PROCESAREA PRODUSELOR ALIMENTARE PRIN

RADIAŢII IONIZANTE

Unele alimente sunt supuse iradierii, pentru a se menţine mai mult timp proaspete. Iradierea
alimentelor înseamnă tratarea lor cu radiaţii ionizate şi este o metodă veche de conservare a unor alimente.
S-a experimentat iniţial pe legume şi fructe, apoi metoda s-a extins şi la alte produse, cum sunt
condimentele, carnea, făina, cafeaua, etc. În unele ţări, pentru ca oamenii să ştie ce cumpără, pe alimentele
supuse iradierii se aplică un marcaj prin care se spune acest lucru. La noi în ţară, deşi acest lucru este
prevăzut de legislaţia în vigoare, rareori se aplică. În mod normal, pe alimentele în cauză ar trebui să fie
inscripţionate "iradiat" sau "tratat cu radiaţii ionizante". Dacă se face corect, respectând proporţiile,
iradierea nu dăunează calităţilor nutritive ale alimentelor. Nu de puţine ori, însă, auzim că oamenii se
plâng cum că unele mâncăruri de la fast food nu prea ţin de foame. La fel se întîmplă şi cu unele alimente
din magazine. Arată bine, dar lumea se plânge că sunt fără gust şi nu se satură cu ele.
Folosirea radiaţiilor ionizante pentru conservarea produselor alimentare a fost sugerată pentru
prima oară în 1916 şi a fost patentată în Statele Unite în 1921 şi în Franta în 1930. Totuşi, metoda nu a fost
folosită imediat la scară comercială, datorită imposibilităţii de a obţine cantităţile necesare de radiaţie
ionizantă la costuri rezonabile. Din anii 50, iradierea produselor alimentare a constituit un subiect de
interes ştiinţific, politic şi public şi a fost aplicată unui domeniu larg de produse alimentare, incluzând
peşte, moluşte, pui, fructe de mare, cereale, fructe şi legume, nuci şi condimente. În 1981, au
fost adoptate principalele document privind iradierea alimentelor ş includerea acestui procedeu în Codex
Alimentarius. Comitetul de experiţi convocat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) a concluzionat că
orice aliment iradiat cu o doză medie de cel mult 10 kGy este sănătos pentru consum şi prin urmare
poate fi aprobat fără testări suplimentare. Cercetările din ultimii 40 de ani au arătat că iradierea poate
fi folosită pentru: distrugerea insectelor şi paraziţilor din cereale, păstăi uscate, fructe şi legume uscate,
carne şi fructe de mare, inhibarea încolţirii la recolte cum ar fi cartofii şi ceapa, întârzierea maturării
fructelor şi legumelor proaspete, scăderea numărului de microorganisme din alimente. Scopurile acestei
procesări sunt prelungirea duratei de păstrare şi comercializare a alimentelor şi asigurarea unei calităţi
microbiologice corespunzătoare (asigurarea securităţii alimentare). Există însă rezerve în legătură cu acest
procedeu, care nu distrug numai organismele nedorite, dar afectează şi alimentul în sine, concomitent cu
distrugerea mecanismelor interne de reparare. Alte dezavantaje ale metodei includ modificările chimice ale
alimentului, pierderile de vitamine şi imposibilitatea eliminării toxinelor bacterine, chiar dacă organismul
care le-a produs a fost inactivat.

1
 Protejarea radioactivă a produselor
alimentare şi a naturii împotriva
radiaţiilor

Radiaţia poate fi definită ca fiind o emisie de propagarea de energie prin spaţiu sau pe un suport
material. Cele mai periculoase radiaţii asupra alimentelor sunt cele electromagnetice.
Spectrului electromagnetic este prezentat în Figură.

Spectrul electromagnetic

Toate aceste tipuri de radiaţii au caracteristici diferite. În primul rând capacitatea lor de penetrare
variază. Particulele alfa pot fi stopate cu ajutorul unei foi de hârtie sau a câtorva milimetri de aer, în timp
ce pentru o radiaţie gama este necesar un perete gros de beton, o anumită zonă de apă sau un alt material
care poate fi folosit ca protecţie împotriva acestei radiaţii.
Radiatii (unde) radio. Domeniul de frecvenţă a acestor unde este cuprins între zeci de hertzi până

la un gigahertz (1GHz= 109Hz), adică au lungimea de undă cuprinsă între câţiva km până la 30 cm. Se
utilizează în special în transmisiile radio şi TV. După lungimea de undă se subimpart în unde lungi (2 km-
600 m), unde medii (600- 100 m) şi unde scurte (100- 1 cm).

Microundele
Sunt generate ca şi undele radio de instalaţii electronice. Lungimea de undă este cuprinsă între 30

cm şi 1 mm. În mod corespunzător frecvenţa variază între 109- 3 . 1011 Hz. Se folosesc în sistemele de
telecomunicaţii, în radar şi în cercetarea ştiinţifică la studiul proprietăţilor atomilor, moleculelor si gazelor
ionizate. Se subimpart în unde decimetrice, centrimetrice şi milimetrice. Se mai folosesc şi în domeniu
2
casnic. Moleculele oscilează în timp ce se îndreaptă la polii pozitivi şi negativi, frecarea intermoleculară
este creată şi se manifestă ca un efect de încălzire. Acest lucru este dat de energia cu microunde. Cele mai
multe cercetări alimentare au fost efectuate la două frecvenţe: 915 si 2,450 megacycles. La frecvenţa cu
microunde de 915 megacycles moleculele oscilează înainte şi înapoi, de 915 milioane de ori pe secondă
Microundele se află între infraroşu şi porţiuni de frecvenţă radio a spectrului electromagnetic.

Microundele şi undele radio pot fi folosite pe scara industrială pentru pasteurizarea şi sterilizarea
alimentelor. Spre deosebire de iradiere, care este un procedeu rece, acţiunea acestora este în esenţă una de
natură termică. Prin urmare, încălzirea cu microunde şi unde radio se referă la folosirea undelor
electromagnetice de anumite frecvenţe pentru a genera caldură într-un material.
Pasteurizarea şi sterilizarea cu microunde şi unde radio este preferabilă încălzirii convenţionale,
pentru că procesarea este rapidă şi este necesar un timp mai scurt pentru a se atinge temperatura dorită.
Acest avantaj este mai evident în cazul alimentelor solide şi semisolide, care în încălzirea convenţională
depind de procesul lent de difuzie termică. Procesarea rapidă, pe langă efectul de distrugere al
microorganismelor, are şi avantajul de a reduce degradarea alimentelor, indusă de procedeele termice
Un alt avantaj al sistemelor de încălzire cu microunde şi unde radio constă în faptul că ele pot fi
pornite sau oprite instantaneu, iar produsul poate fi pasteurizat dupăîimpachetare. Sistemele de procesare
cu microunde şi unde radio sunt de asemenea mai eficiente din punct de vedere energetic.

