Șandor Țiriac - meșterul de biciclete de lemn

Îl cheamă Șandor Țiriac și nu e rudă cu celebrul tenisman român. Nici n-a ținut măcar o dată
racheta de tenis în mână. În schimb, poate fi considerat campion de talie mondială la ciclism. Zicem
bine? Oarecum, pentru că septuagenarul despre care vorbim nu participă la curse, ci doar
confecționează biciclete. și nu de orice fel.

„Am lucrat cam 5 luni pentru lanț”

Șandor Țiriac face biciclete de lemn. Cam două pe an. Chiar dacă nu a inventat vehiculul pe două
roți, marele său merit este de a fi făcut cel mai performant lanț de bicicletă din lume. Lanțul său din
lemn de corn merge fără să se rupă mai mult de 1000 de kilometri.
L-am întâlnit și noi la Cluj Napoca, orașul unde locuiește, oprindu-l, în trafic, pentru a-i admira
bijuteria tehnică 100% din lemn, dacă exceptăm cauciucurile de la roți. Aveam să îl reîntâlnim, după
câțiva ani, într-un eveniment de promovare turistică a județului, prilej să-l „luăm la întrebări” și să
primim răspunsuri.
„Eu, nu că am inventat bicicleta de lemn... Ea a fost făcută înaintea mea, dar eu am făcut în așa fel
încât procentajul de lemn al bicicletei să fie cât mai mare. Eu am zis că o să construiesc o bicicletă
care va fi și mai tare, pentru că voi face și lanțul din lemn. Am lucrat cam 5 luni pentru lanț. Am
reușit să fac un tip de lanț care nu există în lume. Clicheții care acționează roata din spate, cu lanț cu
tot, și aceia sunt o invenție a mea. Am folosit cel mai tare lemn care se găsește la noi, lemn de corn.
Eu am făcut știfturile, și am făcut niște inelușe pentru partea cealaltă, și am făcut în așa fel încât să
am patru roți dințate: într-o parte două și în cealaltă parte încă două”, ne explică, așa cum se pricepe
el mai bine, baci Șandor.
„Acest lanț este unicat. Am mai văzut cum au făcut alții și nu era ceva care să poată să folosească
omului. Eu am zis că, dacă fac, să fac în așa fel încât să pot să și circul cu bicicleta mea. Am dat o
viață la bicicleta asta”. și a reușit. Cu bicicleta lui, îl afli în trafic, în Cluj, și-n afara orașului. „Eu
foarte mult am umblat cu ea: până la Câmpeni, la Baia de Arieș, până la Târgu-Mureș. Eu am
calculat în așa fel încât lemnul să fie 7-8 ani uscat. Pentru că lemnul ăla nu lucrează mult. Lucrează
un pic, dar nu mult. Dacă ei lemn uscat doar 2 sau 3 ani, în a treia sau a patra lună începe deja să se
încovoaie”.

„Merg cu 14-15 kilometri la oră”

