Sunteți pe pagina 1din 6

NEOMODERNISMUL

NICHITA ST NESCU
C TRE GALATEEA

„Î i tiu toate timpurile, toate mi c rile, toate parfumurile


i umbra ta, i t cerile tale, i sânul t u
ce cutremur au i ce culoare anume,
i mersul t u, i melancolia ta, i inelul t u i secunda
i nu mai am r bdare i genunchiul mi-l pun în pietre
i m rog de tine,
na te-m .

tiu tot ce e mai departe de tine,


atât de departe, încât nu mai exist aproape-
dup -amiaz , dup -orizontul, dincolo-de-mara...
i tot ce e dincolo de ele,
i atât de departe, încât nu mai are nici un nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul i-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngân .
i m rog de tine,
na te-m .

tiu tot ceea ce tu nu tii niciodat , din tine,


b taia inimii care urmeaz b t i ce-o auzi,
sfâr itul cuvântului a c rei prim silab tocmai o spui,
copacii-umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile-mi c toare umbre ale sângelui t u,
i pietrele, pietrele-umbre de piatr
ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în fa a ta i m rog de tine,
na te-m . Na te-m .

I. Nichita St nescu poet na ional i universal.


Dup Eminescu, în secolul al XIX-lea, dup Arghezi, în perioada
interbelic , apare al treilea pilon de rezisten a valorii poeziei române ti-
Nichita St nescu. El reintroduce poezia noastr în circuitul valorilor
universale i o impune aten iei cititorului contemporan din toat lumea,
poezia sa fiind tradus în numeroase limbi i cu un accent afectiv special, în

1
sârbo-creat . În 1975, Nichita St nescu prime te Premiul Herder, iar în 1980
este nominalizat pentru Premiul Nobel. În plan na ional, recunoa terea
poezie st nesciene s-a concretizat prin decernarea Premiului „Mihai
Eminescu” al Academiei Române i a Premiului Uniunea Scriitorilor, de
patru ori.
Nichita St nescu apar ine genera iei „ aizeci”, al turi de Ana
Blandiana, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Cezar Baltag, Gh. Pitu , Adrian
P unescu, Mircea Iv nescu, Emil Brumaru, etc. Este liderul incontestabil al
poe ilor „ aizeci ti”, care au un program neomodernist c utându- i modele i
motiva iile estetice în modernismul interbelic, dar i în crea ia eminescian ,
în modernismul interbelic, dar i crea ia eminescian , care, prin valoarea ei,
se ridic deasupra tuturor curentelor.
Nichita St nescu se plaseaz într-o ascenden poetic nobil :
decantarea pân la esen a liricului, depersonalizarea i dispersia în etern îl
înrudesc cu Eminescu i Blaga; for a cu care inoveaz la nivelul limbajului
artistic îl proclam urma al lui Arghezi; capacitatea de incifrare a mesajului
în formule unice de maxim abstractizare îl aduce pe acela i plan cu Ion
Barbu i cu poe ii francezi Mallaime i Valery. Nichita St nescu tr ie te i
intuie te necesit ile momentului s u. El în elege c arta nu poate supravie ui
dac nu sluje te adev rurile l untrice sau dac nu devine o cale de
cunoa tere. Poetul face corp uman cu poezia, inventând, dup propria
m rturisire, tiin a numit „hemografic ” sau „scrierea cu tine însu i”.
Activitatea sa literar se desf oar pe parcursul a peste 25 de ani i
poate fi periodizat astfel lirica sentimentelor, lirica sentimentelor, lirica
necuvintelor i lirica frigului.
Dintre volumele sale amintim: Sensul iubirii(1960), O viziune a
sentimentelor(1964), Dreptul la timp(1965), 11 elegii(1966), Oul i
sfera(1967), Laus Ptolemae(1967), Necuvintele (1969), Belgradul în 5
prieteni(1975), Epiga Magna(1978), Opere imperfecte(1979), Noduri i
semne(1982).

