Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Administraţie şi Afaceri

Master “Managementul relaţiilor
publice şi de secretariat”
Pre – BOLOGNA, semestrul II

Disciplina: Finanţe şi contabilitate

Titular curs: prof. univ. dr. Ion Bucur

CONTROLUL FINANCIAR PUBLIC INTERN

Autor: Ungurean (Blidaru) Ionela

Bucureşti
 2009

În accepţiunea generală, conceptul de control semnifică o analiză

permanentă sau periodică a unei activităţi ce are ca obiectiv îmbunătăţirea
acesteia. Literatura de specialitate atribuie conceptului de control numeroase
abordări. Astfel, abordarea francofonă, consideră controlul o verificare, o
inspecţie atentă a corectitudinii unui act, în timp ce abordarea anglo-saxonă
atribuie controlului rolul de a supraveghea, de a examina minuţios o activitate
sau puterea de a conduce; de asemenea este un instrument de reglementare a
unui mecanism.
Deşi variate, abordările acestui concept au un punct comun, acela de a
defini controlul ca un atribut al managementului, o funcţie a conducerii, o
modalitate de cunoaştere a realităţii şi de corectare a erorilor şi nu o operaţiune
de verificare.
Diversitatea de accepţiuni ale conceptului de control demonstrează
evoluţia acestuia în strânsă corelaţie cu mediul în care funcţionează. Însă,
principiul nimic nu este perfect, totul este perfectibil, funcţionează şi în acest
domeniu, fie şi numai datorită faptului că economia, privită atât la nivel naţional
cât şi mondial este în continuă transformare. Apar noi tendinţe, noi nevoi
informaţionale, ce constituie o provocare şi o invitaţie la reflecţie pentru
profesioniştii şi normalizatorii în domeniu. Pe această traiectorie se înscrie şi
controlul financiar public intern.
Acest concept se referă la activităţile de control financiar în sectorul
public, efectuat atât din interior, cât şi de agenţiile guvernamentale
descentralizate.
De ce a recurs Comisia Europeană la conceptul de controlul financiar
public intern? Argumentele sunt pe de o parte, experienţa statelor membre şi
candidate la integrare, iar pe de altă parte, semnificaţiile atribuite termenilor:

2
 Control – cuprinde toate activităţile care guvernează întregul câmp al
managementului financiar;
Financiar – vizează caracterul financiar al activităţilor ce vor fi verificate;
Public - cuprinde toate activităţile de control din sectorul public;
Intern - se referă la controalele exercitate de agenţiile guvernamentale
centralizate şi descentralizate.
În viziunea reglementărilor contabile româneşti, controlul financiar public
intern reprezintă întregul sistem de control din sectorul public alcătuit din
sistemele de control ale entităţilor publice, ale altor structuri abilitate de Guvern
şi dintr-o entitate centrală, căruia îi revine responsabilitatea armonizării şi
implementării principiilor şi standardelor de control şi de audit.
În România, controlul financiar public cuprinde următoarele componente:
a) controlul financiar public intern
 controlul intern la nivelul entităţilor publice;
- controlul intern operaţional este obligatoriu în orice entitate publică, are
caracter permanent, exhaustiv, este proiectat, implementat şi perfecţionat de
managerul entităţii publice. Are ca obiective: respectarea legii, a reglementărilor
şi a deciziilor managementului, realizarea la un nivel calitativ corespunzător a
atribuţiilor entităţilor sectorului public corespunzătoare obiectivului lor
fundamental, în condiţii de regularitate, eficacitate, economicitate şi eficienţă;
protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor generate de fraudă, abuzuri,
erori.
- controlul financiar preventiv propriu este obligatoriu în orice entitate
publică, are caracter permanent, nu vizează toate tranzacţiile şi evenimentele
entităţii sectorului public, se organizează de către managerul entităţii. Are ca
obiective: controlul legalităţii, regularităţii, precum şi al încadrării proiectelor de
operaţiuni în limitele creditelor bugetare.
- auditul public intern este un control punctual, poate fi ex/post, dar şi
concomitent, are caracter permanent, exhaustiv. Are ca obiective: asigurarea

3
obiectivă şi consilierea, menite să îmbunătăţească sistemele şi activităţile
entităţilor sectorului public, evaluarea controlului intern al entităţii publice,
sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii printr-o abordare sistematică şi
metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte eficacitatea sistemului de
conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor administrării.
 controlul financiar preventiv delegat are caracter permanent şi nu
este exhaustiv. Controlorii delegaţi exercită viza de control financiar preventiv
delegat asupra proiectelor de operaţiuni vizate anterior de către controlul
financiar preventiv al entităţii sectorului public. Principalul obiectiv îl constituie
prevenirea neregulilor, ilegalităţilor, sau depăşirii limitelor aprobate pentru
creditele bugetare sau pentru acele tipuri de tranzacţii şi evenimente al căror
impact sau valoare monetară generează un risc major asupra gestionării banului
public.
 inspecţia guvernamentală se efectuează prin decizia Guvernului;
b) auditul public extern este un control expost, definitiv, independent, de
certificare a conturilor, ce are caracter selectiv.
Obiectivele urmărite sunt: modul de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, modul de
gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor teritorial
administrative, respectarea reglementărilor legale în vigoare privind gestionarea
mijloacelor materiale şi băneşti, calitatea gestiunii financiare din perspectiva
eficienţei, eficacităţii şi economicităţii.
Fără existenţa unui control financiar public intern solid, entităţile
sectorului public nu pot asigura un management sănătos al fondurilor publice,
iar România nu poate asigura un management eficient şi un control al fondurilor
comunitare.
Dezvoltarea şi modernizarea unui sistem de control financiar public intern
în România, în concordanţă cu standardele europene şi internaţionale, pentru
asigurarea unor sisteme sănătoase de gestiune a fondurilor publice şi de

