SUPORT DE CURS

ADMINISTRATOR REȚEA DE
CALCULATOARE

AUTOR:
 CALCULATOR
Sistem de calcul = calculator = computer
Este o masina care stie sa modeleze si sa manipuleze informatia.
 Este o masina care prelucreaza automat informatia.

Modeleaza informatia elementara prin intermediul datelor.

Stie sa modeleze sistemul de numeratie binar.
Este alcatuit din doua componente:
 hardware, adica echipamente fizice (partea materiala care asigura comunicarea
intre om si calculator)
 software, adica
o programele destinate sa asigure conducerea si controlul procesului de prelucrare)
o si datele (partea logica)

ARHITECTURA UNUI CALCULATOR

 Defineste modul in care subansambele hardware sunt conectate fizic.

Este data de: unitatea de comanda si control, unitatea aritmetica-logica, unitatea de

memorie interna, unitatea de memorie externa, unitatile de intrare-iesire.

PROGRAMELE
 Sunt ansambluri de comenzi de operatii numite instructiuni, care se
dau calculatorului pentru a executa anumite prelucrari de informatii.

Poarta numele de software, adica partea logica, invizibila a calculatorului.

CODUL ASCII
Acronimul de la American Standard Code for Information Interchange
 Se foloseste pentru codificarea in sistemul de numeratie binar a
caracterelor din care sunt compuse textele.

Fiecare caracter de pe tastatura are atribuita o secventa unica de cod Ascii prin care
poate fi reprezentat in memoria interna a calculatorului.
DIGITIZAREA DESENELOR SI SUNETELOR
 Pentru codificare se stabilesc niveluri de luminozitate pentru desene
si niveluri de semnal sonor pentru sunete.

Aceste niveluri se codifica prin numere intregi care pot fi reprezentate in sistemul
binar.

INFORMATIA
 Este un mesaj care inlatura necunoasterea unui anumit eveniment.

Unitatea de masura folosita pentru cantitatea de informatie este informatia

elementara.
Informatia elementara se mai numeste si bit (Binary digit), adica una din cele doua
cifre binare 0 sau 1.
bit = informatie elementara = cifra binara
1 byte = 1 octet = 8 biti
Unitatile de informatie utilizeaza ca factor de multiplicare 210=1024, astfel:
 1Kbyte = 1Koctet = 210 octeti = 1024 octeti
1Mbyte=210Kocteti=220 octeti
1Gbyte=210Mocteti=230 octeti
1Tbyte=210Gocteti=240 octeti

DATA
 Este reprezentarea informatiei in interiorul calculatorului.

SUPORTURILE DE INFORMATIE
 Se folosesc in operatiile de citire a datelor de intrare si de scriere a
datelor de iesire.

Sunt obiecte prin intermediul carora se pot transmite informatii intre om si calculator.
Pot fi: hartia, suportul electromagnetic, suportul optic.
CPU
Acronimul de la Central Processing Unit.
 Unitatea centrala de prelucrare sau procesorul este creierul
calculatorului.
 Ea coordoneaza si controleaza intreaga activitate a calculatorului.

 Este singura componenta hardware a calculatorului care face diferentiere

intre programe si date.
 Constructia unitatii centrale s-a bazat pe un singur circuit integrat
numit microprocesor.

Microprocesorul este format din circuite electronice cu ajutorul carora el poate

interpreta si executa instructiunile.
Microprocesoarele difera intre ele prin:
 numarul de instructiuni pe care le pot executa,
 viteza de executie si
 cantitatea de memorie pe care o poate folosi.

Microporcesoarele sunt caracterizate:

 de tip,
 frecventa de lucru si
 lungimea cuvantului.

TIPUL MICROPROCESORULUI
 Defineste apartenenta microprocesorului la o familie de
microprocesoare care au caracteristici comune. Aceste caracteristici determina
performantele calculatorului.
 Fiecare tip de microprocesor este caracterizat de o arhitectura interna.

Exista doua familii mari de microprocesoare:

 Intel sau compatibile – folosite de calculatoarele IBM-PC sau compatibile IBM-PC
realizate de firma IBM sau de alte firme (AMD, IBM, CYRIX)
 Motorola – folosite de calculatoarele Macintosh realizate de firma Apple
 Cele doua tipuri de microprocesoare nu sunt compatibile intre ele, adica nu inteleg
acelasi set de instructiuni.
VITEZA DE LUCRU A MICROPROCESORULUI
 Determina cat de repede executa microprocesorul o instructiune.

 Ea de masoara in milioane de instructiuni pe secunda (Millions of

Instructions executed per second - MIPS).

FRECVENTA DE LUCRU A MICROPROCESORULUI

 Este frecventa de tact a ceasului.

 Frecventa se masoara in megahertz (MHz), adica milioane de impulsuri pe

secunda.
 Cu cat frecventa este mai mare, cu atat microporcesorul este mai
performant.

CEASUL SISTEMULUI (System clock)

 Controleaza cat de repede se executa operatiile.

 El genereaza impulsuri de tact de aceeasi frecventa , prin care li se

comanda circuitelor electronice ale calculatorului sa execute operatii si prin care se
sincronizeaza aceste operatii.
 Cu cat ele vor avea o frecventa mai mare, cu atat timpul de executie al unei
instructiuni va fi mai mic si viteza de lucru a calculatorului mai mare.

CUVANTUL MICROPROCESORULUI
 Reprezinta numarul de biti, intotdeauna multiplu de octeti, care pot fi
prelucrati la un moment dat de catre microprocesor ( de exemplu, 8 biti, 16 biti, 32 biti,
64 biti).
 Cu cat cuvantul are mai multi biti cu atat viteza de lucru a microprocesorului
este mai mare si el este mai performant.

CIRCUITUL INTEGRAT
 Este o capsula in interiorul careia se gasesc zeci sau sute de mii de circuite
electronice.
 Se mai numeste si cip (chip).

 El se monteaza pe placa de baza a calculatorului prin intermediul unor

picioruse conductoare numite pini.

INSTRUCTIUNILE
 Reprezinta codificarea comenzilor de operatii pe care trebuie sa le
execute calculatorul.

Deoarece calculatorul este o masina cu doua stari, aceste instructiuni vor fi siruri de
cifre binare, iar codul folosit se numeste cod masina.
 Setul de instructiuni pe care microprocesorul le intelege si le poate executa formeaza
limbajul masina si el este realizat cu circuite electronice implementate in microprocesor.

MEMORIA INTERNA
Este locul de munca al calculatorului
 Este locul in care sunt aduse programele si datele pentru a fi
prelucrate de procesor.
 Este un depozit pentru informatia codificata in binar.

 Capacitatea ei se masoara in unitati de masura a informatiei: kilooctetul

(kilobyte), megaoctetul si gigaoctetul.

Instructiunile si datele sunt reprezentate in memoria interna sub forma de cifre binare
grupate in octeti, pe care le prelucreaza procesorul. Pentru regasirea lor, memoria interna
a fost impartita in locatii de memorie (zone de memorie).
 Este o memorie neremanenta si de capacitate mica.

Se folosesc doua tipuri de memorie interna:

 Memoria RAM
o Acronimul de la Random Access Memory
o Este o memorie in care se poate scrie si din care se poate citi
o Este o memorie neremanenta, adica la scoaterea de sub tensiune a calculatorului,
informatiile scrise in aceasta memorie se pierd
o Ea pastreaza programele sistemului de operare si ale utilizatorului
o Capacitatea memorie interne se refera la capacitatea memoriei RAM
o O capacitate mica a memoriei interne limiteaza performantele calculatorului, pentru
ca nu permite folosirea oricarui software.
 Memoria ROM
o Acronimul de la Read Only Memory
o Este o memorie din care se poate citi, dar in care se poate scrie
o Este o memorie remanenta si mult mai scumpa decat memoria RAM
o Este implementata sub forma unui circuit integrat in care se memoreaza un
microprogram de tip firmware (inscris de producator) destinat initierii lucrului cu
calculatorul, la punerea sub tensiune a acestuia. Continutul acestei memorii nu poate fi
modificat de catre utilizator.

LOCATIA DE MEMORIE
 Este octetul si se identifica printr-o adresa unica.

Adresele sunt numere binare care pornesc de la 0 si se incrementeza cu 1: 0, 1, 10,

11, etc.
O SESIUNE DE LUCRU A CALCULATORULUI
 Dureaza din momentul in care se porneste calculatorul si pana in
momentul in care este oprit.
 In timpul unei sesiuni de lucru, in memoria interna a calculatorului sunt aduse
programele care vor fi prelucrate de procesor si datele prelucrate de aceste programe.
Procesorul va produce rezultate care vor fi depuse tot in memoria interna.
La scoaterea de sub tensiune a calculatorului, programele si datele din memoria
interna se pierd.
Este necesar ca aceste date si programe sa poata fi pastrate si in afara sesiunii de
lucru, pentru a putea fi folosite ulterior. Pastrarea lor se face in memorii externe.
MEMORIILE EXTERNE
 Sunt suporturi electromagnetice sau optice reutilizabile, pe care
informatia se pastreaza codificat in forma binara.
 Sunt suporti de informatie pe care calculatorul, folosind dispozitive specific
fiecarui suport, numite unitati de memorii externe, poate citi sau scrie informatia.
 Memoriile externe sunt caracterizate de capacitatea de memorare.

 Unitatile de memorie externa sunt caracterizate de viteza de transfer a

informatiei.
 Sunt memorii remanente din care informatia nu se pierde atunci cand
calculatorul nu este alimentat cu current electric.
 Pe ele se pastreaza, in afara sesiunii de lucru, programele sistemului de
operare si programele si datele necesare aplicatiilor exploatate pe calculator.

Procesorul nu poate executa un program inregistrat in memoria externa. Atunci cand

trebuie executat de processor, el trebuie adus impreuna cu datele in memoria interna a
calculatorului.
 In functie de modul in care este inregistrata informatia in format binar pe
suportul de informatie, memoriile externe se clasifica astfel:
 Suporturi magnetice
 Suporturi optice

DISPOZITIVE PENTRU SUPORTURI MAGNETICE

 Suporturile magnetice sunt construite dintr-un material plastic (material
flexibil) sau din aluminiu (material rigid) pe care este depus un strat de substanta cu
proprietati feromagnetice si care este protejat de o carcasa sau de o invelitoare.
 Aceasta substanta poate fi magnetizata dupa doua polaritati diferite, care
corespund cifrelor binare 0 si 1. In acest mod, informatia poate fi pastrata si in afara
sesiunii de lucru.
 Spatiul de memorare de pe disc permite impartirea in locatii de
memorare si crearea unui sistem de numerotare a locatiilor, astfel incat sa fie
suporturi cu acces direct pe care, prin intermediul unei adrese, sa se poata localiza
direct locatia in care este memorata informatia.
 Dispozitivele periferice folosite pentru citirea discurilor se numesc
unitati de discuri magnetice.
  Pentru fiecare unitate de disc exista un anumit tip de unitate de discuri.
Astfel, exista unitate de disc flexibil si unitate de hard-disc.
 Discurile sunt montate in interiorul unitatii, pe un ax, si se rotesc in jurul
acestui ax, pentru a permite dispozitivului cu capete de citire-scriere sa aiba acces la o
zona de pe suprafata discului.
 La scrierea informatiei pe disc, prin capul de citire-scriere activat trece un
curent electric variabil (impulsuri electrice care codifica informatia in binar). Acest curent
magnetizeaza particulele feromagnetice dupa cele doua polaritati care corespund celor
doua cifre binare.
 La citirea informatiei, prin miscarea discului, se creeaza in dreptul capului de
citire-scriere activat un camp magnetic variabil care induce in cablul electric un curent
electric.
 Discurile sunt suporturi de informatie cu acces direct la informatie,
adica se poate pozitiona capul de scriere al unitatii direct pe locatia de pe disc in care se
gaseste o anumita informatie, fara sa se parcurga suportul pana la acea locatie.
 Pentru a se asigura accesul direct la informatie, suprafata discului este
impartita in LOCATII DE MEMORARE care sunt identificate printr-o adresa unica
astfel:
o Suprafata discurilor este impartita in cercuri concenmtrice numite piste
o Pistele, la randul lor, sunt impartite in arce de cerc numite sectoare
o Pistele care au aceeasi raza formeaza un cilindru
 Locatia de memorare de pe disc, care poate fi identificata printr-o
adresa unica, este sectorul, care are o capacitate de 512 octeti.

