Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
5.1. Modulaţia...................................................................................................................... 30
5.2. Puterea la emisie......................................................................................................... 31
5.3. Sensibilitatea receptorului............................................................................................ 32
5.4. Toleranţele pentru frecvenţele radio............................................................................. 33
5.5. Link Controller-ul şi nivelul Baseband.......................................................................... 34
5.6. Adresa de dispozitiv Bluetooth (BD_ADDR)................................................................. 37
5.7. Ceasul Bluetooth.......................................................................................................... 37
1
6.10. Formarea reţelelor ad-hoc (ad-hoc networking)......................................................... 45
6.11. Modelul hiden computing........................................................................................... 46
6.12. Casca Bluetooth......................................................................................................... 47
6.13. Muzică şi multimedia.................................................................................................. 47
6.14. Tipărirea prin intermediul Bluetooth........................................................................... 47
6.15. Dispozitive periferice de intrare.................................................................................. 47
6.16. Transfer de date......................................................................................................... 48
Bibliografie................................................................................................................................... 53
2
Tehnologia Bluetooth
3
Dispozitivele bluetooth comunică între ele atunci când se află în aceeaşi rază
de acţiune. Acestea folosesc un sistem de comunicaţii radio astfel încât nu este
nevoie să fie aliniate faţă în faţă pentru a transmite, pot fi chiar în camere diferite
dacă transmisia este suficient de puternică.
4
Cap. 2 Principiile Bluetooth
5
Bluetooth 1.1
• Multe din erorile găsite la versiunea 1.0B au fost reparate
• Suport pentru canalele necriptate
• A fost adăugat indicator al puterii semnalului de transmisie
Bluetooth 1.2
Aceasta versiune este compatibilă cu 1.1.
• Viteza practică a transmisiei de date a fost mărită la 721 kbps, la fel ca la
versiunea 1.1
Bluetooth 2.0
Această versiune este compatibilă cu versiunile 1.x. Principala îmbunătăţire
este introducerea a Enhanced Data Rate (EDR) care permite o viteză de 3.2 mbps.
Îmbunătăţirea a creat următoarele efecte:
• viteza de transmisie de 3 ori mai mare
• consum de energie mai mic
• rata erorilor de transmisie (BER - bit ratio eror) mai mică
Până în prezent am prezentat pe scurt, la nivel de pricipiu, comunicaţiile
Bluetooth. În continuare vom prezenta mai detaliat funcţionarea tehnologiei bluetooth
şi a protocoalelor implicate.
6
Figura1. Prezentarea tehnologiilor Bluetooth
7
2.2.Relaţia dintre Bluetooth şi comunicaţia în infraroşu
8
2.4.Bluetooth, master şi slave
Fig
ura2. Scenarii de conectare cu Bluetooth.
Unele dispozitive Bluetooth pot fi configurate să activeze într-un singur rol, însă
majoritatea îşi pot asuma oricare rol, în funcţie de modul de utilizare în care este
implicat. Aşadar, un dispozitiv master poate comunica cu mai multe dispozitiv slave,
mai exact cu până la 7 dispozitive slave active şi chiar până la 255 de dispozitive
slave aflate în stare inactivă, numită parked. Dispozitivele slave, împreună cu
masterul, cu care comunică formează ceea ce specificaţia numeşte o picoreţea
(piconet). Deci într-o picoreţea nu poate exista decât un singur master. Relaţia
master – slave este necesară în comunicaţia la nivelurile inferioare Bluetooth dar în
general dispozitivele pot fi considerate “egale”. Atunci când un dispozitiv stabileşte o
legătură punct la punct cu un alt dispozitiv, rolul pe care fiecare dintre cele două şi-l
asumă – master sau slave – este adesea lipsit de importanţă, este irelevant pentru
protocoalele de la nivelurile superioare, ca şi pentru utilizatorii dispozitivelor.
9
2.5.Funcţionarea la nivelul baseband şi modalităţi de conservare a
energiei
Aşa cum am arătat, o picoreţea poate include până la 7 dispozitive slave active
şi mult mai multe dispozitive parked slaves. De fapt pot fi chiar mai mult de 255 de
dispozitive slave parked. Specificaţia Bluetooth defineşte aşa-numita “adresare
directă” pentru până la 255 de unităţi slave parcate, adresare care se realizează
printr-o adresă alocată dispozitivului slave parcat (parked slave address) şi, de
asemenea, prevede o adresare indirectă a acestora prin intermediul adresei de
dispozitiv Bluetooth, specifică fiecăruia, fiind astfel acceptate oricâte slave-uri
parcate, deşi din punct de vedere
practic nu este eficient ca într-o
picoreţea să fie mai mult de 255
de dispozitive slave de acest
gen.
Specificaţia cuprinde
definiţii pentru modurile de lucru
specifice nivelului baseband, şi
anume: active, sniff, hold şi
parked. Diversele moduri de
funcţionare aferente acestui nivel
facilitează conservarea energiei,
permiţând dispozitivelor radio să
intre în aceste stări de consum
redus de putere. Cele trei moduri
de consum redus sniff, hold şi
parked sunt în fapt trei metode
de intrare în şi ieşire din starea
generic numită de consum redus. Se poate spune că un mod de lucru se aplică unei
conexiuni Bluetooth date şi nu unui dispozitiv ca întreg. De asemenea, aceste moduri
permit ca un număr mult mai mare
de dispozitive să fie localizate în Figura3. Diagrama bloc a procesării Bluetooth în
aceeaşi arie de proximitate, bandă de bază
devreme ce nu toate trebuie să
aibă legături de comunicaţie în acelaşi timp.
Un dispozitiv se poate afla într-unul din cele 4 moduri de lucru posibile,
specifice nivelului baseband, active, sniff, hold sau parked atunci când acest nivel se
află în starea “conectat” (connected state); în caz contrar, acest nivel şi împlicit
dispozitivul se află în standby.
În modul activ un slave ascultă (urmăreşte) transmisiunile efectuate de master.
Slave-urile active recepţionează pachete prin intermediul cărora se sincronizează cu
masterul şi prin care sunt informate despre momentul în care pot trimite şi ele
pachete de informaţie înapoi către acesta. În mod normal un slave activ trebuie să
asculte toate pachetele provenite de la master dar, există o anumită optimizare a
acestui proces conform nu este necesar să urmărească în întregime pachetele ci
doar header-urile pachetelor, dacă se cunoaşte faptul că un alt slave desfăşoară o
comunicaţie cu masterul în acel moment, deci dacă se ştie că informaţia din
pachetele recepţionate nu-i este destinată lui. Starea activă este caracterizată de
faptul că timpul de răspuns este minim, comparativ cu celelalte stări dar, totodată
consumul de putere are valoarea cea mai mare deoarece dispozitivul recepţionează
1
în mod continuu pachete şi este oricând pregătit ca la rândul său să transmită
pachete către master.
Modul sniff conferă o modalitate de reducere a consumului de putere. În esenţă,
aflat în sniff mode un slave devine activ cu o anumită periodicitate. Masterul
transmite pachete către un slave particular doar în anumite intervale de timp care se
succed periodic, însă poate să nu transmită în fiecare astfel de interval. În acest fel
slave-ul urmăreşte la fiecare perioadă doar începutul acelui interval (cu o anumită
abatere acceptată) în care poate primi pachete de la master şi în situaţia în care
chiar primeşte pachete la începutul unui interval, continuă să asculte şi să le
recepţioneze, altfel (dacă nu primeşte pachete) poate “dormi” (sleep) până la
următorul interval. Reducerea consumului de putere este posibilă în sniff mode prin
reducerea ciclului activ al dispozitivului, aşa cum am arătat mai înainte, dar în felul
acesta este posibil ca dispozitivul să fie mai puţin receptiv decât atunci când s-ar afla
în modul activ. Consumul de putere şi receptivitatea dispozitivelor depind în modul
sniff de lungimea intervalului sniff.
În modul hold slave-ul poate înceta complet să urmărească pachetele provenite
de la master, pe durata unui interval de timp specificat sau poate înceta să
urmărească anumite tipuri de pachete. O pereche master – slave stabileşte durata
intervalului hold pe parcursul căruia comunicaţia între cei doi este întreruptă, adică
legătura este neutilizată (pasivă). În acest timp nu este necesar ca dispozitivul slave
să urmărească pachetele trimise de master şi poate face altceva cum ar fi de
exemplu să stabilească legături cu alte dispozitve sau chiar să “doarmă”. La sfârşitul
intervalului hold slave-ul reîncepe ascultarea pachetelor pe care le trimite masterul.
