MONTAREA DINŢILOR ARTIFICIALI

CURSUL XMONTAREA DINŢILOR ARTIFICIALI

2  Dinţii artificiali Această etapă cuprinde următoarele faze de lucru:

Alegerea dinţilor artificiali;Alegerea tehnicii de montare adecvate cazului clinic respectiv;Realizarea
propriu-zisă a arcadelor dentare artificiale.

3  Alegerea dinţilor artificiali:

Alegerea dinţilor în protezarea totală este mai bine percepută dacă se consideră dinţii anteriori
(frontali) şi dinţii laterali (posteriori) separat.

4  Dinţii frontali sunt selectaţi astfel încât să satisfacă deziderate estetice şi fonetice, în timp ce dinţii
posteriori sunt aleşi astfel încât să determine o funcţie masticatorie cât mai eficientă. Atât dinţii
anteriori cât şi cei posteriori trebuie să se armonizeze anatomic şi funcţional cu structurile sistemului
stomatognat.

5  a. Alegerea dinţilor frontali:

tehnic vorbind, dinţii frontali sunt reprezentaţi de doisprezece dinţi, şase maxilari şi şase mandibulari.
Există însă situaţii când premolarii maxilari, în special primii, au funcţie predominant estetică. La
dinţii frontali ne interesează:

6  1. Dimensiunea lorPentru a stabili dimensiunea dinţilor artificiali se ţine cont de următorii
factori:Dimensiunea feţei;Dimensiunea arcadei maxilare;Papila incisivă, bosa canină şi frenurile
bucale;

7  Relaţiile intermaxilare;
Conturul crestei alveolare reziduale;Distanţa dintre cele două creste alveolare reziduale – determină
înălţimea dinţilor;Buzele.

8  2. FormaForma şi conturul feţei – aspectul general al unui dinte trebuie să se integreze în
aspectul general al feţei privită din normă frontală. Un dinte privit dinspre mezial sau distal trebuie să
se adapteze profilului feţei.

9  Figurile geometrice pătrat, triunghi, oval sau combinaţii între acestea servesc ca punct de plecare
în alegerea formei dinţilor văzută din normă frontală. La nivelul feţelor vestibulare privite dinspre
mezial sau distal se disting suprafeţe plane, concave sau convexe.

10  DETERMINAREA CONTURULUI EXTERN AL FEŢEI

11  Sexul şi personalitatea – formele curbe ale feţei sunt asociate feminităţii, iar cele pătrate conferă
un aspect masculin. Dinţii femeilor sunt mai ovali sau triunghiulari, iar dinţii bărbaţilor mai pătraţi.
Femeile prezintă reliefuri mai rotunjite, în concordanţă cu contururile faciale, în timp ce dinţii
bărbaţilor descriu linii mai drepte, mai agresive.

12  Medicul trebuie să încerce să aleagă dinţii şi în funcţie de temperamentul pacienţilor. Unghiurile

bine reprezentate sunt specifice la pacienţii cu personalitate puternică.

13  Vârsta – odată cu trecerea anilor se modifică şi forma dinţilor, care îşi pierd marginile şi
unghiurile incizale, precum şi curburile cuspidiene. Suprafeţele vestibulare par mai plane, iar
contururile externe devin mai rectangulare. La femei dinţii îşi pierd suprafeţele curbe, iar la bărbaţi
devin mai pătraţi. Uzura dinţilor tipică vârstei a treia, este imitată de obicei, prin atenuarea
cuspidaţiei caninului.
14  Tipul constituţional – determină alegerea dinţilor frontali superiori
Tipul constituţional – determină alegerea dinţilor frontali superiori. Incisivul superior diferă ca formă
în funcţie de tipul constituţional (atletic, picnic, leptosom), tip constituţional care se obţine schematic
prin încadrarea imaginară a trunchiului pacientului într-un tetraedru care porneşte de la umeri şi se
termină la articulaţiile coxo-femurale.

15  1. Atletic; 2. Picnic; 3. Leptosom

16  3. Culoarea dinţilorEste definită ca fiind senzaţia produsă de totalitatea radiaţiilor luminoase de
diferite frecvenţe, care permit ochiului să deosebească între ele două părţi vecine, omogene şi egal
luminate, văzute simultan.

17  La individul dentat, culoarea dintelui este rezultanta culorii smalţului (albă cu tente de galben, gri
sau albastru), suprapusă pe cea a dentinei (în nuanţe de galben). Dintele prezintă diferite zone de
culoare.

