1

Curs 1 – Istorie Contemporană Universală – VESA

- la Belle Epoque
- sec XX – secolul extremelor
- statele totalitare – criză profundă vs azi – spre democraţie
- “istoria contemporană”=istoria sec XX
 termenul a fost utilizat prima oară în Franţa în 1867, în cadrul unei reforme a
învăţământului secundar operată de ministrul educaţiei de atunci (Victor Duruy):
acoperea perioada revoluţia franceză (1789) – al doilea Imperiu (1851) – acest
lucru se respectă până azi în istoriografia franceză: se consideră începutul epocii
contemporane căderea Vechiului Regim
- ambiguitatea conceptului – noţiuni alternative: cum ar fi instant history sau istoria
recentă (termen ce tinde să se acrediteze tot mai mult în ultima vreme)
- foarte mulţi istorici de rezonanţă de la sfârşitul sec XIX, mai ales pozitiviştii, vedeau în
istorie decriptarea trecutului în lumina valorilor şi categoriilor timpului lor; actualitatea
nu putea căpăta în viziunea lor calitatea, demnitatea de istorie; pentru pozitivişti, istoria
este ştiinţa trecutului, nu e contemporană
 cei mai reputaţi istorici francezi au fost indignaţi de tendinţa de a se preda la
universitatea franceză faimosul episod al boulangismului sau afacerea Panama
- 1904, Sorbona – istoria contemporană s-a impus
- problema: cum să scrii o istorie fără arhive?
 chiar la Sorbona, între cele două războaie mondiale a fost refuzat orice subiect
pentru o teză de licenţă după 1914
- 1915, tânăra secţie de istorie modernă şi contemporană de la Sorbona lansează o
anchetă condusă de un medievist asupra opiniei publice în momentul intrării Franţei în
primul război mondial
 este această anchetă şi rezultatele ei un fapt istoric? Da

- primul război mondial a fost un război total, ce a izbucnit într-o atmosferă de entuziasm
 ancheta din 1915 surprinde acest fapt
 diferenţă faţă de IIWW, care atunci când a izbucnit a creat chiar în rândurile
germanilor o stare de tristeţe şi nesiguranţă
- în istoriografie există şi opinii, cum ar fi cea a lui Benedetto Croce: istoria este
întotdeauna contemporană; sau axiome precum: fiecare generaţie scrie propria istorie
- sec XIX: naţionalism VS sec XX: globalizare, UE
- istoria contemporană: nu există un câmp de cercetare bine precizat
- 1974, istoricul francez Pierre Nora a scris un articol: “Reîntoarcerea la eveniment”
publicat într-un volum colectiv (“Scrierea istoriei”)
 restituie legitimitatea ştiinţifică a istoriei contemporane
 pune în circulaţie noţiunea “evenimentului monstru” ce invadează viaţa
contemporană; asemenea evenimente sunt fabricate şi propagate de mass-media:
se instalează pretutindeni şi bombardează viaţa de zi cu zi
 istoricul să excludă din preocupările sale senzaţionalul, pentru a lăsa loc
fenomenului de repetiţie şi a structurilor
- studiul prezentului poate reabilita evenimentul ca fapt istoric
- se conturează tot mai clar sursele şi posibilităţile de documentare specifice istoriei
contemporane
 deşi accesul în arhive e îngreunat, chiar interzis, istoricul epocii contemporane
beneficiază de o supra-informaţie: date statistice, presă, CD-uri, pagini cinefile – în
cadrul istoriei contemporane sarcina arhivistului e de a îmbina şi nu de a conserva
documentul
- surselor clasice li se adaugă cele proprii epocii contemporane
 pagini cinefile, istoria orală, fonotecile
 2

 în SUA şi în alte state (chiar în România – de exemplu la Cluj) – există

departamente de istorie orală

- sec XX=secolul ideologiilor, vremea anxietăţii (a fricii – eg: bolile)

