Sunteți pe pagina 1din 27

Institutul de Cercetare a Calitatii vietii

- Sesiunea de comunicari stiintifice -

Accesul la educatie al copiilor aflati


în saracie extrema

Autor:
Laura Balanescu
Asistent de cercetare

- Februarie 2002 -
2

Accesul la educatie al copiilor aflati


în saracie extrema

CUPRINS:

- INTRODUCERE ................................................................................................. 3

- Factori ce limiteaza accesul la educatie:

Ø I. Situatia familiei

I.a) Nevoile socio-econo mice …………………………………………… 5

I.b) Dezagregarea familiei si lipsa controlului asupra copiilor ……… 9

Ø II. Oportunitatile/ constrângerile din comunitate .................................... 11

Ø III: Problemele din sistemul educational.................................................. 14

- Accesul la educatie si excluziunea sociala ……………………….…… 17

- Politici de raspuns si practici europene destinate educatiei


grupurilor de copii defavorizati ................................................................. 20
- CONCLUZII ....................................................................................................... 26
3

Accesul la educatie al copiilor aflati


în saracie extrema

Din perspectiva multidimensionala, saracia este definita ca o cumulare de lipsuri,


deprivari si nevoi nesatisfacute, care conduc la excluziunea sociala a segmentului de
populatie sarac. Lipsa resurselor materiale si financiare este cumulata cu alti factori
precum: lipsa accesului la servicii de sanatate si educatie, conditiile improprii sau chiar
lipsa conditiilor de locuit, precum si neparticiparea la viata socio-politica a comunitatii în
care traiesc. Saracia reprezinta, asadar, un set de deprivari si nevoi nesatisfacute, care
difera în functie de contextul social, de perioada la care se face referire si de specificul
cultural al comunitatilor analizate.
Analizând contextul socio-economic actual din România, desi se afirma în
lucrarile de specialitate ca „în prezent saracia în România este, în cea mai mare parte, o
saracie temporara” (Tesliuc, Pop, Tesliuc, 2001), prelungirea crizei economice si
cronicizarea deprivarilor populatiei aflate în saracie duce la o permanentizare a saraciei,
putând astfel sa discutam de un segment al populatiei aflat în saracie extrema. Saracia
extrema nu se refera, exclusiv la lipsuri financiare si materiale, ci este un complex de
factori care cronicizeaza în timp situatia persoanelor afectate, ducând la excluderea
sociala a acestora din viata socio-economica si culturala a societatii. Acesti factori sunt
legati de lipsa/calitatea foarte scazuta a locuintei, lipsa unui loc de munca din cauza
conditiilor economice din zona în care traiesc, precum si a calificarii profesionale reduse
a acestora, si implicit lipsa veniturilor, lipsa accesului la sanatate, la educatie, precum si
la viata sociala a comunitatii.
Datorita efectelor pe termen lung, între saracie si accesul la educatie exista o
relatie de influenta reciproca, lantul cauzal conducând la transmiterea inter-generationala
a starii de saracie, cu efecte atât la nivel individual cât si colectiv, societal. Cu alte
cuvinte, unui copil provenind dintr-o familie aflata în saracie extrema, din cauza lipsei de
resurse materiale si a suportului social adecvat, i se va limita accesul la educatie si la
instruire profesionala adecvata. Lipsa instruirii scolare si profesionale va scadea sansele
4

sale pe piata muncii si va creste riscul de excludere sociala, iar efectul pe termen lung
este caderea sa sub pragul de saracie, transmitându-se astfel starea de saracie de la o
generatie la alta.
De aceea, atât statele membre ale Uniunii Europene cât si România identifica
accesul la educatie ca un drept fundamental. Acesta reprezinta atât un mod esential de
prevenire a riscului de saracie si excluziune sociala, cât si o modalitate importanta de
sprijinire a incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile. În Raportul din anul 2001 al
Comisiei Europene privind incluziunea sociala exista o larga recunoastere a faptului ca
persoanele cu un risc extrem de ridicat de saracie si excluziune sociala sunt în aceasta
situatie datorita lipsei abilitatilor si calificarii profesionale, precum si a oportunitatilor
reduse existente în comunitatile sau zonele în care acestia traiesc.
Accesul la educatie, definit ca posibilitatea de utilizare a dr eptului la învatatura,
reprezinta în contextul actual al societatii românesti, alaturi de accesul la serviciile de
sanatate si conditiile adecvate de hrana si locuire, un instrument capabil sa faciliteze sau
sa restrictioneze integrarea sociala, sa mareasca sau sa reduca sansele de reusita ale
generatiei tinere.
Accesul la educatie al copiilor provenind din familii sarace este o problema atât
de natura educationala, cât si socio-economica. Cu alte cuvinte, cauzele pentru care
acestor copii le este îngradit accesul la educatie sunt în egala masura legate de disfunctiile
din sistemul educational, cât si de problemele de natura socio-economica, pornind de la
imposibilitatea asigurarii hranei zilnice si a pachetelului pentru scoala, a îmbracamintei si
încaltamintei adecvate fiecarui anotimp si terminând cu cheltuielile educationale care
depasesc cu mult posibilitatile parintilor, care sunt confruntati astfel cu o situatie
paradoxala, în care beneficiile materiale conditionate de frecventarea scolii sunt cu mult
sub costurile educationale pe care le presupune participarea scolara.
Situatia este cu atât mai dramatica, cu cât din interviurile realizate reiese clar ca
majoritatea dintre ei valorizeaza scoala foarte pozitiv, identificând-o ca unica posibilitate
ca macar copiii lor sa iasa din saracie si sa aiba un viitor mai bun decât al lor. Cu toate
acestea, tot ei realizeaza ca exista putine sanse pentru copiii lor de a urma o forma de
învatamânt dupa învatamântul obligatoriu (în cazul în care reusesc sa îl finalizeze) si de a
obtine în viitor o calificare care sa le asigure un loc de munca si un trai decent.
5

- Factori ce limiteaza accesul la educatie:


I. Situatia familiei :

I. a) Nevoile socio-economice
Pentru familiile sarace exista un registru complex de nevoi care trebuiesc
satisfacute pentru a facilita accesul la educatie al copiilor acestora. Din interviurile
realizate cu profesorii si parintii din comunitatile sarace au fost identificate urmatoarele
bariere socio-economice care reduc sansele familiilor sarace de a-si trimite copiii la
scoala:
1. asigurarea hranei zilnice si a „pachetelului” de mâncare pentru scoala.
În urma analizei interviurilor realizate rezulta ca aceasta problema prezinta în cazul
familiilor aflate în saracie extrema dimensiuni dramatice, cu implicatii majore asupra
dezvoltarii copiilor. Nu avem de-a face cu o lipsa periodica, cu perioade scurte sau
rare de timp în care parintii nu pot asigura alimentatia copiilor. Aceasta problema este
permanenta, cronicizata si în multe cazuri cu efecte grave asupra copiilor. Atunci
când sunt întrebati de asigurarea hranei si a pachetelului pentru scoala, majoritatea
parintilor spun ca aceasta este una dintre cele mai mari probleme pentru ei, efectele
asupra sanatatii copiilor fiind dintre cele mai grave. Astfel, copiii merg nemâncati la
scoala, parintii nu le pot asigura pachet la scoala, pentru ca tot ce au în casa este o
ciorba de cartofi, mamaliga, sau fasole, la scoala copiii nu se pot concentra asupra
lectiilor din cauza subalimentatiei si multi parinti au relatat ca s-a întâmplat ca fie
copiii lor, fie altii aflati în aceeasi situatie, sa cada în clasa, sa lesine sau sa li se faca
rau din cauza lipsei de hrana.
Aceste afirmatii sunt sprijinite si de cele ale cadrelor didactice, conform carora de
multe ori copiii vin la scoala palizi, nemâncati, nu au nimic de mâncare la ei, sunt
fragili si bolnavi, existând cazuri în care unii au fost surprinsi cautând în cosul de
gunoi din fata scolii dupa mâncare sau cersind.
Asigurarea hranei zilnice nu mai constituie, asadar, o problema minora, ci, prin
implicatiile pe care le poate avea o alimentatie insuficienta si neadecvata, accesul la
educatie si actul educational în sine devine direct dependent si influentat de acest
factor.
6

“…Cum va descurcati cu copiii?


