Romanul postmodern

Zmeura de câmpie de Mircea Nedelciu

-tema și viziunea despre lume -

Mircea Nedelciu este încadrat de M. Cărtărescu în lucrarea Postmodernismul

românesc, în gruparea textualiștilor ce reflectă influența neoavangardei franceze
prin rafinament narativ, intertextualitate, ambiguizarea planurilor și răsturnarea
cronologiei.
Publicat în 1984, Zmeura de câmpie este romanul unor destine distopice
care se abat de la cursul firesc al creșterii și împlinirii, al afirmării identității și al
sensului existențial. Aspectul polimorf al cărții, fragmentarismul, perspectivele
multiple mențin cititorul în text, căruia i se dezvăluie mecanismele lecturii.
Căutarea identității devine tema ce unește destinele personajele, iar viziunea
autorului transformă lumea postbelică într-o lume orfană, ce își caută reperele.
Titlul anticipează leitmotivul operei, zmeura de câmpie adusă de învățătorul
Spiridon Popescu dintr-un sat din Cehoslovacia și plantată în grădină, devenind o
imagine obsedantă ce declanșează anamneza, unuia dintre personajele-narator.
Construcția poate fi interpretată ca o metaforă a destinului pentru ființa
dezrădăcinată, pentru omul ce își caută obârșiile.
Incipitul romanului plaseaza naratiunea sub semnul povestirii si al memoriei
afective. Zare Popescu ii povesteste camaradului său, Radu Grințu, pe care îl
cunoaște în armată, prima sa amintire, dintr-o copilarie indepărtată. În curtea uriasa
a unei case de la tara, vara, un copil se ascunde intr-o tufa de zmeura si asculta
vocea plângăcioasă a altui copil care il cauta. Aceasta amintire este „singurul
document cât de cât autentic” din viata lui Zare Popescu, iar pentru Grintu, care
doreste sa devina regizor de film,constituie primul cadru al scenariului cinematografic
imaginat pe parcursul. romanului Anamneza este declanșată astfel de o imagine ce
simbolizează copilăria pierdută, inocența distrusă de violența anilor ’50,
dezrădăcinarea produsă de război. Zmeura este o planta de munte, iar prezenta ei
intr-o gradina de la campie este un fapt curios, aparte, care particularizeaza spatiul-
matrice al celor doi tineri fara identitate sociala, satul Burlesti. Zmeura din gradina
fostului invatator simbolizeaza copilaria pierduta, „imaginea cu care incepe lumea”.
Ea trezeste amintirea, anamneza, ceea ce contrazice subtitlul roman impotriva
memoriei.  Finalul reia acest simbol din titlul operei , prin mirosul florilor de zmeură
din curtea casei profesorului Radu Grințu, subliniind categoria metaromanului.
Mircea Nedelciu combina intr-un text coerent diferite perspective
narative (naratiune la persoana I, a II-a, a III-a; viziunea „dindarat”, „impreuna cu”,
„din afara”; homodiegeza, autodiegeza, heterodiegeza). Naratiunea la persoana a III-
a leaga diferitele povestiri la persoana I, „documente cat de cat autentice” oferite de
diferiti naratori, martori ai trecutului mai indepartat (razboiul) sau mai apropiat (anii
'50), ori martori ai prezentului (anii '70), Relatarea investigatiilor lui Gelu Popescu,
„spion” al prozatorului, este realizata la persoana a II-a. Omniscienta narativa este
inlocuita cu competenta narativa a lectorului.
 Timpul narativ se desfășoară pe trei niveluri: al evenimentelor(1973-197), al
amintirii, redate prin tehnica flashbackului,și cel psihoogic, al naratorului.
Subiectul prezintă doi tineri, Zare Popescu și Radu Grințu, un muncitor și un
absolvent de facultate ce își efectueză serviciul militar într-o zonă de câmpie
cunoscându-se întâmplător . Aceștia află că au crescut împreună la casa de copii din
Sinaia. Zare continuă să dea examen la Facultatea de Istorie din București fără a
reuși deoarece oricare ar fi fost subiectul, el dezvoltă aceeași idee, relația dintre
istorie, oameni și adevăr.Radu Grințu se angajează temporar ca pedagog la Liceul
de Mecanică Fină unde îl cunoaște pe elevul Gelu Popescu, mai târziu aflând că
acesta fusese protejatul lui Zare la același orfelinat.Dorind să își afle originile, Radu îi
propune lui Gelu să investigheze în zonele apropate Bucureștiului.Cercetările
elevului de clasa a XII-a se opresc la Burlești, unde identifică repere despre viața lui
Radu Grințu și a lui Zare.Aici intră în contact cu învățătorul pensionat, Spiridon
Popescu (bunicul lui Zare) și află că Anton Grințu fusese tatăl pedagogului.După ce
descoperă mai multe coincidențe se află că unul dintre dintre fiii bătrânului învățător,
se căsătorise cu Speranța, fosta soție a lui A. G.Acesta din urmă, Anton, arestat din
motive politice, l-a lăsat pe fiul său Radu în grija fostei soții(Speranța), în perioada în
care aceasta îl naștea pe Zare (rodul căsătoriei ei cu Florea, băiatul
învățătorului).Starea Speranței se deteriorează, iar bunicul refuză să-i crească pe
cei 2 copii, ducându-i la orfelinatul din Sinaia.Gelu se întoarce la București cu
informații obținute după anchetă, dar amână să-i povestească lui Radu, care, după o
perioadă în care este ghid turistic, se stabilește la Golovna unde se titularizează ca
profesor de limba și literatura română.Acțiunea se încheie cu un meci de fotbal care
este vizionat în casa acestuia , unde este prezent și Zare. Deasupra tuturor stăruie
mirosul florilor de zmeură de câmp închizând parcă într-un cerc al destinului,
existența personajelor.
În această operă, M. Nedelciu deconstruiește parcursul stereotip al eroilor din
bildungsromane, propunând o tipologie a dezrădăcinatului, a „neidentificatului” prin
Zare Popescu, Radu Grințu și GP. Complexați de statutul lor de orfani, cei trei tineri
apelează la modalități diferite de a-și reconstitui biografia. Primul care începe să-și
interogheze trecutul este GP, elev la Liceul de Mecanică Fină din București, însă
investigațiile nu îi dezvăluie nicio informație despre propria genealogie, aducând însă
la lumina fragmente disparate din trecutul lui Zare și Radu.
Zare Popescu este pasionat de etimologii (face o arheologie a sensurilor) și de
istorie, pe care o judecă în funcție de numele obiectelor.
Radu A. Grințu, camaradul și prietenul său, absolvent al Facultății de Litere, dar
având diverse ocupații (pedagog, ghid ONT) înainte de a profesa într-un sat de
câmpie, are și el nostalgia altei cariere.
Gelu Popescu, mezinul, este colegul mai mic al lui Zare la Casa de copil școlari din
Sinaia și elev la Liceul de Mecanică Fină, unde Grințu este pedagog.
În concluzie, romanul lui Mircea Nedelciu, Zmeura de câmpie, aparține, după cum
observa Carmen Mușat, unui postmodernism metaficțional, caracterizându-se prin
discontinuitate epică, provocarea lectorului, parodiere a convențiilor literare.