Seria de conferințe „ReCreația conștientǎ” (realizator: Pop Steluța-Zvetlana)

Conferința nr. 3: „Noi, cei nevǎzuți...” (august 2020)

Ziua a 3-a, prima parte
o Ce știm despre structura energeticǎ a materiei vii?

3 prieteni buni: albina, floarea și

cȃmpul electric !

Dar noi, putem oare sǎ simțim „cȃmpul”?

 Dominic Clarke şi Heather Whitney de la Universitatea din Bristol au dovedit că

albinele pot detecta câmpul electric care înconjoară o floare. Ele pot învăţa chiar să
distingă între câmpurile produse de diferite forme florale sau să se folosească de
acestea pentru a realiza dacă o floare a fost vizitată recent de către alte albine.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23429701/
Ce se ȋntȃmplǎ ȋnsǎ ȋn cazul oamenilor? Au ei aceleași abilitǎți? Vǎ propun sǎ
descoperim ȋmpreunǎ !
 Câmpul şi energia sunt două lucruri diferite!
A. Biocȃmpul!
Toate corpurile a cǎror temperaturǎ se situeazǎ deasupra lui zero absolut emit radiații
electromagnetice de frecvențǎ și lungimi de undǎ care le sunt proprii. Noțiunea de cȃmp
energetic - prezent la nivelul ȋntregii materii ȋn Univers și aflat ȋntr-o continuǎ pulsație sau
vibrație -, este esențialǎ pentru ȋnțelegerea transferului de informație atȃt ȋntre organismele
vii, cȃt și ȋntre acestea și mediul ambiant și cosmic.

 Fiecare cȃmp electromagnetic la nivelul unui sistem viu reprezintǎ o ȋnsumare a

mai multor cȃmpuri energetice aparținȃnd elementelor structurale componente.

1
Moleculele ȋnsumeazǎ sarcinile electrice ale atomilor. Celula va ȋnsuma energia de cȃmp a
moleculelor din structura sa și, astfel, din aproape ȋn aproape ajungem la un cȃmp energetic
complex, specific fiecǎrui organism viu.
 Cu alte cuvinte, organismul uman ca ȋntreg, la fel ca plantele și celelalte viețuitoare,
emite radiații electromagnetice, ȋn jurul fiecǎrui sistem viu existȃnd un cȃmp
energetic propriu care ȋl inconjoarǎ ca o anvelopǎ. Aparținȃnd sistemelor vii, acestea
au fost numite de cǎtre Alexander Gavrilovitch Gurwitsch (ortografiat uneori Gurvici)
cȃmpuri biologice sau biocȃmpuri.
Între elementele componente ale unui biocȃmp se stabilesc relații complexe care exprimǎ
starea de sǎnǎtate a organismului, adicǎ starea noastrǎ energeticǎ sau funcționalǎ. Valorile
maxime și minime ale biocȃmpului sunt ȋn directǎ relație cu performanțele noastre fizice și
psihice.
 Fiecare organism, avȃnd o structurǎ particularǎ, va avea și un cȃmp energetic
specific, cu parametri proprii, care-l disting de celelalte ființe ȋntocmai ca și
amprentele.
B. Biocȃmpul și cȃmpul electromagnetic!
 Câmpul magnetic și cȃmpul electric sunt cele două componente ale cȃmpului
electromagnetic. Prin variația lor, cele două câmpuri se influențează reciproc și astfel
undele electrice și cele magnetice se pot propaga liber în spațiu sub formă de unde
electromagnetice.
În Romȃnia, P. Jitariu ȋmpreunǎ cu alți colaboratori (1979) au abordat problema existenței
cȃmpului biologic și interferența sa cu cȃmpurile magnetice și electrice induse experimental.
 Interesant! În perioada imediat urmǎtoare Reconectǎrii, aparatele electrice
„reacționau” ciudat ȋn prezența mea . În schimb, dacǎ mǎ ȋndepǎrtam de ele,
reveneau la o funcționare normalǎ. Mai mult, atunci cȃnd stǎteam lȃngǎ diverse
aparate electrice (de exemplu, ventilator, calculator sau televizor) simțeam o senzație
neplǎcutǎ („mici curenți”) ȋn special ȋn zona picioarelor și dorința sǎ nu stau prea mult
ȋn preajma lor.