TIPURI DE SUPORTURI MAGNETICE:
 DISCURI FLEXIBILE sau DISCHETE (FLOPPY DISK – FD)

 HARD-DISCURI (HARD-DISK – HD)

DISCURILE FLEXIBILE :
o sunt discuri care pot fi montate si demontate pe unitati.
o Ele au doua suprafete pe care se poate scrie informatia.
o Capacitatea de memorare a DISCURILOR FLEXIBILE este de 1.44 Mo, iar
viteza de transfer a unitatii este 500 ko/s.

HARD-DISCURI
o Este un pachet de discuri asemanatoare celor flexibile
o Este montat in interiorul calculatorului
o Hard-discurile pot avea o capacitate de zeci sau sute de Go si o viteza de 10
ori mai mare decat discurile flexibile.

DISPOZITIVE PENTRU SUPORTURI OPTICE

  Discurile optice sunt construite dintr-un material metalic (aluminiu) ce nu are
proprietati magnetice, lustruit, acoperit cu un stat din material plastic in care pot fi
practicate alveole.
 O unda laser baleiaza suprafata discului si reflecta lumina catre un senzor,
diferentiat, in functie de prezenta sau absenta unei alveole, stari carora li se asociaza cele
doua cifre binare.
 Suprafata unui CD este si ea divizata in piste , dar, spre deosebire de cele de
la discurile magnetice, aceste piste nu sunt concentric, ci continue, in forma de spirala.
 Spatiul de memorare este divizat in blocuri care asigura crearea sistemului
de adresare a unei locatii.

Exista urmatoarele tipuri de DISCURI OPTICE:

o Discuri compact sau discuri CD (compact disc)

o Discuri DVD (disc video digital)

DISCURILE CD
 Acronimul este Compact Disc

 Capacitatea unui astfel de suport este de 682 de Mo

 Oorganizati in 99 de piste si 300 de blocuri pe pista.

 Blocurile pot avea 512, 1024 sau 2048 octeti.

 Este folosit in general pentru distribuirea unor pachete de programe de

aplicatie sau pentru inregistrarea unor programe multimedia care au nevoie de un
spatiu mare de dpozitare a informatiei.
 Viteza de transfer a unitatii care exploateaza aceste suporturi este de
150-7800 ko/s.
 Viteza de transfer a primelor unitati de Cd era de 150ko/s ( de 2-3 ori mai
mica decat a unitatilor de hard-discuri).Ulterior, viteza de transfer a crescut, aparand un
factor de multiplicare 2x, 4x,…, 48x, 52x fata de rata de transfer initiala, facandu-le
mai rapide in exploatare decat hard-discurile.

DISCURILE DVD
 Permit stocarea pe un disc compact cu mai multe straturi de plastic in
care pot fi practicate alveole, asigurand o capacitate de memorare mult mai mare:
un strat – 4,7 Go, doua straturi – 8,5Go si trei straturi – 17Go.
 In plus, pistele sunt mai dese pentru a crea o capacitate de memorare
mai mare
 Sunt folosite in general pentru inmagazinarea datelor in format audio si
video, a filmelor, a formatelor multimedia interactive care necesita un spatiu foarte
mare de stocare.
  Viteza de transfer a primelor DVD-uri este mai mica decat la un CD, de
600 rotatii pe minut. Si la acest tip de suport viteza a crescut, ulterior aparand factori de
multimplicare de 7x, 8x, 16x, 48x fata de rata de transfer initiala.

SISTEMUL DE INTRARE-IESIRE

 Asigura comunicatia calculatorului cu lumea inconjuratoare prin

intermediul unor echipamente specializate numite DISPOZITIVE PERIFERICE.
 Aceste dispozitive sunt echipamanente specializate care asigura interfata
dintre calculator si utilizator.

DISPOZITIVELE PERIFERICE sunt de trei tipuri:

o Dispozitive de intrare
o Dispozitive de iesire
o Dispositive de intrare-iesire

DISPOZITIVE DE INTRARE
 TASTATURA – se foloseste pentru transmiterea comenzilor si introducerea
datelor
 DISPOZITIVE DE INTRARE DIRECTA
o DISPOZITIVE DE INDICARE
 Folosesc, pentru introducerea comenzilor si alegerea optiunilor, cel mai
simplu gest uman: indicarea. Nu permit introducerea datelor. Pot fi insa folosite pentru
crearea unoir desene sau a unor forme grafice.
 Exemple: mouse, trackball, trackpad, creion optic, tablet grafica, ecran tactil,
joystick
o DISPOZITIVE DE SCANARE
 Transforma desene, imaginea unui text sau simboluri intr-un format binar care
poate fi prelucrat de calculator.
 Exemple: scanner, cititor de cod de bare
o DISPOZITIVE DE INTRARE VOCALA
 Transforma sunetele (undele sonore, care sunt intr-un format analogic) intr-
un format binar care poate fi prelucrat de calculator.
 Exemplu: microfon
 Sunt dispozitive utilizate pentru a transmite calculatorului informatii si
comenzi prin operatia de citire.
 Informatiile citite pot fi: caractere, imagini, muzica, vorbire, etc.
  Rolul dispozitivelor de intrare este de a transforma datele, programele
si comenzile dintr-un format pe care-l intelege omul intr-un format pe care sa-l poata
prelucra calculatorul (un sir de biti).
 Oricare ar fi informatia, principiul de functionare al unui dispozitiv de
intrare este acelasi:
o Preia informatia care trebuie introdusa
o O imparte in unitati de informatie folosind un algoritm propriu
o Codifica fiecare unitate de informatie intr-o secventa de biti
o Transmite acesti biti procesorului
 In cazul dispozitivelor cu indicare directa, operatia se executa in doua
etape:
o Indicarea unui obiect de pe ecranul calculatorului si confirmarea alegerii.
o Indicarea se face prin controlarea pozitiei unui cursor care poate fi mutat cu ajutorul
dispozitivului intr-o locatie a ecranului calculatorului sau pe o tablet grafica.
o Confirmarea alegerii se face prin apasarea unui buton, fie prin apasarea
dispozitivului pe ecran sau pe tableta.

CREIONUL OPTIC
 foloseste o celula fotoelectrica sensibila la lumina, prin care este
semnalizata calculatorului pozitia de pe ecran.
 este deplasat pe ecran in pozitia dorita si se apasa un buton sau se apasa
creionul pe ecran pentru confirmarea alegerii.

TABLETA GRAFICA SI CREIONUL SAU PUCUL

 Formeaza un ansamblu de dispozitive de intrare care contine o suprafata
de lucru si un dispozitiv de indicare folosit pentru a trasa un desen.
 Suprafata de lucru este tableta grafica, iar dispozitivul de indicare poate
fi un puc sau un creion.
 Pucul este prevazut cu butoane pentru a confirma locatia aleasa

ECRANUL TACTIL
 Este un ecran special de calculator, acoperit cu o suprafata de plastic pe
care sunt afisate diferite simboluri grafice.
 Prin indicarea cu degetul a acestor simboluri se declanseaza executarea
unor comenzi.
 Aceste dispozitive de intrare se folosesc in general pentru a obtine rapid
informatii
 Tendinta actual este de a inlocui mouse-ul cu ecranul tactil

JOYSTICK-UL
  Este un dispozitiv format dintr-o baza pe care sunt montate o maneta si mai
multe butoane de control.
 Prin actionarea butoanelor de control se declanseaza diferite
evenimente pe ecran,
 Prin miscarea manetei in diferite directii, se deplaseaza un obiect pe
ecran.

CITITORUL DE COD DE BARE

 Este un dispozitiv de intrare prin care se baleiaza codurile de bare de pe
diferite produse.
 Este util in magazine, pentru a transmite informatii despre produsele
vandute.

DISPOZITIVE DE IESIRE
 Pot fi:
 Dispozitive hardcopy
 Dispozitive softcopy
 Sunt dispozitive folosite de calculator pentru a comunica utilizatorului
rezultatele operatiilor comandate si informatii despre starea sistemului, prin
operatia de scriere.
 Aceste dispozitive primesc o secventa de biti de la procesor si o decodifica
astfel incat sa poata fi inteleasa de om sau de un mecanism.
 Secventele de biti receptionate pot sa contina texte, tabele cu numere,
desene, muzica, etc.
 De exemplu, imprimanta primeste un sir de octeti care reprezinta caractere.
Ea decodifica fiecare octet pentru a afla ce caracter trebuie sa tipareasca, dupa care
activeaza mecanismul prin care tipareste caracterul respective pe hartie.
 Dispozitivele de iesire care furnizeaza informatia pe hartie sunt caracterizate
de REZOLUTIE. Aceasta marime se masoara in dpi (dots per inch – puncte pe inci). Ea
reprezinta numarul de puncte afisate pe inci. Exista rezolutie pe vertical (numar de
puncte pe vertical) si rezolutie pe orizontala (numar de puncte pe orizontala).
 DISPOZITIVE HARDCOPY
o Furnizeaza informatii la care utilizatorul poate avea acces si ulterior
o De exemplu, sunt tiparite pe hartie sau inregistrate pe un microfilm sau pe un alt
support care poate fi vizualizat ulterior
o Exemple: imprimanta, plotter
 DISPOZITIVE SOFTCOPY
o Furnizeaza informatii pe care utilizatorul le poate vizualiza atat timp cat
dureaza prezentarea lor
o De exemplu, sunt afisate pe ecran
 o Exemple: monitor, dispozitive de iesire vocala ( difuzor, sintetizator de
muzica, sintetizator de vorbire)

PLOTTERUL
 Este un dispozitiv de iesire prin care calculatorul DESENEAZA PE HARTIE
IMAGINI DE MARE PRECIZIE, harti sau desene tehnice
 fiind foarte util in munca inginerilor si a desenatorilor.
 Este format dintr-o masa pentru desenare si un brat cu care se deseneaza.
 Accepta formate mari de hartie si are o rezolutie de 300-800 dpi.

SINTETIZATORUL DE MUZICA
 Este un dispozitiv care se foloseste pentru generarea sunetelor pe baza unor
instructiuni
 Informatia se creaza prin intermediul unui limbaj specializat si respecta
standardul MIDI (Musical Instrument Digital Interface)
 Ea se memoreaza intr-un fisier numit partitura computerizata
 Fisierul contine in format binar o lista care descrie succesiunea notelor si,
pentru fiecare nota: durata, inaltimea, intensitatea si volumul.
 informatiile din fisier sunt transmise placii de sunet care, prin intermediul unui
sintetizator de muzica, reda fiecare nota, in ordine si cu caracteristicile stabilite.

SINTETIZATORUL DE VORBIRE
 este un dispozitiv prin intermediul caruia calculatorul poate “sa vorbeasca” folosind
cuvinte preinregistrate sau combinatii de sunete care imita vocea umana.
 Este util in aplicatii educationale pentru invatarea unei limbi straine sau pentru
comunicarea unor mesaje prestabilite.