Foarte greu. Din 2 pâini pe zi si 2 linguri de mâncare care le da, foarte greu. Dar asta este. Eu stau
nemâncata ca sa le dau lor.
Peste un an vor merge la scoala.
Da, fetita. Acum se duc la gradinita amândoi. Ieri n-am avut ce sa-i dau la fetita de mâncare. I-am dat
niste biscuiti daia de la cantina obisnuiti si a început sa râda copii de ea ca nu are pachet si a venit si
mi-a spus ca a râs copiii de ea. Dar n-am avut ce sa-i pun altceva. Ce sa-i pun?! Ciorba de zarzavat
sau fasole?! Si asta este. E greu. Eu sunt zile în care nu manânc. N-aveam o coaja de pâine ce se
manânc.” (interviu cu o familie beneficiara de cantina sociala, 2 copii, Braila)

“Credeti ca educatia le da mai multe sanse?...


Si educatia le da o sansa…Da’ cand stai asa si te gandesti, da’ daca n-are sa-mi dea un pachet la
scoala, ce sa mai invat? Zice, ma duc colosa ori stau si ma tin cu mainile de burta, cu capul pe banca,
ori sunt atent la ore. El vine la scoala si se gandeste: “Vai, daca as manca si eu o banana sau o
portocala sau as vrea si eu ciocolata aia, deci copilu cand vine de la scoala…Mama, mi -a fost rusine
sa scot painea mea cu gem din geanta si m-am dus si I-am cerut la colegu, avea branza topita.”

(focus grup realizat cu mame cu multi copii, Babadag)

2. lipsa îmbracamintei si încaltamintei sezoniere, în special în familiile cu mai


multi copii de vârsta scolara; alaturi de lipsa alimentatiei adecvate, problema
îmbracamintei si încaltamintei pentru copii este la fel de frecvent întâlnita în
interviurile cu familiile sarace. Pentru procurarea acestora s-au identificat mai multe
surse: ajutoarele primite de la autoritatile locale, sau în unele cazuri si de la unele
ONG-uri, ajutoare de la vecini sau rude, magazinele second-hand, unde se vând haine
la kg, majoritatea familiilor dispunând doar de un schimb de haine pentru fiecare
copil, în cazurile extreme copiii din aceeasi familie fiind îmbracati pe rând cu aceleasi
haine. În special pentru a -i trimite la scoala, în familiile în care exista mai multi copii
de vârsta scolara se întâmpla ca, având doar un schimb de „haine bune”, acesta sa fie
purtat de mai multi copii. În special iarna, parintii se afla de multe ori în
imposibilitatea de a-si trimite copiii la scoala din cauza lipsei de bani necesari
procurarii de îmbracaminte si încaltaminte sezoniera.
7

“… De unde va imbracati copiii?


Am hainele astea de la o sora de a mea vitrega, de la copiii ei, bune nu sunt, dar cred ca mai am si la
anu’.
De cumparat puteti sa va cumparati haine?
Haine nu am mai cumparat de ani de zile.
Dar au copiii cu ce sa se imbrace cand se duc la scoala?
Da, au cate un schimb, dar sunt foarte curati, am norocul ca sunt foarte curati.” (familie 3 copii,
parinti someri, Babadag)

“… Copiii tremura de frig ca nu au cu ce sa se imbrace?


Da, sunt cazuri cand tremura.
Copilul care se duce la gradinita are haine suficiente?
Nu. Nu are decat un schimb.
L-ati tinut vreodata acasa pentru ca nu are cu ce sa se imbrace?”
Da, tot anul trecut aproape, l-am tinut acasa. (interviu familie cu 5 copii, Babadag)

3. lipsa conditiilor locative necesare studiului, majoritatea familiilor


intervievate traind în locuinte fara curent electric si supra-aglomerate; atât în
cazul familiilor sarace din mediul rural, cât si a celor din urban, calitatea scazuta a
locuintei (atunci când ea exista) are o influenta directa asupra rezultatelor scolare ale
copiilor. Datorita lipsei spatiului fizic, dotarii precare a acestuia cu mobilier, precum
si lipsei curentului electric si a caldurii, copiii din aceste familii nu dispun de
conditiile necesare studiului si efectuarii temelor.

“Copiii astia sunt care au capul si n-au posibilitati sa invata domne. Cum a zis si colegul, 4-5 insi in
camera, vin de la scoala, sa-si faca temele, altii striga, ii deranjeaza.
F: Isi fac temele la lumanare.
L.A: La lumanare isi scrie lectiile. Si trebuie sa scrie.” (focus grup, Sângeorgiu, Mures)

4. starea de sanatate precara a copiilor. Starea de sanatate precara este efectul


cumularii conditiilor inadecvate de alimentatie, îngrijire si locuire de care dispun
aceste familii si constituie la rândul sau o cauza a rezultatelor scolare scazute si
implicit a unei subdezvoltari fizice si psihice a copiilor provenind din aceste familii.
Din interviurile analizate rezulta ca sanatatea copiilor este rezultatul unei stari
8

continue si constante în timp, începând înca de la nastere, astfel ca la vârsta scolara


copiii sunt deja afectati în dezvoltarea fizica de alimentatia nesanatoasa, lipsa
vitaminelor si a calciului, precum si de conditiile precare în care s-au nascut si s-au
dezvoltat pâna în prezent. Desi în special în mediul urban exista parinti care si-au
înscris copiii la medicul de familie (sau li se asigura asistenta medicala gratuita),
problemele cu care se confrunta majoritatea dintre ei arata ca serviciile medicale nu
raspund decât într-o foarte mica masura nevoilor acestora. De asemenea,
imposibilitatea de a plati unele servicii medicale sau medicamente care ar trebui
procurate pentru copii, precum si de a cumpara „o atentie” pentru medic îngradesc
accesul acestora la asistenta medicala.
“… Li se face rau la copii la scoala, cade jos. Din ce cauza?
…Eu am 5 care merg la scoala. Am si de dimineata, am si de dupa-amiaza si normal ca copilul cand
se scoala de dimineata nu poate sa manance, sa-I zici ia farfuria de ciorba, ia-o si mananc-o si nu
mananca de dimineata. Si cand vine de la scoala, mama nu mai pot, imi vine sa vomit sau ma doare
capul pentru ca nu am bani sa -I trimit de pachetel. Nu am (...)
- Fiica mea e in clasa a IV -a , de cate ori I-am dat biscuiti…
Pleca lesinata la scoala, n-am avut ce sa-I dau. Mamica, ce ma fac? N-aveam ce sa pun pa masa.
Venea, ma doare stomacu’.Am avut-o in spital de 2 -3 ori, ce sa-I fac, de unde sa-I dau, sa dau la om in
cap? N-am . Asta e .” (Babadag, focus grup)