- istoria sec XX se constituie cu dificultate, dintr-un noian de amintiri, interpretări, opţiuni,
care provin mai degrabă de la cel care a trăit evenimentele decât dintr-o analiză
ştiinţifică
- istoricul e adesea propriul său cronicar, memorialist, într-o perioadă în care informaţia
abundă
- una din caracteristicile esenţiale ale sec XX: istoria pare dominată de fenomene de
schimbare şi discontinuitate
 primele determinări ce ne apar la o privire generală a secolului: creşterea,
dezvoltarea, revoluţii ce distrug unele sisteme şi contruiesc altele
- întreaga istorie a sec XX e supusă unui ritm accelerat, adeseori unor mutaţii produse
prin salturi brutale
 imaginea acestei lumi contemporane e dominată mai ales de nesiguranţă, frică
- sec XX e dominat de rupturi, de tăieturi
 1914 – război; 1917 – revoluţie de tip bolşevic; 1929 – criză economică; 1939 –
război; 1945 – revoluţii de tip comunist; 1989 – revoluţii de tip anti-comunist
- deşi la sfârşitul primului război mondial capitalismul liberal şi regimurile democratice
păreau să devină atotcuprinzătoare, liberalismul din sec XIX şi regimurile democratice
păreau în perioada interbelică gata să cedeze locul socialismului de tip sovietic +
totalitarismului fascist sau comunist
- iluziile democraţiei şi ale parlamentarismului au fost prezente în toate statele născute
după primul război mondial DAR foarte curând a avut loc o criză profundă a acestor
regimuri parlamentare – dublă presiune: de dreapta (mişcări fasciste) şi de stânga
(statul sovietic şi mişcările de stânga) – convingerea că regimurile liberale, de
democraţie, vor claca în faţa acestei presiuni
- doar în a doua jumătate a sec XX şi mai ales în urma căderii comunismului sistemul
liberal şi cel al democraţiilor parlamentare a fost reacreditat
- sec XX: istoria între spaţiul rus şi cel german – cea mai dinamică: aceleaşi aspiraţii
(formula statului naţional), deşi între ţările de aici nu se menţin tensiuni evidente
 tensiuni în perioada interbelică
 II WW – aduce regimul comunist
 1989 – revoluţii şi credinţă în democraţie + statul de drept (bazat pe legalitate)
- formula de acum, DEMOCRAŢIA, e formula cea mai optimă dintre variantele existente
(dovada: chiar dacă a trecut printr-o criză profundă în perioada interbelică – corupţie,
sistemul parlamentar nu a făcut faţă, ba chiar a facilitat corupţia – reacţia a dus la
instaurarea regimurilor fascist şi comunist – apoi, democraţia se va reacredita)

- ruptura apare la sfârşitul primului război mondial – în ştiinţă şi formele sensibilităţii

 Einstein – relativismul
 S.Freud – psihoanaliza
 curentele din artă – suprarealism, existenţialism – ilustrează această ruptură
- sublinierea acestor rupturi, datorată mai ales înclinaţiei istoricului de a încadra în limite
cronologice fenomenele şi procesele istorice
- primul război mondial, cu toată zdruncinarea pricinuită, nu are valoare de tăietură; nu
poate fi explicat dacă nu ţinem seama de transformările capitalismului liberal din sec
XIX şi de tensiunile societăţii industriale care s-a instalat în toată lumea dezvoltată prin
extinderea Revoluţiei Industriale la dimensiunile acestei lumi (! emisfera nordică)
- criza economică: 1929-1933 – cea mai gravă cunoscută, de când cu economia bază
pe piaţă
 3

- regimurile totalitare instaurate în Rusia, Germania, Italia şi alte state nu sunt decât
manifestări revelatoare ale acestor tensiuni
eg: 1929 – lumea capitalistă trece printr-o criză a cărei caracteristică esenţială este
SUPRAPRODUCŢIA; după o perioadă de boom economic (“era prosperităţii”: 1922-1929),
mai ales în SUA (în 1928, în SUA se vorbea de eradicarea cuvântului sărăcie din
vocabular); crack-ul de la New York va duce la scăderea capacităţii de producţie cu 50% -
se va ajunge la moarte prin inaniţie
 mult mai târziu s-a sesizat că criza putea fi evitată; problema a fost că societatea
funcţiona după vechile principii ale concurenţei (se producea mai puţin atunci) DAR
la începutul sec XX asistăm la standardizare/producţie de masă – randamentul
creşte de 40-50-60 ori, iar piaţa nu a mai putut absorbi
 criza va aduce reglementări, intervenţia statului – obturând funcţia pieţei libere, a
autoreglării (iată o tăietură!)
- criza din 1929 a evidenţiat şi că fenomenele de lungă durată, moştenirea culturală,
tradiţia socială şi politică au determinat răspunsuri originale la fenomene de contagiune
economică sau ideologică

- o altă caracteristică a istoriei sec XX: distanţa dintre evenimentul politic şi viaţa
cotidiană (materială şi spirituală) se reduce în procesul bulversărilor care se
intercondiţionează, ajungându-se ca la sfârşitul sec XX să se vorbească de “tabla de
şah” (un fenomen care se produce într-o zonă va duce la contagiunea şi declanşarea
acelui fenomen şi în alte zone cu climat asemănător – eg: vara 1989 – Polonia – anti-
comunism; reacţia RDG – emigrare masivă în RFG; mişcări în Ungaria, Cehoslovacia,
România, Ungaria)
- diferenţa între istoria nobilă şi puţin explicitată a prinţilor şi guvernelor din epocile
anterioare (pierde din importanţă în sec XX) şi istoria tulburătoare a schimbărilor din
economie, organizarea societăţii, în mentalităţi – sec XX=secolul maselor

