Minesterul Educatiei, Culturii si Cerceterii al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii

Specialitatea: Drept Imobiliar Cadaspral

Lucrare de verifecare
La disciplina: Proceduri în dreptul afacerilor

Tema: Clasificarea intreprinderilor

A elaborat Student gr. DIC-1905 M

Pavlic Valentin

Verificat conf. univ, dr .

Bostan Ina

Chişinău – 2019
INTRODUCERE

Informația de interes public este un bun ce aparține fiecărui cetățean, iar atunci, când o instituție
îngrădește artificial acestuia accesul la respectiva informație, ea comite o ilegalitate la fel de
gravă ca și în cazul în care cetățeanului i s-ar interzice accesul pe un drum construit din bani
publici.

Într-o societate cu adevărat democratică, cetățenii trebuie să fie informați și să aibă acces liber la
orice informație legată de deciziile, acțiunile autorităților, dar și „informaţiile aflate în posesia şi
la dispoziţia furnizorilor de informaţii, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate
şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziția lor în condițiile legii”.

Transparența și accesul la informație sunt importante nu doar în activitatea jurnaliștilor de

investigație, pentru a preveni sau demasca schemele de corupție și a informa cetățenii, ci și
pentru antreprenori, pentru care o transparență maximă înseamnă mai multe oportunități de
business, inovație, prevenire a fraudelor, studii mai eficiente ale pieței și a concurenței. Un
antreprenor informat este un antreprenor competitiv și puternic.

Autoritățile Republicii Moldova ar putea întreprinde mai multe acțiuni pentru creșterea
transparenței informației de un interes specific pentru antreprenori.

Cu toate acestea și deși accesul liber și deschis la informație este crucial pentru antreprenori,
instituțiile statului nu oferă acestora accesul la tipul de informații ce le-ar putea reduce costurile,
asigurând, în primul rând, reguli de joc echitabile pentru toți actorii de pe piață.

Publicarea datelor, accesul la informații liber și nestingherit, sunt elemente necesare pentru
combaterea corupției și asigurarea unui mediu antreprenorial sigur și transparent.

2
 1. Clasificarea intreprinderilor industriale in raport cu formele
judiciare:
1. Intreprinderi care fac parte din sectorul privat;
2. Intreprinderi care fac parte din sectorul public.
1. Intreprinderile care fac parte din sectorul privat se clasifica in:
1. intreprinderi private individuale;
2. intreprinderi unipersonale cu raspundere limitata;
3. intreprinderi private societare.

Intreprinderile private individuale sunt intreprinderile la care proprietatea apartine unei singure

persoane fizice, care desfasoara activitati economice (familie, unul sau mai multi salariati). Din
randul acestor intreprinderi fac parte si intreprinderi artizanale, care pot cuprinde un numar mai
mic de 10 salariati si la care munca desfasurata poate fi de fabricatie sau reparatie. Personalul
poseda o anumita calificare profesionala si participa efectiv la munca desfasurata.

Intreprinderile unipersonale cu personalitate limitata se caracterizeaza prin faptul ca patrimoniul

intreprinderii este separat de patrimoniul personal al antreprenorului, iar acesta are o raspundere
limitata vis-a-vis de patrimoniul intreprinderii.

Intreprinderile private sociatare functioneaza sub forma de societati, in general sub forma

societatilor sub nume colectiv, S.R.L., societati anonime, societati anonime, societati in
comandita si societati civile. Caracteristica acestor societati o constituie faptul ca, in cadrul
societatii, capitalul este impartit pe mai multe persone, cel putin doua, sub forma de parti sociale
sau actiuni. Potrivit statutului de functionare, asociatii au drept sa participe la conducere si sa
primeasca o parte din beneficii sub forma de dividende.

Sub raportul juridic, aceste societati beneficiaza de personalitate juridica, putand efectua in
numele lor, toate operatiile necesare unei bune functionari.

Societatea in nume colectiv nu are limita egala a numarului de asociati, fiind de regula un numar
redus (minim 2). Responsabilitatea asociatilor este totala; conducerea este asigurata de una sau
doua persoane, titlurile emise fiind denumite parti sociale.