Radiaţiile hertziene apar datorită oscilaţiei electronilor în circuitele oscilante LC

sau în circuitele electronice speciale.

Radiaţia infraroşie. Cuprinde domeniul de lungimi de undă situată între 10-3 şi 7,8 . 10-7 m (3
. 1011- 4 . 1014 Hz). În general sunt produse de corpurile încălzite. În ultimul timp s-au realizat

instalaţii electronice care emit unde infraroşii cu lungime de undă submilimetrică.

Radiaţiile de interes primar utilizate în conservarea alimentelor sunt radiatii ionizante, definite ca
acele radiatii care au lungimi de undă de 2000 A ˚ sau mai puţin, de exemplu, particule alfa, raze beta, raze
gamma, şi de raze X.
Cuantumuul lor conţin suficientă energie pentru a ioniza moleculele în căile lor. Pentru că ele
distrug microorganisme fară a ridica în mod considerabil creşterea temperaturii, procesul este numit
sterilizare la rece.
La aplicarea de radiaţii în produsele alimentare, există mai multe concepte utile care ar trebui să fie
clarificate.
Un Roentgen este o unitate de măsură utilizată pentru exprimarea unei doze de expunere de raze X
sau de radiaţii gamma. Un milliroentgen este egal cu 1 / 1, 000 de Roentgen.

3
 Un Curie este o cantitate de substanţe radioactive. Din motive practice, 1 g de radiu pur are
radioactivitate din 1 Curie de radiu. Unitatea de măsură pentru un Curie este Becquerel (Bq).
Un rad este o unitate echivalentă cu absorbţia de 100 erg / g de materie. Un kilorad (krad) este
egal cu 1,000 rad, şi o megarad (mrad) este egal cu 1 milion rad. Unitatea mai nouă este Gray (1 Gy = 100
rad = 11 joule / kg; 1 kGy = 105 rad). Energia acumulată de un electron în mişcare prin intermediul unui
V este desemnata de eV (electroni volti).
Un meV este egal cu 1 milion de volţi, de electroni. Atât rad şi eV sunt măsurători ale
intensităţii de iradiere.

Caracteristicile radiaţiilor utilizate în conservarea alimentelor

Radiaţia ultravioletă
Lumina ultravioletă poate fi folosită pentru conservarea alimentelor, în special a sucurilor de fructe
(suc de mere, cidru). Procesarea cu ultraviolete implică folosirea radiaţiei din regiunea UV a spectrului
electromagnetic, în scopul dezinfecţiei. Lungimile de undă din UV sunt cuprinse în intervalul 100-400
nm. Această plajă de valori va fi subdivizată la rândul ei în: UVA 315 - 400 nm, care este responsabilă
pentru modificările epidermei umane, conducând la efectul de bronzare, UVB 280-315 nm, care poate
cauza cancerul de piele, UVC 200-280 nm, numit şi intervalul germicidal, deoarece are efect de inactivare
asupra bacteriilor şi virusilor şi intervalul UV de vid, care include lungimi de undă ce pot fi absorbite de
aproape toate substanţele şi prin urmare pot fi transmise doar în vid. Proprieţăţile germicidale ale radiaţiei
UV se datorează în principal mutaţiilor genetice induse prin absorbţia radiaţiei UV de către moleculele de
ADN. Acest mecanism de inactivare determină o curbă sigmoidală a reducerii populaţiei microbiene.
Pentru a obţine inactivarea microbiană, expunerea la radiaţia UV trebuie să fie de cel puţin 400 J/mp în tot
volumul produsului. Factorii critici includ: transmisivitatea produsului, configuraţia geometrică a
reactorului, puterea, lungimea de undă şi aranjamentul spaţial al sursei UV. Radiaţia UV poate fi folosită
în combinaţie cu alte tehnologii alternative de procesare, incluzând diferiţi agenţi puternici de oxidare,
cum ar fi ozonul. Aplicatiile metodei includ dezinfectarea resurselor de apă şi a suprafeţelor de contact ale
alimentelor. În ultimii ani a crescut interesul pentru folosirea UV la reducerea populaţiilor microbiene în
sucuri.

4
 Factori ce influentează inactivarea microbiană
Presiunea, temperatura şi pH-ul mediului nu par a avea un efect seminficativ asupra proprietăţilor de
absorbţie. Pe de altă parte, compoziţia produsului, conţinutul în substanţa uscată, culoarea şi in general
compoziţia chimică a alimentului influenţează inactivarea microbiană. Un alt factor critic este transmisivitatea
materialului cu care este dezinfectat. Dacă materialul este foarte transparent la radiaţia UV, dezinfectarea
poate fi mai eficientă. Pe de altă parte, materialele cu densitate optică mare atenuează şi împrăştie radiaţia
UV, ceea ce conduce la scăderea ratei de inactivare. Configuraţia geometrică a sistemului este de asemenea
importantă, deoarece atenuarea creşte cu drumul parcurs. Un alt factor critic este lungimea de unda a radiaţiei
UV, deoarece aceasta afectează inactivarea microbiană.

Mecanisme de inactivare microbiană

Forma curbei de inactivare. Forma curbei de inactivare microbiană prin tratamente cu UV este
sigmoidală. Platoul iniţial se datorează unei faze de lezare a microorganismului de către radiaţia UV. După
acest platou initial, o expunere aditională minimă este letală pentru microorganism şi rata de supravieţuire
scade rapid. Partea finală a curbei are o fază staţionară, datorită rezistenţei la UV a microorganismelor,
precum şi a componentelor experimentale, cum ar fi solidele suspendate, care pot bloca radiaţia UV.
Majoritatea cercetărilor experimentale s-au axat pe dezinfectarea cu radiaţie UV a apei. Datele
experimentale sugerează că reducerea logaritmică depinde de expunerea la radiaţia UV (J/mp). Pentru
toate microorganismele supuse la o radiaţie UV de 254 nm, s-a constatat o reducere 4-log, la expuneri mai
mici de 400J/mp. Unele celule bacteriene prezintă o rezistenţă mai mare la radiaţia UV, datorată unui
mecanism de reparare fotoreactivarea, care este intensificat de lumina vizibilă din domeniul albastru
(conform tabelului).

Expunerea necesară pentru o reducere de 4-log.