Se poate spune că în modul hold dispozitivul este mai puţin receptiv decât în modul
sniff, anterior prezentat, şi de asemenea că permite economisirea într-o şi mai mare
măsură a puterii deşi toate acestea depind de durata intervalului hold ca şi de ceea
ce face slave-ul în acest timp (adică doarme sau comunică prin intermediul altor
legături stabilite cu alte dispozitive).
Un dispozitiv slave “parcat”, sau altfel spus aflat în modul parked, continuă să
menţină sincronizarea cu masterul dar nu mai poate fi considerat activ; slave-urile
sunt considerate active atunci când se află într-una din stările: active, sniff sau hold.
Deoarece într-o picoreţea nu pot fi mai mult de 7 slave-uri active la un moment dat,
folosirea modului parked permite masterului să “dirijeze” comunicaţia într-o picoreţea
care poate conţine mai mult de şapte dispozitive. Acest lucru este înfăptuit prin
schimbarea stării dispozitivelor slave, care pot trece dintr-un mod activ în modul
parked şi invers, astfel încât în total să fie în orice moment doar şapte active, restul
fiind parcate. Aşa cum am mai spus un slave parcat trebuie să-şi menţină
sincronizarea cu masterul şi face acest lucru ascultând periodic masterul prin
folosirea unei scheme de semnalizare (beaconing scheme) care va fi descrisă
ulterior. Modul parked este cel mai puţin receptiv dintre modurile “conectate” întru-cât
slave-ul trebuie să facă tranziţia către starea de membru activ al picoreţelei şi abia
apoi să reânceapă comunicaţia. Totodată acest mod permite un nivel sporit de
conservare a energiei.
Atât consumul de energie cât şi receptivitatea corespunzătoare modurilor de
funcţionare depind în mare măsură de factori ca: traficul vehiculat pe legăturile dintre
fiecare slave şi master, perioadele de sniff şi hold care pot afecta ciclul activ (duty
cicle) al dispozitivelor radio. Ca regulă generală ce rezultă din aceste consideraţii
slave-urile aflate în modul activ vor consuma cea mai mare cantitate de energie dar
vor fi şi cele mai receptive, pe când ,la celălalt capăt, slave-urile parcate vor
consuma cel mai puţin şi vor fi cele mai slab receptive. Aceasta este tendinţa
1
generală, însă relaţiile (asocierile) dintre moduri şi consum de putere plus
receptivitate aferente variază pentru situaţii particulare.
O altă modalitate de conservare a energiei în afara celor oferite de modurile de
funcţionare posibile la nivelul baseband, este aşa-numita “putere adaptivă de
transmisiune” sau controlul adaptiv al puterii emise (adaptive transmission power).
Aceasta permite slave-urilor să atenţioneze masterul atunci când puterea de
transmisie a acestuia nu este potrivită, urmând ca masterul să-şi ajusteze nivelul de
putere. Acest lucru este îndeplinit prin folosirea unui indicator de putere a semnalului
recepţionat (RSSI – received signal strength indicator). Când valoarea parametrului
RSSI este în afara unui domeniu precizat, slave-ul anunţă masterul că trebuie să-şi
ajusteze puterea. Acest lucru este util atunci când două dispozitive se află foarte
aproape unul de celălalt şi nu este necesar să se transmită la puterea maximă; un
exemplu elocvent în acest sens este acela în care două persoane stau una lângă
cealaltă şi una dintre ele vorbeşte foarte tare, atunci interlocutorul său îi va cere să
vorbească mai încet. Fireşte că este posibilă şi situaţia inversă adică să se ceară
creşterea nivelului puterii de transmisiune atunci când valoarea RSSI indică un
semnal slab (un nivel scăzut al semnalului recepţionat). Dar principala motivaţie
pentru controlul adaptiv al puterii emise este reducerea consumului de putere când
este suficintă o putere mai scăzută pentru transmisiune. Ca şi alte metode de
conservare a energiei, aceasta permite în plus existenţa şi funcţionarea unui număr
sporit de dispozitive în aceeaşi arie de proximitate deoarece este posibilă reducerea
interferenţei radio. Puterea perturbatoare poate fi foarte mare în cazul în care se află
multe dispozitive într-o arie geografică mică sau datorită mobilităţii unor dispozitive şi
deci a apropierii de receptor a surselor care nu interesează. Astfel, folosind controlul
adaptiv al puterii emise , sursa care contează poate emite mai puternic, ori cele care
nu contează pot emite mai slab sau respectiv se face ajustarea corespunzătoare a
puterii emise de sursele mobile care nu interesează, pe măsură ce distanţa dintre ele
şi un anumit receptor scade.
Modelul reţelei Bluetooth este unul special datorită comunicării de tipul “de la
egal la egal” (peer-to-peer), adică dispozitivele comunicante sunt considerate egale
iar reţelele se formează prin simpla mijlocire a apropierii dispozitivelor unele de
altele. Aceasta înseamnă că atunci când un dispozitiv radio se apropie de un altul
deci intră în “raza de acţiune” a acestuia, ele pot stabili automat o legătură de
comunicaţie. Dispozitivele Bluetooth pot fi configurate la nivelul baseband astfel încât
să accepte doar anumite conexiuni sau chiar să nu accepte niciuna.
Distanţa nominală pe care se poate desfăşura o comunicaţie între dispozitive
radio Bluetooth standard, adică cu nivel de putere de 0dBm, este 10m; versiunea 1.0
a specificaţiei se concentrează pe dispozitivele standard, şi ca urmare vorbeşte în
principal despre acest tip de comunicaţii de până la 10m.
Datorită faptului că dispozitivelor Bluetooth le este necesară o singură şi simplă
condiţie pentru a putea începe să comunice între ele –această facilitate fiind
cunoscută sub numele de proximity networking – pot lua naştere aşa-numitele
personal aria networks sau federaţii de dispozitive personale ca: telefoane mobile,
pagere, calculatoare notebook şi PAD-uri care, dacă pot comunica fără probleme,
utilitatea lor totalizată sporeşte mult. O altă aplicaţie a acestei facilităţi de comunicaţie
1
este interactivitatea dintre dispozitivele mobile şi cele fixe (imprimante, puncte de
acces la reţea – network access points – chioşcuri telefonice, automate pentru
vânzare de produse diverse, etc.).
Ne putem întoarce acum să discutăm despre topologia reţelei, noţiune
introdusă mai înainte. Prin urmare o picoreţea este alcătuită dintr-un singur master şi
mai multe dispozitive slave aflate în proximitate, care sunt conectate la acel master.
În oricare moment dispozitivele slave se pot afla într-una din stările active, sniff, hold
sau parked. Toate componentele unei picoreţele sunt sincronizate şi, ca urmare, îşi
schimbă simultan frecvenţa de transmisiune. De asemenea, în limitele aceleiaşi
suprafeţe - în care activează picoreţeaua – mai pot exista şi alte dispozitive care nu
comunică cu masterul, deci nu fac parte din picoreţea, incluzându-se aici cele aflate
în standby. De asemenea, este posibil ca un dispozitiv să facă parte din mai multe
picoreţele în acelaşi timp. Atunci când două sau mai multe picoreţele se suprapun cel
putin parţial în timp şi spaţiu, se formează o reţea scatternet. Principiile de organizare
şi funcţionare ale unei picoreţele individuale se aplică pentru fiecare picoreţea în
parte din componenţa unei scatternet. Deci fiecare are un singur master şi un set de
slave-uri care pot fi active şi parcate; fiecare are propriul său model de salt al
frecvenţei stabilit de către masterul propriu. Un slave poate face parte din mai multe
picoreţele pe rând, stabilind conexiuni cu diverşi masteri din proximitate cu care se şi
sincronizează. Este perfect posibil ca un acelaşi dispozitiv să fie slave într-o
picoreţea şi să-şi asume rolul de master într-alta. Topologia reţelei scatternet oferă o
metodă flexibilă prin care dispozitivele pot întreţine conexiuni multiple, fapt extrem de
util în cazul dispozitivelor mobile, care în mod frecvent se apropie şi se depărtează
de alte dispozitive.