Societatea anonima cu responsabilitate limitata face parte din randul societatilor de capitaluri,

putand avea un numar minim de 2 asociati unul maxim de 50. Responsabilitatea asociatilor este
limitata; pot fi conduse de o persoana, titlurile emise fiind sub forma partilor sociale.

3
Societatile anonime sunt de tipul societatilor de capitaluri: numar minim de asociati=7,
maxim=nelimitat, raspunderea asociatilor este limitata, conducerea este asigurata de un Consiliu
de Administratori, titlurile emise=actiuni.

Societatile in comandita sunt apropiate de cele in nume colectiv; cele in comandita pe actiuni

sunt apropiate de cele anonime.

Societatile civile au ca obiect realizarea de operatiuni, considerate ca necomerciale.

1. Intreprinderile care fac parte din sectorul public – au menirea, in principal, sa asigure
statului posibilitatea de a avea o anumita influenta in ramuri ale economiei de interes
national. Prin intermediul acestor intreprinderi, statul asigura anumite servicii publice,
cum sunt cele din domeniul invatamantului si educatiei, din domeniul postei, etc. si
concentreaza anumite sectoare, strict necesare punerii in aplicare a unor decizii de
politica economica sau de aparare nationala.

Din aceasta categorie pot fi mentionate:

1. intreprinderile semi – publice;

2. intreprinderile publice;
3. intreprinderile ce pot fi clasificate ca privat – publice.

Interprinderile semi – publice grupeaza societatile economice, mixte, concesiunile si regiile. Ca

intreprinderi semi – publice, finantarea si gestiunea sunt asigurate partial de catre stat, prin
reprezentanti numiti si, partial, de persoane private. Concesiunile reprezinta acele intreprinderi
private carora, o colectivitate publica, le-a incrediintat exploatarea unui serviciu public, in
anumite conditii prevazute.

Regiile pot fi grupate in regii interesate, acestea fiind intreprinderi publice care sunt conduse de
o persoana privata, cu salariu fix si o cota de participare in raport cu beneficiul obtinut sau cu
cifra de afaceri realizata.

Intreprinderile publice cuprind regiile denumite directe, publice, comerciale, nationalizate, etc.

Aceste intreprinderi detin in totalitate capitalul de stat. Regiile directe sunt intreprinderi publice
care sunt subordonate statului, judetului, municipiului, etc., functionand pe baza respectarii
regulilor contabilitatii publice; veniturile si cheltuielile sunt inscrise in bugetele organismelor
carora se subordoneaza.

4
Institutiile publice comerciale si industriale functioneaza pe baza unei largi autonomii
economico-financiare, trebuind sa-si acopere cheltuielile din veniturile realizate. Intreprinderile
nationalizate pot exista in state cu o economie de piata, fiind create prin transferul si gestiunea de
la intreprinderile private la stat. Ele functioneaza ca societati anonime, fiind supuse regulilor
societatilor private, conduse de un Consiliu de Administratie, din care face parte reprezentantul
statului si altii.

2. Clasificarea intreprinderilor industriale in functie de gradul de

marime

Pentru a putea diferentia intreprinderile sub raportul gradului de marime, vom folosi mai multe
criterii, cele mai des folosite fiind:

1. capitalul tehnic de care dispun intreprinderile;

2. cifra de afaceri;
3. marimea beneficiului obtinut;
4. volumul valorii adaugate;
5. numarul salariatilor, etc.

In functie de astfel de criterii se deosebesc:

1. intreprinderi mici si mijlocii;

2. intreprinderi mari.

Intreprinderile mici si mijlocii se caracterizeaza, in general, prin faptul ca proprietatea asupra

bunurilor intreprinderii si conducerea activitatii acesteia sunt concretizate in cadrul unui grup
relativ mic de persoane. Intreprinderile mici si mijlocii se caracterizeaza printr-un puternic
dinamism, ele inregistrand de regula cea mai inalta rata de dezvoltare si fiind creatoare de cele
mai multe locuri de munca.

Intreprinderile mici si mijlocii au si unele puncte slabe: un grad de specializare mare care, intr-o
conjunctura nefavorabila, poate creea dificultati prin faptul ca se afla intr-un grad mare de
dependenta fata de un singur client sau existand slabiciuni sub raportul gestiunii intreprinderii,
avand costuri supradimensionate sau costuri de productie relative ridicate.

