LP Examenul biochimic al urinei: determinări calitative / 2 ore

RECOLTAREA ŞI CONSEVAREA URINEI

Examenul de urina reprezinta o investigatie esentiala si indispensabila la pacientii cu afectiuni

renale.Examenul sumar de urina este un test de screening obligatoriu pentru toti pacientii
internati in spital si ar trebui sa faca parte din investigatiile periodice in populatia generala.

Examenul de urina cuprinde examenul sumar de urina si examenul in microscopie optica al

sedimentului urinar

Recoltarea urinei

- se recomanda a se recolta prima emisie de urina, dupa o prealabila toaleta, in recipiente de

unică folosință sau in vase de sticlă curate, clătite cu apă distilată, uscate.

Pentru examenul sumar de urină se utilizează urina de dimineață, urina care s-a acumulat in
timpul nopții și care prezintă concentrație maximă. In această urină se fac numai determinări
calitative.

Trebuie avut grija:

- sa nu se contamineze recipientele cu reziduuri de curatare sau dezinfectant pentru ca pot
rezultate fals positive pentru sange, proteine si glucoza
-nu se ingheata urina (pentru determinari calitative) pt ca se distrug leucocitele si eritrocitele
-nu se expune la lumina soarelui

Se recomandă ca analizele să se efectueze imediat sau cel mult la maxim 4 ore de la recoltare.
Nerespectarea acestei conditii poate conduce la rezultate false din cauza influentei:
-proliferare bacteriana
-liza leucocitelor si eritrocitelor
-degradarea bacteriana a glucozei
-cresterea pH-ului datorita amoniacului format ca rezultat al degradarii bacteriene a ureei
-oxidarea bilirubinei si a urobilinogenului la lumina soarelui.

Pentru determinari cantitative se folosește urina din 24 ore. Pentru colectarea acesteia se
procedează astfel:

- prima emisie de urina se aruncă;

- apoi se colectează toate emisiile de urină intr-un vas, timp de 24 ore.

- Se măsoară cantitatea totală de urină acumulată in 24 ore, deoarece toate analizele care se
efectuează din aceasta se raportează la volumul total de urină.

Conservarea urinei

Dacă nu se pot efectua determinări in acest interval se recomandă conservarea urinei prin
congelare imediată (-200C), păstrare la rece (+40C) sau adăugarea unor substanțe conservante:
formaldehida, timol, etc.

Scopul conservării este păstrarea nemodificată a majorității componenților urinari (cu excepția
electroliților) asupra cărora pot acționa flora bacteriană saprofită (bacterii și ciuperci).

In momentul efectuării analizelor, conservantul se separă de urină cu ajutorul unei pâlnii de

separare.

EXAMENUL MACROSCOPIC AL URINEI

- DIUREZA

Măsurarea diurezei

Diureza este volumul de urină emis in 24 ore și reprezintă echilibrul dintre pierderea de lichide și
aportul exogen și endogen de lichide (lichide ingerate și lichid endogen, metabolic, obținut din
degradarea alimentelor ingerate).

Principiul metodei.

Măsurarea cantității de urină emisă spontan in 24 ore.

Tehnica de lucru
Se adună urina din 24 ore(colectată de la pacient) și se măsoară cu cilindrul gradat volumul
colectat.
Valori normale
Bărbați - 1200 - 1600 mL
Femei - 1000 - 1200 mL
Nou născuți - 30 – 60 mL
Sugari 2 – 12 luni - 400 – 500 mL
Copii 5 – 8 ani - 650 – 1000 mL.
Variaţii fiziologice

Diureza variază cu :
- varsta
- cantitatea de lichide ingerate
- starea de hidratare a organismului

Variaţii patologice

Poliurie (diureza >2000 mL)

- fiziologică: consum de lichide mare, după emoții, frig
- patologică (in condiții de aport hidric normal):
 cauze extrarenale: diabet insipid, diabet zaharat, poliurii pasagere in pneumonii, malarie,
crize de astm bronsic, angina pectorala, etc
 cauze renale: glomerulonefrita cronica, pielonefrita, TBC renală, nefroangioscleroza;

Oligurie (diureza 100 – 500 mL)