2.7.Sincronizarea automată
1
surse diferite fuzionează pe baza unui set de reguli, astfel încât cele două seturi de
date rezultate să fie identice, sau cel puţin să reflecte informaţii identice. Se doreşte
deci ca datele conţinute în memoria unui dispozitiv să corespundă cu cele dintr-un
altul, primul asigurând actualizarea celui de-al doilea. Un exemplu comun este acela
al sincronizării unui personal digital assistant cu un computer desktop sau chiar cu un
notebook. Astăzi acest lucru se realizează folosind cabluri seriale speciale şi
software de asemenea specializat pentru un anumit tip de dispozitiv. Se poate spune
că, în varianta clasică sincronizarea este un proces conştient al utilizatorului datelor
respective întru-cât implică conectarea unui cablu serial, apăsarea unui buton sau
îndreptarea unul către celălalt a două dispozitive ce lucrează în infraroşu, şi lansarea
unei aplicaţii. Cu Bluetooth totul este mult mai simplu: în primul rând protocoalele
standard şi formatele obiectelor din specificaţia sa permit ca datele dintr-un dispozitiv
să fie sincronizate cu date dintr-un oricare alt dispozitiv, fie că acestea sunt PDA-uri,
computere notebook, telefoane inteligente sau chiar date accesate printr-un punct de
acces la date. Un alt fapt care pledează pentru înlocuirea variantei clasice de
sincronizare prin fire, cu acest model de utilizare Bluetooth este acela că prin
Bluetooth se asigură, aşa cum spune şi numele modelului, o sincronizare automată,
ceea ce înseamnă că sincronizarea se realizează imediat ce dispozitivele în discuţie
se află unul în vecinătatea celuilalt fără ca posesorul lor să intervină în vreun fel
(această facilitate poartă numele de proximity networking).
1
Asemeni altor specificaţii din domeniul tehnic, specificaţia Bluetooth este
răspunsul la cerinţele de marketing. Grupul de marketing din cadrul SIG a creat iniţial
un aşa-numit Document al cerinţelor de marketing (MRD - Marketing Requirements
Document), document intern al SIG care include obiectivele şi modelele de utilizare
care au constituit geneza specificaţiei. Aşadar scopul central al specificaţiei a fost să
definească componentele ce pot fi utilizate pentru dezvoltarea soluţiilor adecvate
cerinţelor de marketing. Printre obiectivele cuprinse în MRD se numără şi acelea
care acum constituie atributele cheie ale comunicaţiei wireless Bluetooth, şi anume:
o specificaţie deschisă, utilizare la nivel global fără necesitatea licenţei, cost minim şi
soluţii interoperabile, indiferent care este fabricantul de astfel de dispozitive. De fapt,
fiecare în parte dintre caracteristicile fundamentale ale tehnologiei îşi are originea în
documentul amintit. La fel, multe dintre modelele de utilizare, numite şi scenarii de
utilizare, ca şi caracteristicile tehnice uau fost înregistrate mai întâi ca cerinţe de
marketing şi dintre ele majoritatea au supravieţuit aproape neschimbate până astăzi,
având în vedere avântul nestăvilit al progresului tehnicii; totuşi au fost rafinate şi mult
dezvoltate, lărgite ca aplicativitate. Multe dintre aceste scenarii purtau iniţial alte
nume.
Intenţia iniţială a SIG a fost aceea de a crea o specificaţie axată pe nişte
modele de utilizare a căror principală menire era înlăturarea cablurilor folosite ca
mediu de comunicaţie şi de asemenea axată pe un protocol cadru pentru aceste
modele. Această idee a avut ca rezultat versiunea 1.0 a specificaţiei care defineşte o
stivă de protocoale care să permită conturarea multor şi importante profiluri. Dar SIG
nu s-a oprit aici, ci activitatea sa a continuat cu descoperirea de noi nevoi şi crearea
de noi şi fascinante aplicaţii şi profiluri. Acestă specificaţie nu doar descrie anumite
implementări deja existente, ci un mare interes a fost manifestat de către creatorii ei
ca aceasta să asigure posibilitatea oricui doreşte şi poate să dobândească acea
abilitate, pricepere, ştiinţă pentru a implementa ideile specificaţiei. S-a dorit ca toată
această activitate să se desfăşoare într-o manieră cât mai practică, să primeze
cooperarea şi nu ideile particulare ale unei singure companii, aşa cum s-a şi
întâmplat dealtfel. Ideile născute din cunoştinţele, experienţa şi ingeniozitatea
concentrată a tuturor reprezentanţilor companiilor promotoare au condus la
realizarea unui draft pentru specificaţie, iar apoi ipotezele conţinute în acesta au
putut fi testate la una sau mai multe companii prin prototipuri, rezultatele
constituindu-se în feed-back-ul necesar rafinării produselor.
Numărul mare al celor care au implementat hardware şi software tehnologia
Bluetooth, mulţi dintre ei fără să facă parte din grupul companiilor promotoare, a
semnalat grupului SIG reuşita în ceea ce priveşte obţinerea unei specificaţii suficient
de competă. A fost extrem de îmbucurător şi încurajator pentru creatorii ei să
descopere multitudinea de echipamente ce folosesc tehnologia de comunicaţie
wireless Bluetooth, costruite pe baza versiunii 1.0 a specificaşiei. Pe de altă parte,
aşa cum era de aşteptat dealtfel pentru o acţiune atât de complexă ca dezvoltarea
unei specificaţii, au apărut desigur şi erori şi interpretări greşite. De îndată ce a fost
publicată prima versiune, mai precis versiunea 1.0 a, au apărut numeroase
comentarii din partea celor ce au adoptat ideile SIG şi nu numai, multe dintre ele
referindu-se la porţiuni ale specificaţiei care erau neclare sau care lăsau loc unor
interpretări variate. În plus s-au descoperit erori minore care au scăpat chiar şi
“controlului final” al membrilor SIG. Pentru toate acele comentarii cu adevărat
justificate care au meritat a fi luate în seamă, - întru-cât au fost se pare zeci, dacă nu
chiar sute în total – grupul din cadrul SIG responsabil cu aceste probleme a pregătit
o erată pentru corectarea sau clarificarea celor semnalate. Rezultatul a fost
1
publicarea în decembrie 1999 a versiunii 1.0 b. a specificaţiei, care este de fapt
varianta la care se referă majoritatea celor care vorbesc despre versiunea 1.0.
1
Nivelurile inferioare pot oferi conexiuni de voce şi o singură”conductă” pentru
transportul datelor între două dispozitive Blutooth. Pentru a facilita integrarea
tehnologiei Bluetooth în aplicaţiile deja existente, unde aceasta vine să înlocuiască
legăturile pe fir, specificaţia prevede nişte niveluri de mijloc, de adaptare, care
încearcă oarecum să înlăture unele aspecte compexe ale comunicaţiei wireless.
Împreună aceste niveluri pot accepta diferite protocoale şi formate de date, date pe
care le pachetizează, le multiplexează şi le transferă mai departe într-o manieră
foarte asemănătoare nivelurilor inferioare. Nivelurile corespunzătoare de la recepţie
demultiplexează şi depachetizează datele. Unul este RFCOMM – numele îi vine de
la activitatea pe care o desfăşoară, şi anume emularea în radiofrecvenţă a porturilor
seriale COM ale calculatoarelor PC. Mai precis, emulează o comunicaţie serială de
tipul RS232 pe 9 pini, peste un canal L2CAP. El face ca aplicaţii mai vechi,
funcţionale prin alte tehnologii şi care în mod normal ar avea nevoie de o interfaţă cu
un port serial, să funcţioneze fără probleme folosind protocoalele de transport
Bluetooth. Al doilea este un protocol care oferă un control avansat al operaţiunilor
telefonice; el este în fapt un protocol de control al semnalizărilor din telefonie. Cel de-
al treilea este SDP (Service Discovery Protocol) care permite dispozitivelor Bluetooth
să “descopere” serviciile oferite de fiecare în parte şi de asemenea să obţină
informaţii referitoare la modul în care să acceseze respectivele servicii.
Din grupul aplicaţiilor fac parte acele aplicaţii care efectiv utilizează legăturile
Bluetooth. Acestea pot fi fie aplicaţii preluate de la alte tehnologii care cunosc
protocoalele de transport din stiva Bluetooth, fie aplicaţii specifice tehnologiei în
discuti .