Consecinţele primului război mondial

(fenomenele istorice nu pot fi judecate decât în contextul în care s-au petrecut)
- prima reacţie a indivizilor şi a societăţilor umane a fost reîntoarcerea la normal (adică,
la anii premergători primului război mondial) dar acest lucru a fost imposibil – pentru că
lumea se îndrepta spre un nou orizont
 spre deosebire de generaţia de la sfârşitul celui de al doilea război mondial, ce nu
dorea întoarcere la perioada interbelică – comunism, nazism; democraţia nu făcuse
faţă; aşa se pot explica soluţiile încercate după cel de al doilea război mondial: o
deplasare evidentă spre stânga (comunism în E şi centru + asocierea partidelor de
stânga în Occident la guvernare)
- primul război mondial a lăsat incizii foarte adânci în mentalitatea individuală şi colectivă
(mult mai adânci decât al doilea război mondial) – deşi pierderile umane în IWW au
fost de aprox 10 milioane, iar în IIWW între 45-68 milioane (!)
De ce?
 primul război mondial a fost un război static – cel puţin pe frontul de V (tranşeele!);
mizeriile, sacrificiile în numele apărării patriei; soldaţii erau şocaţi când primeau
permisii de pe front şi realizau că viaţa îşi urma cursul (eg: Paris); impact în
literatură: Hemingway, E.M.Remarque
- după patru ani de suferinţe, lumea a cunoscut o febră a plăcerilor fără limită (analogie:
Franţa, după dictatura iacobină), dar care ascundea adesea neliniştea încercată de
fiecare, în faţa unui viitor nesigur şi periculos
- la început s-a pus problema de a uita –primele mijloace prin care se putea realiza:
alcoolul şi dansul (considerat după primul război mondial nu o manifestare socială, ce
se desfăşura în saloanele burgheze ale sec XIX, destinată a favoriza unirea perechilor,
 4

îndelung pregătită de familii, ci dansul ce sacrifica dragostea pentru ritmul lasciv al

tangoului argentinian -–nu în cadrul discret al salonului, ci în cadrul dancingului, mult
mai libertin, oferea partide surpriză mult mai uşor)
- revoltarea erotică caracteristică acestor ani, debordare ce e în acelaşi timp cauza şi
consecinţa emancipării feminine (eg: dreptul de vot)
 primul război mondial: mobilizare masivă pe front – producţia de război cade în
sarcina femeilor (eg: lucrează în fabrici de armament)
 transformările pe care le-a suferit condiţia femeii s-au transpus şi în
comportamentul exterior, moravuri; eg: iconografia presei din epocă – rochie scurtă,
păr scurt, ţigara şi paharul de whisky în mână, machiaj provocator; noţiunea de
“garcon” (băieţoasa) – reprezintă de fapt tipizarea unui număr restrâns de cazuri,
dar care au şocat prin extravaganţă – sunt considerate caracteristici ale unei
societăţi considerată de acum decadentă
- indivizii au căutat apoi uitarea în voiajuri accesibile – dezvoltarea automobilului;
evaziuni estivale şi hibernale spre zonele maritime şi montane
- alt mijloc de evadare: sportul – rezervat mai ales ţărilor celor mai dezvoltate şi celor
mai bogaţi (la fel ca celelalte forme de uitare amintite mai sus) – sporturile “nobile”:
tenisul, sporturile de iarnă, ciclismul
 maselor urbane, sportul le-a oferit un refugiu de la grijile zilnice, cu atât mai mult cu
cât era pigmentat în cadrul jocurilor internaţionale de un naţionalism puternic (eg:
Wimbledon, Roland Garros, Cupa Davis – devin evenimente internaţionale fără
însă a atinge ecoul meciului de box între americanul Jack Dempsey? şi francezul
Carpentier, al cărui rezultat a aruncat Franţa în doliu naţional)
- pentru masele urbane tot mai important rămâne cinematograful, care aduna în sălile
obscure tot mai mulţi spectatori – educaţi în cultul şi divinizarea stelelor
cinematografului mut până în 1927 (eg: Max Linder, Charlie Chaplin – “Charlot”);
concluzie: cultul campionului, al vedetei=altarul pe care mulţimile din diverse ţări şi-au
sacrificat libertăţile politce în favoarea unui şef salvator – fenomen specific sec XX
(datorită tentaţiei individului de a schimba statutul său social ep o cale facilă, de a-şi
motiva neputinţele sale, de a pune pe seama unui individ tot binele şi răul)
- în sec XX, mult mai evident decât în sec XIX, mizeria a contribuit la radicalizarea
maselor
- primul război mondial a fost un război al confruntărilor umane dar şi al materialului de
război (a mobilizat milioane de oameni, pentru a pune în mişcare industria de
armament; ei au format imensele armate de care a depins sfârşitul războiului)
 acest rol avut în producţia de război a condus la un fenomen nemaiîntâlnit –
guvernele au depins într-o mare măsură de mase + masele au devenit conştiente
de forţa lor – vor aspira spre sferele puterii, în unele ţări preluând-o chiar (eg:
Rusia)