Sunteți pe pagina 1din 3

Armata invizibilă cu care Ceauşescu a vrut să cucerească lumea şi să

extermine toţi duşmanii

Citeste mai mult: adev.ro/pz36fr

Comuniştii au creat, la 30 august 1948, Direcţia Generală a Securităţii Poporului


sau, mai simplu, Securitatea, aşa cum avea să fie cunoscută şi în următoarele
decenii. În foarte scurt timp, România comunistă a ajuns să deţină unul dintre
cele mai eficiente servicii de inteligenţă ale Europei. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cât
de departe mergeau soţii Ceauşescu cu intervenţia în viaţa copiilo... Mărturia
unui celebru jurnalist italian care l-a intervievat pe Nicola... În România,
spionajul tehnologic a fost organizat la fel ca cel din URSS şi a funcţionat identic
cu cel al KGB-ului. O spune Ion Mihai Pacepa, fost adjunct al Departamentului
de Informaţii Externe (DIE) a României comuniste şi consilier personal al
preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Pacepa a dat detalii interesante despre
spionajul românesc în cartea sa „Orizonturi Roşii”. În România, ca şi în celelalte
ţări din fostul lagăr socialist, spionajul tehnologic a fost creat la cererea URSS la
începutul anilor 50. România avea la fel de mulţi spioni ca şi colosul URSS „În
anii aceia spionajul tehnologic al blocului sovietic ajunsese să fie o rotiţă dintr-o
maşinărie sofisticată, ţinută permanent în funcţiune, din cauza incapacităţii
regimurilor comuniste de a obţine propriile lor tehnologii prin alte mijloace.
Neavând proprietate privată, concurenţă şi iniţiativă personală, blocul sovietic
nu a fost în stare să facă un progres tehnologic autentic. În orice caz, şi-a
dovedit capacitatea de a fura şi reproduce tehnologie occidentală”, a explicat
Pacepa. Şi tot Pacepa notează că Ceauşescu a reorganizat spionajul tehnologic
ca pe un serviciu independent pe care l-a numit „Brigada SD”. La începutul
anilor 70, numărul agenţilor a fost dublat, iar aproape 300 dintre ei au fost
trimişi în misiuni în străinătate, aproape la fel de mulţi pe câţi avea şi temutul
KGB. Cele mai importante servicii SD erau cele pentru Sua, Japonia, fosta
Germanie Federală, Marea Britanie şi Franţa. Rezultatele furtului de tehnologie
au fost dintre cele mai spectaculoase, ajungându-se la situaţia în care spionajul
tehnologic românesc să fie unul dintre primele 3 din vârf, la nivelul anilor 70.
Furtul de tehnologie trebuia să înlocuiască orice import Pacepa relatează o
discuţie avută cu Nicolae Ceauşescu în care dictatorul a vorbit despre
importanţa acestui spionaj: „Ca şi în multe alte domenii, în care România deţine
supremaţia, partidul nostru comunist şi-a format şi dezvoltat propriul său
concept original asupra serviciile de informaţii tehnologice, cu câţiva ani în
urmă. Ele s-au dovedit a fi susbtanţial superioare celor pe care le-am moştenit
de la Moscova”, s-a lăudat Ceauşescu. De altfel, fostul preşedinte comunist
avea principii extrem de clare în acest sens. Spionajul total, tehnic şi ştiinţific,
era îndreptat exclusiv împotriva Occidentului, iar în viziune sa importurile din
lumea capitalistă erau o excepţie, nu o regulă. Condiţii de vis pentru viitorii
spioni Şcoala DIE funcţiona sub masca unui centru de radiocomunicaţii civile,
la început amplasată la Snagov, iar apoi în Brăneşti. „Studenţii” beneficiau de
condiţii de excepţie şi trăiau exact ca americanii, nemţii sau francezii, pentru a
le fi mai uşor să se adapteze ulterior, după ce erau trimişi în alte ţări. „Acolo,
studenţii trăiesc exact ca americanii, francezii, germanii şi aşa mai departe.
Aveau la dispoziţie terenuri de golf şi de tenis, cluburi de ănot, săli de cinema
unde rulau filme. Studenţii trebuiau să se identifice cu această atmosferă şi să
trăiască exact ca într-o ţară străină, îmbrăcându-se şi vorbind ca băştinaşii”, a
mai scris Mihai Pacepa. Deşi a avut grijă ca spionii să ducă o viaţă tihnită,
