p. 36.

↓
şi în interior – s-a depus un strat de calcar tare, de culoarea alb-murdară, care prin spălare nu
poate fi îndepărtată, culoarea originală este demonstrată numai de unele pete cenuşii spălăcite.
Din vasul, făcut fără roata olarului, bine ars, nu lipseşte decât o bucăţică din marginea buzei. De
altfel, această urnă de oseminte este frate bun cu acea urnă care poate fi văzută în lucrarea lui
Milleker Bódog „Délmagyarország Régiségleletei I. Rész” [Descoperirile de antichităţi ale
Ungariei de Sud, I. parte] la nr. 3 al tabelei Vattina IV.

5. Tot în 10 ianuarie am primit de la Draga mea mamă un fragment dinspre muchie al

unui ciocan de piatră frumos şlefuit, care a fost găsit la Pomáz, la picioarele lui „Kőhegy”
[„Muntelui de piatră”]. La origine i-a aparţinut moşierului Guppa Péter, acesta i-a dat doamnei
colonel Mandics, şi aşa a ajuns la noi. Bucata, care s-a rupt în două tocmai în zona găurii
mânerului, este de culoare verde închisă cu mici pete de verde deschis; lungimea ei este de 9 cm.,
lăţimea la gaura mânerului 5 cm., grosimea 3 cm., diametrul găurii pentru mâner 2,3 mmetri;
perforaţia este la fel de largă peste tot, are muchia arcuită.

6. S-a întâmplat pe 30 ianuarie că în biroul domeniului s-a prezentat la mine un ţăran

român şi m-a poftit să ies cu el la pământul lui Gupşa Vichentie [Gupsa Vikentie], unde „ei”
„sapă” şi au găsit foarte multe oase umane. Ca să satisfac această – pe loc suspectă – invitaţie,
imediat am ieşit cu trăsura la faţa locului. Ajuns acolo mi s-a înfăţişat o scenă supărătoare. (: vezi
aliniatul de la nr. curent 4. al anului 1895 :) Într-o groapă proaspăt săpată vreo şase fârtaţi români
mânuiau rapid sapa; cu ceva mai încolo au fost aruncate la grămadă [62] cca. 10-15 schelete
umane, tibii zdrobite, coaste, cranii etc.
La întrebarea, oare cine sunt „ei” şi de ce „sapă” am primit un răspuns frapant. Aceşti
oameni joviali au căutat bani, ei mi-au relatat imediat cum s-au petrecut lucrurile.
Franz Dogarn locuitor din Comloş [Komlós] (: Număr de casă 777 :) trecând pe aici
zilele trecute la vânătoare, a observat că într-un loc solul este mai moale decât în mod obişnuit şi
că acolo un picior i s-a adânceşte mai mult în el. Deducând din acesta că în locul mai slăbit este
ascuns un tezaur, a doua zi s-a apucat cu câţiva oameni de încredere să-l caute.
În 30 ianuarie, când eu am apărut la aceşti veseli căutători de comori, ei „lucrau” deja de
trei zile. Până atunci au scos [pământul din] trei gropi, însă negăsind niciunde tezaurul scontat,
dând în fiecare groapă de un perete de bază lat (: la adâncime de cca. 1.5 metri :) fiind
împiedicaţi să pătrundă mai adânc, prin urmare ei au reumplut gropile. La apariţia mea deci ei
jefuiau deja în al cincilea loc, şi aici au ajuns tocmai până la zidul de bază semnalat.
Primul lucru făcut de mine a fost să-i avertizez pe oameni că astfel de scotociri neavenite
sunt strict interzise de legile statului şi că pentru acesta uşor pot ajunge la închisoare. (Din
păcate, a trebuit să mint.) După aceasta, ce să fi făcut, am coborât în groapă, să observ mai de
aproape acel perete de bază ciudat. Am putut constata atât că este lat de 1 metru bun şi este
constituit din cărămizi arse, de culoarea roşie aprinsă; dimensiunile [63] uneia dintre aceste
cărămizi sunt următoarele: lungime 36 cm., lăţime 17.5 cm., grosime 5.5 centimetri.
La întrebarea mea, dacă au mai găsit şi altceva în afară de oase, au răspuns că în afară de
cioburi ceramice, fragmente de fier, o oală de fier şi o potcoavă deosebit de mare nimic, dar că şi
pe acestea le-au azvârlit înapoi în gropile deja umplute.
Descosându-i mai departe şi asigurându-i că nu voi lua de la ei nimic – numai să-mi
spună adevărul – în final, Franz Dogarn mi-a arătat un inel de deget de argint, perfect identic cu
forma inelelor de logodnă de astăzi. Mai mult însă nu am putut obţine de la ei. Nici relativ la
cum au fost culcate scheletele nu mi-au putut da nici o lămurire.
După ce i-am avertizat din nou să sisteze necondiţionat şi imediat săpăturile, am plecat
acasă şi am denunţat întreagă companie la pretura din Jimbolia [Zsombolya]. Prim-pretorul Fóris
a întreprins demersuri destul de rapide în acest caz, prin conducerea comunei, care în urma citării
lui Dogárn i-a interzis acestuia căutarea de comori de până atunci.
Iată unul din multiplele cazuri care dovedeşte în mod trist cât de neapărate sunt interesele
ştiinţei la noi în faţa unor astfel de pagube care-i sunt aduse, şi că este cea mai de pripas avere
acea avere care fiind latentă în diferite locuri în pământul patriei formează tezaurul de neînlocuit
al arheologiei ţării. Oare legislaţia noastră când va conştientiza faptul că [64] aici trebuie făcut
ceva!
Fac menţiunea, că în programul lui Franz Dogárn şi al asociatului său a figurat răvăşirea
continuă a movilelor din împrejurimi – deşi probabil că deja cu această primă activitate au cauzat
pagube însemnate arheologiei de lângă Tisa; pentru că peste câteva zile a apărut la mine Iller
Miklós, şeful de echipă, cu câteva mărunţişuri din bronz, pe care el – ex privata diligentia – le-a
adunat atent la locul aşa zisului „coup de main” a lui Dogárn. Aceste bronzuri mici sunt
următoarele:
a.) o agrafă lungă de 3.4 cm. şi lată de 2.2 cm., care în partea centrală (: la stânga şi la
dreapta de ac :) are îndoită – drept ornament – o plăcuţă subţire;