DISPOZITIVE DE INTRARE-IESIRE
 Exemple: modem, placa de retea, placa multimedia

 Sunt dispozitive utilizate pentru a realiza comunicatia in ambele sensuri,

prin operatii de citire si scriere

CONFIGURATIA UNUI CALCULATOR

 Este ansamblul componentelor care sunt conectate la unitatea centrala de
prelucrare, pentru a realize sistemul de calcul.
 Calculatorul poate avea:
o o configuratie minima si
o o configuratie maxima.
 Configuratia minima
o este data de numarul minim de componente necesare pentru ca sistemul sa fie
operational.
o Cuprinde procesorul, memoria interna, tastatura, monitorul si o unitate de hard-
disc. Mai este o unitate de disc flexibil sau o unitate de Cd care sa permita si scrierea,
pentru a crea copii de siguranta pentru documente si fisierele de date.
  Configuratia maxima
o este data de numarul maxim de componente care pot fi conectate la procesor.
 Intre configuratia minima si configuratia maxima, utilizatorul isi poate alege
configuratia dorita care sa corespunda necesitatilor aplicatiilor sale.

PRINCIPALELE COMPONENTE ALE UNUI CALCULATOR PC

 PC inseamna Personal Computer ( calculator personal)

 provine de la numele dat de firma IBM primului microprocessor,

construit in 1961, pe baza de microprocesor Intel 8088.
 Pana la aparitia acestuia, prelucrarea informatiilor se facea centralizat, de
catre persoane specializate, in locuri special amenajate pentru desfasurarea acestui
process.
 Microcalculatorul PC avea dimensiuni reduse si realize performante
deosebite.
 Aceste calitati au permis accesul utilizatorului obisnuit la prelucrarea
automata a informatiilor. Microcalculatorul a devenit o ustensila de birou.
 Microprocesorul construit de IBM in jurul microprocesoarelor Intel ofera
avantajul unui sistem deschis, pe care utilizatorul si-l putea reconfigure usor, adaugand
noi placi in interiorul lui. Structura IBM a devenit un standard industrial. El a devenit liderul
de necontestat in lumea calculatoarelor.
 Modelul calculatoruIui IBM a fost preluat si de alte firme (Compaq,
Toshiba, Hewlett Packard). Aceste microcalculatoare sunt realizate pe aceleasi principiu
ca si calculatoarele IBM si folosesc acelasi software. Ele se numesc calculatoare
compatibile IBM.

TASTATURA
 Este un dispozitiv de intrare

 face parte obligatoriu din configuratia minima a unui calculator.

 Prin intermediul ei, utilizatorul poate sa transmita informatii calculatorului,

sub forma unui sir de caractere. Fiecare caracter se genereaza prin apasarea unei
taste electronice.
 Apasarea unei taste are ca efect inchiderea unui circuit electronic prin care
se genereaza un cod unic.
 Contine 4 blocuri de taste:
o Tastatura alfanumerica
o Tastatura de editare
o Tastatura numerica
o Grupul tastelor functionale
  Tastaturile se deosebesc intre ele prin:
o numarul de taste si
o pozitia acestor taste pe tastatura.
 In functie de modul in care sunt dispuse tastele alfanumerice, exista
doua tastaturi standardizate:
o tastatura anglo-saxona cu tastele dispuse astfel: Q,W,E,R,T si
o tastatura franceza cu tastele dispuse astfel: A,Z,E, R
 Exista doua tipuri de taste:
o Tasta calda si
o Tasta rece
 Tasta calda, prin actionare, genereaza un cod inteligibil pentru calculator,
reprezentand un caracter sau o comanda. Exemple: tastele de la tastatura de editare si de
la tastatura numerica
 Tasta rece, prin actionare, nu genereaza un cod inteligibil pentru calculator. Ea
se foloseste intotdeauna impreuna cu o tasta calda, pentru a schimba codul
acesteia. Exemple: SHIFT, CTRL si ALT.
 Combinatia dintre aceste taste se noteaza: tasta rece + tasta calda. Astfel,
Shift+ c – generati codul literei C.
 TASTE COMUTATOR sunt:
o Tasta CapsLock – comuta tastatura alfanumerica intre starea care
genereaza litere mici si starea in care genereaza litere mari.
o Tasta NumLock – comuta tastatura numerica intre starea de tastatura
numerica si starea de tastatura de editare.
o Tasta Insert – comuta modul de corectura in text, intre corectura cu
suprascriere si corectura cu inserare.

MOUSE-UL

 Este cel mai raspandit dispozitiv de indicare

 S-a impus o data cu aparitia interfetelor grafice.

 Este un dispozitiv pentru care ecranul calculatorului devine o masa virtuala

de lucru.
 Pe aceasta masa virtuala, pozitia mouse-ului este marcata printr-un semn
grafic, numit cursor de mouse. Acest cursor este diferit de cursorul care arata pozitia in
care va fi scris un character pe ecran, de la tastatura.
 Cu ajutorul mouse-ului pot fi manipulate pe ecran diferite obiecte. Aceste
obiecte ar putea fi manipulate si prin comenzi editate de la tastatura, dar este mult mai
simplu prin comenzi date cu mouse-ul.
 Are mai multe butoane (doua sau trei)
  se poate deplasa pe masa reala (pad).

 Deplasarea mouse-ului si actionarea butoanelor sunt transformate in semnale

electrice care sunt transmise calculatorului.
 Operatia de deplasare a mouse-ului are ca efect deplasarea cursorului de
mouse pe ecran.
 Cursorul de mouse urmareste pe ecran deplasarea mouse-ului pe masa reala.

 Cu ajutorul mouse-ului se pot executa patru operatii:

o Operatia de indicare (point) – prin care cursorul de mouse este deplasat pe
ecran pentru a indica un anumit obiect (deplasarea pe ecran se face prin deplasarea
mouse-ului pe pad)
o Operatia clic (click) – prin care se actioneaza scurt un buton al nouse-ului
(este folosit pentru confirmarea alegerii pozitie de pe ecran)
o Operatia clic dublu (double click) – prin care se actioneaza scurt, de doua ori
succesiv, un buton al mouse-ului
o Operatia de glisare sau tragere (dragging) – prin care se deplaseaza mouse-
ul pe pad, avand un buton actionat ( este folosita de obicei pentru a deplasa obiecte pe
ecran).

In locul mouse-ului se mai pot folosi urmatoarele dispozitive de indicare:

 TRACKBALLUL
o Este format dintr-o bila dispusa intre doua role plasate perpendicular, care
translateaza miscarea bilei in miscari pe orizontala sip e vertical, pe ecran. Spre deosebire
de mouse, unde carcasa dispozitivului se deplaseaza pe o suprafata, in cazul trackballului
carcasa este fixa, iar bila este miscata cu mana. La fel ca si mouse-ul, are butoane pentru
a executa diferite actiuni.
 TRACKPADUL
o este format dintr-o suprafata de lucru sensibila la atingere, pe care utilizatorul
poate deplasa degetul pentru a muta cursorul pe ecranul calculatorului. Dispozitivul este
dotat cu doua taste care corespund celor doua butoane ale mouse-ului.

MONITORUL

 Ecranul (screen) este un suport de iesire pe care calculatorul scrie rezultatele

prelucrarilor, mesajele pentru utilizator si informatiile despre starea sistemului.
 Face parte dintr-un dispozitiv numit monitor care, pe langa aceasta suprafata
de afisare – ecranul, mai contine si circuitele necesare realizarii imaginii pe ecran.
 Monitorul este legat la placa video (adaptorul video), care se gaseste in
interiorul calculatorului si care prelucreaza semnalele primate de la procesor pentru a
le transforma in imagini grafice.
 Imaginile de pe ecran sunt compuse din trei culori: rosu, verde si albastru
(RGB).
  Ecranul reprezinta o suprafata de pete foarte mici de culoare numite pixeli.

 Monitorul este caracterizat de:

o Diagonala
 Cele mai raspandite sunt monitoarele cu diagonal de 15 si 17 inci, care este
suficienta pentru activitatile obisnuite. Diagonalele mai mari, de 20 inci, se folosesc in
aplicatii de grafica profesionala sau in proiectare.
o Rezolutia
 Reprezinta numarul de pixeli de pe ecran exprimat in numarul de pixeli pe
linie inmultit cu numarul de pixeli pe coloana: nxm. Cu cat rezolutia este mai mare, cu atat
imaginea este mai clara.
o Numarul de culori
 Reprezinta numarul de culori folosite pentru realizarea imaginii.
 Se pot folosi de la 256 de culori pana la 16.777216 culori.
 Fiecare culoare este codificata in binar.
 Fiecarui pixel I se atribuie un cod de culoare
 Cu cat se folosesc mai multe culori, cu atat este nevoie de mai multi biti pentru
construirea codului de culoare.

SCANNERUL
 Este un dispozitiv de intrare prin care pot fi citite imaginile grafice (fotografii,
desene facute pe hartie).
 Imaginea pe care o citeste scannerul este o suprafata formata din puncte.
 Fiecare punct este definit printr-un cod de culoare, obtinandu-se versiunea
digitala a imaginii.
 Dupa ce a fost citita cu scannerul, imaginea poate fi prelucrata cu ajutorul
calculatorului: redimensionata, rotita, colorata, suprapusa cu alte imagini, etc.
 Este folosit in special in operatii de tehnoredactare a diferitelor carti sau
publicatii, in care trebuie inserate in diferite desene.
 Scannerul este caracterizat de:
o Rezolutie
 Reprezinta numarul de puncte pe inci pe care le poate citi scannerul.
 Cu cat rezolutia este mai mare, cu atat imaginea citita de scanner va fi apropiata
de cea reala. Rezolutia poate fi de 300, 600 … 480, 9600 dpi.
o Numar de culori
 Reprezinta setul de culori care sunt codificate de scanner.
 Cu cat numarul de culori este mai mare, cu atat imaginea scanata va fi mai
apropiata de cea reala.
o Viteza de scanare
 Reprezinta viteza cu care un scanner citeste si prelucreaza o imagine.
 Daca se creste mult rezolutia unui scanner, scade viteza de citire, deoarece el
trebuie sa citeasca mai multe puncte.
 IMPRIMANTA
Este un dispozitiv de iesire prin care calculatorul comunica rezultatele obtinute in
urma prelucrarii, prin intermediul unui suport de informatie: hartia.

 Hartia de imprimanta este un suport de informatie secvential. Ea este

parcursa intr-un singur sens, fara posibilitate de revenire pentru rescrierea unor
informatii.
 In general, o imprimanta are urmatoarele component: un mecanism
pentru tiparire, un mechanism pentru antrenarea hartiei, un panou cu butoane si led-uri,
doua cabluri (unul de alimentare de la retea si unul de conectare la calculator).
 Imprimanta este caracterizata, pe langa REZOLUTIE, de urmatoarele
elemente:
o VITEZA
 Reprezinta viteza de scriere a imprimantei si se masoara in cps
(caractere pe secunda), iar imprimantele lente si prin ppm (pagini pe minut).
o DIMENSIUNEA MAXIMA A HARTIEI
 Este data de formatul hartiei pe care poate sa scrie imprimanta: A3 , A4,
A5, B5
 TIPURI DE IMPRIMANTE
o Cu jet de cerneala
 Mod de scriere – aruncand un jet de cerneala cu o anumita intensitate
 Caracteristici :
 Viteza: 3-16 ppm
 Rezolutie: 300-360 dpi
 Calitate buna la tiparire
 Domenii de utilizare: orice domeniu care nu necesita calitate deosebita
la tiparire

o Laser
 Mod de scriere – prin polarizare electrostatic a unui cilindru, care
atrage o substanta numita toner
 Caracteristici :
 Viteza: 4-20 ppm
 Rezolutie: 300-1000 dpi
 Calitate inalta a tiparirii
 Prêt ridicart
 Domenii de utilizare: aplicatii de procesare a publicatiilor ( carti si
publicatii)
o Termica
 Mod de scriere – prin fixarea termica a vaporilor de cerneala pe o
hartie speciala
 Caracteristici :
 Viteza: 2-8 ppm
  Calitate foarte buna la tiparire
 Pret ridicat
 Domenii de utilizare: lucrari de arta si grafica profesionala

UNITATEA DE SISTEM
 Este construita modular, impartita in componente electronice.