4
administrare a patrimoniului public, inclusiv a fondurilor structurale/de
coeziune, necesită următoarele premise:
a) actualizarea legislaţiei cadru existente în domeniul controlului
financiar, în conformitate cu cerinţele acquis-ului comunitar şi cu standardele
europene şi internaţionale în domeniu;
b) asigurarea unei funcţionări efective a bazei legislative;
c) consolidarea sistemului de control financiar public, care să asigure
prevenirea neregulilor şi recuperarea pierderilor generate de nereguli sau
neglijenţă;
d) dezvoltarea şi consolidarea capacităţii instituţionale;
e) formarea profesională a controlorilor financiari şi a auditorilor publici.
În conformitate cu strategia dezvoltării controlului financiar public intern,
principalele obiectivele vizate sunt:
 formarea unei baze juridice coerente şi complete care să includă:
- principiile şi funcţiile răspunderii manageriale, drepturile şi răspunderile
conducătorului de a stabili şi menţine sistemele de management şi control
financiar.
- principiile şi funcţiile auditului descentralizat care, alături de auditul
financiar clasic, va desfăşura audit de sistem şi audit de performanţă bazat pe
analiza de risc conform standardelor internaţionale de audit intern.
- rolul şi funcţiile Unităţii Centrale de Armonizare în domeniul Auditului
Public Intern, având următoarele responsabilităţi: armonizarea activităţilor de
audit intern descentralizat, elaborarea normelor metodologice generale,
procedurilor şi ghidurilor practice, derularea misiunilor de audit intern
multisectoriale.
 elaborarea unor proceduri şi sisteme adecvate de control şi audit intern,
ceea ce presupune:
- definirea pistei de audit intern.

5
 - norme şi proceduri pentru controlul preventiv al angajamentelor,
licitaţiilor, plăţilor şi recuperării sumelor plătite necuvenit.
- norme şi proceduri de control ale veniturilor statului.
 independenţa auditului intern, cu competenţe şi acoperire
corespunzătoare. Auditul intern trebuie să fie independent din punct de vedere
funcţional în toate activităţile sale profesionale.
 stabilirea unui sistem corespunzător pentru prevenirea neregulilor şi
lupta împotriva fraudei care să permită identificarea şi raportarea rapidă dar şi
recuperarea sumelor pierdute.
 creşterea eficienţei controlului şi auditului intern, ceea ce implică
pregătirea profesională continuă a controlorilor şi auditorilor, în cadrul unui
program de pregătire profesională graduală, în concordanţă cu standardele
europene.
Controlul financiar public intern a fost una din condiţiile solicitate de
Comisia Europeană premergător aderării.
În domeniul controlului financiar public intern, România s-a aliniat
dezvoltării controlului financiar public intern din Uniunea Europeană.
Ministerul Finanţelor Publice a înfiinţat o unitate centrală de armonizare pentru
sistemele de management financiar şi control, un grup de lucru, un comitet de
coordonare pentru dezvoltarea managementului financiar şi controlului public.
De asemenea, au fost elaborate Standardele de control intern, a fost
descentralizat controlul financiar ex-ante, au fost pregătiţi un număr considerabil
de auditori şi de controlori financiari.
Pe linia protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, au fost
adoptate reglementări referitoare la organizarea şi funcţionarea unui departament
specializat coordonat de primul-ministru - DLAF, care realizează interfaţa cu
agenţia antifraudă a Uniunii Europene, OLAF şi au fost consolidate
responsabilităţile serviciului de coordonare antifraudă în ceea ce priveşte
investigaţiile, extinzându-şi activităţile de culegere a informaţiilor.