„O problema mai delicata este starea de sanatate a elevilor. Aceasta alimentatie insuficienta si uneori
lipsita de viata are efectele ei: foarte multi copii sunt predispusi la tot felul de boli. Am avut si cazuri
de hipocalcemie la copii ceea ce este foarte grav. (…) Trebuie sa fim foarte atenti ca la miscari mai
bruste, oasele copiilor se fisureaza sau se rup. Apoi, as mai spune ca foarte multi copii din familiile
sarace sunt practic lasati sa se hraneasca pe cont propriu, adica li se da câtiva lei sa-si cumpere un
covrig, un corn, dar el manânca la 3-4 zile o ciorba, o masa, si acest lucru afecteaza întreaga
activitate intelectuala dar mai ales starea de sanatate si se vede acest lucru.” (profesor, Botosani)

I. b) Dezagregarea familiei si lipsa controlului asupra copiilor


Am prezentat în capitolul anterior registrul de nevoi socio-economice al familiilor
sarace, accentuând efectele negative pe care acestea le au asupra educatiei copiilor.
Acestor nevoi de natura socio-economica le putem adauga un alt set de probleme întâlnite
în familiile din acest segment de populatie, privind organizarea familiei si masura în care
9

parintii coordoneaza si urmaresc dezvoltarea copiilor atât din punct de vedere


educational, cât si social. În aceasta categorie pot fi incluse urmatoarele probleme:
- dezorganizarea familiei; în aceasta categorie putem mentiona mediul familial
dezagregat, caracterizat de certuri generate de situatia economica, violenta si consum
de alcool, factori care se asociaza în general situatiei de saracie extrema existenta în
aceste familii si care au efecte negative asupra psihicului copilului, a capacitatii lui de
asimilare, precum si asupra comportamentului acestuia în comunitate.
„... probleme au si copii care provin diin familii foarte numeroase si mai sunt si cei care provin din
familii în care asistã la certuri si sunt foarte afectati de asta. În general la noi copii au probleme din
cauza vietii acesteia care mare lucru nu-ti oferã…” (educatoare, Bulbucata, jud Giurgiu)

- lipsa ajutorului la învatatura din partea parintilor, fie pentru ca acestia sunt
nevoiti sa caute de lucru, fie datorita nivelului scazut de educatie al acestora;
aditional problemelor legate de conditiile locative precare, lipsa sprijinului parintilor
în pregatirea scolara a copiilo r din familiile sarace contribuie într-o mare masura la
randamentul scolar scazut al acestora. Aceasta se datoreaza pe de o parte nivelului
scazut de educatie al parintilor, care se afla în imposibilitatea de a-si ajuta copiii în
efectuarea temelor, iar pe de alta parte faptului ca în cursul zilei parintii trebuie sa
caute de lucru pentru a asigura hrana zilnica. Aceste familii sunt dependente de
procurarea de bani sau alimente din activitati ocazionale pe care parintii si câteodata
copiii de vârsta mai mar e le desfasoara în agricultura sau în alte domenii care nu
necesita o calificare. Având în vedere ca ajutorul social si celelalte beneficii sociale
pe care le primesc aceste familii nu asigura decât o mica parte din nevoile acestor
familii, procurarea de bani si alimente în schimbul muncii ziliere reprezinta o
prioritate pentru familiile sarace, sprijinul în pregatirea scolara a copiilor având de
suferit din aceasta cauza.
“Îi mai ajutati dupa ore pe copii la lectii?

Sotul: Îi mai ajut si eu când am timp dar noi nu prea stim. La scoala le explica într-un fel si
acasa…cartea noastra de atunci si cu asta de acum nu se potriveste.

Si nu prea mai puteti sa îi ajutati.” (familie din com. Plopu, jud. Prahova).
10

- lipsa controlului asupra activitatii copiilor în timpul liber; aceasta se datoreaza fie
mediului familial dezorganizat, caracterizat de violenta si consum de alcool, fie
faptului ca parintii sunt de multe ori nevoiti sa caute de lucru, neputând astfel sa îsi
supravegheze copiii. În lipsa supravegherii familiei, copiii îsi petrec timpul liber în
cadrul grupurilor de prieteni, asa numitele „gasti”, care sunt de multe ori implicate în
mici infractiuni sau acte violente. Influenta negativa a acestui factor asupra
participarii scolare rezulta în special din interviurile realizate cu cadrele didactice,
unde se specifica importanta mediului stabil familial si necesitatea suportului valoric
al parintilor. Copiii provenind din familii dezorganizate sunt, conform acestora,
influentati negativ în comportament, ajungându-se la mica delincventa, absenteism,
violenta si alte forme de comportament deviant.

„...De exemplu elevii care nu mai frecventeaza scoala, o abandoneaza, nu numai saracia este factorul
principal ci si datorita anturajului în care intra datorita lipsei de supraveghere a parintilor, a unor
situatii conflictuale din familie, familii divortate sau care traiesc în concubinaj sau în care parintii
sunt consumatori de bauturi alcoolice, se bat, se cearta tot timpul si în aceasta situatie ei alunecând pe
panta aceasta, nu neaparat a delincventei, practic se rup de colectiv, se rup de viata scolara si în felul
acesta încep sa lipseasca de la scoala...” (profesor, Botosani).

„- Ce program de scoala are baiatul ?


- Pâna la ce ora ?
- Pâna la 6, 7 depinde câte ore are
- Practic seara nici nu se pune în discutie ca ar putea sa învete sau sa -si faca teme pentru scoala din
cauza luminii ?
- Nu, si de aici pleaca chestia ca eu nu pot sa-l supraveghez dimineata daca învata pentru ca el fiind
singur nu pot sa cred ce, nici nu pot sa -mi închipui ce face el nesupravegheat. De aia nici nu învata.”
(focus grup, Calarasi)
11

II. Oportunitatile/ constrângerile din comunitate

Mergând mai departe în analiza factorilor care influenteaza accesul la educatie, se


pot identifica si alte nivele de abordare, legate de comunitatile în care traiesc aceste
familii si de oportunitatile existente aici.

Riscurile legate de oportunitatile/ constrângerile existente în zonele de saracie


extrema în care a fost desfasurata cercetarea necesita o analiza diferentiata, în primul
rând, a mediului urban de cel rural.

Se identifica aici factori de risc specifici mediului rural, cum ar fi:

a) parintii îsi trimit copiii la scoala în functie de resursele pe care le acumuleaza din
agricultura sau alte munc i necalificate. Majoritatea celor intervievati, parinti si
profesori, au mentionat faptul ca, deoarece familiile sarace nu au pamânt în
proprietate, lucreaza zilieri pentru cei care au pamânt, fiind obligati câteodata sa
mearga împreuna cu copiii lor (cu vârste mai mari) la munca în defavoarea scolii.
Fiind dependenti de resursele din agricultura, în lunile de iarna, datorita lipsei sursei
de subzistenta, profesorii se confrunta cu absenteism datorat lipsei hranei sau
îmbracamintei necesare scolii sau folosirii copiilor la diferite munci necalificate;

” Primãvara si toamna au de lucru dar iarna nu au de lucru nu prea îi trimit la grãdinitã pentru cã nu
le pot asigura îmbrãcãmintea respectivã si mâncarea ”(educatoare, comuna Bulbucata, sat
Teisori)

„ Deci numai un singur copil merge la munca ?


