5%, p<0,05).
Diureticele (cele de ansă, tiazidice şi economizatoare de potasiu) au fost prescrise la 146
(39,8%) de bolnavi, în 63,7% din cazuri iniţierea efectuându-se în primele 3 zile, însă mai
devreme în cazul pacienţilor din lotul II (3,87±0,3 zi vs 2,3±0,25 zi, p<0,001).
Administrarea antagoniştilor de calciu (din grupa diltiazemului) a fost notată într-un grad
destul de redus – 6,9%.
În perioada de spitalizare remediile hipolipemiante nu au fost indicate la nici un pacient
spitalizat.
Durata medie de spitalizare a constituit 11±0,2 zile şi a variat de la 2 la 29 de zile. O parte
din pacienţi s-au aflat şi în blocul de terapie intensivă (BTI), durata de aflare în acest departament
alcătuind 3,8±0,3 zile (de la 1 până la 14 zile). Pacienţii I-lui lot de studiu au avut şi o durată mai
mare de spitalizare (12,3±0,3 vs 8,4±0,3 zile, p<0,001), dar aceeaşi perioadă de supraveghere în
BTI (4,0±0,2 zile vs 3,6±0,5 zile).
După cum s-a menţionat anterior, pacienţii au fost selectaţi pentru a fi înrolaţi în cercetare
corespunzător spitalizării în anii 2005-2008. Astfel, în 2005 au fost înregistrate 99 (27%) de cazuri
de evenimente coronariene fără supradenivelarea segmentului ST, în 2006 – 102 (27,8%) persoane
cu această patologie, în 2007 – 87 (23,7%) de bolnavi, iar în 2008 – 79 (21,5%) de pacienţi. Acest
fapt indică o repartizare relativ similară a ratei evenimentelor coronariene pe parcursul anilor.
Structura schemei tratamentului recomandat şi evaluarea lui comparativă cu cel administrat
în staţionar este expusă în tabelul 13.

Tabelul 13
Caracteristica tratamentului administrat în staţionar şi al celui recomandat la externare

Remediul medicamentos În staţionar La externare

Aspirina 341 (92,9%) 340 (92,6%)

14
Beta-blocantele 313 (85,3%) 289 (78,8%)
- atenolol 86 (29,7%)
- metoprolol 201 (69,6%)
IEC 241 (65,7%) 242 (65,9%)
- captopril 38 (15,7%)
- enalapril 193 (79,8%)
- lizinopril 11 (4,5%)
Nitraţii 321 (89,1%) 278 (75,7%)
Antagoniştii de Ca 25 (6,9%) 17 (4,6%)
Diureticele 146 (39,8%) 137 (37,3%)
Hipolipemiantele 0 (3,0%)
Legendă: * - p<0,05, ** - p<0,0 1; *** - p<0,001

Aspirina a fost prescrisă la 340 (92,6%) de pacienţi, doza medie alcătuind 157±3,2 mg pe
zi. Beta-blocantele au fost recomandate în 289 (78,8%) de cazuri. Majorităţii bolnavilor – 201
(69,6%) subiecţi - li s-a prescris metoprololul în doză medie de 76,6±2,4 mg în 24 de ore. Rata
prescrierii inhibitorilor enzimei de conversie a constituit 65,9% (242 de persoane). Cel mai
frecvent a fost indicat enalaprilul (79,8%) în doză medie de 16,9±0,7 mg pe zi. Indicarea nitraţilor
a fost argumentată la 278 (75,7%) de bolnavi, însă accentuăm că într-o pătrime din situaţii aceştia
erau orientaţi să-i întrebuinţeze doar la necesitate. Similar tratamentului în staţionar ,blocantele
canalelor de calciu au fost recomandate numai în circumstanţe solitare – pentru 17 (4,6%) indivizi.
Administrarea diureticelor a fost necesară la 137 (37,3%) de subiecţi. Hipolipemiantele au fost
indicate doar în 11 (3,0%) cazuri.
Comparativ cu pacienţii cu AI, reprezentanţii lotului I au necesitat o recomandare mai
frecventă a beta-blocantelor (80,8% vs 74,6%) şi a nitraţilor (78% vs 73%); în mod identic au fost
prescrise aspirina (92,65% vs 92,6%) şi IEC (34,3% vs 3,6%), dar într-un grad mai redus
-diureticele (34,3% vs 43,4%), antagoniştii de calciu (3,3% vs 7,4%) şi hipolipemiantele (2,04%
vs 4,92%).
Analiza comparativă a componentelor terapiei recomandate bărbaţilor şi femeilor
evidenţiază faptul că reprezentanţilor genului masculin mai des le-au fost prescrise beta-blocantele
(82,1% vs 73,8%), nitraţii (79,4% vs 71,8%) şi hipolipemiantele (4,1% vs 1,3%), mai rar IEC Ag
II (62,4% vs 71,4%), diureticele (33,9% vs 42,3%) şi antagoniştii receptorilor de Ca (2,3% vs
8,1%). Ca şi în cazurile precedente rata prescrierii aspirinei a fost similară (92,2% vs 93,3%).
Datele obţinute demonstrează lipsa unei deosebiri semnificative din punct de vedere
statistic dintre strategia terapeutică aplicată în perioada de spitalizare şi a celei recomandate la
externare.

