ORNAMENTARE PLANĂ

INCRUSTÁȚIE, incrustații, s. f. 1. Procedeu de fixare în suprafața unui material a altui

material, de obicei mai prețios. 2. Ornament înfipt pe suprafața unui obiect. 3. Crustă de
săruri care s-au depus, în anumite condiții, pe suprafața unui corp.
[Var.: încrustáție, (înv.) încrustațiúne s. f.] – Din fr.incrustation.
INCRUSTÁ, incrustez, vb. I. 1. Tranz. A împlânta ornamente pe suprafața unui obiect; a
împodobi un obiect cu ornamente înfipte în masa acestuia. 2.Refl. (Despre săruri
dizolvate) A se depune sub formă de crustă pe pereții interiori ai unei conducte, ai unui
recipient, ai unui rezervor etc. [Var.: încrustávb. I] – Din fr. incruster, lat. incrustare.
CERTOZINA s.f. Procedeu de incrustatie cu elemente de os sau fildes pe fond de lemn
negru in motive geometrice mici. [Cf. it. certosina].
INTÁRSIE, intarsii, s. f. Tehnică folosită la ornamentarea mobilierului, care constă din
incrustarea în lemn a unor plăcuțe din os, fildeș, sidef etc. sau din lemn de altă culoare;
ornament realizat prin această tehnică. – Din it. intarsio.
INTÁRSIE s.f. Metodă de împodobire a unui obiect (de marmură, de fildeș sau de lemn)
prin aplicarea de ornamente care se înfig în crestături anume făcute; intarsiatură. [Gen. -
iei. / cf. germ. Intarsie, it. intarsio].
SERIGRAFÍE s. f. Procedeu de imprimare (pe lemn, sticlă, textile etc.) cu ajutorul unui
ecran de mătase. – Din fr. sérigraphie, gem. Serigraphie.
Vernis Martin, lustrous lacquer substitute widely used in the 18th century to
decorate furniture and such personal articles. The process of adding bronze or gold
powder to green varnish was perfected by the Martin family (q.v.), hence its name vernis
Martin (“Martin varnish”). Highly praised by Voltaire, it was developed to imitate East
Asian lacquerware being imported into France during the Louis XV period. Vernis Martin
was made in several colours, green and a golden red being the most characteristic. 
ORNAMENTARE ÎN RELIEF
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui
obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând
colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o
socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. –
Din creastă.
GRAVÁ, gravez, vb. I. Tranz. A executa prin așchiere, săpare, zgâriere etc. imagini,
ornamente, litere etc. într-un material, cu ajutorul unor instrumente sau al unor mijloace
tehnice speciale, pentru a obține un clișeu de imprimare sau în scop decorativ. –
Din fr. graver.
TRAFORÁJ, traforaje, s. n. 1. Procedeu de ornamentare, constând în decuparea unei
figuri sau a unui motiv decorativ dintr-o placă subțire de lemn, de metal etc. 2. Unelte
folosite în acest scop. – Trafora + suf. -aj. acțiuni . 3. Decupare cu ajutorul unui ferăstrău
special a unor piese sau figuri artistice desenate pe o placă subțire de lemn, de metal
etc.
STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la
strung; a struji, a strungări. – Din strung. STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu
ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc.
prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ.
PRESÁ, presez, vb. I. Tranz. 1. A exercita o presiune asupra unui material, obiect, pentru
a-i reduce volumul, a-i da o anumită formă, a extrage lichidul din el etc. ♦ A
apăsa. 2. Fig. A constrânge o persoană să acționeze într-un anumit fel. – Din fr. presser.
PROFILÁ, profilez, vb. I. A lamina un drug de metal dîndu-i un profil (pătrat, rotund,
semirotund) uniform în toată lungimea lui. ♦ A fasona, a prelucra ura obiect sau un
material pentru a-i da un anumit contur aparent.
DĂLTUÍ .A prelucra cu dalta. 2 (Spc) A sculpta. 3 (Liv; c. i. o imagine artistică, o
figură etc.) A reprezenta în relief prelucrând (prin cioplire) un material dur.
FREZÁ1, frezez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere un material cu freza1. ◊ Mașină de
frezat = mașină-unealtă destinată prelucrării prin așchiere a suprafețelor plane sau
profilate ale pieselor cu ajutorul unei scule așchietoare; freză1 (2). – Din fr. fraiser.
PORȚELANUL DE SEVRE: Încercarea europeană de a imita porţelanurile chinezeşti, în
veacul al XVI-lea, a dus la o perioadă de succes datorată atelierelor florentine, protejate
de puternica familie Medici. În Italia, mai precis în oraşul italian Faenza, au fost înfiinţate
o serie de fabrici de porţelan, manufacturi care nu foloseau caolinul (material necunoscut
europenilor), ci un material numit convenţional „porţelan moale”. În anul 1738, doi
muncitori de la fabrica din Chantillu, Gilles şi Robert Dubois, au oferit secretul de
fabricaţie guvernatorului castelului de la Vincennes, marchizul de Chatelet. Acesta a
obţinut un împrumut din partea regelui Ludovic al XV-lea, în anul 1741, şi cu ajutorul unui
faianţar, Humbert Gerin, a perfecţionat procedeul de fabricaţie a porţelanului după o
reţetă proprie. Produsele fabricate imitau bine produsele chinezeşti şi, în anul 1745,
fabrica a obţinut autorizaţia regală pentru fabricarea exclusivă a porţelanului. În 1752,
Ludovic al XV-lea deţinea o treime din capitalul noii asociaţii. Manufactura a devenit
„regală”, folosind însemnele Casei Regale. Pentru a păstra secretul de fabricaţie a
produselor ceramice, muncitorii aveau interdicţia de a se deplasa în afara localitaţii.
Clădirea, aşa cum arată ea astăzi, a fost construită în anul 1876. În 1759, Casa Regală a
cumpărat manufactura, care de atunci şi până în prezent este în proprietatea statului
francez, cu excepţia perioadei 1926-1940.

Manufactura Sèvres s-a bucurat de la început de succes şi s-a extins în permanenţă. A

realizat în principal vase de lux, servicii şi piese de sculptură care reflectau evoluţia
artistică a diferitelor „mode” în epocă, trecând de la Rococo la Neoclasicism şi, apoi, de
la pictura figurativă la Art Deco şi Art Nouveau.

ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l

înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în
tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De
ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup
de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i
împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. –
Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Podoabă (grafică, picturală, sculpturală, stilistică etc.)

cu care se înfrumusețează diferite obiecte, vase, tipărituri, monumente arhitectonice etc.