De unde cunoaște așa de bine calitățile lemnului? Să fi fost baci Șandor Țiriac tâmplar, ori dogar?
Ori sculptor în lemn? Meșterul de biciclete din lemn are, de fapt, altă profesie. Mecanica fină a
mașinăriilor din fier l-a inspirat să plăsmuiască mașinării din lemn, care l-au transformat implicit,
într-un artizan ingenuu, de felul acelora care sculptează obiecte de tehnică populară în satele noastre
din Transilvania.
În numai câțiva ani, cu bicicleta lui, Șandor Țiriac a parcurs 420 de kilometri. A mers câte 12 ore pe
zi, de la 7 dimineața la 7 seara. Cum îl priveau șoferii pe neobișnuitul lor „partener de trafic”? „Să
știți că m-au respectat șoferii...”, ne răspunde imediat. „însă nu se poate merge cu ea peste dâmburi.
Acolo unde sunt coline, se merge pe jos până la drumul plat. Eu am ales partea asta pentru că de la
Alejd se poate merge până în Budapesta pe șes. Acum am zis că vreau să mă duc cu băiatul meu, că
el concurează la Mountain Bike, și vreau să merg până la Târgu-Mureș și la Sighișoara. Acolo sunt
niște concursuri și merg și eu. Cu bicicleta ar dura două zile, și s-ar putea să mă duc eu singur. Deja
m-am obișnuit și merg vreo 50 de kilometri fără oprire. Merg cu 14-15 kilometri la oră, atunci e cel
mai bun mers”. Apoi ne privește îngândurat: „De fapt, aici am o problemă și mă gândesc cum să o
rezolv: dacă prind mai mult, 20 de kilometri la oră, sau am de făcut o coborâre mai rapidă, cu 20-25
km/h, se blochează. Dilatarea lemnului e cel puțin de zece ori mai mare decât cea a metalului. Așa
că trebuie să stea omul până se răcește, apoi să meargă mai departe. Eu am pățit asta. Am dat unui
prieten axul și el era să-l arunce. Eu și când șlefuiam, câteodată, mă ardea degetul prin șmirghel...”
Biciclete de lemn au făcut, pe vremuri și frații Aurel și Ion Vlaicu (asta înainte ca Aurel să devină
inginerul de mai târziu)... De la bicicleta de lemn la avionul de lemn n-ar putea fi, deci, cale prea
lungă. Meșterul Șandor Țiriac visează, adesea, să sculpteze și pasărea cu elice care să-l ducă peste
mări și țări. Visele sale ar putea fi deocamdată, subiect pentru un film de anticipație. Într-o zi, însă,
cine știe?...

Casete:

Bicicleta-bijuterie

Pentru că tot am abordat tema aceasta a bicicletelor de lemn, ce-ar fi să scriem și despre
„vehiculele” de atârnat la gât sau la urechi. Un meșter artizan din Austria, Hans Gunther, a devenit
celebru în târgurile de mărunțișuri de Sărbători tocmai datorită pandativelor și cerceilor săi din lemn
sculptat și pirogravat care înfățișează biciclete. În montură delicată de argint, aceste bijuterii mai
puțin obișnuite pot fi un cadou ingenios... Mai ales dacă iubita dv. adoră mersul pe bicicletă!

Muzeul bicicletei

Pasiunea ardeleanului Șandor Țiriac de a confecționa biciclete de lemn (a făcut două mari, pentru
sine – una mai perfecționată decât cealalată - dar și una mai mititică, de care se bucură din plin
nepoata sa) nu este una singulară. Există și alte locuri în lume în care, de-a lungul timpului, au fost
confecționate astfel de vehicule din lemn. Unele – funcționale, altele – decorative. O astfel de
mașinărie de lemn, construită în urmă cu aproximativ un secol, este păstrată într-un muzeu al
bicicletei din emisfera sudică, la Kalgoorlie, în vestul Australiei. Bicicleta din imagine este
considerată de către organizatorii muzeului un precursor al vestitei mărci... Cervelo. Ei, n-o fi chiar
așa, dar trebuie remarcat faptul că ea a fost construită folosindu-se o esență de lemn foarte
rezistentă, cu calități deosebite, dintr-o specie de arbore specifică pentru marea insulă-continent
Australia, al cărei nume este „mulga”. Exponatul din muzeu nu are însă lanț (care s-a pierdut), așa
că nu poate fi testat la drum. Pe de altă parte, putem presupune că drumurile lungi și netede ca-n
palmă ale zonei semideșertice australiene nu ar fi pus nicidecum probleme ciclistului care a folosit,
cu un secol în urmă, acest vehicul mai puțin obișnuit. Poate cel mult... cangurii să-l fi privit cu
neîncredere pe omul călare pe „calul” lui de lemn, care se încumeta să străbată drumurile prăfoase,
ridicând în urmă-i nori de pulbere roșietică.

Valentin Țigău