Microorganism Expunerea necesara în Expuţerea necesară în
absenţa fotoreactivarii prezenţa fotoreactivarii

Escherichia coli ATCC 11229 100 280

E. coli ATCC 23958 50 200
E. coli NCTC 5934 90 215
E. coli NCIB 9481 100 180
E. coli wild isolate 110 270
Enterobacter cloacae 100 330
Klebsiella pneumoniae 110 310
Citrobacter freundii 80 250

5
Yersinia enterocolitica 100 320
Salmonella Typhi 140 190
Salmonella Typhimurium 130 250
Serratia marcescens 130 300
Enterocolitica faecium 170 200
Vibrio cholerae wild isolate 50 210
Pseudomonas aeruginosa 110 190
Mycobacterium smegmatis 200 270
Polio virus (Mahoney) 290 -
Rotavirus SA 11 350 -
Staphylococcus aureus phage A994 380 -

Lumina pulsatorie
Tratamentul cu lumină pulsatorie este o metodă de conservare a produselor alimentare care implică
folosirea de pulsuri intense şi de scurtă durată de lumină dintr-un domeniu larg de lungimi de undă, de la
UV până la IR apropiat. Materialul tratat este expus la cel puţin un puls de lumină, având o densitate de
energie la suprafaţă din domeniul 0,01-
50 J/cmp. Distribuţia de lungimi de undă este aleasă astfel încât cel puţin 70% din energia elctromagnetică
este în intervalul 170-2600 nm. Materialul care urmează să fie sterilizat este expus la cel puţin un puls de
lumină (în mod obişnuit 1-20 flash-uri/secundă).
În majoritatea cazurilor, aplicarea câtorva flash-uri într-o fracţiune de secundă determină o rată
mare de inactivare microbiană. Această tehnologie este aplicabilă în principal în sterilizarea sau reducerea
populaţiilor microbiene de la suprafaţa materialelor de ambalare, a produselor farmaceutice transparente
sau a altor suprafeţe. Lumina pulsatorie poate fi folosită pentru a reduce sau elimina necesitatea folosirii
dezinfectanţilor şi conservanţilor chimici. Tehnologia poate fi de asemenea folosită pentru a extinde durata
de viaţă comercială sau pentru a îmbunătăţi calitatea produselor.

Factori critici
Din cauză că lumina nu poate penetra suprafeţele opace şi neregulate, lumina pusatorie inactivează
microorganismele într-o masură mai mică decât alte tehnologii. Caracteristicile luminii (lungime de undă,
intensitate, durată şi număr de pulsuri), proprietăţile ambalajului şi ale produsului alimentar (tip,
transparenţă şi culoare) constituie factori critici care influenţează procesul de inactivare. În cazul unui
aliment fluid, factorii critici sunt transparenţa şi înălţimea coloanei de fluid. Deşi lumina pulsatorie are o
eficacitate minimă în cazul alimentelor opace, cercetările au arătat că aceasta are totusi capacitatea de a
reduce populaţiile microbiene din oua cu aproximativ 1- 4 cicluri logaritmice.

Mecanisme de inactivare
Capacitatea de inactivare a luminii pulsatorii depinde de lungimea de undă. Prin urmare, pentru
6
tratarea produselor alimentare poate fi folosit întregul spectru sau numai anumite lungimi de undă.
Lungimile de undă care duc la formarea unor produşi indezirabili în alimente sunt eliminate prin filtre de
sticlă sau lichide. Pulsurile de lumină induc în alimente reacţii fotochimice sau fototermice. Lumina
bogată în radiaţie UV cauzează modificări fotochimice, în timp ce lumina din domeniile VIS şi IR
determină schimbări fototermice. Efectele antimicrobiene sunt în principal mediate de absorbtţia de către
sistemele de legături duble carbon-carbon înalt conjugate din proteine şi acizi nucleici.
Modul de acţiune al luminii pulsatorii este atribuit efectelor unice ale flash-urilor (energie mare
într-un timp scurt şi spectru larg de lungimi de undă). Ţinta celulară primară o constituie acizii nucleici.
Inactivarea se produce prin câteva mecanisme, incluzând modificări chimice şi ruptura ADN-ului.
Acţiunea asupra proteinelor, membranelor şi a altor componente celulare are loc probabil concomitent cu
distrugerea acizilor nucleici.
Totuşi, în cazul oricarui agent fizic cu acţiune letală este dificil de determinat secvenţa reală a
evenimentelor, datorită posibilităţii existentei unui efect "domino". Experienţă sugerează că lungimile de
undă mai mici din domeniul UV de 200-320 nm sunt mai eficiente în ceea ce priveşte inactivarea decât
lungimile de undă mai mari, datorită energiei mai mari. Deoarece ADN-ul este o moleculă ţintă pentru
aceste lungimi de undă din UV, se presupune că principala cauză a inactivării microorganismelor este
modificarea structurală a acestuia. Tratamentul cu UV afecteaza ADN-ul în principal prin mecanisme
reversibile în anumite condiţii experimentale. Experimentele efectuate pentru a testa mecanismele de
reparare enzimatică ale ADN-ului au arătat că această reparare nu apare după tratamentul cu lumină
pulsatorie. Este posibil ca deteriorarea cauzată de lumină pulsatorie să fie prea mare pentru ca
mecanismele de reparare să fie eficiente sau ca însuşi sistemul de reparare să fie inactivat odata cu alte
funcţii enzimatice.
În concluzie, se presupune că energia şi intensitatea luminii pulsatorii amplifică mecanismele de
distrugere a componentelor celulare de către fiecare lungime de undă; în plus, spectrul larg de lungimi de
undă al luminii pulsatorii cauzează deteriorări ireversibile ale ADN-ului, proteinelor şi a altor
macromolecule.

Ultrasunetele

Ultrasunetele reprezintă unde sonore cu frecvenţe de cel putin 20000 de vibraţii/secundă. Această
tehnologie are o varietate de aplicaţii în industria alimentară, incluzând testarea nedistructivă a calităţii
alimentelor, uscarea şi filtrarea, inactivarea microorganismelor şi a enzimelor, dezagragarea celulelor,
accelerarea transferului de caldură şi intensificarea oricarui proces ce depinde de difuzie.

Factori critici

7
 Factorii care par să afecteze în mod semnificativ distrugerea microorganismelor de către
ultrasunete sunt: amplitudinea undelor ultrasonore, expunerea/timpul de contact, tipul de microorganism,
volumul alimentului procesat, compoziţia alimentului şi temperatura tratamentului. Când ultrasunetele
sunt folosite în combinaţie cu alte procese, trebuie luaţi în considerare şi factorii critici de proces ai acestor
metode. De exemplu, prezentă dezinfectanţilor sau a unor conservanţi şi presiunea statică, iradierea sau
energia electrică sunt factori critici de proces în abordarea hurdles.