Intreprinderile mari ocupa o pondere mare in cadrul economiei nationale si in special in cadrul

industriei. Aceasta categorie cunoaste un grad mare de diversificare, are o mare putere
5
financiara, valorificand resursele financiare pe diferite piete si puternicul potential de care
dispune. Sub raport organizatoric, aceste intreprinderi se caracterizeaza printr-o ierarhie bine
pusa la punct, cu functiuni separate si cadre specializate in cazul fiecaruia, prin existenta unei
tehnologii capabile sa adopte decizii judicioase pe baza unor procese complexe de studii si
analize. In general, aceste intreprinderi mari au vulnerabilitate mica, aflandu-se de regula in
fruntea unei retele de intreprinderi asigurand crearea de filiale pe care le controleaza in diferite
grade.

3. Clasificarea intreprinderilor industriale in raport cu

caracterul ramurii

In raport cu felul materiilor prime folosite, intreprinderile se impart in doua mari grupe:

1. din grupa industriei extractive: intreprinderi din industria carbonifera, feroase, neferoase,
etc;
2. din grupa ramurii industriei prelucratoare: industria constructoare de masini, chimica,
alimentara, etc

In raport cu felul produsului fabricat si destinatia economica:

1. intreprinderi producatoare de mijloace de productie;

2. intreprinderi producatoare de bunuri de consum.

In raport cu caracteristicile comune de ordin tehnic si tehnologic ale procesului de productie:

1. intreprinderi la care predomina procesele de productie mecanice;

2. intreprinderi la care predomina procesele chimice.

Dupa gradul de continuitate a proceselor:

1. intreprinderi cu procese continue;

2. intreprinderi cu procese discontinue.

Dupa gradul de continuitate:

1. cu functionare continua:
2. cu functionare sezoniera.

6
Intreprinderile cu functionare sezoniera ridica probleme speciale de conducere si organizare: cele
referitoare la folosirea capacitatii de productie, permanentizarea personalului, aprovizionarea cu
materii prime pentru o perioada cat mai mare.

In raport cu gradul de specializare:

1. intreprinderi specializate;
2. intreprinderi universale;
3. intreprinderi mixte.

Intreprinderile specializate sunt acele intreprinderi, care au aparut ca urmare a procesului de

separare sau divizare a unor ramuri industriale dotate cu utilaje specializate si personal de
calificare corespunzatoare, avand procese tehnologice omogene, in cadrul carora se obtin
produse finite sau se efectueaza anumite procese asemanatoare din punct de vedere tehnologic.

Intreprinderile industriale pot fi specializate pe obiect: uzinele de tractoare, autocamioane sau

specializate tehnologic: turnatorii, tesatorii, filaturi.

Intreprinderile universale executa o nomenclatura variata de produse, fiecare dintre acestea

executandu-se in cantitati mici sau unicate. Caracteristica acestor intreprinderi este ca folosesc
utilaje universale, ce permit prelucrarea unei mari varietati de produse si o forta de munca cu o
asemenea calificare, care sa poata efectua anumite operatii tehnice la orice produs sau piesa.

Intreprinderile mixte sunt intreprinderile care executa o nomenclatura relativ larga de produse,

unele din acestea fiind executate in serii relative mari, altele in serii mici sau unicate.

In raport cu nomenclatura si volumul fabricatelor:

1. intreprinderi cu productie in masa;

2. intreprinderi cu productie in serie;
3. intreprinderi cu productie individuala.

Dupa modul de organizare a procesului de productiei:

1. intreprinderi cu productie organizata in flux;

2. intreprinderi cu productie organizata dupa modelele productiei individuale, pe grupe
omogene de masini, utilaje sau locuri de munca.

7
In cadrul intreprinderilor cu productie organizata in flux, lansarea si executarea produselor se
face in mod continuu, datorita caracterului de masa sau de serie mare al fabricatiei. La productia
organizata cu fabricatia pe grupe omogene de masini si utilaje, lansarea si executarea productiei
se face pe comenzi, in loturi de produse.

In raport cu gradul de mecanizare si automatizare:

1. intreprinderi cu productia semi – mecanizata;

2. intreprinderi cu productia mecanizata;
3. intreprinderi cu productia automatizata

4. Ciclul de viata a intreprinderilor

1 Etapele ciclului de viata

Întreprinderea cunoaşte, ca şi viaţa umană, un ciclu format din patru etape - naştere (lansare)
dezvoltare, maturitate şi declin - cu propriile caracteristici şi strategii aplicabile.