Jurnal, 18.07.2011: „Noaptea trecută, înainte de culcare, simţeam cum palmele mele
trepidau în ritmul ventilatorului. Era o senzaţie nouă, dar m-a făcut să-l închid. Am
simţit o apăsare în zona frunţii, ca un val de energie care vine spre mine.”
Plecȃnd de la ideea cǎ mișcarea electronilor genereazǎ cȃmpuri electromagnetice, iar
funcționarea materiei vii nu ȋnseamnǎ altceva decȃt un continuu transfer de electroni, Jitariu
postuleazǎ ȋn anul 1978 (!) ca fiind implicitǎ existența unui cȃmp electromagnetic la
nivelul tuturor structurilor vii. Cȃmpul biologic ar fi legat de asimetria structuralǎ a
macromoleculelor proteice, care ar genera, la rȃndul sǎu, o asimetrie electricǎ și
magneticǎ și ar constitui cauza reactivitǎții structurilor vii. Ca orice cȃmp energetic,
biocȃmpul se propagǎ sub formǎ de unde. De aici se deduce posibilitatea ca transferul de
energie și informație impus de complexitatea reacțiilor biochimice din celulǎ sǎ se realizeze
prin intermediul biocȃmpului, influxul nervos avȃnd doar rolul de declanșare, de inițiere a
proceselor biochimice necesare vieții.
 Ne reamintim! La conferința despre anatomie am arǎtat cǎ, ȋn interiorul nostru,
suntem ființe asimetrice. Tot atunci, puneam o ȋntrebare: „S-ar putea ca toate celulele să

2
 fie intrinsec asimetrice?”. Rǎspunsul nostru arǎta cǎ existǎ aceastǎ posibilitate. În plus,
spuneam cǎ proteinele cu forme asimetrice complexe ghidează direcția de migrare a
celulelor și direcția de curbare a cililor embrionari, iar la nivel molecular, această asimetrie
se reflectă în celule asimetrice, embrioni asimetrici și… organisme asimetrice. Acum
putem ȋnțelege cǎ propria noastrǎ asimetrie este mult mai importantǎ pentru noi,
pentru cǎ se reflectǎ inclusiv la nivelul biocȃmpului nostru!

C. Interferențe de cȃmpuri și apariția bolii!

În realitate, funcționarea tuturor organismelor vii presupune un consum de energie și un

schimb de informație, astfel ȋncȃt ea va fi influențatǎ de toți factorii energetici și
informaționali cu care interacționeazǎ. Deja se știe cǎ amplitudinea cȃmpului nostru
energetic o urmeazǎ pe cea a ritmurilor fiziologice, pentru cǎ energia viului este expresia
fiziologiei sale (apud Dulcan, 2009). Astfel, influențele mai mult sau mai puțin favorabile ale
mediului ambiant și cosmic se vor reflecta fidel ȋn evoluția biocȃmpului. Mai mult, ȋntr-o
serie de afecțiuni are loc mai ȋntȃi o confruntare de cȃmpuri energetice, o interferențǎ a
lor, astfel ȋncȃt primele modificǎri patologice apar la acest nivel.
 De exemplu, atunci cȃnd un microorganism invadeazǎ un organism, la nivelul
celulelor-gazdǎ se petrece mai ȋntȃi o interferențǎ de cȃmpuri energetice.
„Adversarul” a cǎrui cȃmp energetic este mai puternic va fi ȋnvingǎtor. Dacǎ ȋnving
celulele organismelor invadate, germenii vor fi distruși, iar dacǎ celulele sunt ȋnvinse,
urmeazǎ o a doua fazǎ, aceea a modificǎrilor organice cu simptomatologia specificǎ bolii.
Dupǎ cum vezi, atunci cȃnd boala s-a declanșat, organismul tǎu era de mult „ȋn rǎzboi”, adicǎ
invadat (apud Dulcan, 2009). Acesta este motivul pentru care ar trebui sǎ avem grijǎ de
sistemul nostru imunitar !
 Interesant, modificǎrile cȃmpului energetic care preced apariția unei boli pot fi
sesizate prin procedee speciale de ȋnregistrare sau, foarte rar, de cǎtre unii subiecți
ȋnzestrați natural cu posibilitǎți de decodificare a acestor informații. Personal, am
ȋntȃlnit astfel de persoane ! Sǎ apelǎm la amintirile din Jurnal !