Mecanisme de inactivare
Efectul bactericid al ultrasunetelor este în general atribuit apariţiei cavităţiilor intracelulare. Se
presupune că socurile micromecanice sunt create prin formarea şi spargerea cavităţilor microscopice
induse de presiunile fluctuante apărute datorită acţiunii ultrasunetelor. Aceste socuri deteriorează
componentele funcţionale şi structurale ale celulei, ducând în ultimă instanţă la liza acesteia.
Pentru spori, mecanismul nu este complet elucidat. Cavităţile joacă cu siguranţă un rol, dar acesta
este secundar, deoarece ultrasunetele singure nu au nici un efect asupra sporilor, ci numai în combinaţie
cu alte tratamente, având un rol de potenţare a acestora.
Mecanismele de inactivare prin tehnica ultrasonării combinată cu alte tratamente nu sunt înţelese.
De asemenea, nu este certă existenţa unor mecanisme de reparare şi nu există metode de a prevedea
evoluţia post-tratament a alimentelor depozitate.
În stadiul actual al cercetărilor privind folosirea ultrasunetelor la conservarea produselor alimentare
se consideră că această tehnică poate avea un rol de potenţare a eficacităţii altor metode de procesare. Nu a
fost încă formulat nici un model matematic de inactivare a microorganismelor.

8
 Principiile care stau la baza distrugerii de
microorganisme prin iradiere

Factori care influenţează inactivarea microbiană

Sporii bacterieni sunt mai rezistenţi la radiaţia ionizantă decât celulele vegetative, bacteriile gram-
pozitive sunt mai rezistente la iradiere decât cele gram-negative. În general, bacteriile care produc spori
sunt mai rezistente decât cele care nu produc spori.
Dintre bacteriile care produc spori sunt larvele Paenibacillus care par să aibă un grad mai mare de
rezistenţă decât majoritatea celorlalte bacterii producatoare de spori aerobici. Sporii de tip Clostridium
botulinum par a fi mai rezistenţi din toti spori de tip Clostridium. În afară de o specie extrem de rezistentă,
Enterococcus faecium R53, micrococci, precum şi lactobacilli homofermentativi sunt printre cei mai
rezistenţi non-spori care formează bacterii. Cele mai sensibile la radiaţii sunt pseudomonas şi flavobacters
(inclusiv genurile noi create prin delimitarea acestor genuri).
Rezistenţa drojdiilor şi a fungilor variază considerabil, dar în general ele sunt mult mai rezistente
decât majoritatea bacteriilor.

22

Doza de iradiere pentru diverse aplicaţii. Sursa: Adaptat de la Grunewald.

În tabel sunt prezentate dozele aproximative letale de radiaţie ionizantă pentru diferite tipuri şi
specii de microorganisme:

9
 Doze aproximative letale de iradiere în Kiloray (kGy).

Organism Doza letală aproximativă (kGy)

Insecte 0.22 - 0.93
Virusi 10 - 40
Drojdii fermentative 4-9
Drojdii 3.7- 18
Fungi 1.3 -11
Bacterii patogene:
Mycobacterium tuberculosis 1.4
Staphylococcus aureus 1.4 -7.0
Cornybacterium diphtheriae 4.2
Salmonella spp. 3.7 -4.8
Bacterii saprofite:
Gram-negative:
Escherichia coli 1.0 -2.3
Pseudomonas aeruginosa 1.6 - 2.3
Pseudomonas fluorescens 1.2 -2.3
Enterobacter aerogenes 1.4 -1.8
Gram-positive
Lactobacillus spp. 0.23-0.38
Streptococcus faecalis 1.7 - 8.8
Leuconostoc dextranicum 0.9
Sarcina lutea 3.7
Sporii:
Bacillus subtillus Bacillus 12 -18
coagulans Clostridium 10
botulinum (A) Clostridium 19 - 37
botulinum (E) Clostridium 15 - 18
perfringens Putrefactive 3.1
anaerobe 3679 Bacillus 23 -

Numărul de microorganisme prezente initţal.

Eficacitatea unei doze date scade cu creşterea numărului de microorganisme prezente.

Compoziţia alimentului.
Unii compuşi prezenţi în aliment pot juca rol de protectori, alţii de sensibilizatori. Din prima
10
categorie fac parte proteinele, catalazele şi substanţele reducatoare: nitriţi, sulfiţi şi compuşi sulfhidrici, iar
din a doua - compuşi care se combină cu grupările SH.

Prezenţa sau absenţa oxigenului.

Efectul oxigenului liber variază în funcţie de organism, de la nici un efect până la sensibilizarea
organismului respectiv. Prezenţa oxigenului poate intensifica anumite reacţii secundare nedorite.

Parametrii fizici ai alimentului în timpul iradierii.

Atât umiditatea, cât şi temperatura, afectează microorganisme în moduri diferite.

Parametrii microorganismului.
Vârsta, temperatura de creştere şi sporulare şi starea vegetativă sau sporulată pot afecta
sensibilitatea microorganismului.

Doze si efecte ale iradierii. Modificări induse în alimente

Dozele de iradiere permise variază în funcţie de tipul de aliment şi de acţiunea dorită.

Astfel, dozele de tratament aprobate de FDA sunt următoarele:

1. Doze mici (sub 1 kGy) pentru:

− dezinfestarea cerealelor
− inhibarea încolţirii la cartofi, ceapă şi usturoi
− întarzierea senescenţei fructelor şi legumelor
− reducerea încărcăturii microbiene şi a contaminării cu insecte la fructe şi legume proaspete
2. Doze medii (1-10 kGy) pentru:
− inactivarea populaţiilor de Salmonella, Shigella, Campylobacter
şiYersinia din carne şi peşte
− prelungirea duratei de păstrare, comercializare a capşunilor şi a altor fructe prin întârzierea
dezvoltării fungilor
3. Doze mari (peste 10 kGy) pentru:
− inactivarea microorganismelor şi insectelor din condimente
− sterilizarea comercială a alimentelor, prin distrugerea tuturor microorganismelor care
afectează securitatea alimentară (sterilizarea la acelaşi nivel cu sterilizarea termică)
Când radiaţia este absorbită de aliment, apar o serie de reacţii fizice şi chimice la nivelul acestuia.