6
 Prin fraudă se înţelege utilizarea de documente false, incomplete şi
incorecte pentru a dobândi fonduri comunitare şi deturnarea acestora de la
scopul pentru care au fost acordate. În practică, neregulile sesizate constau în
abateri de la legalitate/ regularitate/ conformitate, dar şi în nerespectarea
acordurilor şi contractelor de finanţare, situaţie ce conduce la efectuarea de
cheltuieli neeligibile. Potrivit normelor specifice, DLAF efectuează controale la
faţa locului, la sediul beneficiarului de fonduri europene, împreună cu Garda
financiară, Organele fiscale ori cu Poliţia. Încălcările constatate se referă la
folosirea de declaraţii şi documente false, inexacte şi incorecte privind
respectarea condiţiilor de eligibilitate ale programului (experienţa, lipsa
datoriilor la buget, vechimea în activitate), utilizarea de documente de
provenienţă falsă pentru a proba achiziţii de bunuri din UE (care, în realitate,
provin din afara acesteia) sau la existenţa conflictului de interese în privinţa
achiziţiile care afectează libera competiţie (licitaţii trucate, selecţie de oferte de
la firme cu acţionari comuni). Frecvente sunt şi deturnarea fondurilor obţinute în
alte scopuri decât cele prevăzute prin proiectul iniţial, lipsa dovezilor privind
atingerea obiectivelor proiectului, efectuarea de cheltuieli neeligibile ş.a.
Acţiunile DLAF sunt iniţiate prin sesizări (de la Preşedinţie, servicii
speciale, Guvern, surse de presă etc.) ce conţin elemente referitoare la natura
fraudei şi anumite indicii, iar în cazul controlului administrativ intern trebuie
reţinut că demararea controlului nu are în vedere din start un aspect penal
(sesizarea fiind redirecţionată Parchetului). Aceasta pentru că DLAF nu are
competenţă penală de control; totuşi, dacă din controlul administrativ intern
rezultă asemenea elemente, dosarul ia calea Parchetului. Statisticile de profil
indică faptul că, dintre dosarele realizate pe baza sesizărilor primite, se
valorifică prin DNA mai mult de o treime.
Sistemul de control financiar este departe de acel nivel de performanţă
care ar putea imprima o tendinţă către zero a fraudei financiare (ca fenomen).
Aceasta o dovedesc rezultatele unor studii efectuate de prestigioasa companie de

7
audit britanică Pricewaterhause Coopers în anii trecuţi, care au relevat, înainte
de toate că, din totalul fraudelor detectate, 58 % sunt descoperite “din greşeală”
şi doar 42 % de controlorii financiari, ceea ce indică prezenţa a nenumărate
lacune în sistemul de control intern.
Cuantificarea fenomenului în cauză reflectă date impresionante: se
estimează că frauda “a costat” peste 3,6 miliarde euro cele 536 de firme
europene cuprinse în studiu, cu referire la un interval de doi ani, la care se
adaugă şi faptul că doar una din cinci companii păgubite şi-a recuperat
maximum o jumătate din activele “pierdute”. Din lotul de mari companii inclus
în studiu, în 43 % din cazuri, fraudele financiare s-au produs în intervalul 2007-
2008, 30 % din firme considerându-se expuse, în prezent, unui risc mai mare de
fraudă faţă de cel existent în urmă cu cinci ani.
În Uniunea Europeană, ca şi la noi, fraudele comise de persoane care
lucrează în cadrul instituţiei sau companiei în cauză sunt mai frecvente decât
fraudele comise din exterior. Delapidarea sau furtul comis de angajaţi reprezintă
formele cele mai frecvente de fraudă; totuşi, se pare că, la noi, cauze specifice
fac să cadă accentul pe zona angajaţilor deţinând poziţii manageriale,
constatându-se foarte frecvent că fraudele financiare sunt comise tocmai de cei
care aveau în sarcina permanentă prevenirea oricăror “scurgeri”.
Toate acestea au fost posibile, printre altele, deoarece sistemele de
control (antifraudă) nu au avut în vedere principalele elemente susceptibile să
confere eficienţa necesară: evaluarea vulnerabilităţii (existente şi viitoare) la
fraudă; monitorizarea proactivă a riscurilor de fraudă şi protejare a celor “care
trag semnalul de alarma”; instituirea unor politici eficiente privind personalul
pentru facilitarea investigaţiilor; realizarea unui plan solid de reacţie la fraude;
comunicarea poziţiei pe care o are compania faţă de fraudă către toţi cei care au
interese în compania respectivă.

8
 Perspectiva autohtonă aduce în discuţie şi lipsa resurselor financiare
necesare atragerii şi cuprinderii în sistemul de control financiar a specialiştilor
de valoare, efectuării de studii, realizării bazei logistice etc.
Un factor de insucces privind sistemul antifraudă îl constituie şi cadrul
normativ confuz, care permite manifestarea paralelismelor (mai multe organe
având atribuţii similare sau identice) şi existenţa unor proceduri greoaie pe axa
prevenire - constatare - recuperare - sancţionare.

Bibliografie selectivă

1. Morariu A, Ţurlea E., „Auditul financiar contabil”, Editura Economică,

Bucureşti, 2005;
2. Renard J., „Teoria şi practica auditului intern”, traducere, Editura
Ministerului Finanţelor Publice, Bucureşti, 2002;
3. Şaguna D. D., „Tratat de drept financiar şi fiscal”, Editura All Beck,
Bucureşti, 2001;
*** www.europa.eu;
*** www.rcc.ro;
*** www.isaca.org;

9
*** www.mfinante.ro;
*** www.mie.rotelverde/newnegocieri;
*** www.vertical.dexternet.ro.

10