18  Marginea incizală alcătuită numai din smalţ este translucidă, în jumătatea incizală smalţul fiind
mai gros predomină culoarea alb-gălbuie, în timp ce în jumătatea cervicală, unde smalţul este în
strat subţire, predomină culoarea galben închis, prin transparenţa dentinei.

19  La edentatul total bimaxilar alegerea culorii dinţilor artificiali trebuie să stabilească o armonie
cromatică în raport cu tegumentele, părul şi ochii pacientului, în condiţiile vârstei sale. Dacă
pacientul este edentat total unimaxilar, dinţii restanţi vor fi folosiţi ca şi ghid în stabilirea culorii dinţilor
artificiali, cu specificaţia că dinţii superiori au o culoare uşor mai deschisă decât cei inferiori.

20  4. Materialul din care se confecţionează dinţii artificiali :

de obicei se confecţionează din răşini acrilice, mai rar din răşini diacrilice sau ceramică.

21  b. Alegerea dinţilor laterali:

ei trebuie să corespundă în principal dezideratelor de ordin funcţional masticator. Aici ne
interesează:

22  Dimensiunea dinţilor laterali – este de preferat ca dimensiunea vestibulo-orală a dinţilor laterali

artificiali să fie mai mică decât a celor naturali, pentru a se reduce suprafaţa masticatorie, fără a
prejudicia însă susţinerea obrajilor. Dimensiunea vestibulo-orală trebuie să respecte coridorul bucal
şi mişcările limbii, iar dimensiunea antero-posterioară este determinată de dimensiunea spaţiului
edentat lateral;

23  Numărul lor - numărul dinţilor posteriori nu trebuie să fie egal cu cel din dentaţia permanentă,
evitându-se montarea lor pe zona ascendentă a crestei edentate mandibulare;

24  Forma dinţilor – feţele proximale, vestibulare şi orale vor fi conturate ca şi cele ale dinţilor
naturali, astfel încât să fie percepute ca atare şi să permită refluarea alimentelor. Ariile de contact
care se realizează între feţele proximale vor asigura continuitatea arcadelor artificiale. Feţele
ocluzale sunt cele care vor determina forma dinţilor artificiali:

25  Anatomici (cuspidaţi) cu înclinarea pantelor cuspidiene de grade şi semianatomici (uşor

cuspidaţi) cu înclinarea pantelor cuspidiene la grade;Neanatomici (necuspidaţi);Dinţi speciali (de
autor) neutilizaţi în practică.

26  Culoarea – premolarii trebuie să se armonizeze cu nuanţele dinţilor frontali. Ei trebuie să aibă o

culoare uşor mai deschisă decât a restul dinţilor laterali, dar nu mai deschisă decât a dinţilor
frontali;Materialul din care se confecţionează – sunt preferaţi cei din răşini acrilice, mai rar cei din
mase ceramice.
27  Pentru alegerea dinţilor artificiali, tehnicianul dentar se orientează după următoarele repere.
Astfel:

28  a) După fişa de laborator, tehnicianul alege:

materialul din care sunt confecţionaţi;forma şi culoarea;rapoartele interarcadice în regiunea
frontală;relieful ocluzal al dinţilor laterali;artificiile de montare.

29  b) După reperele trasate pe şabloane alege:

înălţimea dinţilor frontali superiori;dimensiunea mezio-distală a grupului frontal superior;dinţii frontali
inferiori sunt corelaţi cu dinţii frontali superiori.

30  c) După modelele de lucru alege:

lăţimea vestibulo-orală a dinţilor laterali astfel încât dinţii să fie plasaţi în perimetrul de sprijin oferit
de creste;

31  lăţimea mezio-distală a dinţilor laterali care se va încadra între faţa distală a caninului şi un
punct situat la mm faţă de tuberozitatea maxilară, respectiv tuberculul piriform. Dacă în acest spaţiu
nu se pot încadra doi premolari şi doi molari, se va renunţa la molarul al doilea.

32  înălţimea dinţilor laterali se alege în funcţie de distanţa dintre creste. Această distanţă se poate
măsura cu o riglă obişnuită sau cu rigla imaginată de Gysi.