 Partea cea mai importanta este placa de baza (system board sau mother
board).
 Placa de baza contine circuitele electronice cele mai importante:
microprocesorul si alte circuite integrate, care il ajuta sa lucreze si sa isi indeplineasca
sarcinile.
 Tot pe aceasta placa se afla si memorica interna a calculatorului.

 Langa placa de baza se gaseste sursa de alimentare (power supply) care

asigura tensiunile electrice necesare functionarii circuitelor electronice.
 Unitatile de discuri sunt singurele parti mecanice din interiorul
calculatorului. Ele sunt cele mai mari consumatoare de putere electrica din calculator si
din aceasta cauza, se gasesc aproape de sursa de alimentare. Celelalte componente ale
calculatorului primesc current, de la sursa de alimentare, prin intermediul placii de baza.
 Pe, sau langa placa de baza se gasesc conectorii la magistala, prin
intermediul carora se leaga optional la placa de baza placile adaptoare sau interfetele
pentru imprimanta, pentru modemul liniei telefonice, pentru ecran, pentru unitatile de
discuri flexibile. Aceste placi sunt legate la placa de baza prin intermediul magistralei, care
este un canal comun de comuniatie intre placile calculatorului.
 Magistrala este formata dintr-un manunchi de trasee de cupru pe o placa de
circuit, pe care circula informatia (date, comenzi, semnale de control) sub forma de
impulsuri electrice pe doua niveluri de tensiune, carora le corespund cele doua cifre
binare o si 1. Pe magistrala, informatia se transmite paralel, adica pe fiecare linie
conductoare se transmite un bit de informatie. Dimensiunea magistralei (numarul de linii
conductoare) este o caracteristica foarte importanta, deoarece de ea depinde debitul
datelor care vor fi schimbate intre microprocessor si celelalte component. Magistralele pot
fi de 32 de biti, de 64 de biti, etc.
 Legatura intre magistrala si dispozitivul periferic se face prin intermediul
interfetei.
 Dispozitivele periferice prelucreaza datele si comenzile primate sub forma de
semnale electrice de la magistrala. Pe liniile electrice ale dispozitivelor periferice,
informatia poate fi transmisa in serie au parallel.
 La transmisia in serie, informatia este transmisa pe o singura linie, bit dupa bit,
sub forma de impulsuri.
 La transmisia in paralel fiecare bit de informatie se transmite pe cate o linie
electrica, sub forma de impulsuri.
  In functie de modul in care se face transmisia, interfetele pot fi:

 Interfete paralele, la care se conecteaza dispozitivele periferice care folosesc,

transmiterea in parallel a informatie. De exemplu, imprimantele.
 Interfetele seriale, la care se conecteaza dispozitivele periferice care folosesc
transmiterea in serie a informatiei. De exemplu, modemul.
 Interfete USB, la care se poate conecta orice tip de dispozitiv periferic.

 Placile adaptoare sunt introduse, optional, in sloturi si configureaza

calculatorul dupa dorintele utilizatorului.
 Sloturile sunt conectoare care asigura legatura cu magistrala si comunicarea
cu microprocesorul.
 Cele mai importante placi adaptoare sunt:
o Adaptorul video, care transforma comenzile calculatorului in imagini vizibile
pe ecran
o Adaptorul unitatii de disc, care transforma comenzile calculatorului in
inregistrari magnetice pe suportul de informatii si invers.
o Placile de memorie, care se adauga memoriei de baza a calculatorului pentru
a mari capacitatea memoriei interne
o Porturile serie si paralel prin intermediul carora se pot conecta imprimanta,
mouse-ul, modemul.
 Calculatoarele compatibile IBM PC sunt de doua tipuri:
o de birou sau
o portabile
 Calculatoarele de birou sunt dependente de o sursa de alimentare ( se
conecteaza la reteaua electrica prin cordon de alimentare si prize).
 Calculatoarele portabile sunt de dimensiuni reduse, au acumulator propriu
care le asigura o independent de functionare de cateva ore si au fost concepute special
pentru a fi deplasate usor. Ele se mai numesc laptop sau notebook.

SISTEMUL DE OPERARE
 Este o componenta a structurii calculatorului

 Reprezinta ansamblul programelor care au rolul de a realiza

utilizarea optima a resurselor calculatorului
 Este format din doua componente: nucleu si interfata.

 Componenta software a calculatorului este structurata astfel:

programe de aplicatie si programe ale sistemului (sistem de operare si programe
utilitare)
  Controleaza executia programelor de aplicatie si a programelor utilitare

 Asigura legatura cu utilizatorul, copierea programelor din memoria

externa (discul) in memoria interna, executia in ordine a instructiunilor din aceste
programe si comunicarea rezultatelor obtinute.
 Functia principala a nucleului sistemului de operare este de a
administra diferite resurse disponibile si de a planifica folosirea lor.
 Resursa este o componenta a sistemului de calcul.

 Calculatorul dispune de doua tipuri de resurse: fizice si logice.

o Resurse fizice
 Sunt componentele hardware ale calculatorului care au functii de
prelucrare, pastrare sau transferare a informatiei (procesorul, memoria interna,
dispozitivele periferice)
o Resurse logice
 Sunt componentele software ale calculatorului care au functii de
administrare a resurselor si a datelor, de executare a programelor de aplicatie, de
organizare si prelucrare a datelor (programele si datele)
 Interfata sistemului de operare defineste modul in care utilizatorul
interactioneaza cu sistemul de operare. Ea asigura functia de comunicare prin
intermediul unui dialog intre cei doi astfel:
o Utilizatorul transmite calculatorului, prin intermediul tastaturii sau al
mouseului, comenzi pentru executarea operatiilor sau raspunsuri la intrebarile puse de
calculator
o Calculatorul transmite utilizatorului, prin intermediul monitorului, mesaje
in legatura cu intenmtiile utilizatorului sau intrebari privind modul de realizare a operatiilor
solicitate.
 Sistemul de operare contine programe care controleaza in permanenta
activitatea calculatorului. Ele trebuie sa fie rezidente in memoria interna atat timp cat
calculatorul functioneaza.

ARHITECTURA GENERALA A UNUI SISTEM DE CALCUL

Arhitectura unui calculator defineste modul in care subansamblele hardware sunt
conectate fizic, fara sa se tina cont de amplasarea lor.

John Von Neumann a descris primul model arhitectural pentru calculatoare in 1945.
Majoritatea calculatoarelor utilizate astazi respecta acest model.

 UCC -Unitatea de comanda si control

 UAL -Unitatea aritmetico-logica

  Registri-zone de stocare temporara a informatiilor

 UM -Unitatea de memorie

 SI/E -Sistemul de intrare/iesire

Schema generala a unei masini Von Neumann

Comunicarea intre aceste componentese realizeaza prin intermediul unor

magistrale.
MD- magistrale de date : transmit date si instructiuni
MA- magistrale de adrese : transmit numai adrese de memorie
Componentele principale ale unei masini von Neumann sunt:
 Unitatea centrala de prelucrare

 Unitatea de memorie

 Sistemul de intrare/iesire

Elementele care caracterizeaza performantele sistemelor de calcul sunt:

-viteza de calcul-masurata in numarul de operatii efectuate intr-o secunda
-capacitatea MI si ME
-timpul de acces la memorie
-fiabilitatea

Functiile sistemelor de calcul:

-introducerea de informatii
-prelucrarea informatiilor
-stocarea informatiilor

Componentele fizice ale unei reţele de date

 Echipamente utilizate în reţele de date
Acest material vizează competenţa / rezultat al învăţării : Utilizează componentele

Fig. 7.2.1 Plăci de reţea wired (cu fir) şi

wireless (fără fir)
fizice utilizate în reţelele de date.

Placa de reţea
Placa de reţea funcţionează ca interfaţă fizică între calculator şi cablul de reţea.
Placa de reţea este instalată într-unul dintre sloturile de expansiune a fiecărui calculator,
care este conectat la reţea.
După ce placa de reţea a fost instalată la unul dintre sloturile de expansiune, se
conectează cablul de reţea (placa de reţea Wireless nu necesită folosirea cablului de
reţea).

Rolul plăcii de reţea

1. Pregăteşte datele din calculator pentru a fi transmise prin cablul de reţea

2. Transmite datele către alte calculatoare
3. Controlează fluxul de date dintre calculator şi cablul de reţea

Nivelul OSI în care funcţionează

O placă de reţea conţine circuite electronice (hardware) şi programe păstrate în

memorii protejate la scriere (firmware). Aceste circuite şi programe împreună
implementează funcţiile nivelului de legătură de date (Data Link) al modelului OSI.
Fiecare placă de reţea are propria sa adresă MAC (Media Access Control address)
pentru scopuri de identificare în reţea. Placa de reţea, este unic identificabil între toate
dispozitivele de acest tip produse vreodată în lume prin ceea ce poartă numele de adresă
MAC. Adresa MAC este inscripţionată la momentul fabricaţiei în chipul de memorie ROM
al plăcii de reţea (Read-Only memory) al cărei conţinut nu poate fi modificat şi care se
păstrează chiar dacă adaptorul nu este alimentat cu energie electrică). Adresa MAC
constă într-o secvenţă numerică formată din 6 grupuri de câte 2 cifre hexadecimale (în
baza 16) de tipul 00-0A-E4-A6-78-FB.
Tipuri de placi de reţea (Fig. 7.2.1)

a) Placă de reţea wired – ca purtător de date foloseşte semnale electronice

prin cablu de reţea, corespunzător arhitecturii de reţea.
b) Placă de reţea wireless – ca purtător de date foloseşte unde radio. Pentru
transmiterea şi recepţia datelor în reţea se foloseşte antenă.
 Hub (Repetor multiport)

Pe măsură ce semnalul traversează cablul, el se degradează şi se distorsionează

(atenuează). În cazul în care cablul este destul de lung, atenuarea devine destul de mare,
datele vor deveni necunoscute împiedicând comunicarea în reţea. Un repetor (Fig. 7.2.2)
permite transportul semnalului pe o distanţă mai mare. De obicei un hub (Fig 7.2.3)
conţine mai multe porturi, deci de fapt este un repetor multiport . Pe aceste porturi putem
conecta calculatoare sau alte echipamente de reţea cu ajutorul cablurilor de reţea. Hub-
urile mai sunt denumite si concentratoare, deoarece au rolul unui punct central de
conectare pentru un LAN.

Fig. 7.2.2 Fig. 7.2.3

Repetor – semn convenţional Hub - semn convenţional

Domeniu de coliziune (colision domain) - apare atunci când mai multe

dispozitive împart acelaşi mediu de transmisie. Calculatoarele conectate la un hub
alcătuiesc împreună un domeniu de coliziune, unde se ciocnesc (fenomenul de coliziune)
pachetele trimise în acelaşi timp de către calculatoare.