1
4.3.Potocoalele de transport
4.4.Nivelul L2CAP
Spre deosebire de traficul audio, traficul de date trece mai întâi prin nivelul
controlul şi adaptarea legăturii logice, L2CAP (Logical Link Control and Adaptation
Protocol), care face ca protocoalele şi aplicaţiile de la nivelurile superioare să nu
necesite cunoaşterea detaliilor, aproblemelor specifice protocoalelor de transport
inferioare lui L2CAP. Astfel, probleme ca modelul de salt al frecvenţelor care are loc
la nivelul radio şi baseband sau formatele specifice ale pachetelor de informaţie
utilizate pentru transmisiunile prin interfaţa aer, nu au relevanţă pentru activitatea
nivelurilor superioare. La nivelul L2CAP se poate face multiplexarea protocoalelor şi
aplicaţiilor, permiţând acestora să utilizeze în comun interfaţa aer. Tot aici se face şi
segmentarea pachetelor de informaţie - de dimensiuni mult mai mari, provenite de la
nivelurile superioare – adaptându-le la dimensiunea necesară transmisiunii la nivelul
baseband şi corespunzător, reasamblarea pachetelor la recepţie. Mai mult, nivelurile
L2CAP din două dispozitive văzute ca egale, pot decide numărul de servicii ce pot fi
oferite în acelaşi timp şi asigură menţinerea valorii dorite a acestui parametru, prin
negocierea unei valori acceptabile. Nivelul L2CAP cunoaşte valoarea cerută a
acestui parametru (adică a gradului, nivelului de servicii), efectuează controlul
1
admisiei pentru noul trafic de intrare îregistrat şi cooperează cu nivelurile inferioare în
vederea menţinerii unei valori dorite.
1
precum şi diverse proceduri de prelucrare a informaţiei conţinute în pachete, cum ar
fi detecţia şi corecţia erorilor, aleatorizarea datelor (signal whitening, signal
scrambling), criptarea datelor, transmisia şi retransmisia pachetelor. Se poate
efectua transmisia pachetelor de informaţie prin mediul aer doar dacă se folosesc
transmiţătoare şi receptoare radio (numite şi transceivere) care să se potrivească
unul cu celălalt, să fie complementare.
Nivelul radio specific tehnologiei Bluetooth se sprijină pe câţiva parametri care îl
fac optim pentru a fi utilizat împreună cu restul protocoalelor din stivă, în
comunicaţiile wireless de mică distanţă.
4.7.Nivelul HCI
2
un dispozitiv într-o stare de consum redus, ceea ce s-ar traduce printr-un semnal de
control pe care link managerul îl înţelege şi se comportă în consecinţă. Similar, un
dispozitiv poate fi setat pentru a fi “descoperit” de către alte dispozitive, stare în care
răspunde interogărilor acestora, ori poate fi setat să răspundă doar la cererile de
conectare primite de la anumite dispozitive pe care le cunoaşte şi care de asemenea
trebiue autentificate. Calea de control nu este descrisă explicit în specificaţie dar ea
apare totuşi ca întreţesută cu protocoalele stivei, iar specificaţia nivelului HCI include
majoritatea informaţiei pe care calea de control o poate transporta.
4.9.Nivelul RFCOMM
Porturile seriale reprezintă unele dintre cele mai cunoscute şi mai intens
utilizate interfeţe în computere şi dispozitive de comunicaţie. Majoritatea
comunicaţiilor seriale implică folosirea unui cablu pentru transferul datelor prin
porturile seriale. Tehnologia Bluetooth ţinteşte în primul rând către înlocuirea firelor,
iar folosirea sa ca suport pentru comunicaţiile seriale şi alte aplicaţii înrudite
reprezintă un subiect important. Ca exemplu de aplicaţii care folosesc în mod curent
comunicaţiile seriale putem aminti: transferul de fişiere şi obiecte între dispozitive
considerate egale, sincronizarea datelor şi conectarea la reţea prin dial-up.
Pentru aface posibilă desfăşurarea comunicaţiilor seriale peste legăturile
wireless oferite de tehnologia Bluetooth, în stiva sa de protocoale este definită o
abstractizare a portului serial, numită RFCOMM. Acesta constituie un port serial
virtual pentru aplicaţii. O aplicaţie poate folosi interfaţa RFCOMM pentru a realiza
scenarii ca cele mai sus menţionate întocmai ca şi un port serial standard, legat prin
fire, fără modificări semnificative aduse aplicaţiei, dacă nu chiar complet fără
modificări. RFCOMM a fost modelat de către Institutul European de Standarde
2
pentru Telecomunicaţii (ETSI) sub forma standardului TS07.10. Acest standard se
referă la comunicaţiile seriale multiplexate pe o singură legătură serială. Specificaţia
Bluetooth adoptă o parte a acestuia, la care adaugă nişte porţiuni de adaptare
proiectate special pentru comunicaţiile Bluetooth. Datorită faptului că pentru
dispozitivele digitale comunicaţiile seriale sunt predominante, facilităţile oferite
aplicaţiilor de către RFCOMM ca şi port serial fac din acesta o parte importantă a
stivei de protocoale.
4.10.Nivelul SDP
Diferă de celelalte niveluri situate mai sus de L2CAP prin faptul că nu este
proiectat ca o interfaţă pentru protocoalele de la nivelurile superioare lui, ci pentru a
se ocupa de operaţiuni specifice Bluetooth.
Motivul principal pentru formarea reţelelor este acela de a permite dispozitivelor
cuprinse într-o astfel de structură să comunice între ele şi astfel să utilizeze serviciile
oferite de fiecare dintre ele. În reţelele tradiţionale cum sunt de exemplu reţelele
Ethernet, servicii ca transferuri şi lucrul cu fişiere, posibilităţi de printare,ca şi funcţiile
podurilor şi gateway-urilor sunt oferite de către un anumit tip de dispozitive –
serverele – astfel ca alte dispozitive, numite clienţi să le poată folosi. În majoritatea
situaţiilor clienţii află despre aceste servicii prin intermediul unei configuraţii statice.
În cazul reţelelor dinamice constituite ad-hoc, aşa cum sunt cele formate cu
dispozitive Bluetooth, acest tip de configuraţie standard este insuficientă. Oricare
două dispozitive ar putea începe să comunice sub impulsul momentului şi dacă
doresc să utilizeze fiecare serviciile celuilalt, au nevoie de o modalitate mult mai
dinamică pentru a afla care sunt acele servicii. Aşadar după ce a fost stabilit canalul
de comunicaţie, următorul pas în comunicaţia dintre două dispozitive este ca cele
două să afle care sunt serviciile disponibile în fiecare dintre ele. Cu acest lucru se
ocupă protocolul numit Service Discovery Protocol (SDP). El defineşte o metodă
standard prin care dispozitivele Bluetooth descoperă şi află mai multe despre
serviciile oferite de alte dispozitive Bluetooth. În corespondenţă, tot SDP defineşte şi
o modalitate prin care dispozitivele îşi pot descrie serviciile oferite.
2
sincronizarea acestor tipuri de obiecte. Nivelurile de interoperabilitate prezente în
stiva Bluetooth au menirea de a asigura interoperabilitatea la nivelul aplicaţie.
4.12.Nivelurile reţea
2
ce apelul este stabilit, semnalul vocal ce constituie convorbirea telefonică este
transmis printr-un canal audio Bluetooth. TCS poate fi de asemenea utilizat şi pentru
stabilirea apelurilor de date (data calls), aşa cum se întâmplă în cazul conectării prin
dial-up la o reţea, caz în care conţinutul “convorbirii” este transmis sub formă de
pachete de date prin intermediul protocolului L2CAP. Protocoalele TCS sunt
compatibile cu specificaţia ITU-T Q931. Datorită faptului că folosesc o codare binară,
aceste protocoale sunt numite în cadrul specificaţiei – TCS-BIN.
În timp ce se lucra la specificaţie, Grupul Special de Interes Bluetooth s-a gândit
la o a doua variantă a protocolului TCS, pe care au botezat-o TCS-AT, care este de
fapt un protocol pentru controlul modemului (adesea numit “comenzi AT”), şi ale cărui
comenzi sunt adresate nivelului RFCOMM cu care comunică direct. Totuşi
specificaţia nu-l prezintă ca un protocol separat, chiar dacă această variantă specială
de conlucrare cu nivelul RFCOMM este efectiv pusă în aplicare în unele aplicaţii.
Protocolul TCS-BIN este considerat ca un protocol de sine stătător în specificaţie şi
pe baza sa au fost create şi descrise profiluri legate de telefonie; el este folosit în
profilurile Telefonie cordless şi Intercom. Chiar dacă comenzile AT nu sunt grupate
într-un protocol separat, există aşa cum am spus mai multe profiluri în versiunea 1.0,
printre care ultimate headset, fax, accesul prin dial-up la reţea, care folosesc
comenzile AT peste interfaţa serială RFCOMM, şi nu protocolul TCS-BIN. Acesta din
urmă include funcţii de control al apelului, funcţii de administrare (group management
functions) şi o metodă pentru schimbul informaţiei de semnalizare între dispozitive,
fără să fie stabilită o legătură telefonică între ele.