Stabilirea ciclului de viaţă al întreprinderii se bazează pe definirea firmei prin prisma

portofoliului de afaceri deţinut, firma reprezentând un sistem constituit în vederea atingerii unor
obiective prestabilite şi format din una sau mai multe unităţi de afaceri.

În funcţie de mărimea sa, dar şi de scopurile urmărite pe termen lung, o firmă se poate axa pe o
singură unitate strategică de afaceri, caz în care ciclul său de viaţă urmează evoluţia ciclică a
respectivei afaceri sau poate conţine mai multe afaceri. În ultima situaţie, analiza ciclului de viaţă
al firmei este mai complexă şi particularităţile derivă din natura, dominanţa şi stadiul de viaţă al
afacerilor incluse.

2.Caracteristici ale intr. In fiecare etapa

Caracteristici Lansare Dezvoltare Maturitate Declin

schimbări
Organizare simplă complexă stabilă
organizatorice
autofinanţare
Resurse preponderent îndeosebi posibilă reinvestire
surse atrase
financiare proprii autofinanţare a resurselor
credite
creştere rată
Vânzări/profit reduse reducere
rapidă descrescătoare
8
 a creşterii/
stagnare
Flux de
negativ pozitiv pozitiv negativ
numerar
Investiţii importante importante a excedentelor dificil de realizat
menţinere/uşoa
Cota de piaţă redusă în creştere se reduce
ră reducere
Concurenţa redusă în creştere puternică accentuată
Sistem de
selectiv în extindere consolidat selectiv
distribuţie
atragerea
clientelei asigurarea şi îmbunătăţirea
Probleme creşterea imaginii reorientarea
definitorii control capitalului firmei/produsel strategică
financiar circulant or
strict

3. Optiuni strategice ale intreprinderilor in functie de etapa de viata

1. În etapa lansării: întreprinzătorul poate opta către una dintre următoarele alternative:
Iniţierea unei noi afaceri, (este cea mai frecventă modalitate de iniţiere a afacerilor, ca urmare a
independenţei în ce priveşte alegerea naturii afacerii şi posibilităţii selectării mediului competitiv
în limitele dorite).
Cumpărarea unei afaceri existente ( jumătate dintre afacerile aflate în cursul negocierii
procesului de achiziţionare eşuează şi peste 50% dintre cele care în final sunt achiziţionate nu
corespund aşteptărilor cumpărătorilor. Aşadar, în contextul în care doar 25% dintre afacerile ce
fac obiectul iniţial al unei negocieri vânzare-cumpărare se dovedesc a fi afaceri cu adevărat
profitabile, cumpărarea unei firme poate fi deosebit de riscantă) sau achiziţionarea unei francize

2. În etapele de dezvoltare şi maturitate se poate recurge la:

strategii de concentrare prin integrare

diversificare
dezvoltarea pieţei, produsului sau verticală în diversificare concentrică
conglomerată
integrare orizontală amonte/aval
Există numeroase exemple Diversificarea concentrică pătrunderea
semnificative cu privire la bazată pe produs se poate unei firme care
punerea în practică a strategiilor realiza în situaţia în care o firmă exploatează şi
de concentrare, ele vizând în care comercializează confecţii prelucrează

9
general întreprinderi mici şi
mijlocii, dar regăsindu-se şi în
cazul unor mari concerne, precum
IBM şi General Motors. Un
exemplu reprezentativ în ce
priveşte adoptarea strategiei de
concentrare de către firmele din
ţara noastră este cazul Societăţii
Naţionale de Petrol- PETROM.
îşi extinde gama produselor prin produse
includerea în sortiment a petroliere, în
articolelor de marochinărie. În sectorul
mod similar, diversificarea finaciar-bancar
concentrică având drept obiect
piaţa poate avea loc atunci când
o firmă care comercializează
articole pentru nou-născuţi
decide să desfacă şi jucării
pentru acelaşi segment ţintă.