- fiziologica: consum redus de lichide, transpiratii abundente, munca in mediu cu temperaturi
crescute
- patologica:
 cauze extrarenale: stari febrile, pneumonie, hepatita, ciroza hepatica, pierderi de lichide
in: varsaturi, diaree, arsuri, etc
 cauze renale: glomerulonefrită acută, sindrom nefrotic, colici renale, scleroze renale

Anurie (diureza <100mL)

- patologica
 cauze extrarenale: traumatisme si zdrobiri masive de tesuturi, transfuzii de sânge
incompatibile, hemoragii masive, avorturi septice
 cauze renale: colici renale, nefropatii bilaterale cu necroze mari (IRA)

PROPRIETATI FIZICE ALE URINEI (ASPECT, CULOARE, MIROS)

Culoarea urinei
- variaza de la galben pai (normala) la portocaliu-roșcat (concentrata, acida)
- culoarea este dată de pigmentii pe care-i conține: urocrom, urobilina,
- urini decolorate apar in poliurii de diferite cauze
- urini intens colorate apar in cazul consumului de alimente hiperproteice, dupa efort fizic intens,
oligurii, febra, afectiuni hepatice cronice
Modificari de culoare
- incolora-diabetul insipid, poliuria din IRA
- galben verzui: in sindroame icterice;
- roz-rosiatică in hematurie (tulbure), in hemoglobinurie (limpede), mioglobinurie , ingestia de
sfecla rosie, uzul de laxatixe generatoare de fenoftaleina, ingestia de rifampicina,
- roșie la emisie care devine maro-inchis, in porfirinurie;
- zeamă de carne in glomerulonefrită acută
- albastru verzui in cazul administrării de albastru de metil
- neagră in melanom, alcaptonurie (boala ereditara care se exprima sub forma unui deficit
enzimatic in alcapton-oxidaza hepatica si renala, cu acumulare secundara a alcaptonei in sange si
urina urmata de colorarea bruna a urinei, si dureri articulare).

Mirosul urinei
Caracteristic la emisie, amoniacal sau fad, se modifică in timpul păstrării
Modificări ale mirosului
- miros fetid in infecții (cistite, Proteus)
- miros de acetonă (mere putrede) in diabetul zaharat decompensat cu acidoză

Aspectul urinei
La emisie este limpede, clară, transparentă, se poate tulbura pe parcursul păstrării.
Modificări de aspect
Turbiditate alba : -fosfati care precipita in urina alcalina
-piuria in infectii bacteriene sau fungice massive
-lipiduria in prezenta unui sindrom nefritic sau la contaminarea cu
unguente
- proteinuria masiva

Examenul sumar de urina (ESU)

Pentru ESU se folosesc stripuri de urina (bandeletele de reactive, dipstick), care se cufunda
pentru cateva secunde in urina pacientului. Stripul se compara cu un etalon, indicand
semnificatia virajului de culoare, a unora dintre elementele acestuia. In general, cu cat virajul de
culoare este mai intens, cu atat elemental pathologic este in cantitate mai mare.

Elementele clinice investigate de catre ESU sunt:

1. Determinarea sangelui in urina. Metoda stripului se bazeaza pe activitatea peroxidazica

a hemoglobinei sau a mioglobinei, aceasta catalizand formarea unui peroxid organic,
urmata de oxidarea unei substante continute in strip. Hematiile intacte determina o
 colorare punctata a stripului, in timp ce hemoglobina libera (rezultata frecvent din
hemoliza hematiilor, urina depozitata timp mai indelungat ) determina o colorare
uniforma a stripului.

2. Bilirubina. Determinarea in urina se bazeaza pe reactia cromogenica a acesteia cu

sarurile de diazoniu. In mod normal, bilirubina conjugate nu se afla in urina.