da, cu mine da.
Si el ce face ?
Cot la cot aceiasi munca doar ca azi am fost la un alt om de aici din sat care ne-o plati, ne-o dat, am
terminat mai devreme si zic…
Ce vârsta are copilul ?
Ala mai marisor ?
Da
13 anisori
Si de când merge cu dvs. ?
- De anu trecut o lasat a cincea, de la 12 ani ca l -am dat de 7 ani la scoala” (interviu realizat cu o
familie cu 4 copii, Santa Mare)
12

b) în cazul satelor izolate, în care nu se poate vorbi de o activitate economica sau


agricola comparabila cu cea din satele accesibile, situate în apropierea sau la
drumurile nationale, problemele legate de resursele materiale, precum si de cele
umane (cadrele didactice si personalul auxiliar care fac naveta) sunt cu atât mai acute.
c) Unitatile de învatamânt din mediul rural se confrunta cu probleme legate de renovarea
cladirilor, dotarea salilor de clasa si a laboratoarelor, precum si cu dificultati
specifice, cum ar fi comas area, într-o singura clasa, a copiilor cu vârste diferite, deci
din ani scolari diferiti, fie din lipsa efectivului de elevi necesar constituirii claselor
separate, fie din cauza personalului didactic insufficient. O problema aditionala o
constituie gradinitele din mediul rural, la acest capitol existând multe sate care nu
sunt acoperite de sistemul prescolar, chiar daca exista spatiul locative, însa lipsa
educatorilor si a resurselor financiare necesare functionarii acestor gradinite conduce
la limitarea accesului la educatia prescolara în mediul rural. Efectele se simt atât pe
termen lung, având în vedere ca rolul învatamântului prescolar este esential în
instruirea copiilor si pregatirea lor pentru scoala si societate, dar si pe termen scurt,
multi parinti intervievati declarând ca, daca si-ar putea trimite copiii la gradinita, ar
putea cauta de lucru în timpul zilei, si, în plus, ar fi un ajutor pentru întreaga familie,
deoarece de multe ori fratii mai mari trebuie sa aiba grija de cei mai mici, renuntând
astfel la pregatirea lor scolara, sau parintii sunt nevoiti sa îsi ia copiii mici cu ei la
lucru (munca agricola, colectarea de deseuri, sticle, borcane, fier vechi).
În cazul comunitatilor sarace din mediul urban, industrializat, problemele
sunt în egala masura legate de accesul la resurse si de existenta unui loc de munca. În
cazul oraselor (mono)industriale, desfiintarea unei fabrici sau a unui combinat si
disponibilizarile masive care au avut loc (exemple fiind Calarasi-ul sau Bistrita), au
atras dupa sine riscuri crescute legate de accesul la educatie, sanatate sau asigurarea
hranei. Astfel, din interviurile realizate cu familiile sarace, precum si cu profesorii din
mediul urban, se poate trage concluzia ca un factor de risc pentru accesul la educatie
îl constituie, pe lânga cele enumerate pâna acum, si costurile educationale ridicate ,
pe care familia a trebuit sa le preia într -o proportie tot mai mare si care îngreuneaza
situatia familiilor sarace cu copii de vârsta scolara. Acest aspect va fi analizat pe larg
în capitolul urmator, destinat problemelor din sistemul educational.
13

Familiile sarace au preluat, de asemenea, în lipsa resurselor materiale pentru a


asigura o îngrijire în cadrul gradinitelor a copiilor de vârsta prescolara, costurile si
responsabilitatea cresterii copiilor pâna la vârsta scolara, responsabilitate care revine
în general mamelor sau, în cazul în care exista, copiilor mai mari din familie.

Se identifica din interviurile realizate atât în scolile din mediul urban, cât si în
cele din rural, fluxul de migratie oras – sat, datorat în principal imposibilitatii de a-si
gasi un loc de munca si a-si asigura traiul de zi cu zi, lucru confirmat si de cadrele
didactice din mediul rural, care au specificat, de asemenea, ca în fiecare an se muta
elevi noi proveniti din mediul urban.

„...În ultimul an, mai ales din vara aceasta am fost solicitati tot mai mult sa aprobam cereri pentru
transfer spre localitatile rurale. Multi dintre acestia plecând fara parinti la rude, la bunici, ceia ce
denot eu ca este clar ca nu pot sa-i mai întretina parintii în conditiile preturilor actuale...” (profesor
Botosani).

„... Privitor la elevi, desi zona este rurala în ultimul timp se confrunta cu un fenomen foarte interesant
si normal, elevi de la oras vin la tara. În fiecare an avem 5-6 elevi care imigreaza aici, fie ca au o
mostenire aici, fie ca-si vând apartamentul din cauza întretinerii mare si-si cumpara o casa un loc
aici .” (profesor comuna Chiscani, jud. Braila).

Centrul de greutate tinde sa se deplaseze spre scolile profesionale, de unde


parintii spera pentru copiii lor ca vor putea iesi cu o meserie si îsi vor putea gasi un
loc de munca mai repede în comparatie cu liceul, care nu le asigura nici un viitor daca
nu urmeaza si o facultate. Aceasta alternativa fiind în majoritatea cazurilor imposibil
de realizat din motive financiare, alternativa unei scoli profesionale este mult mai
apropiata de realitate.

“Profesoara: … Liceul nu mai tenteaza in mod special, el vrea sa faca o meserie si sa se angajeze, mai
ales ca manualele se cumpara.
Daca termina liceul ce posibilitati are de angajare?
Profesoara: Nimic, se duc repede la somaj.
Si dupa aceea? Care sunt oportunitatile lor?
Profesoara: Nu au…”
(directoare de scoala, Babadag)
14

III. Problemele din sistemul educational


a) Probleme de ordin financiar: resurse insuficiente alocate pentru învatamânt
(repararea scolilor, dotarea claselor si a scolilor cu grupuri sanitare, instalatie
termica, etc.).

Sistemul educational din România se confrunta în primul rând cu probleme de


ordin financiar, din interviurile cu profesorii, educatorii sau directorii de scoli rezultând o
cerere crescuta de fonduri pentru repararea, renovarea si dotarea scolilor. Deoarece
fondurile destinate acestor activitati sunt alocate de catre autoritatile locale, unitatile de
învatamânt din comunitatile sarace se confrunta cu probleme majore, în special în mediul
rural, unde se înregistreaza investitii scazute, care nu pot acoperi nevoile acestora.

Suportul statului si al autoritatilor locale întârziind sa apara, comunitatea încearca


sa ofere un ajutor minimal celor mai saraci, astfel ca am putut identifica din interviurile
realizate în unele scoli cazuri în care s-au creat deja retele sociale care vin în ajutorul
copiilor saraci, fie din partea profesorilor, fie din partea unor parinti, precum si prin
mobilizarea unor resurse locale. De asemenea, exista în unele localitati, atât rurale cât si
urbane, fundatii care asigura o masa zilnica în scoala, precum si agenti economici care, la
solicitarea scolii, au ajutat la repararea cladirii scolilor, la îmbunatatirea dotarii acestora,
sau la procurarea de lemne pentru încalzirea scolii pe timpul iernii.