11
Cantitatea de energie poate fi controlată pentru a obţine efectele dorite din punct de vedere al conservării,
păstrând în acelaşi timp calitatea, securitatea şi proprietăţile nutritive ale alimentului. Trebuie subliniat
faptul că prin iradiere alimentul în sine nu devine radioactiv.
Alimentele perisabile iradiate cu doze până în 10 kGy trebuie totuşi refrigerate, iradierea
neînlocuind depozitarea la temperaturi joase. Microorganismele sunt distruse mai usor de radiaţii decât
enzimele care produc deteriorarea alimentelor (de exemplu modificările de culoare, gust şi textură). Multe
enzime supravieţuiesc dozelor curente de procesare prin iradiere, deşi refrigerarea poate încetini multe
modificâri induse de enzime. În plus, nu toate microorganismele sunt distruse. Procesarea prin iradiere nu
protejează alimentul impotriva reinfestării sau contaminării. Prin urmare, alimentele perisabile iradiate
sunt în continuare considerate perisabile.

Modificări induse în alimente.

Iradierea alimentelor este un proces nontermic, de vreme ce temperatura alimentului creşte foarte
puţin în timpul procesării. Există foarte puţine modificări în aspectul exterior al alimentelor iradiate, spre
deosebire de alimentele conservate prin metode convenţionale (pasteurizarea termică, conservarea în
ambalaje metalice, congelare). Apar totuşi modificări ale calităţii alimentului în cazul produselor din carne
(anumiţi produşi de radioliză pot produce modificări de miros şi gust, lucru care poate fi parţial controlat
prin mentinerea unei temperaturi scăzute în timpul iradierii) şi al unor fructe proaspete, cum ar fi: piersici,
nectarine, unele citrice, pere, prune, avocado şi pepene (înmuierea ţesutului).
Când alimentele sunt expuse unei radiaţii ionizante cu doză admisă nu se observă o modificare
semnificativă a calităţii nutritive a proteinelor, lipidelor şi carbohidraţilor. De asemenea, iradierea nu
afectează vitaminele într-o măsură mai mare decât alte metode de conservare a produselor alimentare. S-a
constatat o reducere a cantităţii de vitamina C, dar acest lucru este atribuit transformării acidului ascorbic
în acid dehidroascorbic, modificare ce nu afectează valoarea nutritivă a alimentului. Tocopherolul pare a fi
foarte sensibil la iradiere în prezenţa oxigenului. Vitamina K este relativ stabilă. Aceste efecte adverse ale
iradierii pot fi reduse prin excluderea oxigenului şi a luminii din mediul de iradiere şi prin menţinerea
alimentului la o temperatură joasă în timpul iradierii. Aceste condiţii sunt îndeplinite prin iradierea
alimentelor ambalate în vid, la temperaturi de sub 0˚C.
Tabelul următor exemplifică modificarea nesemnificativă a valorii nutritive la carnea de pui
iradiată:
Conţinutul în vitamine la 1 kg carne de pui preparată

Vitamina Proba neiradiată Proba iradiată

Vitamina A (unităţi internaţionale) 2200 2450
Vitamina E (miligrame) 3.3 2.15
Tiamina (miligrame) 0.58 0.42
Riboflavina (miligrame) 2.10 2.25
12
Niacin(miligram) 58.0 55.5
Vitamina B6 (miligrame) 1.22 1.35
Vitamina B12 (miligrame) 21 28
Acid pantotenic (miligrame) 13 17

Integritatea alimentelor iradiate.

Evaluarea integrităţii alimentelor iradiate implică în principal patru aspecte:
1. securitatea radiologică
2. securitatea microbiologică
3. valoarea nutritivă
4. securitatea toxicologică.
Dupa analizarea unei cantităţi impresionante de date experimentale, comitetul reunit de experţi
FAO/IAEA/WHO a concluzionat că iradierea oricărui aliment cu o doză de până la 10 kGy nu prezintă
nici un pericol toxicologic şi nu are efecte negative din punct de vedere nutritional şi microbiologic. De
asemenea, WHO a elaborat un document cu privire la alimentele iradiate, în care stabileşte că acestea pot
fi considerate sigure şi corespunzătoare din punct de vedere nutritiv deoarece:

1. procesul de iradiere nu induce în compoziţia alimentului modificări care să aibă un efect

advers din punct de vedere toxicologic asupra sănătaţii umane,
2. procesul de iradiere nu determină modificări ale microflorei produsului alimentar, care să
crească riscul microbiologic pentru consumator,
3. procesul de iradiere nu cauzează pierderi nutritive în compoziţia alimentului.

13
 Radappertizarea, Radicitatea şi Radurizarea produselor alimentare

Radappertizarea

RADAPPERTIZAREA reprezintă sterilizarea prin iradiere sau iradierea alimentelor cu doze

suficiente pentru reducerea numărului sau activităţii oricăror microorganisme în limitele admise şi
recunoscute pentru sterilizare.

Radappertizarea este o formă de iradiere ce poate fi realizată prin aplicarea corespunzătoare a dozei
de radiaţie ionizantă, suficientă pentru a reduce numărul şi activitatea de microorganisme viabile. Doza
necesară este, de obicei, cuprinsă în intervalul de 25-45 kiloGrays. În tabel sunt indicate dozele minime de
radiaţie pentru nouă produse din carne şi produse din peşte, în kGy, fiecare produs tratat la - 30 ° C până la
+10° C, cu excepţia baconului (iradiat la temperatura mediului ambiant).

Produse Doze minime de

radiaţie (kGy)

Bacon 23
Carne de vită 47
Pui 45
Şuncă 37
Carne de porc 51
Creveţi 37
Peşte 32
Conserve de vită 25
Cârnaţi de porc 24–27

Viruşii sunt considerabil mai rezistenţi la radiaţii decât bacteriile.

Enzimele sunt, de asemenea, extrem de rezistente la radiaţii, precum şi o doză de 20- 60 kGy care
a fost găsită că distruge numai până la 75% din activitatea proteolitică a cărnii de vită. Când albirea la 64
sau 70 ˚C a fost asociată cu doze de radiaţii de 45 -52 kGy, cu toate acestea, cel puţin 95% din activitatea
proteolitică a cărnii de vită a fost distrusă.
Principalele dezavantaje la aplicarea de radiaţii la anumite produse alimentare sunt modificările de
culoare şi / sau a producţiei de arome. Prin urmare, aceste produse alimentare care sunt supuse unor
schimbări relativ minore: culoare şi aromă, au primit cea mai mare atenţie pentru radappertizarea
comercială.