3. Urobilinogen. Acesta este un pigment produs in intestin prin metabolizarea bilirubinei. O

parte este excretat prin fecale, majoritatea fiind insa absorbit si eliminate prin urina. In
icterul obstructiv, bilirubina nu ajunge in intestine si cantitatea de urobilinogen este
scazuta, in celelate forme de icter, dimpotriva, urobilinogenul este prezent in cantitati
mari in urina. Culoarea pe strip se bazeaza pe reactia Erlich modificata, in care 4-dietil
aminobenzaldehida conjugat cu un potentiator de culoare reactioneaza cu urobilinogenul
intr-un mediu puternic acid producand o culoare roz. Intervalul de normalitate este
cuprins intre 0.1-1.0 mg/dL

4. Corpii cetonici. Sunt prezenti in cetoacidoza diabetic, varsaturi, diaree, febra si in postul
extrem Virajul de culoare se bazeaza pe reactia dintre nitroprusiatul de sodiu si acidul
acetoacetic sau acetonae din urina, dar nu si cu β-hidroxibutiratul.

5. Proteinele. Zona de testare a proteinelor de pe strip contine un amestec tampon si un

indicator, care in prezenta proteinuriei isi modifica culoarea de la galben la verde, chiar in
conditiile in care pH-ul se mentine constant. Testul prezinta o sensibilitate particulara fata
de albumina secretata in unele disfunctii renale; fata de celelalte tipuri de proteine (γ-
globuline, Bence-Jones, peptone, mucoproteine) sensibilitatea este mult mai redusa. In
conditii patologice, proteinele apar in urina in cantitati variabile. Proteinuria poate
fi tranzitorie (fara leziune renala) in stari infectioase, stari febrile, insuficienta cardiaca,
edem acut pulmonar; intermitenta (proteinurie usoara care dispare spontan in timpul
noptii si se manifesta in conditii de efort sau oboseala, digestie, postura – proteinuria
ortostatica) sau permanenta (asociata cu leziune renala) in glomerulonefrite, sindrom
nefrotic, afectiuni localizate ale rinichiului, tumori, litiaza, tuberculoza. O proteinurie
usoara poate sa apara si la alcoolici, insa dispare o data cu dezintoxicarea alcoolica.
Prezenta proteinelor in urina este cel mai important indicator de boala renala. Detectia
repetata de proteine in urina necesita determinarea cantitativa a proteinelor in urina de 24
ore.
6. Nitritii. Este un test screening pentru prezenta bacteriuriei. Aceasta reactie se bazeaza pe
capacitatea bacteriilor Gram-negative de a transforma nitratii urinary in nitriti, reactie ce
activeaza un cromogen. Prezenta leucocitelor in cantitate mare si a nitritilor in urina
semnalizeaza o infectie urinara produsa de bacterii ca Escherichia coli, Citrobacter,
Pseudomonas, Klebsiela, Proteus, Yersinia. Un singur rezultat negativ nu exclude
infectia urinara, deoarece numarul de bacterii si continutul in nitrat al urinei pot varia
foarte mult. O proba de urina pozitiva atat pentru leucocite, cat si pentru nitriti impune
cultivarea pentru bacterii patogene. Reactii fals-negative se produc in infectiile cu,
precum streptococci, enterococci, Acinetobacter,; in situatiile in care urina nu a fost
stocata in vezica urinara sufficient timp (4ore), pentru a produce suficienti nitriti.

7. Glucoza. Testul se bazeaza pe o reactie specifica in care D-glucoza este oxidata

enzimatic de glucozoxidaza in prezenta oxigenului atmosferic in acid glucuronic.
Peroxidul de hidrogen format oxideaza un cromogen in prezenta peroxidazei, formand un
compus colorat care determina o schimbare de culoare a zonei de pe strip, de la galben la
verde. Glicozuria apare in mod specific in diabetul zaharat; alte conditii asociate cu
glicozurie sunt: hipertiroidism, acromegalie, boala Cushing, boli hepatice si pancreatice,
boli SNC (traumatisme cerebrale, AVC), alterarea reabsorbtiei tubulare a glucozei
(sindromul Toni-Debre-Fanconi), boli tubulare renale avansate. Prezenta glucozei in
urina cand concentratia glucozei sangvine este in limite normale indica un defect tubular
in reabsorbtia glucozei, care se exprima prin scaderea pragului renal de eliminare a
glucozei si este caracteristica diabetului renal (glicozurie renala). Valori de alerta
clinica –  >1000 mg/dL (trebuie testata glucoza serica). Reactii fals-pozitive se obtin in
cazul contaminarii cu hipoclorit. Pragul sangvin de eliminare renala a glucozei in urina
este de 180mg/dL.