b) Probleme privind capitalul uman. În aceasta categorie putem include mai multe
aspecte legate de activitatea cadrelor didactice din comunitatile sarace:
- problema cadrelor didactice din mediul rural: În conditiile în care în
mediul rural afluxul de cadre didactice este destul de scazut, iar facilitatile
acordate acestora nu sunt atractive, institutia scolii în mediul rural are un rol tot
mai scazut în viata comunitatii, iar calitatea actului educational al elevilor din
aceste medii este foarte scazuta. Din aceasta cauza, perspectivele de viitor ale
copiilor provenind din aceste comunitati sunt foarte limitate, parintii neavând
posibilitatea sa îi sustina în învatamântul secundar, iar copiii neavând pregatirea
scolara adecvata pentru a face fata mai departe cerintelor scolii. Din interviurile
realizate cu profesorii din mediul rural am întâlnit un singur caz în care
15

autoritatile locale au hotarât sa acorde facilitati în vederea atragerii unor cadre


didactice competente în mediul rural. Desi la nivel national exista si alte
comunitati rurale unde s-a luat aceasta masura, frecventa acestor masuri de
încurajare a învatamântului rural este înca foarte scazuta.
“…- Am auzit ca dl. primar a semnat contracte pentru profesori care fac naveta din
Braila în vederea stabilirii definitiva aici.
Da, este o masura foarte laudabila, mai rar întâlnita, de a da si proprietate, si
concesiune o suprafata de teren intravilan, pentru a-si construi casa si sa se
stabilieasca în comuna. Sunt 2 cereri la nivelul comunei noastre si.... Este un lucru
foarte bun, treaba care a fost promovata de Spiru Haret si care în ultimii 50 de ani în loc
sa fie promovata, ma refer la comunism si dupa 89 încoace, pentru ca asta -i problema
satelor (primar navetist, profesor navetist, doctor navetist, politist navetist), toti vin iau
salariu or stau 8 ore… Dar ca sa existe o idee a neîntelesului învatamântului în sensul ca
sa se stabileasca cadrele didactice la tara nu exista , într-adevar li se da un loc, niste
procente în plus le da, dar nu este o idee la nivelul de principiu care sa fie urmat. Si de
exemplu studentul care a terminat limba engleza, si vrea sa se stabileasca într-o comuna
nu este ajutat, sprijinit sa faca acest gest…” (Profesor, comuna Chiscani, jud. Braila)

- rolul cadrelor didactice: educatia copiilor provenind din familii sarace


presupune atât activitati specifice de instruire, cât si demersuri de integrare sociala
si suport în dezvoltarea acestora. În acest context, rolul cadrelor didactice este
diferit fata de cel al profesorilor care predau în colectivitati care nu se confrunta
cu probleme socio-economice severe. Desi, asa cum am mentionat, parintii
intervievati valorizeaza foarte pozitiv rolul institutiei scolii, de multe ori în
discutiile cu acestia au fost mentionate situatii în care comportamentul cadrelor
didactice este evaluat negativ. Conform afirmatiilor parintilor, se înregistreaza din
partea unor cadre didactice comportamente care duc la marginalizarea copiilor
saraci în colectivul clasei, la izolarea acestora în spatele clasei (“fenomenul
ultimei banci”, des mentionat de parinti) si de ignorare de catre profesori a
problemelor de concentrare si asimilare de informatii cu care se confrunta acesti
copii din cauza lipsurilor. Desi aceste probleme nu sunt întâlnite în toate cazurile
incluse în cercetare, se pot trage concluzii cu privire la masura scazuta în care
cadrele didactice sunt pregatite si instruite sa educe acesti copii luând în
considerare situatia complexa în care acestia se gasesc si din care nu vor putea iesi
fara un suport crescut din partea scolii. În acest sens, un rol cu atât mai important
trebuie sa îl joace cadrele didactice din mediul rural, care sunt actorii principali în
16

procesul educational, de calitatea muncii lor depinzând drumul pe care copiii din
comunitatile rurale sarace îl urmeaza. De multe ori în satele mai mici exista numai
scoli elementare (cls. I – IV), la sfârsitul clasei a IV a majoritatea parintilor fiind
confruntati cu bariere de ordin financiar, dar si social, pe care cu greu le pot
depasi, reusind sa îsi trimita copiii mai departe la scoala. În astfel de conditii,
dascalii din mediul rural joaca nu numai rolul de cadre didactice care instruiesc
acesti elevi, ci si cel de factor activ în a-i convinge pe acesti copiii si pe parintii
acestora de importanta educatiei si de a-i sprijini în gasirea solutiilor pentru
continuarea instructiei scolare.
c) Costurile/ cheltuielile educationale ridicate (rechizite, manuale scolare,
fondul clasei, fondul scolii si alte cheltuieli). Problemele legate de procurarea
rechizitelor si manualelor scolare au fost mentionate de majoritatea parintilor
intervievati. Desi în anul 2001 s-a desfasurat programul Guvernului de acordare de
rechizite gratuite familiilor sarace, din interviurile realizate a rezultat ca acesta a
functionat în multe cazuri defectuos: s-au înregistrat cazuri atât în comunitati rurale
sarace, cât si la scoli din mediul urban unde aceste rechizite nu au fost acordate; multi
parinti care au beneficiat de acest ajutor au reclamat nerespectarea cuantumului
stabilit de Guvern pentru fiecare ciclu de învatamânt, unii dintre ei afirmând ca
întocmirea dosarului a costat chiar mai mult decât ajutorul propriu-zis. Pentru
familiile beneficiare de acest ajutor, problema costurilor educationale ridicate nu este
rezolvata. Cheltuielile pentru manuale, precum si cele destinate fondului clasei, sau
fondului scolii constituie o povara pentru majoritatea dintre ei. În multe dintre
interviurile realizate cu familiile sarace sunt relatate situatii în care parintii nu le pot
procura manualele indicate de profesor, copiii scriu la mai multe materii pe un caiet,
sau parintii fac rost de foi de hârtie de la vecini sau prieteni pentru a le da copiilor la
scoala, în lipsa caietelor necesare.
De asemenea, problema cheltuielilor destinate transportului la si de la scoala este
mentionata de multi parinti, atât din mediul rural, cu precadere în cazul copiilor care
trebuie sa se deplaseze în alta localitate pentru a merge la scoala, cât si din mediul
urban, constituind o problema aditionala celor legate de costurile educationale.
17

„În ceea ce priveste numarul de membrii, sunt familii cu câte 9-10 copii dar sunt si familii obisnuite cu
câte 2 -3 copii, însa si pentru 2 copii va dati seama ca la costurile actuale posibilitatile de a-i trimite la
scoala, în conditii normale sunt aproape nule. Trimiterea unui copil la scoala, dupa cum spun
statisticile, costa cam 1500000 la 15 septembrie, doar strictul necesar: caiete, rechizite scolare plus o
hainuta, eventual un trening si o pereche de adidasi, pentru orele de educatie. Acest lucru este practic
imposibil pentru peste 50% din familiile acestui cartier.” (profesor, Botosani)

Si cum va descurcati ?
Greu.
Si... in tot orasul e... asa ?
Da... in tot orasul. Guvernul asta ne promite multe la populatie, ...si face foarte putin.... Da' de
exemplu acu' cu caietele...la scoala... a zis ca se da rechizite in valoare de 200.000 lei la cei de la a
cincea in sus si 250.000 lei la cei mici. Culmea... ca a venit cu caiete pana in cinzeci de mii lei si ce-
aveam eu pana in 70.000. Cel putin o socoteala numai am facut-o .... Zic... E cinci mii astia de
dictando sau matematica ... Si 6-7000 lei, da' nu -i atata! Unul d-ala de geog rafie... (interviu
realizat cu o familie cu 5 copii, Draganesti Olt)

- Accesul la educatie si excluziunea sociala

În capitolul anterior am identificat problemele legate de situatia socio-economica


a familiilor, constrângerile existente în comunitatile sarace si disfunctiile sistemului
educational care limiteaza accesul la educatie al copiilor provenind din familiile sarace.
Pe termen scurt, riscurile cumularii acestor factori sunt participarea scolara scazuta,
abandonul scolar si calitatea scazuta a instructiei scolare, care în viitor vor avea ca efect
lipsa sau calitatea scazuta a instruirii profesionale, limitarea accesului pe piata muncii si
excluziunea sociala a copiilor proveniti din aceste familii.