Problema traficului audio – şi aici ne referim în principal la traficul de voce –
este abordată separat în cadrul comunicaţiei Bluetooth. Fluxul de voce este dirijat
direct de la şi către nivelul baseband, fără să mai treacă prin nivelurile superioare
acestuia, cum ar fi L2CAP, şi aceasta pentru că traficul audio este izocron. Dacă este
vorba despre semnale audio digitale pachetizate, acestea ar putea fi transportate ca
pachete de date standard, folosind protocolul L2CAP, dar în acest caz traficul audio
ar fi tratat ca trafic de date. Deci traficul audio este transportat direct prin nivelul
baseband sub forma unor pachete cu o structură specială, numite pachete sincrone
orientate pe conexiune (synchronous connection-oriented SCO). Comunicaţiile
Bluetooth permit existenţa simultană a trei canale audio, lăsând o parte din bandă la
dispoziţia traficului de date. Comunicaţiile audio Bluetooth se desfăşoară la un debit
de 64 Kb/s, folosind una din cele două scheme de codare acceptate: modulaţia
impulsurilor în cod (MIC, sau cu denumirea sa în engleză PCM – Pulse Code
Modulation), modulaţie logaritmică pe 8 biţi, sau modulaţie delta continuă cu pantă
variabilă (CVSD – Continuous Variable Slope Delta). Tehnicile de compresie
cunoscute sub numele de legea A şi se aplică pentru modulaţia MIC. Codarea PCM
cu oricare legeµ legea de compresie din cele două a fost adoptată de specificaţia
Bluetooth datorită popularităţii sale în sistemele de telefonie celulară, iar modulaţia
delta continuă cu pantă variabilă pentru că oferă o calitate superioară a fluxului vocal
în medii cu zgomot accentuat. Calitatea audio Bluetooth este aproximativ la fel cu
cea obţinută printr-un telefon mobil GSM, ceea ce înseamnă că fluxul audio este
transmis aşa cum am văzut la o rată fixă de 64 Kb/s. întru-cât transmisiunile de voce
reprezintă o aplicaţie fundamentală a comunicaţiilor audio (în special pentru
dispozitive ca telefoanele inteligente care folosesc tehnologia de comunicaţie
wireless), de cele mai multe ori termenii audio şi voce se confundă. Desigur traficul
de voce nu este singurul tip de trafic audio care poate fi transportat la nivelul
baseband specific tehnologiei Bluetooth. Atâta timp cât fluxul audio poate fi redat cu
debitul de 64 Kb7s, el poate fi transmis şi recepţionat pe legăturile Bluetooth. În acest
fel canalele audio Bluetooth pot transporta şi alte forme de flux audio, aşa cum ar fi
2
scurte clipuri audio sau chiar muzică. Totuşi, partea audio a acestei tehnologii fiind
optimizată pentru traficul de voce, nu se descurcă bine când vine vorba despre
muzică de calitate CD, pentru care sunt necesare transmisiuni cu un debit de 1411,2
Kb/s; dar cu o tehnică de compresie potrivită (de exemplu comprimarea cu MP3 a
unui flux audio la 128 Kb/s) se poate folosi o legătură ACL (asyncronous
conectionless). Un lucru aparent surprinzător este că deşi transportul vocii este o
parte importantă a comunicaţiei Bluetooth doar câteva pagini din specificaţie se
referă direct la acest subiect. Şi asta nu pentru că SIG l-ar fi considerat lipsit de
importanţă, ci mai degrabă pentru că în desfăşurarea sa nu implică mai multe
protocoale, lucrurile fiind deci mult mai simple.
4.14.Grupul aplicaţiilor
2
securizare, de administrare a conexiunii, servicii SDP, etc. Ele pot fi realizate folosind
limbaje de cod ca security manager, o consolă Bluetooth pentru management (poate
chiar cu o interfaţă pentru utilizatori asociată, care să-i permită unui utilizator să
selecteze dispozitivele şi serviciile dintr-o picoreţea cu care doreşte să
interacţioneze), sau un program client-server obişnuit (iarăşi posibil cu o user
interface pentru service searching şi browsing).
Ne putem totuşi întreba cum pot fi create aplicaţiile standard pentru cazurile de
utilizare dacă specificaţia nu conţine şi API-uri. Răspunsul se găseşte în profiluri,
care aşa cum ştim sunt create ca bază pentru utilizarea stivei de protocoale în
desfăşurarea într-o manieră interoperabilă a anumitor “cazuri” de utilizare. Şi cum s-a
dorit ca tehnologia de comunicaţie Bluetooth să fie folosită într-o multitudine de tipuri
de dispozitive şi pe variate platforme, ar fi extrem de complicat să se imagineze şi
creeze o singură interfaţă API standard potrivită pentru toate acestea. Atunci când o
tehnologie este încorporată într-o platformă şi apare nevoia de a construi noi API-uri
acestea sunt adesea mai bine construită de către experţii în acea platformă decât de
către experţii în tehnologia respectivă. De aceea SIG a decis să nu creeze API-uri
sub Linux, Windows, Symbian sau altele, ci profilurile conţinute în specificaţie să
ofere funcţiile necesare acelora care vor să dezvolte API-uri pentru aplicaţii
Bluetooth. Unele profiluri realizează totuşi acest lucru într-un mod direct. De exemplu
profilul Service discovery descrie nişte modele posibile de programare şi defineşte
primitivele service discovery care pot duce la API-uri. Dezvoltarea de aplicaţii nu se
limitează însă la un software care să oglindească profilurile, ci odată cu diversificarea
dispozitivelor, se lărgeşte orizontul pentru creatorii de aplicaţii. Nu s-a spus totul
odată cu apariţia şi cunoaşterea primei versiuni a volumului de profiluri, altele noi vor
fi fără îndoială dezvoltate şi vor apărea alte scenarii de utilizare pentru care se vor
scrie aplicaţii, pe măsură ce se vor găsi noi utilizări ale tehnologiei Bluetooth.
4.15.Protocoalele de transport
2
comunicaţiile dintr-o picoreţea, astfel că pe durata existenţei respectivei picoreţele
activitatea desfăşurată de master seamănă cu aceea a unei staţii de bază a unui
sistem picocelular. În acest fel tehnologia Bluetooth face posibilă crearea spontană şi
temporară a unui sistem picocelular în care traficul este controlat de către o staţie de
bază, şi ea creată spontan, - masterul. Acesta dirijează fluxurile informaţionale de la
şi către ceilalţi membri ai picocelulei, dispozitivele slave. Mergând mai departe,
tehnologia Bluetooth permite crearea ad-hoc de sisteme picocelulare multiple care
rămân operaţionale chiar şi în cazul în care se suprapun spaţial şi temporal.
Folosirea modelului master/slave reduce complexitatea proiectării, şi astfel costul
utilizării tehnologiei Bluetooth.
În implementarea de referinţă a modulului Bluetooth de regulă partea radio şi
link controller-ul sunt incluse în hardware, în timp ce link manager-ul este
implementat firmware (instrucţiuni speciale codate şi fixate permanent în ROM pe un
cip). Ca urmare, nivelul radio şi nivelul link controller cu funcţiile sale de nivel
baseband, au constituit primele părţi ale specificaţiei, oferind informaţii suficient de
stabile, de bine încetăţenite despre blocul hardware, proiectanţilor de cip-uri. Iniţial
specificaţia referitoare la link manager s-a concentrat pe problemele legate de
securitate; mai târziu SIG a îmbogăţit funcţiunile acestuia, astfel încât să exploateze
la maximum posibilităţile nivelului baseband.
4.16.Nivelul radio
2
cuprinsă între 2400 şi 2483,5 MHz, iar canalele de radiofrecvenţă sunt: f = 2402 + k
MHz, k = 0,…..,78. Se observă că s-au păstrat nişte intervale de gardă de 2 MHz în
partea inferioară a benzii (LGB – Lower guard band) şi respectiv 3,5 MHz în partea
superioară (UGB – Upper guard band) pentru a satisface reglementările din fiecare
ţară, referitoare la frecvenţele din afara acestei benzi şi utilizate în alte scopuri. Sunt
aşadar 79 canale de radiofrecvenţă de 1 MHz lărgime fiecare. Una dintre ţările în
care s-au impus limitări este Franţa, care foloseşte doar banda 2446,5 – 2483,5 MHz
iar canalele RF corespunzătoare sunt f = 2454 + k MHz, k = 0,…22, deci 23 canale
de 1 MHz fiecare. De notat este faptul că produsele care lucrează în banda de
frecvenţe redusă nu vor putea conlucra cu cele din banda întreagă. Primele sunt
considerate versiuni locale, pentru o anumită piaţă. Grupul SIG a lansat o campanie
pentru depăşirea acestor dificultăţi.