8. pH. pH-ul indica, capacitatea tubilor renali de a mentine echilibrul acido-bazic al plasmei
si lichidului extracelular, care se realizeaza prin reabsorbtia sodiului si secretia tubulara
de hidrogen si ioni amoniu. Testul de detectare a pH-ului urinar se bazeaza pe o
combinatie de 2 indicatori: rosu-metil si albastru bromtimol. La un nivel al pH-ului de 5-
9 se obtine o gradare a culorii de la potocaliu la galben-verzui si albastru. Urina proaspata
provenita de la subiecti sanatosi prezinta un pH de 5-6. pH-ul urinar este influentat de
factori fiziologici si patologici:

a. • Valori ale pH-ului ≥8 (urina alcalina) se intalnesc postprandial (raspunsul

normal la secretia de acid clorhidric in sucul gastric), dieta vegetariana (in
particular citrice si legume), infectii ale cailor urinare (in special cu germeni
 producatori de ureaza, Proteus si Pseudomonas, varsaturi abundente (alcaloza
metabolica), alcaloza respiratorie cu hiperventilatie,

b. • Valori scazute ale pH-ului (urina acida) apar in urmatoarele situatii: mediu cald
si uscat (urina foarte concentrata si puternic acida), in timpul somnului (acidoza
respiratorie prin reducerea ventilatiei), dieta bogata in carne si proteine, diuretice
clorotiazide, cetoacidoza diabetica, acidoza respiratorie, acidoza metabolica,
diaree, inanitie, insuficienta renala decompensata cu uremie, pirexie, infectii
urinare produse de Escherichia coli, tuberculoza renala, afectiuni reumatismale
cronice.

Importanta pH-ului urinar consta in primul rand in determinarea existentei unei afectiuni acido-
bazice sistemice de origine metabolica sau respiratorie si management-ul conditiilor urinare care
necesita mentinerea urinei la un pH specific, cum ar fi calculii renali (se urmareste prin dieta si
tratament modificarea pH-ului urinar, astfel incat sa previna formarea calculilor), alcalinizarea
urinei in tratament cu sulfonamide (prevenirea formarii cristalelor), intoxicatie cu salicilati
(cresterea excretiei), in timpul transfuziilor; urina trebuie mentinuta acida in timpul tratamentului
infectiilor de tract urinar. ( pH-ul urinar nu ajunge niciodata la 9; in acest caz trebuie repetata
testarea pe un alt specimen proaspat., intervalul care poate fi masurat 4,5-8)

9. Densitatea urinara specifica. Masoara capacitatea rinichiului de a concentra urina.

Testul masoara raportuldintre densitatea urinei si densitatea apei distilate, care are greutatea
specifica 1000. Testul detecteaza concentratia de ioni din urina; in prezenta cationilor protonii
sunt eliberati de catre un agent de complexare si produc o schimbare a culorii pe strip. Densitatea
urinara este dependenta de cantitatea de fluide ingerata de pacient, dar poate fi influentata si de
alti factori cum ar fi: transpiratii abundente, efectul temperaturilor scazute, agenti diuretici activi
(cafea si alte substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte mari ale densitatii urinare (1000-
1030) chiar si la persoanele sanatoase. In general, densitatea variaza invers proportional cu
cantitatea de urina excretata; in anumite conditii aceasta relatie nu este valabila: diabet (volum si
densitate urinara crescute), hipertensiune (volum normal, densitate scazuta), boala renala cronica
incipienta (volum crescut, densitate scazuta). Conditiile patologice in care se modifica densitatea
sunt asociate cu alterarea capacitatii rinichiului de a dilua sau concentra urina:

o Densitate >1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apa

(transpiratii abundente, stari febrile, varsaturi, diaree), stres chirurgical (secretie crescuta de
ADH), insuficienta cardiaca congestiva, toxemie de sarcina

o Densitate <1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apa, diabet insipid, glomerulonefrite

(densitatea poate fi scazuta, cu volum de urina scazut), pielonefrite cronice (alterarea tubulara
afecteaza capacitatea rinichiului de a concentra urina).
 o Rinichiul sclerotic elimina o urina cu densitate aproape constanta 1010 – izostenurie. In
aceasta situatie, leucocitele si eritrocitele sufera o liza rapida.