Rolul unei hub

1. Primirea datelor (semnalelor electronice) pe unul dintre porturi

2. Regenerarea datelor (semnalelor electronice) distorsionate
3. Trimiterea datelor (semnalelor electronice) regenerate pe toate celelalte
porturi

Acest proces înseamnă că tot traficul generat de un echipament conectat la hub,

este trimis către toate celelalte echipamente conectate la hub de fiecare data când hub-ul
transmite date. Dacă două calculatoare se decid să transmită în acelaşi timp, va apărea o
coliziune în interiorul lui şi datele respective vor fi corupte. Astfel se generează o cantitate
mare de trafic in reţea. Acest fapt va fi resimţit de către toate dispozitivele conectate la
hub.

Nivelul OSI în care funcţionează

Un hub funcţionează la nivelul fizic (Physical Layer) din modelul OSI, regenerând
semnalele din reţea şi retransmiţându-le pe alte segmente prin intermediul porturilor.

Pentru transmiterea datelor printr-un repetor, de pe un segment pe altul,

pachetele şi protocoalele LLC (Logical Link Control) trebuie să fie identice pe ambele
segmente. Aceasta înseamnă că un Hub nu permite comunicarea între reţele diferite, de
exemplu între o reţea de tip Ethernet şi una Token Ring.
 Switch (Bridge multiport)

Un switch (Fig. 7.2.5) permite transportul semnalului pe o distanţă mai mare. De

obicei un switch conţine mai multe porturi. Pe aceste porturi putem conecta calculatoare
sau alte echipamente de reţea cu ajutorul cablurilor de reţea.

Fig. 7.2.4 Fig. 7.2.5

Bridge – semn convenţional Switch – semn convenţional

Graniţele dintre segmente pot fi definite folosind un bridge (Fig. 7.2.4, Fig. 7.2.6).
Bridge-ul are două porturi prin care se conectează la două cabluri de reţea. Un bridge
este un echipament folosit pentru a filtra traficul de reţea intre segmentele unui LAN.
Bridge-urile păstrează în memorie informaţii despre toate echipamentele aflate pe fiecare
segment cu care sunt conectate. Un bridge poate avea doar două porturi, conectând două
segmente ale aceleiaşi reţele. Un switch se poate considera ca un bridge multiport. Un
switch menţine o tabelă cu adresele MAC al calculatoarelor care sunt conectate la fiecare
port. Când un cadru este primit pe un port, switch-ul compară informaţiile de adresă din
cadru cu tabela sa de adrese MAC. Switch-ul determină ce port să folosească pentru a
trimite cadrul mai departe.

Rolul unui switch

1. Verificarea adresei de sursă şi de destinaţie a fiecărui pachet care soseşte

pe unul dintre porturi.
2. Transferul pachetelor mai departe în modul următor: dacă destinaţia apare
în tabela de rutare, switch-ul transferă pachetele spre segmentul (portul) respectiv, dacă
destinaţia nu se regăseşte în tabela de rutare, switch-ul transmite pachetele către toate
segmentele (porturile).

Segmentare - Mărirea numărului de domenii de coliziune care se poate

realiza prin intermediul unui bridge sau switch. Acesta realizează filtrarea traficului, astfel
încât calculatoarele aflate într-un domeniu de coliziune să poată comunica între ele
nestânjenite de activitatea de pe alte domenii de coliziune. Acest proces înseamnă că
traficul generat de un echipament conectat la switch este trimis spre toate celelalte

Fig. 7.2.6 Switch

 echipamente, numai dacă destinaţia nu se regăseşte in tabela de rutare a switch-ului .
Astfel se reduce cantitatea de trafic generată in reţea.

Nivelul OSI în care funcţionează

Switch-ul funcţionează la nivelul Legătură de date (Data Link) al modelului OSI, la

subnivelul de Control al accesului la mediu (MAC – Media Access Control) . Din această
cauză, toate informaţiile de pe nivelurile superioare ale modelului OSI le sunt inaccesibile
şi ca urmare nu distrug protocoalele între ele. Switch-ul transferă toate protocoalele în
reţea, astfel încât rămâne la latitudinea calculatoarelor să determine protocoalele pe care
le recunosc.

Prin faptul că folosesc tabele de rutare pentru a controla pachetele care sunt
transferate spre alte segmente, switch-urile reduc traficul de reţea. Acest control al fluxului
de date este cunoscut sub numele de segmentare a traficului de reţea.
Prin faptul că un switch învaţă unde să transfere datele, putem să spunem că switch-
ul are un oarecare grad de inteligenţă.

Router (Ruter)

In timp ce un switch conectează segmente ale unei reţele, routerele interconectează

mai multe reţele. O reţea complexă necesită un dispozitiv care nu doar recunoaşte adresa
fiecărui segment, ci determină şi cea mai bună cale (rută) pentru transmiterea datelor şi
filtrarea traficului de difuzare pe segmentul local. Switch-urile folosesc adresele MAC
pentru a transmite un cadru în interiorul unei reţele. Routerele folosesc adrese IP pentru a
transmite cadrele către alte reţele. Pentru a putea trimite eficient un pachet de date către
destinaţie, este nevoie să se cunoască “topologia” reţelei de comunicaţie. Acest lucru este
realizat prin intermediul protocoalelor de rutare. Routerele schimbă permanent între ele
informaţii despre topologia reţelei.

Un ruter poate fi un calculator care are instalat un software special sau poate fi
un echipament special conceput de producătorii de echipamente de reţea (Fig 7.2.7, Fig.
7.2.8). Routerele conţin tabele de rutare cu adrese IP împreună cu căile optime către alte
reţele destinaţie.

Fig. 7.2.7 Fig. 7.2.8 Router

Router - semn convenţional
 Rolul unui router

1. Determină adresa de destinaţie a pachetelor pe care le primeşte cu ajutorul

unor tabele de rutare, care conţin următoarele informaţii:

a) Toate adresele cunoscute din reţea

b) Modul de conectare la o altă reţea
c) Căile (rutele) posibile între routere
d) Costul transmiterii datelor pe aceste căi

2. Pe baza costului şi a căilor disponibile, routerul alege cea mai bună cale de
transmitere a datelor şi transmite datele spre destinaţie.

Nivelul OSI în care funcţionează

Routerele funcţionează la nivelul Reţea al modelului OSI. La acest nivel routerul

poate comuta şi ruta (dirija) pachete între diferite reţele. Routerul citeşte informaţiile
complexe de adresă din pachet. Routerul funcţionează la un nivel superior punţilor
(bridge) în modelul OSI, deci are acces la informaţii suplimentare. Routerul poate comuta
pachetele între diferite tipuri de reţele. Comunicaţia prin Internet se desfăşoară prin
intermediul routerelor.

Wireless access point (Punct de acces fără fir)

Fig. 7.2.9 Wireless access point

Punctele de acces fără fir (Fig. 7.2.9) fac posibilă echipamentelor care folosesc
tehnologia wireless, să se conecteze la o reţea cablată. Aceste echipamente sunt:
calculatoare desktop echipate cu placă de reţea wireless, calculatoare portabile (laptop),
echipamente PDA, telefoane mobile cu tehnologie wireless încorporată. Punctele de
acces wireless folosesc unde radio pentru a se comunica cu alte echipamente wireless
sau alte puncte de acces wireless. Punctele de acces wireless sunt transparente, ceea ce
înseamnă că un calculator poate să se comunice cu reţeaua cablată ca şi cum ar fi legat
direct la reţeaua cablată prin cablu. Un punct de acces wireless are o rază de acoperire
limitată. Obstacolele reduc aria de acoperire a unei punct de acces wireless. Pentru
asigurarea unei acoperiri mai bune putem folosi mai multe puncte de acces wireless în
aceeaşi reţea, sau putem folosi o antenă cu o putere mai mare de difuzare.
 Modem DSL / ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line)

Fig. 7.2.10 Modem semn convenţional

Un modem DSL (Fig. 7.2.10) este un echipament care face posibil conectarea unui
calculator sau router la o linie telefonică digitală DSL pentru scopul folosirii unui serviciu
ADSL. Ca şi un modem obişnuit şi modemul DSL este un transceiver (transmitter –
receiver = transmiţător - receptor). Cu ajutorul acestui echipament putem să conectăm un
calculator, sau o reţea LAN la internet. Pentru conectarea unui modem DSL cu
calculatorul, putem folosi o conexiune prin USB sau Ethernet. Într-o linie DSL rata de
transfer pentru download este mult mai mare decât rata de transfer pentru upload, de
exemplu, 8 Mbit/sec. download şi 1 Mbit/sec. upload.

DSL modem / router sau Residental gateway – modem inteligent, care poate
partaja serviciul ADSL cu mai multe calculatoare sau cu o reţea întreagă. Un astfel de
modem ADSL poate fi folosit în scopul conectării pe internet, acasă sau la birou şi de
obicei conţine şi un firewall pentru protejarea reţelei LAN şi a calculatoarelor.

DSLAM (Digital Subscriber Line Access Multiplexer) - pentru a pune datele de

download si de upload pe o linie DSL este nevoie de două tipuri de echipamente: un
modem ADSL la client si un system terminator pentru modemul ADSL (DSLAM) la
provider (Fig. 7.2.11).

Fig. 7.2.11 Conectarea utilizatorilor DSL la ISP, prin intermediul unui DSLAM
 Cable modem (Modem de cablu)

Un modem de cablu (7.2.12) este folosit pentru conectarea unui calculator sau a unei

Fig. 7.2.12 Modem semn convenţional

reţele la internet. Modemul de cablu foloseşte reţeaua companiei de televiziune prin cablu.
Toate modemurile de cablu conţin : un tuner, un demodulator, un modulator, un dispozitiv
de control al accesului la mediu (MAC) si un microprocesor. Pentru conectarea unui
modem de cablu la calculator, putem folosi conexiunea prin USB sau Ethernet.

CMTS (cable modem termination system) - pentru a pune datele de download si

de upload pe un cablu de televiziune este nevoie de două tipuri de echipamente: un
modem de cablu la client si un system terminator pentru modemul de cablu (CMTS) la
provider (Fig. 7.2.13).

Fig. 7.2.13 Conectarea utilizatorilor de cablu Tv la ISP, prin intermediul unui CMTS

Echipamente multifuncţionale

Există echipamente de reţea, care au mai multe funcţii. Aceste echipamente

înglobează funcţiile mai multor echipamente de reţea cum ar fi: modem ADSL, router,

Fig. 7.2.14 Echipament

multifuncţional
bridge, switch, wireless access point (Fig. 7.2.14). Este mult mai convenabil să cumpăraţi
şi să configuraţi un singur echipament care deserveşte mai multe scopuri decât să utilizaţi
un echipament separat pentru fiecare funcţie. Aceste echipamente sunt recomandate
pentru reţeaua de acasă şi pentru birouri mai mici cu câteva calculatoare.

Descrierea topologiilor reţelelor de datea

Transmisia datelor în reţelele de calculatoare

Acest material vizează competenţa / rezultat al învăţării : Analizează arhitectura şi

standardele reţelelor de date.

O reţea de calculatoare este alcătuită dintr-un ansamblu de echipamente

interconectate între ele prin intermediul unor echipamente de reţea, cu scopul
transmisiei de date şi partajării resurselor.

