CAPITOLUL IV - STRUCTURI CU ZĂBRELE

4.1 GENERALITĂŢI
Structurile cu zăbrele sunt plane, alcătuite din bare articulate în noduri, astfel încât să
formeze sisteme nedeformabile (articulaţii perfecte).
Structurile cu zǎbrele pot fi considerate ca structuri la care, inima plinǎ este înlocuitǎ printr-
un sistem de bare triangulare care leagǎ tǎlpile.
O structurǎ cu zǎbrele se numeşte cu înǎlţime constantǎ sau cu înǎlţime variabilǎ, dupǎ cum
tǎlpile sunt sau nu paralele. Tǎlpile pot fi rectilinii, curbilinii sau poligonale, dar zǎbrelele
(diagonalele şi montanţii) sunt totdeauna rectilinii.
Pentru calcularea eforturilor din barele structurilor cu zăbrele, se admit diferite ipoteze:
– nodurile sunt articulaţii perfecte;
– forţele sunt aplicate numai în noduri;
– axele barelor în fiecare nod sunt toate concurente.

4.2 CONDIŢIA DE INVARIABILITATE GEOMETRICĂ

Cel mai simplu sistem nedeformabil în plan este triunghiul. Dacă se ia în considerare
triunghiul nedeformabil din figura 4.2, se constată că, pentru prinderea unui nod sunt necesare două
bare.
Condiţia generală de nedeformabilitate geometrică şi de fixare în plan a structurii cu zăbrele
este:
2n = b + r (4.1)
unde: b + r – numărul de necunoscute; b – eforturi axiale în bară; r – reacţiuni (număr de legături cu
terenul); 2n – numărul ecuaţiilor distincte de echilibru static pentru fiecare nod al structurii.
Pentru a face analiza statică a structurii, se utilizează relaţia deja cunoscută a gradul de
nedeterminare statică:
h = (b + r) – 2n (4.2)
Barele structurilor cu zǎbrele sunt supuse numai la eforturi axiale de întindere sau
compresiune. Pentru fiecare nod se scriu ecuaţiile doua ecuaţii după axele x şi y:
ΣFx = 0 (4.3)
ΣFy = 0 (4.4)

Fig. 4.2

4.3 CLASIFICAREA GRINZILOR CU ZĂBRELE

A. După alcătuire
1) sisteme simple cu zăbrele dispuse în dreptunghi, în triunghi şi cu diagonalele dispuse în
„k” (fig. 4.3).

Fig. 4.3 Fig. 4.4

 2) sisteme compuse – suprapunerea mai multor grinzi cu zăbrele simple.
Sunt folosite în cazul când este necesară creşterea numărului de noduri la talpa superioară,
pentru reducerea lungimilor de flambaj ale barelor componente, sau la talpa inferioară pentru o mai
buna distribuţie a încărcărilor. Ele se mai numesc structuri cu zăbrele cu bare suplimentare.
Sistemele compuse se pot descompune în sisteme simple principale şi sisteme secundare (fig. 4.4).
3) structurile cu zăbrele complexe sunt sisteme cu alcătuiri mai complicate din necesităţi
constructive şi de estetică (structuri de poduri, viaducte, hale) toate cu mare deschidere şi cu
siguranţă de exploatare.
După dispunerea zăbrelelor, structurile complexe sunt grinzi cu zăbrele dublu
dreptunghiulare sau dublu triunghiulare.

Fig. 4.5
B. După forma conturului
a) cu tălpi paralele (fig. 4.2a, fig. 4.2 b, fig. 4.2 c);
b) cu tălpi poligonale (fig. 4.2c);
c) cu tălpi curbe (fig. 4.5) în care, nodurile tălpii sunt dispuse după o curbă, iar zăbrelele
sunt rectilinii pentru a nu apărea efecte de curbură şi pentru uşurinţa execuţiei.

Fig. 4.6
C. După timpul structurii de rezistenţă
a) grinzi simple cu zăbrele (fig. 4.2a, fig. 4.2b, fig. 4.6a);
b) grinzi continue cu zăbrele (fig. 4.6b);
c) cadre cu zăbrele (fig. 4.6c);
d) arc cu zăbrele (fig. 4.6d).