10. Leucocite. Leucocitele excretate in urina sunt reprezentate aproape in exclusivitate de

granulocite. Determinarea leucocituriei se bazeaza pe capacitatea esterazelor secretate de
catre granulocite de a cliva pirolaminoacid-esterii, rezultand piroli liberi, care
reactioneaza cu un cromogen continut in strip (culoarea formata este purpurie). Testul
pozitiv corespunde prezentei a 25 leucocit/μL. Adaugarea de conservanti, gen
formaldehida, acid boric, azida de sodiu, saruri de mercur, clorhidrat acid poate da
rezultate fals-pozitive; In cazul unei inflamatii cornice sau vindicate se poate sa se
obtina un rezultat pozitiv pentru leucocite și fara a fi vreo bacterie în urină. Această
condiție este cunoscută sub numele de leucociturie "abacteriana". În pielonefrită cronica
leukocituria, este singurul simptom în intervalele dintre episoadele acute. Normal < 10
leucocite/μL

Determinarea si evaluarea proteinuriei

Prin glomeruli se filtreza zilnic 7-10g proteine, dar marea majoritate a acestei cantitati se
reabsoarbe prin endocitoza in TCP, astfel incat prin urina definitiva se elimina in mod fiziologic
numai 0,03-0,20 g proteine/24 ore, care insa nu pot fi puse in evidenta cu ajutorul metodelor
uzuale. Aproximativ ½ din aceasta cantitate este reprezentata de glicoproteina Tamm-Horsfall,
glicoproteina secretata de celulele tubulare ale portiunii ascendente a ansei Henle. Albuminuria
fiziologica este 0,035 g/24 h. O proteinuria decelabila este deci un fenomen pathologic, care
poate fi de origine prerenala, renala, postrenala.

Proteinuriile prenrenale

Pot apare din cauza cresterii marcate a RFG, a proteinemiei peste 100g/L, in effort fizic,
ortostatism, staza renala din cauza trombozei venei renaale, mielom multiplu.

Proteinuriile renale

Sunt cele mai frecvente: glomerulare, tubulare si mixte

 a) Proteinuria glomerulare.: 300 mg-20g/zi, dat cresterii permeabilitatii
glomerulare. Pot fi:-selective( prezenta proteine. mici: albumina transferina);
semiselective(IgG si IgA); neselective(IgM, betalipoproteina, α2-macroglobulina)

b) Proteinuria tubulare: 1-2g/zi. Markeri ai leziunilor tubulare sunt prot. Cu GM

mica(α2-microglobulina, β2-microblobulina

c) Proteinuria mixta: se poate detecta proteina Bence-Jones; sunt prezente prot. Cu

GM mare

Proteinuria post renala

Datorita leziunilor cailor urinare; dat fiind ca aceste leziuni se manifesta exclusive cu hemoragii,
proteinuriile postrenale sunt insotite de hematuria.

IDENTIFICAREA PROTEINELOR URINARE

Sunt metode calitative si cantitative de dozare a proteinelor, precum: metoda cu acid
sulfosalicilic, metoda cu acid acetic la cald, metoda Esbach, metoda bandeletelor
impregnate cu albastru de bromfenol.
Pregatirea probei
- se utilizeaza urina de dimineata
- daca e tulbure, se centrifugheaza 3-4 min la 1000rpm, iar analizele se fac din
supernatant
- daca urina e tulbure datorita lipidelor, acestea se extrag cu eter
- daca urina e alcalina, se aciduleaza cu cateva picaturi de ac acetic 10%

Metoda cu acid sulfosalicilic la rece

Principiul metodei
Substantele proteice din urina precipita la adaugarea catorva picaturi de acid
sulfosalicilic.
Tehnica de lucru
Se pregatesc 2 eprubete cu cate 3-4 ml urina filtrata.
In una din ele se adauga 8 – 10 picaturi acid sulfosalicilic 20%.
Se agita.
Se examineaza pe fond negru.
A doua eprubeta serveste ca martor.
Rezultate
Apariția unui precipitat sub forma unei opalescente indică prezența proteinelor.
Cu cat cantitatea de proteine e mai mare cu atat precipitatul este mai evident.
IDENTIFICAREA GLUCIDELOR URINARE