33  Alegerea tehnicii de montare

Dinţii artificiali sunt fixaţi pe o bază mobilă, care se sprijină pe ţesuturi vii, care pot fi supuse
diverselor traume. Montarea dinţilor trebuie realizată astfel încât proteza să se integreze funcţional.
O serie de factori influenţează montarea lor:

34  Factori mecanici (solicitări);

Rezorbţia centripetă la maxilar şi centrifugă la mandibulă;Relaţiile maxilo-mandibulare;Mişcăriile
funcţionale şi parafuncţionale ale mandibulei;Cerinţele estetice.

35  A. Principii de montare a dinţilor artificiali frontali:

acestea sunt dominate de raţiuni estetice şi fonetice. Pentru respectarea acestor deziderate trebuie
să se ţină seama de:

36  a) Forma arcadei – are o importanţă deosebită în montarea dinţilor frontali deoarece sunt multe
abateri de la curbura clasică elipsoidală a arcadei maxilare sau de la cea parabolică a mandibulei.
Astfel:

37  La arcadele trapezoidale dinţii se vor monta mai mult în linie dreaptă decât curbă;
La cele în formă de „M”, caninii vor fi mai proeminenţi, iar centralii palatinizaţi;La cele în „V”, centralii
vor fi montaţi angulaţi şi rotaţi distal, pentru a imita vechea anomalie.

38  b) Raportul interarcadic în zona frontală:

este dat de linia interalveolară, arcul frontal vestibular şi este dictat de gradul de resorbţie şi atrofie a
crestelor reziduale în ocluzii normale sau de tipul de anomalie primară a conformaţiei maxilarelor. Se
disting următoarele grupe de rapoarte interarcadice frontale:

39  RAPOARTE INTERARCADICE
Psalidodont;Cap la cap;Inversă;Ocluzie adâncă;Ocluzie deschisă.

40  c) Principii estetice:

sunt numeroase, în funcţie de autorii care le-au exprimat. Dintre acestea menţionăm:Arcada
superioară prin poziţia dinţilor frontali în sens antero-posterior trebuie să susţină buza în mod
agreabil şi natural;Coridorul bucal trebuie să rămână liber între dinţii artificiali şi faţa internă a
obrajilor;

41  Simetria perfectă este un ideal mecanic, rar un ideal estetic

Simetria perfectă este un ideal mecanic, rar un ideal estetic. De aceea dinţii trebuie montaţi cu
asimetrii uşoare şi variate;Incisivii centrali superiori sunt reperul faţă de care se vor monta ceilalţi
dinţi, de aceea ei se vor monta primii;

42  Se pot obţine rezultate estetice foarte bune prin tot felul de artificii: rotări în jurul axului
longitudinal, suprapuneri, spaţieri (treme şi/sau diasteme), frontali cu aspect de obturaţii, etc.

43  d) Principii fonetice:

montarea dinţilor frontali superiori este un factor hotărâtor pentru pronunţarea corectă a unor
foneme. Condiţiile necesare articulării corecte a cuvintelor sunt legate indispensabil de echilibrul
muşchilor buzelor, obrajilor şi limbii, deci de montarea dinţilor artificiali în culoarul neutral.

44  Ca factor ajutător, schiţarea rugilor palatine pe faţa externă a protezei şi grosimea adecvată a
bazei protezei favorizează mişcările limbii în cursul fonaţiei şi determină o adaptare fonetică rapidă a
pacientului.

45  B. Principii de montare a dinţilor artificiali laterali:

trebuie respectate principiile biomecanic, funcţional şi conservator al ţesuturilor subiacente protezei,
care formează câmpul protetic.

46  a) Principiul biomecanic şi funcţional au menirea de a conserva ţesuturile câmpului protetic prin
stabilizarea protezei totale. Această stabilizare se obţine când raportul dintre piesa protetică şi câmp
este optim şi presiunea exercitată în timpul masticaţiei şi fonaţiei este distribuită uniform pe toată
suprafaţa câmpului protetic.

47  Stabilitatea este influenţată de:

Morfologia câmpului protetic – influenţează negativ stabilitatea în caz de atrofie şi rezorbţie
importante a componentei sale dure;

48  Înălţimea bazei protezei – acţionează ca o pârghie

Înălţimea bazei protezei – acţionează ca o pârghie. Cu cât este mai înaltă baza protezei, cu atât este
mai lung braţul pârghiei şi creşte momentul de rotaţie, deci proteza este mai instabilă. Cele mai
eficiente sunt câmpurile cu atrofie limitată şi suprafeţe extinse;

49  Montarea dinţilor în raport cu creasta reziduală – dinţii trebuie poziţionaţi pe mijlocul crestei
reziduale, în axul interalveolar, astfel încât proteza să nu se destabilizeze în dinamica mandibulară.
Tipul de montare va fi dictat de unghiul intermaxilar format de linia interalveolară cu planul de
orientare ocluzală, măsurat dinspre oral.