26.03.2011: „... Tot la cabinetul Andrei [Ivanov] am cunoscut-o pe Cristina, un medic

care m-a pus pe gânduri. Oare câţi sunt ca mine şi nu ştiu acest lucru? Cristina vede şi
vorbeşte de ani de zile despre nevăzute şi neauzite - bolile sunt culori, simte vibraţiile
Pământului...”
D. Trei concepte ȋntȃlnite ȋn lumea „realǎ” devin acum mult mai interesante !
1. Teritoriul uman!
Spre deosebire de animale, omul atribuie sensuri spaţiilor fizice, iar acest aspect face ca
teritoriul uman sǎ fie prin excelenţă social. În aceste condiții, conceptul de teritoriu
corespunde, în general, unui spaţiu fizic precis delimitat, și desemnează maniera în care
folosim locurile sau spaţiile, potrivit semnificaţiilor psihologice şi culturale pe care le-o
conferă cadrele sociale.
Interesant, unul din primele studii care şi-au propus să examineze relaţia dintre dominanţă şi
comportamentul teritorial a venit cu cȃteva concluzii neașteptate. Esser, Chamberlain,
Chapple şi Kline (1965, apud Boncu, 2015) au observat, vreme de patru luni, comportamentul
spaţial al unor bolnavi psihici internaţi într-o instituţie de specialitate. Cei patru cercetǎtori au

3
definit dominanţa prin trei caracteristici (numărul total de contacte sociale ale persoanei,
numărul de contacte iniţiate de cǎtre aceasta și durata contactelor), iar comportamentul
teritorial ca ocuparea unui teritoriu mai mult de 25% din timpul de observaţie.
 Rezultatele acestui demers au indicat faptul că indivizii dominanţi nu aveau teritorii
personale strict delimitate: ei circulau prin salon fără a manifesta ataşament pentru
anumite arii. Dimpotrivă, indivizii aflaţi la baza ierarhiei manifestau preferinţe
teritoriale precise. Legătura evidenţiată de Esser şi colegii lui este una de corelaţie
negativă între dominanţă şi teritorialitate!
Dar dominanța, ȋn viziunea mea, nu are o conotație negativǎ !

 Conform MDA2 (2010), dominanță (sf ) poate ȋnsemna și: 1 Preponderență. 2 (Rar)
Specificitate.

Din moment ce vorbim despre „specificitate”, dominanța presupune existența unei imagini de
sine ridicate, iar asta ȋnseamnǎ, ȋn anumite condiții, o cunoaștere a propriei persoane prin
autoobservare! Cu cȃt mǎ cunosc mai bine, cu atȃt voi avea o senzație de siguranțǎ sporitǎ și
o stare dezinvoltǎ ȋn raport cu ceilalți, indiferent cǎ vorbim despre „lumea realǎ” sau despre
cea „spiritualǎ”. Cu alte cuvinte, mǎ simt confortabil și mǎ mișc cu dezinvolturǎ, indiferent
unde și cu cine mǎ aflu, fǎrǎ sǎ mai ȋmpart energia ȋn „bunǎ” sau „rea” !

 Imaginea de sine sau cum ne „vedem”, se referǎ la modul ȋn care ne percepem

propriile noastre caracteristici fizice, emoționale, cognitive, sociale și
spirituale.
2. Spațiul personal!

Am ajuns la conceptul care are cea mai mare legǎturǎ cu noțiunea de biocȃmp! Dacǎ
conceptul de teritorialitate presupune comportamente centrate pe un teritoriu fix,
spațiul personal se referǎ la un tip de comportament axat pe un teritoriu mobil.
Existenţa acestui teritoriu mobil a fost mai întâi semnalată în studiile asupra
comportamentului animal. Hediger (1950, apud Boncu, 2015), care era directorul grădinii
zoologice din Londra, a arătat că animalele au tendinţa de a păstra o anumitǎ distanţă
între ele atunci când interacţionează. Aceste distanţe rămân relativ constante înăuntrul
speciilor, fǎrǎ sǎ varieze foarte mult în funcţie de context.

 Animalele se retrag sau reacţionează agresiv de îndată ce spaţiul invizibil din jurul lor
este invadat. Hediger a numit această distanţă „distanţă personală”.