Există mai multe metode de identificare a glucidelor urinare, precum: reacția Benedict,
reactia Fehling, metoda Nylander
Normal, urina conține cantități mici de glucoză (in 24 ore 100-300 mg ‰)
Cantitati mari de glucoza - glicozurie
Alte glucide: fructoza, lactoza, maltoza, pentoze - meliturie.
Dozarea glucidelor in urina se face după deproteinizare, dacă se constată prezența acestor
substanțe in proba deoarece prezența altor substanțe reducatoare (albumina, pigmenți
biliari, acid uric, urați, creatinina) dau rezultate false.
Reactia Benedict
Principiul metodei
Glucoza reduce sulfatul de cupru in mediu alcalin, la cald, la hidroxid cupric de culoare
galbenă, care trece apoi in oxid cupros de culoare roșu cărămiziu.
Tehnica de lucru
- Intr-o eprubeta se pun 5 ml reactiv Benedict si 8 picaturi urina deproteinizata
- se agita
- se incalzeste pe baie de apa 5 min
- se raceste la temperatura camerei
- se pregateste o proba martor doar cu reactiv Benedict (citrat de sodiu, carbonat de sodiu,
sulfat de cupru, apă distilată

Interpretarea rezultatelor, astfel:

SUBSTANTA
REDUCATOARE
Albastru - absente
Albastru verzui urme urme
Verde opalescent + Aprox 0,5% (<1g%)
Brun verzui ++ Aprox. 1%
Galben +++ Aprox. 1,5%
Rosu caramiziu ++++ Aprox. 2%

Valori normale

100-300 mg ‰ in 24 ore

Variaţii patologice

Glicozurie
- permanenta in boli metabolice, boli renale
- tranzitorie in boli infectioase grave (febra tifoida, meningite, encefalite), intoxicatii acute si
cronice, accidente vasculare cerebrale, hipertiroidie, boli cronice hepatice, pancreatita acuta
Fructozurie
- tranzitorie: alimentatie bogata in fructe, miere de albine
- permanenta: defect de fructozokinaza sau fructozoaldolaza.
Galactozurie apare prin defect enzimatic de uridilgalalactoztransferaza

Lactozuria nu este patologica in ultimile luni de sarcina

IDENTIFICAREA COMPUŞILOR CETONICI

Compusii cetonici:
- rezultă din catabolismul acizilor grași.
- se găsesc in cantități foarte mici in urina normala.
- compușii cetonici: acetona, acidul acetilacetic, acidul β-hidroxibutiric

Identificarea acetonei - Reactia Legal-Imbert

Principiul metodei
Acetona in prezența acidului acetic și al amoniacului dă cu nitroprusiatul de sodiu o
culoare roșu violacee.

Tehnica de lucru
Intr-o eprubeta se pipetează 5 ml urina filtrata si 1 ml reactiv Legal-Imbert
Se agita usor.
Se adauga cu atentie 1 ml amoniac concentrat in asa fel incat sa nu se amestece cele doua
medii.
Se lasa in repaus 5 min.

Rezultate

Inel roșu – violet la limita de separare a celor 2 medii – reacție pozitivă care indică
prezența corpilor cetonici.

Dacă inelul dispare la fierberea urinei inseamna ca acesta s-a datorat acetonei.

Intensitatea culorii este direct proportionala cu cantitatea de corpi cetonici din urina.

Variații patologice

Corpii cetonici apar in urină in condiții asociate cu:

- alterarea metabolismului carbohidratilor,
- cand este metabolizata o cantitate crescuta de grasimi,
- atunci cand aportul de carbohidrati este restrictionat sau
- in diete bogate in grasimi,
- stari de acidoza asociate cu afectiuni care stimuleaza cetogeneza hepatica
- inanitie,
- narcoza
- dezechilibre hidrominerale.

 CERCETAREA PIGMENŢILOR BILIARI ÎN URINĂ

Se determina bilirubina, biliverdina, urobilinogenul, urobilina.

Pigmenții biliari – bilirubina si biliverdina – sunt absenți in urina normală, iar

urobilinogenul și urobilina apar in cantități mici.