14
 Baconul este un produs care suferă doar mici modificări de culoare şi de aromă. Radappertizarea
baconului este un mod de a reduce nitrozaminele. Când baconul conţine 20 ppm Na NO 2 + 550 ppm
ascorbat de sodiu este iradiat cu 30 kGy, rezultă că nivelurile
de nitrozamine au fost similare cu cele din baconul fară nitriţi.
Radiaţiile raportate la D valori

Organismul/Substanţa D (kGy)
Bacterii
Acinetobacter calcoaceticus 0.26 87
Aeromonas hydrophila 0.14 60
Spori Bacillus pumilus, ATCC 27142 1.40 87
Arcobacter butzleri 0.27 10
Bacillus cereus 1.485 42
Campylobacter jejuni 0.175–0.235 7
C. jejuni 0.19 10
Clostridium botulinum, sporii de tip E 1.1–1.7 19,46
C. botulinum, tipe E Beluga 0.8 48
C. botulinum, spori de tip 62A 1.0 48
C. botulinum, spori de tipA 2.79 27
C. botulinum, spori de tip B 2.38 27
C. botulinum, spori de tip F 2.5 48
C. botulinum, toxina A din carne 36.08 73
Spori C. bifermentans 1.4 48
Spori C. butyricum 1.5 48
C. perfringens, spori de tip A 1.2 48
Spori C. sporogenes (PA 3679/S2) 2.2 48
Spori C. sordellii 1.5 48
Enterobacter cloacae 0.18 87
Escherichia coli 0.20 87
E. coli 0157:H7 (Carne de vită, -20˚C) 0.98 80
E. coli 0157:H7 (Carne de vită, 4˚C) 0.39 80
E. coli O157:H7 0.241–0.307 7
Klebsiella pneumoniae 0.183 42

15
Listeria monocytogenes 0.42–0.55 61
L. monocytogenes 0.35 32

L. monocytogenes 0.42–0.43 1
Carne de vită 5˚C ~0.44 83
Carne de vită 0˚C 0.45 83
Carne de vită -20˚C 1.21 83
Moraxella phenylpyruvica 0.86 62
M. osloensis 0.191 42
Pseudomonas putida 0.08 62
P. aeruginosa 0.13 87
Salmonella Typhimurium 0.50 61
S. Enteritidis, în carnea de pasare, la 22˚C 0.37 54
Oua albe, la 15˚C 0.33 54
Salmonella sp. 0.13 87
Salmonellae spp. 0.621–0.800 7
S. Mbandaka 20˚C 0.98 81
Staphylococcus aureus (carne de vită, 0˚C) 0.51 80
S. aureus (carne de vită, -20˚C) 0.88 80
Staphylococcus aureus 0.16 87
S. aureus ent., toxina A din carne 61.18; 208.49 73
Yersinia enterocolitica, carne de vită, 25˚C 0.195 16
Y. enterocolitica, carne de vită, 30˚C 0.388 16
Fungi
Spori Aspergillus flavus 0.66 70
A. flavus 0.055–0.06 75
A. niger 0.042 75
Penicillium citrinum, NRRL 5452 0.88 70
Penicillium sp. 0.42 87
Virusuri

Adenovirus (4 tulpini) 4.1-4.9 50

Coxsackievirus (7 tulpini) 4.1–5.0 50
Echovirus (8 tulpini) 4.4–5.1 50
Herpes simplex 4.3 50
Poliovirus (6 tulpini). 4.1–5.4 50

Radicitatea
RADICITATEA reprezintă tratamentul prin iradiere a alimentelor cu o doză suficientă pentru
16
diminuarea numărului de microorganisme patogene nesporulate specifice în limitele admise (de ex.
Salmonellae), fără a se realiza sterilizarea.

Unele alimente şi produse alimentare au fost aprobate pentru

iradiere de către diferite ţări

Produse Tratamentul Intervalul dintre Numărul de ţări

doze (kGy)
Cartofi Inhibare 0.1–0.15 17

Ceapă Inhibare 0.1–0.15 10

Usturoi Inhibare 0.1–0.15 2

Ciuperci Inhibare 2.5 max

Faină de grâu Deparazitarea 0.2–0.75 4

insectelor
Fructe uscate Deparazitarea 1.0 2
insectelor
Boabe de cacao Deparazitarea 0.7 1
insectelor
Concentrate Deparazitarea 0.7–1.0 1
insectelor
Carne de pui Radicitate 7.0 max 2
(Salmonellae)
Peşte Radicitate 2.0–2.2 1

Condimente Radicitate 8.0–10.0 1

Preparate din carne Radurizare 6.0–8.0 1
Fructe proaspete (piersici, Radurizare 2.5 6
căpşuni, cireşe,

Asparagus Radurizare 2.0 1

Carne proaspată Radurizare 6.0–8.0 1

Cod file Radurizare 1.5 max 1

Carne de pasăre Radurizare 3.0–6.0 2

Creveţi Radurizare 0.5–1.0 1

Produse din carne preparate Radurizare 8.0 1

culinar
Papaya Radurizare 250 Gy -

17
 Ouă Shell Radurizare 3.0 -

Conserve de legume Radappertizare 25.0 min 1

Radurizarea
RADURIZAREA reprezintă tratamentul prin iradiere, care urmăreşte prelungirea duratei de conservare prin
reducerea generală a microorganismelor deteriorate specifice, în special a formelor vegetative bacteriene.
Termenul de radurizare este echivalent cu pasteurizare (de exemplu pasteurizarea laptelui). El se referă la
îmbunătăţirea calităţii de păstrare a unui aliment prin reducerea substanţială a numărului de microbi. Dozele
comune sunt de 0.75-2.5 k Gy pentru tipuri de carne proaspătă, carne de pasăre, fructe de mare, fructe,
legume şi cereale boabe.

Tratamentele de iradiere prelungesc durata de depozitare a legumelor şi fructelor. Perioada de

valabilitate a creveţilor, crabilor şi scoicilor, poate fi prelungită de către radurizatre cu doze de până la 1 -
4 kGy. Rezultate similare pot fi realizate şi pentru peşti şi crustacee.
Într-un studiu, scoicile depozitate la 0 ˚C au avut o durată de depozitare de 13 de zile, dar după
doze de iradiere de 0.5, 1.5, şi 3.0 kGy, termenul de valabilitate a crescut până la 18, 23, şi 42 de zile.
Bacteriile gram-negative, care formează tije sunt printre cele mai radiosensitive dintre toate bacteriile,
iar acestea sunt principalele organisme dăunătoare pentru aceste produse alimentare.
Radurizarea fructelor cu doze cuprinse între 2-3 kGy prelungeşte termenul de valabilitate de
cel puţin până la 14 zile. Radurizarea fructelor proaspete, a cărnii şi a fructelor de mare este permisă de cel
puţin şase ţări. În general, perioada de prelungire a duratei de viaţă nu este atât de mare pentru fructe
radurizate ca şi pentru tipuri de carne şi fructe de mare, deoarece mucegaiurile sunt în general mai
rezistente la iradiere decât bacteriile gram-negative care produc alterarea produselor.