 La fel s-ar pǎrea cǎ procedeazǎ și unii copii mici. De exemplu, nepoțica

noastrǎ ne taxa de fiecare datǎ cȃnd treceam o granițǎ „imaginarǎ”: ȋncepea sǎ
plȃngǎ, indiferent dacǎ era cu fața sau cu spatele la noi. Imaginați-vǎ ce se
ȋntȃmpla atunci cȃnd „intrușii” erau strǎini: aveam parte de adevǎrate concerte
„urlǎtoare” .
La rȃndul sǎu, Hall (1959, apud Boncu, 2015), un antropolog, a fost fascinat de felul în care
animalele utilizează spaţiul şi s-a întrebat în ce măsură aceste patternuri de comportament se
regăsesc ȋn cazul oamenilor.
 Hall a folosit termenul de „spaţiu personal” pentru spaţiul din imediata apropiere a
persoanei.
4
Potrivit lui Hall, spaţiul personal ia forma unei sfere, iar individul nutreşte sentimente de
proprietate pentru această sferă mobilă în care se include. Interesant, nu-i așa? Mai mult,
ȋn concepția lui Hall, individul uman este o fiinţă înconjurată de cȃmpuri care se contractă
şi se dilată, iar fluctuaţia acestor cȃmpuri oferă informaţii preţioase despre persoana ȋn cauzǎ
şi despre interacţiunile ei cu ceilalți.
 Mărimea distanţelor de interacţiune este determinată de cultură şi de natura
interacţiunii.
 În orice cultură există norme privind distanţa pe care indivizii trebuie să o păstreze
între ei atunci cȃnd interacţionează.
În ultima vreme mǎ ȋntreb dacǎ nu cumva se dorește crearea unor noi norme privind distanța
dintre oameni ! Aceste norme „reactualizate” ar avea logicǎ, dacǎ propriul nostru cȃmp
energetic se dezvoltǎ ȋn aceastǎ perioadǎ. Eu cred cǎ acest lucru este posibil ! Totuși,
„reglarea” și armonizarea cȃmpurilor noastre se fac ȋn mod natural, ceea ce presupune ca ȋntȃi
sǎ simțim interacțiunea dintre cȃmpurile noastre. Altfel, o parte din informație lipsește, iar
comportamentul nostru va reflecta aceastǎ lipsǎ! Frustrarea, furia, reacțiile violente sau
dorința de izolare, toate vin din faptul cǎ nu am ȋnvǎțat (nu am fost ȋnvǎțați) sǎ ne respectǎm
„nevoia” de „spațiu personal” la nivel energetic. Oricum, din propria experiențǎ pot sǎ vǎ
spun cǎ, ȋn timp, ne reobișnuim sǎ interacționǎm cu ceilalți !
Alte două descoperiri au completat cunoştinţele noastre despre spaţiul personal. Astfel,
Horwitz, Duff şi Stratton (1964, apud Boncu, 2015), au arǎtat cǎ spaţiul personal nu are o
formă perfect circulară: el este mai mare în faţa individului, şi mai redus în spate şi pe
părţi. Pe de altă parte, un studiu al lui Knowles (1973, apud Boncu, 2015) a evidenţiat faptul
că grupurile, ca şi indivizii, au spaţii personale. Ca sǎ-și demonstreze ipoteza, Knowles a
plasat grupuri de două sau patru persoane în centrul sălii de aşteptare a unui aeroport şi a
constatat că rareori existau „invadatori” care treceau prin grup; cei mai mulţi trecători ocoleau
grupul. Cu cȃt grupul era mai mare, cu atȃt era mai puţin probabil ca spaţiul său să fie violat
de cǎtre alții . Poate cǎ acum ȋnțelegem mai bine de ce este nevoie de atingerea unui numǎr
critic de „ființe ȋnǎlțate”. O sǎ vǎ povestesc la altǎ conferințǎ despre ele !
Dezvoltarea spaţiului personal!
 Comportamentele spaţiale pe care le-am descris nu sunt înnăscute, ci învăţate!
Există cercetări care atestă că numai la vȃrsta de 4 sau 5 ani copiii încep să arate
comportamente spaţiale consistente, iar la 12-13 ani normele spaţiale ale preadolescentului
sunt foarte asemănătoare cu cele ale adultului.
 Un aspect interesant al comportamentului spaţial îl constituie relaţia dintre copii şi
adulţi.
Fry şi Willis (1971, apud Boncu, 2015) au arătat că adulţii acţionează ca şi cum copiii n-ar
avea dreptul la spaţiu personal; pe de altă parte, ei nu reacţionează atunci cȃnd copiii mai
mici le violează spaţiul personal. Cei doi cercetǎtori au instruit cȃțiva copii de 5, 8 şi 10 ani
să se aşeze cȃt de aproape pot de adulţii care aşteptau în holul unui cinematograf, fără însă
să-i atingă. Adulţii au reacţionat cu zȃmbete şi mȃngȃieri la invazia spaţiului lor personal de
către copiii de cinci ani. Apropierea copiilor de opt ani n-a provocat nicio reacţie deosebită,
dar faţă de cei de zece ani adulţii s-au comportau de parcă le-ar fi stat prea aproape un alt
adult: se simțeau deranjaţi şi făceau un pas înapoi.

