Tema 1.

Descrierea sistemelor de calcul

1.1. Descrierea sistemelor de calcul: tower, minitower, desktop, middle
tower, portabile

Sistemele de calcul se clasifică în funcţie de tipul de carcasă. În funcţie de arhitectura

carcaselor sistemelor de calcul identifică:

 Sisteme tower

 Sisteme minitower

 Sisteme desktop

 Sisteme middle tower

 Sisteme portabile

La achiziţionarea unui sistem de calcul trebuie avute în vedere dotarea sistemului de calcul
şi spaţiul unde va fi amplasat sistemul de calcul.

Sistemele de tip desktop se caracterizează prin înălţime mică. Dimensiunile acestor

carcase se încadrează în jurul valorilor (lungime x înălţime x lăţime) 415mmx114mmx355mm.
Datorită arhitecturii sale sistemele de tip desktop permit conectarea unui număr mai mic de
unităţi optice şi hard disk-uri.

Figură 1.1. 1 Sistem tip desktop

 Sistemele din clasa tower se caracterizează prin faptul ca sunt mai înguste, dar mai
înalte decât carcasele de tip desktop. Dimensiunile carcaselor de tip mini tower se încadrează
în jurul valorilor (înălţime x lăţime x adâncime) 420mmx200mx420mm. iar în comparaţie cu
sistemele de tip desktop permit conectarea unui număr mai mare de hard diskuri şi unităţi de
citire a sistemelor de stocare optice.

Sistemele de tip middle tower sunt carcasele de mijloc. Dimensiunile acestor carcase pot
ajunge până la (înălţime x lăţime x adâncime) 431mmx205mmx470mm.

Figură 1.1. 2 Sistem tip tower

Sistemele de tip tower au carcasele de dimensiuni mari, iar aceste dimensiuni sunt de
aproximativ (înălţime x lăţime x adâncime) 488mmx262mmx536mm. Sunt sistemele care
permit montarea celor mai multe unităţi optice şi hard disk-uri.

1.2. Alcătuirea hardware a sistemelor de calcul

Componenta care oferă cadrul pentru componentele interne şi oferă protecţia acestora poartă
denumirea de carcasă.
 Carcasa unui sistem de calcul poate fi fabricată din plastic, oţel şi aluminiu.
Acestea sunt disponibile într-o variată gama de stiluri şi culori.

Dimensiunea şi aranjarea carcasei poartă denumirea de factor de formă. Factorul de

formă pentru carcase este de obicei de tip desktop sau turn. Carcasele de tip turn pot fi
de tip minitower, middle tower sau tower.

Pe lângă protecţie şi susţinere, carcasa asigură şi păstrarea componentelor la o

temperatură adecvată prin intremediul ventilatoarelor de carcasă care sunt folosite
pentru mişcarea aerului în interiorul carcasei.

De asemenea, carcasele previn şi deteriorarea componentelor din cauza electricităţii

statice, componentele calculatorului fiind împământate prin ataşarea acestora la
carcasă.

Sursa de alimentare reprezintă componenta care transformă curentul alternativ, care

provine dintr-o priză de curent alternativ, în curent continuu, care are un voltaj mai scăzut.
Curentul continuu este folosit pentru alimentarea tuturor componentelor unui calculator.

Figura 1.2. 1Sursa de alimentare

Alimentarea componentelor sistemului de calcul este realizată de la sursă prin

intermediul conectorilor cu care sursa este echipată.

Calculatoarele folosesc, de obicei, surse de alimentare de putere 350W-500W.

Pentru sistemele de calcul care folosesc mai multe componente este nevoie de dotarea
sistemului cu surse de alimentare de putere cuprinsă între 500W şi 800W.

Placa de bază reprezintă circuitul integrat principal care conţine magistralele sau
circuitele electrice care se găsesc într-un calculator.
 Figura 1.2. 2 Placă de bază

Procesorul reprezintă unitatea centrală de prelucrare, cea mai importantă componentă

a sistemului de calcul. UPC-urile sunt fabricate sub diferite forme, fiecare model având
nevoie de un anumit tip de slot sau soket pe placa de bază. Cei mai cunoscuţi
producători de microprocesoare sunt Intel şi AMD.

Figura 1.2. 3 Procesor (unitate centrală de prelucrare)

Memoria internă a calculatorului are rolul de a înregistra valori şi de a reda valori. Memoria
internă a unui calculator este acea parte a memoriei care intră în contact direct cu
microprocesorul. Ea este alcatuită din două mari părţi ROM şi RAM.

ROM (Read Only Memory - Memorie doar citibilă) este o memorie care conţine informaţii,
de obicei programe, nemodificabile pe durata utilizării calculatorului. Memoria ROM este scrisă
o singură dată, de regulă la fabricarea calculatorului. Acest tip de memorie nu poate fi rescrisă
ori ştearsă. Avantajul principal pe care această memorie îl aduce este insensibilitatea faţă de
curentul electric. Conţinutul memoriei se păstrează chiar şi atunci când nu este alimentată cu
energie. Memoria ROM este o memorie remanentă adică la scoaterea de sub tensiune
informaţiile se păstrează.
 Figura 1.2. 4 Memorie internă ROM

RAM (Random Access Memory - Memorie cu acces aleator) este o memorie

volatilă, ceea ce face ca informaţia conţinută aici să se piardă la decuplarea
calculatorului de sub tensiune. Aceasta este memoria care poate fi citită ori scrisă în
mod aleator, în acest mod putându-se accesa o singură celulă a memoriei fără ca acest
lucru să implice utilizarea altor celule. În practică este memoria de lucru a PC-ului, utilă
pentru prelucrarea tempoarară a datelor, după care este necesar ca acestea să fie
stocate (salvate) pe un suport ce nu depinde direct de alimentarea cu energie pentru a
menţine informaţia. Memoria RAM este o memorie neremanentă, adică la scoaterea de
sub tensiune informaţiile se pierd.