Partea radio a specificaţiei constă în principal dintr-o serie de cerinţe, precizări
pentru transceiverele Bluetooth (acestea fiind dispozitivele în dublul lor rol de
transmiţătoare şi receptoare) .
Specificaţia prezintă un model radio dictat de necesitatea construirii de
transceivere cu cost redus şi de calitate superioară, în concordanţă cu varietatea
reglementărilor din întreaga lume, referitoare la banda de 2,4 GHz. Transceiverul
Bluetooth este un sistem radio care foloseşte împrăştierea spectrală în varianta cu
salturi de frecvenţă FHSS, (sistemele spread spectrum în secvenţă directă,DSSS –
direct sequence spread spectrum, cărora de asemenea le este permisă funcţionarea
în banda de 2,4 GHz ISM pot fi extrem de scumpe şi de aceea nu se potrivesc
cerinţelor pentru sistemele radio Bluetooth). Sunt specificaţi doi algoritmi distincţi de
salt de frecvenţă, pentru funcţionarea cu 79 de canale RF, respectiv 23 în alte ţări.
Cel puţin 75 din cele 79 de canale de frecvenţă trebuie utilizate pseudo-aleator, cu
un timp total maxim de reţinere a fiecărei frecvenţe de 0,4 secunde, într-o perioadă
de 30 de secunde.
Nivelul radio comunică pe de o parte cu restul sistemului Bluetooth, mai precis
cu link controller-ul, aşa cum se poate vedea şi în Figura 5, şi pe de altă parte cu
nivelul radio dintr-un alt dispozitiv prin două interfeţe, dintre care pentru ultimul caz
interfaţa este aerul. Spre link controller există de fapt o dublă interfaţă logică pentru
transportul datelor şi informaţiei de control între cele două părţi ale modulului
Bluetooth. La nivelul radio datele se referă la toate informaţiile transmise sau
recepţionate pe calea aerului, iar informaţiile de control controlează comportamentul
echipamentului radio. Pe partea de transmisie acestea din urmă includ frecvenţa
purtătoare pe care se acordează transmiţătorul înainte de a emite orice şir de biţi de
informaţie prin aer (adică se ocupă cu generarea purtătorului şi modulaţia semnalului
cu acest purtător) şi nivelul de putere la care se va face transmisiunea. Pe partea de
recepţie informaţiile de control se referă la frecvenţa pe care trebuie să se acordeze
receptorul pentru a recepţiona fluxul de biţi informaţionali (generarea purtătorului şi
demodularea semnalului) şi, opţional, puterea semnalului recepţionat. Pe lângă cele
două legături logice mai apar liniile de alimentare (de la baterii) şi cea de time
signalling. Specificaţia nu oferă un set de interfeţe standardizate pentru date şi
informaţia de control. În acest fel rămâne la latitudinea proiectanţilor de cip-uri şi
fabricanţilor acestora în ce mod vor integra componenta radio în restul modulului
Bluetooth astfel încât să obţină un produs ieftin şi eficient.
2
4.17.Securitatea Bluetooth
2
Denumirile de bluesnrfing şi bluebugging au fost date metodelor de obţinere
ilegală a informaţiilor din diferite modele de telefoane mobile. Pentru evitarea acestor
probleme specialiştii în securitate bluetooth dau câteva sfaturi de exploatare şi
utilizare a dispozitivelor cu tehnologie bluetooth încorporată.
Primul sfat, şi cel mai important, este acela de a utiliza un algoritm de encriptare
al datelor cât mai robust şi greu de descifrat în vederea realizării unei conexiuni şi a
unei sesiuni de lucru sigure. Totuşi, se atrage atenţia asupra complexităţii
algoritmului şi metodei de encriptare alese, astfel încât să nu dăuneze calităţii
conexiunii şi să nu îngreuneze sesiunea de lucru.
Un alt sfat dat de specialişti este acela de a se utiliza coduri pin cât mai
complexe pentru autentificarea dintre dispozitive. De asemenea, speciliştii
recomandă închiderea reţelelor piconet sau scatternet pe perioadele în care nu se
lucrează cu ele, în vederea evitării posibilităţii de a “trage cu urechea” a amatorilor de
informaţii neautorizate.
5.1.Modulaţia
Este de tipul GFSK (Gaussian frequency shift keying). Aceasta este o modulaţie
cu deplasare de frecvenţă, pentru care filtrul FTJ folosit pentru limitarea spectrului de
frecvenţă, este un filtru Gaussian. Parametrul modulat, în acest caz frecvenţa, ia M
valori distincte, unde M este numărul de niveluri ale semnalului de date în banda de
bază, M = 2m, iar după limitarea benzii cu FTJ gaussian frecvenţa va avea valori
continue.
Produsul bandă-timp BT este un parametru care descrie calitatea formelor de
undă transmise, exprimată ca produs între banda filtrului de modulaţie (FTJ
gaussian) şi perioada unui bit şi este egal cu 0,5. Indicele de modulaţie este între
3
0,28 şi 0,35. Un “1” binar este reprezentat printr-o deviaţie (deplasare) pozitivă de
frecvenţă, iar un “0” binar printr-o deviaţie negativă. Deviaţia minimă este 115 KHz,
iar eroarea la trecerile prin zero (diferenţa între perioada de simbol ideală şi
momentul măsurat al trecerii pri zero) va fi mai mică decât ± 118 din perioada de
simbol.
Transmisia datelor se face la o viteză de semnalizare de 1 Msimbol/s, ceea ce
înseamnă în condiţiile utilizării modulaţiei binare GFSK un debit de 1 Mb/s pe un link;
perioada de bit este de s. Acestă modulaţie binară de frecvenţă este folosită
pentruµ 1 minimizarea complexităţii transceiverului. Este utilizat un transceiver care
efectuează salturi de frecvenţă pentru combaterea interferenţei şi a fadingului. Tipic
efectuează 1600 de salturi pe s.µ secundă, cu un timp de menţinere pentru fiecare
frecvenţă de 625 Aşadar fiecare canal este împărţit în sloturi (intervale) temporale s
şi care corespunde unei anumiteµ care au fiecare o lungime de 625 frecvenţe de
salt; salturile consecutive corespund unor astfel de frecvenţe distincte. Secvenţa de
salt este unică pentru fiecare picoreţea şi este determinată de adresa de dispozitiv
Bluetooth a masterului. Faza în secvenţa de salt este determinată de ceasul
Bluetooth al masterului. Potrivit aceluiaşi ceas se face şi numerotarea intervalelor
temporale. Numerele intervalelor pot lua valori între 0 şi 227-1 şi se repetă ciclic,
lungimea unui ciclu fiind deci 227.
Pentru mesajele de interogare (inquiries) şi paging se practică o rată de
frequency hopping de 3200 salturi/s, cu un timp de menţinere s.µ de 312,5
5.2.Puterea la emisie
Condiţia pentru un
3 1 mW (00 dBm) - - dispozitiv bluetoooth
radio tipic
Pentru toate cele trei categorii se sugerează fără să fie obligatoriu un control al
puterii până la –30 dBm. Stabilirea limitei inferioare de –30 dBm este deci opţională,
ea alegându-se de fapt conform cerinţelor (necesităţilor) fiecărei aplicaţii.
3
Figura 7. Dispozitive Blutooth de diverse clase de putere, grupate înpicoreţele.
5.3.Sensibilitatea receptorului
3
5.4.Toleranţele pentru frecvenţele radio
Lungimea în intervale
Abaterea admisă
temporle a pachetului
1 ±25 KHz
3 ±40 KHz
5 ±40 KHz
3
O cerinţă suplimentară se impune în cazul transceiverelor care doresc să
controleze puterea pe link-uri (este aşadar opţional acest parametru) şi anume să fie
capabile să măsoare puterea semnalului recepţionat şi să decidă dacă transmiţătorul
de la celălalt capăt al comunicaţiei ar trebui să crească sau să micşoreze puterea sa
la emisie. Acest lucru este posibil printrţun parametru numit indicatorul de putere al
semnalului la receptor (RSSI – Receiver Signal Srength Indicator). Măsurătoarea
presupune compararea nivelului semnalului recepţionat cu două praguri. Pragul
inferior corespunde unei puteri recepţionate situată în intervalul [-56 dBm ; 6 dB +
nivelul curent (real) de sensibilitate a receptorului], iar pragul superior este cu 20 dB
mai sus decât primul, cu o toleranţă de ± 6 dB.