5
  Adulţii tolerează sau chiar agreează invadarea spaţiului lor personal de către copiii
mici, dar resimt ca pe o violare a spaţiului personal apropierea copiilor mai mari!
Factorii care afectează spaţiul personal!
 Sexul persoanei! Cercetările au relevat faptul că femeile au, în general, un spaţiu
personal mai redus decȃt bărbaţii. În plus, indivizii de sex opus menţin o distanţă
personală mai mare între ei decȃt indivizii aparţinȃnd aceluiaşi grup sexual. Pe de altǎ
parte, Fischer şi Byrne (1975, apud Boncu, 2015) au arǎtat cǎ bărbaţii răspund mai
negativ la invaziile frontale ale spaţiului lor, în vreme ce femeile reacţionează mai
negativ la invaziile laterale. Pentru a-și testa ipoteza, cei doi psihologi au observat
comportamentul studenţilor şi studentelor într-o bibliotecă. Ei au constatat că studenţii
îşi puneau lucrurile în faţa lor, încercȃnd astfel să-i împiedice pe alţii să se aşeze de
cealaltă parte a mesei, în vreme ce studentele le puneau pe scaunul de lȃngă ele,
reducȃnd posibilitatea unei „invazii” din direcţia respectivǎ.
 Cultura! Locuitorii Americii Latine, francezii şi arabii interacţionează la distanţe mai
mici decȃt o fac cei din Statele Unite, englezii sau suedezii. Willis (1966, apud Boncu,
2015) a arătat că indivizii interacţionează la distanţe mai mici cu cei aparţinȃnd
aceleiaşi culturi decȃt cu cei dintr-o cultură străină.
 Caracteristicile personale! De exemplu, s-a arătat că indivizii consideraţi a fi
violenţi au spaţii personale de trei ori mai mari decȃt celelalte persoane ! La
rȃndul sǎu, Sommer (1959, apud Boncu, 2015) a descoperit că persoanele schizofrene
stau fie foarte aproape, fie foarte departe de o altă persoană, în vreme ce indivizii
„normali” aleg distanţe intermediare.
 Tipul relaţiei! De fapt, indivizii comunică sentimentele de simpatie prin
intermediul distanţei interpersonale . Cu cȃt membrii grupului se simpatizează
mai mult unul pe altul, cu atȃt distanţele interpersonale dintre ei sunt mai mici.
Rosenfeld (1965, apud Boncu, 2015) a realizat un experiment în care a cerut
subiecţilor să încerce să se facă simpatizaţi de un complice sau, dimpotrivă, să facă în
aşa fel încȃt acţiunile lor să fie dezaprobate de cǎtre aceştia. Complicele stătea aşezat
într-o încăpere relativ goală; subiectul primea un scaun şi era îndemnat să-şi plaseze
scaunul în ce poziţie doreşte. Autorul a notat că subiecţii care încercau să se facă
acceptaţi de către complice se aşezau mai aproape de acesta decȃt ceilalţi . Mai mult,
Heshka şi Nelson (1972, apud Boncu, 2015) au arǎtat cǎ femeile sunt mai înclinate
decȃt bărbaţii să comunice atracţia prin variaţii în distanţa interpersonală. Hall
(1966, apud Boncu, 2015) a identificat patru tipuri de distanţă ce caracterizează
interacţiunile indivizilor din societăţile vestice:
 Distanţa intimă caracterizează interacţiunile dintre îndrăgostiţi, soţi, mamă şi
copil, etc., și presupune contactul fizic sau interacţiuni de felul comunicării în
şoaptă.
 Distanţa personală presupune, în general, o lungime de braţ şi constituie
distanţa obişnuită în interacţiunile cotidiene dintre prieteni şi cunoştinţe care
discută chestiuni de interes personal, dar nu se angajează în contacte fizice.
 Distanţa socialǎ este utilizată atȃt în interacţiunile cu cei pe care-i cunoaştem
superficial, cȃt şi în interacţiunile formale (de exemplu, atunci cȃnd ne adresăm
unui funcţionar sau unui vînzător).
 Distanţa publicǎ este cea care caracterizează interacţiunile deosebit de
formale (cu personaje importante, înzestrate cu putere sau devenite celebre) și
presupune o distanţă fizică de 3-8 metri.