50  POZIŢIA DINŢILOR LATERALI ÎN RAPORT CU AXA INTERALVEOLARĂ

51  Pentru această montare, Gysi a conceput o riglă gradată, care se interpune între crestele
interalveolare ale modelelor fixate în simulator şi indică două aspecte caracteristice:

52  Valori peste 80 grade, se execută montarea clasică normală;

Valori sub 80 grade, se face montarea inversă.Montarea se face cu ajutorul unor prisme de
angulaţie diferită, aşezate pe o plăcuţă de ocluzie mobilă.

53  RIGLA LUI GYSI

54  Montarea dinţilor artificiali în funcţie de planul de orientare protetică şi curbele de compensaţie –
va avea ca punct de reper planul de orientare ocluzală şi contactele care se stabilesc între cele două
arcade, echilibrate, stabile şi simultane, curbele de compensaţie fiind adecvate stereotipului
masticator.

55  Curbele de compensaţie, sagitală şi transversală, conferă stabilitate protezei totale şi sunt

deosebit de importante pentru realizarea echilibrării ocluzale a protezatului total. Astfel:

56  Curba sagitală de compensaţie (von Spee) – se evidenţiază prin linia curbă care uneşte vârful
cuspidului caninului cu vârful cuspidului disto-vestibular al molarului secund inferior.

57  Dinţii laterali inferiori au suprafeţele ocluzale dispuse la distanţe diferite faţă de planul de
orientare ocluzală, rezultând astfel o curbă cu concavitatea superioară, având punctul cel mai decliv
la nivelul cuspidului mezio-vestibular al primului molar.

58  În ocluzie normală, curba sagitală este simetrică în cele două zone laterale, simetrie care
stabilizează proteza totală pe câmp în mişcarea de propulsie a mandibulei, atunci când s-a realizat
echilibrarea ocluzală în condiţiile articulării balansate;

59  CURBA SAGITALĂ

60  POZIŢIONAREA DINŢILOR LATERALI ÎN RAPORT CU CURBA SAGITALĂ

61  Curba transversală de compensaţie (Wilson) – rezultă din unirea cuspizilor vestibulari şi orali ai
dinţilor laterali inferiori. Clasic, această curbă se defineşte prin gradul de înclinare vestibulo-linguală
a dinţilor laterali mandibulari.

62  Odată cu rezorbţia şi atrofia maxilarelor, această curbă nu mai poate fi respectată şi apare o
aplatizare sau chiar inversare a acesteia, în montările atipice clasice sau în abrazii accentuate ale
dinţilor laterali.

63  a. Curbă normală; b. Curbă inversă; c. Secţiune prin mandibulă

64  Montarea dinţilor artificiali în funcţie de planurile anatomice – se urmăresc planul medio-sagital,

transversal şi frontal. Astfel:

65  Planul medio-sagital – este un reper de simetrie a maxilarelor şi montării corecte a dinţilor. La

maxilar se situează de obicei pe rafeul medio-sagital al bolţii palatine, trecând prin a doua rugă
palatină şi spina nazală posterioară.

66  În zona laterală, montarea corectă a dinţilor după acest plan se face respectând cheia lui Angle,
prin amplasarea cuspidului mezio-vestibular al primului molar maxilar în şanţul dintre cuspizii mezio-
vestibular şi mezio-central al molarului prim mandibular.

67  Fiecare dinte va articula cu doi antagonişti, cu excepţia incisivului central inferior şi a molarului
secund superior. Contactele ocluzale ale antagoniştilor vor fi multiple, stabile, simultane şi echilibrate
în relaţie centrică.

68  REALIZAREA UNITĂŢILOR DE MASTICAŢIE

69  EXCEPŢIILE ARTICULĂRII

70  În plan frontal – dinţii cuspidaţi vor fi perpendiculari pe planul de orientare ocluzală şi centraţi pe
mijlocul crestei, pentru a determina aplicarea corectă a forţelor masticatorii.
71  În plan transversal – arcada superioară circumscrie dinţii arcadei inferioare şi conferă date
despre simetria montării dinţilor în raport cu linia mediană. În funcţie de curba transversală de
compensaţie, dinţii cuspidaţi se montează cu axele înclinate spre oral la mandibulă şi uşor
vestibularizate la maxilar.