Fig.1.1 Resurse în reţele de calculatoare

O reţea poate partaja diverse tipuri de resurse:

 Servicii – cum ar fi imprimarea sau scanarea

 Spaţii de stocare pe suporturi externe – cum ar fi hard-diskurile

 Aplicaţii – cum ar fi bazele de date

Echipamentele interconectate pot fi sisteme de calcul (desktop sau laptop) sau

echipamente periferice (imprimante, scannere etc)

Conectivitatea este asigurată de echipamente de reţea (hub-uri, switch-uri, rutere,

puncte de acces wireless)

Transmisia datelor se realizează prin medii de transmisie care pot fi:

 Conductoare de cupru – pentru transmisia datelor sub formă de semnale electrice

 Fibră optică – din fibre de sticlă sau materiale plastice – pentru a transporta datele
sub formă de impulsuri luminoase
  Medii de transmisie a datelor fără fir – transmit datele sub formă de unde radio ,
microunde, raze infraroşii sau raze laser - în cadrul conexiunilor fără fir (wireless)

În timpul transmisiei de la un calculator sursă la un calculator destinaţie, datele

suferă o serie de modificări:

Înainte de a fi transmise în reţea, datele sunt transformate în flux de caractere

alfanumerice, apoi sunt împărţite în segmente, care sunt mai uşor de manevrat şi permit
mai multor utilizatori să transmită simultan date în reţea.

Fiecărui segment i se ataşează apoi un antet (header), care conţine o serie de

informaţii suplimentare cum ar fi: un semnal de atenţionare, care indică faptul că se
transmite un pachet de date; adresa IP a calculatorului-sursă; adresa IP a calculatorului-
destinaţie; informaţii de ceas pentru sincronizarea transmisiei) şi un postambul care este
de obicei o componentă de verificare a erorilor(CRC). Segmentul, astfel modificat se
numeşte pachet, pachet IP sau datagramă

Fiecărui pachet i se ataşează apoi un al doilea antet care conţine adresele MAC ale
calculatorului-sursă, respectiv ale calculatorului-destinaţie. Pachetul se transformă astfel
în cadru (frame)

START ADRES TIP/LUN DATE CRC STOP

Ă GIME

Fig. 1.2. Structura generală a unui cadru

Cadrele circulă prin mediul de transmisie sub formă de şiruri de biţi. Există mai multe
tipuri de cadre, în funcţie de standardele folosite la descrierea lor (cadru Ethernet, cadru
FDDI, etc.)

Odată ajunse la calculatorul-destinaţie, şirurile de biţi suferă procesul invers de

transformare. Li se detaşează antetele, segmentele sunt apoi reasamblate, li se verifică
integritatea şi numărul, apoi sunt aduse la o formă care poate fi citită de utilizator.

Procesul de împachetare a datelor se numeşte încapsulare, iar procesul invers, de

detaşare a informaţiilor suplimentare se numeşte decapsulare. Trebuie menţionat că în
timpul încapsulării, datele propriu-zise rămân intacte.

Sunt definite două tehnologii de transmisie a datelor:

 transmisia prin difuzare (broadcast);

 transmisia punct-la-punct;

Transmisia prin difuzare utilizează de cele mai multe ori un singur canal de
comunicaţie care este partajat de toate staţiile din reţea. Orice staţie poate trimite
pachete, care sunt primite de toate celelalte staţii, operaţiunea numindu-se difuzare.
Staţiile prelucrează numai pachetele care le sunt adresate şi le ignoră pe toate celelalte.În
unele reţele cu difuzare este posibilă transmisia simultană de pachete către mai multe
staţii conectate la reţea, operaţiune ce poartă numele de trimitere multiplă. Această
tehnică se utilizează cu precădere în reţelele de mici dimensiuni, localizate în aceeaşi arie
geografică

Transmisia punct-la-punct se bazează pe conexiuni pereche între staţii, cu scopul

transmiterii de pachete. Pentru a parcurge traseul de la o sursă la destinaţie intr-o reţea
de acest tip, un pachet va „calatori” prin una sau mai multe maşini intermediare. Pot exista
mai multe trasee între o sursă şi o destinaţie motiv pentru care în aceste situaţii este
necesara implementarea unor algoritmi specializaţi de dirijare. Tehnica punct-la-punct
este caracteristică reţelelor mari.

Cantitatea de informaţie care poate fi transmisă în unitatea de timp este

exprimată de o mărime numită lăţime de bandă (bandwidth), şi se măsoară în biţi
pe secundă (bps). Adeseori în aprecierea lăţimii de bandă se folosesc multiplii
cum ar fi:

Kbps – kilobiţi pe secundă

Mbps – megabiţi pe secundă

Tipuri de reţele

Acest material vizează competenţa / rezultat al învăţării : Analizează arhitectura şi

standardele reţelelor de date.

O clasificare a reţelelor după criteriul răspândirii pe arii geografice, al modului de

administrare si al mediului de transmisie a datelor ar evidenţia, printre altele , următoarele
trei tipuri de reţele , frecvent întâlnite în documentaţie:

 Reţele locale de calculatoare (LAN – Local Area Network)

 Reţele de întindere mare (WAN – Wide Area Network))

 Reţele fără fir(WLAN – Wireless Local Area Network)

Reţele locale de calculatoare

Fig. 1.3 Reţea locală de calculatoare

Reţeaua locală de calculatoare este o reţea de echipamente interconectate

răspândite pe o suprafaţă de mici dimensiuni (încăpere, clădire, grup de clădiri
apropiate).

Conform unor surse, conceptul de LAN face referire la o reţea de calculatoare

interconectate şi supuse aceloraşi politici de securitate şi control a accesului la date, chiar
dacă acestea sunt amplasate în locaţii diferite(clădiri sau chiar zone geografice). În acest
context, conceptul de local se referă mai degrabă la controlul local decât la apropierea
fizică între echipamente. Transmisia datelor în reţelele LAN tradiţionale se face prin
conductoare de cupru.
 Reţelele de întindere mare

O reţea de întindere mare este alcătuită din mai multe reţele locale (LAN-
uri) aflate în zone geografice diferite. Reţelele de întindere mare acoperă arii
geografice extinse, o reţea WAN se poate întinde la nivel naţional sau
internaţional

În mod specific în aceste reţele calculatoarele se numesc gazde (host), termen care
se extinde şi la reţelele LAN care fac parte din acestea. Gazdele sunt conectare printr-o
subreţea de comunicaţie care are sarcina de a transporta mesajele de la o gazdă la alta.
Subreţeaua este formată din două componente distincte: liniile de transmisie şi
elementele de comutare. Elementele de comutare, numite generic noduri de comutare,
sunt echipamente specializate, folosite pentru a interconecta două sau mai multe linii de
transmisie.

Unele reţele WAN aparţin unor organizaţii a căror activitate se desfăşoară pe o arie
largă şi sunt private. Cel mai popular exemplu de reţea WAN este Internetul, care este
format din milioane de LAN-uri interconectate cu sprijinul furnizorilor de servicii de
comunicaţii (TSP-Telecommunications Service Providers).

Fig.1.4. Reţea de întindere mare

Reţele fără fir

Sunt reţele locale care transmisia datelor se face prin medii fara fir. Într-un
WLAN, staţiile, care pot fi echipamente mobile – laptop – sau fixe – desktop - se
conectează la echipamente specifice numite puncte de acces. Staţiile sunt dotate
cu plăci de reţea wireless. Punctele de acces, de regulă routere, transmit şi recepţionează
semnale radio către şi dinspre dispozitivele wireless ale staţiilor conectate la reţea

Punctele de acces se conectează de obicei la reţeaua WAN folosind

conductoare de cupru. Calculatoarele care fac parte din WLAN trebuie să se
găsească în raza de acţiune a acestor puncte de acces, care variază de la valori
de maxim 30 m în interior la valori mult mai mari în exterior, în funcţie de
tehnologia utilizată.

Primele transmisii de date experimentale în reţele reţele wireless au avut loc în anii
70 si au folosit ca agent de transmisie a datelor in reţea undele radio sau razele infraroşii.
Între timp, tehnologia a evoluat şi s-a extins până la nivelul utilizatorilor casnici..

În prezent există mai multe moduri de a capta datele din eter: Wi-Fi, Bluetooth,
GPRS, 3G ş.a. Acestora li se adaugă o nouă tehnologie care poate capta datele de şapte
ori mai repede şi de o mie de ori mai departe decât populara tehnologie Wireless Fidelity
(Wi-Fi), numită WiMAX. În timp ce reţelele Wi-Fi simple au o rază de acţiune de
aproximativ 30 m, WiMax utilizează o tehnologie de microunde radio care măreşte
distanţa la aproximativ 50 km. Astfel, se pot construi reţele metropolitane WiMAX.

Avantaje:

 Simplitate in instalare.

 Grad ridicat de mobilitate a echipamentelor – tehnologia s-a popularizat cu

precădere pentru conectarea la reţea a echipamentelor mobile

 Tehnologia poate fi utilizată în locaţii în care cablarea este dificil sau imposibil de
realizat

 Costul mai ridicat al echipamentelor wireless este nesemnificativ raportat la costul

efectiv şi costul manoperei în cazul reţelelor cablate

 Conectarea unui nou client la o reţea wireless nu implică folosirea unor

echipamente suplimentare

Dezavantaje

 Securitate scăzută

 Raza de acţiune în cazul folosirii echipamentelor standart este de ordinul zecilor de

metrii. Pentru extinderea ei sunt necesare echipamente suplimentare care cresc costul

 Semnalele transmise sunt supuse unor fenomene de interferenţe care nu pot fi

controlate de administratorul de reţea şi care afectează stabilitatea şi fiabilitatea reţelei–
motiv pentru care serverele sunt rareori conectate wireless

 Lăţimea de bandă mică (1-108 Mbit/s) în comparaţie cu cazul reţelelor cablate

(până la câţiva Gbit/s)

Fig 1.5.Reţea LAN fără fir

Reţele peer-to-peer(P2P) vs reţele client-server

Într-o reţea de calculatoare comunicarea are loc între două entităţi: clientul care
emite o cerere prin care solicită o anumită informaţie şi serverul care primeste cererea, o
prelucreaza iar apoi trimite clientului informatia solicitată. Dacă ar fi să clasificăm reţelele
după ierarhia pe care o au într-o reţea echipamentele conectate, ar trebui să facem
referire la două tipuri de reţele:

 Reţele de tip peer-to-peer

 Reţele de tip client-server

Într-o reţea peer-to-peer, toate calculatoarele sunt considerate egale (peers), fiecare
calculator îndeplineşte simultan şi rolul de client şi rolul de server, neexistînd un
administrator responsabil pentru întreaga reţea. Un exemplu de serviciu care poate fi
oferit de acest tip de reţele este partajarea fişierelor. Acest tip de reţele sunt o alegere
bună pentru mediile în care: există cel mult 10 utilizatori, utilizatorii se află într-o zonă
restrânsă, securitatea nu este o problemă esenţială, organizaţia şi reţeaua nu au o
creştere previzibilă în viitorul apropiat

Neajunsuri ale reţelelor peer-to-peer:

 Nu pot fi administrate centralizat

 Nu poate fi asigurată o securitate centralizată, ceea ce înseamnă că fiecare

calculator trebuie să folosească măsuri proprii de securitate a datelor

 Datele nu pot fi stocate centralizat, trebuie menţinute backup-uri separate ale

datelor, iar responsabilitatea cade în sarcina utilizatorilor individuali.