Traiectoria pe care o urmeaza copiii din familiile sarace poate fi comparata cu cea
urmata de un bulgare de zapada, în sensul ca fiecare etapa din dezvoltarea acestuia
adauga probleme si lipsuri noi la cele acumulate în fazele precedente, efectul fiind
caderea acelui copil sub pragul de saracie la vârsta maturitatii. Calitatea educatiei primare
(oferita de familie) si ulterior cea a educatiei secundare (oferita de institutia scolii, pe
18

diferite niveluri de învatamânt) sunt pentru acesti copii decisive pentru traiectoria pe care
o vor urma în viata si pentru sansele pe care le au în viitor de a nu perpetua în familiile
lor starea de saracie a parintilor lor.
Implicatiile sociale ale nivelului scazut de educatie si instruire profesionala a
copiilor saraci se pot identifica analizând interviurile de grup si individuale realizate cu
tinerii someri care, neavând o calificare în majoritatea cazurilor, sunt exclusi de pe piata
muncii si devin, la fel ca si parintii lor, dependenti de sistemul de protectie sociala.
Întrebarea care se impune în acest context este în ce masura asigurarea accesului
la educatie pentru acesti copii va scadea riscul excluziunii sociale si profesionale a
acestora în viitor.

Din interviurile realizate cu tineri someri din comunitatile sarace studiate, se pot
trage câteva concluzii cu privire la influenta factorilor prezentati în capitolul anterior
asupra statusului socio-profesional si economic actual al acestora. Astfel, majoritatea
tinerilor someri nu au lucrat niciodata cu carte de munca. Activitatile desfasurate de ei
sunt fie în domeniu l agriculturii (“la sapa”, “la porumb”, sau “la ferma”), fie în economia
informala, (munci ocazionale, ziliere, care nu presupun o calificare). Tinerii care nu au
mai urmat o alta forma de învatamânt dupa educatia primara, precum si cei care au
abandonat scoala în timpul învatamântului obligatoriu au reusit sa învete o meserie fie de
la unul dintre parintii (zugrav, tâmplar, mecanic auto), fie la locul de munca unde au
lucrat pe o perioada scurta de timp. Foarte putini dintre acestia au urmat un curs de
calificare sau reinsertie profesionala organizat de o Directie de ocupare a fortei de munca,
cazurile întâlnite fiind în special în domeniul industriei textile, pentru femei. Tinerii
someri au prezentat problemele cu care s-au confruntat pe parcursul timpului datorita
faptului ca locurile de munca pe care le -au ocupat proveneau preponderent din economia
informala: nesiguranta locului de munca, obligatia depunerii unei garantii la angajare care
de multe ori depasea veniturile pe care le -ar fi acumulat în câteva luni de zile de munca,
neplata la timp a muncii prestate, precum si utilizarea unor practici specifice de catre
“patroni”, prin care acestia le imputau sume mari de bani pe care acestia le-ar fi sustras
din gestiune, pentru a-i da afara fara a le plati munca depusa pâna atunci.
19

Fiind confruntati cu aceste situatii la locurile de munca anterioare, tinerii


intervievati îsi doresc un loc de munca în economia formala, prin care sa beneficieze de
asigurari sociale si de sanatate.

Situatia nu se schimba nici în cazul tinerilor care au urmat o scoala profesionala


sau cursurile unui liceu. Multi dintre ei nu au reusit sa finalizeze acest nivel de educatie,
neavând diplome de absolvire sau atestate de calificare, însa chiar si în cazul celor care au
reusit sansele de intrare pe piata fortei de munca au fost la fel de limitate. Si în acest caz
activitatile desfasurate de acesti tineri au fost fie în agricultura (în special în cazul
barbatilor), fie în comert sau, în special în mediul urban, femeile fac menajul la familii cu
un statut socio -economic mai ridicat.

Observam astfel ca atât tinerii cu o educatie foarte scazuta (maxim 8 clase), cât si
cei care au urmat partial sau integral cursurile învatamântului secundar urmeaza o
traiectorie similara, de excluziune de pe piata fortei de munca. În acest context, accesul la
educatie nu poate fi privit ca o conditie care asigura, implicit, un loc de munca, acces la
resurse si incluziunea sociala a acestora. Asigurarea accesului la educatie este doar una
dintre masurile care trebuiesc luate pentru a reduce riscul de excluziune sociala al
copiilor si tinerilor provenind din familii sarace. Masurile suplimentare trebuiesc sa
vizeze problemele socio-economice ale familiilor, cresterea oportunitatilor în
comunitatile sarace, atât din mediul rural cât si din urban, precum si adaptarea sistemului
educational actual la cerintele socio-profesionale de pe piata muncii si din societatea
româneasca. Orientarea activitatii scolare spre identificarea si dezvoltarea abilitatilor
practice si sociale ale copiilor indiferent de statutul lor social poate creste în viitor sansele
acestora pe piata muncii si scaderea riscului de excluziune sociala.

Astfel, la întrebarea initiala vizând corelatia dintre accesul limitat la educatie si


excluziunea sociala trebuiesc adaugate alte întrebari legate de rolul fiecarui actor social
implicat (familie, scoala, societate, autoritati, etc.) în acest process, precum si privind
politicile sociale si educationale care trebuiesc dezvoltate pentru a raspunde nevoilor si
specificului acestui segment de populatie.

Cadrul oferit de analiza informatiilor obtinute din interviurile individuale si de


grup realizate cu actori institutionali, precum si cu persoanele aflate în saracie extrema nu
20

permite formularea unui raspuns la aceste întrebari, însa exista multe exemple de practici
europene care încearca sa dea un raspuns problematicii accesului la educatie si
excluziunii sociale a copiilor aflati în situatii de risc.

Cauzele participarii scolare scazute si ale calitatii scazute a educatiei copiilor din
familiile sarace din România identificate în capitolele anterioare se identifica în mare
masura cu cele prezentate în raportul privind tarile membre ale Uniunii Europene,
diferentele existând doar în masura în care situatia existenta în unele tari implica situatii
si solutii specifice, un exemplu fiind acela al copiilor de imigranti (în Luxemburg). Din
acest motiv voi analiza solutiile si politicile de raspuns prezentate în acest raport, pentru a
identifica elementele comune si st rategiile utilizate în aceste tari care, prin rezultatele lor,
ar putea constitui o solutie si în cazul grupurilor defavorizate din România.

- Politici de raspuns si practici europene destinate educatiei


grupurilor de copii defavorizati

În Raportul Comisiei Europene privind incluziunea sociala în tarile membre ale


Uniunii Europene se prezinta situatia actuala din aceste state cu privire la toate domeniile
socio-economice, analizându-se si diferite practici existente în aceste tari în vederea
solutionarii problemelor si îmbunatatirii calitatii vietii oamenilor. La capitolul destinat
educatiei sunt prezentate problemele cu care se confrunta sistemele educationale din
tarile membre si politicile de raspuns sau solutiile punctuale identificate si aplicate de
aceste tari.

Important de mentionat este ca în acest raport se subliniaza faptul ca în tarile


membre ale Uniunii Europene exista un consens asupra faptului ca interventii efective
adresate diferitelor aspecte legate de educatia grupurilor defavorizate implica mult mai
mult decât solutii/ raspunsuri strict educationale. Se mentioneaza ca aceste probleme
necesita o actiune integrata si coordonata a unui numar mult mai mare de actori care
trebuie sa se implice în rezolvarea acestor probleme, deoarece cauzele accesului limitat la
21

educatie si în final a abandonului scolar sunt atât de natura educationala, cât si sociala si
economica.

