Sunteți pe pagina 1din 2

Toma Carmen Gabriela

Anul II, IFR

Diferentierea normalului de patologic

Patologicul indica o boala fizica sau psihica. ( in lb. greaca pathos= suferinta)

Patologia are ca scop intelegerea cauzelor, simptomelor , efectelor unei boli. (cum se manifesta
si mecanisme produc o anumita boala)

In psihiatrie normalitatea este armonia , iar disproportiile sunt cele care determina dizarmonii.

Cele 2 stari normal si patologic sunt delimitate prin funtionalitate.

Freud descria un exemplu de normalitate. El afirma ca un om capabil sa iubeasca sis a


munceasca , este un om normal .
Prin urmare normalul este dat de echilibru si orice dezechilibru intra in sfera
patologicului. Omul echilibrat este cel care nu face excese in niciun domeniu al vietii , scopul
sau in viata nu devine obsesie cid oar un tel de urmat , care il motiveaza.
Normalitatea mai este descrisa si de simtul identitatii personale ( omul care poate
raspunde la intrebarea “cine sunt eu?’). De asemenea normalitatea este descrisa si prin
capacitatea de orientare in viata ( cum se ghideaza un om , cum isi organizeaza viata). Alte
perceptii asupra normalitatii sunt : capacitatea de a face fata frustrarilor, Capacitatea de adaptare
la diverse situatii, realismul, asumarea propriilor greseli si a vietii cu impliniri si
dezamagiri,acceptarea incertitudinii,rabdarea .
Eu personal sunt de parere ca normalul imbina toate aceste perceptii. Un om echilibrat
este matur, stie sa nu faca excese,se intelege pe sine , stie cine este , stie ce scop are , nu se
invinuieste si subestimeaza in continuu dar nici nu exagereaza cu atoadmiratia.
Boala incepe atunci cand apare un dezechilibru, o exagerare sau o lipsa in oricare
din aspectele mentionate in aceste perspective. Chiar daca o persoana este echilibrata din
anumite puncte de vedere , un singur dezechilibru le-ar putea afecta pe toate. ( de exemplu : un
om poate fi matur , stie ce isi doreste, stie cine este, dar nu rezista la frustrarile zilnice nu isi
poate stapani comportamentul. Acest dezechilibru in timp ii poate dauna , omul nu va mai sti sa
raspunda la intrebarea cine este, devine confuz , telul sau poate deveni obsesie din motivatie).
Mi s-a parut interesanta perspectiva profesorului Romila, care
afirma ca in psihiatrie normalitatea este armonia si ca dizproportiile reprezinta ceva ce este prea
mult sau prea putin. Prin urmare daca omul are un echilibru in toate planurile care au fost
prezentate in celelalte perspective el nu va prezenta probleme ci se va mentine in sfera
normalului. Este o perspectiva care din punctual meu de vedere generalizeaza asupra tuturor
problemelor si ne face sa intelegem concret cand avem de a face cu domeniul patologicului ca
este vorba de dizarmonii.Astfel datoria psihologului este aceea de a identifica prin diverse
metode , disproportiile .