Efectul produs de radiaţiile ionizante

Produsele alimentare, având, în multe cazuri, un conţinut ridicat de umiditate, generează prin iradiere
radicali liberi radioinduşi, ca produşi de radioliză, care au reactivitate deosebită: hidrogen, peroxid de hidrogen,
hidroperoxid, ceea ce conduce la modificări chimice foarte importante în tehnologia alimentară. Aceste efecte
pot fi avantajoase în privinţa conservabilităţii produsului întrucât procesele vitale care conduc la deteriorarea
sa pot fi inhibate. Microorganismele şi insectele prezente pot fi distruse sau le poate fi afectat sistemul de
reproducere. În acelaşi timp apar şi modificări nedorite: vitaminele pot fi distruse, se pot dezvolta produşi
noi de aromă, etc.

Acţiunea radiaţiilor ionizante, doza 1-10 kGy (recomandare FAO)

Substratul sau transformări Acţiunea

18
 Proteine, glucide stabilitate globală
Vitamine (A, C, E, IC, B2) Distrugere slabă în absenţa aerului; mai
semnificativă pentru vitamina E
Lipide lipidele bogate în acizi graşi polinesaluraţi suferă
o râncezire accelerată în prezenţa 02
Reacţii Maillard nu sunt incluse
Modificări fizico-chimice uşoare modificări (afectarea unor
nutrieţi, schimbări senzoriale)

Acţiunea radiaţiilor ionizante asupra glucidelor

Prin iradiere glucidele devin mai susceptibile la depolimerizare, la îmbrumare şi la formarea de
produşi oxidativi.

Acţiunea radiaţiilor ionizante asupra proteinelor

Proteinele pot suferi transformări semnificative care le modifică proprietălile fizico- chimice cum
ar fi scăderea solubilităţii, sensibilizarea la variaţiile de temperatură, modificarea vâscozilăţii lor în
soluţie, denaturarea, scindarea, polimerizarea, reducerea conţinutului în unii aminoacizi (triplofan,
metionină, cisteină), modificarea acţiunii enzimatice. În mediu apos sensibilitatea proteinelor este mai
accentuată decât în medii complexe, cum ar fi produsele alimentare, în care proteinele sunt protejate de
alţi compuşi biochimici, de exemplu lipide.
La carnea depozitată mai mult de o lună se constată o creştere a azotului solubil, probabil prin
formarea de polipeplide solubile rezultate din dezagregarea macromoleculelor proteice. Iradierea
aminoacizilor conduce la produşi carbonilici şi peroxidici.

Acţiunea radiaţiilor ionizante asupra lipidelor

Modificările chimice ale lipidelor iradiate sunt importante, afectând îndeosebi caracteristicile
senzoriale, valoarea nutritivă şi înlocuitatea lor. Transformările suferite sunt influenţate de natura
lipidelor şi starea lor, de doza de iradiere, de prezenţa sau absenţa oxigenului şi a antioxidanţilor, ca şi de
capacitatea acceptării de radicali liberi.
Sub acţiunea radiaţiilor ionizante lipidele pot suferi oxidări, scindări şi hidroliză, polimerizări,
decarboxilări, dehidrogenări, izomerizări, hidrogenări, având ca rezultat foarte mulţi compuşi chimici.

Temperatura mai ridicată, prezenţa apei, contactul cu atmosfera, gradul de nesaturare

favorizează procesele oxidative produse la lipide iradiate.

Acţiunea radiaţiilor asupra apei

Prezenţa apei favorizează acţiunea radiaţiilor ca urmare a produşilor de radioliza a apei cu

19
formarea a trei produşi intermediari foarte reactivi: electronul hidratic şi radicalii hidroxil (OH -) şi

hidrogen ( H +)

Acţiunea radiaţiilor asupra vitaminelor şi enzimelor

Vitamina C este sensibilă la acţiunea radiaţiilor, vitaminele B 1 , B 6 , B12 şi PP fiind

mai rezistente.
Vitaminele A, E, K suferă o distrugere slabă în absenţa aerului.
Procesul de distrugere a vitaminelor continuă după iradiere, la depozitarea produselor, fiind
mai slab la temperaturi scăzute. La doze mari de iradiere, cum ar fi la radappertizare(25÷50 kGy),
pierderile vitaminice sunt similare sterilizarii termice.
Enzimele sunt rezistente, păstrându-şi activitatea chiar şi la doze de 50 kGy, ceea ce permite
sterilizarea preparatelor enzimatice prin iradiere, dar din punct de vedere tehnologic, face necesară
inactivarea enzimelor înaintea tratamentului prin iradiere, de exemplu prin opărire.

Produşi rezultaţi prin iradierea lipidelor (Banu, 1992)

Acţiunea radiaţiilor asupra ambalajelor produselor alimentare

Iradierea ambalajelor se poate realiza înaintea ambalării propriu-zise, în scopul ameliorării proprietăţilor
materialului ambalajului sau pentru aseptizare (în cazul ambalării aseptice), sau cu produs cu tot pentru
20
 radiosterilizare în vederea unei depozitări îndelungate. Ambalajele plastice sunt sensibile, modificându-şi
proprietăţile şi chiar eliberând compuşi chimici care interacţionează cu produsul alimentar, mai ales dacă au
umiditate mare;
polistirenul este cel mai rezistent, polietilena cea mai susceptibilă.
Sticla este rezistentă, fără modificări semnificative la dozele uzuale de iradiere. Metalelor nu li se
induce radioactivitate; de asemenea, răşinile epoxifenolice folosite la vermisare şi materialele
termocolanle nu suferă modificări semnificative la iradierea obişnuită.
Materialele celulozice suferă degradări prin distrugerea legăturilor covalente, în cazul dozelor mari
de iradiere; până la 10 kGy efectele nu sunt semnificative (Banu, 1992).

Acţiunea radiaţiilor ionizante asupra caracteristicilor senzorial-texturale

Iradierea, ca şi tratamentul termic, modifică culoarea, gustul, mirosul şi textura produselor

alimentare, efectul depinzând de doza de iradiere. La doze mici efectele sunt nesemnificative, la doze
mari sunt evidente, iar prezenţa oxigenului şi temperatura mai crescută le amplifică.
În cazul iradierii cărnii apar produşi aldehidici şi aminici, alături de H2S şi mercaptani, substanţe cu
prag ridicat de percepţie; pentru doze de până la 40 kGy mirosul este modificat, asemănător celui al
cerealelor umede, pentru ca peste 100 kGy să devină absolut dezagreabil (Banu, 1992). S-a mai
semnalatapariţia mirosului specific de bulion sau de legume răsfierte.
În tabelul următor este prezentată doza mică de ionizare care conduce la apariţia de arome noi
(Boisseau, 1991).