6
Cum reacţionează indivizii la invadarea spațiului personal şi ce efecte au astfel de
intruziuni?
Dupǎ cum v-am arǎtat, există foarte multe studii care atestă că oamenii au spaţii personale
clar definite, deşi mărimea acestor spaţii depinde de un număr de variabile. Mai mult, indivizii
evită, pe cȃt posibil, să invadeze spaţiul personal al altora. Totuşi, în viaţa cotidiană apar
multe împrejurări în care se produc astfel de violări. Haideți sǎ vedem ce se ȋntȃmplǎ ȋn aceste
situații!
 Apariția stresului! Subiecţii raporteză că nu se simt în largul lor şi că au o senzaţie
de disconfort. Astfel de sentimente sunt însoţite de excitare fiziologică. McBride,
King şi James (1965, apud Boncu, 2015) au pus în evidenţă creşterea
conductibilităţii electrice a pielii în cazul subiecţilor care resimt violarea spaţiului
personal. Acest răspuns fiziologic al subiecţilor este mai accentuat atunci cȃnd
invadarea spaţiului personal se produce frontal. Puteți verifica și voi acasǎ dacǎ
cercetǎtorii au dreptate sau nu !
 Retragerea din fața agresorului! Persoana „agresatǎ” ȋși schimbǎ poziția, pentru a
restabili distanţa pe care o consideră potrivită, sau… pleacǎ! Sunt celebre
experimentele lui Sommer (apud Boncu, 2015) în care se observă astfel de gesturi ale
subiecţilor. Sommer a instruit complici de sex feminin să se aşeze, în bibliotecă, la
masa ocupată de o studentă. Complicele se aşeza: (1) pe scaunul de lȃngă studentă şi îl
trăgea mai aproape de aceasta; (2) pe scaunul de lȃngă studentǎ, dar fără să-l mişte;
(3) faţă în faţă cu studenta; (4) pe un scaun în spatele studentei. S-a folosit un grup de
control, alcătuit din subiecţi al căror spaţiu personal nu era invadat. Cercetǎtorul a
constatat că în prima condiţie, 70% din subiecţi părăseau masa după 30 de minute,
comparativ cu grupul de control, în care numai 10% din subiecţi făceau lucrul acesta.
În plus, Sommer a remarcat că subiecţii, ȋnainte de a pleca, încercau să-şi apere
teritoriul - îşi mutau scaunul, îşi schimbau poziţia, ridicau bariere între ei şi
„invadatori”. Psihologul american a notat, de asemenea, că din cei 149 de subiecţi
„agresaţi” astfel, numai trei au protestat verbal, cerȃnd complicelui să păstreze distanţa
cuvenită. Dupǎ cum vedeți, s-ar pǎrea cǎ nu suntem o rasǎ atȃt de violentǎ precum
pare la prima vedere !
3. Densitatea!
Densitatea este o măsură spaţială simplă, care se referă la numărul de metri pătraţi disponibili
pentru o persoană, și are mare legǎturǎ cu... spațiul personal. Datele demografice arată o
creştere rapidă a densităţii în ultimele decenii: aparent, astăzi există mult mai puţin spaţiu
disponibil pentru fiecare persoană decȃt cu 10 ani ȋn urmǎ. Calhoun (1962, apud Boncu,
2015) a realizat un studiu interesant asupra efectelor densităţii în lumea animală. El a plasat
cinci perechi de şoareci într-o încăpere restrȃnsă ca suprafaţă şi le-a oferit hrană şi apă.
Calhoun a calculat că cele cinci femele ar fi putut să dea naştere la 50.000 de pui în intervalul
celor 28 de luni în care au fost studiate. Totuşi, populaţia de şoareci s-a stabilizat foarte
repede la 150 de indivizi şi a rămas aproape de această cifră de-a lungul întregului
experiment. Cȃnd acest prag era depăşit, apărea agresivitatea, ca şi neglijenţa părinţilor
faţă de progenituri. Calhoun a presupus că astfel de fenomene apar la foarte multe specii în
cazul în care densitatea creşte peste limite normale!

7
E. Ne jucǎm, experimentǎm și simțim !

Te afli la ȋnceputul unui proces magic, prin care urmǎrești

sǎ-ți confirmi (sau sǎ-ți infirmi) realitatea cȃmpului
energetic care-ți ȋnconjoarǎ corpul fizic! Joacǎ-te !