Figura 1.2. 5 Memorie internă RAM

HARD-DISK-ul este un disc magnetic, de mare capacitate, care ajută la stocarea datelor
pentru sistemele cu microprocesoare.

Capacitatea de stocare a unui hard disk este măsurată în biţi. Viteza unui hard disk este
măsurată în numărul de mişcări de rotaţie pe minut (RPM). Pentru a mări capacitatea de
stocare a unui sistem de calcul se pot adăuga mai multe hard disk-uri.

Hard disk-urile sunt fabricate având diverse tipuri de interfeţe şi sunt folosite pentru conectarea
la calculator. Pentru a instala o unitate de stocare în calculator, interfaţa de conectare trebuie să
se potrivească cu controller-ul de pe placa de bază.
Exemple de interfeţe commune:

 IDE (Integrated Drive Electronics)

 EIDE (Enhanced Integrated Drive Electronics)

 PATA (Parallel ATA)

 SATA (Serial ATA)

 SCSI (Small Computer System Interface)

Unitatea de discheta (floppy disk) este un echipament de stocare care foloseşte discuri
flexibile de 3.5 inch.

Aceste discuri flexible magnetice pot stoca 720 KB sau 1.44 MB de date. Într-un
calculator, unitatea de dischetă este configurată ca fiind unitatea “A:”. Unitatea de
dischetă poate fi folosită pentru a porni calculatorul (dacă se foloseşte o dischetă
bootabilă). Există şi dischete de 5.25 inch dar, fiind o tehnologie mai veche, nu mai sunt
utilizate.

Figura 1.2. 6 Unitate de dischetă

Placa video reprezintă componenta care generează imaginea de pe ecranul monitorului,

la parametrii ceruţi, convertind codurile digitale în modele de biţi pentru fiecare punct vizibil
determinând totodată numărul de culori afişate şi rezoluţia finală a imaginii.

Placa de sunet înglobează toate componentele electronice necesare producerii de

sunete şi asigură prin caracteristicile hardware câteva funcţii referitoare la componenta audio.

Cea mai importantă funcţie este conversia datelor audio digitale în formă analogică,
redată de difuzoare sub formă de sunete. În plus înregistrează sunete pentru redarea
ulterioară a unui convertor analogic-digital. Prin sintetizatoarele interne proprii pot crea
sunete, iar prin circuitele de mixare combină datele de la toate sursele disponibile
PC-ului (microfonul şi ieşirea convertorului digital-analogic de pe placa de sunet). Tot
aici este inclus şi un amplificator care preia amestecul audio şi îl amplifică la volumul
dorit.
 Figura 1.2. 7 Placa de sunet

Unităţile CD-ROM reprezintă cel mai popular mediu de distribuţie a datelor cu ajutorul
discului denumit compact disk (CD). Aceste dispozitive sunt folosite pentru citirea informaţiilor
de pe CD care are o capacitate standard de 650 MB.

Unităţile CD-RW sunt acele unităţi optice cu ajutorul cărora putem transfera informaţiile
dintr-un sistem de calcul pe CD, dar şi pentru a citi informaţiile de pe suportul de stocare.

Începând cu anii 90 au fost dezvoltate două medii optice de stocare cu densitate mare:
discul MultiMedia susţinut de Philips şi Sony, iar pe de altă parte discul SuperDensity
susţinut de Toshiba, Time-Warner şi Hitachi. Cu ajutorul celor de la IBM, Philips şi Sony
au renunţat la idea discului MultiMedia şi au dezvoltat discul SuperDensity cu o
capacitate de 4,7GB. Această nouă tehnologie a dus la apariţia DVD-ROM-ului (unităţi
de citire) şi a DVD-RW-ului (unităţi de scriere şi citire).

Figura 1.2. 8 Unităţi optice CD-ROM / DVD-ROM

O placă de reţea, numită şi adapter de reţea sau placă cu interfaţă de reţea, este
o piesă electronică proiectată petru a permite calculatoarelor să se conecteze la o reţea
de calculatoare. Termenul corespunzător în engleză este Network Interface Card (NIC).
Placa este de obicei opţională; când este instalată într-un computer ea permite accesul
fizic la resursele reţelei. Reţeaua permite utilizatorilor crearea de conexiuni cu alţi
utilizatori, în principiu pe două căi: prin cablu fizic, sau printr-o tehnologie radio fără fir
de tip wireless.

Fiecare placă de reţea poartă un identificator unic propriu, care îi permite să fie
adresată şi regăsită chiar în reţelele de întindere globală maximă.
 Figura 1.2. 9 Placă de reţea cu conexiune cu fir Figura 1.2. 10 Placă de reţea cu conexiune wireless

Unităţile de răcire sunt acele dispozitive care au rolul de a păstra o temperatură

corespunzătoare a diferitelor componente ale sistemului de calcul prin mişcarea aerului din
interiorul carcasei. Aceste unităţi se prezintă sub diferite forme şi dimensiuni în funcţie de
componenta pe care va fi aplicat.

(a) (b) (c)

Figura 1.2. 11 Unităţi de răcire pentru: (a) procesor, (b) plăci video, (c) carcasă