 Administrarea reţelelor peer-to-peer este cu atât mai complicată cu cât numărul

calculatoarelor interconectate este mai mare

Fig.1.6.Reţea peer-to-peer

Reţele client-server, în care un calculator îndeplineşte rolul de server, în timp ce

toate celelalte îndeplinesc rolul de client. De regulă, serverele sunt specializate (servere
dedicate) în efectuarea diferitelor procesări pentru sistemele-client, cum ar fi:

 Servere de fişiere şi imprimare – oferă suport sigur pentru toate datele şi

gestionează tipărirea la imprimantele partajate în reţea

 Servere web – găzduiesc pagini web

 Servere pentru aplicaţii – cum ar fi serverele pentru baze de date

 Servere de mail – gestionează mesaje electronice

 Servere pentru gestiunea securităţii – asigură securitatea unei reţele locale câns
aceasta este conectată la o reţea de tipul Internetului – exemple: firewall, proxy-server
  Servere pentru comunicaţii – asigură schimbul de informaţii între reţea şi clienţii din
afara acesteia

Reţelele client-server se folosesc cu precădere pentru comunicarea de date în reţea,

marea majoritate a aplicaţiilor software dezvoltate au la bază acest model. Printre
avantajele reţelelor de tip client-server se numără: administrarea centralizată,
administratorul de reţea fiind cel asigură back-up-urile de date, implementează măsurile
de securitate şi controlează accesul utilizatorilor la resurse, funcţionarea cu sisteme-client
de capabilităţi diverse, securitate ridicată a datelor, controlul accesului exclusiv la resurse
a clientilor autorizaţi, intretinere usoară

Fig.1.7 Reţea client-server

Reţelele hibride – sunt o combinaţie a modelului client-server cu modelul peer-to-

peer Staţiile (peers) depozitează resursele partajate iar serverul păstrează informaţii în
legătură cu staţiile ( adresa lor, lista resurselor deţinute de acestea) şi răspunde la cererea
de astfel de informaţii. Un exemplu de serviciu oferit de o astfel de reţea este
descărcarea de fişiere de pe site-urile torrent.

Topologii

Acest material vizează competenţa / rezultat al învăţării : Analizează arhitectura şi

standardele reţelelor de date.

Topologia este un termen care desemnează maniera de proiectare a unei reţele.

Există două tipuri de topologii: topologia fizică şi topologia logică

Topologia logică descrie metoda folosită pentru transferul informaţiilor de la

un calculator la altul.

Cele mai comune două tipuri de topologii logice sunt broadcast şi pasarea jetonului
(token passing)

Într-o topologie broadcast, o staţie poate trimite pachete de date în reţea atunci când
reţeaua este liberă (prin ea nu circulă alte pachete de date). În caz contrar, staţia care
doreşte să transmită aşteaptă până reţeaua devine liberă. Dacă mai multe staţii încep să
emită simultan pachete de date în reţea, apare fenomenul de coliziune. După apariţia
coliziunii, fiecare staţie aşteaptă un timp( de durată aleatoare), după care începe din nou
să trimită pachete de date. Numărul coliziunilor într-o reţea creşte substanţial odată cu
numărul de staţii de lucru din reţeaua respectivă, şi conduce la încetinirea proceselor de
transmisie a datelor în reţea, iar dacă traficul depăşeşte 60% din lăţimea de bandă,
reţeaua este supraîncărcată şi poate intra în colaps.

Pasarea jetonului controlează accesul la reţea prin pasarea unui jeton digital
secvenţial de la o staţie la alta. Când o staţie primeşte jetonul, poate trimite date în reţea.
Dacă staţia nu are date de trimis, pasează mai departe jetonul următoarei staţii şi procesul
se repetă.

Topologia fizică defineşte modul în care calculatoarele, imprimantele şi

celelalte echipamente se conectează la reţea .

Topologii fizice fundamentale sunt : magistrală, inel, stea, plasă (mesh), arbore

Topologia magistrală

Foloseşte un cablu de conexiune principal, la care sunt conectate toate

calculatoarele. Cablul principal are la capete instalate capace (terminatoare) care
previn fenomenul de reflexie a semnalelor, fenomen care poate genera erori în
transmisia datelor.

Topologia magistrală are avantajul consumului redus de cablu si al conectării facile a

calculatoarelor. În schimb, identificarea defectelor de reţea este dificilă, dacă apar
întreruperi în cablu, reţeaua nu mai funcţionează şi este nevoie de terminatori la ambele
capete ale cablului

Fig.1.8. Topologia magistrală

Topologia inel

Într-o topologie inel (ring), fiecare dispozitiv este conectat la următorul, de la

primul până la ultimul, ca într-un lanţ

Fig.1.9.Topologia inel

Topologia stea

Are un punct de conectare central, care este de obicei un echipament de

reţea, precum un hub, switch sau router. Fiecare staţie din reţea se conectează la
punctul central prin câte un segment de cablu, fapt care conferă acestei toplogii
avantajul că se depanează uşor. Dacă un segment de cablu se defectează, acest defect
afectează numai calculatorul la care este conectat, celelalte staţii rămânând operaţionale.

Topologia stea are dezavantajul costului ridicat şi al consumului ridicat de cablu. În

plus, dacă un hub se defectează, toate echipamentele din acel nod devin nefuncţionale. În
schimb, calculatoarele se conectează uşor, reţeaua nu este afectată dacă sunt adăugate
sau deconectate calculatoare şi detectarea defectelor este simplă
 Fig.1.10. Topologia stea

Topologia plasă (mesh)

Într-o topologie mesh, fiecare echipament are conexiune directă cu toate

celelalte. Dacă unul din cabluri este defect, acest defect nu afectează toată reţeaua
ci doar conexiunea dintre cele două staţii pe care le conectează.Altfel spus, dacă
o parte a infrastructurii de comunicaţie sau a nodurilor devine nefuncţională, se găseşte
oricând o noua cale de comunicare.

Topologia plasă se foloseşte în cadrul reţelelor WAN care interconectează LAN-uri.

În plus, datorita fiabilităţii ridicate aceste topologii sunt exploatate in cazul aplicaţiilor
spaţiale, militare sau medicale unde întreruperea comunicaţiei este inacceptabilă

Fig.1.11. Topologia plasă

Topologia arbore (tree)

Combină caracteristicile topologiilor magistrală şi stea. Nodurile sunt grupate

în mai multe topologii stea, care, la rândul lor, sunt legate la un cablu central.

Topologia arbore prezintă dezavantajul limitării lungimii maxime a unui segment. În

plus, dacă apar probleme pe conexiunea principală sunt afectate toate calculatoarele de
pe acel segment. Avantajul topologiei arbore constă în faptul că segmentele individuale au
legături directe

Fig.1.12. Topologia arbore

 În practică se întâlnesc de multe ori topologii compuse rezultate din combinarea
topologiilor fundamentale, cum ar fi, spre exemplu este topologia magistrală-stea: mai
multe reţele cu topologie stea sunt conectate la un cablu de conexiune principal.

Depanarea unei reţele de calculatoare

Verificarea şi depanarea reţelelor de date

Acest material vizează competenţa / rezultat al învăţării : Utilizează componentele

fizice utilizate în reţelele de date.

Principiile depanării unui reţele de date:

a) Fiecare defect are propria sa cauză dar întotdeauna cauza nu este clară la
prima vedere.
b) Se analizează toate simptomele problemei pas cu pas, existând posibilitatea
că toate simptomele sunt cauzate de un singur defect.
c) Verificăm pas cu pas toate componentele reţelei pe baza nivelelor OSI de
jos până sus.

Defectele mediului fizic sunt cauzate de cabluri care interconectează

echipamentele din reţea. Aceste defecte pot fi detectate cu ajutorul testerelor şi
analizatoarelor de cabluri (Fig. 10.2). Primul test care trebuie aplicat este testul de
continuitate în urma căruia verificăm continuitatea între cele două capete ale cablului. Pe
lângă asta, putem analiza dacă în cablu există scurtcircuite sau firele sunt inversate între
ele (Fig. 10.1).

În cazul în care în reţea sunt semnalizate erori de funcţionare de către utilizatori,

administratorul reţelei începe procesul de detectare a cauzei. Detectarea cauzei necesită
câţiva paşi care trebuiesc parcurşi.

Pereche inversată Perechi împărţite

Pereche cu un fir rupt Scurtcircuit

Fig. 10.1

Detectarea cauzei şi rezolvarea problemei

a) Interogarea utilizatorilor care au semnalizat nereguli sau erori. Este necesar

descris clar simptomele apărute în funcţionarea sistemului. În cele mai multe cazuri
utilizatorul nu are conexiune la internet, nu vede mapele partajate în reţea, nu vede
serverele de reţea, nu poate să folosească imprimantele partajate etc. Dacă simptomele
sunt legate de reţeaua locală, vorbim despre detectarea şi depanarea defecţiunilor în
reţea.

b) Verificarea conexiunilor fizice. Trebuie verificată legătura între calculator şi

Fig. 10.2 Tester de cabluri UTP

reţea. Cauza problemei apărute poate să fie un cablu de reţea deconectat, deteriorat, rupt
sau o placă de reţea nefuncţională. Pasul cel mai important este verificarea LED – urilor
indicatoare ale plăcii de reţea şi ale echipamentelor de reţea de exemplu: hub, switch,
echipament multifuncţional. Dacă nu găsim nereguli trecem la pasul următor. Dacă se
observă, că unul dintre ledurile indicatoare nu prezintă activitate, se verifică cele doua
capete ale segmentului respectiv. Este necesar să verificăm şi starea echipamentului de
reţea la care este conectat segmentul respectiv, deci verificăm dacă funcţionează sau nu
hubul, switchul sau echipamentul multifuncţional. Dacă se observă că problema apărută
este cauzată de un cablu defect, verificăm starea cablului, conectorii RJ-45 şi conectarea
corespunzătoare. Pentru verificarea cablurilor UTP sau STP putem să folosim tester de
cablu. Cu un tester de cablu mai simplu putem detecta întreruperea firelor sau
scurtcircuite în cablul torsadat. Dacă cablul sau conectori RJ-45 sunt defecte, schimbăm
cablul sau schimbăm conectorii RJ-45.

c) Dacă suntem siguri că problema nu este cauzată de cabluri, conectori sau

de nefuncţionarea unui concentrator (hub, switch), pasul următor este verificarea plăcii de
reţea. Dacă ledul indicator al plăcii nu arată semne de funcţionare, trebuie verificat dacă
placa este conectată corespunzător în slotul de expansiune a plăcii de bază. Dacă
conexiunile fizice sunt în regulă, probabil că trebuie schimbată placa de reţea. Dacă placa
funcţionează corect, în panoul Conexiuni de reţea a sistemului de operare verificăm dacă
conexiunea este activată sau dezactivată (Fig. 10.3). Urmează verificarea configuraţiei
TCP/IP a calculatorului.
 Fig. 10.3 Panou cu conexiunile de reţea existente a unui calculator şi starea lor
(active sau dezactivate)

d) Folosind comanda ipconfig putem afişa configuraţia TCP/IP curentă (Fig.