72  b) Principiul estetic – acest principiu se referă de obicei la dinţii frontali, dar şi poziţia orizontală
şi verticală a celor laterali influenţează expresia facială. Necesită experienţă, bun gust şi chiar simţ
artistic.

73  c) Principiul fonetic – articularea sunetelor este un proces complex, cu participarea limbii,
buzelor şi dinţilor. Exprimarea majorităţii consoanelor este influenţată de poziţia dinţilor frontali.

74  MONTAREA CLASICĂ A DINŢILOR ARTIFICIALI

75  Montarea tradiţională a dinţilor artificiali se realizează după reguli generale stabilite de către o
serie de autori (Gysi, Pedro Saizar, etc.) şi care sunt diferite pentru zona frontală şi cea laterală.

76  A. Reguli generale de montare a dinţilor artificiali frontali

Vor urmări în special refacerea aspectului estetic al pacientului. Montarea dinţilor artificiali în zona
frontală va cuprinde următoarele etape:

77  Montarea frontalilor superiori – se realizează după criterii estetice şi fonetice, alegându-se dinţi
asemănători ca formă, dimensiune şi culoare cu dinţii naturali. Plasarea lor va imita în mare forma
crestei superioare, descriind curbura acesteia.

78  Marginile incizale se vor situa în afara jumătăţii crestelor, iar coletele sunt în general postate pe
creastă. Montarea frontalilor superiori se realizează după datele obţinute la determinarea relaţiilor
intermaxilare, transferate în laborator, care sunt marcate în cele trei planuri anatomice:

79  În plan orizontal – amplasarea incisivului central se face de o parte şi cealaltă a liniei mediane,
ce coincide de cele mai multe ori cu linia interincisivă. Liniile caninilor reprezintă limitele de
demarcaţie periferice;

80  În plan vertical – marginile incizale se vor raporta la nivelul şi direcţia planului de orientare
ocluzală. Marginea incizală a incisivului central atinge în totalitate acest plan, lateralul este distanţat
de el cu 0,5 mm, iar caninul este în contact cu acest plan.

81  Limita cervicală este determinată de linia surâsului: caninul are poziţia cea mai înaltă, fiind urmat
de incisivul central şi apoi de incisivul lateral;

82  În plan sagital – dinţii se vor situa în arcul frontal vestibular, deci în culoarul muscular neutral.
Feţele palatinale vor imita morfologia dinţilor naturali, contribuind la stabilirea unei fonaţii
corespunzătoare.

83  Montarea frontalilor inferiori – are în vedere următoarele:

Plasarea obligatorie a coletului dinţilor inferiori pe mijlocul crestei;Marginea lor incizală este uşor
vestibularizată;Se respectă spaţiul necesar limbii;

84  Se plasează dinţii în zona neutrală, între limbă şi buza inferioară;

Între faţa vestibulară a dinţilor şi baza protezei se realizează un unghi diedru, favorabil menţinerii şi
stabilităţii protezei prin aplicarea buzei inferioare;Incisivii centrali vor avea rapoarte de ocluzie în plan
vertical doar cu incisivii centrali superiori.

85  Stabilirea rapoartelor de ocluzie în zona frontală – se pot realiza următoarele variante

clasice:
86  Ocluzie neutrală frontală sau aspect normal psalidodont – la edentatul total necesită un overbite
de mm, compensat de un overjet de aceeaşi dimensiuni. În rapoarte psalidodonte nu există contacte
dento-dentare în relaţie centrică la edentatul total. Aceste contacte există în propulsie şi parţial în
lateralitate.