Doza mică de ionizare pentru apariţia de arome noi (Boisseau, 1991)

Produsul Doza maximă Produsul proaspăt Doza maximă

(kGy) (kGy)
proaspăt
Salată verde 0,36. Căpşuni 4,32
Banane 1,44 Mazăre 7,20
Prune 3,60 Cireşe 9,00
Struguri 4,32 Asparagus 18,00
Portocale 4,32 Morcovi 21,60

Modificărilor nedorite, care apar în anumite produse alimentare iradiate pot fi cauzate direct
(prin iradiere) sau indirect (ca urmare a reacţiilor de iradiere).
Metode pentru a reduce efectele secundare care apar în
Produsele alimentare, când sunt expuse la radiaţii ionizante

21
 Metoda
Rezultatul
Reducerea temperaturii Imobilizarea de radicali liberi
Reducerea nivelului de tensiune de oxigen Reducerea numărului de radicali liberi
oxidativi pentru a activa moleculele

Adăugarea de radicali liberi, necrofagi Competiţia radicalilor liberi, a necrofagilor

Distilarea prin radiaţii Eliminarea precursorilor volatili fără gust şi fără
miros
Reducerea dozei -
Sursa: Goldblith.

Radiaţii rezistente la microorganisme

Bacteriile cele mai sensibile la radiaţiile ionizante sunt cele gram-negative, cum ar fi
pseudomonads, coccobacillary şi acinetobacters şi se numără printre cele mai rezistente bacterii gram
negative. Cocci gram-pozitivi sunt cei mai rezistenţi, inclusiv micrococci, stafilococi, şi enterococi.
Înţelegerea mecanismelor de rezistenţă poate duce la identificarea de soluţii de sensibilitate, radiaţii
în creştere şi, în consecinţă, la utilizarea unor doze mai mici pentru uz alimentar.
Efectul de oxidare şi de reducere a condiţiilor privind rezistenţa bacteriei Radiodurans
Deinococcus, în tampon fosfat a fost studiată şi concluziile sunt prezentate în tabelul următor:

Efecte de oxidare şi de reducere ale condiţiilor privind rezistenţa la radiaţiile bacteriei

“Deinococcus radiodurans

Condiţii Valoare
Tampon, nemodificat -3,11542
Oxigen -3,89762
Azot -2,29335
H 2 O 2 (100 ppm) -3,47710
Thioglycolat (0,1 M) -1,98455
Cisteină (0,1 M) -0,81880
Ascorbat (0,1 M) -5,36050

Sursa: Giddings.

Cele mai rezistente specii de bacterii

Cele mai rezistente bacterii care nu formează spori aparţin genului Deinococcus, Deinobacter,
22
Rubrobacter, şi Acinetobacter. Deinococci au fost iniţial atribuiţi genului Micrococcus, dar împreună cu
Deinobacter, genul archaebacterial şi Thermus constituie una din cele zece genuri majore bazate pe ARN-
ul ribozomal.

Deinococcus radiodurans Deinococcus radiodurans

"Deinococcus radiodurans", numită şi “bacteria roşie” este cea mai rezistenta bacterie de pe
Pământ, care poate "mânca" deşeuri nucleare. Pare totuşi mai credibil faptul că anomalia pe care o prezintă
Deinococcus radiodurans, prin capacitatea sa de a menţine un nivel al radiaţiilor de 1000 de ori mai mare
decât cel care poate provoca moartea omului, este un efect secundar al mecanismului său unic de apărare,
apărut în timpul evoluţiei, pentru a ajuta bacteria să facă faţă deshidratării. Profesorul Avi Minsky, de la
Institutul Weizmann din Israel, a studiat ADN-ul unic al acestui microb şi a publicat rezultatele
cercetărilor sale în revista Science. Importanţa studiului constă în faptul că permite o mai bună înţelegere a
modului de supravieţuire a bacteriei în situaţii extreme. În zilele noastre, când infecţiile au devenit una
dintre cele mai stringente probleme şi cand bacteria poate fi folosită ca armă, o asemenea întelegere este
de importanţă vitală, afirmă Avi Minsky în studiul său.

Deinococcus Radiodurans, rezistă la radiaţii ucigătoare, nu se teme de ultraviolete şi rămâne în

viaţă la -450˚C, nu se lasa “dezinfectata” cu apă. Aflată în studiu sub microscoapele unei echipe franco-
croată Deinococcus Radiodurans se dovedeşte foarte lentă în reproducere, dar foarte dibace în a-şi căuta
locuri foarte ferite pentru viaţă, se hraneste cu CO 2 şi expiră oxigen. Deinococcus Radiodurans are o
calitate importantă: învie, la numai 3 ore după ucidere. Adică, „distrusă” cu ultraviolete, îşi reface cele 4
molecule de ADN circular care îi compun genomul. Biologii au descoperit că Deinococcus Radiodurans
produce mai multe copii ale genomului în cursul ciclului de divizare celulară.

23
 Rezistenţa bacteriei Deinococcus Radiodurans la radiaţii

Câteva organismele extrem de Gram Rx Morf. Pigment Membr. ext.

rezistente la radiaţii
Organismul
Deinococcus radiodurans + C Roşu +
D. radiophilus + C Roşu +
D. proteolyticus + C Roşu +
D. radiopugnans + C Roşu +
D. murrayi + C Portocaliu +
Deinobacter grandis - R Roşu /roz +
D. geothermalis + C Portocaliu +
Hymenobacter actinosclerus - R Roşu +
Kineococcus radiotolerans + C Portocaliu -
Kocuria erythromyxa + C Roşu +
Methylobacterium - R Portocaliu +
Rubrobacter xylanophilus + R Roz +

Iradierea alimentelor cu raze gamma modifică structura chimică şi generează

radicali liberi responsabili de apariţia cancerului.. După iradierea alimentelor cu raze
gamma se distrug microbii, dar şi enzimele benefice din produs - generând radicali liberi.
Fructa sau leguma este practic omorată şi de aceea rezistă foarte mult ca aspect exterior
pe raft şi la transport. ceea ce este şi mai dureros, ne putem îmbolnăvi foarte grav din
cauza lor.
Cele mai răspândite boli din cauza acestor iradiaţii sunt cancerul, diabetul şi
afecţiunile cardiace.

24