10.4). Acest utilitar trebuie executat din linia de comandă a sistemului de operare. Pentru
afişarea tuturor informaţiilor disponibile, se foloseşte parametrul /all. Dacă este setată o
configuraţie validă, este afişată adresa IP şi masca de subreţea, precum şi gateway-ul
implicit a reţelei. Dacă este detectat în reţea un duplicat al adresei IP folosite, va fi afişată
adresa IP folosită, dar în dreptul măştii de subreţea se va apare 0.0.0.0. Dacă sistemul de
operare nu a putut obţine o adresă IP de la un server DHCP, va fi afişată adresa alocată
prin tehnologia APIPA. În sistemele de operare Linux / Unix folosim comanda ifconfig în
loc de ipconfig. Dacă constatăm că configuraţia TCP/IP a calculatorului nu este corectă,
putem să setăm o configuraţie validă a adreselor IP sau putem reînnoi configuraţia
TCP/IP. Folosind ipconfig /release şi după asta ipconfig /renew putem reînnoi configuraţia
TCP/IP a calculatorului cu ajutorul unui server DHCP. Utilitarul Ping este folosit pentru
testarea conexiunii TCP/IP între un calculator şi unul aflat la distanţă. Ping transmite
pachetele utilizând ICMP ECHO_REQUEST şi se aşteaptă primirea unui răspuns de
confirmare pentru fiecare pachet transmis prin ICMP ECHO_REPLY. Sintaxa comenzii
este: ping adresa_IP_a_computerului_de_la_distanţă (Fig. 10.5). Dacă nici după folosirea
acestor operaţiuni nu putem stabili cauza problemei apărute, trecem la pasul următor.

e) Verificăm dacă placa de reţea are drivere corect instalate. Putem încerca
reinstalarea driverelor, sau restaurarea lor. Verificăm dacă găsim vreun mesaj de eroare
sau un cod de eroare în urma căruia putem detecta problema. Dacă considerăm că nu
driverele plăcii de bază sunt de vină, trecem la pasul următor.

f) Verificăm existenţa unei firewall şi dacă există verificăm configuraţia acestuia. În

unele cazuri firewall-ul poate bloca traficul între calculator şi reţea.

Paşii descrişi mai sus sunt paşi pe care se pot parcurge în cazul în care sesizaţi
probleme de comunicare între calculator şi reţea. Cauzele erorilor în reţea pot fi cauzate şi
de traficul aglomerat în reţea, servicii nefuncţionale temporar şi multe altele. Pentru
detectarea erorilor putem să folosim şi comanda netstat şi traceroute. Comanda netstat
este folosită pentru a extrage o serie de informaţii cum ar fi tabelele de rutare, conexiunile
active, fluxuri (Fig. 10.6). Utilitarul tracert (în sistemele Unix şi Linux se numeşte
traceroute) este utilizat pentru a identifica traseul ce trebuie urmat de un pachet pentru a
ajunge la destinaţie. Traceroute este un utilitar ce urmăreşte pachetele trimise de un
calculator de către o gazda pe Internet sau către un alt calculator în reţea, arătând prin
câte hopuri trec pachetele pentru a ajunge la gazda respectivă şi în cât timp (Fig 10.7).
Dacă vizităm un sit web şi paginile se încarcă încet, putem utiliza traceroute-ul pentru a
afla unde apar întârzierile. Utilitarul traceroute funcţionează prin trimiterea de pachete cu
TTL (time-to-live) scăzut. Valoarea TTL specifică prin câte hopuri poate trece pachetul
înainte de a fi returnat. Când un pachet nu poate ajunge la destinaţie din cauza unei valori
prea scăzute a TTL, ultima gazda returnează pachetul şi se identifică. Prin trimitea unei
serii de pachete si creşterea valorii TTL cu fiecare pachet succesiv, traceroute află care
sunt toate gazdele intermediare.

Fig.
Fig.10.6
10.4Rezultate
Rezultatedate
datede
deutilitarul
utilitarulnetstat în în
ipconfig cazul configurării
cazul corecte
configurării a conexiunii
corecte dede
a conexiunii reţea şi şi
reţea a
setărilor IP
a setărilor IP

Fig. 10.5 Rezultate date de utilitarul ping în cazul configurării corecte a conexiunii de reţea şi a
setărilor IP

Fig. 10.7 Rezultate date de utilitarul tracert în cazul configurării corecte a conexiunii de reţea şi a
setărilor IP
 Instalarea şi configurarea plăcilor de reţea

Configurarea unei conexiuni PPPoE

Acest material vizează competenţa / rezultat al învăţării : Utilizează componentele

fizice utilizate în reţelele de date şi Conectează un calculator la o reţea de date şi la
internet.

Pentru a se conecta o reţea LAN cu alte reţele, sau pentru conectarea unui reţele
locale sau a unui calculator la internet, trebuie sa luăm în considerare diferite tipuri de
conexiuni:

a) Conexiune prin operator de cablu tv

b) Conexiune prin linii telefonice analogice sau digitale
c) Conexiune prin conexiuni wireless sau satelit

Diverse servicii oferă diverse viteze şi niveluri de servicii. Pentru a realiza orice fel de
conexiune, trebuie folosită un echipament care ţine legătura cu ISP (Internet Service
Provider).
Cea mai populară conexiune pentru conectarea unui calculator la internet a fost
conexiunea Dial-Up. Această conexiune necesită o linie telefonică analogică şi un
echipament care converteşte semnalele digitale în semnale analogice şi invers (Modem –
Modulator/Demodulator). Viteza de transfer al unui astfel de conexiuni este foarte mică.

În loc de conexiuni Dial-Up (prin linie telefonică analogică) lente avem posibilitatea să
optăm pentru o conexiune cu transfer de rată ridicată folosind linie telefonică digitală
ADSL şi modem ADSL.

Broadband - este o tehnică utilizată în transmisia şi recepţia semnalelor

multiple care utilizează mai multe frecvenţe pe un singur cablu, de exemplu internet şi
telefonie pe acelaşi cablu.

PPPoE (point-to-point protocol over Ethernet) - este un protocol de reţea pentru

încapsularea cadrelor PPP (Point to Point Protocol) în cadre Ethernet. Este folosit mai
ales pentru servicii broadband, cum ar fi DSL. PPPoE înseamnă o conexiune punct la
punct, client-server, peste o conexiune Ethernet existentă. Protocolul PPPoE este un
protocol ce permite simularea unei conexiuni tip Dial-Up peste o conexiune Ethernet prin
linie telefonică digitală.

Avantajele PPPoE

a) Accesul utilizatorilor la internet folosind nume de utilizator şi parolă

individuală.
b) Alocarea dinamică a adreselor IP de către serverele PPPoE al ISP-ului.

c) Înlăturarea utilizării nelegitime a adreselor IP.

d) Contorizarea traficului făcut de către utilizatori individuali.

e) Sistemele de operare au suport pentru conectarea la reţeaua PPPoE.

 Realizarea conexiunii PPPoE

Înainte de a parcurge paşii următori, aveţi nevoie mai întâi de un cont cu un

furnizor de servicii Internet (ISP). Pentru DSL furnizorul de servicii Internet este de obicei
o firmă de telefonie.

1. Conectarea modemului ADSL şi a calculatorului cu ajutorul unui cablu de

reţea (Patch cord) sau USB.

2. Conectarea liniei telefonice la portul etichetat “DSL” (WAN, Internet) a

modemului ADSL folosind conector RJ-11.

3. Conectarea cablului de alimentare a modemului ADSL.

4. Rularea aplicaţiei de instalare şi configurare a modemului ADSL (se livrează

împreună cu modemul ADSL) sau intrarea pe pagina de administrare a modemului ADSL
(in cazul în care avem modem cu posibilitate de configurare prin interfaţă web) şi setarea
parametrilor necesari. Configurarea conexiunii poate fi realizată şi cu Expertul de
conectare la Internet a sistemului de operare (Fig. 8.2.1).

Fig. 8.2.1 Panou de selectare a tipului conexiunii

cuprinzând şi conexiunea prin PPPoE
5. Introducerea datelor de autentificare: nume de utilizator şi parolă, sau a altor
date (dacă este cazul) necesare pentru realizarea conexiunii (Fig. 8.2.2).
 Fig. 8.2.2 Panou pentru setare a parametrilor de
autentificare pentru conexiunea PPPoE

Finalizarea configurării şi testarea conexiunii cu comanda ping, sau deschizând o

pagină de web în browser-ul calculatorului.

Instalarea şi configurarea plăcilor de reţea

Configurarea unei conexiuni PPPoE

Acest material vizează competenţa / rezultat al învăţării : Utilizează componentele

fizice utilizate în reţelele de date şi Conectează un calculator la o reţea de date şi la
internet.

Pentru a se conecta o reţea LAN cu alte reţele, sau pentru conectarea unui reţele
locale sau a unui calculator la internet, trebuie sa luăm în considerare diferite tipuri de
conexiuni:

d) Conexiune prin operator de cablu tv

e) Conexiune prin linii telefonice analogice sau digitale
f) Conexiune prin conexiuni wireless sau satelit

Diverse servicii oferă diverse viteze şi niveluri de servicii. Pentru a realiza orice fel de
conexiune, trebuie folosită un echipament care ţine legătura cu ISP (Internet Service
Provider).
Cea mai populară conexiune pentru conectarea unui calculator la internet a fost
conexiunea Dial-Up. Această conexiune necesită o linie telefonică analogică şi un
echipament care converteşte semnalele digitale în semnale analogice şi invers (Modem –
Modulator/Demodulator). Viteza de transfer al unui astfel de conexiuni este foarte mică.
 În loc de conexiuni Dial-Up (prin linie telefonică analogică) lente avem posibilitatea să
optăm pentru o conexiune cu transfer de rată ridicată folosind linie telefonică digitală
ADSL şi modem ADSL.

Broadband - este o tehnică utilizată în transmisia şi recepţia semnalelor

multiple care utilizează mai multe frecvenţe pe un singur cablu, de exemplu internet şi
telefonie pe acelaşi cablu.

PPPoE (point-to-point protocol over Ethernet) - este un protocol de reţea pentru

încapsularea cadrelor PPP (Point to Point Protocol) în cadre Ethernet. Este folosit mai
ales pentru servicii broadband, cum ar fi DSL. PPPoE înseamnă o conexiune punct la
punct, client-server, peste o conexiune Ethernet existentă. Protocolul PPPoE este un
protocol ce permite simularea unei conexiuni tip Dial-Up peste o conexiune Ethernet prin
linie telefonică digitală.

Avantajele PPPoE

f) Accesul utilizatorilor la internet folosind nume de utilizator şi parolă individuală.

g) Alocarea dinamică a adreselor IP de către serverele PPPoE al ISP-ului.

h) Înlăturarea utilizării nelegitime a adreselor IP.

i) Contorizarea traficului făcut de către utilizatori individuali.

j) Sistemele de operare au suport pentru conectarea la reţeaua PPPoE.

Realizarea conexiunii PPPoE

Înainte de a parcurge paşii următori, aveţi nevoie mai întâi de un cont cu un

furnizor de servicii Internet (ISP). Pentru DSL furnizorul de servicii Internet este de obicei
o firmă de telefonie.

6. Conectarea modemului ADSL şi a calculatorului cu ajutorul unui cablu de

reţea (Patch cord) sau USB.

7. Conectarea liniei telefonice la portul etichetat “DSL” (WAN, Internet) a

modemului ADSL folosind conector RJ-11.

8. Conectarea cablului de alimentare a modemului ADSL.

 9. Rularea aplicaţiei de instalare şi configurare a modemului ADSL (se livrează
împreună cu modemul ADSL) sau intrarea pe pagina de administrare a modemului ADSL
(in cazul în care avem modem cu posibilitate de configurare prin interfaţă web) şi setarea
parametrilor necesari. Configurarea conexiunii poate fi realizată şi cu Expertul de
conectare la Internet a sistemului de operare (Fig. 8.2.1).

Fig. 8.2.1 Panou de selectare a tipului conexiunii

cuprinzând şi conexiunea prin PPPoE
10. Introducerea datelor de autentificare: nume de utilizator şi parolă, sau a altor
date (dacă este cazul) necesare pentru realizarea conexiunii (Fig. 8.2.2).

Fig. 8.2.2 Panou pentru setare a parametrilor de

autentificare pentru conexiunea PPPoE
 Finalizarea configurării şi testarea conexiunii cu comanda ping, sau deschizând o
pagină de web în browser-ul calculatorului.