87  Menţinerea psalidodonţiei se indică în situaţiile în care pacientul a prezentat acest tip de raport
şi în perioada de dentat sau în anomalii uşoare ( clasa II/1 Angle), respectiv când linia interalveolară
face un unghi de grade cu planul de orientare ocluzală;

88  OVERBITE MINIM COMPENSAT DE OVERJETE DE ACEEAŞI VALOARE

89  MARE ŞI INTERMEDIAR

90  În endognaţiile cu proalveolodonţie de valoare medie şi gravă se procedează la reducerea

parţială a treptei de inocluzie sagitală şi păstrarea rapoartelor ocluzale tipice anomaliei;Ocluzia
adâncă acoperită (clasa II/2 Angle) se realizează la cei care au avut aceeaşi anomalie în perioada
de dentat;

91  Ocluzia inversă frontală (clasa a III-a Angle) cu aspect progen, când anomalia nu este
exagerată se procedează la vestibularizarea frontalilor superiori şi lingualizarea celor inferiori astfel
încât să se ajungă la o ocluzie labiodontă.

92  Când anomalia este gravă şi atrofia exagerată, aceste raporturi nu pot fi compensate şi se face
o montare inversă a dinţilor artificiali.

93  B. Reguli generale de montare a dinţilor laterali

Obiectivele urmărite sunt asigurarea eficienţei masticatorii şi stabilizarea protezelor. Astfel:Eficienţa
masticatorie se realizează prin:

94  Cuspidarea adecvată în funcţie de stereotipul masticator;

Plasarea dinţilor în perimetrul de sprijin ţinând seama de următoarele:

95  Lăţimea vestibulo-orală a dinţilor artificiali va fi mai mică sau egală cu lăţimea crestei
reziduale;Şanţul mezio-distal al dinţilor artificiali va coincide cu mijlocul crestei;Nu se montează dinţii
artificiali pe porţiunile ascendente ale crestei reziduale;

96  Suprafaţa ocluzală trebuie să fie paralelă cu creasta reziduală mandibulară, realizându-se astfel
curba sagitală de ocluzie;Între dinţii artificiali ai celor două arcade se vor stabili contacte multiple,
stabile, simultane şi echilibrate în ocluzie în relaţie centrică şi contacte cel puţin tripodice în mişcările
excentrice de masticaţie.

97  Stabilitatea protezei se asigură respectând următoarele reguli la montarea dinţilor

artificiali:
Axul dinţilor se plasează obligatoriu în axul liniei interalveolare, existând însă şi montări paralele cu
acest ax;Forţele care acţionează pe arcadele artificiale se vor proiecta în perimetrul de sprijin al
protezei pentru a evita basculările acesteia;

98  Ocluzie echilibrată în relaţie centrică şi eventual în poziţile excentrice (articulare

balansată);
Apropierea planului de orientare ocluzală de suprafaţa de sprijin cea mai deficitară (de obicei la
mandibulă);Alegerea dinţilor cu relief ocluzal rezonabil (cu o cuspidaţie medie).

99  Ocluzia în zona laterală: se impune respectarea situării dinţilor artificiali în cele trei planuri şi
realizarea unor contacte dento-dentare care să ofere eficienţă masticatorie şi stabilitate protezelor.
În ocluzie centrică se va avea în vedere:
100  În plan sagital, realizarea (în condiţii normale) a cheii lui Angle, cât şi a curbei sagitale de
compensaţie, a cărei adâncime este maximă în dreptul molarului prim inferior;

101  În plan orizontal, dinţii se montează pe creastă

În plan orizontal, dinţii se montează pe creastă. În montare normală, dinţii arcadei superioare
circumscriu pe cei ai arcadei inferioare şi liniile mediane vor coincide. Când unghiul interalveolar
este mai mic de 80 de grade se procedează la o montare inversă sau încrucişată;

102  În plan vertical, se urmăreşte realizarea angrenajului intim al perechilor de dinţi antagonişti în
varianta cuspid-fosă.

103  În protezarea totală se disting două mari tendinţe în alegerea schemei ocluzale:
Ocluzie balansată static – contacte dento-dentare multiple, stabile, simultane şi echilibrate în
intercuspidare maximă care, în cea mai mare parte, ar trebui să se realizeze în relaţie centrică,
pentru obţinerea stabilităţii protezelor.

104  În deplasările excentrice, contactele dento-dentare se vor stabili doar pe părţile lucrătoare, la
fel ca la dentat;

105  Ocluzie balansată static şi dinamic (articulare balansată, ocluzie cu balans general) – prezenţa
de contacte dento-dentare multiple atât în poziţii centrice cât şi în deplasările excentrice ale
mandibulei, deci şi pe părţile de balans.