În primul rȃnd, trebuie sǎ ne simțim propriul nostru cȃmp energetic. Apropo, dacǎ n-ați
ȋnvǎțat ȋncǎ sǎ vǎ „extindeți” ȋn mod conștient, atunci cȃnd ȋntindeți mȃinile și creați un cerc
ȋn jurul vostru, s-ar putea sǎ delimitați propriul vostru cȃmp energetic !
https://www.facebook.com/Dr.EricPearlTheReconnection/videos/583924928963092
Experience your „is” with Jillian
Dacǎ ați urmǎrit ȋnregistrarea video, este momentul sǎ ȋncercați ș voi . Lǎsați-vǎ mȃinile ȋn
poziția anatomicǎ normalǎ, complet relaxate, scuturați-le puțin și ridicați-le ȋncet, fǎrǎ sǎ le
atingeți, aducȃnd palmele una ȋn fața celeilalte, astfel ȋncȃt degetele mȃinii drepte sǎ fie
orientate spre voi, iar degetele mȃinii stȃngi sǎ fie ȋndreptate ȋn jos. Acum, ele ar trebui sǎ
se roteascǎ ȋn mod natural. Începeți sǎ le rotiți ușor ȋn aer! Concentrați-vǎ atenția pe palme și
așteptați sǎ aparǎ o senzație, fǎrǎ sǎ forțați sau sǎ ȋncercați sǎ transmiteți ceva. Senzațiile pot fi
foarte diferite, chiar de la o mȃnǎ la alta. Uneori, ele sunt puternice, alteori mai puțin intense.
Cȃțiva dintre voi s-ar putea sǎ nu simtǎ nimic - cel puțin, la ȋnceput ! Dacǎ simțiți „ceva”
doar ȋntr-una dintre palme, deschideți-vǎ ușor mȃinile, astfel ȋncȃt ambele palme sǎ fie la
vedere. Priviți ȋn palma ȋn care simțiți „acel ceva” și apoi priviți ȋn cealaltǎ palmǎ. Pur și
simplu, așteptați ca senzația sǎ ajungǎ acolo. Dupǎ ce a apǎrut, reveniți cu privirea ȋn prima
palmǎ și așteptați sǎ reaparǎ senzația. Jucați-vǎ cȃt de mult doriți ! Apropo, cȃți dintre voi
ați simțit ceva? Se pare cǎ sunteți destul de mulți !
 Sǎ ne jucǎm și altfel ! Menține o palmǎ fixǎ și apropie cealaltǎ mȃnǎ de ea. Observǎ
ce simți. S-ar putea sǎ percepi o anumitǎ presiune ȋn corp, deși o poți sesiza ca fiind
cumva ȋn afara ta. Acum, depǎrteazǎ mȃna, ȋn timp ce menții palma cealaltǎ fixǎ. Ce
simți? Cum simți? S-a schimbat senzația de presiune ȋntr-o altfel de senzație? Simte!
Acum cǎ v-ați obișnuit cu voi, vom executa un exercițiu care necesitǎ sǎ fiți ȋmpreunǎ cu un
prieten. Este un mijloc minunat de a dovedi cǎ propriul cȃmp energetic te ȋnconjoarǎ și se
ȋntrepǎtrunde cu corpul fizic, afectȃndu-l. Urmǎrim ȋntȃi o ȋnregistrare (cȃteva mișcǎri sunt

8
simple „efecte de scenǎ”, treceți peste ele !), apoi prezentǎm pașii pe care trebuie sǎ-i
urmați.

https://www.facebook.com/908028459288984/videos/867193820404270 Official Facilitator