II. Caracteristici, teme, motive, modalit i estetice ale


neomodernismului st nescian:
-copil ria,
-adolescen a
-iubirea, sentiment puternic, metamorfozând universul
-cosmogoniile n scute din tensiunea unui sentiment
-rela ia dintre creator i oper
-zborul
-plutirea

2
-luminozitatea i sonoritatea lucrurilor (soarele, sorii), r s ritul,
somnul, trezirea din somn
-oniricul(visul)
-absurdul, afirma ii paradoxale
-cuvinte materializate, sticloase, pip ibile, vizibile
-„necuvintele”
-miturile
-„limba poeziasc ”
-ermetismul, pe linia lui Malarme, Valery i Ion Barbu
-fervoarea (zelul) romantic , în spirit eminescian
-întoarcerea spre tradi ie-anticiparea post modernismului
-piatra, fruntea, herghelia, iarba, luna, stelele.

III. Elemente neomoderniste în poezia „C tre Galateea”


1.Integrarea în volum.
C tre Galateea face parte din volumul Dreptul la timp, publicat în
1965. Acest volum produce o schimbare de accent în poezia lui Nichita
St nescu. Se configureaz cu pregnant cosmogonia st nescian . Criticul
Eugen Simion afirm c Nichita St nescu s-a inspirat din lectura filozofiei
antice i a poemelor cosmogonice.
2. Semnifica ia titlului
C tre Galateea simbolizeaz înc din titlu rela ia ideatic a poeziei cu
povestea mitic din care Nichita St nescu preia atât personajul feminin cât i
pasiunea creatorului. Legenda antic spune c sculptorul Pygmalion a creat o
splendid statuie de filde , pe care a numit-o Galateea i de care s-a
îndr gostit atât de tare, încât zei a Afrodita, impresionat a dat via statuii,
care a devenit so ia creatorului ei.
A adar, înc din titlu este sugerat tema poeziei, care îmbin , într-o
formul artistic inedit , crea ia cu dragostea. Exist aici o anumit
ambiguitate, pe care o întâlnim i în poezia În dulcele stil clasic. Galateea, ca
simbol al vie ii, este invocat de eul liric pentru eliberarea i a ezarea în timp
a artistului, în scopul împlinirii prin cunoa tere.
3. Structura, semnifica ii, limbaj poetic.
Poezia C tre Galateea este alc tuit din trei secven e lirice, prima
având 7 versuri, iar celelalte câte 9 versuri.
Ca unitate compozi ional , fiecare secven cuprinde un anumit tipar,
cu o intensitate tot mai înalt a tr irii interioare. Astfel, ca figur de stil, se
folose te grada ia ascendent .

3
Poezia începe „ex abrupt ”, într-un mod destul de caracteristic
poetului. Cuvântul „ tiu”, prezent la începutul fiec rei secven e lirice,
simbolizeaz omniscien a eului liric. Acest predicat verbal, cu subiect inclus,
poate fi considerat un incipit foarte concentrat al poemului, deoarece, pe
parcurs, omniscien a propriu-zis , va fi completat cu anticiparea
omniscient în tulbur toare imagini ale cuprinderii. Fiecare secven se
termin cu o rug ciune („m rog de tine”), pentru a cere cu smerenie dreptul
la timp, idee ilustrat i de verbul la imperativ „na te(-m )”. Raportul verbal
i estetic este schimbat spectaculos, crea ia este implorat s dea na tere
creatorului. Dac de for a artistului depinde frumuse ea artei, de valoarea
acesteia se leag nemurirea artistului. A adar, creatorul i crea ia se sus in
reciproc. Galateea, personajul mitic, este o metafor -simbol pentru poezie,
ca form de cunoa tere.
Prima secven liric începe cu o adresare direct subtil i o
afirma ie atot tiutoare a poetului: „Î i tiu toate timpurile, toate mi c rile,
toate parfumurile/ i umbra ta, i t cerile tale, i sânul t u/ ce cutremur au i
ce culoare anume,/ i mersul t u i melancolia ta, i inelul t u, i secunda.”
Poetul î i cunoa te în detaliu crea ia, identificând cu precizie timpul i
etapele ei. Omniscien a este pus în relief cu ajutorul adjectivului
pronominal „toate”, prezent în cadrul repeti iei. Cele mai multe atribute ale
Galateei se afl la grani a dintre concret i abstract. Este o form prin care
Nichita St nescu încearc s redea inefabilul. Observ m asocierile
nea teptate i originale ale cuvintelor: „t cerile”-„cutremur” (oximoron),
„parfumurile”-„culoare” (sinestezia).
Odat finalizat , crea ia î i domin creatorul, care este înm rmurit de
minun ia ei i prin care el ar putea s fie statornicit în timp, de aceea o
implor îngenunchind în fa a acestei perfec iuni. Aceast inversare a
raportului dintre creator i oper conduce spre crearea unor enun uri
paradoxale, specifice neomodernismului st nescian.
Pe lâng particularit ile stilistice men ionate, se remarc prezen a de
11 ori a cuvântului „ i”, cu valoare de adverb, în prima parte, i de
conjunc ie coordonatoare copulativ , spre finalul secven ei. Aceast form
de expresivitate, la nivel morfologic, o întâlnim i la Lucian Blaga,
îndeosebi în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Astfel, este sporit
emo ia liric , textul dobândind elegan i muzicalitate.
Secven a a doua debuteaz cu aceea i idee a emniscien ei eului liric,
concretizat în verbul „ tiu”, persoana I, marcând subiectivitatea discursului
poetic. În plus, este sugerat o cuprindere total a orizontului cunoa terii „tot
ce e mai departe de tine,/atât de departe încât nu mai exist aproape”.
Orizontul cunoa terii este infinit, marcat prin repere temporale obi nuite, dar