106  TEHNICA GYSI

107  ALFRED GYSI

108  După Gysi, montarea dinţilor artificiali se poate face:

a) Montarea normală:Se folosesc dinţi anatoformi, cu pante cuspidiene între 20 şi 40 de grade, de
formă şi dimensiuni identice cu cei naturali şi se realizează în laboratoare cu dotare minimă,
montarea făcându-se în articulator adaptabil, semiadaptabil sau în ocluzor.

109  Masticaţia se face prin mişcări centrice şi excentrice;

Teoria lu Gysi care stă la baza acestei montări poartă numele de „ocluzie echilibrat balansată” şi se
bazează pe următoarele idei:Masticaţia se face prin mişcări centrice şi excentrice;În mişcările
excentrice (de propulsie şi lateralitate) trebuie să existe contacte interdentare atât pe partea activă
cât şi pe partea de balans.

110  Reguli generale de montare a dinţilor artificiali frontali:

Feţele vestibulare ale dinţilor frontali superiori trebuie să se înscrie exact în curba vestibulară a
şablonului. Din raţiuni fizionomice, dinţii frontali superiori pot fi montaţi în afara crestei;

111  CURBURA VESTIBULARĂ A ŞABLONULUI DE OCLUZIE

112  Marginea incizală a frontalilor superiori trebuie să corespundă planului de orientare

protetică;

113  MARGINEA INFERIOARĂ A FRONTALILOR SUPERIORI

114  Incisivii inferiori au axele verticale paralele şi marginile incizale în general la acelaşi
nivel;

115  INCISIVII INFERIORI

116  Incisivii inferiori se montează cu marginea incizală înclinată către vestibular, dar fără să iasă în
afara perimetrului de sprijin oferit de creasta edentată;

117  ÎNCLINAREA INCISIVILOR INFERIORI

118  De câte ori este posibil, în regiunea frontală se realizează o supraocluzie de mm şi o inocluzie
sagitală.

119  ZONA FRONTALĂ

120  Reguli de montare a dinţilor artificiali laterali:

Dinţii laterali sunt montaţi pe mijlocul crestei alveolare. Montarea normală se realizează atunci când
axa interalveolară face cu planul orizontal de orientare ocluzală un unghi supero-intern de de grade;

121  UNGHIUL SUPERO-INTERN

122  Fiecare dinte lateral se montează în raport cu axa interalveolară, măsurată cu rigla lui Gysi,
care permite măsurarea distanţei dintre crestele alveolare şi înclinarea axei interalveolare faţă de
verticală. Montarea se face cu ajutorul unor prisme de angulaţie diferită, aşezate pe o plăcuţă de
ocluzie mobilă;

123  Fiecare dinte articulează cu câte doi dinţi antagonişti, formând unităţi de masticaţie. Excepţie
fac incisivul central inferior şi ultimul molar superior care articulează cu un singur antagonist.

124  Aceste excepţii sunt datorate faptului că incisivii inferiori sunt de volum mic comparativ cu
superiorii, rezultând o situare a dinţilor întregii arcade mandibulare mai mezial faţă de corespondenţii
de pe maxilar.

125  Volumul mai mare al molarilor inferiori faţă de superiori, compensează lungimea arcadei
dentare, dar rezultă excepţiile amintite. Ultimul molar se referă la molarul al treilea când sunt
prezenţi toţi patru pe arcadă sau la molarul al doilea când cei patru molari trei lipsesc (de cele mai
multe ori);

126  Dinţii se montează pe mijlocul crestei alveolare astfel încât şanţul intercuspidian mezio-distal
să corespundă cu muchia crestei. Această montare situează dinţii artificiali în perimetrul de susţinere
oferit de creastă, astfel încât presiunile ocluzale sunt transmise în interiorul acestuia.

127  Montarea dinţilor în afara crestei alveolare va duce la bascularea protezelor, instabilitate ce va
accelera atrofia crestei reziduale;

128  În sens vestibulo-oral, dinţii superiori depăşesc spre vestibular dinţii inferiori cu o jumătate de
cuspid, realizându-se o treaptă care previne insinuarea mucoasei jugale între arcade;

129  REALIZAREA TREPTEI VESTIBULO-ORALE

130  Se realizează intercuspidare maximă în poziţia de relaţie centrică.

131  Reguli individuale de montare:

Pentru fiecare dinte artificiali există reguli individuale de montare care precizează:Direcţia axului
longitudinal în sens mezio-distal;Direcţia axului longitudinal în sens vestibulo-oral;Orientarea faţă de
planul de ocluzie.
132  Dinţii sunt montaţi într-o anumită ordine, la maxilar şi la mandibulă:
La maxilar se începe cu frontalii, montându-se alternativ, de o parte şi de alta a liniei mediane IC, IL,
C şi apoi dinţii laterali, Pm1, Pm2, M1, M2;