3
Protocolul de la nivelul baseband stabileşte regulile potrivit cărora sunt create
aceste conexiuni ad-hoc asfel încât dispozitivele să poată comunica eficient şi
ordonat. Secvenţele frequency hopping care definesc canalele de comunicaţie pentru
picoreţele au o structură foarte dezordonată,în sensul că frecvenţele de salt sunt
alese într-un mod dezordonat, sau mai bine zis sunt create astfel încât să pară alese
foarte dezordonat. Datorită utilizării salturilor de frecvenţă pentru transmisiuni în orice
picoreţea Bluetooth, este posibilă existenţa şi deci funcţionarea concomitentă în
spaţiu şi timp a mai multor picoreţele, cu o minimă interferenţă între ele. Am văzut că
atunci când două sau mai multe picoreţele se suprapun cel puţin parţial în spaţiu şi
timp, ia naştere o reţea mai extinsă numită scatternet. Acest lucru oferă posibilitatea
comunicaţiilor între picoreţele, atunci când dispozitivele devin membri ai mai multor
picoreţele.
Rolurile de master şi slave într-o picoreţea sunt temporare şi ele au semnificaţie
doar atâta timp cât dispozitivele învestite cu aceste roluri sunt membri ai picoreţelei.
Desigur ele pot fi costruite astfel încât să opereze doar ca master sau doar ca slave,
dar acest lucru ţine mai mult de aplicaţia host şi de un anumit scenariu de utilizare
decât de specificaţia Bluetooth. În general specificaţia asigură capacitatea
dispozitivului de a acţiona atât ca master cât şi ca slave, în funcţie de rolul cerut
pentru a duce la îndeplinire o situaţie dată. Unităţile Bluetooth în sine sunt identice,
ceea ce înseamnă că oricare unitate poate deveni masterul unei picoreţele şi în plus,
odată ce a fost stabilită picoreţeaua, ele îşi pot schimba aceste roluri prin intermediul
unui proces amănunţit. În cazul unei reţele scatternet, un dispozitiv care este parte
din mai mult de o reţea poate fi master pentru cel mult una dintre acestea şi slave în
mai multe dintre ele. Nu voi discuta aici despre migraţia picoreţelelor, nici despre
comunicaţia prin scatternet, motivul fiind acela că nu au fost suficient dezvoltate în
versiunea 1.0 a specificaţiei, în care nu se face referire la nici un scenariu de utilizare
care să implice comunicaţii ce traversează picoreţelele; totuşi sunt prevăzute unele
consideraţii pe baza cărora aceste procese s-ar putea desfăşura.
Rolul principal al masterului este de a preciza următoarele:
- ce secvenţă frequency hopping să urmeze membrii picoreţelei din care el face
parte.
- când intervine schimbarea frecvenţei, precizând astfel baza de timp după care
se desfăşoară procesele (evenimentele) în picoreţea.
- care frecvenţă este cea “curentă”.
- cărui slave îi va transmite informaţii şi/sau cărui slave i se permite apoi să
transmită (ţinem cont de faptul că permisiunea de a transmite este acordată prin
interogare ciclică – polling).
Primele trei chestiuni sunt în strânsă legătură cu modul de formare şi menţinere
a picoreţelei, şi cu modalitatea prin care dispozitivele pot face parte din ea, în timp ce
ultima chestiune este asociată cu modul în care se desfăşoară transmisiunile în
picoreţea.
În Figura 8 sunt prezentate stările în care un dispozitiv Bluetooth se poate afla
în cadrul unei picoreţele:
- Atunci când un dispozitiv nu este asociat cu vreo picoreţea sau nu participă în
vreun fel la formarea sau aderarea la una se cheamă că se găseşte în starea
standby. Aceasta este starea implicită (default) în care se găseşte un dispozitiv
Bluetooth şi în acest timp el efectiv nu face nimic, doar ceasul său propriu (nativ)
funcţionează într-un mod de consum redus de putere.
3
- Pentru a ajunge în starea “conectat” (connected), dispozitivul trece mai întâi în
stările inquiry (interogare) şi page , prezentate ca stări distincte dar complementare
d.p.d.v al masterului şi slave-ului. În starea inquiry un dispozitiv află identitatea
celorlalte dispozitive din vecinătate , şi la rândul lor, acestea trebuie să se găsească
în starea inquiry scan pentru a asculta mesajele de interogare (inquiries) şi a
răspunde apoi la acestea.
- În starea page invită în mod explicit un altul să se alăture reţelei al cărei
master este. Cel invitat trebuie să se afle în starea page scan pentru a putea asculta
mesajele de paging şi apoi să răspundă corespunzător. Aşa cum se poate observa
din aceeaşi figură, un dispozitiv poate sări peste starea inquiry dacă cunoaşte deja
identitatea dispozitivului căruia urmează să-i transmită mesajul de paging.
- În fine, starea connected este aceea în care se află dispozitivul când este
membru al picoreţelei. De asemenea se sugerează în figură că un dispozitiv, chiar
dacă este deja membru al picoreţelei mai poate trimite mesaje inquiry şi page (adică
poate trece dinnou în aceste stări) către alte dispozitive pentru ca şi acestea să facă
parte din picoreţea sau pentru a forma o altă picoreţea. Se mai poate afla în stările
inquiry scan şi/sau page scan, caz în care este cooptat într-o altă picoreţea (ca slave
deci), formându-se în acest fel o scatternet.
3
5.6.Adresa de dispozitiv Bluetooth (BD_ADDR)
5.7.Ceasul Bluetooth
3
CLK12. Transmisiunile de la master către slave încep la intervale temporale (slots)
pare, atunci când CLK0 şi CLK1 sunt amândoi 0.
După cum dispozitivele Bluetooth se pot găsi în diverse moduri şi stări de
funcţionare, aşa şi ceasul poate îmbrăca mai multe forme:
• CLKN – ceasul nativ (native clock),
• CLKE – ceasul estimat (estimated clock),
• CLK – ceasul masterului.
Ultimile două sunt derivate din primul prin adăugarea unui offset; în cazul
masterului, offset-ul este 0, deoarece CLK este identic cu propriul său CLKN. Fiecare
slave adaugă la propriul CLKN un offset potrivit, astfel ca CLK-ul obţinut să
corespundă cu CLKN-ul masterului.
3
6.1.Computerul fără fir (cordless computer)
6.2.Dispozitivul headset
Acest dispozitiv alcătuit după cum se ştie dintr-un mic difuzor plasat într-o cască
pentru o singură ureche şi un microfon este folosit ca suport pentru voce în
comunicaţia Bluetooth. Această metodă de implemetare este tot mai cautată în
telefonia mobilă. Ele sunt evident extrem de utile persoanelor care, la locul de muncă
îndeosebi, pot înlocui acel binecunoscut gest al ţinerii receptorului telefonului fix cu
3
umărul pentru a continua convorbirea în timp ce cu mâinile caută prin dosare ,
completează formulare sau, mai nou aproape pretutindeni, lucrază pe calculator, aşa
cum se întâmplă call center-uri, birouri de informaţii, birouri
pentru rezervări de tot soiul prin telefon, etc.. Ne putem
imagina diverse situaţii în care dispozitivul headset se foloseşte
împreună cu telefonul mobil. Ceea ce ne-am dorit a fost aşadar
să putem vorbi la telefon fără să avem o mână ocupată pentru
aceasta. Noutatea introdusă de tehnologia Bluetooth nu este
acest dispozitiv ci faptul că între el şi telefon nu mai există
cablu.
Un apel telefonic poate fi efectuat folosind claviatura
telefonului pentru apelarea partenerului de conversaţiedupă
care convorbirea propriu-zisă este dirijată prin microfonul şi
difuzorul dispozitivului headset. Un mare avantaj al acestui
dispozitiv numit ultimate headset este mobilitatea, adică utilizatorul său este liber să
se deplaseze, să străbată o anumită suprafaţă , conexiunea păstrându-se intactă. Un
alt avantaj este acela că ultimate headset poate fi folosit nu doar în legătură cu
telefoanele ci şi cu alte dispozitive ca de exemplu un punct de acces la voce fix
(voice access point) – aşa cum este o staţie de bază pentru telefonia cordless – şi de
asemenea poate interacţiona pe cale audio cu calculatoarele, toate acestea fiind
posibile datorită faptului că specificaţia Bluetooth oferă o interfaţă standard. În viitor
vom putea probabil folosi ultimate headset pentru casetofoane, CD playere portabile
şi chiar dispozitive de înregistrat voce. Ca şi în cazul modelului de utilizare anterior
prezentat, echipamentele cu care ultimate headset interacţionează şi care au deci
implementată tehnologia Bluetooth, pot fi plasate după bunul plac al utilizatorului,
cele mobile putând fi purtate convenabil într-un buzunar sau în servietă. Prin
dezvoltarea tehnologiei vorbirii ar putea fi posibil să nu mai avem nevoie nici măcar
de calviatura telefonului pentru a efectua un apel telefonic ci, folosind recunoaşterea
vocii, ultimate headset să fie tot ceea ce ne trebuie şi ca interfaţă cu utilizatorul.