5. Criza intreprinderii

1. Prin ce se caracterizeaza situatia de criza

În anumite condiţii o întreprindere poate ajunge la:

scăderea desfacerilor

reducerea câştigurilor

pierderi de durată

consumarea capitalului propriu

creşterea datoriilor

dificultăţi de plată

incapacitate de plată

2. Cauzele externe întreprinderii

Subdezvoltarea şi criza economiei naţionale:

 volum al producţiei insuficient pentru  inflaţie accentuată; devalorizarea monedei

acoperirea nevoilor interne; naţionale;
 valorificarea slabă a resurselor naţionale;  blocaj financiar;
 productivitatea scăzută a muncii;  şomaj;

10
 piaţa internă subdezvoltată;  capital redus de spirit antreprenorial;
 dependenţa economiei de capitalul străin şi  atrofierea speranţei de redresare şi relansare
tehnologia importată; economică, de “mai bine” general (cu reacţia
 salarizarea la nivelul subzistenţei fizice; “scapă cine poate” şi “fiecare pentru sine”).
 multiplicarea conflictelor;

3 Cauzele interne întreprinderii

Resurse insuficiente în raport cu obiectivele întreprinderii ca şi dificultatea de a obţine
aceste resurse;
Erorile de conducere a întreprinderii sunt deosebit de costisitoare. În general, se spune
că în afaceri orice greşeală se plăteşte. (O gravă eroare în conducerea afacerii este
legată de alegerea colaboratorilor şi salariaţilor. Cele mai mari pierderi în
întreprindere le provoacă incompetenţii, persoanele fără aptitudini, hoţii, trădătorii,
mincinoşii, leneşii);
Conflictele între asociaţi-proprietari;
Conflictele între salariaţi (sindicate) şi manageri/proprietari;
Lipsa conducerii - întreprinderea “scapă de sub control”;
Criza întreprinderii poate fi provocată de managerii ei prin rea intenţie şi manevre
frauduloase.

supravegherea ineficientă a cheltuielilor demisia unor persoane aflate în posturi

firmei;
incapacitatea susţinerii competiţiei în raport
cu concurenţii;
gestiunea nesatisfăcătoare a stocurilor;
lipsa capitalului circulant;
stabilirea unor preţuri prea joase;
comportare neplăcută faţă de clienţi;
relaţii proaste cu furnizorii;
incapacitatea conducerii de a lua decizii şi de numerarului;
a le aplica;
îmbolnăvirea unei persoane-cheie din
organigrama firmei;
poliţa de asigurare insuficientă;
relaţii personale proaste între lucrători;
esenţiale;
instruire insuficientă a colectivului de
salariaţi;
cunoştinţe nesatisfăcătoare asupra produsului
vândut;
eşuarea încercărilor de prevedere a evoluţiei
pieţei;
pierderea controlului asupra managementului
dezvoltarea neînsoţită de o finanţare
corespunzătoare;
ignorarea unor informaţii asupra situaţiei
financiare a firmei;
inexactităţi în contabilitate;

11
 acordarea de credit excesiv clienţilor;
proasta administrare a sistemului de încasări;
contractarea de împrumuturi prea mari sau
apelarea exagerată la credite.

Asanarea întreprinderii se poate realiza cu aport suplimentar de capital din partea proprietarilor
sau prin reducerea capitalului la nivelul celui efectiv (pierderile fiind suportate de proprietari).
Ea presupune diagnoza întreprinderii urmată de adoptarea unor măsuri pentru eliminarea
pierderilor şi asigurarea viabilităţii firmei:

reorganizarea şi raţionalizarea proceselor;

revizuirea ofertei, sortimentului, tehnologiilor;
reducerea costurilor, inclusiv a celor de personal;
închiderea unor capacităţi şi vânzarea unor active;
schimbarea conducerii;
atragerea unor resurse financiare, eventual prin asociere sau schimbarea proprietarului;
instituirea unor proceduri de supraveghere strictă.

5.Legislatia aplicata comerciantilor aflati in dificultate

Tratamentul juridic aplicat comercianţilor în dificultate în R.M, “Legea privind procedura

reorganizării judiciare şi a falimentului”. Legea instituie o procedură de reorganizare, având ca
scop salvarea întreprinderii aflate în dificultate şi o procedură de lichidare a patrimoniului
debitorului prin faliment, atunci când reorganizarea nu este posibilă sau nu dă rezultate.

12