1. Urobilinogen – metoda Erlich

Principul metodei

Urobilinogenul in prezența para-dimetil-amino-benzaldehidei (reactiv Erlich) in mediu

acid dă o colorație roșie-portocalie.
Pacientul va ingera alimente fără proteină și clorofilă și va bea 1500 – 2000 ml/zi lichide.
Proba de urină este recoltată timp de 7 – 18 ore, din 2 in 2 ore.
Tehnica de lucru

Intr-o eprubeta se pipeteaza 5 ml urina proaspata si 10 picaturi reactiv Erlich.

Se agita eprubeta si apoi se lasa in repaus 5 min.

Rezultate

Culoarea reacției rosu – caramizie indica prezenta urobilinogenului.

Timpul de aparitie a culorii Rezultat

imediat reactie intens pozitiva
dupa 10 min reactie pozitiva
nu apare culoare reactie negativa

Valori normale
urobilinogenurie 0,05 – 2,5 mg/24 ore
Variații patologice
Urobilinogenurie crescuta in
- producere excesiva de pigmenti biliari
- utilizarea unor medicamente
- afectiuni hepatice

Urobilinogenurie scazuta in
- obstructia cailor biliare
- reducerea florei bacteriene intestinale
- productie insuficienta de bilirubina

2. Urobilina - Metoda Schlessinger

Principiul metodei
Urobilinogenul se transforma in urobilina sub actiunea unui oxidant (solutia Lugol).
In mediul alcoolic si in prezenta sarurilor de zinc urobilina da o fluorescenta verde.
Rezultate
Aparitia unei fluorescente indica prezenta urobilinei.
Normal – fluorescenta este invizibila
3. Bilirubina – metoda Lugol

Principiul metodei
Oxidarea bilirubinei in biliverdina cu ajutorul iodului
Tehnica de lucru
- intro eprubeta se pipeteaza 10-15 ml urina
- se pipeteaza 2 ml solutie Lugol (iod 1% in alcool) la fundul eprubetei

Rezultate
- bilirubina este absenta in urina normala
- reactia pozitiva este data de aparitia unui inel verde la limita de separare a celor 2 medii

Variații patologice
Bilirubinurie in:
- icter mecanic
- icter hepatocelular
EXAMENUL MICROSCOPIC AL URINEI

SEDIMENTUL URINAR (SU)

Sedimentul urinar se obține din urina proaspăt emisa, de preferat cea recoltată dimineata,
deoarece este mai concentrata.

Principiul metodei

SU este obținut prin centrifugare timp de 5 min. la 1500-2000 rotații / minut și se examinează la
microscop.

Tehnica de lucru

Din sedimentul obținut la centrifugare, dupa inlaturarea supernatantului, se ia o picatură și se

pune pe o lamă de microscop.

Se acoperă cu o lamelă și se cercetează cu un obiectiv mic pentru o orientare generală, apoi cu un

obiectiv mare pentru un examen amănunțit. Pentru cuantificarea prezentei elementelor patologice
este necesara examinarea a cel putin 10 campuri de rezolutie inalta. Rezultatele se exprima
preferabil, nr elemente/camp. Se utilizeaza termenii: foarte rare, rare, relative frecvente,
frecvente.

Toate sedimentele care se găsesc intr-o urină normală sau patologică se impart in 2 mari grupe:

- sediment organizat – presupune prezența de celule epiteliale, hematii, leucocite, cilindri,

cilindroizi, pseudocilindri, celule neoplazice, floră microbiană, paraziți, levuri, grăsimi;

- sediment neorganizat - presupune prezența de substanțe de natură organică (Cys, Leu, Tyr) sau
minerală (fosfați, carbonați, oxalați)

Rezultate
Normal, pe o lama gasim:
- 1 - 2 hematii/camp
- 1 - 4 leucocite/ camp
- 1-2 cilindri
- rare celule epiteliale
- rare cristale
Când cantitatea lor este mare, atunci au semnificație patologică, astfel:

 Hematiile

- in numar mare – hematurie - indică afecțiuni glomerulare, litiază, inflamații ale aparatului
urinar, sindrom hemoragic. Eritrocitele cu origine non-glomerulara isi pastreaza forma de disc
biconcave, in timp ce eritrocitele cu origine glomerulara sunt dismorfe, prezentand spiculi,
precipitate citoplasmatice submembranare, vezicule, mebrana celulara indoita. Un procent
mai>30% de hematii dismorfice (deformate)indica originea glomerulara a hematuriei.