Astfel, cauzele se pot regasi, asa cum se specifica în acest raport, în: suportul
scazut al familiei si comunitatii, sanatatea precara, lipsa veniturilor, conditii proaste de
locuire si de mediu, nutritie inadecvata, lipsa transportului la si de la scoala, etc 1 .
În majoritatea tarilor membre ale UE, în special în Belgia, Grecia, Irlanda, Olanda
si Franta, este recunoscut faptul ca anumite grupuri de copii si familiile acestora sunt
confruntate cu bariere specifice în procesul de participare scolara si de integrare în
procesul educational. În acest sens, au fost elaborate diverse abordari si politici de
raspuns pentru a îmbunatati accesul la educatie al acestora, cum ar fi:
- îndepartarea barierelor financiare care împiedica participarea scolara (în Belgia,
Olanda, Franta si Marea Britanie)
- înfiintarea de cantine în scoli (mese gratuite), îmbunatatirea retelei de transport si
asigurarea cazarii elevilor din comunitatile îndepartate (Grecia), îndepartarea
barierelor lingvistice si culturale pentru comunitatile etnice si de imigranti
(Danemarca, Luxemburg, Suedia, Germania)
- integrarea copiilor cu dizabilitati în sistemul educational (Austria, Germania, Olanda,
Spania, Italia si Grecia).

ASIGURAREA ACCESULUI EGAL LA EDUCATIE (Grecia)

În Grecia o serie de masuri promoveaza asigurarea accesului egal la educatie, masuri care se
iau pe baza criteriilor socio-economice. Acestea includ: cantine gratuite pentru elevi (11
centre, 5 312 elevi cu posibilitati reduse); cazare (4 240 beneficiari, 331 elevi, majoritatea din
regiuni izolate sau muntoase, sunt cazati în internate pentru a putea sa frecventeze cea mai
apropiata scoala); trans port (toti elevii care locuiesc departe de scolile lor sunt transportati
gratuit de acasa la scoala, costurile fiind preluate de municipalitati.
Activitati ale scolii în cadrul spitalelor si educatia la domiciliu: „Scoala tranzitorie pentru
adolescenti” din cadrul retelei de servicii comunitare „Strophe” asigura educarea
adolescentilor care se afla în faza de dezintoxicare.
Activitati educationale pentru categorii speciale în Centre pentru învatamântul vocational: de
ex. pentru greci repatriati, frecventa gratuita pentru fosti consumatori de droguri, etc.
Burse: asigurate de Institutul de Stat pentru Burse, Secretariatul General pentru Tineret si,
pentru tinerii care lucreaza, licee la seral si scoli vocationale cu frecventa la seral.

1
Raportul Comisiei Europene privind incluziunea sociala în tarile membre, 2001, pag. 42
22

Una dintre preocuparile principale o constituie în tarile membre UE dezvoltarea


unor politici integrate pentru eliminarea abandonului scolar. Problematica abandonului
scolar este astfel tratata atât dintr-o perspectiva educationala, cât si socio-economica.
Se identifica, astfel, trei categorii carora li se adreseaza aceste politici de raspuns
privind abandonul scolar:
- prima categorie o constituie elevii de vârsta scolara care înca frecventeaza scoala, dar
se confrunta cu dificultati precum absente, note foarte scazute si probleme
comportamentale,
- a doua categorie este formata din copiii de vârsta scolara care au abandonat efectiv
scoala,
- a treia categorie se refera la cei care au abandonat formal scoala, si care nu au nici o
calificare, sau au o calificare minimala, fiind confruntati cu probleme majore pe piata
muncii.
Primele doua categorii sunt obiectul a numeroase politici de raspuns care sunt
destinate atât prevenirii abandonuluii scolar, cât si interventiei în cazul în care abandonul
scolar a avut loc, promovând reintegrarea în sistemul educational. Initiativele identificate
în tarile membre includ atât masuri focalizate pe aspectul educational, cât si dezvoltarea
unei retele de suport mai complexe, care sa integreze toti actorii implicati. Aceste
strategii includ masuri privind:

- adaptarea curriculum-ului la conditiile sociale si necesitatile din societate;


- training-uri destinate profesorilor organizate pe problemele privind saracia si
excluziunea sociala, precum si educatia interculturala si dezvoltarea unei metodologii
pedagogice flexibile si adaptate situatiilor
- resurse suplimentare pentru scolile din comunitati/ zone defavorizate sau care sunt
frecventate de un numar mare de elevi provenind din familii defavorizate
- servicii sociale, educationale si psihologice mai bune, concentrate asupra asigurarii
bunastarii elevului,
- o pregatire scolara mai buna, axata pe elevii cu nevoi speciale;
- siguranta mediului educational, organizarea de activitati în afara scolii în cluburi,
programe de vacanta;
23

- focalizarea activitatilor asupra usurarii trecerii de la educatia primara la cea


secundara, eliminarea excluziunii sociale, îmbunatatirea frecventei scolare prin
reducerea absenteismului si o mai buna monitorizare în vederea evitarii abandonului
scolar în cazul copiilor aflati în situatii de risc;
- îmbunatatirea colaborarii familie-scoala-comunitate. 2
Acest registru de masuri si directii de interventie în vederea prevenirii
abandonului scolar si cresterii calitatii educatiei în tarile membre UE evidentiaza un
aspect esential, si anume acela ca, atunci când se dezvolta o oferta educationala adresata
copiilor aflati în situatii de risc este necesara mobilizarea tuturor actorilor de la nivel
local, comunitar si national, atât din sectorul de stat, privat cât si non-profit, cum ar fi:
parinti, servicii sociale, politie si servicii de probatiune, acolo unde exista, autoritati
locale, precum si alte grupuri comunitare în vederea identificarii necesitatilor si acordarii
de sprijin pentru acele familii sau comunitati în care riscul de abandon scolar si instructie
deficitara este ridicat.

Cu toti acesti actori scoala trebuie sa lucreze îndeaproape în vederea gasirii de


solutii si oferirii unei sanse copiilor defavorizati, identificând în primul rând cauzele
pentru care fiecare persoana a abandonat scoala sau se afla într-o situatie de risc crescut
în ceea ce priveste accesul la educatie.

În acest sens s-au dezvoltat mai multe proiecte-pilot în special în Germania si


Italia.

De asemenea, în Belgia, atât în comunitatea franceza cât si în cea flamanda


(germanofona) exista atât învatamântul special cât si un învatamânt pentru tinerii si
adultii care au parasit sistemul scolar dar au nevoie sa îsi reactualizeze calificarile. Acest
tip de învatamânt se adreseaza celei de-a treia categorii mentionate mai sus, a persoanelor
care, parasind scoala, trebuiesc încurajati si sprijiniti în obtinerea unor cunostinte si a
unei calificari în vederea intrarii pe piata muncii.

2
idem, pag. 44.
24

PERSOANE TINERE ABANDONÂND SCOALA


(Nordrhein-Westfalia, Germania)
Exista mai multe tipuri de abordari în vederea sprijinirii acestui grup, cum ar fi masuri de suport
pentru cei care sunt „plictisiti” de educatie sau au abandonat scoala din primii ani, precum si masuri
de reintegrare pentru cei care „refuza” o educatie. Unul dintre exemplele care a avut cel mai mare
succes în reducerea absenteismului este „Modelul Rath”, din Dusseldorf. Lansat initial ca proiect-
pilot în districtul Rath, acesta a devenit în timp sinonimul pentru masuri de reintegrare a copiilor care
au abandonat scoala.
Modelul este o initiativa concertata care implica autoritatile locale, centrele vocationale, organizatiile
caritabile si board-urile educationale locale, scolile elementare, scolile care ofera „asistenta
educationala” si scolile pentru copii cu dificultati de învatare. În prezent beneficiaza de acest proiect
un numar de 27 de tineri care sunt fie obositi si plictisiti de scoala, fie refuza o educatie.
Obiectivul acestui proiect-pilot este de a realiza o îmbinare între activitatile educationale specifice,
asistenta educationala si masurile de suport general în domeniul educatiei. Acest proiect este valoros
pentru ca ofera sprijin si asistenta tinerilor care au abandonat scoala si, de asemenea, copiilor aflati în
diferite situatii speciale sau dificile. Colaborarea dintre diferite scoli si organizatii din sfera bunastarii
copiilor si tineretului este considerata a fi deosebit de utila.

