Sunteți pe pagina 1din 2

Săriturile sunt desprinderi de pe sol, prin efort, detentă (forţă şi viteză) exercitând influenţe

multiple asupra organismului, contribuind la dezvoltarea motricităţii generale a aparatului osteo-


articular, a sistemului muscular, asigurând o mai bună circulaţie şi respiraţie.

O clasificare a săriturilor poate fi aceasta, în care săriturile sunt considerate: a. sărituri naturale,
fără sprijin (cele executate pe loc, peste obstacole, la coardă etc,); b. create (săriturile din gimnastica
acrobatică, cea sportivă sau ritmică sportivă, săriturile din atletism).

Majoritatea săriturilor naturale pot fi folosite în lecţia de educaţie fizică, în primele verigi. De
exemplu, sărituri cu mingea, sărituri cu întoarceri de 900 - 3600 , sărituri cu genunchii la piept, sărituri cu
depărtarea şi apropierea picioarelor etc.

În lecţie, mai pot fi folosite şi săriturile peste obstacole: peste bancă, bastoane, mingi, ca şi
săriturile pe şi de pe bancă, ladă etc.

Învăţarea săriturilor cu sprijin la aparate se va face prin învăţarea separată a fiecărei faze a
acestora. De asemenea, se va ţine seama de următoarele recomandări metodice:

· alergarea (elanul) să fie uniform accelerată;

· stabilirea corectă a locului de bătaie;

· aşezarea corespunzătoare a palmelor pe aparat;

· însuşirea corectă a zborului:

· asigurarea condiţiilor materiale pentru efectuarea unei aterizări elastice.

Sub diferite forme şi în funcţie de programă, săriturile sunt prezente în toate verigile lecţiei (mai
puţin în prima verigă şi în ultimele două verigi ale lecţiei). Săriturile pot fi folosite ca sisteme de
acţionare pentru influenţarea selectivă a aparatului locomotor sau ca teme de lecţie în consolidarea şi
perfecţionarea unor sărituri din gimnastică sau atletism. Săriturile pot fi utilizate şi în cadrul tehnologiilor
speciale pentru dezvoltarea calităţilor motrice sau în conţinutul jocurilor de mişcare, a parcursurilor
aplicative.

Aruncările şi prinderile stau la baza a numeroase acţiuni motrice din activitatea sportivă.
Efectuarea lor contribuie la dezvoltarea calităţii motrice forţa, în special cea a braţelor. Asigură întărirea
articulaţiilor membrelor superioare, contribuind şi la dezvoltarea coordonării, a preciziei, îndemânării şi
a vitezei de reacţie.

Aruncările pot fi efectuate cu una sau două mâini, din poziţii diferite, de pe loc sau din
deplasare. Ele pot fi executate la ţintă sau la distanţă.

Aruncările pot fi efectuate sub formă de: azvârliri; împingeri; lansări; rostogoliri şi respingeri.
Prinderile în comparaţie cu aruncările sunt mai dificil de executat pentru că necesită aprecierea
vitezei de deplasare a obiectului, a direcţiei, a înălţimii, a traiectoriei, a volumului obiectului, a forţei de
contact etc.

Aruncarea şi prinderea se va învăţa mai întâi de pe loc, acordând o atenţie deosebită alegerii
dimensiunii mingiilor sau obiectelor folosite. După însuşirea exerciţiului de aruncare-prindere de pe loc,
se trece la efectuarea lor din deplasare, mărind treptat distanţa şi adăugând noi procedee. Treptat, se
vor aborda acţiuni mai complexe. De exemplu, se aruncă mingea în sol şi urmează prinderea ei în
momentul ricoşării; se aruncă mingea în sus şi se prinde după efectuarea unei întoarceri de 180 -360;
prinderea după una sau mai multe bătăi din palme; aruncarea cu braţul neîndemânatic etc. Urmează
includerea aruncărilor şi a prinderilor în ştafete, trasee aplicative, jocuri de mişcare etc.

Exerciţiile de aruncare şi prindere pot fi utilizate în lecţii în veriga a 3-1, ca mijloc pentru
prelucrarea aparatului locomotor, eventual sub formă de joc; în veriga a 4-a, constituindu-se în structuri
pentru dezvoltarea vitezei de reacţie, de execuţie şi în mod deosebit a îndemânării. Pot constitui teme
de lecţie în condiţiile învăţării şi consolidării tehnicii procedeelor de aruncare, în cazul aruncării greutăţii
sau a mingii de oină. În veriga a 6-a, pot contribui la dezvoltarea calităţii motrice rezistenţa şi forţa prin
diverse aruncări şi prinderi sau parcursuri aplicative exec 1utate cu obiecte grele.