Evaluarea riscului pacienţilor cu SCA

Stratificarea riscului bolnavilor lotului de studiu a fost efectuată conform metodologiei de
calculare a scorului PURSUIT, prezentat anterior, şi anume, prin însumarea punctajului acordat
fiecăruia din parametrii incluşi: vârsta, sexul, exacerbarea anginei pectorale în ultimele săptămâni,
frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială sistolică, prezenţa manifestărilor de insuficienţă cardiacă şi
a subdenivelării segmentului ST. Cu ajutorul unui grafic special, punctajul acumulat a fost
transformat în probabilitate de deces sau deces/IM (apreciat în %). Ulterior, rezultatele punctajului
acumulat au servit ca bază pentru aprecierea terţilelor, adică a divizării bolnavilor în grupe de risc
- redus, mediu şi înalt.
Repartizarea punctajului acumulat în cadrul lotului de studiu în funcţie de valoarea acestuia
este prezentată în tabelul 14.

15
 Tabelul 14
Repartizarea punctajului PURSUIT
Mortalitate Mortalitate sau IM
0 – 4 puncte 78 (21,3%) 25 (6,8%)
5 – 8 puncte 111 (30,2%) 5 (1,4%)
9 – 12 puncte 138 (37,6%) 74 (20,2%)
13 – 16 puncte 35 (9,5%) 210 (57,2%)
Peste 16 puncte 5 (1,4%) 53 (14,4%)

Datele tabelului demonstrează faptul că referitor la mortalitate cei mai mulţi pacienţi - 249
(67,8%) – au acumulat un punctaj de 5-12 unităţi, în timp ce referitor la mortalitate sau IM 284
(77,4%) de bolnavi au avut un scor de 9-16 puncte. Evident, s-a deosebit şi procentajul bolnavilor
cu un scor de peste 16 puncte – 1,4% în primul caz vs 14,4% în cel de-al doilea caz.
Ulterior, în baza modelului de transformare care a utilizat graficul special elaborat şi
prezentat în capitolul precedent punctajul acumulat a fost modificat întru obţinerea probabilităţii
de deces sau deces/IM.
Rezultatul transformării punctajului acumulat în probabilitatea de deces sau deces/IM este
prezentat în figurile 1 şi 2.

Repartizarea pacientilor
dupa probabilitatea de deces

4,9% 5,1% 7,1% 9,5% 13,0%

probabilitate de deces

Figura 1. Repartizarea gradului probabilităţii de deces. Pe axa orizontală sunt prezentate valorile
numerice ale probabilităţii de deces la 1 an de supraveghere, exprimate în % şi expuse în ordine
crescândă. Pe axa verticală - procentajul pacienţilor lotului de studiu în funcţie de gradul de
probabilitate.

16
 Figura 2. Repartizarea gradului probabilităţii de deces / IM. Pe axa orizontală sunt prezentate
valorile numerice ale probabilităţii de deces / IM la 1 an de supraveghere, exprimate în % şi
expuse în ordine crescândă. Pe axa verticală - procentajul pacienţilor lotului de studiu în funcţie de
gradul de probabilitate.

Din analiza prezentată putem face concluzia că majoritatea pacienţilor studiaţi (89,3%) au
avut un indice redus al probabilităţii de deces ( până la 5,1%). Probabilitatea de deces sau IM a
acumulat cote mai mari, fiind repartizată într-un mod relativ comparabil: până la 10,1% - 106
(28,8%) pacienţi, până la 14,1% - la 82 (22,5%), până la 19% - la 127 (34,8%) de subiecţi şi până
la 25% - la 52 (14,2%) dintre persoanele cercetate. Cu toate acestea menţionăm că cei mai mulţi
bolnavi au făcut parte din grupa pacienţilor cu o probabilitate de până la 19% de evenimente
nefaste.
Prelucrarea statistică matematică în bază de terţile a valorilor numerice ale scorului
PURSUIT calculate pentru întreg lotul de referinţă a permis aprecierea gradării riscului acumulat
în redus, mediu şi înalt. Datele obţinute sunt prezentate în tabelul 15.

Tabelul 15
Aprecierea gradului de risc în baza scorului PURSUIT
Gradul de risc Deces Deces / infarct miocardic
Redus 34,3% 36,2%
Mediu 30% 30,1%
Înalt 35,7% 33%

Aşadar, pacienţii cercetaţi au prezentat o repartizare relativ similară a gradului de risc atât
referitor la deces, cât şi privitor la deces/IM.

17