 Leucocitele -crescute – leucociturie – proces inflamator al tractului urinar .

Polimorfonuclearele (PMN) se examineaza cel mai bine in urina proaspata, inainte ca
nuclei si granulele citoplamatice sa degenereze. Leucocitele se intalnesc infectiile
tractului urinar, dar si in alte nefropatii tubulo-interstitiale si chiar uneori, in
glomerulopatii (in aceste din urma situatii, urina este sterila). Leucocituria este prezenta
si in inflamatiile periuretrale(apendicita acuta, boli inflamatorii ale intestinului). Poate
aparea si in conditii noninfectioase, cum ar fiGN, acidoza tubulara renala, stari de
deshidratare, stres, leziuni iritative ale ureterelor, vezicii , uretrei.

 Cilindrii - formațiuni alungite, mulaje ale lumenului tubilor renali, pot fi

- eritrocitari sunt specifici glomerulopatiilor, indicand o hematurie de origine

glomerulara; sunt constituiti din numeroase eritrocite fixate pe o matrice proteica.
Impreuna cu hematiile dismorfe si in prezenta proteinuriei snt intalniti in
sindromul nefritic.

- Leucocitari constau in leucocite fixate pe o matrice proteica. Sunt frecvent

intalniti in nefropatiile tubulo-interstitiale( inclusive pielonefrita acuta)

- epiteliali constau intr-un nr variabil de cellule epiteliale agglutinate si fixate pe o

matrice hialina; sunt frecventi intalniti in necroza tubulara acuta.

- hialini sunt constituiti exclusiv din proteine Tamm-Horsfall gelificate, sunt

nespecifici, fiind prezenti atat in urina normala , cat si in alte afectiuni.

- granuloși –pot fi rezultatul degenerarii cilindrilor celulari sau pot rezulta prin
precipitarea proeinelor serice intr-o matrice de mucoproteine Tamm-Horsfall.

- grăsoși (sindromul nefrotic),

- cirosi-se formeaza prin degenerarea cilindrilor granulosi fixati in lumenul tubular

timp indelungat (cilindri de staza). Apar in sindromul nefrotic, in leziunile grave
ale parenchimului renal: GN severa, pielonefrita, amiloidoza.
  Celule epiteliale –in mod normal se inalnesc ca urmare a descuamarii celulelor
senescente.

–plate –la femei sunt mai numeroase, provenind din vagin; daca sunt numeroase ele provin din
vezica si indica inflamatia cailor urinare

- tranzitionale sunt rotunde, piriforme sau columnare; sunt insotite de cilindri si provin din
rinichi sau caile urinare superioare

- tubulare renale – sunt rotunde sau ovale putin mai mari decat leucocitele, dar au nucleul
rotund, mare. Prezenta lor are semnificatie diagnostic, indicand leziuni tubulare associate cu
pielonefrite, necroza tubulara acuta.

 Cristalele-

– Acidul uric –in urina cu pH acid; se gasesc in urina normal, dar si in guta, stari febrile acute,
nephrite cronice

- uratii- in urina cu pH acid;

- uratul de sodium

- oxalatul de calciu- in urinile cu pH acid si neutru, pot fi prezente in urina normal,, in special
dupa ingestia de alimente bogate in oxalate: rosii, spanac, usturoi, portocale, si dupa consumul
marit de vitamin C. se pot intalni in afectiuni precum diabet, boli renale cornice.

- fosfatii amoniacomagnezieni- se intalnesc in bolile insotite de staza urinara asociata cu ITU,

hipertrofia de prostata, cistita cronica.; in urini alkaline

-cistina – apar in cistinuria congenitala si pot forma calculi

-leucina – in boal urinei cu miros de artar, boli hepatice severe

-tirozina –in tirozinoza

-colesterol – indica distructii tisulare extinse, in nephrite, in nefroze, chilurie

Alte structure ce pot fi prezente in urina include bacterii, levuri, cilindroizi,spermatozoizi,

mucus, grasime, paraziti (Trichomonas)