4.4 NOTAŢII SPECIFICE

Barele care alcătuiesc structurile sunt:
– tălpile alcătuite din barele de pe contur (inferioare şi superioare), cu excepţia celor
marginale;
– zăbrelele sunt barele ce unesc tălpile, pot fi bare înclinate şi bare verticale sau orizontale.
Barele verticale şi orizontale se numesc montanţi. Barele înclinate se numesc diagonale.
Distanţa dintre două noduri consecutive se numeşte panou.
Eforturile axiale din barele structurilor se notează astfel:
– Sij – forţele axiale din barele tălpii superioare;
– Qij – forţele axiale din barele tălpii inferioare;
– Dij – forţele axiale din diagonale;
– Vij, Hij, Mij – forţele axiale din montanţi sau notaţia generală Nij.
Pentru determinarea eforturilor axiale din barele structurii, în noduri se foloseşte:
– metoda secţiunilor;
– metoda principiului lucrului mecanic virtual.
Metoda secţiunilor utilizează două variante, fiecare aplicând două procedee (metode):
a) izolării nodurilor:
 – procedeul analitic;
– procedeul grafic (epura Cremona).
b) secţiunilor:
– procedeul analitic (Ritter);
– procedeul grafic (Culmann).
Cel mai utilizat procedeu este cel analitic, atât pentru metoda izolării nodurilor, cât şi pentru
metoda secţiunilor.

4.5 METODA IZOLĂRII NODURILOR PROCEDEUL ANALITIC

Metoda izolării nodurilor se utilizează atunci când trebuie calculate toate eforturile axiale
din toate barele, iar metoda secţiunilor numai pentru calculul anumitor eforturi din unele bare.
Metoda izolării nodurilor ţine cont de forţele exterioare şi reacţiunile ce apar în nod şi pentru
fiecare nod se pot scrie câte doua ecuaţii de echilibru. Rezultă că pentru „n1” noduri sunt 2n condiţii
de echilibru.
Pentru aceasta se găseşte o astfel de parcurgere a nodurilor, încât în fiecare nod să nu existe
decât două bare secţionate cu eforturi axiale necunoscute.
Din cele două ecuaţii scrise pe direcţiile x şi y pentru fiecare bară, se determină (prin calcul)
necunoscutele, fie eforturile exterioare fie interioare.

4.6 METODA SECŢIUNILOR PROCEDEUL ANALITIC (RITTER)

Dupǎ calculul reacţiunilor, se fac secţiuni care traverseazǎ grinda şi apoi se scriu condiţiile
de echilibru pentru partea stângǎ sau dreaptǎ a fiecǎrei secţiuni
Deoarece numǎrul ecuaţiilor distincte de echilibru pentru un corp plan este 3, numǎrul de
bare cu efort axial necunoscut în fiecare secţiune trebuie sǎ fie, de asemenea, maxim 3; ecuaţiile de
echilibru (de moment sau de proiecţie) pot fi alese astfel încât în fiecare din ele sǎ aparǎ un singur
efort axial necunoscut

4.7 CALCULUL STRUCTURILOR CU ZǍBRELE COMPUSE

Pentru calculul structurilor cu zǎbrele compuse existǎ douǎ metode:
– combinarea celor douǎ metode generale, metoda izolǎrii nodurilor şi metoda secţiunilor;
– descompunerea structurii în sisteme simple principale şi secundare, rezolvarea acestora
prin metodele generale şi suprapunerea efectelor.

APLICAŢIE
Sǎ se determine starea de eforturi pentru grinda cu zǎbrele.
A.1 Grinda cu zăbrele simplă:
 1. stabilirea gradului de nedertminare statică:
n S  b  r  2n  9  2  1  2  6  0
2. metoda izolării nodurilor:
a. calculul reacţiunilor:
 F x  0  RH 1  0
 M  0  8R
1  4  10  0  RV 3  RV 1  5 KN
V3

b. verificarea reacţiunilor:
 F y  0 RV 3  RV 1  5  0 ( A)
2
sin   cos    0,707 sin   0,6 cos   0,8
2

c. determinarea eforturilor din noduri:

nod 1
 F x  0  N12  0KN
F y  0  VRV 1  N 1 4  0  N1 4  5 KN
nod 4
 F x  0  N 42 cos  N 45 cos   0  N 45  3,7 KN
F y  0   N 4 2 sin   N 1 4  N 45 sin   0  N 4 2  4 KN
nod 5
 F x  0  N 45 cos   N 56 cos   0  N 56  3,7 KN
F y  0   N 4 2 sin   10  N 5 2  N 5 6 sin   0  N 5 2  5,7 KN
nod2
 F x  0  N 23  N 62 cos   N12  N 42 cos   0  N 62  4KN
F y  0  N 6 2 sin   N 4 2 sin   N 5 2  0  N 23  0 KN
nod 6
 F x  0  N 56 cos   N 62 cos  0 ( A)
F y 0   N 5 6 sin   N 63  N 6 2 sin   0  N 63  5 KN
nod 3 –verificare:
 F x  0  N 23  0KN
F y 0   N 63  RV 3  0  N 63  5 KN
În penultimul nod existǎ un singur efort necunoscut, iar în ultimul nod nu este nici un efort
necunoscut, rezultǎ ecuaţii de verificare.

Observaţie: trei ecuaţii de echilibru au fost utilizate pentru calculul reacţiunilor, rǎmân
numai 2n-3 ecuaţii distincte de echilibru.