Training

1. Cere-i prietenului tǎu sǎ stea ȋn picioare, cu spatele la tine, pentru a nu vedea mișcǎrile
pe care le faci și sǎ fie influențat de ele ȋn mod inconștient.
2. Uneori, este bine ca ȋn fața prietenului a cǎrui cȃmp este supus acțiunii tale sǎ stea o
altǎ persoanǎ, care sǎ-l prindǎ, ȋn caz cǎ balansul imprimat de ȋmpingerea ta l-ar face
sǎ cadǎ. La primele voastre ȋncercǎri nu existǎ ȋnsǎ un astfel de „pericol” .
3. Depǎrteazǎ-te la o distanțǎ de aproximativ 1 m și ridicǎ-ți palmele ca și cum le-ai
sprijini de spatele lui.
4. Întinde brațele și mȃinile ȋnainte ȋncet, ca și cum ai ȋmpinge un perete invizibil.
5. Dupǎ ce le-ai ȋntins perfect, retrage-le ca și cum ai trage spre tine acel perete invizibil.
6. Repetǎ mișcǎrile: ȋmpinge (ȋnainte) - trage (ȋnapoi). Executǎ mișcǎrile lent și
concentreazǎ-te asupra lor.
7. Efectuȃnd aceste mișcǎri, acționezi prin ȋmpingere și tracțiune asupra cȃmpului
energetic al prietenului tǎu. Deoarece cȃmpul energetic este o parte dinamicǎ a
ființei noastre, mișcǎrile tale determinǎ balansarea corpului fizic. Astfel, cȃnd faci
mișcarea de ȋmpingere, corpul prietenului se va ȋnclina spre ȋnainte, ȋn timp ce
mișcarea de tracțiune ȋl va determina sǎ se ȋncline spre… tine.
8. Uneori, ȋți este puțin mai dificil sǎ percepi balansarea corpului produsǎ ȋn timpul
acestui exercițiu. În acest caz poți recurge la o a treia persoanǎ, pe post de
observator, care sǎ stea la o distanțǎ de 1,5-3 m ȋn lateral, astfel ȋncȃt sǎ vǎ vadǎ din
profil. Mișcarea corpului ca rezultat al acțiunii tale asupra cȃmpului energetic al
prietenului tǎu va fi astfel ușor de perceput !
9. Acum schimbați rolurile! Pune-l pe prietenul tǎu sǎ acționeze asupra ta . Apoi ia tu
ȋnsuți locul observatorului . Fii atent la ceea ce simți ȋn corpul tǎu, odatǎ cu fiecare
schimbare pe care o faci. Amintește-ți cǎ te afli la ȋnceputul unui proces magic, prin
care urmǎrești sǎ-ți confirmi (sau sǎ-ți infirmi) realitatea cȃmpului energetic care-ți
ȋnconjoarǎ corpul fizic!
F. Voi ce credeți?
Pot oare oamenii sǎ simtǎ și ei magia „cȃmpului”? În loc de concluzii, vom apela la
ȋnsemnǎrile din Jurnal, dar voi trebuie sǎ credeți doar ȋn ceea ce experimentați personal !
13.02.2011: „... Curs de masaj terapeutic cu doamna Leontina Studineanu… ... la sfârşit, ne-a
arătat o mişcare magică. Făcută corect, te face să simţi o uşoară ‚ridicare’. ‚Vreau şi eu!’
Colegul care a făcut Reiki s-a aşezat, doamna Leontina l-a apăsat pe umeri, iar eu... Ei bine,
eu am simţit ridicarea pe care ar fi trebuit s-o simtă doar el. Dintr-o dată, chakra coroanei
se redeşteptase în mine. Doamna Leontina s-a uitat la mine şi mi-a spus: ‚Tu să taci. Lasă-l pe
el să spună ce a simţit’. Şi el chiar a simţit ceea ce eu ştiam, înainte să-l aud vorbind despre
asta...”
10.05.2011: „... Spre seară, una dintre colege a avut o durere în zona spatelui. Silvana
[Salsedo] a început să se concentreze, după ce i-a pus o mână pe spate, iar cealaltă pe
abdomen. Eram în dreptul ferestrei. Şi atunci, am simţit că sunt conectată împreună cu ea.
‚Bine, dar eu simt.’ Silvana a început să fie atentă şi a întrebat ce simt. O colegă a tradus în

9
italiană. ‚Simt că mă concentrez, deşi eu nu mă concentrez, simt cum îmi ard palmele şi simt
o stare de bine în zona aripilor...’ Silvana a zâmbit...”
Gata ! Pentru cǎ astǎzi am vorbit despre cȃmpul nostru energetic, mȃine vom ȋncerca sǎ
prezentǎm cȃteva idei despre... propria noastrǎ energie ! Acum ȋnsǎ, vǎ invit la film, ca sǎ
ne ȋntȃlnim cu genialul inventator Nikola Tesla.
https://www.trezireainteligentei.ro/american-experience-tesla/ AMERICAN EXPERIENCE -
TESLA

Carte recomandatǎ:
Dulcan, D. C. (2009). Inteligența materiei. Ediția a III-a revizuitǎ și adǎugitǎ. Cluj-Napoca:
Editura TIKON.

10