4
Prin urmare, nevoia de a deţine mai multe receptoare telefonice acasă ori la
serviciu şi implicit nevoie de tot atâtea numere de telefon distincte este minimizată în
acest mod.
Funcţia “walkie-talkie” a telefonului trei în unul este utilă îndeosebi pentru
comunicaţii desfăşurate pe o rază de 100m , folosind deci nivelul amplificat de putere
de 20dBm şi nu pe cel standard, pentru că dacă părţile comunicante s-ar apropia la
10m distanţă una de cealaltă – cu excepţia situaţiei în care între cei doi se găseşte
un obstacol fizic ca un perete de exemplu – această utilizare nu şi-ar mai avea rostul
întru-cât cei doi ar putea pur şi simplu să ţipe unul la celălalt decât să folosească
telefoanele. Tocmai din această pricină (utilitatea limitată) Sig a dezbătut problema
includerii acestei funcţii a modelului telefonul 3 în 1 în versiunea 1.0 a specificaţiei,
care după cum ştim s-a axat pe dispozitivele radio Bluetooth cu puterea standard de
0dBm. În felul acesta modelul s-ar fi numit telefonul 2 în 1. Totuşi chiar şi pentru
aceasta s-au găsit situaţii care să-i justifice utilitatea de exemplu: atunci când
partenerii de comunicaţie se află fiecare la un alt etaj al clădirii, sau când unul dintre
cei doi se găseşte într-un spaţiu îngust, strâmt, sau pur şi simplu atunci când deşi cei
doi nu se află la o distanţă prea mare unul faţă de celălalt şi se pot vedea, doresc să
nu le fie deranjată discuţia, sau nu vor să strige unul la celălalt încercând să acopere
vocile unei mulţimi aflată între ei.
Una dintre aplicaţiile fundamentale şi totodată una dintre cele mai utile pentru
orice tip de reţele de date, inclusiv pentru simplele legături punct la punct (aşa cum
sunt şi cele stabilite în cadrul comunicaţiei prin Bluetooth) este schimbul de fişiere şi
alte aşa-numite data objects. Binecunoscute sunt transferurile de fişiere efectuate
prin intermediul floppydisk-urilor sau cablurilor (care leagă între ele calculatoarele în
reţele, transferându-se astfel fişiere de la un calculator la altul). Iată că dinnou se
disting avantajele comunicaţiei wireless, care înlătură necesitatea cablurilor şi
totodată uşurează procesul de creare a legăturilor temporare între dispozitivele
comunicante, legături create cu scopul de a transfera într-o manieră cât mai rapidă
fişiere şi alte data objects. De exemplu pe măsură ce porturile de comunicaţie în
infraroşu sunt tot mai des utilizate în computere notebook, telefoane mobile şi
personal digital assistants este foarte uşor pentru utilizatori să stabilească legături în
infraroşu temporare, pentru a schimba să spunem cărţi de vizită şi alte tipuri de date.
În mod asemănător, acest tip de transfer de fişiere şi obiecte este posibil prin
tehnologia de asemenea wireless Bluetooth. Un bun scenariu pentru exemplificare
este acela al sălii în care se desfăşoară o conferinţă interactivă şi unde participanţii
fac schimb de cărţi de vizită şi fişiere. Transferul se poate desfăşura între oricare
două calculatoare, pentru fişiere sau chiar între oricare două dispozitie cu condiţia ca
toate să fie dispozitive cu Bluetooth, pentru transferul orintat pe obiect. Aşadar un
prim avantaj al transferului wireless de fişiere este evident uşurinţa cu care se face
schimbul de date între două sau mai multe dispozitive, fără să fie nevoie de cabluri,
care pe lângă faptul că sunt incomode sunt adesea şi incompatibile pentru două
dispozitive oarecare. La fel de important este faptul că nu este necesară setarea şi
configurarea unei reţele complete propriu-zisă care să unească toate aceste
dispozitive. Deci este mult mai comod, mai simplu şi mai frumos pentru cei prezenţi
4
la o conferinţă, întâlnire de afaceri, etc. să folosească acest model de comunicaţie
decât să amâne schimbul de informaţii până la sfârşitul întrevederii, când un
computer ar putea fi conectat la reţea.
4
6.6.Accesul la Internet prin dial-up
4
Conceptul care stă la baza sa este cel potrivit căruia microfonul şi difuzorul unui
computer laptop sau computer notebook pot constitui intrarea şi ieşirea audio pentru
o convorbire telefonică stanilită
printr-un telefon mobil. Pentru a
înţelege mai bine modul de
funcţionare să ne imaginăm că o
persoană aflată într-o şedinţă
iniţiază sau primeşte un apel pe
telefonul său mobil iar tema
discuţiei telefonice este de interes
pentru toţi cei de faţă. Pentru ca
toţi aceştia să poată lua parte la
discuţie, ar fi necesar un telefon fix
pus pe speaker. Rolul lui poate fi
jucat de un computer laptop sau
notebook prin care să fie rutat
fluxul vocal primit de la telefonul
mobil. Deci se stabileşte o legătură
de comunicaţie Bluetooth între
telefonul mobil şi laptop şi
problema este rezolvată. Se
înţelege faptul că convrbirea se
desfăşoară tot prin reţeaua
telefonică mobilă la care e conectat
telefonul, prin care însă doar trece
fluxul audio mai departe spre
punctul final care este totodată sursă şi receptor (pentru că are microfonul şi
difuzorul), adică laptopul sau computerul notebook.
Modelul de utilizare speaking laptop este un exemplu de extensie a funcţiilor
unui dispozitiv, care îi permite să “împrumute” capacităţile unui alt dispozitiv. Urmând
această idee, untelefon mobil care nu dispune de funcţia spekerphone poate fi
“completat” cu un laptop care prin intrarea şi ieşirea sa audio să ţină loc de
speakerphone, aşa cum am văzut.
4
computer printr-un cablu serial care transportă imaginile digitale în memoria
calculatorului, unde pot fi păstrate, catalogate, manipulate şi apoi distribuite.
4
6.11.Modelul hidden computing
4
6.12.Casca Bluetooth
Una dintre primele implementări ale tehnologiei Bluetooth a fost casca fără fir
pentru telefoanele mobile. În ziua de azi majoritatea telefoanelor mobile încorporează
tehnologie Bluetooth. Utilizatorul are posibilitatea, fie că se află în casă, în maşină,
pe motocicletă sau oriunde în altă parte, să poarte convorbiri telefonice fără a avea
mâinile ocupate, datorită tehnologiei Bluetooth.
În cazul automobilelor poate fi folosit un car kit al producătorului telefonului, sau
un car kit after market, sau poate fi folosit un sistem integrat al automobilului. Şi toate
acestea datorită compatibilităţii asigurate diverselor dispozitive.
Căştile Bluetooth pot fi utilizate pentru convorbiri şi în combinaţie cu un PC, fie
că este vorba şi de conectarea telefonului sau că este vorba de comunicaţie Voice
over Internet Protocol (VoIP).
6.13.Muzică şi multimedia
4
6.16.Transfer de date
4
Figura 1. Paşii majori pentru programarea iniţierii unei conexiuni.
4
7.1.Exemple de programare Bluetooth
Comunicarea cu RFCOMM
5
from bluetooth import *
server_address = "01:23:45:67:89:AB"
port = 1
sock = BluetoothSocket ( RFCOMM )
sock.connect ( (server¯address , port) )
sock.send ( "hello!!" )
sock.close ( )
5
Programele client utilizează metoda connect pentru stabilirea unei cereri de
conexiune. Acestea nu folosesc instrucţiunea bind sau celelalte două funcţii
specifice serverelor.
connect ( address_and_port ).
În cazul în care operaţiile Bluetooth eşuează dintr-un motiv oarecare, atunci
funcţie BluetoothError semnalizează aceasta cu un mesaj de eroare care indică şi
motivul erorii.
5
BIBLIOGRAFIE