4
i prin unele pe baz de necuvinte ilustrând inefabilul. Tot prin aceast
„limb poezeasc ”, întâlnit i la Ion Barbu, dar îmbog it i diversificat
de Nichita St nescu, se marcheaz reperele spa iale ale acestui orizont al
cuprinderii totale: „dup -amiaza, dup orizontul, dincolo-de-marea.”.
Ultimele dou sunt cuvinte compuse prin al turare cu ajutorul cratimei,
„necuvinte”, dup modelul celui anterior „dup -amiaza”, existent în
dic ionarul limbii române. Este de remarcat prezen a pronumelui nehot rât
„tot”, care întrege te perspectiva cunoa terii. Rug ciunea eului liric este un
laitmotiv al poeziei.
În ultima secven eul liric este omniscient i omniprezent, sugerând
anticiparea cunoa terii: „ tiu tot ceea ce tu nu tii nicioadat , din tine.”
Superioritatea poetului const în faptul c el poate cunoa te crea ia în esen a
ei, dincolo de aparen , încât el sesizeaz „b taia inimii care urmeaz b t ii
ce-o auzi”. Intuie te „sfâr itul cuvântului a c rui prim silab tocmai o spui”.
Crea ia prime te via , sub privirea plin de umilin a poetului, care
observ , fascinat, cum „copacii” devin „umbre de lemn ale vinelor tale”, iar
„râurile-mi c toare umbre ale sângelui t u”. Sunt imagini memorabile,
sugerând vitalitatea n scând i debordant a sculpturii. Pietrele r mân ni te
„umbre de piatr / ale genunchiului meu”, fixându-l pe creator într-o imagine
a umilin ei asumate. Umilin a na te rug mintea, sau, mai bine-zis,
rug ciunea: „ i m rog de tine”, repeti ie, aflat , îns , într-un crescendo din
ce în ce mai evident c tre un punct culminant al monologului adresat.
Predicatul exprimat prin verb la imperativ i complementul direct („na te-
m ”) sun repetate de 2 ori în ultimul vers. Se condenseaz , astfel, întreaga
suferin , întreaga tânjire a creatorului, îndr gostit de propria crea ie, c reia,
de fapt, el i-a dat form , smulgând-o din materia brut , amorf i creând-o
dup tiparele imagina iei i ale sensibilit ii sale.
Motivul pietrei, reluat în fiecare strof i frecvent în poezia
st nescian , poate semnifica sacrificiul sinelui pentru împlinirea crea iei
ideale.
Nichita St nescu realizeaz o fuziune original între mitul antic al lui
Pygmalion i cel românesc al jertfei creatoare, mitul estetic, care, dup
opinia lui George C linescu, este unul dintre cele patru mituri fundamentale
ale poporului român.
Prozodia este în consonan cu viziunea neomodernist a rela iei
autor-oper . Strofele sunt polimorfe, versurile sunt libere, m sura i ritmul
variind în func ie de emo ia eului liric. M sura versurilor este cuprins între
3 i 21 silabe, versurile sunt albe.

5
Referindu-se la particularit ile crea iei lirice a lui Nichita St nescu,
criticul Eugen Simion afirm : „Toate aventurile spirituale ale lui Nichita
St nescu sfâr esc în acela i fel: în aproximarea eterna aproximare a sinelui,
<<cogito>>-ul poeziei sale, centrul gânditor al acestei Utopii, opera unui
mare poet.”