departe de sărăcia lucie în care se zbăteau românii de rând, Ceauşescu avea
totuşi o nemulţumire. Asta după ce Ion Păţan, fostul vicepreşedinte al
Consiliului de Miniştrii, a fost trimis în China, la o reuniune, unde a discutat cu
înalţii oficiali chinezi. Aceştia i-ar fi spus că China nu are niciun spion în SUA şi în
Europa, ci doar patrioţi, care dau informaţii gratuite Partidului Comunist
Chinez. Ion Mihai Pacepa (centru), într-un grup de spioni români şi ruşi aflaţi
la Moscova. FOTO Lucia Hossu Longin, „Faţa în faţă cu generalul Pacepa“
„Avem peste 600.000 de români care trăiesc în Occident, cei mai mulţi în
America. Detroit şi Cleveland sunt cele mai mari oraşe româneşti, în afară de
Bucureşti. Şi mai avem o grămadă de germani care trăiesc în Germania
Federală, care sunt fie născuţi în România, fie de origine română (...). Trebuie
să-i transformăm pe toţi, unul către unul, în patrioţi care luptă pentru ţara lor
în străinătate, în soldaţi aflaţi în serviciul Partidului Comunist Român”, ar fi spus
dictatorul, care visa că România Socialistă va avea una dintre primele 10
economii la nivel mondial, susţinută de furturile de tehnologie din Vest. Apar
şi primele „defecţiuni” Şi tot Pacepa a scris şi despre „defecţiunea” lui Matei
Haiducu, agentul Securităţii care a refuzat să-şi ducă la sfârşit misiunea de a-l
asasina pe Goma. „În aprilie 1982, Matei Haiducu, cetăţean francez
naturalizat, a recunoscut, în faţa autorităţilor franceze că este agent secret
român. El a mărturisit că Bucureştiul îi dăduse sarcina de a-i elimina prin orice
mijloc pe Paul Goma şi pe Virgil Tănase, doi scriitori disidenţi, emigranţi, care
trăiesc în Franţa şi care ridiculizează cultul personalităţii promovat de
Ceauşescu şi familia lui. Singura instrucţiune importantă primită de Haiducu
de la Bucureşti a fost ca guvernul român să nu fie compromis de asasinarea lor.
El le-a predat francezilor unstilou încărcat cu o substanţă toxică, pe care îl
primise la Bucureşti de la generalul Nicolae Pleşniţă, în numele preşedintelui
român. Era un fel de otravă extrem de puternică, fabricată la Moscova, care
cauzează moartea prin stop cardiac, fără să lase vreo urmă”, scria Pacepa. Un
alt caz de spion român care a trecut în cealaltă tabără a fost Mihai Atanasie.
Cazul său este amintit de cercetătorul Liviu Ţăranu, de la Consiliul Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţi, într-o lucrare publicată în revista
semestrială „Caietele CNSAS“. După ce a fost pregătit ca cetăţean francez, el a
fost trimis în misiune în Paris, dar în 1969, autorităţile franceze l-au arestat.
Convins apoi să-şi dezvăluie adevărata identitate, Atanasie a fost luat sub
protecţie, primind inclusiv locuinţă, loc de muncă şi cetăţenie franceză. În ţară,
el a fost condamnat la moarte, în lipsă. În urmă cu 4 ani, Ioan Talpeş, fost
director al Serviciului de Informaţii Externe, şi istoricul Constantin Corneanu au
lămurit - într-o ediţie specială Adevărul Live, unul dintre misterele cel mai bine
păstrate ale spionajului românesc. „Nu aveam mulţi agenţi în SUA. Era vorba
de 16 oameni care ar fi avut acest statul, pe lângă care mai erau nişte
colaboratori. Vă garantez că n-a fost spion român pe teritoriu american care să
desfăşoare acţiuni clasice de spionaj împotriva SUA. Ai noştri urmăreau un
spionaj tehnic, pe care-l făceau toate statele, şi încercau să angajeze anumite
personalităţi să facă lobby pentru România, a spus Talpeş Acesta a relatat şi
modul în care, după căderea comunismului, s-a decis renunţarea la acest gen
de spiona, iar agenţii au fost retraşi din SUA: „Am acceptat să dăm lista cu
agenţi, dar numai după ce îi retrăgeam din SUA, ca să nu blocăm relaţiile cu
Washingtonul. Agenţii însă nu au au respectat ordinele noastre să se reîntoarcă
în ţară. Au rămas acolo, au devenit cetăţeni americani. După un an, americanii
nu ne-au mai cerut nicio listă, au spus că nu-i mai înteresează. Am înţeles
atunci că pe ei nu i-a afectat