Neculai Isac

Neculai Isac este personajul narator, principal, rotund, tridimensional din povestirea „Fântâna
dintre plopi” care face parte din volumul „Hanu Ancuţei” de Mihail Sadoveanu. Neculai Isac are două portrete:
un portret al povestitorului „ajuns la cărunteţă” şi un portret al personajului, tânărul erou al întâmplărilor
povestite.

Portretul fizic al maturului este realizat în mod direct de către naratorul generic, acesta eviden ţiind
vârsta („om ajuns la cărunteţă”), vestimentaţia, ce sugerează statutul social de mic boier („purta ciubote de iuft
cu turetci înalte”, „cu o blăniţă cu guler de jder” atârnată „într-un lănţujel”) şi trăsături fizice („obraz smad”,
„mustăcioară tunsă şi barbă rotunjită”, „nas vulturesc şi sprâncene întunecoase”). Se notează şi un defect fizic
(„avea ochiul drept stâns”) care constituie punctul de plecare a povestirii lui Neculai Isac.

Statutul său social reiese şi din formula de adresare folosită de comisul Ioniţă: „Nu eşti domnia ta
prietenul meu Neculai Isac, căpitan de mazili?” Numele de mazili îl purtau boiernaşii care fuseser ă în
slujbă la domnie şi care căzuseră în dizgraţie. Ei erau organizaţi într-un corp militar de rezervă, purtând grade
militare, dar fără a împlini slujbe active. Aerul demn şi tragic al căpitanului se datorează rangului nobiliar şi
tristeţii. Venirea lui produce un efect deosebit asupra celor de la han.

Trăsăturile morale sunt evidenţiate prin mijloace indirecte de caracterizare: sociabilitate,

, blândeţe şi înţelepciune bătrânească, poftă de viaţă. Se adresează ceremonios şi arhaic: „Domnia ta”,
„Domnilor şi fraţilor”.Auzind despre spiritul aventurier de odinioară al căpitanului de mazili, oamenii îl
consideră om„cum le place”, iar în Ancuţa se trezeşte acea cochetărie a oricărei femeii în preajma unui adev ărat
bărbat, fie şi beneficiind numai de faima gloriei apuse.

Portretul tânărului Neculai Isac este realizat prin mijloace directe de caracterizare de către
comisul Ioniţă care le prezintă călătorilor de la han trăsăturile morale şi fizice ale căpitanului de mazili:
„voinic şi frumos – şi rău”, care „bătea drumurile, căutându-şi dragostele”, „adulmeca pe drumuri fără
hodină şi fără astâmpăr”.

La fel se autocaracterizează la începutul povestirii sale şi Neculai Isac: „Eram un om buiac şi

ticălos”. Din acest motiv mama făcea acatiste la biserică pentru a i se lini şti b ăiatul, dar tat ăl nu spune
nimic pentru că şi el fusese la fel „şi-i făcuse multe zile amare”. Tot el scoate în eviden ţă că era harnic. Atât
comisul Ioniţă, cât şi naratorul secund subliniază principala sa trăsătură de caracter: îi plăceau femeile. „Şi-a avut
ibovnice către toate zările.” ”Îmi erau dragi ochii negri.” Portretul moral se întregeşte cu trăs ături sugerate
indirect de faptele, gesturile, acţiunile personajului. Astfel, tânărul era generos cu femeia pe care o iubea: îi d ă un
ban Margăi, iar de la Paşcani îi cumpără „o scurteică de blană de vulpe”. Din lupta cu ţiganii reies vitejia şi
priceperea.