VIAȚA EXTRATERESTRĂ

Viața extraterestră (sau viața din spațiul cosmic) este o ipoteză conform căreia în Univers ar

putea să existe și viață al cărei mediu natural nu este Pământul. Acest concept se referă la
orice tip sau formă de viață, de la cele mai simple sisteme biologice (de
ex. virusuri și procariote) până la cele mai complexe forme de viață cu inteligență proprie și
organizare socială.
Vârsta Universului, uriașă, precum și numărul enorm de sisteme stelare sugerează că
dacă Pământul ar fi un model de corpuri cerești cu viață general valabil, atunci viața
extraterestră ar trebui să fie întâlnită în Univers destul de des [1]. De asemenea există o
contradicție evidentă între probabilitatea de existență în Univers a unor civilizații
extraterestre, probabilitate estimată a fi mică dar reală, și lipsa de contacte cu astfel de
civilizații sau alte dovezi de existență a lor, contradicție denumită paradoxul lui Fermi.

Corpuri cerești pe care ar putea exista viață

Marte, cea mai apropiată planetă de Pământ pe care se presupune și se cercetează existența

unei posibile vieți extraterestre
Stelele sunt prea fierbinți pentru a adăposti fenomene de viață. Dar din cauză că numai Calea
Lactee conține probabil miliarde de planete, oamenii de știință presupun că viața extraterestră
există. La 1 august 2014 erau deja descoperite peste 1800 de exoplanete,[2] dar toate acestea
sunt prea îndepărtate de Pământ și de aceea prea greu de cercetat în privința existenței unor
forme de viață.
Condiții minime ale existenței vieții pe o planetă extraterestră sunt:
energie (prezentă de exemplu prin fenomenele relativ calde de pe Enceladus),
molecule conținând carbon (substanțe organice),
apă.
Multe din planetele deja descoperite sau bănuite orbitează în jurul unui sistem solar binar sau
multiplu; în aceste cazuri traiectoriile lor sunt curbe geometrice foarte complicate, care se
apropie și se depărtează de Sorii respectivi în mod amplu. De aceea pe aceste planete există
variații mari de temperatură, care practic exclud existența vieții. Altfel spus, o condiție
suplimentară este ca planeta respectivă să se rotească în jurul unei singure stele centrale (așa
cum este cazul și cu Pământul în jurul Soarelui).
În interiorul sistemului nostru solar se cunosc mai multe corpuri cerești care îndeplinesc
condițiile minime necesare pentru apariția vieții:
Enceladus - satelit al planetei Saturn
Marte
Europa - satelit al planetei Jupiter.
Titan - satelit al planetei Saturn[3][4][5]
La 26 noiembrie 2011 agenția spațială americană NASA a lansat spre Marte misiunea
spațială Mars Science Laboratory (MSL), care are drept scop principal să cerceteze amănunțit
dacă acolo există sau a existat viață.
Pe Titan se află mai multe lacuri de metan. Acesta este cel mai simplu compus organic.
Metanul este produs artificial de către om (sau posibil de o altă ființă inteligentă) sau natural
prin fermentarea resturilor vegetale sau animale - vezi și metanogeneza.
Primul contact
Primul contact dintre omenire și o civilizație extraterestră poate fi benefic, dar cel mai
probabil va fi periculos, șocant și se va solda cu distrugerea noastră.[6] Profesorul
de astrobiologie Charles Cockell de la Universitatea din Edinburgh consideră că
ființele autotrofe, în general, nu sunt inteligente. Asta deoarece colectarea luminii soarelui
(stelare) este o foarte bună modalitate pentru a aduna energie, totuși niciodată nu se adună
suficientă energie pentru ca o creatură să devină inteligentă. Asta înseamnă că o ființă
extraterestră care a atins tehnologia călătoriilor interstelare trebuie să fie neapărat un prădător:
numai consumul altor ființe poate asigura energia necesară unui creier foarte dezvoltat.
[7] Charles Cockell crede că nu este obligatoriu ca o civilizație, doar pentru că poate călători
prin spațiul cosmic, ar trebui să fie și altruistă. Omenirea, de exemplu, a așezat cu succes nave
spațiale pe satelitul înghețat Titan și totuși avem războaie și crime zi de zi. Progresul
tehnologic nu vine mână în mână cu altruismul și s-ar putea ca o presupusă civilizație
extraterestră să fie destul de periculoasă. De aceeași părere este și Stephen Hawking, care
consideră că ar trebui să ne temem de extratereștri, care vor veni probabil pe Pământ în
căutare de resurse și vor fi puși pe distrugerea noastră. După Cazul Mantell istoricul David
Michael Jacobs concluzionează cu privire la fenomenul OZN: „Ei ar putea fi nu
numai extratereștri, dar și potențial ostili nouă.”[8]
Fizicianul Michio Kaku de la City College din New York consideră că Hollywoodul a
„spălat” creierele oamenilor cu filme în care forțe superioare extraterestre sunt învinse de
rezistența subdezvoltată a Pământului, un fel de luptă titanică între David și Goliat. El
consideră mai mult decât probabil că o să izbucnească un fel de luptă între Bambi și Godzilla.
Astronomul american Seth Shostak nu crede că aceste scenarii din filme sunt plauzibile, nu ar
avea niciun rost ca o civilizație avansată să vină pe Terra în căutarea unor resurse sau ca să
facă un experiment neautorizat de reproducere. Asta deoarece călătoria în spațiu este
costisitoare și necesită o investiție enormă și ar folosi mașini robotizate foarte avansate în loc
să vină ei înșiși. Resursele de care ar avea ei nevoie și le-ar produce singuri sau le-ar găsi mai
aproape de planeta lor mamă.[9]
Albert Harrison, profesor emerit de psihologie la Universitatea din California, Davis,[10] a
crezut că o civilizație foarte avansată ar putea să învețe omenirea lucruri precum o teorie a
tuturor lucrurilor în fizică, cum să folosească energia punctului zero sau cum să
călătorească mai repede ca lumina.[11]
Chiar dacă o civilizație extraterestră străveche și avansată ar fi dorit să ajute omenirea,
oamenii ar fi putut suferi o pierdere a identității și a încrederii datorită dezvoltării tehnologice
și culturale a civilizației extraterestre.[12] Cu toate acestea, o civilizație prietenoasă își poate
calibra contactul cu omenirea astfel încât să reducă la minimum consecințele nedorite.
Michael A. G. Michaud sugerează că o civilizație extraterestră prietenoasă și avansată poate
chiar să evite orice contact cu o specie inteligentă emergentă, cum ar fi omenirea, pentru a se
asigura că civilizația mai puțin avansată se poate dezvolta în mod natural în ritm propriu,
[13] acest lucru fiind cunoscut sub numele de ipoteza zoo.
Fizicienii clasifică civilizațiile extraterestre ipotetice în trei clase:
tipul I - civilizațiile extraterestre care ar folosi toate resursele energetice ale planetei pe care
au apărut. Aceste civilizații exploatează de exemplu vulcanii și uraganele.
tipul II - care ar folosi de 10 miliarde de ori mai multă energie decât cele de tip I - prin
captarea ei de la steaua mamă. Aceste civilizații exploatează stelele.
tipul III - care ar folosi energia unor întregi galaxii.
Pe această scară omenirea rămâne încă multă vreme de tipul „zero”; de aceea ea va putea fi
anihilată instantaneu la primul contact, conchide Michio Kaku.