REINTEGRAREA TINERILOR AFLATI ÎN SITUATII DE EXCLUZIUNE SOCIALA


CARE AU ABANDONAT SCOALA (Italia)
În Italia au fost demarate multe initiative în vederea asistarii si recuperarii tinerilor care au abandonat
scoala de timpuriu.
- Municipalitatea din Neapole a demarat proiectul „Chance” într-un cartier foarte degradat.
Proiectul, care a fost aplicat cu succes si în multe alte orase din Italia, urmareste sa
recupereze si sa asiste tineri între 13 si 15 ani care s-au retras complet din educatia
obligatorie. Proiectul este novator deoarece nu aduce acesti tineri care au abandonat scoala
direct înapoi în scoala, ci organizeaza asa numitele activitati „profesori pe strada”, care are
scopul de a se apropia de acesti tineri si a le oferi activitati si asistenta adecvata. În final,
majoritatea tinerilor sunt reintegrati în scoli.
- Autoritatea centrala din nordul tarii a lansat o initiativa denumita „Creativitatea tinerilor”,
de care au beneficiat deja aprox. 900 de tineri (fosti infractori, dependenti de droguri,
someri, persoane cu disabilitati, tineri care au abandonat scoala). Au fost construite centre de
interactiune sociala pentru acesti tineri în 27 de orase, sprijinite de un parteneriat public-
privat. Centrele sunt conduse de acesti tineri, folosind propriile abilitati si resurse creatoare.
Tinerii au fost instruiti si asistati pentru a organiza cooperative. Experienta-pilot a avut ca
rezultat înfiintarea a 12 cooperative care se auto-gospodaresc si între care s-a realizat si o
retea de cooperare. Ca rezultat, aproximativ 60% dintre tineri au gasit un loc de munca.
25

Una dintre provocarile politicilor educationale din tarile membre ale Uniunii
Europene o constituie, asadar, abordarea si combaterea dezavantajelor si a grupurilor
defavorizate din punct de vedere educational. Privind acest aspect, unele state membre
urmaresc cresterea investitiilor în educatie ca o solutie cheie pentru prevenirea saraciei si
excluziunii sociale pe termen lung. Conform cu prioritatile tarilor membre, acest lucru
implica prevenirea dezavantajelor în educatie prin dezvoltarea de interventii efective înca
de la o vârsta frageda (în principal printr-un sistem adecvat si comprehensiv de protectie
a copilului), adaptarea sistemului educational astfel încât scolile sa raspunda cu succes la
nevoile si caracteristicile copiilor provenind din grupurile dezavantajate, prevenirea
abandonului scolar si reintegrarea în învatamânt a tinerilor care au abandonat scoala,
precum si extinderea învatamântului continuu astfel încât sa existe oportunitati adecvate
de educatie si instruire profesionala accesibile grupurilor de copii si tineri aflati în situatie
de risc. De asemenea, aceasta politica educationala implica o crestere a rolului
institutiilor de învatamânt si instruire profesionala în promovarea unor norme si valori
precum coeziunea sociala, oportunitati egale, implicare sociala activa a cetatenilor.

Concluziile care se desprind din analiza practicilor europene în domeniul


educatiei grupurilor defavorizate converg catre concluzia ca în statele membre UE se
încearca gasirea unor solutii de natura educationala si socio-economica pentru asigurarea
accesului la educatie al acestor copii care vizeaza atât individul (copilul), cât si familia/
gospodaria din care acesta face parte. Aceasta abordare a problematicii educatiei copiilor
aflati în situatii de risc implica un efort concertat al tuturor actorilor institutionali si
sociali, institutia scolii, neputând sa solutioneze singura aceasta problema, fara implicarea
celorlalti factori.
26

CONCLUZII

Asa cum am subliniat în prima parte a acestui material, relatia dintre saracie si
accesul la educatie al copiilor provenind din familiile sarace este de influentare reciproca,
lantul cauzal având efecte pe termen lung atât la nivel individual, cât si la nivel comunitar
si societal. Necesitatea interventiei statului atât prin marirea nivelului fondurilor alocate
cât si prin servicii de suport social sustinut si adaptat nevoilor specifice se justifica în
principal prin urmarile pe care le poate avea pe termen lung pentru piata fortei de munca
din România si pentru viata socio -economica o generatie slab instruita si cu un nivel de
participare economica foarte redusa.

Interventia statului trebuie, însa, permanent completata de cea a celorlalti actori


sociali care pot contribui la asigurarea accesului la educatie al copiilor din familiile
sarace: sectorul non-profit, agentii economici, profesorii, serviciile sociale, biserica, si
familia.
Pe lânga masurile financiare, care implica investitii suplimentare în sistemul
educational care sa vizeze renovarea unitatilor de învatamânt, dotarea laboratoarelor,
bibliotecilor si cabinetelor, asigurarea unei mese zilnice la cantine scolare,
subventionarea rechizitelor si manualelor, precum si asigurarea, în mediile rurale, a
transportului copiilor si cadrelor didactice pe distante mai lungi la si de la scoala, se
impun masuri specifice, de ordin educational, cum ar fi:
1. instruirea cadrelor didactice cu privire la problemele legate de saracie, excluziune
sociala, metode de integrare în colectivul clasei a copiilor saraci si de crestere a
capacitatii de învatare a copiilor cu posibilitati reduse;
2. servicii (psiho)sociale centrate pe nevoile comunitatii si familiilor care traiesc în acele
zone, prestate de profesionisti, care sa asigure o colaborare între autoritati locale –
scoala – familie;
3. adaptarea curriculum-ului în functie de cerintele socio-economice si de realitatile din
societate, cu un accent mai mare pe abilitati si deprinderi practice;
27

4. diversificarea activitatilor extra-curriculare în vederea motivarii elevilor, precum si


pentru a promova incluziunea sociala a copiilor saraci;
5. includerea parintilor în activitatile organizate în scoala, astfel încât sa creasca
activismul social si prin aceasta constientizarea rolului si importantei scolii în viata
unui copil.

Politicile de raspuns din domeniul educatiei ar trebui, asadar, sa se centreze pe


reducerea inegalitatilor sociale generate de accesul diferentiat la învatamânt si pe
asigurarea unui nivel de instructie socio-economica cât mai ridicat pentru generatia
tânara, evitându-se astfel transmiterea inter-generationale a starii de saracie si a
deprivarilor care rezulta de aici.
Este cu atât mai necesara protectia copilului aflat în situatie de risc si din punctul
de vedere al accesului la educatie, cu cât inegalitatile din educatie si sansele reduse de
instruire scolara si mai târziu profesionala vor avea efecte negative majore asupra calitatii
vietii acestora în viitor. Reducerea abandonului scolar si cresterea participarii scolare prin
masuri integrate, de natura sociala, economica si educationala trebuie sa constituie
obiectivul central al strategiei în domeniul educatiei, alaturi de reintegrarea în sistemul
educational al tinerilor cu nivel scazut de educatie si reinsertia profesionala a adultilor
necalificati în vederea cresterii sanselor pe piata muncii si combaterii excluziunii sociale
a acestora. Excluziunea sociala a copiilor provenind din familii sarace poate fi diminuata
si prin asigurarea accesului la educatie al acestora, stiut fiind faptul ca socializarea
secundara asigura însusirea principiilor dominante dintr-o societate si a culturii acelei
comunitati, scoala jucând astfel un rol central în procesul de incluziune sociala a copiilor
defavorizati.