133  La mandibulă se montează astfel M1, C, IC, IL, Pm1, Pm2, M2, de o parte şi de alta a
liniei mediane.

134  Incisivul central superior:

Se poziţionează cu faţa mezială în continuarea liniei mediane de pe soclul modelului superior, care
prin montarea celor doi incisivi centrali devine linia interincisivă;Axul său longitudinal se va înclina
grade spre distal faţă de mezio-sagital. Astfel coletul este uşor înclinat spre distal, deci axul celor doi
incisivi centrali este divergent la nivelul coletelor şi convergent la nivelul marginii incizale;

135  ÎNCLINAREA DE 2 – 3 GRADE SPRE DISTAL

136  ÎNCLINARE DE 2 – 3 GRADE SPRE DISTAL

137  DIVERGENŢA LA NIVELUL COLETELOR

138  Înclinarea vestibulo-orală a axului longitudinal faţă de planul frontal va fi de maximum 10

grade. Deci marginea incizală va fi vestibularizată faţă de poziţia coletului cu mm;

139  ÎNCLINAREA VESTIBULO-ORALĂ

140  ÎNCLINAREA VESTIBULO-ORALĂ

141  Marginea incizală va atinge planul de orientare ocluzală, reper regăsit pe marginea inferioară a
şablonului inferior;Raportul cu creasta reziduală este determinat de linia interalveolară pentru ocluzia
psalidodontă frontală.

142  RAPORTUL CU CREASTA REZIDUALĂ

143  MONTAREA INCISIVULUI CENTRAL

144  INCISIVUL CENTRAL – VEDERE OCLUZALĂ

145  MONTAREA AMBILOR INCISIV CENTRALI

146  INCISIVII CENTRALI – VEDERE OCLUZALĂ ŞI VERIFICAREA SIMETRIEI MONTĂRII

147  Incisivul lateral superior:

Faţa mezială este situată în contact cu faţa distală a incisivului central;Înclinarea mezio-distală a
axului longitudinal al dintelui va fi de grade spre distal;

148  ÎNCLINAREA MEZIO-DISTALĂ

149  Înclinarea vestibulo-orală va fi de până la 12 grade, astfel încât coletul dintelui să pară înfundat
faţă de central;Dintele nu atinge planul ocluzal, marginea incizală este distanţată de acest plan cu
0,5 - 1 mm.

150  MARGINEA INCIZALĂ NU ATINGE PLANUL DE OCLUZIE

151  MONTAREA LATERALILOR LA 0,5 – 1 MM DE PLANUL DE OCLUZIE

152  GRUPUL INCISIV – VEDERE OCLUZALĂ

153  Caninul superior:Faţa mezială este în contact cu faţa distală a incisivului lateral
superior;Înclinarea mezio-distală a axului longitudinal al dintelui este de 1,5 - 2 mm spre distal;

154  ÎNCLINAREA SPRE DISTAL

155  Înclinarea vestibulo-orală a caninului este de sau chiar până la 7 grade spre oral faţă de planul
frontal;

156  ÎNCLINAREA SPRE ORAL

157  Caninul atinge planul de orientare ocluzală cu vârful cuspidului;

Jumătatea mezială a caninului se armonizează cu grupul frontal, iar jumătatea distală cu grupul
premolarilor.

158  CONTACTUL CANINULUI CU PLANUL OCLUZAL

159  CONTACTUL CANINULUI CU PLANUL OCLUZAL

160  Grupul frontal superior se înscrie clasic în curbura vestibulară prestabilită clinic, iar dinţii
prezintă contacte proximale strânse. După montarea lor se verifică cu o placă rigidă (din sticlă sau
metal), denumită placă de ocluzie, dacă aceştia au poziţia corectă.În practică, după montarea
incisivului central superior se trece la montarea incisivului central inferior, în edentaţiile bimaxilare.

161  GRUPUL FRONTAL SUPERIOR ŞI INCISIVUL CENTRAL INFERIOR

162  GRUPUL FRONTAL SUPERIOR

163  VERIFICAREA SIMETRIEI GRUPULUI FRONTAL SUPERIOR